DECIZIA nr. 160 din 26 februarie 2026referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 583 din Codul de procedură penală , ale art. 447 alin. 2 din Codul de procedură penală din 1968 , precum și ale art. 84 din Codul penal din 1969
În vigoare
Paragraf
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.
punctul 1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 583 din Codul de procedură penală, ale art. 447 alin. 2 din Codul de procedură penală din 1968, precum și ale art. 84 din Codul penal din 1969. Excepția a fost ridicată de Societatea Aroigozin Grup - S.R.L. din comuna Bărăganul, județul Brăila, în Dosarul nr. 1.003/228/2021 al Judecătoriei Făurei și constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.634D/2021.
punctul 2.
La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
punctul 3.
Președintele Curții dispune să se facă apelul și în Dosarul Curții Constituționale nr. 2.635D/2021, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a acelorași dispoziții de lege, excepție ridicată de aceeași autoare în Dosarul nr. 1.004/228/2021 al Judecătoriei Făurei.
punctul 4.
La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
punctul 5.
Curtea, având în vedere obiectul excepțiilor de neconstituționalitate, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor. Reprezentanta Ministerului Public este de acord cu măsura propusă. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 2.635D/2021 la Dosarul nr. 2.634D/2021, care a fost primul înregistrat.
punctul 6.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care, în principal, pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate, având în vedere că aspectele invocate nu au legătură cu cauzele în care a fost ridicată, și, în subsidiar, ca neîntemeiată, invocând jurisprudența în materie a Curții, respectiv Decizia nr. 194 din 28 februarie 2008 și Decizia nr. 377 din 28 mai 2019.
Paragraf
având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:
punctul 7.
Prin încheierile din 26 iulie 2021, pronunțate în dosarele nr. 1.003/228/2021 și nr. 1.004/228/2021, Judecătoria Făurei a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 583 din Codul de procedură penală, ale art. 447 alin. 2 din Codul de procedură penală din 1968, precum și ale art. 84 din Codul penal din 1969, excepție ridicată de Societatea Aroigozin Grup - S.R.L. din comuna Bărăganul, județul Brăila, în cauze având ca obiect soluționarea cererilor formulate de către aceasta de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei dispuse potrivit vechilor reglementări.
punctul 8.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține, în esență, că textele de lege criticate îngrădesc dreptul de a obține revocarea suspendării executării pedepsei pentru nerespectarea obligațiilor civile de către persoana condamnată. Precizează că normele criticate încurajează persoana condamnată să acționeze cu rea-credință în ceea ce privește executarea obligațiilor civile în termenul de încercare, știind că, ulterior expirării termenului de încercare, nu se mai poate solicita și obține revocarea suspendării executării pedepsei.
punctul 9.
Totodată, apreciază că normele criticate nu răspund cerințelor de accesibilitate și previzibilitate, deoarece nici Codul penal din 1969 și nici Codul de procedură penală din 1968 nu menționează termenul în care se poate introduce cererea de revocare a suspendării executării pedepsei, și, în consecință, rezultă că această cerere poate fi introdusă oricând, inclusiv după expirarea termenului de încercare.
punctul 10.
În final, arată că, deși legea nu prevede în mod expres că, după această dată, persoana condamnată nu mai este obligată să achite obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, totuși, atât din Decizia nr. 14 din 17 octombrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, cât și din dispozițiile art. 538 din Codul de procedură penală, rezultă că persoana vătămată, constituită parte civilă, nu va mai putea obține executarea obligațiilor civile și nici revocarea suspendării executării pedepsei.
punctul 11.
Judecătoria Făurei apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, nefiind încălcate dispozițiile constituționale invocate.
punctul 12.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
punctul 13.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Paragraf
examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile constituționale și convenționale, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
punctul 14.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
punctul 15.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 583 din Codul de procedură penală, ale art. 447 alin. 2 din Codul de procedură penală din 1968, precum și ale art. 84 din Codul penal din 1969, cu următorul conținut:
-
Art. 583 din Codul de procedură penală: „(1) Asupra revocării sau anulării suspendării executării pedepsei sub supraveghere prevăzute la art. 96 sau 97 din Codul penal se pronunță, din oficiu, la sesizarea procurorului sau a consilierului de probațiune, instanța care judecă ori a judecat în primă instanță infracțiunea ce ar putea atrage revocarea sau anularea.
