DECIZIA nr. 545 din 4 noiembrie 2025referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative, și ale art. I alin. (1) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene
În vigoare
Paragraf
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan Laurențiu Sorescu.
punctul 1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene și ale art. I alin. (1) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, excepție ridicată de Sindicatul „Acord“ Târgu Mureș, în numele membrilor de sindicat Ioana Băjenaru și alții, în Dosarul nr. 8.581/3/2021 al Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 3.043D/2021.
punctul 2.
La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
punctul 3.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, deoarece reglementarea sporurilor pentru anumite categorii de salariați nu reprezintă un drept fundamental, iar modul de aplicare și interpretare a acestor prevederi excedează controlului de constituționalitate, având în vedere jurisprudența Curții Constituționale în materie.
Paragraf
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
punctul 4.
Prin Încheierea din 30 septembrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 8.581/3/2021, Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene și a dispozițiilor art. I alin. (1) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene. Excepția a fost ridicată de Sindicatul „Acord“ Târgu Mureș, în numele membrilor de sindicat Ioana Băjenaru și alții, într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii privind stabilirea și plata unor drepturi salariale.
punctul 5.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că prevederile art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018, care instituie măsura plafonării sporurilor pentru anumite categorii de salariați, nu răspund exigențelor Constituției privind delegarea legislativă, astfel cum au fost dezvoltate în jurisprudența Curții Constituționale.
punctul 6.
Astfel, se arată că nu există argumente în favoarea limitării aplicării anumitor prevederi ale legii salarizării, respectiv a plafonării sporurilor la un anumit nivel, atât timp cât se arată necesitatea aplicării devansate, în trei etape, a nivelului de salarizare stabilit pentru anul 2022 în Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, pentru personalul didactic de predare, personalul didactic auxiliar, personalul didactic de conducere, de îndrumare și control din învățământ (art. 55 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018). Prin aplicarea devansată s-a considerat că nu se produc efecte suplimentare asupra bugetului din anul 2019, întrucât personalul didactic beneficiază, în mod similar cu toate celelalte categorii de personal bugetar, de creșterea salariilor de bază cu un procent din diferența dintre salariul de bază prevăzut de lege pentru anul 2022 și cel din luna decembrie a anului 2018. Se invocă deciziile Curții Constituționale nr. 919 din 6 iulie 2011, nr. 64 din 9 februarie 2017, nr. 1.008 din 7 iulie 2009 și nr. 421 din 9 mai 2007 și se arată că în cuprinsul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 114/2018 sunt reglementate o serie de aspecte care nu au legătură și nici nu sunt interdependente cu motivele invocate de Guvern în susținerea urgenței și a situației extraordinare care motivează adoptarea unei asemenea ordonanțe de urgență.
punctul 7.
Se mai susține că prevederile art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 contravin dispozițiilor din Constituție referitoare la criteriile de claritate, precizie, previzibilitate și predictibilitate pe care un text normativ trebuie să le îndeplinească, astfel cum au fost analizate în jurisprudența Curții Constituționale. Se arată că în procedura adoptării în Parlament a proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 114/2018 trebuie avut în vedere și Avizul Consiliului Legislativ nr. 712 din 28 decembrie 2019, care, deși este unul favorabil, indică neconformitatea prevederilor art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 cu normele de tehnică legislativă și, implicit, cu rigorile constituționale. Ca urmare a utilizării unor sintagme precum „cel mult la nivelul“, respectiv „își desfășoară activitatea în aceleași condiții“, dispozițiile art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 sunt insuficient de clare, ceea ce afectează predictibilitatea acestora. În consecință, se consideră că măsura prevăzută de art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 se constituie într-o veritabilă limitare a dreptului constituțional la muncă, inclusiv în componenta referitoare la dreptul la un salariu echitabil, textul criticat fiind lipsit de previzibilitate/predictibilitate, claritate și precizie, având în vedere: plafonarea sporurilor salariale, începând cu data de 1 ianuarie 2019, fără a se preciza cu exactitate care este perioada de aplicare a acestei măsuri, în contextul altor măsuri de aplicare etapizată deja prevăzute de art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017; lipsa de claritate a enunțului „cuantumul sporurilor [...] se menține cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2018“; omisiunea introducerii unei definiții pentru sintagma „își desfășoară activitatea în aceleași condiții“, în contextul în care pentru alte categorii de personal bugetar, pentru aceleași condiții, se oferă alt tratament salarial.
punctul 8.
