EN
AcasăDocument

NORME METODOLOGICE din 19 ianuarie 2011

de aplicare a prevederilor Legii nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei

Abrogat
Emitent:GUVERNUL
Publicat:11.08.2017
Versiune:actualizata
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
NTA

Notă

Paragraf
Aprobate prin HOTĂRÂREA nr. 38 din 19 ianuarie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 56 din 21 ianuarie 2011.
ART

Articolul 1

Alineatul (1)
Beneficiază de alocația pentru susținerea familiei, denumită în continuare alocație, prevăzută de Legea nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, denumită în continuare lege, familiile ai căror membri sunt cetățeni români care locuiesc în România.
Alineatul (2)
Alocația se acordă și familiilor și persoanelor singure care nu au cetățenie română, dacă se află în una dintre următoarele situații:
litera a)
sunt cetățeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai Spațiului Economic European, ai Confederației Elvețiene sau ai altor state, pe perioada în care au domiciliul sau, după caz, reședința în România, în condițiile legii;
litera b)
sunt cetățeni străini sau apatrizi cărora li s-a acordat, în condițiile legii, o formă de protecție;
litera c)
sunt apatrizi care au domiciliul sau, după caz, reședința în România, în condițiile legii.
ART

Articolul 2

Alineatul (1)
Beneficiază de alocație familiile care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 2 din lege.
Alineatul (2)
În perioada în care unul dintre soți este detașat pe perioadă determinată în interes de serviciu ori efectuează serviciul militar pe bază de voluntariat, condiția de a locui împreună se consideră îndeplinită.
Alineatul (3)
Sunt considerați copii aflați în întreținerea familiilor definite la art. 2 din lege, copiii naturali ai soților sau ai unuia dintre aceștia ori, după caz, ai persoanei singure, copiii adoptați, copiii încredințați în vederea adopției, copiii aflați în plasament sau în plasament în regim de urgență ori pentru care s-a instituit tutela în condițiile legii, cu excepția celor aflați în plasament la asistentul maternal profesionist.
Alineatul (4)
În situația în care copiii în vârstă de până la 18 ani urmează o formă de învățământ în altă localitate decât cea de domiciliu sau de reședință, condiția de a locui împreună se consideră îndeplinită și pe această perioadă, dacă se prezintă dovada că sunt în întreținerea familiei ori a persoanei singure.
Alineatul (4^1)
În situația în care copiii în vârstă de până la 18 ani urmează o formă de învățământ în străinătate, aceștia sunt luați în calcul la stabilirea dreptului la alocație doar dacă reprezentantul legal al copilului prezintă în termenul prevăzut la art. 27 alin. (1) din lege dovada frecventării cursurilor și a numărului absențelor înregistrate de copil/copii, eliberată de unitatea de învățământ din străinătate, iar aceasta funcționează în condițiile legislației statului respectiv.
Alineatul (5)
Asistentul maternal profesionist beneficiază de alocație în condițiile prevăzute la art. 4 alin. (2) din lege.
ART

Articolul 3

Alineatul (1)
Alocația se acordă lunar, pe baza cererii și declarației pe propria răspundere întocmite de reprezentantul familiei, care se înregistrează la primăria comunei, orașului, municipiului sau, după caz, a sectorului municipiului București, în a cărei rază teritorială familia își are domiciliul ori reședința.
Alineatul (2)
În cazul familiei fără domiciliu sau reședință și al celei fără locuință, cererea de acordare a alocației se înregistrează la primăria comunei, orașului, municipiului sau, după caz, a sectorului municipiului București, în a cărei rază teritorială aceasta trăiește, însoțită de o declarație pe propria răspundere că nu a solicitat alocația de la alte primării.
Alineatul (3)
Pentru persoanele prevăzute la art. 1 alin. (2), cererea se înregistrează la primăria comunei, orașului, municipiului sau, după caz, a sectorului municipiului București, în a cărei rază teritorială domiciliază ori își are reședința familia.
Alineatul (4)
Modelul cererii și declarației pe propria răspundere este prevăzut în anexa nr. 1 la Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 50/2011, cu modificările și completările ulterioare.
Alineatul (5)
În situația în care solicitantul, la data solicitării alocației este beneficiar de ajutor social acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare, și/sau de ajutor pentru încălzirea locuinței acordat în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 70/2011 privind măsurile de protecție socială în perioada sezonului rece, aprobată prin Legea nr. 92/2012, cu modificările și completările ulterioare, cererea se completează potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1 la Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 50/2011, cu modificările și completările ulterioare.
ART

