EN
AcasăDocument

DECRET nr. 502 din 29 august 1973

privind înfiinţarea şi organizarea Institutului de marina "Mircea cel Batrin" şi a Liceului militar de marina "Alexandru Ioan Cuza"

Abrogat
Emitent:CONSILIUL DE STAT
Publicat:29.08.1973
Versiune:unica
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România decretează:
CAPITOL

Capitolul 1 Dispoziţii privind înfiinţarea şi organizarea Institutului de marina "Mircea

Paragraf
cel Batrin"
ART

Articolul 1

Paragraf
Pentru pregătirea de ofiţeri necesari marinei militare şi civile se înfiinţează Institutul de marina "Mircea cel Batrin", cu sediul în municipiul Constanta, subordonat Ministerului Apărării Naţionale.
Paragraf
Institutul prevăzut la alin. 1 se înfiinţează prin comasarea Şcolii militare de ofiţeri activi de marina "Mircea cel Batrin", subordonata Ministerului Apărării Naţionale, cu Institutul de marina, subordonat Ministerului Educaţiei şi Învăţămîntului.
Paragraf
Institutul de marina "Mircea cel Batrin" este instituţie militară de învăţămînt superior tehnic de specialitate.
ART

Articolul 2

Paragraf
În cadrul Institutului de marina "Mircea cel Batrin" se organizează doua facultăţi şi anume:
litera a)
Facultatea de navigaţie;
litera b)
Facultatea de electromecanica navala.
Paragraf
Cele doua facultăţi vor funcţiona cu secţii pentru marina militară şi marina civilă.
Paragraf
Durata studiilor la Institutul de marina "Mircea cel Batrin", la ambele facultăţi, la cursuri de zi, este de 4 ani.
ART

Articolul 3

Paragraf
Pentru marina civilă, în cadrul Institutului de marina "Mircea cel Batrin" se vor organiza cursuri fără frecventa, cu o durată de 5 ani, la care vor fi admişi, pe bază de concurs, absolvenţi de liceu cu diploma de bacalaureat sau ai altor şcoli echivalente, care au satisfăcut serviciul militar, sînt ambarcati şi au un stagiu de cel puţin 2 ani pe nave, nu au depăşit vîrsta de 35 ani şi au recomandarea unităţii în care lucrează.
ART

Articolul 4

Paragraf
Absolvenţilor Institutului de marina "Mircea cel Batrin" reusiti la examenul de diploma li se acordă, prin derogare de la prevederile lit. c) din anexa la Hotărîrea Consiliului de Miniştri nr. 2740/1968 privind examenul de diploma în instituţiile de învăţămînt superior, diploma de absolvent de învăţămînt superior tehnic în specialitatile "navigaţie" sau, după caz, "electromecanica navala".
Paragraf
Absolvenţilor secţiilor pentru marina militară li se acordă gradul de locotenent şi vor fi încadraţi în funcţii potrivit Statutului corpului ofiţerilor şi normelor interne ale Ministerului Apărării Naţionale.
Paragraf
Absolvenţilor secţiilor pentru marina civilă li se acordă brevetul de ofiţer III maritim în specialitatea urmată şi gradul de locotenent în rezerva şi vor fi încadraţi în funcţii corespunzătoare în cadrul marinei civile.
Paragraf
Diplomele care atesta absolvirea Institutului de marina "Mircea cel Batrin" dau dreptul titularilor la încadrarea în organizaţiile socialiste în funcţii pentru care normele legale în vigoare prevăd studii de acelaşi nivel, în specialităţi ce vor fi stabilite printr-un nomenclator elaborat de Ministerul Apărării Naţionale, cu acordul Ministerului Educaţiei şi Învăţămîntului şi avizul Ministerului Muncii.
ART

Articolul 5

Paragraf
Planurile de învăţămînt ale Institutului de marina "Mircea cel Batrin" se stabilesc de Ministerul Apărării Naţionale - împreună cu Ministerul Transporturilor şi Telecomunicatiilor pentru secţiile de marina civilă - cu acordul Ministerului Educaţiei şi Învăţămîntului.
ART