De asemenea, se susține încălcarea art. 16, 20, 41 și 53 din Constituție, deoarece pentru aceleași condiții de desfășurare a activității norma legală criticată creează o poziție de inferioritate a salariaților - autori ai excepției de neconstituționalitate, de inegalitate în fața prevederilor legii salarizării față de alți salariați din instituție sau alte categorii de personal din sectorul bugetar, spre exemplu: medicii și asistenții medicali, pentru care sporurile sunt calculate ca procent la salariul de bază, neoperând plafonarea instituită de dispozițiile art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018; șefii de centre/contabilii din unitățile de asistență socială, care, ca efect al implementării în anul 2018 a măsurii privind transferul contribuțiilor de la angajator la angajat, au depășit grila din anul 2022 (în privința acestora, legiuitorul a procedat la acordarea corectă a salariilor de bază, dar și a sporurilor specifice activității, prin raportarea acestora la salariile de bază, sub forma unui procent din valoarea salariilor de bază). Aceste măsuri au fost și sunt valabile atât pentru anul 2018, cât și pentru anul 2019, dând naștere unei inechități profunde care afectează salariații ale căror sporuri nu sunt calculate ca procent la salariul de bază, aceștia beneficiind, pentru fiecare tip de spor, doar de suma acordată în luna decembrie 2018, înregistrând astfel substanțiale pierderi salariale. O asemenea plafonare operează în mod neconstituțional inclusiv în privința sporurilor salariale care se calculează prin raportare la un tarif orar. Plafonarea sporurilor pentru anumite categorii de salariați, raportat la un calcul corect în cazul altor lucrători, la aceleași condiții de prestare a activității, generează încălcarea principiului egalității de tratament și interzicerii discriminării, a principiului „la muncă egală, salariu egal“, principii care fac obiectul mai multor reglementări internaționale și comunitare, precum: Declarația Universală a Drepturilor Omului, Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, Carta socială europeană revizuită.
punctul 9.
Din modul de formulare confuz și defectuos al art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 se pot desprinde și o serie de concluzii care privesc lipsa predictibilității normei legale din punctul de vedere al aplicării sale în timp. Astfel, contrar principiilor constituționale și celor prevăzute în legea salarizării, textul legal criticat nu este previzibil nici din punctul de vedere al aplicării sale în timp - „începând cu 1 ianuarie 2019“, fără a se preciza un termen când măsura de austeritate va înceta - și nici din punctul de vedere al sumei efective de care unii salariați vor fi privați ca efect al aplicării acesteia. În acest fel este afectat dreptul de proprietate al salariatului asupra unei părți a salariului (cea referitoare la sporuri), măsură incompatibilă cu dreptul la o protecție adecvată și cu exigențele constituționale în care restrângerea exercițiului dreptului la salariu poate interveni potrivit art. 53 din Constituție. Măsura plafonării sporurilor nu îndeplinește niciuna dintre condițiile prevăzute expres în art. 53 din Constituție, neexistând un reper temporar fix în care aceasta să fie aplicată, devenind astfel, în lipsa altui text sau termen, o măsură definitivă. Se mai invocă neconcordanța cu definițiile/terminologia regăsite/regăsită în dispozițiile art. 7 din Legea-cadru nr. 153/2017, respectiv definiția „salariului lunar“, care cuprinde salariul de bază ori, după caz, indemnizația lunară sau indemnizația de încadrare, compensațiile, indemnizațiile, sporurile, adaosurile, primele, premiile, precum și celelalte elemente ale sistemului de salarizare corespunzătoare fiecărei categorii de personal din sectorul bugetar, și definiția „sporului“, care reprezintă un element al salariului lunar/soldei lunare, acordat ca procent la salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare, în condițiile legii, pentru fiecare categorie de personal. Nu se poate accepta o soluție legislativă profund discriminatorie, prin care se schimbă modalitatea de calcul și care generează grave și condamnabile inechități între categorii de salariați (medici, asistenți medicali, șefi de centre, contabili) care au sporurile calculate ca procent și salariații în numele cărora a fost ridicată prezenta excepție, beneficiari ai unui cuantum care nu mai corespunde cu nivelul rezultat prin aplicarea procentului la salariul de bază.
punctul 10.