Articolul 4

Paragraf
Reprezentantul familiei prevăzut la art. 3 alin. (1) se stabilește în condițiile prevăzute de art. 11 din lege.
ART

Articolul 5

Alineatul (1)
Cererea și declarația pe propria răspundere prevăzută la art. 3 alin. (1) este însoțită de actele doveditoare privind componența familiei, veniturile acesteia și, după caz, privind frecventarea cursurilor școlare de către copiii aflați în întreținere.
Alineatul (2)
În situația în care familia definită la art. 2 din lege este beneficiară de ajutor social, alocația se acordă la cererea reprezentantului familiei, însoțită numai de livretul de familie.
Alineatul (3)
În situația prevăzută la art. 2 alin. (4^1), dacă reprezentantul legal nu prezintă dovada privind frecventarea cursurilor școlare, copiii nu vor fi luați în calcul la stabilirea venitului mediu net lunar al familiei și nici la stabilirea cuantumului alocației.
Alineatul (4)
Pe măsură ce se dezvoltă protocoale de transfer de date și capacitatea tehnică de comunicare a datelor între instituții în format electronic, documentele doveditoare privind componența familiei și veniturile membrilor acesteia vor putea fi preluate direct de la autoritatea sau instituția publică competentă, responsabilă de colectarea și gestionarea lor, dacă acestea poartă o semnătură electronică extinsă, cu acordul beneficiarului dreptului prevăzut de lege. Lista documentelor va fi adusă la cunoștința solicitanților prin afișare la sediul primăriei sau prin afișare pe pagina de internet a acesteia.
ART

Articolul 6

Alineatul (1)
Componența familiei, filiația copiilor și situația lor juridică față de reprezentantul legal se dovedesc cu livretul de familie.
Alineatul (2)
Abrogat.
Alineatul (3)
În cazul în care nu este eliberat livretul de familie sau situația familiei nu este evidențiată în livretul de familie, reprezentantul familiei prezintă, după caz, în copie certificată pentru conformitate cu originalul la depunerea acestora, următoarele documente:
litera a)
certificatele de naștere ale copiilor aflați în întreținerea familiilor definite laart. 2 din lege;
litera b)
certificatul de căsătorie;
litera c)
hotărârea judecătorească de încredințare în vederea adopției, potrivit legii;
litera d)
hotărârea judecătorească de încuviințare a adopției, potrivit legii;
litera e)
hotărârea judecătorească sau, după caz, hotărârea comisiei pentru protecția copilului pentru măsura plasamentului, potrivit legii;
litera f)
decizia directorului general al direcției generale de asistență socială și protecția copilului sau, după caz, hotărârea judecătorească pentru măsura plasamentului în regim de urgență, potrivit legii;
litera g)
hotărârea judecătorească de instituire a tutelei sau, după caz, dispoziția autorității tutelare, potrivit legii;
litera h)
actul doveditor care atestă calitatea de reprezentant legal al persoanei minore lipsite de capacitate deplină de exercițiu al drepturilor civile, pentru situația prevăzută laart. 12 alin. (3), respectiv părinte, tutore, curator, altă persoană desemnată reprezentant legal prin decizia directorului general al direcției generale de asistență socială și protecția copilului sau, după caz, prin hotărâre judecătorească;
litera i)
hotărârea judecătorească prin care soțul/soția este declarat/declarată dispărut/dispărută;
litera j)
hotărârea judecătorească prin care soțul/soția este arestat/arestată preventiv pe o perioadă mai mare de 30 de zile sau execută o pedeapsă privativă de libertate și nu participă la întreținerea copiilor;
litera k)
după caz, alte acte doveditoare privind componența familiei.
Alineatul (4)
Pentru situațiile prevăzute la art. 1 alin. (2) nu se solicită livretul de familie. Componența familiei, filiația copiilor și situația lor juridică față de reprezentantul legal se dovedesc cu documentele eliberate de autoritățile din țara de origine, traduse în limba română de un traducător autorizat, precum și cu alte documente eliberate de autoritățile române competente.
ART