Articolul 6

Paragraf
Candidaţii admişi în Institutul de marina "Mircea cel Batrin" vor încheia angajamente scrise cu Ministerul Apărării Naţionale - în cazul celor admişi la secţiile de marina militară - sau cu Ministerul Transporturilor şi Telecomunicatiilor - în cazul celor admişi la secţiile de marina civilă - prin care se obliga ca, după absolvirea institutului, sa îndeplinească serviciul în forţele armate sau, după caz, în marina civilă, timp de cel puţin 9 ani, în unităţile şi localităţile unde vor fi încadraţi sau mutati ulterior, în raport cu nevoile organelor centrale prevăzute la acest articol.
ART

Articolul 7

Paragraf
În perioada şcolarizării elevii Institutului de marina "Mircea cel Batrin" vor beneficia de toate drepturile prevăzute de normele în vigoare pentru elevii Şcolii militare de ofiţeri activi de marina "Mircea cel Batrin".
ART

Articolul 8

Paragraf
Selecţionarea candidaţilor ce urmează a fi pregatiti în secţiile de marina civilă ale Institutului de marina "Mircea cel Batrin" se va efectua de către Ministerul Transporturilor şi Telecomunicatiilor.
CAPITOL

Capitolul 2 Dispoziţii privind înfiinţarea şi organizarea Liceului militar de marina

Paragraf
"Alexandru Ioan Cuza"
ART

Articolul 9

Paragraf
Liceul industrial de marina din municipiul Constanta, subordonat Ministerului Transporturilor şi Telecomunicatiilor, trece în subordinea Ministerului Apărării Naţionale şi se transforma în liceu militar de marina, ca liceu industrial de specialitate, cu denumirea Liceul militar de marina "Alexandru Ioan Cuza".
ART

Articolul 10

Paragraf
Liceul militar de marina "Alexandru Ioan Cuza" funcţionează cu cursuri de zi, avînd durata de şcolarizare de 5 ani.
Paragraf
Liceul militar de marina "Alexandru Ioan Cuza" pregăteşte elevi în specialitatile "navigaţie" şi "electromecanica navala".
Paragraf
Absolvenţii acestui liceu vor fi repartizaţi pentru concursul de admitere la Institutul de marina "Mircea cel Batrin". Cei care nu reuşesc la concursul de admitere în acest institut vor fi încadraţi în marina civilă, după îndeplinirea serviciului militar.
ART

Articolul 11

Paragraf
La înscrierea în Liceul militar de marina "Alexandru Ioan Cuza" candidaţii admişi vor încheia angajamente scrise cu Ministerul Apărării Naţionale, prin care se obliga ca după absolvirea liceului să se prezinte la concursul de admitere în Institutul de marina "Mircea cel Batrin", la secţiile la care vor fi repartizaţi, şi să urmeze cursurile acestui institut după ce au fost declaraţi reusiti la concursul de admitere. Candidaţii care nu au reuşit la concurs vor fi obligaţi sa lucreze în marina civilă, în unităţile şi localităţile unde vor fi repartizaţi, timp de cel puţin 9 ani, după îndeplinirea serviciului militar. În cazul elevilor în vîrsta mai mica de 18 ani, angajamentul se încheie cu încuviinţarea, după caz, a părinţilor sau a tutorilor.
CAPITOL

Capitolul 3 Dispoziţii comune

ART

Articolul 12

Paragraf
Numirea în funcţie şi promovarea cadrelor didactice militare la Institutul de marina "Mircea cel Batrin" şi Liceul militar de marina "Alexandru Ioan Cuza" se fac de Ministerul Apărării Naţionale.
Paragraf
Numirea, transferarea şi eliberarea din funcţie a personalului didactic civil se fac de Ministerul Apărării Naţionale, cu acordul Ministerului Educaţiei şi Învăţămîntului, conform prevederilor Statutului personalului didactic.
ART

