REZOLUȚIE 2781(2025) din 30 mai 2025adoptată de Consiliul de Securitate în cadrul celei de-a 9928-a reuniuni
În vigoare
Emitent:ORGANIZAȚIA NAȚIUNILOR UNITE - CONSILIUL DE SECURITATE
Publicat:27.08.2025
Versiune:unica
Sursă oficialăNotă
Paragraf
Conținută de ORDINUL nr. 1.688 din 17 iulie 2025, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 27 august 2025.
Paragraf
Consiliul de Securitate,
Paragraf
reamintind rezoluțiile sale anterioare, declarațiile președintelui său și declarațiile de presă privind situația din Sudanul de Sud,
Paragraf
afirmând sprijinul său pentru „Acordul revitalizat privind soluționarea conflictului din Republica Sudanul de Sud“ din 2018 (denumit în continuare „Acordul revitalizat“),
Paragraf
subliniind că procesul de pace rămâne viabil numai cu angajamentul deplin al tuturor părților, îndemnând la punerea în aplicare deplină și fără întârziere a Acordului revitalizat și a Acordului privind Foaia de parcurs pentru încheierea pașnică și democratică a perioadei de tranziție a Acordului revitalizat privind soluționarea conflictului din Republica Sudanul de Sud și luând act cu îngrijorare de punerea în aplicare cu întârziere a Acordului revitalizat, care a necesitat o nouă prelungire cu doi ani a acordurilor politice tranzitorii,
Paragraf
exprimându-și profunda îngrijorare cu privire la creșterea violenței dintre forțele asociate cu partidele din Guvernul de Tranziție Revitalizat de Unitate Națională („guvernul de tranziție“), arestul la domiciliu al prim-vicepreședintelui Machar, amânarea repetată a alegerilor de către guvernul de tranziție, mai întâi în decembrie 2022 și din nou în decembrie 2024, precum și prelungirea continuă a guvernului de tranziție și luând act de cele mai recente angajamente ale liderilor Sudanului de Sud față de poporul Sudanului de Sud de a organiza alegeri în decembrie 2026, subliniind responsabilitatea principală a guvernului de tranziție în organizarea și finanțarea unor alegeri libere și corecte, pașnice, care ar trebui să se desfășoare întrun mod incluziv, transparent, pașnic și în timp util,
Paragraf
salutând prezentarea de către guvernul de tranziție a celui de-al doilea raport al său privind progresele înregistrate în ceea ce privește criteriile de referință (S/AC.57/2025/COMM.01),
Paragraf
luând act de măsurile luate în punerea în aplicare a Acordului revitalizat, inclusiv de eforturile guvernului de tranziție de a instrui și de a desfășura primul lot de forțe unificate necesare, de a semna și de a adopta proiecte de lege pentru înființarea Comisiei pentru adevăr, reconciliere și vindecare și a Autorității pentru despăgubiri și reparații, de a reconstitui Comisia națională de control constituțional pentru a elabora constituția permanentă, de a reconstitui Comisia electorală națională și de a reconstrui consiliul partidelor politice, ținând seamă de faptul că guvernul de tranziție nu a furnizat resurse adecvate pentru funcționarea eficace a acestor instituții,
Paragraf
exprimând aprecierea pentru conducerea Uniunii Africane (UA) și a Autorității Interguvernamentale pentru Dezvoltare (AIGD) în promovarea procesului de pace în Sudanul de Sud, salutând rolul guvernului Kenyei în facilitarea dialogului în prezent între părțile interesate ale Acordului revitalizat, cu sprijinul tehnic al Comunității Sant’Egidio, cu participarea deplină, egală,
Paragraf
semnificativă și în condiții de siguranță a femeilor la acest dialog, și invitând părțile din Sudanul de Sud să demonstreze voința politică de a soluționa în mod pașnic diferențele rămase care determină continuarea violenței,
Paragraf
salutând demonstrarea solidarității regionale și continentale în sprijinul păcii și stabilității durabile în Sudanul de Sud și subliniind necesitatea unei acțiuni colective între Organizația Națiunilor Unite și autoritățile regionale pentru a aborda tensiunile din Sudanul de Sud,
Paragraf
