AcasăDocument

LEGE nr. 446 din 30 noiembrie 2006

privind pregătirea populației pentru apărare

În vigoare
Emitent:PARLAMENTUL
Publicat:08.02.2026
Versiune:actualizata
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Capitolul I DISPOZIȚII GENERALE

Articolul 1

Paragraf
Cetățenii români au dreptul și obligația să apere România.

Articolul 2

Alineatul (1)
Pregătirea cetățenilor români pentru apărare reprezintă totalitatea măsurilor și acțiunilor întreprinse în scopul asigurării resurselor umane necesare forțelor armate și celorlalte forțe puse la dispoziție de instituțiile publice de apărare, ordine publică și siguranță națională, potrivit legii, denumite în continuare instituții cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale, și cuprinde recrutarea, selecția, pregătirea și încadrarea acestora în unitățile instituțiilor respective.
Alineatul (2)
Pregătirea cetățenilor români pentru apărarea țării se realizează prin:
litera A)
îndeplinirea serviciului militar;
litera B)
participarea la alte forme de pregătire organizate de instituțiile cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale.(la 12-01-2026, sintagma: instituțiile de apărare a țării și securitate națională a fost înlocuită dePunctul 40. , Articolul I din LEGEA nr. 5 din 9 ianuarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 10 din 9 ianuarie 2026)

Capitolul II ÎNDEPLINIREA SERVICIULUI MILITAR

Secţiunea 1 DISPOZIȚII COMUNE

Articolul 3

Alineatul (1)
Serviciul militar se îndeplinește de către cetățenii români, bărbați și femei, care au împlinit vârsta de 18 ani, în formele prevăzute de lege.
Alineatul (2)
Serviciul militar se îndeplinește în următoarele forme:
litera A)
activ;
litera B)
abrogată;(la 21-07-2012, Litera b) a alin. (2) al art. 3 a fost abrogată depct. 2 al art. unic din LEGEA nr. 128 din 12 iulie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 491 din 18 iulie 2012.)
litera C)
în rezervă.
Alineatul (3)
Serviciul militar activ se îndeplinește în calitate de:
litera A)
militar profesionist;
litera B)
militar în termen;
litera C)
elev, student militar, student de poliție, student de poliție penitenciară sau cursant în unitățile/instituțiile de învățământ din cadrul instituțiilor cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale, denumite în continuare instituții de învățământ militar, cu excepția elevilor colegiilor naționale militare. Sunt considerați cursanți, în sensul prezentei legi, cetățenii români, bărbați și femei, care urmează cursurile de formare organizate de către instituțiile de învățământ militar, precum și cei care urmează programele de formare profesională inițială specifice soldaților și gradaților profesioniști;(la 12-01-2026, Litera c) , Alineatul (3) , Articolul 3 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost modificată dePunctul 1. , Articolul I din LEGEA nr. 5 din 9 ianuarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 10 din 9 ianuarie 2026)
litera C^1)
student în instituțiile civile de învățământ superior, școlarizat pentru nevoile instituțiilor cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale;(la 12-01-2026, Alineatul (3) , Articolul 3 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost completat dePunctul 2. , Articolul I din LEGEA nr. 5 din 9 ianuarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 10 din 9 ianuarie 2026)
litera D)
soldat/gradat voluntar în termen, în structurile Ministerului Apărării Naționale.(la 12-01-2026, Litera d) , Alineatul (3) , Articolul 3 , Sectiunea 1 , Capitolul II a fost modificată dePunctul 3. , Articolul I din LEGEA nr. 5 din 9 ianuarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 10 din 9 ianuarie 2026)
Alineatul (4)
Serviciul militar în rezervă se îndeplinește în calitate de:
litera A)
rezervist voluntar;
litera B)
rezervist.
Alineatul (5)
La declararea mobilizării și a stării de război sau la instituirea stării de asediu, îndeplinirea serviciului militar în calitate de militar în termen devine obligatorie pentru bărbații cu vârste cuprinse între 20 și 35 de ani, care îndeplinesc criteriile pentru a îndeplini serviciul militar.
Alineatul (5^1)
La instituirea stării de urgență și a stării de asediu sau la declararea stării de mobilizare și a stării de război, rezerviștii sunt concentrați și/sau mobilizați potrivit nevoilor instituțiilor cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale.
Alineatul (6)
Perioada de timp în care o persoană îndeplinește serviciul militar activ sau alternativ ori este concentrată sau mobilizată constituie vechime în serviciu ori vechime în muncă, după caz, precum și stagiu de cotizare la sistemul public de asigurări sociale. Sunt exceptați de la prevederile prezentului alineat elevii colegiilor naționale militare.

Articolul 4

Alineatul (1)
Cetățenii care, din motive religioase sau de conștiință, refuză să îndeplinească serviciul militar sub arme execută serviciul alternativ.
Alineatul (2)
Reglementarea îndeplinirii serviciului alternativ se adoptă prin lege.

Articolul 5

Alineatul (1)
Pe timpul îndeplinirii serviciului militar cetățenilor le este interzis să desfășoare activități politice în unitățile militare.
Alineatul (2)
Autoritățile publice sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor privind sistemul electoral și partidele politice.

Articolul 6

Paragraf
Nu îndeplinesc serviciul militar și sunt scoși din categoria cetățenilor încorporabili:
litera A)
cei clasați inapți pentru serviciul militar, cu scoatere din evidență, conform baremului medical;(la 21-07-2012, Litera a) a art. 6 a fost modificată depct. 7 al art. unic din LEGEA nr. 128 din 12 iulie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 491 din 18 iulie 2012.)
litera B)
personalul hirotonit sau ordinat care aparține cultelor religioase recunoscute de lege, personalul consacrat oficial ca deservent al unui asemenea cult, precum și călugării care au o vechime în mănăstire de cel puțin 2 ani;
litera C)
persoanele condamnate la pedepse privative de libertate, pe timpul executării pedepsei, precum și cele arestate preventiv sau trimise în judecată până la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a soluționat cauza penală.(la 21-07-2012, Litera c) a art. 6 a fost modificată depct. 7 al art. unic din LEGEA nr. 128 din 12 iulie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 491 din 18 iulie 2012.)

Articolul 6^1

Paragraf
Baremul medical reprezintă criteriile și normele de diagnostic clinic, diagnostic funcțional și de evaluare a capacității de muncă stabilite prin hotărâre a Guvernului.

Articolul 7

Alineatul (1)
Cetățenii încorporabili, în sensul prezentei legi, sunt considerați cetățenii români, bărbați, cu vârste cuprinse între 20 și 35 de ani, care îndeplinesc criteriile pentru a executa serviciul militar, în situațiile prevăzute la art. 3.
Alineatul (2)
Femeile pot îndeplini, la cerere, oricare dintre formele serviciului militar. Femeile în stare de graviditate întrerup, la cerere sau la recomandarea medicului, îndeplinirea serviciului militar.

Articolul 8

Alineatul (1)
Persoanele care au dobândit, prin adopție sau prin acordare la cerere ori au redobândit cetățenia română, îndeplinesc serviciul militar, după o perioadă de cel puțin 6 luni de la stabilirea sau restabilirea domiciliului în România.
Alineatul (2)
Cetățenii care au cetățenie dublă/multiplă îndeplinesc serviciul militar la instituirea stării de asediu, a stării de mobilizare și a stării de război conform acordurilor încheiate între România și țara/țările a cărei/căror cetățenie o mai deține persoana respectivă.
Alineatul (3)
În situația în care nu există acorduri încheiate între România și țara/țările a cărei/căror cetățenie o mai dețin persoanele prevăzute la alin. (2), acestea îndeplinesc serviciul militar în condițiile prevăzute la alin. (1).
Alineatul (4)
Cetățenii români, cu domiciliul în România, care au îndeplinit serviciul militar în forțele armate ale statelor membre ale Organizației Tratatului Atlanticului de Nord sau ale Uniunii Europene se iau în evidența centrelor militare cu gradul militar dobândit.
Alineatul (5)
Cetățenii români, cu domiciliul în România, care au îndeplinit serviciul militar în forțele armate ale altor state în afara celor prevăzute la alin. (4), se iau în evidența centrelor militare cu primul grad corespunzător corpului de personal din care provin.
Alineatul (6)
Cetățenii menționați la alin. (4) și (5) depun jurământul militar în condițiile legii.

Articolul 8^1

Alineatul (1)
Cetățenii încorporabili, rezerviștii voluntari și rezerviștii au obligația de a se prezenta la locul, data și ora prevăzute în ordinul de chemare.
Alineatul (2)
Prin excepție de la prevederile alin. (1), la instituirea stării de asediu sau la declararea stării de mobilizare sau a stării de război, cetățenii încorporabili și rezerviștii cu domiciliul în România, plecați temporar în afara țării, au obligația de a se prezenta, în termen de maximum 15 zile calendaristice de la data notificării, la centrele militare în evidența cărora se află, în vederea clarificării situației militare și, după caz, a înmânării ordinului de chemare.
Alineatul (3)
Prin notificarea persoanelor menționate la alin. (2) se înțelege înștiințarea oficială scrisă, la adresa de domiciliu din România, cu privire la obligativitatea prezentării la centrele militare ale cărei formă și conținut sunt stabilite prin normele de aplicare a prezentei legi, aprobate prin hotărâre a Guvernului.
Alineatul (4)
Prin excepție de la prevederile alin. (1), la instituirea stării de urgență, a stării de asediu ori la declararea stării de mobilizare sau a stării de război, rezerviștii voluntari plecați temporar în afara țării au obligația de a se prezenta la structurile din cadrul instituțiilor cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale în care sunt încadrați, în termenul prevăzut în contract, conform dispozițiilor Legii nr. 270/2015 privind Statutul rezerviștilor voluntari, republicată, cu completările ulterioare.