Articolul 13

Paragraf
În cazul nerespectării angajamentelor prevăzute la art. 6 şi 11, precum şi în cazurile în care au fost îndepărtaţi din serviciu pentru motive ce le sînt imputabile, absolvenţii în cauza sînt obligaţi sa restituie cheltuielile de întreţinere, tinindu-se seama de timpul servit. Aceeaşi obligaţie de restituire a sumelor reprezentind cheltuielile de întreţinere revine şi elevilor care au fost exmatriculati din liceu sau din institut pentru lipsa de interes la studii sau abateri disciplinare grave.
ART

Articolul 14

Paragraf
Prin cheltuieli de întreţinere, în sensul art. 13, se înţeleg cheltuielile efectuate cu hranirea, echiparea, cazarea şi transportul dus şi întors pe timpul vacantelor, concediilor şi permiselor, precum şi alte drepturi primite de elevi.
CAPITOL

Capitolul 4 Dispoziţii finale şi tranzitorii

ART

Articolul 15

Paragraf
Cheltuielile de şcolarizare şi întreţinere a elevilor Institutului de marina "Mircea cel Batrin", destinaţi marinei civile, se vor efectua din planul de cheltuieli al Ministerului Apărării Naţionale, urmînd ca acestea să fie recuperate de la Ministerul Transporturilor şi Telecomunicatiilor, pe baza deconturilor trimestriale.
Paragraf
Cu sumele recuperate, Ministerul Apărării Naţionale va reconstitui creditele bugetare din planul sau de cheltuieli, la articolele de la care s-au efectuat asemenea cheltuieli.
ART

Articolul 16

Paragraf
Institutul de marina din municipiul Constanta se desfiinţează.
Paragraf
Indicatorii planului de muncă şi salarii, din planurile de stat pe anii 1973 şi 1974 şi din planul cincinal pentru anul 1975, precum şi volumele de investiţii şi construcţii-montaj pe anul 1973, pentru Institutul de marina, se transfera de la Ministerul Educaţiei şi Învăţămîntului la Ministerul Apărării Naţionale, pe bază de protocol.
Paragraf
Creditele bugetare pe trimestrul IV/1973 pentru institutul de marina se transfera de la Ministerul Educaţiei şi Învăţămîntului la Ministerul Transporturilor şi Telecomunicatiilor.
Paragraf
Volumele de investiţii şi construcţii-montaj, din planul de stat pe anul 1974 şi din planul cincinal pentru anul 1975, prevăzute pentru Institutul de marina şi Liceul industrial de marina din Constanta, se transfera de la Ministerul Transporturilor şi Telecomunicatiilor la Ministerul Apărării Naţionale, pe bază de protocol.
Paragraf
Indicatorii economici şi financiari pentru Liceul industrial de marina din Constanta, din planurile de stat pe anii 1973 şi 1974 şi din planul cincinal pe anul 1975, se transfera de la Ministerul Transporturilor şi Telecomunicatiilor la Ministerul Apărării Naţionale, pe bază de protocol.
ART

Articolul 17

Paragraf
Efectivele Ministerului Apărării Naţionale vor creşte în anii 1973-1977 cu numărul de ofiţeri, maiştri militari, subofiteri, militari în termen şi salariaţi civili prevăzut în anexa*) care face parte integrantă din prezentul decret.
ART

Articolul 18

Paragraf
Activul şi pasivul Institutului de marina şi Liceului industrial de marina din Constanta, stabilite potrivit datelor din bilanţul contabil încheiat la data de 30 septembrie 1973, trec de la Ministerul Educaţiei şi Învăţămîntului şi, respectiv, de la Ministerul Transporturilor şi Telecomunicatiilor la Ministerul Apărării Naţionale, pe bază de protocoale, ce se vor încheia pînă la data de 31 octombrie 1973.
ART

Articolul 19

Paragraf
Se autoriza Comitetul de Stat al Planificarii şi Ministerul Finanţelor să efectueze modificarea indicatorilor de plan economici şi financiari, pe baza protocoalelor ce se vor încheia de Ministerul Apărării Naţionale cu Ministerul Educaţiei şi Învăţămîntului şi cu Ministerul Transporturilor şi Telecomunicatiilor, pînă la data de 31 octombrie 1973.
ART