exprimându-și îngrijorarea cu privire la intensificarea continuă a violenței, inclusiv a violenței intercomunitare, prelungind criza politică, de securitate, economică și umanitară în majoritatea părților țării, condamnând mobilizarea grupurilor armate și încurajarea dezertărilor, inclusiv din partea membrilor forțelor guvernamentale și a grupurilor armate de opoziție, și recunoscând în continuare că violența intercomunitară din Sudanul de Sud este legată din punct de vedere politic și economic de violența și corupția la nivel național și că pregătirile adecvate pentru alegeri sunt esențiale pentru a preveni continuarea violenței și a instabilității, solicitând tuturor părților, inclusiv guvernului de tranziție, să se angajeze în campanii electorale pașnice și să se abțină de la toate formele de activități destabilizatoare, incitare la ură și violență,
Paragraf
subliniind necesitatea ca părțile să evite o revenire la un conflict generalizat și să respecte structura de comandă convenită și subliniind necesitatea de a finaliza rapid măsurile de securitate prevăzute în capitolul II din Acordul revitalizat, inclusiv prin asigurarea plății regulate și adecvate a salariilor și a desfășurării tuturor forțelor unificate necesare, în concordanță cu cheltuielile bugetare pentru Serviciul Național de Securitate și pentru Unitatea Gărzii Prezidențiale din Sudanul de Sud, precum și prin atribuirea unor misiuni clare acestor forțe în conformitate cu procesul de revizuire strategică a apărării și securității (RSAS) cuprins în Acordul revitalizat,
Paragraf
exprimându-și profunda îngrijorare cu privire la intensificarea violenței în Sudanul de Sud, condamnând în termenii cei mai fermi atacul Armatei Albe din martie 2025 împotriva personalului ONU din districtul Nasir, statul Nilului Superior, subliniind că atacurile care vizează forțele de menținere a păcii pot constitui crime de război în temeiul dreptului internațional, condamnând în continuare bombardarea din 3 mai a spitalului MSF din statul Jonglei și bombardarea pe scară largă a civililor din Mayam, statul Unitatea și districtele Nasir și Ulang din statul Nilului Superior, precum și încălcările repetate ale Acordului revitalizat și ale Acordului privind încetarea ostilităților, protecția civililor și accesul umanitar (ACOH), condamnând cu fermitate toate luptele, inclusiv atacurile asupra civililor din Nilul Superior, Jonglei, statului Unitatea și statelor din Ecuatoria Centrală și de Vest, și solicitând ca părțile care încalcă ACOH să fie trase la răspundere în conformitate cu obligațiile care le revin în temeiul ACOH și al Acordului revitalizat,
Paragraf
condamnând cu fermitate încălcările anterioare și actuale ale drepturilor omului și abuzurile și încălcările dreptului internațional umanitar de către toate părțile, inclusiv de către grupările armate și forțele naționale de securitate, precum și incitarea la comiterea unor astfel de abuzuri și încălcări, precum și creșterea alarmantă a violenței sexuale legate de conflicte, care reprezintă un temei pentru desemnare, astfel cum se descrie la punctul 15 litera (e) din Rezoluția 2521 (2020), condamnând în continuare hărțuirea, vizarea, cenzura și arestarea arbitrară a membrilor societății civile, inclusiv a jurnaliștilor, a apărătorilor drepturilor omului, a personalului umanitar și a corespondenților din mass-media, subliniind că cei responsabili de încălcări ale dreptului internațional umanitar și de încălcări și abuzuri ale drepturilor omului trebuie trași la răspundere și că guvernul de tranziție poartă responsabilitatea principală de a-și proteja populația împotriva genocidului, a crimelor de război, a epurării etnice și a crimelor împotriva umanității și exprimându-și îngrijorarea cu privire la faptul că, în pofida semnării Acordului revitalizat, încălcările și abuzurile, inclusiv cele care implică violență sexuală și bazată pe gen, pot continua să se producă, ceea ce poate constitui crime internaționale, inclusiv crime de război și crime împotriva umanității,
