AcasăDocument
DECIZIA nr. 481 din 17 octombrie 2024
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14 alin. (2) și (3) și art. 22 alin. (6) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local
În vigoare
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioana-Codruța Dărângă.
punctul 1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14 alin. (2) și (3) și art. 22 alin. (6) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, excepție ridicată de Radu Nicolaie în Dosarul nr. 197/120/2019 al Tribunalului Dâmbovița - Secția I civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.399D/2019.
punctul 2.
La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepției, domnul avocat Bălcescu Vasile, din Baroul București, cu delegație depusă la dosar. Lipsește cealaltă parte. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
punctul 3.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului autorului excepției, care solicită admiterea acesteia. În acest sens, în esență, arată că prin modificările aduse prin Legea nr. 233/2018 se perpetuează starea de neconstituționalitate a textului de lege criticat, constatată deja de către Curtea Constituțională prin Decizia nr. 67 din 21 februarie 2017, în ceea ce privește dispozițiile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 255/2010. În ceea ce privește neconstituționalitatea dispozițiilor art. 22 alin. (6) din același act normativ, arată că acestea au mai fost supuse controlului de constituționalitate, prin Decizia nr. 450 din 25 octombrie 2022, și solicită admiterea acesteia.
punctul 4.
Președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14 alin. (2) și (3) din Legea nr. 255/2010 ca inadmisibilă, întrucât instanța de judecată a avut în vedere, la soluționarea fondului cauzei, Decizia Curții Constituționale nr. 67 din 21 februarie 2017. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 22 alin. (6) din Legea nr. 255/2010, solicită respingerea excepției ca neîntemeiată, invocând jurisprudența Curții Constituționale în materie, respectiv Decizia nr. 104 din 7 martie 2024.
Paragraf
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
punctul 5.
Prin Încheierea din 2 iulie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 197/120/2019, Tribunalul Dâmbovița - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 14 alin. (2) și (3) și art. 22 alin. (6) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local. Excepția a fost ridicată de Radu Nicolaie într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii prin care s-a contestat valoarea despăgubirilor acordate prin decizia expropriatorului.
punctul 6.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată, în esență, că prevederile art. 14 alin. (2) și (3) din Legea nr. 255/2010, introduse prin art. I pct. 17 din Legea nr. 233/2018, sunt o completare a dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, care au fost constatate ca fiind neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr. 67 din 21 februarie 2017. Or, art. 14 alin. (2) din Legea nr. 255/2010 nu poate fi interpretat decât prin prisma acestei din urmă decizii a Curții Constituționale, în sensul că prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 nu se aplică terenurilor din fondul forestier național aflate în proprietatea privată a persoanelor juridice sau fizice, ci se aplică doar terenurilor proprietate publică a statului, indiferent de categoria de folosință.
punctul 7.
În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 22 alin. (6) din Legea nr. 255/2010, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 233/2018, se arată că acestea sunt neconstituționale deoarece prevăd obligația instanței de a ține seama, la stabilirea cuantumului despăgubirii, de expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici. Or, prin Decizia Curții Constituționale nr. 67 din 21 februarie 2017 s-a prevăzut că despăgubirea pentru exproprierea realizată în privința terenurilor proprietate privată, care fac parte din fondul forestier național, se raportează la regimul de despăgubire prevăzut de legea specială care guvernează regimul juridic al acestor bunuri, respectiv art. 41 alin. (1) lit. b) - d) și art. 42 alin. (1) lit. b) - d) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic.
punctul 8.
Tribunalul Dâmbovița - Secția I civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 14 alin. (2) și (3) din Legea nr. 255/2010 este întemeiată. În acest sens, apreciază că prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 255/2010, introduse prin art. I pct. 17 din Legea nr. 233/2018, după pronunțarea de către Curtea Constituțională a Deciziei nr. 67 din 21 februarie 2017, reprezintă o normă de trimitere la prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, completând ipoteza normei juridice conținute în această ultimă dispoziție legală, prin circumstanțierea terenurilor cu privire la care se aplică exceptarea de la plata unor taxe și a altor sume datorate potrivit Codului silvic. Or, prin Decizia nr. 67 din 21 februarie 2017, Curtea Constituțională a constatat că este neconstituțional art. 14 din Legea nr. 255/2010, normă care în prezent formează conținutul art. 14 alin. (1) din același act normativ, astfel încât este evident că este neconstituțională și prevederea care completează art. 14 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, respectiv art. 14 alin. (2) și (3) din lege.
punctul 9.