Articolul 9

Alineatul (1)
Cetățenii români care îndeplinesc serviciul militar depun următorul jurământ:

Citat

Paragraf
Eu, ..., jur credință patriei mele, România. Jur să-mi apăr țara, chiar cu prețul vieții. Jur să respect Constituția, legile țării și regulamentele militare. Așa să-mi ajute Dumnezeu!
Alineatul (2)
Formula religioasă de încheiere va respecta libertatea convingerilor religioase.
Alineatul (3)
Elevii din colegiile naționale militare nu depun jurământul.

Secţiunea a 2-a SERVICIUL MILITAR ACTIV

Articolul 10

Paragraf
Sunt considerați în serviciu ca militari profesioniști: ofițerii, maiștrii militari, subofițerii, gradații și soldații în activitate.

Articolul 11

Paragraf
Abrogat.

Articolul 12

Alineatul (1)
Recrutarea, selecționarea și admiterea candidaților în structura de învățământ aparținând instituțiilor cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale se stabilesc prin metodologii proprii, aprobate prin ordin al miniștrilor/conducătorilor acestor instituții, cu respectarea legislației naționale în domeniu.
Alineatul (2)
Dacă persoanele prevăzute la art. 3 alin. (3) lit. c) nu mai continuă studiile și au îndeplinit îndatoririle militare, prevăzute la art. 3 alin. (2), alin. (3) lit. a) și alin. (4), înainte de a intră în structura de învățământ prevăzută la alin. (1) sau au terminat cel puțin anul I de studii, sunt trecute în rezervă cu gradul cel mai mare dobândit.
Alineatul (3)
Tinerii care optează pentru a urma cursurile într-o structură de învățământ prevăzută la alin. (1) efectuează examinarea psihologică și medicală gratuit, la unitățile specializate, stabilite de conducătorii instituțiilor cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale.

Articolul 12^1

Alineatul (1)
Recrutarea, selecționarea și luarea în evidență a studenților prevăzuți la art. 3 alin. (3) lit. c^1), școlarizați pentru nevoile instituțiilor cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale, precum și durata și modul de organizare și desfășurare a programului de pregătire militară se stabilesc prin ordin al conducătorului acestora.

Notă

Paragraf
Conform articolului IV din LEGEA nr. 5 din 9 ianuarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 10 din 9 ianuarie 2026, în termen de 180 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi se emit actele normative prevăzute la art. 12^1 alin. (1) din Legea nr. 446/2006 privind pregătirea populației pentru apărare, cu modificările și completările ulterioare.
Alineatul (2)
În situația în care, din diferite motive, studenții prevăzuți la alin. (1) nu mai continuă studiile sau programul de pregătire militară, aceștia încetează serviciul militar activ, se trec în rezervă, retragere sau se scot din evidență, după caz.

Articolul 13

Paragraf
Abrogat.

Articolul 13^1

Alineatul (1)
Pe timp de pace, cetățenii români, bărbați și femei, cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, care nu au îndeplinit serviciul militar activ sau în rezervă, pot solicita Ministerului Apărării Naționale participarea, pe bază de voluntariat, la un program de pregătire militară de bază, cu durata de până la 4 luni, în calitate de soldat/gradat voluntar în termen.
Alineatul (2)
Înscrierea la programul prevăzut la alin. (1) se face în baza unui angajament semnat pe propria răspundere, prin care solicitantul, care a fost declarat apt în urma procesului de selecție efectuat în unitățile nominalizate, consimte să îndeplinească programul de pregătire militară de bază.
Alineatul (3)
Organizarea și desfășurarea programului prevăzut la alin. (1), precum și angajamentul prevăzut la alin. (2) se reglementează prin ordin al ministrului apărării naționale.

Notă

Paragraf
Conform articolului IV din LEGEA nr. 5 din 9 ianuarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 10 din 9 ianuarie 2026, în termen de 180 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi se emit actele normative prevăzute la art. 13^1 alin. (3) din Legea nr. 446/2006 privind pregătirea populației pentru apărare, cu modificările și completările ulterioare.
Alineatul (4)
Pe timpul derulării programului de pregătire militară de bază, soldații/gradații voluntari în termen beneficiază gratuit de cazare, drepturi de echipare și de hrană, asistență medicală și medicamente, precum și de celelalte drepturi prevăzute de lege pentru militarii în termen și se supun prevederilor legilor și regulamentelor militare.
Alineatul (5)
Cetățenii care urmează programul de pregătire militară de bază, prevăzut la alin. (1), primesc o indemnizație, reprezentând 3 câștiguri salariale medii brute utilizate la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat aferente anului pentru care se face plata. Centrele militare îi iau în evidență și îi introduc în rezerva operațională.
Alineatul (6)
Indemnizația prevăzută la alin. (5) se achită în tranșe lunare egale. În situația în care cetățenii care optează pentru programul de pregătire militară de bază prevăzut la alin. (1) nu îl finalizează, aceștia vor restitui indemnizația primită și cheltuielile efectuate de instituția militară cu pregătirea acestora până în acel moment.
Alineatul (7)
Metodologia de determinare a cheltuielilor efectuate pe timpul derulării programului de pregătire militară de bază și modalitatea de restituire a acestora se stabilesc prin ordin al ministrului apărării naționale.
Alineatul (8)
Medicul de familie al cetățenilor care optează pentru înscrierea la programul de pregătire prevăzut la alin. (1) are obligația să elibereze, gratuit, sub semnătură și parafă, documentul medical care atestă antecedentele patologice personale și heredocolaterale ale acestora.
Alineatul (9)
Organizarea și desfășurarea pregătirii cetățenilor în condițiile prevăzute la alin. (1) se asigură în limita fondurilor asigurate prin bugetul Ministerului Apărării Naționale.
Alineatul (10)
Numărul maxim de locuri disponibile pentru pregătirea militară în calitate de soldat/gradat voluntar în termen se aprobă, anual, prin ordin al ministrului apărării naționale, în funcție de fondurile aprobate cu această destinație prin bugetul Ministerului Apărării Naționale. Perioadele de pregătire militară și locurile de executare a acesteia se anunță prin mijloacele de informare în masă.

Secţiunea a 3-a SERVICIUL MILITAR ÎN REZERVĂ

Articolul 14

Paragraf
Cetățenii români, bărbați și femei, care au îndeplinit serviciul militar activ sau în rezervă ori care au avut calitatea de polițist sau polițist de penitenciare, sunt luați în evidență ca rezerviști.

Articolul 15

Alineatul (1)
Rezerva de mobilizare cuprinde resursele umane care pot fi folosite pentru instruire și îndeplinirea unor misiuni pe timp de pace, respectiv completarea forțelor destinate apărării, instruirea și îndeplinirea unor misiuni pe timpul stării de urgență, al stării de asediu, al stării de mobilizare sau al stării de război și este formată din:
litera A)
rezerva operațională;
litera B)
rezerva generală.
Alineatul (2)
Rezerva operațională cuprinde:
litera A)
rezerviștii voluntari încadrați în funcții din statele de organizare ale unităților;
litera B)
rezerviștii cuprinși în planurile de mobilizare ale unităților.
Alineatul (3)
Rezerva generală cuprinde cetățenii cu obligații militare care nu fac parte din rezerva operațională.

Articolul 16

Alineatul (1)
Rezerviștii voluntari pot fi concentrați sau mobilizați, după caz, pentru:
litera A)
instruire și îndeplinirea unor misiuni pe timp de pace;
litera B)
completarea forțelor destinate apărării și îndeplinirea unor misiuni pe timpul stării de urgență, al stării de asediu, al stării de mobilizare și al stării de război.
Alineatul (2)
În situația prevăzută la alin. (1) lit. a), rezerviștii voluntari sunt concentrați în baza ordinului ministrului/conducătorului instituției în subordinea căruia se află unitatea în care este încadrat rezervistul.
Alineatul (3)
Abrogat.

Articolul 17

Alineatul (1)
Rezerviștii pot fi concentrați sau mobilizați, după caz, pentru:
litera A)
instruire pe o perioadă de până la 15 zile calendaristice, anual, precum și pentru îndeplinirea unor misiuni, pe o perioadă determinată, potrivit nevoilor instituțiilor cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale, pe timp de pace;
litera B)
completarea forțelor destinate apărării, instruire și îndeplinirea unor misiuni pe timpul stării de urgență, al stării de asediu, al stării de mobilizare și al stării de război.
Alineatul (2)
În situațiile prevăzute la alin. (1), rezerviștii din rezerva operațională sunt încadrați în funcții din statele de organizare ale unităților militare, având drepturile și obligațiile stabilite de lege pentru categoria de personal corespunzătoare funcției în care este încadrat.

