AcasăLegislațieREGULAMENT din 27 iulie 2001

REGULAMENT din 27 iulie 2001privind organizarea activităţii de certificare a unităţilor specializate în elaborarea de studii, proiecte, în execuţie, consultanţa în domeniul gospodăririi apelor şi documentaţii tehnice pentru obţinerea avizelor şi a autorizaţiilor de gospodărire a apelor

Abrogat
Emitent:MINISTERUL APELOR ŞI PROTECŢIEI MEDIULUI
Publicat:27.07.2001
Versiune:unica
Sursă oficială

Capitolul 1 PREVEDERI GENERALE

Articolul 1

Paragraf
Activitatea de elaborare de studii, proiecte, de execuţie, consultanţa în domeniul gospodăririi apelor şi documentaţii tehnice pentru obţinerea avizelor şi autorizaţiilor de gospodărire a apelor se poate face numai de unităţi specializate certificate de Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului. Modul de organizare şi procedura de certificare sunt prevăzute în prezentul regulament.

Articolul 2

Paragraf
Recunoaşterea oficială a certificării unităţilor şi persoanelor abilitate sa desfăşoare activităţile prevăzute la art. 1 se face prin eliberarea certificatelor de atestare în domeniile stabilite de Comisia de certificare.

Capitolul 2 ORGANIZAREA ACTIVITĂŢII DE CERTIFICARE

Articolul 3

Paragraf
Certificarea unităţilor solicitante se realizează de Comisia de certificare înfiinţată în acest scop, care îşi desfăşoară activitatea pe lângă Inspecţia de Stat a Apelor din cadrul Ministerului Apelor şi Protecţiei Mediului.

Articolul 4

Paragraf
Componenta Comisiei de certificare este următoarea:
Paragraf
- preşedinte - secretarul de stat pentru ape din cadrul Ministerului Apelor şi Protecţiei Mediului;
Paragraf
- 1 vicepreşedinte - inspectorul de stat şef al Inspecţiei de Stat a Apelor;
Paragraf
- 1 reprezentant al Direcţiei de dezvoltare din cadrul Ministerului Apelor şi Protecţiei Mediului;
Paragraf
- 1 reprezentant al Direcţiei generale de gospodărire a apelor din cadrul Ministerului Apelor şi Protecţiei Mediului;
Paragraf
- 3 reprezentanţi din învăţământul superior;
Paragraf
- secretarul comisiei - numit din cadrul Inspecţiei de Stat a Apelor.

Capitolul 3 ATRIBUŢIILE COMISIEI DE CERTIFICARE

Articolul 5

Paragraf
Comisia de certificare are următoarele atribuţii:
litera A)
analizează documentele ce însoţesc cererile de certificare;
litera B)
evalueaza pe baza documentelor depuse la dosar şi a interviului capabilitatea ştiinţifică şi tehnica a solicitantului, în vederea certificării;
litera C)
aproba eliberarea certificatelor.

Articolul 6

Paragraf
Pentru îndeplinirea atribuţiilor sale Comisia de certificare are un secretariat tehnic asigurat de Inspecţia de Stat a Apelor, având următoarele atribuţii:
Paragraf
- asigura înregistrarea dosarelor depuse în scopul obţinerii certificării;
Paragraf
- verifica întocmirea corecta a dosarelor şi existenta tuturor documentelor solicitate prin prezentul regulament;
Paragraf
- propune data de desfăşurare a şedinţei Comisiei de certificare şi întocmeşte ordinea de zi;
Paragraf
- redactează procesul-verbal (tip) aferent fiecărui solicitant, cu rezoluţia Comisiei de certificare "admis/respins";
Paragraf
- pentru solicitanţii declaraţi admişi se specifică nivelul acordat;
Paragraf
- înregistrează şi tine evidenta certificatelor emise;
Paragraf
- îndeplineşte alte sarcini stabilite de membrii Comisiei de certificare.

Capitolul 4 FUNCŢIONAREA COMISIEI DE CERTIFICARE

Articolul 7

Paragraf
La analizarea fiecărui dosar înaintat Comisiei de certificare se vor evalua realizarile şi posibilităţile solicitantului, împreună cu o notificare în acest sens.

Articolul 8

Paragraf
Comisia de certificare va decide dacă acorda sau nu certificatul. În cazul neacordarii certificatului toate documentele vor fi returnate solicitantului împreună cu o notificare în acest sens.