În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 22 alin. (6) din Legea nr. 255/2010, se apreciază că autorul excepției de neconstituționalitate pune în discuție modalitatea de interpretare a prevederilor art. 22 alin. (6) din Legea nr. 255/2010 în sensul de a determina dacă stabilirea despăgubirii corespunzătoare valorii de circulație a terenului expropriat se realizează printr-o singură metodă de evaluare, respectiv pe baza expertizelor întocmite pentru uzul notarilor publici, sau și pe baza altor metode de evaluare (de exemplu, metoda comparației directe, metoda celei mai bune utilizări ș.a.). Prin urmare, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 22 alin. (6) din Legea nr. 255/2010 este inadmisibilă.
punctul 10.
În subsidiar, se mai apreciază că motivele invocate în susținerea excepției nu pot justifica concluzia neconstituționalității prevederilor art. 22 alin. (6) din Legea nr. 255/2010, dat fiind faptul că legiuitorul dispune de o marjă de apreciere în ceea ce privește stabilirea metodelor de cuantificare a despăgubirii.
punctul 11.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.
punctul 12.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Paragraf
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, republicată, reține următoarele:
punctul 13.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
punctul 14.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 14 alin. (2) și (3) și art. 22 alin. (6) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din data de 20 decembrie 2010, potrivit cărora:
-
art. 14 alin. (2) și (3):
Citat
Alineatul (2)
Dispozițiile alin. (1) se aplică în cazul scoaterii definitive și ocupării temporare a terenurilor din fondul forestier național expropriate și a terenurilor proprietate publică, situate pe coridorul de expropriere.
Alineatul (3)
Coridorul de expropriere cuprinzând toate terenurile necesare realizării lucrării de utilitate publică se aprobă prin hotărârea de aprobare a indicatorilor tehnico-economici ai investiției.
-
art. 22 alin. (6): „(6) Experții, la realizarea raportului de expertiză, precum și instanța vor ține seama de expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici, la momentul transferului dreptului de proprietate.“
punctul 15.
Prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 255/2010 fac trimitere la art. 14 alin. (1) din același act normativ, potrivit căruia: „(1) Scoaterea, definitivă ori temporară, a terenurilor necesare pentru obiectivele de interes național, județean și local din circuitul agricol și, respectiv, din fondul forestier național se exceptează de la plata taxelor prevăzute la art. 92 alin. (4) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv a taxelor și a celorlalte sume datorate potrivit art. 33 alin. (2) lit. h), art. 36 alin. (2), art. 41 și 42 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, cu modificările și completările ulterioare, și art. 42 alin. (3) lit. h) din Legea îmbunătățirilor funciare nr. 138/2004, republicată, cu completările ulterioare.“
punctul 16.
Prin Decizia nr. 67 din 21 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 581 din 20 iulie 2017, Curtea Constituțională a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art. 14 [devenit art. 14 alin. (1), după introducerea alineatelor (2) și (3), prin Legea nr. 233/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 14 august 2018, este neconstituțională.
punctul 17.
Totodată, ulterior publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 67 din 21 februarie 2017, prevederile art. 14 alin. (1) au fost modificate prin art. VI pct. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 26/2022 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul investițiilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 272 din 21 martie 2022, având următorul cuprins: „(1) Scoaterea terenurilor din circuitul agricol, precum și scoaterea definitivă sau temporară a terenurilor din fondul forestier național se exceptează de la plata taxelor prevăzute la art. 92 alin. (5) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv a taxelor și a celorlalte obligații datorate potrivit art. 33 alin. (2) lit. h), art. 36 alin. (2), art. 37 alin. (3), art. 41 și 42 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată, cu modificările și completările ulterioare.“
punctul 18.
În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 146 alin. (1) și (4) referitor la efectele deciziilor de constatare a neconstituționalității pronunțate de Curtea Constituțională.