Articolul 18

Alineatul (1)
Prin concentrare, în sensul prezentei legi, se înțelege:
litera A)
chemarea rezerviștilor voluntari pentru instruire și îndeplinirea unor misiuni pe timp de pace, precum și pentru îndeplinirea unor misiuni pe timpul stării de urgență și al stării de asediu;
litera B)
chemarea rezerviștilor din rezerva operațională pentru instruire și pentru îndeplinirea unor misiuni pe timp de pace;
litera C)
chemarea rezerviștilor din rezerva operațională și rezerva generală pentru completarea instituțiilor cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale pe timpul stării de urgență și al stării de asediu.
Alineatul (2)
La declararea mobilizării sau a stării de război, rezerviștii din rezerva operațională și cetățenii prevăzuți la art. 3 alin. (5) încorporați se consideră mobilizați, iar serviciul militar se prelungește până la data demobilizării.
Alineatul (3)
Serviciul militar în calitate de militar concentrat începe la data concentrării și se termină la data deconcentrării, iar în calitate de militar mobilizat începe la data mobilizării și se termină la data demobilizării.

Articolul 19

Alineatul (1)
În situațiile prevăzute la art. 18 alin. (3), rezerviștii voluntari se prezintă la unitățile la care sunt încadrați, la data și ora prevăzute în ordinul de chemare.
Alineatul (2)
Ordinele de chemare se întocmesc și se înmânează de către unitățile militare în care sunt încadrați rezerviștii voluntari.

Articolul 20

Alineatul (1)
Centrele militare, componentă a armatei, au în compunere centre militare zonale, centre militare județene și centre militare ale sectoarelor municipiului București.
Alineatul (2)
Chemarea cetățenilor încorporabili și rezerviștilor care nu fac obiectul prevederilor art. 19 alin. (1) se realizează prin ordin de chemare, întocmit de centrele militare.
Alineatul (3)
Anunțarea cetățenilor încorporabili și rezerviștilor, precum și înmânarea ordinelor de chemare se realizează de către structurile specializate ale Ministerului Administrației și Internelor.

Articolul 21

Paragraf
Pe timpul stării de asediu, la mobilizare și pe timpul stării de război, cetățenii încorporabili și rezerviștii care își desfășoară activitatea în instituții publice și operatori economici cu atribuții în domeniul apărării își continuă activitatea la locul de muncă, în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului.

Secţiunea a 4-a SERVICIUL MILITAR ÎN TERMEN PE TIMPUL STĂRII DE ASEDIU, AL MOBILIZĂRII ȘI AL STĂRII DE RĂZBOI

Articolul 22

Alineatul (1)
Pentru îndeplinirea serviciului militar în calitate de militar în termen, centrele militare efectuează recrutarea-încorporarea cetățenilor încorporabili, în baza unui plan anual de recrutare-încorporare, elaborat pe timp de pace de către Statul Major al Apărării, pe baza propunerilor înaintate de către instituțiile cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale.
Alineatul (2)
Perioadele când se efectuează recrutarea-încorporarea se stabilesc de către Statul Major al Apărării și se anunță prin mijloacele de informare în masă.
Alineatul (3)
Pe baza propunerilor înaintate de centrul militar, prefectul județului sau al municipiului București emite un ordin de asigurare a activităților de recrutare-încorporare, care este obligatoriu pentru autoritățile administrației publice locale, structurile cu atribuții specifice ale Ministerului Afacerilor Interne, direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București și inspectoratele școlare județene și al municipiului București.
Alineatul (4)
Recruții, în sensul prezentei legi, sunt considerați cetățenii care au parcurs procesul de recrutare pentru îndeplinirea serviciului militar în calitate de militar în termen și au fost declarați apți pentru serviciul militar. Calitatea de recrut se dobândește la data emiterii hotărârii comisiei locale de recrutare-încorporare și încetează la data începerii programului de pregătire militară la unitatea unde este încorporat.

Articolul 23

Alineatul (1)
Sunt încorporați pentru îndeplinirea serviciului militar în termen bărbații, cetățeni români, care au împlinit vârsta de 20 de ani.
Alineatul (2)
La cerere, aceștia pot fi încorporați imediat după împlinirea vârstei de 18 ani.
Alineatul (3)
Limita maximă de vârstă până la care cetățenii români, bărbați, pot îndeplini serviciul militar în calitate de militar în termen este de 35 de ani.

Articolul 24

Paragraf
Durata instruirii militarilor în termen se stabilește prin ordine ale șefilor instituțiilor cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale.

Articolul 25

Alineatul (1)
Pentru a fi recrutați sau încorporați, cetățenii sunt obligați să se prezinte la data, ora și locul prevăzute în ordinul de chemare.
Alineatul (2)
Abrogat.

Articolul 26

Alineatul (1)
Stabilirea aptitudinilor din punct de vedere psihologic se efectuează pe baza examinării de specialitate, asigurată de structurile specializate ale instituțiilor cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale.
Alineatul (2)
În cazurile insuficient documentate sau la sesizarea unor neconcordanțe între starea de sănătate a tânărului și documentația prezentată, precizarea diagnosticului medical se face de comisia de expertiză medico-militară a spitalului militar clinic de urgență la care este arondat centrul militar respectiv.

Articolul 27

Alineatul (1)
Recrutarea, încorporarea sau selecția în structurile de învățământ din instituțiile cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale se efectuează de comisiile locale de recrutare-încorporare, constituite pe lângă centrele militare.
Alineatul (2)
Recrutarea-încorporarea reprezintă activitatea executată de centrele militare în vederea luării în evidența militară, selecției și stabilirii aptitudinilor privind îndeplinirea îndatoririlor militare, repartizarea și trimiterea cetățenilor români, bărbați, la unitățile militare, la datele și în funcție de criteriile stabilite prin ordin comun al conducătorilor instituțiilor cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale, pentru îndeplinirea serviciului militar în calitate de militar în termen.
Alineatul (3)
La recrutare-încorporare sau selecție în structurile de învățământ din instituțiile cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale, fiecare tânăr prezintă documentul medical care atestă antecedentele patologice personale și heredocolaterale, eliberat sub semnătura și parafa medicului de familie. Tinerii care urmează a fi recrutați-încorporați, în situațiile prevăzute de lege, inclusiv cei care nu posedă documentul menționat, sunt examinați medical, gratuit, în unități de asistență medicală ambulatorie de specialitate stabilite de direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București, de comun acord cu centrele militare. Rezultatele examinării sunt înscrise în fișa medicală; fondurile necesare acestor activități sunt alocate Ministerului Sănătății de către Guvernul României din bugetul de stat pentru război.
Alineatul (4)
Medicul de familie al tânărului are obligația ca, la prezentarea acestuia cu ordinul de chemare sau pentru selecție în structurile de învățământ din instituțiile cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale, să îi elibereze documentul prevăzut la alin. (3).
Alineatul (5)
Forma și conținutul documentului eliberat de medicul de familie, care urmează să fie prezentat de tânăr la centrul militar, în situațiile prevăzute la alin. (3), se stabilesc prin ordin comun al conducătorilor instituțiilor cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale și al ministrului sănătății.
Alineatul (6)
Fiecare comisie locală de recrutare-încorporare se compune din:
litera A)
președinte: un ofițer din centrul militar;
litera B)
membri: un delegat al consiliului local, un delegat al structurilor teritoriale de ordine și siguranță publică ale Ministerului Administrației și Internelor, un delegat al autorității publice care încorporează, dacă aceasta este alta decât Ministerul Apărării Naționale, un psiholog și 2 medici desemnați de direcția de sănătate publică județeană, respectiv a municipiului București;(la 21-07-2012, Litera b) a alin. (6) al art. 27 a fost modificată depct. 20 al art. unic din LEGEA nr. 128 din 12 iulie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 491 din 18 iulie 2012.)
litera C)
secretar: un cadru militar activ sau un salariat civil din centrul militar respectiv.

Articolul 28

Alineatul (1)
Comisiile locale de recrutare-încorporare au următoarele atribuții:
litera A)
examinează medical și testează psihologic tinerii la recrutare și recruții la încorporare, stabilind dacă sunt apți sau nu pentru serviciul militar, în conformitate cu prevederile baremului medical;(la 21-07-2012, Litera a) a alin. (1) al art. 28 a fost modificată depct. 21 al art. unic din LEGEA nr. 128 din 12 iulie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 491 din 18 iulie 2012.)
litera B)
repartizează la recrutare tinerii pe arme, iar la încorporare recruții pe unități și formațiuni militare, pentru îndeplinirea serviciului militar;
litera C)
acordă scutiri de serviciu militar și amânări de la încorporare recruților, în condițiile prezentei legi.
Alineatul (2)
Hotărârile comisiilor locale de recrutare-încorporare se comunică tinerilor și recruților, în scris.