Citat
Alineatul (1)
Asupra revocării sau anulării suspendării executării pedepsei sub supraveghere prevăzute la art. 96 sau 97 din Codul penal se pronunță, din oficiu, la sesizarea procurorului sau a consilierului de probațiune, instanța care judecă ori a judecat în primă instanță infracțiunea ce ar putea atrage revocarea sau anularea.
Alineatul (2)
Dacă, până la expirarea termenului prevăzut la art. 93 alin. (5) din Codul penal, condamnatul nu a respectat obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, serviciul de probațiune competent sesizează instanța care a pronunțat în primă instanță suspendarea, în vederea revocării acesteia. Sesizarea poate fi făcută și de procuror, de consilierul de probațiune sau de partea interesată, până la expirarea termenului de supraveghere.
-
Art. 447 alin. 2 din Codul de procedură penală din 1968: „Dacă până la expirarea termenului de încercare nu au fost respectate obligațiile civile prevăzute în art. 84 sau cele prevăzute în art. 86^4 alin. 1 din Codul penal, partea interesată sau procurorul sesizează instanța care a pronunțat în primă instanță suspendarea, în vederea revocării suspendării executării pedepsei.“;
-
Art. 84 din Codul penal din 1969: „Dacă până la expirarea termenului de încercare condamnatul nu a îndeplinit obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, instanța dispune revocarea suspendării executării pedepsei, afară de cazul când cel condamnat dovedește că nu a avut putința de a îndeplini acele obligații.“
punctul 16.
La data de 1 februarie 2014, Codul de procedură penală din 1968 a fost abrogat prin art. 108 din titlul IV al Legii nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013. De asemenea, la data de 1 februarie 2014, Codul penal din 1969 a fost abrogat prin art. 250 din titlul IV al Legii nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012.
punctul 17.
Având în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, instanța de contencios constituțional va examina dispozițiile art. 447 alin. 2 din Codul de procedură penală din 1968 și ale art. 84 din Codul penal din 1969, întrucât, deși abrogate la momentul sesizării Curții, acestea continuă să producă efecte juridice în cauzele în care prezenta excepție de neconstituționalitate a fost ridicată.
punctul 18.
În opinia autoarei excepției, dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 21 - Accesul liber la justiție, astfel cum acesta se interpretează în temeiul art. 20 alin. (1) din Constituție și prin prisma exigențelor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și în art. 24 - Dreptul la apărare.
punctul 19.
Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 583 din Codul de procedură penală, Curtea reține că acestea nu au legătură cu soluționarea cauzei în care excepția a fost ridicată, în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. În spețele de față sunt aplicabile dispozițiile Codului de procedură penală din 1968 și ale Codului penal din 1969, având în vedere că în cauzele ce o privesc pe autoarea excepției, în calitate de parte vătămată, au fost aplicate pedepse pentru infracțiuni săvârșite sub imperiul vechilor reglementări. În aceste condiții, dispozițiile art. 583 din Codul de procedură penală nu sunt incidente, nefiind aplicabile ratione temporis. Astfel, Curtea apreciază că excepția de neconstituționalitate referitoare la prevederile art. 583 din Codul de procedură penală este inadmisibilă, întrucât textul nu are legătură cu soluționarea cauzei, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.
punctul 20.
Cu privire la dispozițiile art. 447 alin. 2 din Codul de procedură penală de la 1968, Curtea reține că instituția revocării sau anulării suspendării executării pedepsei a mai fost analizată de instanța de control constituțional, în ceea ce privește compatibilitatea acesteia cu principiile constituționale privind accesul liber la justiție, dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare, spre exemplu, prin Decizia nr. 194 din 28 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 222 din 24 martie 2008.
punctul 21.
