AcasăLegislațieHOTĂRÂRE nr. 37 din 9 noiembrie 2018

HOTĂRÂRE nr. 37 din 9 noiembrie 2018privind stabilirea cuantumului cotizației de membru al Colegiului Fizioterapeuților din România și a unor taxe încasate de Colegiul Fizioterapeuților din România

În vigoare
Emitent:COLEGIUL FIZIOTERAPEUȚILOR DIN ROMÂNIA
Publicat:09.04.2026
Versiune:actualizata
Sursă oficială
6 versiuni ale acestui act — din 4 ianuarie 2019 până azi. Vezi textul la orice dată
Paragraf
Având în vedere prevederile art. 8 lit. d) din Legea nr. 229/2016 privind organizarea și exercitarea profesiei de fizioterapeut, precum și pentru înființarea, organizarea și funcționarea Colegiului Fizioterapeuților din România, coroborate cu prevederile 36 lit. x), art. 52 alin. (1) lit. a) și alin. (2), art. 39 alin. (2) și ale art. 107 din Statutul Colegiului Fizioterapeuților din România, aprobat prin Ordinul ministrului sănătății nr. 679/2017,
Paragraf
Consiliul național al Colegiului Fizioterapeuților din România, întrunit în ședința din data de 9.11.2018, emite următoarea hotărâre:

Articolul 1

Alineatul (1)
Membrii Colegiului Fizioterapeuților din România, denumit în continuare CFZRO, au obligația de a plăti anual cotizația de membru, în cuantum de 400 de lei/an.
Alineatul (2)
Prin excepție de la alin. (1), cotizația este în cuantum de 300 de lei/an, respectiv 25 de lei/lună pentru:
litera A)
anul 2024;
litera B)
fizioterapeuții care se înscriu pentru prima dată în CFZRO.

Articolul 2

Alineatul (1)
Membrii CFZRO care se află în următoarele situații vor plăti o cotizație în cuantum de 5 lei/lună:
litera A)
orice formă de șomaj conform legislației în vigoare;
litera B)
suspendarea contractului de muncă pentru concediu de maternitate pentru o perioadă de cel puțin o lună;
litera C)
suspendarea contractului de muncă pentru concediu paternal pentru o perioadă de cel puțin o lună;
litera D)
suspendarea contractului de muncă pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau a copilului cu handicap până la împlinirea vârstei de 3 ani;
litera E)
suspendarea contractului de muncă pentru concediu de îngrijire copil bolnav până la vârsta de 7 ani sau, în cazul copilului cu handicap, pentru afecțiuni intercurente, până la vârsta de 18 ani;
litera F)
suspendarea contractului de muncă pentru incapacitate temporară de muncă, pentru o perioadă de cel puțin o lună;
litera G)
suspendarea contractului de muncă din orice alte motive la inițiativa salariatului, pentru o perioadă de cel puțin o lună.
Alineatul (2)
Reducerea cotizației se aplică numai pentru perioada în care au intervenit situațiile de la alin. (1) și numai pe baza documentelor justificative, în cazul în care nu se solicită suspendarea calității de membru.

Articolul 3

Alineatul (1)
Persoanele cu handicap grad I - grav și grad II - accentuat sunt scutite de plata taxelor și a cotizației.
Alineatul (2)
La depunerea actelor în vederea înscrierii/reînscrierii în CFZRO și a eliberării documentelor emise de CFZRO, persoanele menționate la alin. (1) au obligația de a prezenta documentul/certificatul doveditor al gradului de handicap.

Articolul 4

Alineatul (1)
Membrii CFZRO care sunt pensionari și exercită profesia ca angajat sau în regim independent vor plăti o cotizație în valoare de 20 lei/lună.
Alineatul (2)
Membrii CFZRO care sunt pensionari și nu exercită profesia, dar doresc să își păstreze calitatea de membru vor plăti o cotizație în valoare de 5 lei/lună.

Articolul 5

Paragraf
Persoanele prevăzute la art. 7 lit. b)-f) din Legea nr. 229/2016 privind organizarea și exercitarea profesiei de fizioterapeut, precum și pentru înființarea, organizarea și funcționarea Colegiului Fizioterapeuților din România sunt obligați la plata cotizației și a taxelor în condițiile prezentei hotărâri.

Articolul 6

Alineatul (1)
Plata cotizației este indivizibilă și se efectuează anual, într-o singură tranșă, în condițiile prezentei hotărâri.
Alineatul (2)
În cazul în care intervine una dintre situațiile prevăzute la art. 2-4, regularizarea se va efectua după depunerea unei cereri însoțite de documentele justificative, fizioterapeutul având opțiunea de reportare a sumelor plătite pentru anul următor sau de restituire a acestora.

Articolul 7

Alineatul (1)
Orice alte scutiri sau reduceri ale cotizației și taxelor, în situații speciale, se acordă printr-o cerere înaintată CFZRO însoțită de documente justificative.
Alineatul (2)
Cererea se analizează de Consiliul național, iar hotărârea motivată se comunică solicitantului și Colegiului teritorial aferent.