Articolul 29

Alineatul (1)
Recruții pot face contestație împotriva hotărârilor comisiilor de recrutare-încorporare la comisia de analiză a contestațiilor privind recrutarea-încorporarea, constituită la nivel județean, respectiv al municipiului București.
Paragraf
Aceasta se compune din:
litera A)
președinte: comandantul centrului militar;
litera B)
membri: un delegat al consiliului județean, un delegat cu funcție de conducere cel puțin de «adjunct al inspectorului șef» din structurile teritoriale de ordine și siguranță publică ale Ministerului Administrației și Internelor, un psiholog și un medic din centrul militar, un medic desemnat de direcția de sănătate publică județeană, respectiv a municipiului București;(la 21-07-2012, Litera b) a alin. (1) al art. 28 a fost modificată depct. 22 al art. unic din LEGEA nr. 128 din 12 iulie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 491 din 18 iulie 2012.)
litera C)
secretar: un cadru militar activ sau un salariat civil din centrul militar respectiv.
Alineatul (2)
Contestația se depune la comisia județeană, respectiv a municipiului București, de analiză a contestațiilor privind recrutarea-încorporarea, în termen de cel mult două zile de la comunicarea hotărârii care se atacă. Contestația trebuie rezolvată în termen de maximum 5 zile de la data înregistrării.
Alineatul (3)
Dacă recruții consideră cu au fost lezați într-un drept sau interes legitim, după epuizarea căilor de atac, se pot adresa instanțelor competente.

Articolul 30

Alineatul (1)
Concluziile medicale ale comisiilor județene, respectiv a municipiului București, de recrutare-încorporare pot fi revocate numai de comisiile de expertiză medico-militară ale spitalelor militare clinice de urgență la care sunt arondate centrele militare respective.
Alineatul (2)
Concluziile medicale ale comisiilor de expertiză medico-militară ale spitalelor militare clinice de urgență pot fi revocate numai de comisia centrală de expertiză medico-militară a Ministerului Apărării.
Alineatul (3)
Concluziile examinării psihologice pot fi revocate numai de structura militară de specialitate.
Alineatul (4)
Hotărârile comisiei centrale de expertiză medico-militară și ale structurilor prevăzute la alin. (2) se soluționează în termen de 5 zile de la înregistrare și sunt definitive.

Articolul 31

Paragraf
Direcțiile de sănătate publică județene, respectiv a municipiului București asigură personalul medico-sanitar auxiliar și instrumentarul medical necesar efectuării examenului medical.

Articolul 32

Alineatul (1)
Recruții care sunt întreținători unici de familie și contribuie efectiv la întreținerea acesteia sunt scutiți de serviciul militar dacă:
litera A)
soția recrutului este bolnavă, încadrată în gradul I sau II de invaliditate;
litera B)
recrutul are unul sau mai mulți copii minori, iar soția acestuia a decedat;
litera C)
părinții recrutului au împlinit vârsta standard de pensionare;
litera D)
ambii părinți sunt invalizi de gradul I sau II, indiferent de vârstă;
litera E)
părintele în viață îndeplinește una dintre condițiile prevăzute lalit. c)saud);
litera F)
părintele despărțit legal ori în fapt, aflat în întreținerea recrutului, îndeplinește una dintre condițiile prevăzute lalit. c)saud), dacă despărțirea a avut loc cu cel puțin 2 ani înainte de recrutare;
litera G)
în caz de calamități naturale, la cerere.
Alineatul (2)
De asemenea, sunt scutiți de serviciul militar și recruții care sunt unici susținători ai surorilor și fraților invalizi de gradul I sau II, dacă contribuie efectiv la întreținerea lor.
Alineatul (3)
Recruții adoptați beneficiază de prevederile lit. c)-g) ale alin. (1), dacă adopția a avut loc cu cel puțin 2 ani înainte de recrutare.

Articolul 33

Alineatul (1)
Se consideră unic susținător al părinților ori al surorilor sau al fraților minori recrutul care:
litera A)
nu mai are alți frați sau surori majori, apți de muncă;
litera B)
mai are frați ori surori, dar aceștia nu pot contribui la întreținerea părinților deoarece sunt elevi sau studenți la instituțiile militare de învățământ, îndeplinesc serviciul militar în termen, sunt elevi la școlile militare de ofițeri, maiștri militari, subofițeri activi ori sunt invalizi de gradul I sau II;
litera C)
mai are frați sau surori majori, apți de muncă, dar aceștia execută o pedeapsă privativă de libertate.
Alineatul (2)
Prin contribuție efectivă se înțelege participarea permanentă a recrutului la întreținerea părinților, surorilor și fraților minori cu o parte însemnată din veniturile lui, precum și la îngrijirea acestora, în cazul când prezența recrutului este absolut necesară.

Articolul 34

Paragraf
Amânarea de la încorporare se acordă:
litera A)
recruților găsiți la încorporare bolnavi de una dintre bolile prevăzute în baremul medical;(la 21-07-2012, Litera a) a art. 34 a fost modificată depct. 23 al art. unic din LEGEA nr. 128 din 12 iulie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 491 din 18 iulie 2012.)
litera B)
elevilor liceelor de la învățământul de zi și seral, ai școlilor postliceale ori echivalente acestora, până la absolvirea studiilor. Pierd dreptul de amânare de la încorporare elevii exmatriculați pe o durată mai mare de un an, precum și cei care repetă anul sau clasa mai mult de un an, din motive imputabile acestora;
litera C)
celor care au greutăți familiale deosebite și care se încadrează în următoarele situații: părinții au mai mulți copii, dintre care cel puțin 2 copii minori, iar copilul cel mai mare este încorporat; părinții îndeplinesc condițiile de vârstă pentru ca fiul să fie scutit de serviciul militar, dar mai au un copil major, încadrat în gradul I sau II de invaliditate, care are cel puțin 2 copii minori și nu poate contribui la întreținerea părinților; unul dintre părinți a decedat, iar cel în viață are în întreținere cel puțin 2 copii minori; recrutul nu are părinți, a fost crescut de bunici sau de altă persoană, până la vârsta de 14 ani, nu a fost adoptat, locuiește cu cei care l-au crescut, aceștia sunt bolnavi și se încadrează în gradul I sau II de invaliditate ori au vârsta prevăzută la art. 32 lit. c)sau recrutul are cel puțin 2 copii minori în vârstă de până la 7 ani. Pentru cazurile prevăzute anterior, venitul mediu lunar al celor care au nevoie de întreținere să nu fie mai mare decât cuantumul minim stabilit la pensia integrală pentru limită de vârstă, prevăzut de dispozițiile legale;
litera D)
recruților care sunt unici susținători ai surorilor sau fraților minori, până la majoratul unuia dintre ei.

Articolul 35

Paragraf
Dacă pe timpul îndeplinirii serviciului militar în termen se produce una dintre situațiile prevăzute la art. 32, 33 și 34, cei în cauză vor fi trimiși la domiciliu.

Articolul 36

Paragraf
La constatarea încetării cauzelor de scutire sau de amânare de la încorporare, recruții și militarii trimiși la domiciliu vor fi chemați pentru îndeplinirea ori completarea serviciului militar în termen, dacă nu au împlinit vârsta de 35 de ani.

Secţiunea a 5-a CADRELE MILITARE ÎN ACTIVITATE, ELEVII ȘI STUDENȚII INSTITUȚIILOR MILITARE DE ÎNVĂȚĂMÂNT, SOLDAȚII ȘI GRADAȚII VOLUNTARI

Articolul 37

Paragraf
Condițiile de admitere în instituțiile militare de învățământ se stabilesc de ministerele care le au în subordine sau de instituțiile cu atribuții în domeniul siguranței naționale.

Articolul 38

Paragraf
Abrogat.

Articolul 39

Paragraf
Elevii școlilor militare, elevii școlilor de agenți de poliție, elevii școlii de agenți de poliție penitenciară, studenții militari, studenții de poliție, studenții de poliție penitenciară și studenții prevăzuți la art. 3 alin. (3) lit. c^1), care nu mai continuă studiile, dar au obligații militare, sunt trimiși, în situațiile prevăzute la art. 3 alin. (5), la unități militare pentru îndeplinirea serviciului militar activ sau pentru completarea pregătirii militare.

Capitolul III EVIDENȚA MILITARĂ

Secţiunea 1 DISPOZIȚII GENERALE

Articolul 40

Alineatul (1)
Totalitatea cetățenilor români născuți în același an formează un contingent, care este indicat de anul nașterii.
Alineatul (2)
Evidența militară a cetățenilor încorporabili și a rezerviștilor reprezintă ansamblul activităților desfășurate pentru cunoașterea și actualizarea datelor referitoare la identitatea, pregătirea profesională, militară și de specialitate, ocupația, locul de muncă, domiciliul și situația medico-militară a acestora.
Alineatul (3)
Cetățenii încorporabili și rezerviștii care își schimbă domiciliul au obligația să se prezinte, în termen de o lună, pentru luarea în evidență, la centrele militare pe raza cărora și-au stabilit noul domiciliu.