punctul 19.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 255/2010 reprezintă o normă de trimitere la dispozițiile art. 14 alin. (1) din același act normativ, iar, potrivit acestui din urmă text de lege [redactarea în vigoare înainte de publicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 67 din 21 februarie 2017 și la care s-au raportat alin. (2) și (3) ale art. 14, introduse prin Legea nr. 233/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 14 august 2018], scoaterea, definitivă ori temporară, a terenurilor necesare pentru obiectivele de interes național, județean și local din circuitul agricol și, respectiv, din fondul forestier național se exceptează de la plata taxelor enumerate expres, respectiv taxa pentru scoaterea definitivă a terenurilor silvice din fondul forestier național (reglementată de art. 92 alin. (5) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare), taxele și celelalte obligații datorate potrivit art. 33 alin. (2) lit. h) din Codul silvic (contravaloarea efectelor determinate de funcțiile de protecție, ecologice și sociale ale pădurilor, ce se face venit la Fondul de conservare și regenerare a pădurilor), art. 36 alin. (2) din Codul silvic - ce prevede plata obligațiilor bănești în cazul scoaterii definitive a unor terenuri necesare realizării obiectivelor de interes național, declarate de utilitate publică, în condițiile legii, precum și a unor terenuri pe care sunt amplasate capacități de producție și/sau servicii pentru apărare de interes strategic pentru securitatea națională, art. 37 alin. (3) din Codul silvic - ce prevede obligația de compensare fizică cu un teren care are de 5 ori valoarea terenului care se scoate definitiv din fondul forestier național, art. 41 și 42 din Codul silvic, republicat, cu modificările și completările ulterioare - referitoare la criteriile de calcul al despăgubirii datorate în situațiile în care terenul unei persoane este scos definitiv din fondul forestier național ori este ocupat temporar.
punctul 20.
Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (2) din Legea nr. 255/2010, exceptarea de la plata acestor taxe se aplică inclusiv în cazurile scoaterii definitive și ocupării temporare a terenurilor din fondul forestier național expropriate.
punctul 21.
În legătură cu ipoteza normativă cuprinsă în art. 14 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, Curtea reține că aceasta a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr. 67 din 21 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 581 din 20 iulie 2017. Prin această decizie, Curtea a reținut, în esență, că scoaterea, definitivă ori temporară, din fondul forestier național, a terenurilor necesare pentru obiectivele de interes național, județean și local, cu exceptarea de la plata despăgubirilor prevăzute de art. 41 alin. (1) lit. b)-d) și art. 42 alin. (1) lit. b)-d) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, cuvenite persoanelor fizice și persoanelor juridice private, încalcă dispozițiile art. 16 alin. (1) și ale art. 44 alin. (2) și (3) din Constituție (paragraful 27). Astfel, s-a reținut că opțiunea legiuitorului de a excepta statul, prin reprezentanții săi, în calitate de expropriator, de la plata despăgubirii care în mod firesc însoțește orice măsură de expropriere apare ca fiind neconstituțională. Prin neluarea în considerare a criteriilor stabilite la art. 41 alin. (1) lit. b)-d) și art. 42 alin. (1) lit. b)-d) din Legea nr. 46/2008 în determinarea cuantumului despăgubirii, se ajunge la golirea de conținut a acesteia, din moment ce este doar proclamată, fără însă a fi efectivă. Indiferent de scopul pentru care au fost expropriate terenurile, de categoria de folosință a acestora sau de natura obiectivelor care urmează a fi edificate pe terenurile expropriate, statul trebuie să acorde o dreaptă despăgubire, care se determină luând în considerare criterii specifice fiecărei categorii de terenuri. Or, în măsura în care despăgubirea pentru exproprierea realizată în privința terenurilor din fondul forestier nu cuprinde elementele prevăzute de art. 41 alin. (1) lit. b)-d) și art. 42 alin. (1) lit. b)-d) din Legea nr. 46/2008, Curtea a constatat că textul legal criticat reglementează, în mod implicit, un transfer silit de proprietate realizat cu titlu gratuit în favoarea statului (paragraful 25), ceea ce contravine dispozițiilor art. 16 alin. (1) și art. 44 alin. (2) și (3) din Constituție.
punctul 22.
În prezenta cauză, prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 255/2010 reprezintă o normă de trimitere la dispozițiile art. 14 alin. (1) din același act normativ, normă care, la data sesizării cu prezenta excepție de neconstituționalitate, își încetase efectele juridice, în temeiul art. 147 din Constituție referitor la efectele deciziilor de constatare a neconstituționalității pronunțate de Curtea Constituțională. Prin urmare, prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 255/2010, introduse prin Legea nr. 233/2018, ulterior pronunțării și publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 67 din 21 februarie 2017, echivalează cu păstrarea în fondul activ al legislației a unei soluții legislative constatate în precedent ca fiind neconstituțională. Așa cum a statuat Curtea Constituțională în jurisprudența sa, adoptarea de către legiuitor a unor norme contrare celor hotărâte într-o decizie a Curții Constituționale, prin care se tinde la păstrarea soluțiilor legislative afectate de vicii de neconstituționalitate, încalcă Legea fundamentală. Or, într-un stat de drept, astfel cum este proclamată România în art. 1 alin. (3) din Constituție, autoritățile publice nu se bucură de nicio autonomie în raport cu dreptul, Constituția stabilind în art. 16 alin. (2) că nimeni nu este mai presus de lege, iar în art. 1 alin. (5) că respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie (a se vedea Decizia nr. 1.018 din 19 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 22 iulie 2010, Decizia nr. 195 din 3 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 223 din 18 aprilie 2013, și Decizia nr. 463 din 17 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 704 din 25 septembrie 2014, paragraful 38).
punctul 23.