Paragraf
exprimându-și alarmarea și profunda îngrijorare cu privire la continuarea violenței armate împotriva personalului medical și a lucrătorilor umanitari, a instalațiilor și a convoaielor, condamnând cu fermitate toate cazurile de violență împotriva personalului care lucrează în domeniul umanitar, exprimându-și profunda îngrijorare cu privire la impunerea de impozite și taxe ilegale care împiedică furnizarea de asistență umanitară în întreaga țară, subliniind impactul negativ al insecurității continue asupra operațiunilor umanitare din întreaga țară, încurajând toate părțile să permită și să faciliteze accesul umanitar sigur, rapid și neîngrădit al persoanelor aflate în dificultate și făcând apel la toate părțile, inclusiv la guvernul de tranziție, să protejeze personalul care lucrează în domeniul umanitar și să creeze un mediu sigur și propice pentru asistența umanitară, în conformitate cu dreptul internațional umanitar, precum și cu dreptul internațional al drepturilor omului, după caz, și cu obligațiile care îi revin în temeiul Acordului revitalizat și într-un mod coerent cu Rezoluția 2730 (2024),
Paragraf
exprimându-și profunda îngrijorare cu privire la intensificarea violenței între grupările armate din unele părți ale Sudanului de Sud, care au ucis și au strămutat mii de persoane, și condamnând mobilizarea unor astfel de grupări de către părțile implicate în conflict,
Paragraf
exprimându-și profunda îngrijorare cu privire la întârzierile în punerea în aplicare a Acordului revitalizat, în special recunoscând în același timp crearea unui cont unic al Trezoreriei, solicitând utilizarea contului respectiv și a auditurilor, analizelor și instrumentelor suplimentare necesare pentru un sistem de comercializare a petrolului deschis, transparent și competitiv, astfel cum se specifică în capitolul 4 din Acordul revitalizat, solicitând părților să pună în aplicare pe deplin Acordul revitalizat, inclusiv prin alocarea resurselor financiare necesare, prin instituirea fără întârziere a instituțiilor de tranziție și prin asigurarea participării depline, egale, semnificative și în condiții de siguranță a femeilor și a incluziunii tinerilor, a grupurilor religioase și a societății civile în toate eforturile de soluționare a conflictelor și de consolidare a păcii, precum și să realizeze progrese în ceea ce privește reformele de tranziție, inclusiv instituirea unui spațiu civic liber și deschis, a unui proces incluziv de redactare a constituției și a transparenței economice și a reformei gestiunii financiare publice, exprimând profunda îngrijorare cu privire la efectul negativ al corupției și al utilizării abuzive a fondurilor publice asupra capacității guvernului de tranziție de a furniza servicii populației sale și subliniind în continuare necesitatea de a consolida buna guvernanță economică pentru a asigura colectarea eficace a veniturilor naționale și structurilor anticorupție în vederea finanțării reglementării cadrului normativ esențial pentru tranziția politică și nevoile umanitare ale populației,
Paragraf
apreciind că statele membre continuă să își exprime intenția clară de a oferi asistență tehnică și de a consolida capacitățile autorităților relevante din Sudanul de Sud, în conformitate cu dispozițiile Rezoluției 2428 (2018), în sprijinul punerii în aplicare a Acordului revitalizat și încurajând statele membre să ofere sprijin guvernului de tranziție în ceea ce privește dezarmarea, demobilizarea și reintegrarea (DDR), gestionarea stocurilor, depozitarea muniției și controlul armamentului, în vederea consolidării capacității Sudanului de Sud în lumina criteriilor de referință stabilite la punctul 2 din Rezoluția 2577 (2021),
Paragraf
reamintind necesitatea ca statele membre să se asigure că toate măsurile luate pentru punerea în aplicare a prezentei rezoluții respectă obligațiile care le revin în temeiul dreptului internațional, inclusiv, după caz, al dreptului internațional umanitar, al dreptului internațional al drepturilor omului și al dreptului internațional al refugiaților,
