AcasăDocument

HOTĂRÂRE nr. 947 din 1 ianuarie 1970

privind repartizarea şi încadrarea în munca a absolvenţilor învăţămîntului de zi al liceelor industriale, agricole, silvice, economice şi sanitare

Abrogat
Emitent:CONSILIUL DE MINIŞTRI
Publicat:01.01.1970
Versiune:unica
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
Consiliul de Miniştri al Republicii Socialiste România hotărăşte:

Articolul 1

Paragraf
Absolvenţii învăţămîntului de zi al liceelor industriale, agricole, silvice, economice şi sanitare care nu continua studiile în învăţămîntul superior de zi vor fi repartizaţi în activităţi productive tehnice, economice sau sanitare.
Paragraf
Aceştia vor fi încadraţi la locuri de muncă în specialitatea obţinută prin studii sau în specialităţi înrudite pentru care se cer studii medii de specialitate, în conformitate cu nomenclatoarele de pregătire şi stagiu, sau ca muncitori calificaţi în meserii pentru care se cer cunoştinţe tehnice de nivel mediu.

Articolul 2

Paragraf
Ministerele, celelalte organe centrale ale administraţiei de stat şi comitetele executive ale consiliilor populare judeţene şi al municipiului Bucureşti în subordinea cărora funcţionează licee industriale, agricole, silvice şi sanitare vor lua măsuri de repartizare în producţie a absolvenţilor acestor licee corespunzător cu necesităţile organizaţiilor socialiste. La repartizare se va tine seama şi de necesarul celorlalte organe centrale şi locale care nu pregătesc asemenea cadre.
Paragraf
Repartizarea în munca a absolvenţilor liceelor economice se va face pe baza unui plan anual de repartizare numerică, întocmit de Ministerul Muncii, Comitetul de Stat pentru Economia şi Administraţia Locală şi Ministerul Învăţămîntului, cu consultarea Comitetului de Stat al Planificarii şi a organelor care au în subordine asemenea licee, precum şi a acelora care au nevoie de cadre cu studii medii economice, corespunzător cu necesităţile organizaţiilor socialiste.

Articolul 3

Paragraf
În vederea desfăşurării lucrărilor de repartizare a absolvenţilor, organele centrale şi cele locale ale administraţiei de stat vor comunică fiecărui liceu de specialitate din subordine numărul locurilor de muncă pe organizaţii unde urmează să fie repartizaţi absolvenţii, tinindu-se seama de apropierea acestora de domiciliu.
Paragraf
Comunicarea locurilor de muncă se va face cu cel puţin 80 de zile înainte de data stabilită pentru repartizare.
Paragraf
Organele centrale şi locale care nu au în subordine licee de specialitate sau care nu pregătesc în liceele din subordinea lor cadre în toate specialitatile de care au nevoie vor comunică necesarul de absolvenţi pe organizaţii şi specialităţi organelor care au astfel de licee cu cel puţin 60 de zile înainte de data stabilită pentru repartizare.

Articolul 4

Paragraf
Repartizarea absolvenţilor de la învăţămîntul de zi al liceelor de specialitate prevăzute la art. 1 care nu continua studiile în învăţămîntul superior de zi se face după prima sesiune a concursului de admitere în învăţămîntul superior, pe bază de cereri adresate de către absolvenţi conducerii liceului cu cel puţin 5 zile înainte de data stabilirii de Ministerul Învăţămîntului pentru repartizare.

Articolul 5

Paragraf
Pentru repartizarea nominală în producţie a absolvenţilor, se instituie în fiecare liceu de specialitate o comisie compusa din directorul liceului ca preşedinte, dirigintele clasei şi delegatul direcţiei judeţene pentru probleme de muncă şi ocrotiri sociale ca membri.
Paragraf
La repartizare, comisia va tine seama, pe cît posibil, de localitatea în care absolventul îşi are domiciliul.

Articolul 6

Paragraf
Absolvenţii liceelor de specialitate care nu au promovat examenul de bacalaureat vor fi repartizaţi pe locurile rămase neocupate de către cei care poseda diploma de bacalaureat. Ocuparea posturilor tehnico-administrative pentru care se cer studii medii de specialitate se va putea face numai după obţinerea diplomei de bacalaureat a liceului de specialitate absolvit.

Articolul 7

Paragraf
Comisiile de repartizare vor inmina absolvenţilor dispoziţia de repartizare în care se va specifică organizaţia unde este repartizat şi se va preciza dacă absolventul a promovat examenul de bacalaureat.
Paragraf
Ministerul Învăţămîntului şi-a stabilit modelul formularului dispoziţiei de repartizare.

Articolul 8

Paragraf
Ministerele, celelalte organe centrale ale administraţiei de stat, precum şi comitetele executive ale consiliilor populare judeţene şi al municipiului Bucureşti vor lua măsuri de înlocuire treptata, pînă în anul 1975, a cadrelor ce ocupa posturi pentru care se cer studii medii de specialitate şi care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute în nomenclatoarele de studii şi stagiu.
Paragraf
Prin derogare de la prevederile alineatului precedent, organizaţiile socialiste vor putea menţine pe posturi pentru care este necesară o pregătire medie de specialitate persoane fără o astfel de pregătire, dar care au experienta îndelungată şi obţin rezultate corespunzătoare în munca.

Articolul 9

Paragraf
În termen de o luna de la data prezentei hotărîri, Ministerul Muncii va elabora completările necesare la nomenclatoarele de pregătire şi stagiu şi indicatoarele tarifare de calificare, în vederea încadrării absolvenţilor liceelor de specialitate, şi va stabili, pe specialităţi şi meserii complexe, perioada necesară cît vor lucra ca stagiari.

Articolul 10

Paragraf
Absolvenţii liceelor industriale, agricole şi silvice pot candida la ocuparea funcţiei de maistru după efectuarea unui stagiu în producţie, a cărui durata se stabileşte de ministere şi celelalte organe centrale ale administraţiei de stat, în funcţie de specificul ramurii.

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Începe Conversația.

Pregătit să știi exact de unde vine răspunsul?

Newsletter

Primește noutățile legislative și actualizările platformei direct pe email.

© 2026 Toate drepturile rezervate.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031