AcasăDocument
ACORD din 1 aprilie 1992
privind acordarea unui împrumut în silingi austrieci,
În vigoare
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
între Republica Austria, în calitate de împrumutător, reprezentată de Ministerul Federal al Finanţelor (în continuare denumita Împrumutător) - pe de o parte -
Paragraf
şi
Paragraf
România, reprezentată de Ministerul Economiei şi Finanţelor, ca împrumutat, şi Banca Naţionala a României, ca agent al acestuia (în continuare denumita Împrumutatul) - pe de altă parte -
Paragraf
în suma de 265.000.000 (doua sute şaizeci şi cinci milioane) silingi austrieci
Paragraf
Împrumutul în cauza este parte a sprijinului pentru balanţa de plati acordat de statele O.E.C.D. în cadrul Grupului celor 24 (G-24).
Paragraf
Temeiul pentru hotărîrea Grupului celor 24 de a disponibiliza aceasta asistenţa a fost introducerea unui program de stabilizare şi reforma pentru edificarea unei economii de piaţa în România.
Paragraf
Ambele părţi pornesc de la premisa ca, cooperarea dintre România şi Fondul Monetar Internaţional pentru realizarea reformei va fi continuată şi în viitor.
Paragraf
Condiţia pentru disponibilizarea împrumutului este remiterea unui aviz juridic de către Ministerul Justiţiei din România, cuprinzînd împuternicirea legală a Împrumutatului pentru preluarea împrumutului în cauza.
Paragraf
Pentru acest împrumut sînt valabile următoarele condiţii:
Paragraf 1
Durata
litera a)
Tragere
Paragraf
Disponibilizarea împrumutului are loc la 10 zile lucrătoare bancare după primirea avizului juridic.
Paragraf
Împrumutul va fi virat de către Împrumutător, la termenul corespunzător, în contul nr. 03.00.41.00000.000 al Împrumutatului la Banca Naţionala a Austriei.
litera b)
Rambursare
Paragraf
Rambursarea împrumutului are loc integral la împlinirea a 7 ani de la tragere.
litera c)
Împrumutul poate fi rambursat anticipat de către Împrumutat la oricare termen al dobinzii. Aceasta rambursare anticipata trebuie notificată Împrumutătorului cu 6 luni înaintea termenului respectiv.
Paragraf 2
Plăţile Împrumutatului către Împrumutător
Paragraf
Împrumutatul va vira la data scadentei, în conformitate cu prevederile acordului, toate plăţile libere de speze şi scăzăminte, în contul de virament nr. 1-1100-7 al Ministerului Federal al Finanţelor la Banca Naţionala a Austriei.
Paragraf 3
Condiţii
litera a)
Pentru acest împrumut se calculează Împrumutatului, de la data tragerii, dobinzi nete calculate calendaristic de 9 1/8% pe an.
Paragraf
Se convin ca termene de plată a dobinzii datele care marcheaza împlinirea a 1 pînă la 7 ani de la data tragerii.
litera b)
În caz de întîrziere, pentru plăţile scadente şi neefectuate, aceasta dobinda se majorează cu 1 1/2% pe an.
litera c)
Spezele, impozitele sau alte reţineri care ar rezultă eventual în legătură cu acest acord sau cu executarea lui sînt suportate de Împrumutat.
Paragraf 4
Condiţii generale ale împrumutului
litera a)
Dacă termenul de plată a dobinzii şi/sau de lichidare cade într-o zi bancară nelucrătoare în Austria, atunci aceasta se amina pentru ziua bancară lucrătoare imediat următoare.
Paragraf
În mod corespunzător se prelungeşte perioada de dobinda de decontat pînă în aceasta zi şi se scurteaza cea imediat următoare.
litera b)
Împrumutătorul este îndreptăţit sa pretindă rambursarea împrumutului cu efect imediat dacă, deşi a fost facuta o atenţionare scrisă, o plata de dobinda convenită nu este efectuată total sau parţial în termen de maximum 6 saptamini după scadenta.
litera c)
Împrumutatul renunţa la dreptul de compensare. Se convine ca locul plăţii este Viena.
litera d)
Pentru acest acord este aplicabil dreptul austriac. Toate litigiile care s-ar putea naşte în legătură cu acest acord sînt supuse dreptului austriac, situaţie în care, conform paragrafului 104 al Normei de jurisdicţie, se convine ca instanţa de judecată este Tribunalul Comercial Viena. Pentru valori în litigiu care ţin de competenţa instanţei de land, competenţa este Instanţa de Circumscripţie (locală) a Vienei. Ca împuternicit de predare/remitere al Împrumutatului în Austria funcţionează ambasadorul sau reprezentantul României la Viena în momentul respectiv.
Paragraf
Împrumutătorul are dreptul să-şi reclame drepturile rezultind din acest acord şi sa întreprindă demersurile legale şi în faţa instanţelor de judecată din România, situaţie în care îşi va găsi, de asemenea, aplicare dreptul austriac. Împrumutatul renunţa irevocabil şi fără restrictie la eventualele imunităţi care i s-ar cuveni în faţa instanţei române de judecată.
Paragraf
Viena, 1 aprilie 1992.
Paragraf
Pentru
Paragraf
Ministerul Economiei
Paragraf
şi Finanţelor - România,
Paragraf
Mihai Bogza,
Paragraf
director general
Paragraf
Pentru
Paragraf
Banca Naţionala a României,
Paragraf
Nicoleta Brebenel
Paragraf
Pentru
Paragraf
Ministerul Federal
Paragraf
al Finanţelor - Austria,
Paragraf
dr. Hans-Dietmar Schweisgut,
Paragraf
şef secţie
Vrei mai mult?
Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.
Începe gratuit