Paragraf
recunoscând necesitatea de a garanta respectarea garanțiilor procedurale și de a asigura proceduri echitabile și clare pentru delistarea persoanelor și entităților desemnate în temeiul Rezoluției 2206 (2015), astfel cum a fost modificată, și salutând adoptarea Rezoluției 2744 (2024) de consolidare a mandatului și a procedurii punctului focal pentru delistare,
Paragraf
subliniind că măsurile impuse prin prezenta rezoluție nu sunt menite să aibă consecințe umanitare negative pentru populația civilă din Sudanul de Sud și reamintind punctul 1 din Rezoluția 2664 (2022), care prevede că furnizarea, prelucrarea sau plata fondurilor, a altor active financiare sau resurse economice sau furnizarea de bunuri și servicii de către anumite entități sau organizații, necesare pentru a asigura furnizarea la timp a asistenței umanitare sau pentru a sprijini alte activități care sprijină nevoile umane de bază, sunt permise și nu reprezintă o încălcare a înghețării activelor,
Paragraf
exprimându-și profunda îngrijorare cu privire la constatările și concluziile împărtășite prin raportul final din 2024 (S/2024/343) al Grupului de experți al Organizației Națiunilor Unite și subliniind că violența armată, impunitatea și alocarea necorespunzătoare a veniturilor pot avea un impact devastator asupra societății și a persoanelor, pot slăbi instituțiile democratice, pot submina statul de drept, pot perpetua conflictele violente, pot facilita activitățile ilegale, pot deturna asistența umanitară sau pot complica furnizarea acesteia și pot submina piețele economice,
Paragraf
exprimându-și, de asemenea, profunda îngrijorare cu privire la amenințarea la adresa păcii și securității în Sudanul de Sud care decurge din transferul ilicit, acumularea destabilizatoare și utilizarea abuzivă a armelor de calibru mic și a armamentului ușor și exprimându-și, de asemenea, îngrijorarea cu privire la faptul că traficul ilicit și deturnarea de arme și de materiale conexe de toate tipurile subminează statul de drept și au potențialul de a submina respectarea dreptului internațional umanitar, pot împiedica furnizarea de asistență umanitară și pot avea ample consecințe umanitare și socioeconomice negative,
Paragraf
recunoscând cooperarea autorităților din Sudanul de Sud cu Grupul de experți și încurajând ferm autoritățile din Sudanul de Sud să continue colaborarea cu Grupul de experți și să prevină orice obstrucționare a punerii în aplicare a mandatului acestuia,
Paragraf
luând act de raportul secretarului general privind criteriile de referință pentru embargoul asupra armelor impus Sudanului de Sud (S/2021/321),
Paragraf
luând act de raportul secretarului general din 15 aprilie 2025 (S/2025/231), astfel cum se solicită la punctul 4 din Rezoluția 2731 (2024), care prezintă o evaluare a progreselor înregistrate în ceea ce privește criteriile de referință esențiale, și exprimându-și îngrijorarea cu privire la lipsa unor progrese semnificative în ceea ce privește aceste criterii de referință,
Paragraf
constatând că situația din Sudanul de Sud continuă să constituie o amenințare la adresa păcii și securității internaționale în regiune,
Paragraf
acționând în temeiul capitolului VII din Carta Organizației Națiunilor Unite,
Embargoul asupra armelor și inspecțiile
punctul 1.
decide să reînnoiască până la 31 mai 2026 măsurile privind armele impuse prin punctul 4 din Rezoluția 2428 (2018) și reafirmă dispozițiile punctului 5 din Rezoluția 2428 (2018), precum și ale punctului 2 din Rezoluția 2683 (2023), care au eliminat cerința de notificare pentru furnizarea, vânzarea sau transferul de echipamente militare neletale, exclusiv în sprijinul punerii în aplicare a termenilor acordului de pace, precum și asistența tehnică sau formarea conexă privind echipamentele militare neletale;
punctul 2.
