AcasăDocument
ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 141 din 25 octombrie 2001 (*actualizată*)
pentru sancţionarea unor acte de terorism şi a unor fapte de încălcare a ordinii publice (actualizată până la data de 08 octombrie 2003*)
Abrogat
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
*) Textul iniţial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 691 din 31 octombrie 2001. Aceasta este forma actualizată de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. până la data de 08 octombrie 2003, cu modificările şi completările aduse de LEGEA nr. 472 din 9 iulie 2002.
Paragraf
În temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituţia României,
Paragraf
Guvernul României adopta prezenta ordonanţă de urgenţă.
ART
Articolul 1
litera
(1) Constituie acte de terorism săvârşirea următoarelor infracţiuni în scopul tulburării grave a ordinii publice prin intimidare, prin teroare sau prin crearea unei stări de panica:
litera a)
infracţiunile de omor prevăzute la art. 174-176 din Codul penal, vătămare corporală şi vătămare corporală grava, prevăzute la art. 181 şi 182 din Codul penal, precum şi lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută la art. 189 din Codul penal;
litera b)
infracţiunile prevăzute laart. 106-109 din Ordonanţa Guvernului nr. 29/1997privind Codul aerian, republicată;
litera c)
infracţiunile de distrugere prevăzute la art. 217 şi 218 din Codul penal;
litera d)
infracţiunile de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, nerespectare a regimului materialelor nucleare şi a altor materii radioactive, precum şi nerespectare a regimului materiilor explozive, prevăzute la art. 279, 279^1 şi 280 din Codul penal.
litera
(2) În cazul infracţiunilor prevăzute la alin. (1) lit. a)-d), maximul pedepsei prevăzute de lege se majorează cu 5 ani, fără a se putea depăşi maximul general al pedepsei închisorii, şi se aplică pedeapsa interzicerii unor drepturi.
litera
(3) În cazul infracţiunilor de distrugere prevăzute la art. 217 din Codul penal, săvârşite în condiţiile alin. (1), nu se poate aplica pedeapsa amenzii.
litera
(4) Tentativa se pedepseşte.
litera
(5) Se considera tentativa şi producerea sau procurarea mijloacelor ori instrumentelor, precum şi luarea de măsuri în vederea comiterii infracţiunilor prevăzute la alin. (1).
Paragraf
Art. 1 a fost modificat de LEGEA nr. 472 din 9 iulie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 524 din 18 iulie 2002.
ART
Articolul 2
litera
(1) Constituie, de asemenea, acte de terorism şi se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi:
litera a)
introducerea sau răspândirea în atmosfera, pe sol, în subsol sau în apa de produse, substanţe, materiale, microorganisme sau toxine de natura sa pună în pericol sănătatea oamenilor sau a animalelor ori mediul înconjurător;
litera b)
amenintarile cu bombe sau cu materii explozive, dacă ele au ca scop tulburarea grava a ordinii publice, prin intimidare, prin teroare sau prin crearea unei stări de panica.
litera
(2) Tentativa se pedepseşte.
litera
(3) Se considera tentativa şi producerea sau procurarea mijloacelor ori instrumentelor, precum şi luarea de măsuri în vederea comiterii infracţiunii prevăzute la alin. (1).
Paragraf
Alin. (1) al art. 2 a fost modificat de LEGEA nr. 472 din 9 iulie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 524 din 18 iulie 2002.
ART
Articolul 3
Paragraf
Înţelegerea în vederea săvârşirii de acte de terorism se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.
ART
Articolul 4
Paragraf
Ameninţarea unei persoane sau a unei colectivităţi, prin orice mijloace, cu răspândirea sau folosirea de produse, substanţe, materiale, microorganisme sau toxine de natura sa pună în pericol sănătatea oamenilor sau a animalelor ori mediul înconjurător, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 an la 5 ani.
Paragraf
Art. 4 a fost modificat de LEGEA nr. 472 din 9 iulie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 524 din 18 iulie 2002.
ART
Articolul 5
Paragraf
Alarmarea, fără un motiv întemeiat, a unei persoane sau a publicului, a organelor specializate pentru a interveni în caz de pericol ori a organelor de menţinere a ordinii publice prin corespondenta, telefon sau orice alte mijloace de transmitere la distanta, care priveşte răspândirea sau folosirea de produse, substanţe, materiale, microorganisme sau toxine din cele prevăzute la art. 4 se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
Paragraf
Art. 5 a fost modificat de LEGEA nr. 472 din 9 iulie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 524 din 18 iulie 2002.
ART
Articolul 6
litera
(1) Competenţa de a judeca în prima instanţa infracţiunile prevăzute la art. 1 şi 2 aparţine tribunalului.
litera
(2) În cazul infracţiunilor prevăzute la art. 1 şi 2, urmărirea penală se efectuează din oficiu, în mod obligatoriu, de către procuror.
Paragraf
Alin. (2) al art. 6 a fost modificat de LEGEA nr. 472 din 9 iulie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 524 din 18 iulie 2002.
ART
Articolul 7
Paragraf
Operatorii serviciilor de posta şi telecomunicaţii au obligaţia de a comunică, de îndată, procurorului, la solicitarea scrisă a acestuia, prin intermediul conducerii administrative a acestor servicii, informaţiile necesare identificarii persoanelor suspecte de săvârşirea infracţiunilor prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă.
Paragraf
Art. 7 a fost modificat de LEGEA nr. 472 din 9 iulie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 524 din 18 iulie 2002.
ART
Articolul 8
Paragraf
Nerespectarea de către operatorii de posta şi telecomunicaţii a obligaţiei prevăzute la art. 7 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 100.000.000 lei la 500.000.000 lei.
Paragraf
PRIM-MINISTRU
Paragraf
ADRIAN NASTASE
Paragraf
Contrasemnează:
Paragraf
Ministrul justiţiei,
Paragraf
Rodica Mihaela Stanoiu
Paragraf
Ministru de interne,
Paragraf
Ioan Rus
Vrei mai mult?
Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.
Începe gratuit