Articolul 7

Alineatul (1)
La stabilirea venitului mediu net lunar pe membru de familie se iau în considerare toate veniturile pe care membrii acesteia le realizează sau, după caz, le-au realizat în luna anterioară solicitării dreptului, așa cum sunt acestea prevăzute la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare.
Alineatul (1^1)
În cazul în care familia definită conform prevederilor art. 2 din lege are în proprietate, închiriere, comodat sau în altă formă de deținere cel puțîn unul dintre bunurile cuprinse în lista bunurilor ce conduc la excluderea acordării ajutorului social, prevăzută la art. 8 alin. (2) și (3) din Legea nr. 416/2001, cu modificările și completările ulterioare, aceasta nu beneficiază de alocație.
Alineatul (2)
Categoriile de venituri nete realizate și actele doveditoare sunt cele menționate în formularul de cerere.
Alineatul (3)
Abrogat.
Alineatul (4)
În situația în care familia definită la art. 2 din lege locuiește și gospodărește împreună cu alte familii sau persoane, la stabilirea venitului familiei solicitante de alocație se iau în calcul:
litera a)
partea ce revine de drept din veniturile lunare nete, realizate în comun de persoanele din gospodărie;
litera b)
sumele reprezentând obligații legale de întreținere față de copiii pentru care se solicită dreptul/și sau, după caz, față de părinții acestora.
Alineatul (5)
În cazul în care nu se poate determina partea prevăzută la alin. (4) lit. a), fiecare familie sau persoană singură va completa o declarație pe propria răspundere pentru venitul rezultat din gospodărirea împreună.
ART

