ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 28 din 16 aprilie 2026pentru modificarea și completarea unor acte normative și luarea unor măsuri în domeniul educației
În vigoare
Paragraf
Sistemul de învățământ preuniversitar, numărul profesorilor și al altor categorii de personal sunt influențate de fluctuația numărului de elevi înscriși în învățământ și de dinamica numărului de clase/formațiuni de studiu.
Paragraf
Luând în considerare faptul că în sistemul de învățământ preuniversitar sunt mai multe modalități de angajare a personalului didactic de predare: cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată, pe durata de viabilitate a postului, pe perioadă determinată de cel mult un an școlar sau în regim de plată cu ora,
Paragraf
întrucât Memorandumul din data de 13 februarie 2024 a asigurat o continuitate a activității școlare pe parcursul anilor școlari 2023-2024 și 2024-2025, iar prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 30/2025 pentru aprobarea unor măsuri în sistemul de învățământ au permis ocuparea prin concurs a posturilor didactice de predare din unitățile de învățământ preuniversitar de stat și instituțiile de învățământ superior de stat până la data de 31 decembrie 2025, fiind posibilă astfel aplicarea dispozițiilor Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar în anul școlar 2025-2026, aprobată prin Ordinul ministrului educației nr. 7.495/2024, cu modificările ulterioare, și ale Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar în anul școlar 2026-2027, aprobată prin Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 6.695/2025,
Paragraf
ținând seama de faptul că educația este prioritate națională și trebuie asigurat tuturor elevilor dreptul constituțional la învățătură, precum și de necesitatea asigurării resursei umane pentru desfășurarea în condiții optime a activității în sistemul de învățământ preuniversitar de stat, cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate cu această destinație în bugetele aferente,
Paragraf
având în vedere faptul că, pentru sesiunea 2026, concursul național de ocupare a posturilor didactice de predare din învățământul preuniversitar demarează începând cu data de 5 mai 2026, iar în lipsa unei reglementări clare anul școlar 2026-2027 va debuta cu o lipsă acută de personal, în principal didactic de predare, ceea ca va avea ca efect imposibilitatea asigurării dreptului la educație al elevilor,
Paragraf
pentru a garanta respectarea standardelor minimale privind calitatea academică a programelor de studii pentru licență, master, doctorat, învățământ la distanță, învățământ dual, formare psihopedagogică și faptul că trebuie asigurat un nivel de pregătire adecvat pentru studenți,
Paragraf
în vederea îndeplinirii misiunii asumate la nivel european este esențială continuarea procesului de recrutare pentru posturile didactice și de cercetare vacante.
Paragraf
Ocuparea posturilor vacante conduce la respectarea standardelor de calitate și a indicatorilor de acreditare, în caz contrar punându-se în pericol dreptul la educație de calitate și misiunea asumată de România în spațiul european al învățământului superior.
Paragraf
Ținând cont de faptul că urgența reglementării derivă din faptul că prevederile art. XXII din Legea nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările și completările ulterioare, generează un blocaj al concursurilor și examenelor de promovare pentru întreg anul școlar/universitar 2026-2027 și lipsa unei intervenții legislative imediate ar duce la degradarea iremediabilă a resursei umane din universități,
Paragraf
actualizarea cadrului legislativ pentru învățământul preuniversitar bilingv este necesară pentru a pune în aplicare recomandările europene privind plurilingvismul, emise de Consiliul UE și Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei.
Paragraf
Deoarece proiectarea curriculumului începe cu mult înainte de noul an școlar, adoptarea imediată a măsurilor de flexibilizare este esențială. Amânarea acestora ar face imposibilă aplicarea noilor standarde, afectând parcursul elevilor și credibilitatea României în acordurile de colaborare bilaterală.