Se mai susține că prevederile art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 aduc atingere și principiilor cuprinse în Legea-cadru nr. 153/2017, deoarece generează pentru aceleași condiții de desfășurare a activității remunerații diferite, de natură să îi priveze pe unii salariați de o parte însemnată din drepturile salariale - componentă a dreptului de proprietate, conform Constituției.
punctul 11.
Cu privire la dispozițiile art. I alin. (1) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020, autorul excepției învederează că sunt anumite categorii de salariați care au atins nivelul salariilor de bază aferente anului 2022 prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017, respectiv personalul ce ocupă funcțiile de medici, asistenți medicali și ambulanțieri/șoferi autosanitară ș.a., care au sporurile stabilite prin raportarea acestora la salariile de bază. Astfel, pentru aceleași condiții de desfășurare a activității, normele legale criticate creează o poziție de inferioritate a salariaților reclamanți, de inegalitate în fața prevederilor legii salarizării, față de alți salariați din instituțiile publice.
punctul 12.
Se consideră că, prin adoptarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 226/2020, Guvernul și-a exercitat abuziv dreptul de apreciere, substituindu-se legislativului prin modificarea arbitrară a dispozițiilor dintr-o lege prin intermediul unei ordonanțe de urgență. Mai mult, motivarea prezentată de Guvern nu justifică urgența emiterii ordonanței, în sensul art. 115 alin. (4) din Constituție, executivul adoptând o măsură de contracarare a unei măsuri legislative din domeniul salarizării adoptate de Parlament și, în acest mod, intrând în conflict cu prevederile constituționale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separației puterilor în stat și ale art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului.
punctul 13.
De asemenea, autorul excepției de neconstituționalitate susține că prevederile criticate înfrâng dispozițiile art. 115 alin. (6) din Constituție, întrucât afectează drepturi fundamentale, precum dreptul la muncă, dreptul la protecție socială, precum și dreptul la un nivel de trai decent.
punctul 14.
Se mai arată că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020 a fost adoptată fără consultarea prealabilă a Consiliului Economic și Social, ceea ce încalcă art. 141 din Constituție privind Consiliul Economic și Social.
punctul 15.
Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că dispozițiile legale criticate nu contravin art. 16 din Constituție, fiind apanajul statului să stabilească drepturile salariale ale bugetarilor.
punctul 16.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
punctul 17.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Paragraf
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
punctul 18.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
punctul 19.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1116 din 29 decembrie 2018, precum și ale art. I alin. (1) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1332 din 31 decembrie 2020, care au următorul cuprins:
-
Art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018: „Începând cu 1 ianuarie 2019, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, se menține cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2018, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții.“;
-
Art. I alin. (1) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020:
Citat
Alineatul (1)
Prin derogare de la prevederile art. 38 alin. (4) și (4^1) lit. c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, în anul 2021, începând cu data de 1 ianuarie, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor de funcție/salariilor de funcție/indemnizațiilor de încadrare lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2020 în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții. [...]
Alineatul (3)
În anul 2021, începând cu luna ianuarie, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2020, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
punctul 20.
Curtea observă că dispozițiile legale criticate au avut aplicabilitate limitată în timp. De asemenea, instanța constituțională observă că dispozițiile art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 au fost modificate prin art. I pct. 12 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 11 din 9 ianuarie 2020. Curtea mai observă că, în cauză, autorul excepției formulează atât critici de neconstituționalitate extrinsecă, cât și critici de neconstituționalitate intrinsecă, vizând strict prevederile art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 și ale art. I alin. (1) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020, disociabile în sine de celelalte prevederi ale acestor ordonanțe de urgență.
punctul 21.
Având în vedere însă cele reținute în Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit cărora sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare și având în vedere aplicabilitatea în cauza în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor de lege cu care a fost sesizată, Curtea urmează să analizeze constituționalitatea dispozițiilor art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative, și ale art. I alin. (1) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020.
punctul 22.