își reiterează disponibilitatea de a revizui măsurile de embargo asupra armelor, printre altele, prin modificarea, suspendarea sau ridicarea progresivă a acestor măsuri, pe baza progreselor înregistrate în ceea ce privește principalele criterii de referință, astfel cum se prevede la punctul 2 din Rezoluția 2577 (2021), și încurajează autoritățile din Sudanul de Sud să realizeze progrese suplimentare în acest sens;
punctul 3.
își reiterează apelul adresat GTURN de a face progrese în ceea ce privește punerea în aplicare a reformelor de gestionare a finanțelor publice în Acordul revitalizat, inclusiv prin punerea la dispoziția publicului a informațiilor privind toate veniturile, cheltuielile, deficitele și datoriile GTURN; își reiterează, de asemenea, apelul adresat GTURN de a înființa Tribunalul hibrid pentru Sudanul de Sud și de a înființa Comisia pentru adevăr, reconciliere și vindecare și Autoritatea pentru compensații și reparații;
punctul 4.
solicită, în acest sens, secretarului general, în strânsă consultare cu Misiunea Națiunilor Unite în Sudanul de Sud (UNMISS) și cu Grupul de experți, să efectueze, până cel târziu la 15 aprilie 2026, o evaluare a progreselor înregistrate în ceea ce privește criteriile de referință esențiale stabilite la punctul 2 din Rezoluția 2577 (2021);
punctul 5.
solicită autorităților din Sudanul de Sud să raporteze, până cel târziu la 15 aprilie 2026, Comitetului instituit în temeiul Rezoluției 2206 (2015) privind Sudanul de Sud („Comitetul“) cu privire la progresele înregistrate în ceea ce privește criteriile de referință esențiale de la punctul 2 din Rezoluția 2577 (2021) și îndeamnă autoritățile din Sudanul de Sud să raporteze cu privire la progresele înregistrate în punerea în aplicare a reformelor;
punctul 6.
subliniază că este important ca notificările sau cererile de derogare în temeiul punctului 5 din Rezoluția 2428 (2018) să conțină toate informațiile relevante, inclusiv scopul utilizării, utilizatorul final, specificațiile tehnice și cantitatea echipamentelor care urmează să fie expediate și, după caz, furnizorul, data propusă a livrării, modul de transport și itinerarul expedierilor;
punctul 7.
subliniază că încălcările embargoului asupra armelor, în special pe fondul creșterii violenței politice în Sudanul de Sud, riscă să alimenteze conflictele și să contribuie la o instabilitate suplimentară și îndeamnă insistent toate statele membre să ia măsuri urgente pentru a identifica și a preveni astfel de încălcări care provin de pe teritoriul lor;
punctul 8.
își reiterează apelul adresat tuturor statelor membre, în special statelor vecine Sudanului de Sud, de a inspecta, în conformitate cu autoritățile lor naționale și cu legislația lor și în conformitate cu dreptul internațional, în special cu dreptul mării și cu acordurile relevante privind aviația civilă internațională, toate încărcăturile către Sudanul de Sud, pe teritoriul lor, inclusiv în porturi maritime și aeroporturi, dacă statul în cauză deține informații care oferă motive întemeiate să creadă că încărcătura conține articole a căror furnizare, vânzare sau transfer este interzis de punctul 4 din Rezoluția 2428 (2018), cu scopul de a asigura punerea în aplicare strictă a acestor dispoziții;
punctul 9.
decide să autorizeze toate statele membre ca, în momentul descoperirii unor articole a căror furnizare, vânzare sau transfer este interzis prin alineatul (4) din Rezoluția 2428 (2018), să confiște și să elimine aceste articole (de exemplu, distrugându-le, făcându-le inoperabile, depozitându-le sau transferându-le într-un alt stat decât statul de origine sau de destinație în vederea eliminării) și să notifice Comitetul cu privire la această eliminare în termen de 30 de zile, furnizând detalii cu privire la toate articolele eliminate și la modul exact în care acestea au fost eliminate, și decide, de asemenea, ca toate statele membre să coopereze în cadrul acestor eforturi;
punctul 10.