Articolul 41

Alineatul (1)
Soldații și gradații în rezervă se țin în evidență până la împlinirea vârstei de 55 de ani, astfel:
litera A)
clasa I: până la 45 de ani inclusiv;
litera B)
clasa a II-a: de la 46 de ani până la 50 de ani inclusiv;
litera C)
clasa a III-a: de la 51 de ani până la 55 de ani inclusiv.
Alineatul (2)
Cadrele militare în rezervă se țin în evidență, pe clase de evidență, până la împlinirea vârstei prevăzute de lege.
Alineatul (3)
Cetățenii români, bărbați, aflați în situațiile prevăzute la art. 6 lit. a) se scot din evidență la data constatării situațiilor respective, cei menționați la art. 6 lit. b) se scot din evidență la împlinirea vârstei de 35 de ani, iar cei menționați la art. 6 lit. c), la data pronunțării sentinței definitive.

Articolul 42

Paragraf
Cetățenii încorporabili, scoși din evidență în condițiile art. 41 alin. (3), nu mai fac obiectul prevederilor art. 3 alin. (5).

Secţiunea a 2-a ATRIBUȚIILE PRIVIND EVIDENȚA MILITARĂ

Articolul 43

Alineatul (1)
Elaborarea cadrului normativ, precum și conducerea, îndrumarea și controlul activității de evidență militară a cetățenilor încorporabili și a rezerviștilor, pe întregul teritoriu al României, se execută de Statul Major General.
Alineatul (2)
Organele specializate în ținerea evidenței militare sunt centrele militare.
Alineatul (3)
Evidența militară a recruților se ține după domiciliul sau reședința acestora, iar a militarilor rezerviști, numai după domiciliu.
Alineatul (4)
Structurile militare din compunerea instituțiilor cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale țin evidența militară pentru rezerviștii voluntari proprii.
Alineatul (5)
Structurile specializate ale Ministerului Administrației și Internelor au atribuții pe linie de evidență militară, conform prezentei legi.
Alineatul (6)
Obligații privind evidența militară mai au și următoarele structuri:
litera A)
instanțele judecătorești și parchetele organizate pe lângă acestea, precum și penitenciarele;
litera B)
angajatorii;
litera C)
direcțiile de sănătate publică județene, respectiv a municipiului București;(la 12-01-2026, Litera c) , Alineatul (6) , Articolul 43 , Sectiunea a 2-a , Capitolul III a fost modificată dePunctul 24. , Articolul I din LEGEA nr. 5 din 9 ianuarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 10 din 9 ianuarie 2026)
litera D)
inspectoratele școlare județene și al municipiului București.(la 21-07-2012, Litera d) a alin. (6) al art. 43 a fost introdusă depct. 26 al art. unic din LEGEA nr. 128 din 12 iulie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 491 din 18 iulie 2012.)

Articolul 44

Paragraf
Pentru ținerea evidenței militare și organizarea activității de anunțare și trimitere a resurselor umane și materiale în vederea completării unităților militare și instituțiilor cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale, centrele militare desfășoară următoarele activități:
litera A)
colaborează cu unitățile prevăzute la art. 43 alin. (4)pe linia evidenței militare a rezerviștilor voluntari, în condițiile stabilite prin ordin comun al conducătorilor instituțiilor cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale;
litera B)
coordonează, îndrumă și verifică activitatea desfășurată de structurile prevăzute la art. 43 alin. (5)pe linia evidenței, anunțării și trimiterii resurselor la unități și la instituțiile cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale, în baza ordinului comun al ministrului apărării naționale și al ministrului afacerilor interne;
litera C)
coordonează și verifică activitatea privind evidența militară la structurile prevăzute la art. 43 alin. (6), în baza hotărârii Guvernului.

Articolul 45

Alineatul (1)
Structurile specializate ale Ministerului Administrației și Internelor au următoarele obligații privind evidența militară:
litera A)
să înmâneze cetățenilor încorporabili și rezerviștilor ordinele de chemare și să-i trimită la data, ora și locul prevăzute de acestea;
litera B)
să comunice centrelor militare, semestrial, situația cetățenilor români, încorporabili și rezerviști, cu domiciliul în străinătate;
litera C)
să urmărească, în baza măsurilor ordonate de organele de urmărire penală, și să conducă la locul indicat de acestea cetățenii încorporabili și rezerviștii neprezentați la încorporare sau mobilizare, mobilizați la locul de muncă, absenți nejustificat, precum și militarii dezertori;
litera D)
să întocmească anual tabele nominale cu datele de evidență ale cetățenilor români, bărbați, care urmează să împlinească 18 ani în anul următor și să le trimită centrului militar până la data de 1 noiembrie;(la 21-07-2012, Litera d) a alin. (1) al art. 45 a fost modificată depct. 27 al art. unic din LEGEA nr. 128 din 12 iulie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 491 din 18 iulie 2012.)
litera E)
să comunice centrelor militare, în termen de 10 zile, cazurile de deces ale cetățenilor încorporabili și rezerviștilor;
litera F)
să comunice lunar centrelor militare cetățenii încorporabili și rezerviștii care și-au schimbat domiciliul pe raza de competență, pe suport de memorare.
Alineatul (2)
Structurile specializate ale Ministerului Administrației și Internelor situate în localitățile în care nu funcționează centre militare au, în plus față de cele specificate la alin. (1), următoarele obligații pe linia evidenței militare:
litera A)
să țină evidența nominală a cetățenilor încorporabili și a rezerviștilor;
litera B)
să actualizeze în documentele de evidență militară ale cetățenilor încorporabili și ale rezerviștilor datele privind luarea ori scoaterea din evidență, schimbarea domiciliului sau reședinței și să le comunice lunar centrelor militare.

Articolul 46

Paragraf
Angajatorii au următoarele obligații privind evidența militară a salariaților proprii sau, după caz, a celor cărora le-au încetat contractele individuale de muncă:
litera A)
să țină evidența cetățenilor încorporabili și a rezerviștilor prevăzuți la art. 15și să comunice, la solicitarea centrelor militare, încadrările, transferurile, încetarea relațiilor de muncă, precum și orice alte schimbări în datele de evidență militară ale acestora;(la 12-01-2026, Litera a) , Articolul 46 , Sectiunea a 2-a , Capitolul III a fost modificată dePunctul 26. , Articolul I din LEGEA nr. 5 din 9 ianuarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 10 din 9 ianuarie 2026)
litera B)
la angajare, să solicite cetățenilor documentele personale de evidență militară;
litera C)
să acorde salariaților sprijinul necesar pentru îndeplinirea obligațiilor referitoare la serviciul militar;
litera D)
să suspende, în condițiile legii, raporturile de muncă sau raporturile de serviciu, după caz, ale salariaților care participă la instruire, exercițiile și antrenamentele de mobilizare, dacă acest lucru presupune absența de la locul de muncă, care sunt concentrați/mobilizați, conform legii, sau care îndeplinesc serviciul militar în calitate de militar în termen sau soldat/gradat voluntar în termen. Angajatorii sunt obligați să păstreze locul de muncă pe toată durata cât salariații își îndeplinesc îndatoririle militare.(la 12-01-2026, Litera d) , Articolul 46 , Sectiunea a 2-a , Capitolul III a fost modificată dePunctul 26. , Articolul I din LEGEA nr. 5 din 9 ianuarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 10 din 9 ianuarie 2026)

Articolul 47

Paragraf
Direcțiile de sănătate publică județene, respectiv a municipiului București întocmesc și transmit centrelor militare anual, până la data de 1 noiembrie, tabele nominale cu cetățenii români, bărbați, cu vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani, care au fost înregistrați cu afecțiuni medicale incompatibile cu îndeplinirea serviciului militar.

Articolul 48

Alineatul (1)
Serviciile publice de asistență socială ale consiliilor județene și ale sectoarelor municipiului București asigură transmiterea la centrele militare, anual, până la data de 1 noiembrie, a tabelelor nominale cu cetățenii, persoane cu handicap, având vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani, din evidență, cu rezultatele examinărilor efectuate de comisiile de expertiză medicală.
Alineatul (2)
Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului asigură centralizat, prin inspectoratele școlare județene și al municipiului București, transmiterea de către școlile speciale, școlile profesionale speciale și centrele de reeducare la centrele militare, anual, până la data de 1 noiembrie, a tabelelor nominale cu cetățenii cu vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani care au urmat cursurile acestora, însoțite de rezultatele examinărilor efectuate de comisiile de expertiză medicală a persoanelor cu handicap pentru adulți din cadrul serviciilor publice de asistență socială ale consiliilor județene și ale sectoarelor municipiului București.

Articolul 49

Alineatul (1)
Instanțele judecătorești care au dispus luarea măsurii arestării preventive ori au pronunțat pedeapsa închisorii împotriva cetățeanului încorporabil sau a rezervistului sunt obligate să comunice centrelor militare copie de pe încheierea de ședință ori de pe hotărârea judecătorească definitivă, în termen de 10 zile de la data dispunerii măsurii sau de la data rămânerii definitive a hotărârii, după caz.
Alineatul (2)
În cazul revocării măsurii arestării preventive ori a desființării, prin exercitarea unei căi de atac, a hotărării judecătorești prevăzute la alin. (1), instanțele judecătorești competente sunt obligate să comunice centrelor militare, în termen de 10 zile de la pronunțare, copie de pe încheierea de ședință prin care s-a dispus revocarea măsurii ori a deciziei prin care s-a desființat hotărârea judecătorească de condamnare la pedeapsa închisorii, după caz.

