HOTĂRÂRE nr. 660 din 14 august 2025pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.005/2012 privind organizarea și funcționarea Gărzii Naționale de Mediu
În vigoare
Paragraf
Paragraf
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul I
Paragraf
Hotărârea Guvernului nr. 1.005/2012 privind organizarea și funcționarea Gărzii Naționale de Mediu, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 729 din 29 octombrie 2012, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
punctul 1.
La articolul 1, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:
Citat
Alineatul (3)
Personalul GNM cu atribuții de control este învestit cu autoritatea publică a statului, pe timpul și/sau în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor, precum și a obligațiilor de serviciu și beneficiază de protecție potrivit legii.
punctul 2.
La articolul 2, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
Citat
Alineatul (3)
GNM îndeplinește atribuțiile ce îi revin, desfășurând activitate continuă pentru monitorizarea riscurilor și a efectelor asupra mediului, până la eliminarea acestora.
punctul 3.
La articolul 6, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
Citat
Articolul 6
Alineatul (1)
Numărul maxim de posturi pentru aparatul central și structurile teritoriale fără personalitate juridică ale GNM este de 942.
punctul 4.
La articolul 7, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:
Citat
Alineatul (4)
Comisariatul General, prin conducerea și structurile sale, urmărește modul de realizare a atribuțiilor încredințate structurilor teritoriale fără personalitate juridică și stabilește toate măsurile necesare pentru optimizarea activității de control.
punctul 5.
La articolul 8, alineatele (4^2) și (5) se modifică și vor avea următorul cuprins:
Citat
Alineatul (4^2)
În cazul absenței comisarului general, precum și în cazul în care comisarul general se află în imposibilitate temporară de a-și exercita funcția, calitatea de ordonator terțiar de credite, precum și celelalte atribuții care revin comisarului general se exercită în numele acestuia de către unul dintre comisarii generali adjuncți sau de către secretarul general, desemnat prin decizie în acest sens.
Alineatul (5)
În cadrul structurii organizatorice prevăzute în anexa nr. 1, prin ordin al conducătorului autorității publice centrale pentru protecția mediului, la propunerea comisarului general, se pot organiza servicii și compartimente, potrivit legii, cu încadrarea în numărul maxim de posturi aprobat.
punctul 6.
Articolul 9 se modifică și va avea următorul cuprins:
Citat
Articolul 9
Alineatul (1)
Structura organizatorică detaliată a Comisariatului General al GNM, structura organizatorică a comisariatelor județene ale GNM, regulamentul de organizare și funcționare și statul de funcții se aprobă prin ordin al conducătorului autorității publice centrale pentru protecția mediului, la propunerea comisarului general al GNM.
Alineatul (2)
Comisarul general al GNM are în subordine 2 comisari generali adjuncți, cu rang de subsecretar de stat, numiți prin decizie a prim-ministrului, la propunerea conducătorului autorității publice centrale pentru protecția mediului.
Alineatul (3)
Domeniile de responsabilitate ale comisarilor generali adjuncți se stabilesc prin ordin al conducătorului autorității publice centrale pentru protecția mediului, la propunerea comisarului general al GNM.
Alineatul (4)
GNM are un secretar general, înalt funcționar public, numit în condițiile legii.
Alineatul (5)
Secretarul general asigură stabilitatea funcționării GNM și realizarea legăturilor funcționale dintre structurile din cadrul GNM.
Alineatul (6)
Secretarul general este subordonat comisarului general și îndeplinește atribuțiile stabilite prin decizia acestuia.
punctul 7.
Articolul 11 se modifică și va avea următorul cuprins:
Citat
Articolul 11
Alineatul (1)
Comisarii-șefi și comisarii din cadrul structurilor teritoriale fără personalitate juridică au atribuții de inspecție și control, precum și de constatare și sancționare a contravențiilor în domeniul de activitate, pe raza teritorială în care funcționează, respectiv a municipiului București și pe teritoriul Rezervației Biosferei «Delta Dunării».
Alineatul (2)
Prin decizie a comisarului general, comisarii-șefi și comisarii din cadrul structurilor teritoriale fără personalitate juridică ale GNM pot exercita atribuții de inspecție și control, precum și de constatare și sancționare a contravențiilor în domeniul de activitate, pe întreg teritoriul țării.