Articolul 20

Paragraf
Ministerul Apărării Naţionale împreună cu Ministerul Transporturilor şi Telecomunicatiilor vor stabili fondurile de investiţii pentru crearea spaţiilor de cazare şi învăţămînt necesare Institutului de marina "Mircea cel Batrin" şi Liceului militar de marina "Alexandru Ioan Cuza", precum şi fondurile necesare dotării cu mobilier şi materiale de cazare.
Paragraf
Fondurile de investiţii şi de dotare care vor rezultă ca necesare după întocmirea studiilor tehnico-economice pentru constituirea spaţiilor de învăţămînt şi cazare se vor asigura de către Ministerul Educaţiei şi Învăţămîntului şi Ministerul Transporturilor şi Telecomunicatiilor, în cadrul prevederilor de plan aprobate acestor ministere pe anii 1974 şi 1975. În acest sens, cotele de participare ale Ministerului Educaţiei şi Învăţămîntului şi Ministerului Transporturilor şi Telecomunicatiilor la realizarea investiţiilor vor fi transferate, pe bază de protocoale, la Ministerul Apărării Naţionale.
ART

Articolul 21

Paragraf
Personalul existent la Institutul de marina şi Liceul industrial de marina din Constanta se transfera în interesul serviciului, în condiţiile legii, la Ministerul Apărării Naţionale.
ART

Articolul 22

Paragraf
Elevii care la data intrării în vigoare a prezentului decret urmează cursurile Şcolii militare de ofiţeri activi de marina "Mircea cel Batrin"- pregatiti pentru marina militară şi civilă -, precum şi studenţii Institutului de marina, vor continua studiile în cadrul Institutului de marina "Mircea cel Batrin". Ministerul Apărării Naţionale va adopta planurile de învăţămînt ale acestor serii de elevi sau studenţi, cu respectarea condiţiilor menţionate la art. 5, astfel ca la absolvire sa li se acorde titlurile şi gradele militare prevăzute la art. 4 din prezentul decret.
ART

Articolul 23

Paragraf
Ofiţerii activi sau în rezerva, care au absolvit şcoala de ofiţeri de marina pînă în anul 1973 inclusiv, pot susţine examene de diferenţa în vederea obţinerii diplomei de absolvenţi ai Institutului de marina "Mircea cel Batrin", cu excepţia absolvenţilor Şcolii militare superioare de marina cu durata de 4 ani, care a funcţionat în baza H.C.M. nr. 1887/1954. Disciplinele la care se vor da examene se vor stabili de consiliul profesoral al institutului, în baza planurilor de învăţămînt.
ART

Articolul 24

Paragraf
Absolvenţii Şcolii militare de ofiţeri activi de marina "Mircea cel Batrin", cu durata de 4 ani, beneficiază, la încadrarea în funcţii civile de specialitate, de aceleaşi drepturi ca şi absolvenţii Institutului de marina "Mircea cel Batrin".
ART

Articolul 25

Paragraf
Studenţii admişi la cursurile de zi cu durata de 3 ani ale Institutului de marina, în baza prevederilor Hotărîrii Consiliului de Miniştri nr. 88/1973, vor continua pregătirea în cadrul Institutului de marina "Mircea cel Batrin", pe baza actualului plan de învăţămînt, la absolvire acordindu-li-se diploma de absolvent de învăţămînt superior tehnic şi brevet de ofiţer III maritim, în specialitatea în care s-au pregătit.
ART

Articolul 26

Paragraf
Comitetul executiv al Consiliului popular al judeţului Constanta şi Ministerului Transporturilor şi Telecomunicatiilor vor sprijini Ministerul Apărării Naţionale cu privire la amplasarea şi realizarea construcţiilor necesare pentru Institutul de marina "Mircea cel Batrin" şi Liceul militar de marina "Alexandru Ioan Cuza".
ART