Articolul 8

Alineatul (1)
Se stabilesc următoarele taxe pe care le încasează colegiile teritoriale:
litera A)
taxa pentru înscriere/reînscriere în CFZRO, în cuantum de 100 lei;
litera B)
taxa de eliberare duplicat al autorizației de liberă practică, în cuantum de 100 lei;
litera C)
taxa de eliberare duplicat al avizului anual, în cuantum de 100 lei;
litera D)
taxă pentru înscriere/reînscriere în CFZRO, în regim de urgență, în maximum 7 zile calendaristice de la data depunerii cererii, în cuantum de 200 de lei;
litera E)
taxă de eliberare a avizului anual, în regim de urgență, în cuantum de 300 de lei;
litera F)
taxă pentru avizarea cabinetelor de liberă practică pentru serviciile publice conexe actului medical de fizioterapie, în cuantum total de 1.000 de lei, divizată în două componente:
punctul (I)
taxă de procesare dosar, în cuantum de 300 de lei;
punctul (II)
taxă inspecție și întocmire raport, în cuantum de 700 de lei;
litera G)
taxă pentru avizarea unui punct secundar de lucru al cabinetelor de liberă practică pentru serviciile publice conexe actului medical de fizioterapie sau pentru avizarea modificărilor activității cabinetelor, în cuantum total de 800 de lei, divizată în două componente:
punctul (I)
taxă de procesare dosar, în cuantum de 200 de lei;
punctul (II)
taxă inspecție și întocmire raport, în cuantum de 600 de lei.
Alineatul (2)
Se stabilesc următoarele taxe pe care le încasează CFZRO:
litera A)
taxa de eliberare a certificatului de status profesional, în cuantum de 200 de lei;
litera B)
taxa de eliberare a certificatului de conformitate, în cuantum de 200 de lei;
litera C)
taxa pentru elaborarea și emiterea cardului profesional european, în cuantum de 200 lei;
litera D)
taxa pentru prelucrarea solicitării de prelungire a valabilității unui card profesional european aprobat (cazurile de mobilitate temporară fără verificarea prealabilă a calificărilor), în cuantum de 100 lei;
litera E)
taxă de evaluare și analizare a dosarului pentru recunoașterea titlurilor oficiale de calificare în fizioterapie dobândite în celelalte state membre ale Uniunii Europene, în statele aparținând Spațiului Economic European și în Confederația Elvețiană, în cuantum de 200 lei.
Alineatul (2^1)
Eliberarea documentelor de la alin. (2) lit. a) și b) se poate face în regim de urgență, în maximum 5 zile lucrătoare de la data depunerii cererii.
Alineatul (2^2)
Pentru eliberarea documentelor în regim de urgență, astfel cum este prevăzut la alin. (2^1), se stabilesc următoarele taxe pe care le încasează CFZRO:
litera A)
taxă de eliberare a unui singur document (certificat de status profesional sau certificat de conformitate), în cuantum de 400 de lei;
litera B)
taxă de eliberare a două documente (certificat de status profesional și certificat de conformitate), în cuantum de 600 de lei.
Alineatul (3)
Taxa pentru verificarea dosarului în vederea eliberării certificatului prevăzut la alin. (2) lit. b) este în cuantum de 200 lei pentru fizioterapeuții care nu sunt membri ai CFZRO la data depunerii cererii.

Articolul 9

Alineatul (1)
Achitarea cotizațiilor și taxelor prevăzute la art. 8 alin. (1) se va efectua în conturile colegiilor teritoriale.
Alineatul (2)
Achitarea taxelor prevăzute art. 8 alin. (2) și (3) se va efectua în contul CFZRO.

Articolul 10

Paragraf
La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Consiliului național al Colegiului Fizioterapeuților din România nr. 6/2018 pentru stabilirea cuantumului cotizației de membru și a unor taxe încasate de Colegiul Fizioterapeuților din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 12 februarie 2018, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 11

Paragraf
Hotărârea Consiliului național al Colegiului Fizioterapeuților din România nr. 28/2018 pentru aprobarea Procedurii privind eliberarea certificatului de conformitate și pentru modificarea Hotărârii Consiliului național al Colegiului Fizioterapeuților din România nr. 6/2018 pentru stabilirea cuantumului cotizației de membru și a unor taxe încasate de Colegiul Fizioterapeuților din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 701 din 10 august 2018, se modifică după cum urmează:
punctul 1.
Titlul hotărârii va avea următorul cuprins:

Citat

Paragraf
HOTĂRÂRE
Paragraf
pentru aprobarea Procedurii privind eliberarea certificatului de conformitate
punctul 2.
Articolul 2 se abrogă.
punctul 3.
În anexa nr. 1, la articolul 3, litera g) va avea următorul cuprins:

Citat

litera G)
dovada de achitare a taxei pentru verificarea dosarului și eliberarea certificatului de conformitate.

Articolul 12

Paragraf
Hotărârea Consiliului național al Colegiului Fizioterapeuților din România nr. 29/2018 pentru aprobarea Metodologiei privind întocmirea și eliberarea certificatului de status profesional curent pentru membrii Colegiului Fizioterapeuților din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 14 august 2018, se modifică după cum urmează:
-
În anexă, la articolul 3, litera g) va avea următorul cuprins:

Citat

litera G)
dovada de achitare a taxei pentru eliberarea certificatului de status profesional curent;

Articolul 13

Paragraf
Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Semnături

Paragraf
Președintele Colegiului Fizioterapeuților din România,
Paragraf
Elena Căciulan
Paragraf
București, 9 noiembrie 2018.
Paragraf
Nr. 37.

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit

Ce mai știm despre acest act

  • 6 versiuni ale acestui act, din 4 ianuarie 2019
  • 13 articole indexate separat, cu trimiterile rezolvate
  • Alertă în ziua în care acest act se modifică
  • Zilnic sincronizat cu Monitorul Oficial
Creează cont — 2 săptămâni Civis gratuit

Planul Gratuit rămâne disponibil după cele două săptămâni.

Contact

Începe Conversația.

Pregătit să știi exact de unde vine răspunsul?

Newsletter

Primește noutățile legislative și actualizările platformei direct pe email.

RomâniaANPC — Soluționarea Alternativă a LitigiilorANPC — Soluționarea Online a Litigiilor

© 2026 Toate drepturile rezervate.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031