Alineatul (3)
Comisarii din cadrul structurilor teritoriale fără personalitate juridică, în baza ordinelor de serviciu/deplasare emise de către comisarul-șef:
litera A)
asigură, în regim de permanență, efectuarea controalelor operative și inopinate dispuse de către comisarul-șef al structurii teritoriale fără personalitate juridică;
litera B)
asigură, în regim de urgență, suport cu ocazia controalelor operative și inopinate ale direcțiilor din cadrul structurii centrale.
punctul 8.
La articolul 13 alineatul (1), literele b^1), b^2), i), q^1) și r^2) se modifică și vor avea următorul cuprins:
Citat
litera B^1)
controlează activitățile a căror desfășurare poate avea impact asupra mediului și aplică, după caz, sancțiuni contravenționale persoanelor fizice sau juridice care le desfășoară;
litera B^2)
verifică legalitatea activității desfășurate și controlează respectarea măsurilor de protecție a mediului prevăzute în actele de reglementare emise de autoritatea competentă pentru protecția mediului;
litera I)
efectuează controale, precum și controale neplanificate/inopinate, potrivit reglementărilor legale în vigoare, ca urmare a sesizării, autosesizării și/sau semnalării unor situații de încălcare a legislației de mediu de către persoane fizice sau juridice sau a producerii de accidente sau incidente de mediu, precum și în orice alte cazuri prevăzute de lege;
litera Q^1)
dispune măsuri cu privire la confiscarea, în condițiile legii, a bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravențiile săvârșite în domeniul protecției mediului, precum și ridicarea documentelor relevante și de altă natură, după caz, care pot servi la dovedirea săvârșirii contravențiilor;
litera R^2)
dispune, în condițiile prevăzute de legislația în vigoare, suspendarea sau încetarea activităților cu posibil impact asupra mediului;
punctul 9.
La articolul 13 alineatul (1), după litera b^2) se introduc trei noi litere, literele b^3)-b^5), cu următorul cuprins:
Citat
litera B^3)
verifică îndeplinirea măsurilor stabilite prin programele pentru conformare și planurile de acțiuni pentru activități economice și asigură controlul de specialitate;
litera B^4)
solicită persoanelor fizice și juridice punerea la dispoziție a actelor de reglementare din punctul de vedere al protecției mediului, inclusiv registre și alte forme de evidență deținute de persoana controlată, a avizelor, certificatelor, contractelor, documentelor financiar-contabile necesare efectuării inspecției și controlului;
litera B^5)
verifică documentele justificative în desfășurarea activităților cu posibil impact asupra mediului ori pe timpul transportului, depozitării și comercializării bunurilor ce au legătură cu activitățile desfășurate și aplică, după caz, sancțiuni contravenționale;
punctul 10.
La articolul 13 alineatul (1), după litera i) se introduce o nouă literă, litera i^1), cu următorul cuprins:
Citat
punctul I^1)
asigură interconectarea bazei de date proprii cu bazele de date ale altor instituții publice, în scopul prevenirii infracțiunilor de mediu și a altor fapte ilicite în domeniul protecției mediului, conform protocoalelor de colaborare încheiate cu acestea, publicate pe site-ul instituției;
punctul 11.
La articolul 13 alineatul (1), după litera o) se introduc două noi litere, literele o^1) și o^2), cu următorul cuprins:
Citat
litera O^1)
efectuează inspecția și controlul, potrivit reglementărilor legale în vigoare, din punctul de vedere al protecției mediului, pe timp de zi și de noapte, pe terenuri, în clădiri, sedii, depozite, precum și în orice alte incinte, în condițiile legii, unde se desfășoară activități cu posibil impact asupra mediului și/sau care pot conduce la deteriorarea mediului;
litera O^2)
reține documente, în condițiile legii, solicită copii certificate de pe documentele originale, prelevează probe, eșantioane, mostre și efectuează măsurători/determinări cu aparatura din dotare și/sau dispune efectuarea expertizelor tehnice necesare finalizării actului de control;
punctul 12.
La articolul 13 alineatul (1), după litera q^1) se introduce o nouă literă, litera q^2), cu următorul cuprins:
Citat
litera Q^2)
verifică și aplică sigilii, în scopul limitării riscurilor de evacuare în mediu de materiale/deșeuri/substanțe care sunt potențial generatoare de fenomene de poluare până la înlăturarea cauzelor;
punctul 13.
