AcasăDocument
LEGE nr. 144 din 26 iunie 2017
pentru modificarea alin. (5) al art. 65 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice
În vigoare
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
ART
ARTICOL unic
Paragraf
Alineatul (5) al articolului 65 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:
CIT
Citat
Alineatul (5)
Persoanele care au locuit cel puțin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă din cauza extracției și prelucrării minereurilor neferoase cu conținut de cupru, plumb, sulf, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, a pulberilor metalice și/sau de cocs metalurgic, precum și a emisiilor de amoniac și derivate, respectiv Baia Mare, Copșa Mică, Zlatna, Târgu Mureș, Slatina, Turnu Măgurele și Râmnicu Vâlcea pe o rază de 8 km în jurul acestor localități, beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani fără penalizarea prevăzută la alin. (4).
Paragraf
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.
SMN
Semnături
Paragraf
p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
Paragraf
PETRU-GABRIEL VLASE
Paragraf
PREȘEDINTELE SENATULUI
Paragraf
CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU
Paragraf
București, 26 iunie 2017.
Paragraf
Nr. 144.
Vrei mai mult?
Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.
Începe gratuit