Articolul 9

Paragraf
Certificatele se vor atribui pe 3 niveluri, după cum urmează:
Paragraf
- nivelul 1: unităţilor specializate, care pot desfăşura activităţi definite la art. 1, indiferent de amploarea şi complexitatea tehnica a acestora;
Paragraf
- nivelul 2: unităţilor specializate, care pot desfăşura activităţi definite la art. 1 (valoarea de investiţie estimată între 20.000-50.000 dolari S.U.A., valoare echivalenta în lei la cursul oficial al Băncii Naţionale a României);
Paragraf
- nivelul 3: unităţilor specializate, care pot desfăşura activităţi definite la art. 1 (valoarea de investiţie estimată sub 20.000 dolari S.U.A., valoare echivalenta în lei la cursul oficial al Băncii Naţionale a României).
Paragraf
Trecerea de la un nivel la altul se poate face numai printr-o noua solicitare de certificare.

Articolul 10

Paragraf
Certificatele acordate de Comisia de certificare se referă numai la persoane juridice.

Articolul 11

Paragraf
Comisia de certificare are dreptul sa retragă certificatul în cazul în care unităţii i se resping, datorită calităţii slabe, de autorităţile competente în domeniu cel puţin două documentaţii întocmite, în cazul antreprenorilor care nu respecta pe parcursul execuţiei reglementările în vigoare legate de calitatea şi siguranţa construcţiilor sau în cazul unor declaraţii neconforme cu realitatea. Inspecţia de Stat a Apelor poate suspenda certificatul până când Comisia de certificare analizează şi anulează certificatul. Pe perioada suspendării certificatului toate unităţile subordonate Ministerului Apelor şi Protecţiei Mediului vor fi informate operativ în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Articolul 12

Paragraf
Lucrările Comisiei de certificare sunt conduse de către preşedinte sau, în lipsa acestuia, de către vicepreşedinte.

Articolul 13

Paragraf
Convocarea Comisiei de certificare şi ordinea de zi se aproba de preşedintele acesteia, la propunerea secretariatului tehnic.

Articolul 14

Paragraf
Propunerile făcute în cadrul Comisiei de certificare se aproba cu cel puţin două treimi din numărul voturilor comisiei (deschis exprimate).

Articolul 15

Paragraf
Şedinţele Comisiei de certificare sunt statutare, dacă sunt prezente două treimi din numărul membrilor acesteia.

Articolul 16

Paragraf
Hotărârile Comisiei de certificare se consemnează în procesul-verbal (tip) al şedinţei. Procesul-verbal va fi redactat de secretariatul tehnic şi semnat de fiecare membru al Comisiei de certificare.

Capitolul 5 CRITERII DE CERTIFICARE

Articolul 17

Paragraf
Stabilirea nivelului de certificare se face în funcţie de politica de personal, de politica de calitate (în conformitate cu ISO 9000, 9001 şi 9002) şi de experienta în domeniul pentru care se solicita certificarea.
Paragraf
Politica de personal a firmelor ce doresc certificarea în domeniile stabilite de prezentul regulament va consta în stabilirea unui număr optim necesar de specialişti în domeniu (apreciat de Comisia de certificare, atestaţi conform Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii pentru complexitatea şi tipul activităţilor ce vor fi realizate.
Paragraf
Politica de calitate se va înscrie în prevederile Legii nr. 10/1995 şi pachetului de reglementări ISO 9000.

Capitolul 6 PROCEDURA DE CERTIFICARE

Articolul 18

Paragraf
Dosarul pentru obţinerea certificării va fi însoţit de următoarele documente:
Paragraf
- cerere-tip;
Paragraf
- memoriu de activitate în domeniu;
Paragraf
- lista cuprinzând personalul atestat de Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, curriculum vitae al acestora, copii de pe atestatele eliberate de Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei experţilor care reprezintă societatea solicitanta (susţinută de acte doveditoare) la cererea secretariatului Comisiei de certificare;
Paragraf
- copie de pe statutul unităţii;
Paragraf
- copie de pe certificatul de înmatriculare la registrul comerţului;
Paragraf
- copie de pe codul fiscal;
Paragraf
- lista cuprinzând personalul angajat, însoţită de curriculum vitae al acestora (copii de pe diploma ce atesta calificarea);
Paragraf
- lista cuprinzând utilajele şi aparatura de calcul, după caz, din dotare;
Paragraf
- acceptul asociaţiilor profesionale din domeniu;
Paragraf
- recomandare din partea Companiei Naţionale "Institutul Naţional de Meteorologie, Hidrologie şi Gospodărire a Apelor" S.A. - Laboratorul de ape subterane - pentru societăţile care executa foraje sau realizează studii hidrogeologice.
Paragraf
Dosarul de solicitare a prelungirii valabilităţii certificatului trebuie să conţină:
Paragraf
- cerere de solicitare a prelungirii certificatului;
Paragraf
- memoriu de activitate al unităţii certificate şi de justificare a cererii de solicitare a prelungirii valabilităţii certificatului;
Paragraf
- copie de pe certificatul deţinut anterior;
Paragraf
- eventuale modificări referitoare la obiectul de activitate al unităţii certificate.