Articolul 8

Alineatul (1)
Familiile definite la art. 2 din lege, care au în întreținere copii de vârstă școlară, beneficiază de alocație în condițiile în care copiii frecventează fără întrerupere cursurile unei forme de învățământ organizate potrivit legii, cu excepția celor care le întrerup din motive medicale, și nu înregistrează absențe nemotivate în cursul unui semestru care să conducă la scăderea sub 8 a notei la purtare.
Alineatul (2)
La depunerea cererii de acordare a alocației, reprezentantul familiei prezintă la dosar o adeverință eliberată de unitatea de învățământ la care sunt înscriși copiii, care să ateste că aceștia frecventează o formă de învățământ organizată potrivit legii.
Alineatul (3)
Beneficiază de alocație și familiile care au în întreținere copii de vârstă școlară, dar care întrerup temporar frecventarea cursurilor de învățământ organizate potrivit legii sau repetă anul școlar din motive de sănătate dovedite cu certificat medical.
Alineatul (4)
Beneficiază de alocație și familiile care au în întreținere copii de vârstă școlară dacă unul sau mai mulți dintre copii se află în una sau mai multe din următoarele situații:
litera a)
nu sunt înscriși la o unitate de învățământ;
litera b)
repetă anul școlar din alte motive decât cele medicale;
litera c)
nu frecventează cursurile unei forme de învățământ organizate potrivit legii;
litera d)
frecventează cursurile unei forme de învățământ organizate potrivit legii, dar au înregistrat un număr de peste 20 de absențe nemotivate în cursul unui semestru școlar;
litera e)
a finalizat cursurile învățământului general obligatoriu, conform legii, dar nu a împlinit vârsta de 18 ani.
Alineatul (5)
Copilul aflat în situațiile prevăzute la alin. (4) este luat în calcul la stabilirea venitului mediu net lunar al familiei, dar este exclus din numărul de copii ai familiei avut în vedere la acordarea dreptului, iar alocația se va acorda corespunzător numărului de copii din familie care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege.
Alineatul (6)
Prevederile alin. (4) și (5) se aplică în mod corespunzător și în situația prevăzută la art. 2 alin. (4^1), dacă reprezentantul legal nu prezintă dovada privind frecventarea cursurilor școlare.
Alineatul (7)
Alocația se acordă și în perioada vacanțelor școlare.
Alineatul (8)
Pentru familiile care au în întreținere copii cu handicap grav sau accentuat, de vârstă școlară și care nu frecventează o formă de învățământ organizată potrivit legii, alocația se acordă cu condiția prezentării certificatului de încadrare într-un grad de handicap și pe baza dovezii prin care se atestă faptul că respectivul copil nu poate fi înscris în nicio formă de învățământ prevăzută de lege.
Alineatul (9)
Dovada prevăzută la alin. (8) se solicită de către primărie, după caz, de la secretariatele comisiilor pentru protecția copilului sau de la centrele județene de resurse și de asistență educațională, respectiv Centrul Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională.
Alineatul (10)
În aplicarea art. 27 alin. (2) din lege, cuantumul alocației se diminuează cu 20% când se înregistrează un număr de 10 absențe nemotivate și se menține această diminuare până la înregistrarea unui număr de 19 absențe nemotivate, urmând ca în cazul înregistrării unui număr de 20 de absențe nemotivate cuantumul alocației să se diminueze cu 50%.
Alineatul (11)
În situația în care mai mulți copii înregistrează absențe nemotivate, diminuarea prevăzută la art. 27 alin. (2) din lege se aplică pentru fiecare copil în parte în funcție de numărul de absențe nemotivate înregistrate de acesta, de fiecare dată raportând diminuarea la cuantumul alocației.
Alineatul (12)
Cuantumul acordat în condițiile prevăzute la alin. (11) se calculează ca diferență între cuantumul alocației prevăzut de lege, stabilit prin dispoziție a primarului, și valoarea rezultată prin însumarea diminuărilor.
Alineatul (13)
Formula de calcul pentru determinarea cuantumului diminuat potrivit alin. (12) este următoarea:
Paragraf
Exemplu:
Paragraf
Familie formată din soț și soție și 2 copii de vârstă școlară.
Paragraf
Cuantumul alocației stabilit prin dispoziția primarului: 60 lei
Paragraf
Primul copil a înregistrat 10 absențe școlare nemotivate.
Paragraf
Al doilea copil a înregistrat 20 de absențe școlare nemotivate.
Paragraf
Calculul diminuării:
Paragraf
Pentru primul copil: 60 lei x 20% = 12 lei
Paragraf
Pentru al doilea copil: 60 lei x 50% = 30 lei
Paragraf
Diminuarea totală pentru absențele nemotivate înregistrate: 12 lei + 30 lei = 42 lei
Paragraf
Cuantumul diminuat rezultat: 60 lei - 42 lei = 18 lei.
Alineatul (14)
În aplicarea prevederilor art. 27 alin. (3^1) din lege se procedează astfel:
litera a)
în situația în care unul dintre copii repetă anul școlar din alte motive decât cele medicale, includerea în numărul de copii pentru care se acordă alocația se face începând cu anul școlar următor, dacă acesta este înscris/frecventează cursurile;
litera b)
în situația în care unul dintre copii înregistrează peste 20 de absențe nemotivate/semestru includerea în numărul de copii pentru care se acordă alocația se face începând cu semestrul următor, dacă acesta este înscris/frecventează cursurile.
Alineatul (15)
Modificarea cuantumului alocației se face în baza cererii prevăzută la art. 3 alin. (5) și a dovezii eliberate de inspectoratul școlar privind reînceperea cursurilor școlare.
ART