solicită oricărui stat membru, atunci când efectuează o inspecție în conformitate cu alineatul (8) din prezenta rezoluție, să prezinte cu promptitudine un prim raport scris către Comitet, care conține, în special, explicații privind motivele inspecțiilor, rezultatele acestor inspecții și dacă s-a oferit sau nu cooperare și, în cazul în care se găsesc articole interzise pentru furnizare, vânzare sau transfer, solicită, de asemenea, statelor membre respective să prezinte Comitetului, în termen de 30 de zile, un raport scris ulterior care să conțină detalii relevante privind inspecția, confiscarea și eliminarea, precum și detalii relevante privind transferul, inclusiv o descriere a articolelor, originea și destinația preconizată a acestora, în cazul în care aceste informații nu figurează în raportul inițial;
Sancțiuni țintite
punctul 11.
decide să reînnoiască până la 31 mai 2026 măsurile financiare și de călătorie impuse prin punctele 9 și 12 din Rezoluția 2206 (2015) și reafirmă dispozițiile punctelor 10, 11, 13, 14 și 15 din Rezoluția 2206 (2015) și ale punctelor 13, 14, 15 și 16 din Rezoluția 2428 (2018);
punctul 12.
decide să revizuiască în permanență măsurile reînnoite de la punctul 11 și să se bazeze pe progresele înregistrate în punerea în aplicare a tuturor dispozițiilor Acordului revizuit și pe evoluțiile legate de încălcările drepturilor omului și abuzurile împotriva drepturilor omului, inclusiv violența sexuală legată de conflicte, și își exprimă disponibilitatea de a lua în considerare ajustarea măsurilor de la punctul 11, inclusiv prin modificarea, suspendarea, ridicarea sau consolidarea măsurilor pentru a răspunde situației;
punctul 13.
subliniază disponibilitatea sa de a impune sancțiuni specifice pentru a sprijini obținerea unei păci durabile și favorabile incluziunii în Sudanul de Sud și ia act de posibilitatea Comitetului de a lua în considerare cererile de eliminare de pe listă a persoanelor și entităților;
punctul 14.
reafirmă că dispozițiile punctului 9 din Rezoluția 2206 (2015) se aplică persoanelor și că dispozițiile punctului 12 din Rezoluția 2206 (2015) se aplică persoanelor și entităților, astfel cum au fost desemnate pentru astfel de măsuri de către Comitet, ca fiind responsabile de acțiuni sau politici care amenință pacea, securitatea sau stabilitatea Sudanului de Sud sau complice la astfel de acțiuni sau politici sau care s-au implicat, direct sau indirect, în astfel de acțiuni sau politici și reafirmă, de asemenea, că dispozițiile punctelor 9 și 12 din Rezoluția 2206 (2015) se aplică persoanelor, astfel cum au fost desemnate pentru astfel de măsuri de către Comitet, care sunt lideri sau membri ai oricărei entități, inclusiv ai oricărui guvern, opoziție, miliție sau alt grup sud-sudanez care s-a implicat sau ai cărui membri s-au implicat în oricare dintre activitățile descrise la prezentul punct și la punctul 16;
punctul 15.
reafirmă că astfel de acțiuni sau politici, astfel cum sunt descrise la punctul 14 de mai sus, pot include, fără a se limita la acestea, criteriile descrise la punctul 15 din Rezoluția 2521 (2020) și subliniază că acțiunile sau politicile care au scopul de a împiedica desfășurarea sau legitimitatea unor alegeri libere și corecte în Sudanul de Sud, inclusiv prin împiedicarea sau denaturarea activităților pregătitoare preelectorale, reprezintă, de asemenea, un temei pentru desemnare;
punctul 16.