La articolul 13 alineatul (1), după litera v) se introduce o nouă literă, litera w), cu următorul cuprins:
Citat
litera W)
controlează respectarea dispozițiilor legale din punctul de vedere al protecției mediului, în activitatea de exploatare a resurselor minerale din albiile minore și majore ale cursurilor de apă, terase, cariere, precum și mine și/sau, după caz, de gospodărire a apelor.
punctul 14.
La articolul 13 alineatul (2) punctul A, litera d) se modifică și va avea următorul cuprins:
Citat
litera D)
participă la stabilirea cauzelor poluării asupra factorilor de mediu și aplică sancțiunile prevăzute de lege, inclusiv încetarea și/sau suspendarea unor activități pe perioade determinate de timp, în condițiile prevăzute de legislația de mediu;
punctul 15.
La articolul 13 alineatul (2) punctul A, litera i) se abrogă.
punctul 16.
La articolul 13 alineatul (2) punctul C, litera g) se modifică și va avea următorul cuprins:
Citat
litera G)
controlează respectarea reglementărilor privind trasabilitatea, respectiv importul/exportul, precum și comercializarea/deținerea/ introducerea/scoaterea de pe teritoriul țării de specii din flora și fauna sălbatică, în stare vie sau moartă, precum și a oricăror părți și produse ale acestora;
punctul 17.
La articolul 13 alineatul (2), după punctul C se introduce un nou punct, punctul D, cu următorul cuprins:
Citat
litera D.
În domeniul cooperării interinstituționale și internaționale:
litera A)
desfășoară acțiuni comune cu instituții abilitate sau alte persoane juridice de drept public sau privat, conform documentelor de cooperare specifice activității instituției;
litera B)
desfășoară acțiuni specifice, conform obligațiilor asumate în cadrul protocoalelor și acordurilor de cooperare internațională încheiate;
litera C)
participă la acțiuni pentru realizarea schimburilor de experiență și împărtășirea bunelor practici în scopul îmbunătățirii cooperării internaționale în domeniul de activitate;
litera D)
asigură reprezentanți responsabili pentru cooperarea în condițiile legii cu celelalte state membre, în domeniul de activitate.
punctul 18.
La articolul 15, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
Citat
Alineatul (2)
La acțiunile de control participă minimum 2 comisari, cu excepția controalelor comune cu agenții constatatori ai altor instituții cu atribuții de inspecție și control, când poate participa un singur comisar.
punctul 19.
La articolul 16, alineatul (5) se modifică și va avea următorul cuprins:
Citat
Alineatul (5)
Pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, comisarii și personalul GNM folosesc mijloace tehnice omologate, autovehicule, camere video de bord, ambarcațiuni, mijloace de observare aeriană, înregistratoare audio-video portabile de tip body worn camera, după caz, dotate corespunzător, în condițiile legii și cu respectarea dispozițiilor legale în ceea ce privește datele cu caracter personal.
punctul 20.
La articolul 18, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
Citat
Alineatul (2)
Mijloacele de transport și de intervenție terestre și navale din dotarea GNM pot fi prevăzute cu însemne și dispozitive de avertizare acustică și luminoasă, cu sisteme de avertizare vocală, care sunt utilizate numai în situațiile ce impun acest lucru.
punctul 21.
Anexele nr. 1-4, 10 și 11 se modifică și se înlocuiesc cu anexele nr. 1-6 la prezenta hotărâre.
Articolul II
Paragraf
Încadrarea în numărul de posturi și în noua structură organizatorică se realizează în termenele și cu procedura aplicabilă fiecărei categorii de personal, prin ordin al ministrului mediului, apelor și pădurilor, în termen de minimum 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
Articolul III
Paragraf
Prevederile art. I pct. 19 intră în vigoare la data de 1 septembrie 2025.
Semnături
Paragraf
PRIM-MINISTRU
Paragraf
ILIE-GAVRIL BOLOJAN
Paragraf
Contrasemnează:
Paragraf
p. Viceprim-ministru, ministrul apărării naționale,
Paragraf
Cristian-Gabriel Seidler,
Paragraf
secretar de stat
Paragraf
Ministrul mediului, apelor și pădurilor,
Paragraf
Diana-Anda Buzoianu
Paragraf
Ministrul muncii, familiei, tineretului și solidarității sociale,
Paragraf
Petre-Florin Manole
Paragraf
Ministrul finanțelor,
Paragraf
Alexandru Nazare
Paragraf
București, 14 august 2025.
Paragraf
Nr. 660.