Paragraf
Având în vedere neconcordanța dintre anul școlar și anul financiar, reglementarea referitoare la finanțarea unităților de învățământ particular și confesional trebuie adoptată în regim de urgență pentru a permite corelarea fluxurilor financiare prin viitoarea rectificare bugetară, potrivit dispozițiilor Legii responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și orice întârziere ar genera un vid de finanțare pentru unitățile acreditate/autorizate fără taxă, afectând dreptul la educație al antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor din aceste structuri,
Paragraf
capacitatea de școlarizare în instituțiile postliceale ale Ministerului Afacerilor Interne este afectată de lipsa instructorilor de specialitate, în contextul unui flux constant de elevi și al organizării repetate a sesiunilor de admitere,
Paragraf
ținând cont de faptul că în lipsa adoptării unei intervenții normative rapide se pot produce consecințe negative pentru buna desfășurare a procesului de școlarizare a elevilor, implicând inclusiv dificultăți în procesul de formare inițială a personalului instituției,
Paragraf
pentru evitarea unui blocaj educațional la nivelul instituțiilor de învățământ ale Ministerului Afacerilor Interne, dar și pentru asigurarea unui climat de stabilitate în ceea ce privește procentul de funcții încadrate și ocupate de către instructorii militari/de poliție,
Paragraf
în conformitate cu statutul educației de prioritate națională și cu dreptul constituțional la învățătură, este necesară asigurarea resursei umane necesare pentru desfășurarea optimă a activității în școlile Ministerului Afacerilor Interne.
Paragraf
Luând în considerare necesitatea reală de gestionare eficientă a resurselor umane în contextul deficitului de personal existent la nivelul structurilor Ministerului Afacerilor Interne, ce impune adoptarea unor măsuri urgente,
Paragraf
întrucât avem de-a face cu o situație extraordinară, ce produce consecințe în ceea ce privește capacitatea de funcționare a instituțiilor statului, intervine obligația autorităților statului de a intensifica eforturile și de a lua toate măsurile care se impun în vederea executării misiunilor din competență pe domeniul ordine și siguranță publică în condiții de eficiență, reprezentând fundamentul formării profesionale adecvate.
Paragraf
Având în vedere nevoia acoperirii imediate a deficitului de specialiști în domenii critice, cum ar fi securitate cibernetică, IT, inginerie, este necesară adaptarea cadrului legal referitor la statutul studentului militar în instituțiile de învățământ superior civile; în absența unei norme clare care să permită instituțiilor de apărare/instituțiilor cu atribuții în domeniul apărării, ordinii publice și securității naționale să gestioneze evidența și drepturile studenților școlarizați în mediul civil, aceștia sunt privați de statutul legal și de drepturile aferente serviciului militar activ, fapt ce afectează direct capacitatea operativă și de recrutare a instituțiilor respective.
Paragraf
Guvernul României și Ministerul Educației și Cercetării au încheiat sau se află în curs de negociere a unor acorduri guvernamentale, respectiv documente de colaborare la nivel departamental în domeniul educației, care prevăd posibilitatea de a trimite cadre didactice pentru predarea limbii române sau a unor discipline nonlingvistice în școlile în care se predă în limba română sau unde se predă limba română pentru copiii aparținând minorității române din aceste țări, la solicitarea ministerelor educației omoloage.
Paragraf
Ținând cont de faptul că există solicitări din partea unor țări de a încheia documente de colaborare pentru trimiterea de profesori din România în vederea predării unor discipline într-o limbă de circulație internațională, precum și de faptul că există cerința de a selecta și de a trimite profesori pentru comunitățile românești din afara granițelor pentru îndeplinirea acordurilor guvernamentale în curs de negociere, neavând un cadru legal în prezent,
Paragraf
întârzierea reglementării ar duce la pierderea unor oportunități strategice de promovare a limbii și culturii române, precum și la nerespectarea principiului reciprocității în cooperarea bilaterală în domeniul educației.