Cu acel prilej, Curtea a constatat că, ținând cont de caracterul și natura sa, instituția suspendării condiționate a executării pedepsei este strâns legată de individualizarea pedepsei, care presupune, mai exact, un proces de atenuare a pedepsei, și nu unul de atenuare a executării pedepsei. Fiind o creație a legiuitorului, este firesc ca acesta să determine nu numai condițiile și sfera de incidență a măsurii, ci și limitele ei, care presupune, între altele, posibilitatea anulării ori a revocării.
punctul 22.
Totodată, Curtea a reținut că dispozițiile legale criticate nu contravin accesului liber la justiție sau dreptului la un proces echitabil, deoarece aplicarea măsurii, precum și revocarea sau anularea acesteia se fac prin hotărâre judecătorească pronunțată ca urmare a finalizării procesului penal. Norma criticată este în deplină concordanță cu dispozițiile constituționale privind dreptul la apărare, partea interesată având posibilitatea să își angajeze un apărător, beneficiind de toate garanțiile procesuale în acest sens.
punctul 23.
Distinct de jurisprudența anterior menționată, Curtea reține că dispozițiile art. 447 alin. 2 din Codul de procedură penală din 1968 instituie un cadru procedural clar în ceea ce privește revocarea suspendării executării pedepsei în ipoteza nerespectării obligațiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare. Din interpretarea logică și sistematică a textului rezultă că legiuitorul a prevăzut ca sesizarea instanței competente, în vederea revocării suspendării executării pedepsei, să intervină în situația în care, până la expirarea termenului de încercare, obligațiile civile prevăzute la art. 84 sau la art. 86^4 alin. 1 din Codul penal din 1969 nu au fost îndeplinite. Ca atare, sesizarea instanței competente se efectuează până la expirarea termenului de încercare, întrucât numai până la acest moment pedeapsa nu este încă considerată a fi executată. După această dată, executarea pedepsei se consideră îndeplinită, iar suspendarea executării pedepsei nu mai poate fi revocată. Cu alte cuvinte, sesizarea instanței competente se va efectua până în ultima zi a termenului de încercare, iar începând cu prima zi după expirarea termenului de încercare, pedeapsa se consideră a fi executată.
punctul 24.
În ceea ce o privește pe autoarea excepției de neconstituționalitate, aceasta, în calitate de parte interesată și parte civilă în procesul penal, avea obligația de a manifesta diligența necesară pentru valorificarea drepturilor sale procesuale. În acest sens, instanța competentă trebuie sesizată, în conformitate cu prevederile art. 447 alin. 2 din Codul de procedură penală din 1968, înainte de expirarea termenului de încercare. O eventuală atitudine pasivă, manifestată prin așteptarea până după expirarea acestui termen, ar putea echivala cu o lipsă de interes în exercitarea drepturilor procesuale, însă nu poate fi convertită în neconstituționalitatea extrinsecă a textului criticat.
punctul 25.
Aspectele menționate sunt în acord și cu cele statuate prin Decizia nr. 14 din 17 octombrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 821 din 21 noiembrie 2011, care, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 447 alin. (2) din Codul de procedură penală raportat la art. 84 și art. 86^4 din Codul penal din 1969, a stabilit că: „Sesizarea instanței în vederea revocării suspendării condiționate a executării pedepsei sau a suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în cazul neîndeplinirii de către condamnat a obligațiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare, trebuie făcută înainte de expirarea termenului de încercare, indiferent dacă judecarea cauzei are loc anterior sau ulterior expirării acestui termen.“ Totodată, instanța supremă a reținut că „opinia potrivit căreia cererea de revocare a suspendării formulată în cursul termenului de încercare ar fi prematură, întrucât până la acest moment condamnatul își poate executa obligațiile, nu poate fi primită deoarece ar însemna că persoana condamnată ar beneficia de un termen de grație pentru executarea acestora egal cu termenul de încercare. Acest lucru ar echivala cu recunoașterea unui drept neprevăzut de lege și ar face ineficiente dispozițiile cuprinse în art. 81 alin. 5 și art. 86^1 alin. 4 din Codul penal, potrivit cărora suspendarea executării pedepsei nu atrage suspendarea măsurilor de siguranță și a obligațiilor civile prevăzute în hotărârea de condamnare“.
punctul 26.