Anexa nr. 1*) NR
Paragraf
* Anexa nr. 1 este reprodusă în facsimil.
Paragraf
Anexa nr. 2 NR
Paragraf
Paragraf
ROMÂNIA
Paragraf
MINISTERUL MEDIULUI, APELOR ȘI PĂDURILOR
Paragraf
GARDA NAȚIONALĂ DE MEDIU
Paragraf
Operator de date cu caracter personal, înregistrat la Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal cu nr. 16625
Paragraf
Comisariatul General - cod fiscal ....................
Paragraf
Serviciul Comisariatul ................................,
Paragraf
Localitatea ..................., str. ................. nr. .......
Paragraf
Tel. ......................., fax .........................
Paragraf
Seria .............. nr. ................
Paragraf
Subsemnatul(a), ................., în calitate de angajat la Garda Națională de Mediu ..............., împuternicit cu Legitimația specială de control nr. ............ din anul .........., în baza prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.005/2012 privind organizarea și funcționarea Gărzii Naționale de Mediu, cu modificările și completările ulterioare, și ale Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare,
Paragraf
în urma controlului efectuat la ........(sucursala, agenția, punctul de lucru)........ din localitatea ................, str. ................. nr. ......, bl. ......, sc. ......., et. ........, ap. ......., județul (sectorul) ......................, aparținând ..........................., înmatriculată la ORC cu nr. J.../..../…., C.U.I. ....................., am constatat următoarele:
Paragraf
Domnul/Doamna/unitatea de bază ……......., născut(ă) la data ………. în localitatea .............., cu domiciliul/sediul în localitatea ……..…….., str. .............. nr. ....., bl. ...., sc. ....., et. ...., ap. ......, județul/sectorul ................, cu act de identitate/certificat de înmatriculare seria .......... nr. ..........., eliberat de .........., C.N.P./C.U.I. .................., ocupația/profil de activitate - cod CAEN ......................., reprezentat(ă) de ........................ (act de identitate) seria ................. nr. ..................., C.N.P. .................., în calitate de ........................, a săvârșit următoarele fapte în data de ............ ora ..........:
Paragraf
[1] ........................................................
Paragraf
[2] ........................................................
Paragraf
[3] ........................................................
Paragraf
Faptele descrise mai sus contravin:
Paragraf
[1] ..................... art. ....... alin. ...... prf./pct. ...... lit. .......... și se sancționează cu amendă de la ............. la .................;
Paragraf
[2] ..................... art. ....... alin. ...... prf./pct. ...... lit. .......... și se sancționează cu amendă de la ............. la .................;
Paragraf
[3] ..................... art. ....... alin. ...... prf./pct. ...... lit. .......... și se sancționează cu amendă de la ............. la .................,
Paragraf
pentru care se aplică următoarele sancțiuni:
Paragraf
[1]...........................................lei contravenția prevăzută de ..................... art. ....... alin. ........ prf./pct. ....... lit. ............;
Paragraf
[2]...........................................lei contravenția prevăzută de ..................... art. ....... alin. ........ prf./pct. ....... lit. ............;
Paragraf
[3]...........................................lei contravenția prevăzută de ..................... art. ....... alin. ........ prf./pct. ....... lit. ........... .
Paragraf
TOTAL LEI ....................... (........................)
Paragraf
Conform prevederilor legale, contravenientul poate/nu poate achita în cel mult 15 zile de la data comunicării prezentului proces-verbal jumătate din minimul amenzii prevăzute de dispoziția legală pentru fapta(ele) săvârșită(e), care este de ..................... (................) lei.
Paragraf
Amenda se va achita în contul ....................., deschis la trezoreria/casieria autorității administrației publice locale ......................, iar copia dovezii efectuării plății va fi transmisă în termen 15 zile de la data comunicării procesului-verbal la Garda Națională de Mediu - Comisariatul ............................ .
Paragraf
Împotriva procesului-verbal se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării/comunicării la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.
Paragraf
ALTE MENȚIUNI
Paragraf
În legătură cu faptele arătate, contravenientul ...................., reprezentat prin ..................., în calitate de ....................., face următoarele
Paragraf
OBIECȚII: ................................................
Paragraf
Prin săvârșirea acestei (acestor) contravenții s-au produs următoarele pagube:
Paragraf
În temeiul art. ........ din ............. contravenientului i se aplică următoarele sancțiuni contravenționale complementare:
Paragraf
Pentru fapta prevăzută la punctul [....] .........................................