Articolul 9

Alineatul (1)
În vederea soluționării cererii pentru acordarea alocației, primarul dispune, în mod obligatoriu, verificarea prin anchetă socială, la domiciliul sau, după caz, la reședința solicitantului, a situației ce rezultă din datele înscrise în actele doveditoare.
Alineatul (2)
În cazul familiilor prevăzute la art. 3 alin. (2), verificarea prevăzută la alin. (1) se va efectua la locul indicat de solicitant, de către o comisie formată din cel puțîn două persoane.
Alineatul (3)
Ancheta socială se efectuează, în termenul prevăzut la art. 15 alin. (2) din lege, de la data înregistrării cererii, de către personalul serviciului public de asistență socială din subordinea consiliului local sau, după caz, de către personalul din compartimentul cu atribuții în domeniul asistenței sociale din aparatul de specialitate al primarului.
Alineatul (4)
Pentru definitivarea anchetei sociale personalul prevăzut la alin. (3) poate utiliza și informații de la persoane sau instituții care cunosc situația materială, socială și civilă a familiei solicitantului de alocație.
Alineatul (5)
Ancheta socială prevăzută la alin. (1), precum și anchetele sociale prevăzute la art. 23 alin. (2), art. 25 alin. (1) și art. 28 alin. (2) din lege se întocmesc potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 2 la Normele metodologice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 50/2011, cu modificările și completările ulterioare.
Alineatul (6)
În situația în care alocația se solicită o dată cu ajutorul social prevăzut de Legea nr. 416/2001, cu modificările și completările ulterioare, verificarea prevăzută la alin. (1) se efectuează o singură dată pentru stabilirea celor două drepturi.
Alineatul (7)
În situația în care alocația se solicită ulterior stabilirii dreptului la ajutorul social prevăzut de Legea nr. 416/2001, cu modificările și completările ulterioare, acordarea dreptului la alocație se face pe baza anchetei sociale efectuate pentru stabilirea dreptului de ajutor social, luând în considerare documentele doveditoare aferente, potrivit legii.
ART

Articolul 10

Alineatul (1)
Dreptul la alocație se stabilește prin dispoziție scrisă a primarului și se acordă începând cu luna următoare înregistrării cererii.
Alineatul (2)
În situația prevăzută la art. 9 alin. (6) dispoziția scrisă a primarului se emite cu respectarea prevederilor art. 18^1 din lege și conține cuantumul separat al fiecărui drept aprobat.
Alineatul (3)
Dispoziția primarului de stabilire a dreptului la alocație se transmite la agențiile pentru plăți și inspecție socială județene, respectiv a municipiului București, denumite în continuare agenții teritoriale, însoțită de copia cererii și a declarației pe propria răspundere, certificată de primar.
Alineatul (4)
Primarul are obligația de a transmite agenției teritoriale, pe bază de borderou, documentele prevăzute la alin. (3), până la data de 5 a lunii următoare, pentru luna anterioară. Borderoul se întocmește potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 3.
Alineatul (5)
Actele doveditoare care au stat la baza emiterii dispoziției primarului împreună cu ancheta socială se păstrează la primărie în dosarul titularului.
ART

Articolul 11

Alineatul (1)
Plata drepturilor de alocație se face prin decizie a directorului executiv al agenției teritoriale, emisă pe baza documentelor prevăzute la art. 10 alin. (3).
Alineatul (2)
Plata alocației se asigură lunar de către agențiile județene pe bază de mandat poștal sau, după caz, în cont personal ori în cont de card, potrivit dispozițiilor art. 22 din lege, ținând seama de opțiunea beneficiarului. Plata se efectuează în luna curentă pentru drepturile lunii anterioare.
Alineatul (3)
În cazul familiilor prevăzute la art. 10 alin. (3) din lege, plata alocației se asigură prin stat de plată și se efectuează până la data de 15 a lunii în curs, pentru luna anterioară. Agențiile teritoriale împreună cu primarii organizează activitatea de plată a drepturilor de alocație pentru aceste situații.
Alineatul (4)
În situația în care alocația se solicită odată cu ajutorul social prevăzut de Legea nr. 416/2001, cu modificările și completările ulterioare, plata drepturilor se efectuează la aceeași dată.
ART