Articolul 50

Paragraf
Evidența militară a cetățenilor români care se găsesc în străinătate pe o durată mai mare de 45 de zile se ține de centrele militare pe raza cărora domiciliază.

Articolul 51

Paragraf
Pentru clarificarea situației militare, centrele militare pot chema cetățenii încorporabili, recruții și rezerviștii de cel mult trei ori pe an.

Articolul 52

Alineatul (1)
Documentul de evidență militară este:
litera A)
pentru rezerviști voluntari - legitimația militară;
litera B)
pentru elevi și studenți din unitățile și instituțiile de învățământ pregătiți pentru nevoile instituțiilor cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale, militari în termen și soldați/gradați voluntari în termen - carnetul de serviciu;
litera C)
pentru rezerviști - livretul militar;
litera D)
pentru recruți și cetățeni încorporabili - adeverința de recrutare.
Alineatul (2)
Rezerviștii voluntari predau livretul militar și ordinul de chemare la unitatea cu care au încheiat contract și primesc legitimație militară, eliberată potrivit reglementărilor stabilite prin ordin al conducătorilor instituțiilor cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale.
Alineatul (3)
Pierderea livretului militar se comunică în scris centrului militar pe raza căruia domiciliază, în termen de 5 zile, și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, în termen de 10 zile de la constatare.

Articolul 53

Alineatul (1)
Evidența livretelor militare se ține de către centrele militare, iar a ordinelor de chemare, de centrele militare sau, după caz, de celelalte instituții cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale.
Alineatul (2)
Normele privind eliberarea, evidența și controlul mânuirii livretelor militare și a documentelor de evidență militară cu regim special se stabilesc prin ordin al șefului Statului Major General.
Alineatul (3)
Instituțiile cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale, altele decât Ministerul Apărării Naționale, pot emite reglementări proprii privind modul de completare și înmânare a livretelor militare la nivelul structurilor din compunerea acestora.

Capitolul IV

Paragraf
Alte forme de pregătire a populației pentru apărare

Secţiunea 1 DISPOZIȚII COMUNE

Articolul 54

Alineatul (1)
Prin alte forme de pregătire a populației pentru apărare se înțelege:
litera A)
pregătirea persoanelor cu atribuții de conducere din sistemul administrației publice la nivel central și local;
litera B)
pregătirea premilitară a tinerilor;
litera C)
pregătirea privind modul de acțiune în situații de urgență civilă;
litera D)
pregătirea în formațiuni sanitar-voluntare;
litera E)
alte forme de pregătire.
Alineatul (2)
Cetățenii cuprinși în formele de pregătire a populației pentru apărare, prevăzute la alin. (1) lit. c) și d), pe timpul stării de urgență, de asediu, al mobilizării și al stării de război, se constituie în subunități, potrivit legii, sau își continuă activitatea la locul de muncă.
Alineatul (3)
Participarea la orice formă de pregătire pentru apărare nu substituie formele prevăzute la art. 3 alin. (2) lit. a) și c).

Articolul 55

Paragraf
Organizarea și a altor forme de pregătire a populației pentru apărare se face prin lege.

Secţiunea a 2-a PREGĂTIREA PENTRU APĂRARE A PERSOANELOR CU ATRIBUȚII DE CONDUCERE ÎN DOMENIUL ADMINISTRAȚIEI PUBLICE, LA NIVEL CENTRAL ȘI LOCAL

Articolul 56

Alineatul (1)
Miniștrii și demnitarii cu rang corespunzător acestora, secretarii și subsecretarii de stat, precum și prefecții, subprefecții, președinții și vicepreședinții consiliilor județene, primarii, secretarii municipiului București și ai județelor, secretarii municipiilor, orașelor, sectoarelor municipiului București și ai comunelor, conducătorii operatorilor economici și instituțiilor publice cu atribuții la mobilizare și pe timp de război sunt obligați să participe la activități de pregătire specifică, organizate prin grija Statului Major General și a structurilor militare subordonate.
Alineatul (2)
Modul de organizare a activităților prevăzute la alin. (1) se stabilește prin hotărâre a Guvernului.

Articolul 57

Paragraf
După încheierea formelor de pregătire, persoanelor prevăzute la art. 56 alin. (1) li se pot acorda grade militare în rezervă ori acestea pot fi înaintate la gradul următor, potrivit legii.

Secţiunea a 3-a PREGĂTIREA PREMILITARĂ A TINERILOR

Articolul 58

Paragraf
Pregătirea premilitară a tinerilor este organizată pe bază de voluntariat, cu tinerii apți din punct de vedere medical, care au împlinit vârsta de 15 ani și până la încorporare.

Articolul 59

Paragraf
Pregătirea premilitară a tinerilor este organizată și realizată de Ministerul Apărării și Ministerul Administrației și Internelor. În acest scop, acestea colaborează cu Ministerul Educației și Cercetării, Autoritatea Națională pentru Tineret, cu alte autorități ale administrației publice, precum și cu organizații neguvernamentale.

Articolul 60

Alineatul (1)
Pregătirea premilitară a tinerilor se realizează în centre organizate pe lângă unitățile militare.
Alineatul (2)
Modul de organizare și desfășurare a pregătirii premilitare a tinerilor se stabilește prin ordin comun al conducătorilor instituțiilor cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale și al ministrului educației și cercetării.
Alineatul (3)
Participanții la pregătirea premilitară a tinerilor beneficiază gratuit de cazare, drepturi de echipare și de hrană, asistență medicală, medicamente, spitalizare și alte drepturi de asigurări sociale, în condițiile legii, pentru accidentele sau bolile ce au survenit pe timpul pregătirii și în legătură cu activitatea de pregătire militară.

Articolul 61

Paragraf
Fondurile necesare pregătirii premilitare a tinerilor organizate și desfășurate în condițiile art. 60 se asigură din bugetele ministerelor organizatoare.

Secţiunea a 4-a PREGĂTIREA PRIVIND MODUL DE ACȚIUNE ÎN SITUAȚII DE URGENȚĂ

Articolul 62

Paragraf
Cetățenii români au dreptul de a participa ca voluntari la acțiunile organizate de autoritățile administrației publice locale în cadrul serviciilor de urgență voluntare, în condițiile prevăzute de actele normative în vigoare.

Articolul 63

Paragraf
Serviciile de urgență voluntare se constituie, în condițiile prevăzute de actele normative în vigoare, în comune, orașe și municipii, în subordinea consiliilor locale, din personal voluntar din cadrul instituțiilor publice, al operatorilor economici, indiferent de forma de proprietate.

Secţiunea a 5-a PREGĂTIREA ÎN FORMAȚIUNI SANITAR-VOLUNTARE

Articolul 64

Paragraf
Organizarea, încadrarea și funcționarea formațiunilor sanitar-voluntare și pregătirea surorilor de Cruce Roșie se realizează de Societatea Națională de Cruce Roșie din România, în condițiile legii.

Articolul 65

Alineatul (1)
Înzestrarea formațiunilor sanitar-voluntare cu materialele necesare instruirii și acordării primului ajutor se asigură potrivit legii.
Alineatul (2)
Finanțarea cheltuielilor curente și de capital ale formațiunilor sanitar-voluntare se asigură din venituri proprii și din subvenții acordate de la bugetul de stat.

Capitolul V OBLIGAȚIILE ȘI DREPTURILE CETĂȚENILOR CARE PARTICIPĂ LA PREGĂTIREA PENTRU APĂRAREA ȚĂRII

Articolul 66

Paragraf
Cetățenii români, pe timpul îndeplinirii serviciului militar, sunt obligați să respecte jurământul militar.

Articolul 67

Alineatul (1)
Tinerii chemați la recrutare, recruții și rezerviștii sunt obligați:
litera A)
să primească ordinele de chemare emise de centrele militare și să se prezinte la locul, data și ora prevăzute în acestea;
litera B)
să se prezinte la centrul militar pentru: primirea livretului militar la trecerea în rezervă; predarea adeverinței de recrutare, a livretului militar și a ordinului de chemare la mobilizare, după caz, înainte de plecarea în străinătate, precum și ridicarea documentelor respective la înapoierea în țară; ridicarea documentelor de evidență militară duplicat, eliberate ca urmare a pierderii sau distrugerii documentelor originale;
litera C)
să anunțe, în scris, centrul militar, în termen de 5 zile, respectiv două zile, în situațiile prevăzute la art. 3 alin. (5), despre pierderea ori deteriorarea documentelor personale de evidență militară sau a ordinului de chemare la mobilizare.
Alineatul (2)
Rezerviștii voluntari și rezerviștii din planurile de mobilizare sunt obligați să participe la antrenamentele și exercițiile de mobilizare la solicitarea instituțiilor cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale.

