AcasăDocument
DECIZIA nr. 324 din 9 mai 2017
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 296 alin. (1) din Codul de procedură penală
În vigoare
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.
punctul 1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 296 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Elefteria-Niculina-Lia Sanderius în Dosarul nr. 1.012/204/2016 al Judecătoriei Câmpina - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.021D/2016.
punctul 2.
La apelul nominal se prezintă pentru partea Emil Marian Ofileanu, doamna avocat Mariana Bunca din cadrul Baroului Prahova, cu delegație la dosar, și se constată lipsa celorlalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
punctul 3.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului părții prezente, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, deoarece dispozițiile criticate sunt suficient de clare, previzibile și neechivoce fiind normal și firesc ca legiuitorul să instituie un astfel de termen în interiorul căruia se poate introduce o plângere prealabilă.
punctul 4.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate și face trimitere la similaritatea soluției legislative criticate cu cea anterioară existentă în art. 284 din Codul de procedură penală din 1968.
Paragraf
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
punctul 5.
Prin Încheierea din 24 mai 2016, pronunțată în Dosarul nr. 1.012/204/2016, Judecătoria Câmpina - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 296 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Elefteria-Niculina-Lia Sanderius într-o cauză având ca obiect soluționarea unei plângeri formulate împotriva soluției de clasare (art. 340 din Codul de procedură penală).
punctul 6.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile legale menționate sunt neconstituționale, deoarece, în unele situații și împrejurări, termenul de 3 luni de formulare a plângerii prealabile este insuficient și, în opinia autorului excepției, acest termen nu trebuie să existe, întrucât persoana vătămată trebuie să aibă posibilitatea să depună plângere până la împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale.
punctul 7.
Se mai arată că se creează o discriminare între cetățeni, ca victime ale unor fapte penale, în funcție de împrejurarea că, pentru anumite infracțiuni, este necesară formularea unei plângeri prealabile, iar pentru altele operează principiul oficialității.
punctul 8.
Totodată, se susține că sunt afectate normele generale privind claritatea, precizia și previzibilitatea actelor normative.
punctul 9.
Judecătoria Câmpina - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât stabilirea de către legiuitor a unui termen în care poate fi introdusă plângerea prealabilă, nu aduce atingere în niciun fel dreptului părților la un proces echitabil. Dimpotrivă, instituirea unui asemenea termen este menită să asigure soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, să prevină eventualele abuzuri și să limiteze efectele perturbatoare asupra securității și stabilității raporturilor juridice. De altfel, referindu-se la problematica termenelor în justiție, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit, în jurisprudența sa, că statele contractante se bucură de o marjă de apreciere atunci când trebuie să reglementeze dreptul de acces la justiție.
punctul 10.
Instanța mai menționează că noua reglementare procesual penală a instituției analizate pune la dispoziția persoanei vătămate un termen mai lung pentru a formula plângere prealabilă, acesta fiind de trei luni și nu de două luni, ca în vechea reglementare.
punctul 11.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
punctul 12.
Guvernul apreciază că dispozițiile legale criticate nu încalcă prevederile constituționale menționate.
punctul 13.
Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale, arătând că dispozițiile legale referitoare la procedura plângerii prealabile au mai făcut obiect al controlului de constituționalitate în redactarea anterioară din Codul de procedură penală din 1968, ocazii cu care s-a statuat că aceste prevederi exprimă principii de politică penală democratice și umaniste în legătură cu soluționarea conflictelor de drept penal, fie că este vorba de infracțiunile pentru care este instituită procedura plângerii prealabile, condițiile și termenul în care poate fi introdusă plângerea, fie de consecințele pe planul dreptului substanțial și pe planul dreptului procesual. În acest sens sunt Decizia nr. 344 din 6 decembrie 2001, Decizia nr. 381 din 14 octombrie 2003 și Decizia nr. 777 din 7 noiembrie 2006.
punctul 14.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Paragraf
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile avocatului, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
punctul 15.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
punctul 16.
Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispozițiile art. 296 din Codul de procedură penală cu denumirea marginală Termenul de introducere a plângerii prealabile. Analizând motivele invocate de autor, Curtea constată că acesta este nemulțumit numai de alin. (1) al art. 296 din Codul de procedură penală care stabilește termenul de 3 luni. Așa fiind, Curtea urmează să restrângă obiectul excepției la acest alineat, care are următorul conținut: „(1) Plângerea prealabilă trebuie să fie introdusă în termen de 3 luni din ziua în care persoana vătămată a aflat despre săvârșirea faptei.“
punctul 17.
Autorul excepției de neconstituționalitate susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (5) referitor la obligativitatea respectării legilor, art. 11 - Dreptul internațional și dreptul intern, art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 20 - Tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 - Accesul liber la justiție și art. 53 - Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, precum și prevederile art. 5 paragraful 2 referitor la dreptul oricărui acuzat de a fi informat, art. 6 - Dreptul la un proces echitabil și art. 14 - Interzicerea discriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
punctul 18.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile art. 296 alin. (1) din Codul de procedură penală instituie un termen de 3 luni, în interiorul căruia persoana vătămată trebuie să introducă plângerea prealabilă.
punctul 19.