Articolul 12

Alineatul (1)
Pentru copiii de vârstă școlară din familiile care beneficiază de alocație, inspectoratele școlare județene, respectiv ale municipiului București, denumite în continuare inspectorate școlare, au obligația de a comunica agențiilor teritoriale, până la data de 15 a lunii următoare încheierii semestrului școlar, situația privind absențele școlare nemotivate înregistrate de către acești copii, conform formatului electronic convenit cu agențiile teritoriale, care conține în mod obligatoriu elementele prevăzute la art. 27 alin. (1) din lege.
Alineatul (2)
Evidența prevăzută la alin. (1) cuprinde și elevii înscriși în unitățile de învățământ private acreditate ori autorizate în condițiile legii.
Alineatul (3)
În vederea îndeplinirii obligației prevăzute la alin. (1), agențiile teritoriale transmit inspectoratelor școlare, până la data de 15 a ultimei luni a semestrului școlar, evidența electronică a copiilor de vârstă școlară din familiile beneficiare de alocație.
Alineatul (4)
Evidența electronică, în formatul transmis de agențiile teritoriale, va fi completată de către inspectoratele școlare pe baza situației centralizate a absențelor școlare nemotivate comunicate de unitățile de învățământ la care sunt înscriși copiii din familiile beneficiare de alocație.
Alineatul (5)
Evidența electronică a absențelor școlare nemotivate pentru copiii de vârstă școlară din familiile beneficiare de alocație va conține în mod obligatoriu numele, prenumele, codul numeric personal ale copiilor și reprezentanților familiei, adresa de domiciliu sau de reședință și numărul de absențe nemotivate înregistrate.
Alineatul (6)
Procedura de transmitere a situației centralizate a absențelor școlare nemotivate, prevăzută la alin. (3), de către unitățile de învățământ va fi stabilită de către Ministerul Educației Cercetării, Tineretului și Sportului.
Alineatul (7)
Pentru anul școlar 2010-2011, în vederea aplicării prevederilor alin. (1)-(5), inspectoratele școlare transmit prima situație a absențelor școlare nemotivate până la data de 15 a lunii următoare încheierii celui de-al II-lea semestru școlar.
ART

Articolul 13

Alineatul (1)
În cazul în care intervin modificări cu privire la componența familiei și/sau a veniturilor realizate de membrii acesteia, titularul alocației are obligația ca, în termen de maximum 15 zile, să comunice în scris primarului modificările intervenite.
Alineatul (2)
În funcție de modificările intervenite în situația familiei titularului, se aplică în mod corespunzător prevederile art. 23 alin. (2) și (3) din lege.
ART

Articolul 14

Alineatul (1)
În vederea urmăririi respectării condițiilor de acordare a dreptului la alocație, primarii dispun efectuarea de anchete sociale la interval de 6 luni sau ori de câte ori este nevoie.
Alineatul (2)
În situația prevăzută la art. 9 alin. (6) și (7), ancheta socială prevăzută la alin. (1) se efectuează o singură dată, pentru ambele beneficii de asistență socială acordate.
Alineatul (3)
În situația în care se constată schimbări ce conduc la modificarea cuantumului alocației sau, după caz, la încetarea dreptului de alocație, se aplică în mod corespunzător prevederile art. 25 alin. (2)-(4) din lege.
Alineatul (4)
În cazul în care titularul refuză să furnizeze informațiile necesare pentru întocmirea anchetei sociale prevăzute la alin. (1) se aplică dispozițiile art. 25 alin. (5) din lege.
ART