Paragraf
Întrucât preîntâmpinarea unor blocaje în sistemul național de învățământ și în formarea resurselor umane pentru sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională vizează interesul public și constituie o situație extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată,
Paragraf
având în vedere considerentele expuse ce descriu o situație extraordinară și obiectivă în sensul dispozițiilor art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată, a cărei reglementare nu mai poate fi amânată, iar o eventuală legiferare pe altă cale legislativă nu ar fi de natură să înlăture cu celeritate consecințele negative care s-ar produce în absența unei reglementări imediate,
Paragraf
Paragraf
Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.
Articolul I
Paragraf
Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 613 din 5 iulie 2023, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
punctul 1.
La articolul 92, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:
Citat
Alineatul (4)
Prin clasă cu predare a unei limbi moderne în regim bilingv se înțelege acea clasă din învățământul preuniversitar în care o limbă modernă se studiază într-un număr mai mare cu cel puțin 3 ore față de numărul de ore prevăzut în trunchiul comun prin planul-cadru de învățământ, care se alocă din CDEOȘ. La clasele cu predare a unei limbi moderne în regim bilingv, disciplinele care se studiază în limba modernă se stabilesc prin ordin al ministrului educației și cercetării, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
punctul 2.
La articolul 138, după alineatul (9) se introduce un nou alineat, alin. (10), cu următorul cuprins:
Citat
Alineatul (10)
Pentru unitățile de învățământ particular și confesional acreditate, precum și pentru cele autorizate care nu percep taxe de la beneficiarii primari, care sunt acreditate/autorizate provizoriu în cursul unui an financiar, statul asigură finanțarea de bază începând cu anul financiar următor.
punctul 3.
La articolul 206 alineatul (6), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:
Citat
litera A)
pentru funcțiile de instructor prevăzute a fi ocupate de ofițeri/ofițeri de poliție, candidații trebuie să fie absolvenți cu diplomă de licență/inginer ai unei instituții de învățământ superior militar sau ai unei instituții civile autorizate/acreditate, în domeniul corespunzător disciplinei/ariei curriculare pentru care este prevăzută funcția scoasă la concurs, și ai programelor de formare psihopedagogică sau ai masterului didactic, să aibă o vechime de cel puțin 3 ani de activitate ca ofițeri/ofițeri de poliție/subofițeri/maiștri militari/agenți de poliție și să fie apreciați/evaluați în ultimii 3 ani cu cel puțin calificativul «Foarte bun»/«Foarte bine»;
punctul 4.
La articolul 206, după alineatul (7) se introduce un nou alineat, alin. (7^1), cu următorul cuprins:
Citat
Alineatul (7^1)
Funcțiile vacante de instructori militari, de apărare, ordine publică și securitate națională din unitățile de învățământ preuniversitar ale Ministerului Afacerilor Interne se ocupă prin concurs sau examen, după caz, organizat prin aplicarea în mod corespunzător a normelor legale specifice ocupării prin această modalitate a posturilor vacante, prevăzute de legislația incidentă categoriei de personal din care fac parte.
Articolul II
Paragraf
La articolul 122 din Legea învățământului superior nr. 199/2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 614 din 5 iulie 2023, cu modificările și completările ulterioare, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
Citat
Alineatul (2)
Persoana care are statutul prevăzut la alin. (1), școlarizată în instituții de învățământ superior civil, pentru nevoi ale Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne sau ale altor instituții cu atribuții în domeniul apărării, informațiilor, ordinii publice și securității naționale, este luată în evidență și într-o instituție de învățământ superior militar, de informații, de ordine publică și de securitate națională sau într-o instituție cu atribuții în domeniul apărării, ordinii publice și securității naționale, după caz, în vederea îndeplinirii serviciului militar activ și acordării drepturilor aferente, în condițiile stabilite prin ordin al conducătorului instituției.
Articolul III
Paragraf
La articolul XXII din Legea nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 699 din 25 iulie 2025, cu modificările și completările ulterioare, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alin. (1^1), cu următorul cuprins:
Citat
Alineatul (1^1)
Prevederile alin. (1) nu se aplică pentru ocuparea prin concurs a posturilor didactice de predare din învățământul preuniversitar de stat, a posturilor de asistent universitar și nici promovărilor din instituțiile de învățământ superior.