Cu toate acestea, chiar dacă partea vătămată, constituită ca parte civilă în procesul penal, nu a manifestat o diligență corespunzătoare, conform prevederilor art. 447 alin. 2 din Codul de procedură penală din 1968, totuși scopul principal al acesteia rămâne recuperarea prejudiciului cauzat. Recuperarea prejudiciului nu depinde însă de forma de executare a pedepsei, răspunderea civilă având o natură diferită față de cea penală, putând exista independent de răspunderea penală. Prin urmare, partea interesată care s-a constituit și parte civilă în procesul penal are posibilitatea recuperării prejudiciului și pe cale civilă.
punctul 27.
În ceea ce privește dispozițiile art. 84 din Codul penal din 1969, Curtea constată că prin Decizia nr. 377 din 28 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 10 octombrie 2019, paragraful 17, a reținut că neîndeplinirea obligațiilor civile nu determină revocarea automată a suspendării executării pedepsei, dispozițiile art. 84 și cele ale art. 86^4 din Codul penal din 1969 făcând referire la posibilitatea ca cel condamnat să dovedească faptul că nu a avut putința de a îndeplini acele obligații, respectiv la neîndeplinirea cu rea-credință a acestora. Or, din chiar modul de reglementare a acestor dispoziții rezultă că îndeplinirea integrală a obligațiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare este circumstanțiată, tocmai din perspectiva posibilităților financiare individuale ale fiecărui condamnat, acesta având posibilitatea să demonstreze că nu a avut resursele materiale necesare îndeplinirii obligațiilor civile. Neîndeplinirea acestei condiții va putea fi constatată doar dacă cel condamnat nu își îndeplinește cu rea-credință obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, iar nu în toate cazurile, indiferent de existența sau inexistența resurselor materiale.
punctul 28.
Acest lucru rezultă și din Decizia nr. 14 din 17 octombrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, în care s-a reținut că cererea de revocare trebuie introdusă la un moment care poate să evidențieze intenția condamnatului de a se sustrage de la executarea obligațiilor civile, respectiv să demonstreze reaua-credință a acestuia, deoarece din interpretarea per a contrario a art. 84 teza finală din Codul penal din 1969 reiese că revocarea suspendării executării pedepsei nu se poate dispune dacă persoana condamnată dovedește că neîndeplinirea obligațiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare nu s-a datorat relei sale credințe.
punctul 29.
De asemenea, prin Decizia nr. 718 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 909 din 9 decembrie 2015, paragraful 13, Curtea a reținut că persoana condamnată care beneficiază de suspendarea condiționată a executării pedepsei trebuie, conform art. 84 din Codul penal din 1969, să își îndeplinească obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, având în vedere că art. 81 alin. 5 din același cod prevede că suspendarea condiționată a executării pedepsei nu atrage suspendarea executării obligațiilor civile prevăzute în hotărârea de condamnare. Caracterul condiționat și deci provizoriu al suspendării condiționate a executării pedepsei durează cât termenul de încercare. La expirarea acestuia, situația se definitivează, în sensul că încetează obligația de a executa atât pedeapsa principală, cât și pedeapsa accesorie și eventualele pedepse complementare aplicate. Potrivit art. 86 din Codul penal din 1969, dacă înăuntrul termenului de încercare persoana condamnată nu a săvârșit din nou o infracțiune și nici nu s-a pronunțat revocarea suspendării pentru vreuna din cauzele prevăzute în art. 83 și 84 din Codul penal din 1969, atunci condamnatul este reabilitat de drept, ceea ce înseamnă înlăturarea tuturor consecințelor condamnării, nu numai a celor penale, dar și a celor extrapenale, de unde reiese interesul condamnatului de a se îndrepta în cadrul suspendării condiționate a executării pedepsei, respectând obligațiile speciale impuse de Codul penal din 1969, și anume de a nu săvârși din nou o infracțiune înăuntrul termenului de încercare și de a îndeplini obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare.
punctul 30.