Articolul 14^1

Paragraf
Abrogat.
ART

Articolul 15

Alineatul (1)
Plata alocației se suspendă în luna următoare celei în care se constată existența uneia dintre situațiile prevăzute la art. 28 alin. (1) din lege.
Alineatul (2)
Reluarea plății drepturilor de alocație suspendate se face după cum urmează:
litera a)
începând cu luna următoare încetării măsurii plasamentului sau plasamentului în regim de urgență într-un serviciu de tip rezidențial, în situația revenirii în familia pentru care s-a stabilit dreptul inițial la alocație, pentru situația prevăzută laart. 28 alin. (1) lit. a) din lege;
litera b)
începând cu luna următoare celei în care, după verificarea prevăzută laart. 28 alin. (2) din lege, primarul comunică agenției teritoriale îndeplinirea de către beneficiari a condițiilor de acordare, pentru situațiile prevăzute laart. 28 alin. (1) lit. b)șic) din lege.
Alineatul (3)
Plata alocației în condițiile prevăzute la alin. (2) se face în cuantumul stabilit prin dispoziția primarului sau, după caz, în cuantumul diminuat conform art. 27 alin. (2) din lege.
Alineatul (4)
În situația prevăzută la art. 28 alin. (1) lit. a) din lege, în cazul în care copilul/copiii pentru care s-a stabilit măsura plasamentului sau a plasamentului în regim de urgență într-un serviciu de tip rezidențial nu revine/revin în familia pentru care s-a stabilit dreptul inițial la alocație, dreptul încetează pentru familia în cauză.
ART

Articolul 16

Alineatul (1)
Modificarea cuantumului alocației și încetarea dreptului în condițiile prevăzute la art. 25, art. 27 alin. (3) și (3^1), respectiv art. 32 din lege se fac prin dispoziție a primarului.
Alineatul (2)
Dispozițiile primarului prevăzute la alin. (1) se transmit agenției teritoriale, pe bază de borderou, în termenul prevăzut la art. 10 alin. (4). Modelul borderoului este prevăzut în anexa nr. 4.
Alineatul (3)
Pe baza dispoziției primarului, directorul agenției teritoriale emite decizia de modificare a cuantumului, respectiv de încetare a plății.
ART

Articolul 17

Alineatul (1)
Pentru situațiile în care numărul beneficiarilor este mai mare de 10, atât dispoziția primarului, cât și decizia directorului agenției teritoriale pot fi emise colectiv, comunicarea acestora fiind realizată individual.
Alineatul (2)
Modelul deciziilor emise de directorul agenției teritoriale se stabilește prin ordin al președintelui Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială.
ART

Articolul 18

Alineatul (1)
Fondurile necesare pentru plata alocației, precum și a cheltuielilor de transmitere se asigură din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale.
Alineatul (2)
Cheltuielile administrative privind stabilirea, modificarea sau încetarea dreptului la alocație, precum și pentru tipărirea formularelor cererii și declarației pe propria răspundere pentru acordarea unor drepturi de asistență socială prevăzute la art. 3 alin. (4) și art. 13 alin. (1) se asigură din bugetele locale.
Alineatul (3)
Lunar, până la data de 15 a lunii, agențiile teritoriale transmit Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială, pe baza documentelor prevăzute la art. 10 alin. (2), fundamentarea necesarului de credite pentru plata alocației.
Alineatul (4)
Pe baza fundamentărilor prevăzute la alin. (3), Agenția Națională de Plăți și Inspecție Socială solicită Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale până la data de 20 a fiecărei luni necesarul de credite bugetare centralizat.
ART

Articolul 19

Paragraf
În aplicarea prezentelor norme metodologice, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale poate emite precizări sau instrucțiuni care se aprobă prin ordin al ministrului muncii, familiei și protecției sociale.
ART

Articolul 20

Paragraf
Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezentele norme metodologice.
ANX