În opinia autorului excepției, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 1 alin. (4) și (5) privind principiul separației și echilibrului puterilor în cadrul democrației constituționale și principiul legalității, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 41 privind munca și protecția socială a muncii, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 47 alin. (1) privind nivelul de trai, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului, art. 115 alin. (4) și (6) privind condițiile de adoptare a ordonanțelor de urgență ale Guvernului și art. 141 privind Consiliul Economic și Social.
punctul 23.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că dispozițiile criticate conțin, în esență, soluții juridice similare, instituind măsuri de menținere a veniturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice la un anumit nivel stabilit de Guvern, prin acte normative succesive.
punctul 24.
Referitor la criticile de neconstituționalitate extrinsecă formulate cu privire la art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018, Curtea reține că, în jurisprudența sa, a constatat constituționalitatea acestor dispoziții legale (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 809 din 7 decembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 22 februarie 2022, sau Decizia nr. 359 din 27 iunie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1040 din 16 noiembrie 2023). Referindu-se la criticile de neconstituționalitate extrinsecă raportate la art. 115 alin. (4) din Constituție, Curtea, prin Decizia nr. 809 din 7 decembrie 2021, precitată, paragraful 27, având în vedere cele menționate în nota de fundamentare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 114/2018, precum și preambulul acesteia, în care s-a menționat că neadoptarea în regim de urgență a măsurilor fiscal-bugetare propuse ar genera un impact suplimentar asupra deficitului bugetului general consolidat, afectând în mod semnificativ sustenabilitatea finanțelor publice, a constatat, pe de o parte, caracterul urgent al adoptării măsurilor, acestea fiind necesare la fundamentarea strategiei fiscal-bugetare pe perioada 2019-2021, a bugetului de stat și a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2019. Urgența este, așadar, motivată în cuprinsul ordonanței de urgență criticate. Pe de altă parte, Curtea a apreciat că situația care impune adoptarea acestor măsuri constituie o stare de fapt obiectivă, independentă de voința Guvernului, care poate fi încadrată în conceptul constituțional de „situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată“, astfel cum acesta a fost definit în jurisprudența Curții Constituționale.
punctul 25.
Totodată, Curtea a amintit jurisprudența sa în care a statuat că legiuitorul trebuie să dispună, la punerea în aplicare a politicilor sale, mai ales a celor sociale și economice, de o marjă de apreciere, pentru a se pronunța atât asupra existenței unei probleme de interes public, care necesită un act normativ, cât și asupra alegerii modalităților de aplicare a acestuia. În consecință, Curtea, prin Decizia nr. 809 din 7 decembrie 2021, paragrafele 28 și 29, a constatat că dispozițiile art. 115 alin. (4) din Constituție nu sunt încălcate.
punctul 26.
De asemenea, examinând excepția de neconstituționalitate a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 226/2020, în ansamblul său, prin prisma criticilor de neconstituționalitate extrinsecă raportate la art. 115 alin. (4) din Constituție, Curtea observă că în jurisprudența sa a mai analizat critici similare referitoare la acest act normativ (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 388 din 17 septembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1247 din 11 decembrie 2024, Decizia nr. 531 din 22 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 134 din 14 februarie 2025, Decizia nr. 631 din 7 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 28 martie 2025, sau Decizia nr. 653 din 21 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 569 din 19 iunie 2025).
punctul 27.
Curtea a reiterat jurisprudența sa referitoare la condițiile de adoptare a unei ordonanțe de urgență a Guvernului, prin care a statuat că Guvernul poate adopta o ordonanță de urgență în următoarele condiții, întrunite în mod cumulativ: existența unei situații extraordinare; reglementarea acesteia să nu poată fi amânată; urgența să fie motivată în cuprinsul ordonanței (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 255 din 11 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005, sau Decizia nr. 598 din 10 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 946 din 26 noiembrie 2019).
punctul 28.
Pentru îndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 115 alin. (4) din Constituție, este necesară existența unei stări de fapt obiective, cuantificabile, independente de voința Guvernului, care pune în pericol un interes public (spre exemplu, Decizia nr. 1.008 din 7 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 23 iulie 2009).
punctul 29.