Articolul 27

Paragraf
Pînă la darea în folosinţă a construcţiilor necesare bunei funcţionari a Institutului de marina "Mircea cel Batrin" şi a Liceului militar de marina "Alexandru Ioan Cuza", Ministerul Educaţiei şi Învăţămîntului va pune la dispoziţia Ministerului Apărării Naţionale imobilele situate în municipiul Constanta, str. Unirii nr. 22 A, în care funcţionează în prezent Institutul de marina, precum şi spaţiile de la Institutul pedagogic din Constanta, care au fost folosite de Institutul de marina în anul şcolar 1972/1973 pentru desfăşurarea procesului de învăţămînt şi pentru cazarea şi hranirea studenţilor. De asemenea, Comitetul executiv al Consiliului popular al judeţului Constanta va asigura condiţiile de funcţionare a Liceului militar de marina "Alexandru Ioan Cuza".
ART

Articolul 28

Paragraf
Ministerul Transporturilor şi Telecomunicatiilor, pe baza protocoalelor ce se vor încheia cu Ministerul Apărării Naţionale, va contribui cu fonduri, materiale, nave-şcoala şi mijloace de transport la asigurarea bazei materiale necesare desfăşurării procesului instructiv-educativ în cadrul Institutului de marina "Mircea cel Batrin" şi Liceul militar de marina "Alexandru Ioan Cuza" şi va repartiza daunele necesare acostarii navelor-şcoala în portul Constanta.
Paragraf
De asemenea, pînă la data de 1 octombrie 1973 va transfera Ministerului Apărării Naţionale hidrobuzul "Paltinisul", cu fondurile aferente şi echipajul necesar funcţionarii acestuia ca nava-şcoala, pe bază de protocol.
ART

Articolul 29

Paragraf
La Institutul de marina "Mircea cel Batrin" personalul se normeaza conform anexei, pentru Ministerul Apărării Naţionale, la art. 11 din Decretul nr. 278/1973 privind stabilirea normelor unitare de structura pentru instituţiile de învăţămînt, astfel:
Paragraf
- personalul didactic, după prevederile pentru Academia militară;
Paragraf
- celălalt personal, după prevederile şcolii militare de ofiţeri activi.
Paragraf
La liceul militar de marina "Alexandru Ioan Cuza" personalul se normeaza conform prevederilor pentru liceele militare din aceeaşi anexa.
ART

Articolul 30

Paragraf
Prezentul decret intră în vigoare odată cu începerea anului de învăţămînt 1973/1974. Pe aceeaşi dată Decretul nr. 38/1972 privind înfiinţarea Institutului de marina în municipiul Constanta, devenit Legea nr. 31/1972, Hotărîrea Consiliului de Miniştri nr. 120/1972 privind organizarea şi funcţionarea Institutului de marina din municipiul Constanta, dispoziţiile art. 13 lit. b), subalineatele 1 şi 2 din Hotărîrea Consiliului de Miniştri nr. 88/1973 privind unele măsuri pentru organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor şi Telecomunicatiilor, precum şi prevederile referitoare la marina civilă din Hotărîrea Consiliului de Miniştri nr. 63/1965 privind pregătirea de către Ministerul Apărării Naţionale a unor cadre necesare flotei marinei comerciale şi aviaţiei civile aparţinînd Ministerului Transporturilor şi Telecomunicatiilor şi flotei de pescuit oceanic aparţinînd Ministerului Industriei Alimentare şi pct. 5 din anexa nr. 1 la Hotărîrea Consiliului de Miniştri nr. 2539/1968 pentru aplicarea Decretului nr. 1037/1968 privind organizarea şi funcţionarea instituţiilor militare de învăţămînt pentru pregătirea ofiţerilor, se abroga.
NTA

Notă

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Începe Conversația.

Pregătit să știi exact de unde vine răspunsul?

Newsletter

Primește noutățile legislative și actualizările platformei direct pe email.

© 2026 Toate drepturile rezervate.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031