În jurisprudența sa, Curtea a subliniat importanța principiului constituțional general al comportamentului loial și a stabilit că revine, în principal, autorităților publice sarcina de a-l aplica și respecta în raport cu valorile și principiile Constituției, inclusiv față de principiul consacrat de art. 147 alin. (4) din Constituție referitor la caracterul general obligatoriu al deciziilor instanței constituționale (a se vedea, cu privire la înțelesul principiului comportamentului loial al autorităților publice, Decizia nr. 1.257 din 7 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 6 noiembrie 2009, Decizia nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 12 noiembrie 2010, Decizia nr. 51 din 25 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2012, Decizia nr. 727 din 9 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 477 din 12 iulie 2012, Decizia nr. 924 din 1 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 22 noiembrie 2012, sau Decizia nr. 260 din 8 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 11 mai 2015, paragraful 30).
punctul 24.
În aceste condiții, în prezenta cauză, Curtea reține că legiuitorul, încălcând autoritatea de lucru judecat și efectele erga omnes ale deciziei de constatare a neconstituționalității nr. 67 din 21 februarie 2017, anterior citată, a procedat într-un mod contrar comportamentului constituțional loial de care acesta trebuie să dea dovadă față de instanța constituțională și față de jurisprudența acesteia. Întrucât respectarea jurisprudenței Curții Constituționale constituie una dintre valorile care caracterizează statul de drept, obligațiile constituționale care rezultă din jurisprudența Curții Constituționale circumscriu cadrul activității legislative viitoare; or, în cauza de față, prin adoptarea unei soluții legislative similare cu cea constatată, în precedent, ca fiind contrară dispozițiilor Constituției, legiuitorul a acționat ultra vires, încălcându-și obligația constituțională rezultată din art. 147 alin. (4) (a se vedea, în același sens, Decizia nr. 895 din 17 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 4 februarie 2016, paragraful 26).
punctul 25.
Având în vedere cele anterior expuse, Curtea reține că, în temeiul prevederilor art. 14 alin. (2) din Legea nr. 255/2010, textul de lege criticat în prezenta cauză, proprietarul unui teren inclus în fondul forestier național supus exproprierii, situat pe coridorul de expropriere, este exclus de la beneficiul acordării unor despăgubiri ce trebuie să însoțească orice măsură de expropriere, dat fiind faptul că norma criticată este o normă de trimitere la dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, care exclud în mod expres criteriile stabilite la art. 41 alin. (1) lit. b)-d) și art. 42 alin. (1) lit. b)-d) din Legea nr. 46/2008, în determinarea cuantumului despăgubirii. Așadar, în sensul celor reținute de Curtea Constituțională în mod expres în Decizia nr. 67 din 21 februarie 2017, paragraful 21, legiuitorul, în mod nejustificat, tratează diferențiat persoanele proprietare ale terenurilor expropriate din fondul forestier național în baza Legii nr. 255/2010, atât față de cele vizate de Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, cadrul general în materie de expropriere, sau Legea nr. 46/2008, cadrul general în materia stabilirii obligațiilor bănești în privința scoaterii terenurilor din fondul forestier național, cât și față de cele vizate de Legea nr. 255/2010 dacă dreptul acestora de proprietate poartă asupra altor categorii de terenuri, cu încălcarea art. 16 alin. (1) și art. 44 alin. (2) din Constituție în componenta sa referitoare la egala ocrotire a dreptului de proprietate.
punctul 26.
Totodată, prin neacordarea unei despăgubiri pentru exproprierea acestei categorii de terenuri, se realizează un transfer silit de proprietate, cu titlu gratuit, în favoarea statului, ceea ce contravine dispozițiilor art. 44 alin. (3) din Constituție, potrivit căreia despăgubirea pe care statul este obligat să o plătească pentru imobilele expropriate trebuie să fie dreaptă, adică stabilită în mod just, la valoarea reală a acestora. În egală măsură, sunt încălcate și dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție, întrucât legiuitorul nu a respectat Decizia Curții Constituționale nr. 67 din 21 februarie 2017, ignorând exigențele constituționale stabilite prin aceasta.
punctul 27.