își exprimă îngrijorarea cu privire la rapoartele privind deturnarea resurselor publice care prezintă un risc pentru pacea, securitatea și stabilitatea Sudanului de Sud, își exprimă profunda îngrijorare cu privire la rapoartele privind deturnarea de fonduri, lipsa de transparență, de supraveghere și de guvernanță financiară, care prezintă un risc pentru pacea, stabilitatea și securitatea Sudanului de Sud și nu respectă capitolul IV din Acordul revitalizat și, în acest context, subliniază că persoanele implicate în acțiuni sau politici care au ca scop sau efect extinderea sau prelungirea conflictului din Sudanul de Sud pot fi incluse pe listă pentru măsuri financiare și de călătorie;
Comitetul pentru sancțiuni și Grupul de experți
punctul 17.
subliniază importanța organizării de consultări periodice cu statele membre în cauză, cu organizațiile internaționale, regionale și subregionale, precum și cu UNMISS, după caz, în special cu statele învecinate și regionale, pentru a asigura punerea în aplicare deplină a măsurilor din prezenta rezoluție și, în acest sens, încurajează Comitetul să ia în considerare, atunci când este cazul, efectuarea de vizite în țările selectate de către președinte și/sau membrii Comitetului;
punctul 18.
decide să prelungească până la 1 iulie 2026 mandatul Grupului de experți, astfel cum se prevede la punctul 19 din Rezoluția 2428 (2018), și decide că Grupul de experți ar trebui să prezinte Consiliului, după discuții cu Comitetul, un raport intermediar până la 1 decembrie 2025, un raport final până la 1 mai 2026 și, cu excepția lunilor în care aceste rapoarte trebuie prezentate, actualizări în fiecare lună și reamintește punctul 6 din Rezoluția 2664 (2022), care însărcinează Comitetul, asistat de Grupul de experți, să monitorizeze punerea în aplicare a punctului 1 din Rezoluția 2664 (2022), inclusiv orice risc de deturnare;
punctul 19.
solicită Secretariatului să includă expertiza necesară în materie de femei, pace și securitate în Grupul de experți, în conformitate cu punctul 6 din Rezoluția 2242 (2015) și cu punctul 11 din Rezoluția 2467 (2019);
punctul 20.
invită toate părțile și toate statele membre, precum și organizațiile internaționale, regionale și subregionale să asigure cooperarea cu Grupul de experți, inclusiv prin furnizarea oricăror informații privind transferurile ilicite de avere din Sudanul de Sud către rețelele financiare, de proprietate și de afaceri și îndeamnă, de asemenea, toate statele membre implicate să asigure siguranța membrilor Grupului de experți și accesul neîngrădit, în special la persoane, documente și site-uri, pentru ca Grupul de experți să își execute mandatul;
punctul 21.
solicită reprezentantului special al secretarului general pentru copii și conflictele armate și reprezentantului special pentru violența sexuală în conflicte să facă schimb de informații relevante cu Comitetul în conformitate cu punctul 7 din Rezoluția 1960 (2010), punctul 9 din Rezoluția 1998 (2011) și punctul 12 din Rezoluția 2467 (2019) și invită Înaltul Comisar pentru drepturile omului să facă schimb de informații relevante cu Comitetul, după caz;
punctul 22.
încurajează schimbul de informații în timp util între UNMISS și Grupul de experți și solicită UNMISS să asiste Comitetul și Grupul de experți, în limitele mandatului și capacităților sale;
punctul 23.
invită Comisia comună revitalizată de monitorizare și evaluare (CCRME) să facă schimb de informații relevante cu Consiliul, după caz, cu privire la evaluarea sa privind punerea în aplicare de către părți a Acordului revitalizat, aderarea la ACOH și facilitarea accesului umanitar neîngrădit și sigur;
punctul 24.
decide să rămână în continuare sesizat de această chestiune.
Vrei mai mult?
Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.
Începe gratuitCe mai știm despre acest act
- Alertă în ziua în care acest act se modifică
- Zilnic sincronizat cu Monitorul Oficial
Planul Gratuit rămâne disponibil după cele două săptămâni.