Cât privește condiția urgenței, prevăzută de art. 115 alin. (4) din Constituție, Curtea Constituțională a statuat că urgența reglementării nu echivalează cu existența situației extraordinare, reglementarea operativă putându-se realiza și pe calea procedurii obișnuite de legiferare (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 421 din 9 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 30 mai 2007).
punctul 30.
Analizând nota de fundamentare ce însoțește Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020, Curtea a observat, prin Decizia nr. 388 din 17 septembrie 2024, precitată, paragraful 24, că acest act normativ instituie unele măsuri fiscal-bugetare, adoptate în contextul răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2 și al pandemiei de COVID-19, măsuri care urmăresc, în esență, reducerea unor cheltuieli publice, pe de o parte, și, pe de altă parte, utilizarea unor resurse financiare în scopuri impuse în mod special de acest context pandemic globalizat. Așadar, Curtea constată că ordonanța de urgență mai sus menționată a fost adoptată într-o situație extraordinară, a cărei reglementare nu putea fi amânată fără riscul producerii unor consecințe deosebit de grave și insurmontabile la nivelul întregii societăți, cerințele impuse de art. 115 alin. (4) din Constituție fiind astfel respectate.
punctul 31.
De asemenea, în ceea ce privește susținerile autorului excepției de neconstituționalitate referitoare la motivarea invocată de Guvern pentru a justifica urgența emiterii ordonanței, precum și la derogarea în sine de la regulile salarizării stabilite de Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, Curtea a reținut, prin Decizia nr. 388 din 17 septembrie 2024, paragraful 31, că acestea nu reprezintă decât o simplă considerație de ordin subiectiv, ce nu poate constitui o reală demonstrație de neconstituționalitate.
punctul 32.
În ceea ce privește critica privind pretinsa încălcare a art. 1 alin. (4) și (5) din Constituție, Curtea a reținut că legiuitorul delegat are competența constituțională să uzeze de instrumente normative și procedee de reglementare, inclusiv de derogare de la o lege în vigoare, în temeiul dispozițiilor cuprinse în art. 115 alin. (4)-(6) din Legea fundamentală. Prin esența ei, ordonanța de urgență reflectă modalitatea constituțională excepțională de legiferare, prin care puterea executivă - reprezentată de Guvern - este abilitată să intervină rapid, cu măsuri ferme și de aplicabilitate imediată, pentru îndepărtarea anumitor consecințe negative sau riscuri generate de o situație neobișnuită, cu caracter extraordinar, astfel că, în acest context, este improprie invocarea așteptărilor legitime ce decurg prin raportare la legile-cadru într-o materie sau alta, menite, de regulă, să implementeze pe termen mediu și/sau lung politica legislativă în respectivul domeniu, în condiții obișnuite, de normalitate (a se vedea Decizia nr. 653 din 21 noiembrie 2024, precitată, paragraful 30).
punctul 33.
Având în vedere cele de mai sus, nu au fost reținute nici criticile referitoare la încălcarea rolului Parlamentului de către legiuitorul delegat, prin depășirea competențelor constituționale de către Guvern, întrucât normele legale astfel criticate întrunesc exigențele de constituționale ale art. 1 alin. (4) și (5), ale art. 61 alin. (1) și ale art. 115 alin. (4).
punctul 34.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează în mod corespunzător valabilitatea și în prezenta cauză.
punctul 35.
În continuare, analizând criticile de neconstituționalitate intrinsecă referitoare la încălcarea art. 16 din Constituție, prin generarea de către normele supuse controlului de constituționalitate a unei poziții de inferioritate a salariaților reclamanți, de inegalitate în fața prevederilor legii salarizării, față de alți salariați din instituție sau alte categorii de personal din sectorul bugetar, Curtea reține că prevederile legale criticate vizează, prin conținutul lor normativ, personalul plătit din fonduri publice, fără a institui privilegii ori discriminări pe considerente arbitrare. Totodată, în acord cu jurisprudența Curții Constituționale, instanța de contencios constituțional reține că, în cadrul analizei prezentei excepții de neconstituționalitate nu pot fi examinate criticile ce vizează instituirea unor excepții de la regulile salarizării, întrucât nu Legea-cadru nr. 153/2017 constituie obiectul controlului de constituționalitate în cauză. În plus, Curtea a subliniat în mod constant, în jurisprudența sa, competența suverană a legiuitorului în stabilirea politicii fiscal-bugetare a statului, deci inclusiv în materie de salarizare, acesta având, desigur, obligația respectării exigențelor impuse de Constituție, astfel încât un tratament juridic diferit să fie justificat prin condiții în mod obiectiv și rezonabil diferite (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 121 din 27 februarie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 755 din 12 august 2025, paragraful 71).
punctul 36.