La paragraful 15 din decizia antereferită, Curtea a statuat că reglementarea cazului de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei prevăzut de dispozițiile de lege criticate descurajează persoanele condamnate care beneficiază de suspendarea condiționată a executării pedepsei de a se sustrage cu rea-credință de la executarea obligațiilor de natură civilă stabilite prin hotărârea de condamnare. În acest sens, sunt exceptați de la aplicarea cazului de revocare prevăzut de art. 84 din Codul penal din 1969 condamnații care dovedesc că nu au avut putința de a îndeplini acele obligații.
punctul 31.
Cu privire la ipoteza în care persoana vătămată exercită acțiunea civilă separat de procesul penal, caz în care nu mai este posibilă revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei pentru neîndeplinirea obligațiilor civile de către persoana condamnată, Curtea a reținut că, așa cum există situații în care chiar tragerea la răspundere penală depinde de voința persoanei vătămate, care poate să facă sau să nu facă plângere, tot astfel și alte aspecte ale procesului penal pot să depindă de voința persoanei vătămate. Este și cazul suspendării condiționate a executării pedepsei, întrucât și în această materie produce efecte manifestarea de voință a persoanei vătămate, având în vedere că aceasta poate renunța la beneficiile care îi sunt acordate prin exercitarea acțiunii civile în cadrul procesului penal. Textul de lege criticat constituie o măsură de protecție pentru victimele care înțeleg să își exercite drepturile în cadrul procesului penal și, totodată, o măsură prin care acestea pot obține satisfacție cu privire la drepturile care le-au fost încălcate.
punctul 32.
Referitor la critica privind lipsa de previzibilitate și accesibilitate a textelor de lege a căror neconstituționalitate se invocă, Curtea reține că, în jurisprudența sa referitoare la art. 1 alin. (5) din Constituție, cu privire la principiul calității actelor normative, s-a stabilit că una dintre cerințele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative (a se vedea Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, paragraful 225). De principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre care se numără previzibilitatea. Formularea cu o precizie suficientă a actului normativ trebuie să permită persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanțele speței, consecințele care pot rezulta dintr-un act determinat. Poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală, iar o anumită suplețe este chiar de dorit, însă suplețea nu afectează previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, Decizia Curții Constituționale nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, sau Decizia Curții Constituționale nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011).
punctul 33.
Totodată, prin Decizia nr. 772 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 3 mai 2017, paragrafele 22 și 23, Curtea Constituțională a statuat că principiul previzibilității legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanțele cauzei, consecințele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă (Hotărârea din 24 mai 2007, pronunțată în Cauza Dragotoniu și Militaru Pidhorni împotriva României, paragraful 35, și Hotărârea din 20 ianuarie 2009, pronunțată în Cauza Sud Fondi srl și alții împotriva Italiei, paragraful 109).
punctul 34.
Aplicând aceste considerente de principiu la cauza de față, Curtea, în considerarea celor expuse mai sus, constată că normele criticate îndeplinesc condițiile de previzibilitate și accesibilitate, fiind formulate într-o manieră clară, astfel încât destinatarii lor - atât persoanele condamnate, cât și părțile vătămate - pot înțelege fără dificultate care sunt condițiile în care poate interveni revocarea suspendării executării pedepsei, dar și termenul până la care instanța poate fi sesizată.
punctul 35.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
punctul 1.
Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 583 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Societatea Aroigozin Grup - S.R.L. din comuna Bărăganul, județul Brăila, în dosarele nr. 1.003/228/2021 și nr. 1.004/228/2021 ale Judecătoriei Făurei.
punctul 2.
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de aceeași autoare în aceleași dosare ale aceleiași instanțe și constată că dispozițiile art. 447 alin. 2 din Codul de procedură penală din 1968, precum și ale art. 84 din Codul penal din 1969 sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Paragraf
Definitivă și general obligatorie.
Paragraf
Decizia se comunică Judecătoriei Făurei și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Paragraf
Pronunțată în ședința din data de 26 februarie 2026.
Semnături
Paragraf
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
Paragraf
ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU
Paragraf
Magistrat-asistent,
Paragraf
Alina Oprișan
Vrei mai mult?
Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.
Începe gratuitCe mai știm despre acest act
- Alertă în ziua în care acest act se modifică
- Zilnic sincronizat cu Monitorul Oficial
Planul Gratuit rămâne disponibil după cele două săptămâni.