Autorul excepției de neconstituționalitate invocă și neconstituționalitatea prevederilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 255/2010. Fără a indica, în mod concret, care sunt prevederile constituționale încălcate prin acest text de lege, precum și motivele de neconstituționalitate, autorul excepției invocă generic neconstituționalitatea acestui text de lege, care constituie o completare adusă art. 14 din legea criticată, introdus prin Legea nr. 233/2018.
punctul 28.
Analizând conținutul normativ al art. 14 alin. (3), Curtea reține că acesta reprezintă o normă care precizează conținutul noțiunii de „coridor de expropriere“, aprobat prin hotărârea de aprobare a indicatorilor tehnico-economici ai investiției. Ca atare, Curtea reține că nemulțumirea autorului excepției vizează strict opțiunea legiuitorului de circumstanțiere a sferei de cuprindere a noțiunii de coridor de expropriere, ce include „toate terenurile necesare realizării lucrării de utilitate publică“, tinzând la modificarea textului de lege, aspect care excedează controlului de constituționalitate. Așa cum a reținut în jurisprudența sa, Curtea Constituțională nu își poate asuma rolul de a crea sau de a modifica o normă juridică spre a îndeplini rolul de legislator pozitiv și nici nu se poate substitui legiuitorului pentru adăugarea altor prevederi celor instituite. Prin urmare, în temeiul art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului, excepția de neconstituționalitate având acest obiect este inadmisibilă.
punctul 29.
În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 22 alin. (6) din Legea nr. 255/2010, autorul acesteia nu invocă faptul că acestea încălcă prevederile Constituției, ci pune în discuție modalitatea de interpretare a prevederilor art. 22 alin. (6) din Legea nr. 255/2010 în sensul de a se stabili dacă acordarea despăgubirii corespunzătoare valorii de circulație a terenului expropriat se realizează printr-o singură metodă de evaluare, respectiv pe baza expertizelor întocmite pentru uzul notarilor publici, dată fiind modalitatea de redactare a textului de lege criticat, potrivit căruia instanța va ține seama de expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici. În acest sens, arată că prin Decizia Curții Constituționale nr. 67 din 21 februarie 2017 s-a statuat în legătură cu un regim special de stabilire a despăgubirilor în caz de expropriere a terenurilor forestiere, reglementat de art. 36 și art. 41 din Codul silvic.
punctul 30.
Analizând aceste susțineri, Curtea reține că argumentele formulate în susținerea neconstituționalității textului de lege criticat vizează, în realitate, lămurirea modalității de calcul a despăgubirilor, în cazul în care expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii se poate adresa instanței judecătorești competente. Or, criteriile legale la care apelează instanța de judecată, în determinarea exactă a cuantumului despăgubirii, țin de modul de interpretare și aplicare a legii de către instanța judecătorească ce soluționează litigiul și nu intră sub incidența controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională. În jurisprudența sa, Curtea a statuat că interpretarea legilor este operațiunea rațională, indispensabilă în procesul aplicării și respectării acestora, având ca scop clarificarea înțelesului normelor juridice sau a câmpului lor de aplicare. Instanțele judecătorești interpretează legea, în mod necesar, în procesul soluționării cauzelor cu care au fost învestite, interpretarea fiind faza indispensabilă procesului de aplicare a legii (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 600 din 14 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 395 din 11 iunie 2009).
punctul 31.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
punctul 1.
Admite excepția de neconstituționalitate ridicată de Radu Nicolaie în Dosarul nr. 197/120/2019 al Tribunalului Dâmbovița - Secția I civilă și constată că dispozițiile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, sunt neconstituționale.
punctul 2.
Respinge ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 14 alin. (3) și art. 22 alin. (6) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, excepție ridicată de același autor în același dosar al aceleiași instanțe.
Paragraf
Definitivă și general obligatorie.
Paragraf
Decizia se comunică președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Tribunalului Dâmbovița - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Paragraf
Pronunțată în ședința din data de 17 octombrie 2024.
Semnături
Paragraf
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
Paragraf
pentru MARIAN ENACHE,
Paragraf
în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, semnează
Semnături
Paragraf
ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU
Paragraf
Magistrat-asistent,
Paragraf
Irina Loredana Gulie
Vrei mai mult?
Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.
Începe gratuit