Paragraf
Precizări cu privire la măsuri de conservare/valorificare/confiscare: .....................................
Paragraf
Bunurile ce aparțin: ....................................
Paragraf
Contravenientul nu poate să semneze/nu este de față/refuză să semneze, împrejurare ce se adeverește de martorul ..........................., născut la data ................... în localitatea ........................., cu domiciliul în ..............................., str. ..... nr. ....., bl. ...., sc. ...., et. ......, ap. ......, județul (sectorul) ............, cu act de identitate ........ seria ...... nr. ......., eliberat de ............., C.N.P. .................................. .
Paragraf
Prezentul proces-verbal nu a fost încheiat în prezența unui martor deoarece:
Paragraf
Înștiințare de plată: Amenda se va achita obligatoriu în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării. Procesul-verbal neatacat în termenul menționat, precum și hotărârea judecătorească definitivă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate. Prezentul proces-verbal s-a întocmit în 3 (trei) exemplare, dintre care unul a fost înmânat contravenientului.
Anexa nr. 3 NR
Paragraf
litera A)
Uniformă bărbați
Paragraf
Cămașă cu guler pentru cravată
Paragraf
Costum bărbați clasic
Paragraf
Cravată
Paragraf
Jachetă din stofă căptușită, model unic pentru femei și bărbați
litera B)
Uniformă femei
Paragraf
Bluză
Paragraf
Fustă dreaptă
Paragraf
Pantalon drept, din stofă, pentru pantof
Paragraf
Sacou clasic din stofă
Paragraf
Jacheta din stofă căptușită, model unic pentru femei și bărbați
litera C)
Accesorii
Paragraf
Pantofi din piele de culoare neagră
Paragraf
Insignă de comisar
Paragraf
Plachetă cu nume
Paragraf
Vestă inscripționată GNM
Anexa nr. 4 NR
Paragraf
Anexa nr. 5 NR
Paragraf
litera A)
Mijloace de transport și comunicare
punctul 1.
Autoturism inscripționat corespunzător, dotat cu mijloace de avertizare acustică și luminoasă
punctul 2.
Ambarcațiuni inscripționate și dotate corespunzător cu mijloace de avertizare acustică și luminoasă
punctul 3.
Aparate de zbor fără pilot la bord, ghidate de la distanță
punctul 4.
Radiotelefon sau telefon mobil
punctul 5.
Mijloace de comunicare specifice navigației
punctul 6.
Înregistratoare audio-video portabile de tip body worn camera
punctul 7.
Camere video de bord
punctul 8.
Echipamente de scanare cu raze X
punctul 9.
Remorci/Platformă de transport
litera B)
Echipament individual de protecție
punctul 1.
Salopetă - combinezon impermeabil, culoare verde
punctul 2.
Cască de protecție
punctul 3.
Ochelari de protecție
punctul 4.
Mască izolantă
punctul 5.
Mănuși de protecție
punctul 6.
Cizme din cauciuc
punctul 7.
Îmbrăcăminte inscripționată cu însemne specifice
Paragraf
Echipamentul de protecție este asigurat numai ca dotare inițială, selectiv, în funcție de specificul zonelor de responsabilitate ale comisarilor respectivi.
Anexa nr. 6 NR
Paragraf
Paragraf
Numărul de autoturisme, ambarcațiuni și aparate de zbor cu propulsie electrică care aparțin Gărzii Naționale de Mediu, precum și normele privind consumul lunar de carburanți pentru autoturisme și ambarcațiuni
punctul I.
Număr maxim aprobat de mijloace de transport
punctul II.
Număr de ambarcațiuni
Paragraf
NOTE:
punctul 1.
Alocarea de drepturi, repartizarea, detalierea, transferul mijloacelor de transport, indiferent de categoria lor, se stabilesc prin decizie a comisarului general al Gărzii Naționale de Mediu.
punctul 2.
Nu se consideră depășiri la consumul normat la mijloacele de transport consumul care la nivelul anului se încadrează în limita carburantului normat în raport cu numărul total de mijloace de transport aprobat pentru Garda Națională de Mediu.
Vrei mai mult?
Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.
Începe gratuitCe mai știm despre acest act
- 6 articole indexate separat, cu trimiterile rezolvate
- Alertă în ziua în care acest act se modifică
- Zilnic sincronizat cu Monitorul Oficial
Planul Gratuit rămâne disponibil după cele două săptămâni.