Articolul IV
Alineatul (1)
În cadrul Ministerului Educației și Cercetării se înființează Corpul românesc pentru educație în străinătate, denumit în continuare CRES, organism consultativ fără personalitate juridică, aflat în subordonarea ministerului, constituit din cadre didactice din învățământul preuniversitar, prin care se asigură dreptul la educație în limba română pentru copiii școlarizați în unități de învățământ din alte sisteme educaționale.
Alineatul (2)
Ministerul Educației și Cercetării, ca autoritate trimițătoare, desemnează prin ordin al ministrului educației și cercetării, dintre specialiștii din învățământul preuniversitar, cadre didactice angajate cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată, care au dobândit cel puțin definitivarea în învățământ și îndeplinesc cel puțin criteriile minimale de selecție pentru a preda în unități de învățământ din alte sisteme educaționale.
Alineatul (3)
Calitatea de membru se dobândește prin promovarea concursului organizat de Ministerul Educației și Cercetării și înscrierea în Registrul național al CRES, constituit cu acest scop. Procedura și criteriile de selecție se stabilesc prin metodologie aprobată prin ordin comun al ministrului educației și cercetării și al ministrului afacerilor externe, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Alineatul (4)
Registrul național al CRES se constituie prin ordin al ministrului educației și cercetării, este gestionat de Ministerul Educației și Cercetării și cuprinde următoarele informații: numele și prenumele cadrului didactic înscris, specializarea, gradul didactic, unitatea de învățământ la care este titular sau, după caz, locul de muncă la data înscrierii, precum și datele de contact ale acestuia. Prelucrarea datelor cu caracter personal ale cadrelor didactice înscrise în Registrul național al CRES se realizează potrivit prevederilor Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor).
Alineatul (5)
Persoanele care predau în unități de învățământ din străinătate își desfășoară activitatea în baza prevederilor documentelor de cooperare bilaterală sau a unor oferte unilaterale ale Ministerului Educației și Cercetării, cu acordul autorităților competente din țările-gazdă.
Alineatul (6)
Persoanele prevăzute la alin. (5) sunt selectate din rândul membrilor înscriși în registrul național prevăzut la alin. (3), cu respectarea condițiilor solicitate de partea primitoare și a celor stabilite de Ministerul Educației și Cercetării, cuprinse în metodologia prevăzută la alin. (3).
Alineatul (7)
Cheltuielile aferente funcționării CRES se asigură din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educației și Cercetării.
Alineatul (8)
Pe perioada mobilității în străinătate persoanele care predau în unități de învățământ din alte sisteme educaționale beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 105/2012 privind detașarea experților naționali la instituțiile și organismele Uniunii Europene.
Semnături
Paragraf
PRIM-MINISTRU
Paragraf
ILIE-GAVRIL BOLOJAN
Paragraf
Contrasemnează:
Paragraf
Viceprim-ministru,
Paragraf
Oana-Clara Gheorghiu
Paragraf
Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne,
Paragraf
Marian-Cătălin Predoiu
Paragraf
Viceprim-ministru, ministrul apărării naționale,
Paragraf
Radu-Dinel Miruță
Paragraf
Ministrul educației și cercetării,
Paragraf
Mihai Dimian
Paragraf
Ministrul muncii, familiei, tineretului și solidarității sociale,
Paragraf
Petre-Florin Manole
Paragraf
p. Ministrul finanțelor,
Paragraf
Florin-Alexandru Zaharia,
Paragraf
secretar de stat
Paragraf
București, 16 aprilie 2026.
Paragraf
Nr. 28.
Vrei mai mult?
Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.
Începe gratuitCe mai știm despre acest act
- 4 articole indexate separat, cu trimiterile rezolvate
- Alertă în ziua în care acest act se modifică
- Zilnic sincronizat cu Monitorul Oficial
Planul Gratuit rămâne disponibil după cele două săptămâni.