Articolul 19

Paragraf
Dosarul complet se depune de solicitant la secretariatul tehnic al Comisiei de certificare.

Articolul 20

Paragraf
Comisia de certificare analizează în plen dosarul solicitantului în prezenta acestuia şi în urma interviului cu reprezentantul legal al solicitantului decide admiterea sau respingerea, nivelul şi domeniul acordat.

Articolul 21

Paragraf
În termen de maximum 60 de zile de la desfăşurarea interviului Comisia de certificare trebuie să se pronunţe asupra acordării sau neacordarii certificatului.

Capitolul 7 DISPOZIŢII FINALE

Articolul 22

Paragraf
Membrii Comisiei de certificare sunt nominalizaţi în anexa nr. 1.

Articolul 23

Paragraf
Specialiştii prevăzuţi în anexa nr. 2, care au responsabilităţi în domeniul certificării, sunt atestaţi pentru domeniile definite de prezentul ordin. Exercitarea acestui drept se poate face numai după încetarea activităţii desfăşurate de către aceştia în cadrul Ministerului Apelor şi Protecţiei Mediului, inclusiv în unităţile sale teritoriale.

Articolul 24

Paragraf
Modelul cererii pentru obţinerea certificării este prezentat în anexa nr. 3.

Articolul 25

Paragraf
Modelul certificatului este prezentat în anexa nr. 4.

Articolul 26

Paragraf
Certificatele sunt valabile 2 ani de la data emiterii lor, putând fi reînnoite la cerere.

Articolul 27

Paragraf
Prelungirea valabilităţii certificatului se aproba de Comisia de certificare, pe baza propunerii secretariatului tehnic care primeşte şi verifica dosarul de solicitare a prelungirii valabilităţii certificatului în urma unui nou interviu.

Articolul 28

Paragraf
Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezentul regulament.

Anexa 1

Anexa 2

Paragraf
la regulament
Paragraf
Specialişti care au responsabilităţi în domeniul certificării
Paragraf
şi pentru care se vor emite certificate de atestare

Anexa 3

Paragraf
la regulament
Paragraf
Nr. ......../...........
Paragraf
CERERE
Paragraf
pentru obţinerea certificării în următoarele domenii
Paragraf
Prezentul certificat poate fi utilizat numai de titular.
Paragraf
Cu 60 de zile înainte de expirarea termenului de valabilitate titularul va solicita reînnoirea certificatului.
Paragraf
Responsabilitatea pentru corectitudinea şi calitatea lucrărilor proiectate şi executate revine în exclusivitate elaboratorului.
Paragraf
Prezentul certificat îşi pierde valabilitatea în condiţiile prevăzute la art. 11 din Regulamentul privind organizarea activităţii de certificare a unităţilor specializate în elaborarea de studii, proiecte, în execuţie, consultanţa în domeniul gospodăririi apelor şi documentaţii tehnice pentru obţinerea avizelor şi a autorizaţiilor de gospodărire a apelor.

Anexa 4

Paragraf
la regulament
Paragraf
MINISTERUL APELOR ŞI PROTECŢIEI MEDIULUI
Paragraf
Comisia de certificare a unităţilor specializate în elaborarea de studii,
Paragraf
proiecte, în execuţie, consultanţa în domeniul gospodăririi apelor şi
Paragraf
documentaţii tehnice pentru obţinerea avizelor şi a autorizaţiilor de
Paragraf
gospodărire a apelor
Paragraf
CERTIFICAT
Paragraf
Cod numeric ....... Ordinul nr. ...../......

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit

Ce mai știm despre acest act

  • 28 articole indexate separat, cu trimiterile rezolvate
  • Alertă în ziua în care acest act se modifică
  • Zilnic sincronizat cu Monitorul Oficial
Creează cont — 2 săptămâni Civis gratuit

Planul Gratuit rămâne disponibil după cele două săptămâni.

Contact

Începe Conversația.

Pregătit să știi exact de unde vine răspunsul?

Newsletter

Primește noutățile legislative și actualizările platformei direct pe email.

RomâniaANPC — Soluționarea Alternativă a LitigiilorANPC — Soluționarea Online a Litigiilor

© 2026 Toate drepturile rezervate.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031