În acord cu jurisprudența sa, Curtea Constituțională reiterează că sporurile, premiile și alte stimulente reprezintă drepturi salariale suplimentare, nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție. Legiuitorul este în drept să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula (a se vedea Decizia nr. 809 din 7 decembrie 2021, precitată, paragraful 31, și Decizia nr. 359 din 27 iunie 2023, precitată, paragraful 29).
punctul 37.
Referitor la critica privind încălcarea dispozițiilor art. 41 din Constituție privind munca și protecția socială a muncii, Curtea constată că nu poate fi reținută incidența acestor prevederi constituționale, deoarece norma de referință invocată prevede instituirea unui salariu minim brut pe țară garantat în plată, fără să dispună cu privire la drepturi salariale suplimentare, cum sunt sporurile.
punctul 38.
Curtea a respins, ca neîntemeiate, și criticile de neconstituționalitate formulate din perspectiva încălcării dreptului de proprietate, protejat de art. 44 alin. (1) și (2) din Legea fundamentală. Curtea Constituțională a arătat în mod constant, în jurisprudența sa, că noțiunea de „bun“, consacrată de art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și analizată în accepțiunea conferită acesteia de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, nu este aplicabilă sumelor care urmează să fie plătite angajaților din bugetul de stat în viitor, în virtutea distincției dintre dreptul persoanei de a continua să primească, în viitor, un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul cuvenit pentru perioada în care munca a fost prestată (Decizia Curții Constituționale nr. 31 din 5 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 13 mai 2013; Hotărârea din 19 aprilie 2007, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Vilho Eskelinen și alții împotriva Finlandei, paragraful 94). Curtea Constituțională a reamintit, în acest context, dreptul autorității legiuitoare de a elabora măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării în concordanță cu condițiile economice și sociale existente la un moment dat, Curtea Europeană a Drepturilor Omului reținând, în această privință, că statul este cel în măsură să stabilească valoarea sumelor care urmează să fie plătite angajaților săi din bugetul de stat. Statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plății unor astfel de sume prin modificări legislative corespunzătoare (a se vedea, de exemplu, Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23), întrucât statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor lor în acest domeniu (spre exemplu, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunțată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, și Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunțată în Cauza Aizpurua Ortiz și alții împotriva Spaniei, paragraful 57).
punctul 39.
În ceea ce privește critica cu privire la nerespectarea art. 47 privind nivelul de trai din Constituție, Curtea reiterează jurisprudența sa în materie, prin care a statuat că obligația statului de a asigura un nivel de trai decent nu are un conținut determinat, ci trebuie apreciată concret, în funcție de împrejurările social-economice în care se manifestă acest rol al statului (a se vedea Decizia nr. 366 din 22 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 4 iulie 2011). Stabilirea acelui standard al nivelului de trai care poate fi considerat decent trebuie apreciată de la caz la caz, în funcție de o serie de factori conjuncturali. Situația economică a țării, resursele de care dispune statul în vederea atingerii acestui obiectiv, dar și nivelul de dezvoltare a societății la un anumit moment și modul de organizare a societății reprezintă deopotrivă coordonate care trebuie luate în considerare atunci când se evaluează nivelul „decent“ al vieții, nefiind posibilă stabilirea unui standard fix, imuabil (a se vedea în acest sens Decizia nr. 765 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 476 din 6 iulie 2011). În același timp, obligația statului de a asigura un trai decent trebuie dusă la îndeplinire în mod egal, față de toți cetățenii săi, indiferent de ipostaza juridică în care se află aceștia (Decizia nr. 700 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 29 ianuarie 2020, paragraful 44).
punctul 40.