Articolul 68

Alineatul (1)
Neprezentarea la recrutare, la încorporare, la concentrare, la mobilizare sau pentru clarificarea situației militare, la data fixată prin ordinul de chemare, poate fi motivată:
litera A)
dacă tânărul este bolnav, în imposibilitatea de a se deplasa, situație dovedită cu certificatul medical eliberat de organele sanitare competente;
litera B)
în cazul decesului unui membru al familiei - părinte, soție, copil, unul dintre socri, frate sau soră -, pe baza certificatului de deces;
litera C)
în caz de forță majoră, pe baza dovezii eliberate de autoritățile administrației publice locale.
Alineatul (2)
Cei chemați la recrutare, la încorporare, la concentrare sau la mobilizare ori, după caz, membrii familiilor lor, precum și autoritățile și instituțiile publice și operatorii economici la care aceștia sunt salariați au obligația de a anunța imediat centrelor militare motivele neprezentării la locul, data și ora prevăzute în ordinele de chemare, urmând ca în termen de 15 zile să prezinte acte justificative.

Articolul 69

Alineatul (1)
Recruții chemați la centrele militare județene, municipale sau de sector în vederea încorporării, dar care nu au fost încorporați, precum și cei trecuți în rezervă ori trimiși la domiciliu sunt obligați să se prezinte la locurile de muncă în termen de 5 zile de la data la care li s-a comunicat că nu vor fi încorporați, respectiv în termen de 30 de zile de la data trecerii în rezervă sau a trimiterii la domiciliu.
Alineatul (2)
Data încorporării și trecerii în rezervă pentru cei care au îndeplinit serviciul militar este cea consemnată în livretul militar.

Articolul 70

Alineatul (1)
Militarii în termen, elevii școlilor militare, elevii școlilor de agenți de poliție și de agenți de poliție penitenciară, studenții militari, studenții de poliție și de poliție penitenciară au dreptul gratuit la hrană, echipament, cazare, medicamente, pensie de invaliditate, indemnizație lunară și documente militare de transport la chemarea pentru îndeplinirea serviciului militar și pe timpul executării acestuia, la trecerea în rezervă sau la trimiterea la domiciliu, la concentrare, la mobilizare și la demobilizare, în caz de concedii, permisii, internări și ieșiri din spitale și în condițiile stabilite prin dispozițiile legale. Dreptul la documente militare de transport îl au și tinerii chemați la recrutare și recruții chemați la încorporare.
Alineatul (2)
Recruții și cei care sunt internați în spitale pentru stabilirea situației medico-militare au dreptul gratuit la asistență medicală, medicamente, întreținere și documente militare de transport, iar cei încadrați în muncă beneficiază și de ajutoare pentru incapacitate temporară de muncă.
Alineatul (3)
Militarilor rezerviști care, pe timpul îndeplinirii serviciului militar în termen, s-au pregătit prin cursuri în anumite meserii având echivalent în viața civilă li se recunoaște calificarea obținută, pe baza actelor de atestare eliberate de unitățile militare, cu avizul Ministerului Educației și Cercetării și al Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei.

Articolul 71

Paragraf
Militarii în termen, elevii școlilor militare, elevii școlilor de agenți de poliție și de agenți de poliție penitenciară, studenții militari, studenții de poliție și de poliție penitenciară, precum și studenții în instituțiile civile de învățământ superior, școlarizați pentru nevoile instituțiilor cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale, au dreptul la ajutoare în caz de deces al soției, copiilor sau al altor persoane aflate în întreținerea acestora înainte de încorporare, în cuantumul stabilit prin lege.

Notă

Paragraf
Conform articolului IV din LEGEA nr. 5 din 9 ianuarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 10 din 9 ianuarie 2026, în termen de 180 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi se emit actele normative prevăzute la art. 71 din Legea nr. 446/2006 privind pregătirea populației pentru apărare, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 71^1

Alineatul (1)
Studenții prevăzuți la art. 3 alin. (3) lit. c^1) beneficiază, pe durata studiilor, gratuit, de cazare și drepturi de hrană, precum și de o indemnizație lunară, în condițiile stabilite prin lege.

Notă

Paragraf
Conform articolului IV din LEGEA nr. 5 din 9 ianuarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 10 din 9 ianuarie 2026, în termen de 180 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi se emit actele normative prevăzute la art. 71^1 alin. (1) din Legea nr. 446/2006 privind pregătirea populației pentru apărare, cu modificările și completările ulterioare.
Alineatul (2)
Studenții prevăzuți la art. 3 alin. (3) lit. c^1) au, pe durata programului de pregătire militară, drepturile și obligațiile prevăzute de lege pentru studenții militari.

Articolul 72

Paragraf
Recruții chemați pentru îndeplinirea serviciului militar în termen primesc de la autoritățile și instituțiile publice sau de la operatorii economici la care sunt încadrați toate drepturile la zi, inclusiv compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat.

Articolul 73

Alineatul (1)
Contractele de muncă ale salariaților chemați pentru îndeplinirea serviciului militar în termen, pentru concentrare/mobilizare sau pentru participarea la antrenamentele/exercițiile de mobilizare se suspendă în condițiile prevăzute de lege.
Alineatul (2)
Desfacerea contractelor de muncă ale persoanelor prevăzute la alin. (1) nu se poate face decât ca urmare a dizolvării operatorilor economici ori a desființării autorităților sau instituțiilor publice. În aceste situații, cel care angajează sau agențiile pentru ocuparea forței de muncă vor asigura cu prioritate plasarea celor în cauză în alte locuri de muncă echivalente, în aceeași localitate, potrivit pregătirii și capacității profesionale, sau, gratuit, reconversia profesională pentru profesiuni care, într-o anumită perioadă, sunt cerute de situația economică pe piața forței de muncă.
Alineatul (3)
Posturile în care sunt încadrate persoanele prevăzute la alin. (1) pot fi ocupate, pe timpul cât acestea îndeplinesc serviciul militar, numai pe baza unor contracte de muncă individuale pe durată determinată.

Articolul 74

Paragraf
Rezerviștii și cetățenii încorporați pe timpul îndeplinirii serviciului militar beneficiază de aceleași drepturi bănești ca și categoriile de personal activ din care fac parte.

Articolul 75

Paragraf
Tinerii chemați la recrutare, recruții și militarii rezerviști care au calitatea de salariați și sunt chemați la centrele militare pentru clarificarea situației militare sau la unitățile militare pentru a participa la antrenamente/exerciții de mobilizare au dreptul la concediu suplimentar plătit de maximum 5 zile și sunt plătiți de angajator pe baza unei adeverințe eliberate de centrul militar.

Capitolul VI ASIGURAREA MATERIALĂ ȘI FINANCIARĂ

Articolul 76

Alineatul (1)
Consiliile județene/locale și ale sectoarelor municipiului București sunt obligate să asigure centrelor militare din raza lor de activitate terenurile, localurile, instalațiile de telecomunicații, sistemele și serviciile informatice, autoturismele, alte dotări și materiale, precum și fondurile necesare desfășurării activității specifice, potrivit normelor stabilite prin hotărâre a Guvernului.
Alineatul (2)
Autoritățile administrației publice locale prevăzute la alin. (1) sunt obligate să încheie, pentru centrele militare, contracte de furnizare/prestare de servicii de energie electrică, termică, alimentare cu apă, canalizare, salubritate, televiziune, radio, telefonie, telefax, poștă, fax, precum și să achite contravaloarea acestor servicii, potrivit tarifelor în vigoare.
Alineatul (3)
Obligația de a achita contravaloarea serviciilor menționate la alin. (2) este valabilă și pentru situația în care terenurile, localurile și mijloacele fixe ale centrelor militare se află în administrarea Ministerului Apărării Naționale.

Articolul 77

Alineatul (1)
Cheltuielile de reparații, întreținere și amenajare a localurilor centrelor militare zonale, județene și de sector se suportă de autoritățile administrației publice locale.
Alineatul (2)
Reparațiile capitale pentru localurile aflate în administrarea Ministerului Apărării se suportă de acest minister.
Alineatul (3)
Cheltuielile de modernizare a patrimoniului centrelor militare, cele pentru achiziționarea de carburanți-lubrifianți și pentru paza localurilor centrelor militare se suportă din bugetele autorităților administrației publice locale.

Articolul 78

Paragraf
Autoritățile administrației publice locale pot schimba total sau parțial destinația imobilelor asigurate centrelor militare numai cu acordul Ministerului Apărării Naționale și numai după ce au pus la dispoziția centrelor militare alte imobile amenajate și utilate conform prevederilor legale, în condiții care să nu afecteze desfășurarea activității specifice.

Articolul 79

Paragraf
Autoritățile administrației publice locale asigură plata personalului din afara centrelor militare care desfășoară activitate în cadrul comisiilor locale de recrutare-încorporare.