Anexa nr. 1 nr

Paragraf
Abrogată.
ANX

Anexa nr. 2 nr

Paragraf
Abrogată.
ANX

Anexa nr. 3 nr

Paragraf
la norme metodologice
Paragraf
Font 7*
Paragraf
- model -
Paragraf
BORDEROU
Paragraf
DOCUMENTE STABILIRE PLĂȚI DREPTURI NOI
Paragraf
│PRIMĂRIA │ │ │DELEGAT PRIMĂRIE│
Paragraf
│JUDEȚUL │ │ │NUME │ │
Paragraf
│ADRESA │ │ │PRENUME │ │
Paragraf
│CUI │ │ │CNP │ │
Paragraf
│COD POȘTAL │
Paragraf
│OFICIUL POȘTAL │
Paragraf
Nr.
Paragraf
Data
Paragraf
ÎNSUȘIT PRIMAR
Paragraf
│ │ Titular │ Adresa │ │ │ │Nr. │Nr. │Cuantum│ Documente │
Paragraf
│ ├────┬───────┬───┼────┬───┬───┬───┬───┬───┬───┬────┬────┬───┤Nr.│Tip │Venit│înre-│dis- │lunar │ transmise**) │
Paragraf
│Nr.│ │ │ │ │ │ │ │ │ │Sec│Lo │Ofi │Cod│co-│fami-│ net/│gis- │pozi-│aloca- ├───────┬───────┤
Paragraf
│crt│Nume│Prenume│CNP│Str.│Nr.│Bl.│Sc.│Et.│Ap.│to │cali│ciul│poș│pii│lie*)│per- │trare│ție │ ție │dispo- │cerere │
Paragraf
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │rul│ta │Poș-│tal│ │ │soană│cere-│ │ │ziție │ │
Paragraf
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │tea │tal │ │ │ │ │ re │ │ │ │ │
Paragraf
*) SE VA TRECE "1" PENTRU FAMILIILE CU UN PĂRINTE ȘI "2" PENTRU FAMILIILE CU DOI PĂRINȚI
Paragraf
**) SE BIFEAZĂ PE COLOANĂ DOCUMENTUL CORESPUNZĂTOR ATAȘAT BORDEROULUI
ANX

Anexa nr. 4 nr

Paragraf
la norme metodologice
Paragraf
Font 7*
Paragraf
- model -
Paragraf
BORDEROU
Paragraf
DISPOZIȚII MODIFICARE CUANTUM/ÎNCETARE DREPT
Paragraf
│PRIMĂRIA │ │ │DELEGAT PRIMĂRIE│
Paragraf
│JUDEȚUL │ │ │NUME │ │
Paragraf
│ADRESA │ │ │PRENUME │ │
Paragraf
│CUI │ │ │CNP │ │
Paragraf
│COD POȘTAL │
Paragraf
│OFICIUL POȘTAL │
Paragraf
Nr.
Paragraf
Data
Paragraf
ÎNSUȘIT PRIMAR
Paragraf
│ │ Titular │ Adresa │ │ │Nr. │ Tip dispoziție │
Paragraf
│ ├────┬───────┬───┼────┬───┬───┬───┬───┬───┬───┬────┬────┬───┤Nr.│Tip │dis- ├──────────────────┬────────┤
Paragraf
│Nr.│ │ │ │ │ │ │ │ │ │Sec│Lo │Ofi │Cod│co-│fami-│pozi-│Modificare cuantum│ │
Paragraf
│crt│Nume│Prenume│CNP│Str.│Nr.│Bl.│Sc.│Et.│Ap.│to │cali│ciul│poș│pii│lie*)│ție ├─────────┬────────┤Încetare│
Paragraf
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │rul│ta │Poș-│tal│ │ │ │ Cuantum │Cuantum │ drept │
Paragraf
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │tea │tal │ │ │ │ │ vechi │ nou │ │
Paragraf
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ (lei) │ (lei) │ │
Paragraf
*) SE VA TRECE "1" PENTRU FAMILIILE CU UN PĂRINTE ȘI "2" PENTRU FAMILIILE CU DOI PĂRINȚI

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Începe Conversația.

Pregătit să știi exact de unde vine răspunsul?

Newsletter

Primește noutățile legislative și actualizările platformei direct pe email.

© 2026 Toate drepturile rezervate.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031