Prin urmare, în considerarea acestor statuări de principiu, Curtea reține că măsurile criticate se integrează în ansamblul de acțiuni ale statului de adaptare la resursele financiare existente în raport cu necesitățile existente și nu contravine obligației statului de a institui, conform art. 41 alin. (2) din Constituție, un salariu minim pe țară, astfel că nu s-a putut reține o afectare a nivelului de trai decent (a se vedea Decizia nr. 388 din 17 septembrie 2024, precitată, paragraful 44).
punctul 41.
Cât privește invocarea dispozițiilor art. 53 din Legea fundamentală, Curtea constată că acestea nu au incidență în cauză, deoarece nu s-a constatat restrângerea exercițiului vreunui drept sau al vreunei libertăți fundamentale și, prin urmare, nu este incidentă ipoteza prevăzută de norma constituțională antereferită, nefiind încălcate nici dispozițiile art. 115 alin. (6) din Constituție.
punctul 42.
Cu referire la critica de neconstituționalitate extrinsecă raportată la art. 141 din Constituție, respectiv lipsa consultării prealabile a Consiliului Economic și Social în cadrul procesului de adoptare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 226/2020, Curtea apreciază ca fiind relevante considerentele Deciziei nr. 723 din 12 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 349 din 15 aprilie 2024, paragraful 128. Cu acel prilej, analizând invocarea art. 79 alin. (1) din Constituție (care reglementează rolul Consiliului Legislativ), ca normă de referință în cadrul controlului concret de constituționalitate, Curtea a stabilit că aceasta este admisibilă numai dacă se demonstrează existența unei relații directe între afectarea drepturilor și a libertăților fundamentale și nesolicitarea avizului consultativ al Consiliului Legislativ; numai în corelare cu dreptul sau libertatea fundamentală afectată, Curtea poate analiza constituționalitatea actului normativ în raport cu art. 79 alin. (1) din Constituție. Astfel, în evaluarea constituționalității actului, mai întâi trebuie analizate criticile raportate la încălcarea drepturilor și a libertăților fundamentale invocate și, ulterior, concluzia astfel desprinsă să fie corelată cu exigențele art. 79 alin. (1) din Constituție. Așadar, dacă nu există o încălcare a unui drept sau a unei libertăți fundamentale, atunci art. 79 alin. (1) din Constituție nu poate fi invocat și analizat pentru că ar deveni standard de referință de sine stătător. În schimb, dacă ar exista o încălcare a unui drept sau a unei libertăți fundamentale, atunci Curtea ar trebui să evalueze dacă afectarea s-a produs ca urmare a nesocotirii art. 79 alin. (1) și numai în situația unui răspuns afirmativ se vor constata incidența acestui din urmă text și, evident, încălcarea sa. Așadar, în cadrul controlului concret de constituționalitate, respectarea art. 79 alin. (1) din Constituție reprezintă un standard de constituționalitate care nu poate fi invocat de sine stătător, ci corelat cu o altă reglementare constituțională.
punctul 43.
Urmând același raționament logic, întrucât în cauză nu s-a constatat încălcarea vreunui drept sau vreunei libertăți fundamentale, Curtea reține că art. 141 din Constituție, care reglementează rolul Consiliului Economic și Social, nu este incident în cauză (a se vedea în același sens Decizia nr. 216 din 9 aprilie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1162 din 21 noiembrie 2024, paragrafele 15 și 16).
punctul 44.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
Paragraf
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Sindicatul „Acord“ Târgu Mureș, în numele membrilor de sindicat Ioana Băjenaru și alții, în Dosarul nr. 8.581/3/2021 al Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și constată că dispozițiile art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative, și ale art. I alin. (1) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Paragraf
Definitivă și general obligatorie.
Paragraf
Decizia se comunică Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Paragraf
Pronunțată în ședința din data de 4 noiembrie 2025.
Semnături
Paragraf
PREȘEDINTE
Paragraf
CRISTIAN DELIORGA
Paragraf
Magistrat-asistent,
Paragraf
Claudia-Ilona Dascălu
Vrei mai mult?
Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.
Începe gratuitCe mai știm despre acest act
- Alertă în ziua în care acest act se modifică
- Zilnic sincronizat cu Monitorul Oficial
Planul Gratuit rămâne disponibil după cele două săptămâni.