Capitolul VII SANCȚIUNI

Articolul 80

Alineatul (1)
Constituie contravenție săvârșirea de către cetățenii încorporabili, de către rezerviștii voluntari și de către rezerviști a uneia dintre următoarele fapte:
litera A)
refuzul de a primi ordinul de chemare;
litera B)
prezentarea cu întârziere la comisia locală de recrutare-încorporare la data, ora și locul prevăzute în ordinul de chemare, dacă întârzierea nu depășește 3 zile, astfel încât fapta să constituie infracțiune potrivit art. 434 alin. (1)și(2) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare;(la 08-02-2026, Litera b) , Alineatul (1) , Articolul 80 , Capitolul VII a fost modificată dePunctul 36. , Articolul I din LEGEA nr. 5 din 9 ianuarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 10 din 9 ianuarie 2026)
litera C)
neprezentarea la data, ora și locul prevăzute în ordinul de chemare prevăzut la art. 20 alin. (2)sau în notificarea prevăzută la art. 8^1 alin. (2), pentru clarificarea situației militare;(la 08-02-2026, Litera c) , Alineatul (1) , Articolul 80 , Capitolul VII a fost modificată dePunctul 36. , Articolul I din LEGEA nr. 5 din 9 ianuarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 10 din 9 ianuarie 2026)
litera C^1)
neprezentarea la data, ora și locul prevăzute în ordinul de chemare pentru concentrare, în situațiile prevăzute la art. 18 alin. (1), excepție făcând neprezentarea pe timpul stării de asediu, care constituie infracțiune potrivit art. 435 alin. (1)și(2) din Legea nr. 286/2009, cu modificările și completările ulterioare;(la 08-02-2026, Alineatul (1) , Articolul 80 , Capitolul VII a fost completat dePunctul 37. , Articolul I din LEGEA nr. 5 din 9 ianuarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 10 din 9 ianuarie 2026)
litera D)
neprezentarea, înaintea plecării din țară, la organul de evidență militară, pentru a preda livretul militar, adeverința de recrutare ori ordinul de chemare la mobilizare;
litera E)
neprezentarea, în termenul legal, pentru primirea documentelor personale de evidență militară;
litera F)
întârzierea nejustificată la recrutare-încorporare, concentrare, mobilizare sau pentru clarificarea situației militare, la instituirea stării de urgență, a stării de asediu sau la declararea mobilizării ori a stării de război;
litera G)
pierderea, deteriorarea sau înstrăinarea documentelor personale de evidență militară;
litera H)
neprezentarea la exercițiile și antrenamentele de mobilizare;
litera I)
neprezentarea pentru executarea serviciului alternativ;
litera J)
neprezentarea, în termen de o lună, în vederea luării în evidență la centrele militare pe raza cărora și-au schimbat domiciliul.(la 21-07-2012, Litera j) a alin. (1) al art. 80 a fost introdusă depct. 40 al art. unic din LEGEA nr. 128 din 12 iulie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 491 din 18 iulie 2012.)
Alineatul (2)
Constituie contravenție săvârșirea de către angajatori a uneia dintre următoarele fapte:
litera A)
neactualizarea evidenței militare a cetățenilor încorporabili și a rezerviștilor;
litera B)
necomunicarea, în termenul stabilit, a schimbărilor survenite în datele de evidență militară ale cetățenilor încorporabili și rezerviștilor;
litera C)
neprezentarea sau neasigurarea persoanelor stabilite pentru încadrarea comisiilor locale de recrutare-încorporare;
litera D)
neînmânarea ordinelor de chemare și netrimiterea dovezilor de înmânare a ordinelor de chemare în termenul stabilit;
litera E)
neacordarea pentru salariați a sprijinului necesar îndeplinirii obligațiilor referitoare la serviciul militar;
litera F)
nerespectarea prevederilor art. 46 lit. d).
Alineatul (3)
Constituie contravenție nerespectarea de către autoritățile administrației publice locale a prevederilor art. 76, 77, 78 și 79 referitoare la asigurarea materială și financiară a centrelor militare.

Articolul 81

Alineatul (1)
Contravențiile prevăzute la art. 80 alin. (1) se sancționează după cum urmează:
litera A)
cu amendă de la 1 punct la 2 puncte, faptele prevăzute lalit. d),e)șig);(la 08-02-2026, Litera a) , Alineatul (1) , Articolul 81 , Capitolul VII a fost modificată dePunctul 38. , Articolul I din LEGEA nr. 5 din 9 ianuarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 10 din 9 ianuarie 2026)
litera B)
cu amendă de la 2 puncte la 6 puncte, faptele prevăzute lalit. c),c1)șih);(la 08-02-2026, Litera b) , Alineatul (1) , Articolul 81 , Capitolul VII a fost modificată dePunctul 38. , Articolul I din LEGEA nr. 5 din 9 ianuarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 10 din 9 ianuarie 2026)
litera C)
cu amendă de la 4 puncte la 8 puncte, fapta prevăzută lalit. b);
litera D)
cu amendă de la 8 puncte la 16 puncte, faptele prevăzute lalit. a),f)șii).
Alineatul (2)
Contravențiile prevăzute la art. 80 alin. (2) se sancționează după cum urmează:
litera A)
cu amendă de la 16 puncte la 20 de puncte, faptele prevăzute lalit. a)-e);
litera B)
cu amendă de la 160 de puncte la 200 de puncte, fapta prevăzută lalit. f).
Alineatul (3)
Contravențiile prevăzute la art. 80 alin. (3) se sancționează cu amendă de la 160 la 200 de puncte.
Alineatul (4)
Valoarea unui punct este de 20% din valoarea salariului minim brut pe economie.

Articolul 82

Alineatul (1)
Constatarea contravențiilor prevăzute la art. 80 alin. (1) lit. b)-i) și alin. (2) și aplicarea sancțiunilor prevăzute la art. 81 alin. (1) lit. d) se fac de către persoanele împuternicite de șeful Statului Major al Apărării, de comandantul centrului militar și ofițerii special desemnați de către acesta, numai pe raza teritorială de competență a centrului militar. Constatarea contravenției prevăzute la art. 80 alin. (1) lit. a) și aplicarea sancțiunii prevăzute la art. 81 alin. (1) lit. d) se fac de către personalul Ministerului Afacerilor Interne stabilit pentru înmânarea ordinelor de chemare.
Alineatul (2)
Constatarea contravențiilor prevăzute la art. 80 alin. (3) și aplicarea sancțiunilor prevăzute la art. 81 alin. (3) se fac de către prefecții județelor, respectiv de către prefectul municipiului București.

Articolul 83

Alineatul (1)
Dispozițiile art. 80 și 81 se completează cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.
Alineatul (2)
Contravenientul poate să achite, în termen de 48 de ore, jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege pentru fapta respectivă.

Articolul 84

Paragraf
Centrul Național de Administrare a Bazelor de Date privind Evidența Persoanelor, prin structurile sale locale, pune la dispoziția structurilor Ministerului Apărării cu atribuții privind evidența recruților și a rezerviștilor, la solicitarea acestor instituții, informațiile cerute pentru actualizarea bazei de date proprii.

Articolul 85

Paragraf
În termen de 90 de zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, Guvernul va adopta normele de punere în aplicare a acesteia.

Articolul 86

Paragraf
Instituțiile cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale informează populația, săptămânal și ori de câte ori este nevoie, atât prin presa proprie, cât și prin emisiuni de radio și televiziune, transmise fără plată de posturile publice de radio și televiziune, despre evenimentele și responsabilitățile privind apărarea țării.

Articolul 87

Paragraf
Până la încadrarea cu rezerviști voluntari a funcțiilor din statele de organizare ale structurilor din instituțiile cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale, acestea se completează cu rezerviști aflați în rezerva de mobilizare.

Articolul 88

Paragraf
Pe timpul stării de asediu, al mobilizării și al stării de război, cetățenii au obligația să furnizeze structurilor de specialitate informații ce privesc siguranța națională.

Articolul 89

Paragraf
Instituțiile cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale pot distribui rezerviștilor voluntari articole de echipament militar, care pot fi păstrate la domiciliul acestora și pe care aceștia le pot purta, potrivit instrucțiunilor aprobate prin ordin al conducătorilor acestora.

Articolul 90

Paragraf
În funcție de nevoile pentru apărare, cetățenii care nu au obligații militare și care nu execută servicii alternative prestează activitățile pentru care sunt apți, impuse de stările prevăzute la art. 3 alin. (5), la cererea Ministerului Apărării, transmisă autorităților publice locale.

Articolul 91

Paragraf
Prezenta lege intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2007.

Articolul 92

Paragraf
La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Legea nr. 46/1996 privind pregătirea populației pentru apărare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 120 din 11 iunie 1996, cu modificările și completările ulterioare, precum și orice alte dispoziții contrare.
Paragraf
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.

Semnături

Paragraf
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
Paragraf
BOGDAN OLTEANU
Paragraf
p. PREȘEDINTELE SENATULUI,
Paragraf
DORU IOAN TĂRĂCILĂ
Paragraf
București, 30 noiembrie 2006.
Paragraf
Nr. 446.

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Începe Conversația.

Pregătit să știi exact de unde vine răspunsul?

Newsletter

Primește noutățile legislative și actualizările platformei direct pe email.

© 2026 Toate drepturile rezervate.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031