Autorul excepției susține că, prin aceasta, se creează o discriminare între persoanele vătămate prin infracțiuni, după cum punerea în mișcare a acțiunii penale se face din oficiu sau la plângerea prealabilă. Totodată, se mai susține că este afectat dreptul de acces la justiție, a cărui exercitare nu poate fi îngrădită de nicio lege, și că textul criticat nu este clar și previzibil.
punctul 20.
Analizând aceste critici, Curtea constată că o soluție legislativă similară se regăsea în art. 284 din Codul de procedură penală din 1968, potrivit căruia „În cazul infracțiunilor pentru care legea prevede că este necesară o plângere prealabilă, aceasta trebuie să fie introdusă în termen de 2 luni din ziua în care persoana vătămată a știut cine este făptuitorul.“
punctul 21.
Prin Decizia nr. 230 din 3 iunie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 501 din 10 iulie 2003, examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 279 și art. 284 din Codul de procedură penală din 1968, Curtea a constatat că aceasta este neîntemeiată, deoarece, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, competența și procedura de judecată, deci și procedura plângerii prealabile, sunt stabilite de lege. Pe de altă parte, instituirea acestei proceduri este determinată de rațiuni de politică penală. Ea se instituie pentru acele infracțiuni la care persoana vătămată nu dorește, de cele mai multe ori, aducerea în fața justiției a conflictului de drept creat prin săvârșirea infracțiunii, motiv pentru care legea a prevăzut că acțiunea penală, pentru aceste infracțiuni, să nu fie pusă în mișcare și exercitată decât în urma manifestării explicite de voință, în acest sens, din partea persoanei vătămate. În absența acestei manifestări de voință, conflictul de drept penal se stinge fără a fi adus în justiție, soluție deopotrivă convenabilă persoanei vătămate și societății, interesată în soluționarea temeinică, reală și definitivă a conflictelor interumane. Procedura plângerii prealabile nu poate fi contrară drepturilor persoanei vătămate, pe care, dimpotrivă, le servește pe deplin. De asemenea, reglementarea plângerii prealabile prin dispozițiile art. 279 și 284 din Codul de procedură penală din 1968 nu aduce atingere niciunuia dintre principiile sau dispozițiile constituționale invocate de autorul excepției referitoare la România ca stat de drept, la unitatea poporului și egalitatea între cetățeni, la dreptul internațional și dreptul intern, la egalitatea în drepturi, la tratatele internaționale privind drepturile omului, la accesul liber la justiție și la respectarea Constituției și a legilor.
punctul 22.
Totodată, prin Decizia nr. 381 din 14 octombrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 25 noiembrie 2003, Curtea Constituțională a mai statuat că dispozițiile legale referitoare la procedura plângerii prealabile exprimă principii de politică penală democratice și umaniste în legătură cu soluționarea conflictelor de drept penal, fie că este vorba de infracțiunile pentru care este instituită procedura plângerii prealabile, condițiile și termenul în care poate fi introdusă plângerea, fie de consecințele pe planul dreptului substanțial și pe planul dreptului procesual.
punctul 23.
Curtea a mai reținut că stabilirea de către legiuitor a unui termen în care poate fi introdusă plângerea prealabilă nu aduce atingere în vreun fel dreptului părților la un proces echitabil, respectiv la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale. Dimpotrivă, instituirea unui asemenea termen este menită să asigure soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, să prevină eventualele abuzuri și să limiteze efectele perturbatoare asupra stabilității și securității raporturilor juridice (a se vedea Decizia nr. 777 din 7 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 977 din 6 decembrie 2006). De altfel, referindu-se la problematica termenelor în justiție, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în jurisprudența sa, că dreptul de acces la o instanță, prin natura sa, necesită o reglementare din partea statului, sens în care statele contractante dispun de o anumită marjă de apreciere (a se vedea Hotărârea din 22 octombrie 1996, pronunțată în Cauza Stubbings împotriva Marii Britanii, paragraful 50).
punctul 24.
Distinct de aceste argumente, care își păstrează valabilitatea și în cauza de față, Curtea mai constată că textul legal criticat conține elemente de noutate în ceea ce privește termenul în care trebuie introdusă plângerea prealabilă, precum și data de la care acesta curge. Spre deosebire de legea veche, termenul este de 3 luni și curge din ziua în care persoana vătămată sau persoana îndreptățită a reclama a aflat despre săvârșirea faptei. Această reglementare reflectă noua viziune în materia începerii urmăririi penale care, într-o primă fază, se dispune în mod obligatoriu in rem, motiv pentru care termenul de introducere a plângerii prealabile nu mai curge în nicio împrejurare de la data la care persoana vătămată sau persoana îndreptățită a reclama a știut cine este făptuitorul [a se vedea art. 305 alin. (1) din Codul de procedură penală]. În ceea ce privește durata termenului, precum și posibilitatea de a introduce plângerea fără indicarea obligatorie a făptuitorului, legea nouă asigură o mai bună protecție intereselor persoanei vătămate. Termenul pentru introducerea plângerii prealabile are o natură juridică mixtă, având atât caracterul unui termen substanțial, lipsa plângerii sau introducerea ei tardivă constituind o cauză de înlăturare a răspunderii penale, cât și caracterul unui termen procedural, calcularea lui făcându-se potrivit dispozițiilor procesual penale.
punctul 25.
Așa fiind, referitor la prevederile cuprinse în art. 1 alin. (5) și art. 21 din Constituție, și anume cele care privesc principiul clarității și previzibilității legii și dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, Curtea constată că textul legal criticat de autorul excepției nu oprește părțile interesate de a apela la instanțele judecătorești, de a fi apărate și de a se prevala de toate garanțiile procesuale care condiționează un proces echitabil. În acest sens, legiuitorul a utilizat un limbaj clar, accesibil și previzibil, în așa fel încât orice persoană interesată să uzeze de dispozițiile legale criticate. De altfel, în concordanță cu prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție în componenta privind calitatea legilor, dispozițiile legale criticate sunt clare și neechivoce, întrucât destinatarul normei procedural penale are posibilitatea să prevadă consecințele ce decurg din nerespectarea ei, sens în care își poate adapta conduita în mod corespunzător. În acest sens, Curtea Constituțională a statuat în jurisprudența sa (de exemplu, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012) că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis și clar pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanțele speței, consecințele care pot rezulta dintr-un act determinat.
punctul 26.
Condiționarea punerii în mișcare a acțiunii penale de introducerea plângerii prealabile a persoanei vătămate într-un termen de 3 luni reprezintă o excepție de la principiul general al oficialității procesului penal și se aplică doar în cazul infracțiunilor având o gravitate și o intensitate a lezării valorilor sociale ocrotite de legea penală mai reduse. Deși, legiuitorul român a optat pentru regula generală de urmărire, judecare și sancționare din oficiu a infracțiunilor, ca fapte antisociale, aceasta nu înseamnă că nu are dreptul constituțional de a stabili și anumite excepții de la această regulă generală. Astfel, s-a prevăzut ca, în anumite cazuri, datorită caracterului și conținutului concret al faptelor, statutului special al autorului faptei ori al persoanei vătămate sau relațiilor speciale dintre făptuitor și persoana lezată, punerea în mișcare a acțiunii penale să fie condiționată de existența plângerii prealabile a persoanei vătămate. Prin punerea în mișcare a acțiunii penale la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, legiuitorul a avut în vedere și posibilitatea ca inculpatul să fie iertat de persoana vătămată și astfel să înceteze procesul penal. Aceasta nu înseamnă că este afectat principiul egalității în fața legii, deoarece violarea acestui principiu există atunci când se aplică tratament diferențiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă și rezonabilă, sau dacă există o disproporție între scopul urmărit prin tratamentul inegal și mijloacele folosite (Decizia Curții Constituționale nr. 107 din 1 noiembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 26 aprilie 1996). Or, prevederile art. 296 din Codul de procedură penală se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în ipoteza juridică a normei. În legătură cu această problemă este de reținut că principiul egalității nu înseamnă uniformitate, așa încât, dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit. În alți termeni, principiul egalității nu interzice reguli specifice, în cazul unei diferențe de situații. În același sens s-a pronunțat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care, în aplicarea principiului nediscriminării prevăzut la art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, a stabilit că orice diferență de tratament făcută de stat între persoane aflate în situații similare trebuie să își găsească o justificare obiectivă și rezonabilă (de exemplu, Hotărârea din 13 iunie 1979, pronunțată în Cauza Marckx împotriva Belgiei, paragraful 33). În cazul de față, victimele infracțiunilor pentru care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a acestora, se află în aceeași situație juridică și nu poate fi pus semnul egalității între acestea și victimele infracțiunilor pentru care acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu, întrucât tocmai gravitatea acestor din urmă fapte justifică în mod obiectiv și rezonabil tratamentul juridic diferit. În caz contrar, s-ar putea admite chiar ideea stabilirii unor pedepse unice, indiferent de fapta comisă, fapt care înfrânge ideea de echitate socială, componentă a dreptății ca valoare supremă într-un stat de drept. Așa fiind, situația juridică avută în vedere de legiuitor nu este identică în cele două cazuri puse în antiteză de autorul excepției.
punctul 27.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
Paragraf
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Elefteria-Niculina-Lia Sanderius în Dosarul nr. 1.012/204/2016 al Judecătoriei Câmpina - Secția penală și constată că dispozițiile art. 296 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Paragraf
Definitivă și general obligatorie.
Paragraf
Decizia se comunică Judecătoriei Câmpina - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Paragraf
Pronunțată în ședința din data de 9 mai 2017.
SMN
Semnături
Paragraf
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
Paragraf
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Paragraf
Magistrat-asistent,
Paragraf
Afrodita Laura Tutunaru
Vrei mai mult?
Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.
Începe gratuit