AcasăDocument
ORDIN nr. 1.101 din 30 septembrie 2016
privind aprobarea Normelor de supraveghere, prevenire şi limitare a infecţiilor asociate asistenţei medicale în unităţile sanitare
În vigoare
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
Văzând Referatul de aprobare nr. V.V.V. 4.289 din 30 septembrie 2016, întocmit de Direcţia generală de asistenţă medicală şi sănătate publică din cadrul Ministerului Sănătăţii,
Paragraf
având în vedere prevederile art. 8 alin. (1) lit. a) şi art. 166 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
Paragraf
în temeiul prevederilor art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,
Paragraf
ministrul sănătăţii emite următorul ordin:
ART
Articolul 1
litera
(1) Se aprobă Normele de supraveghere, prevenire şi limitare a infecţiilor asociate asistenţei medicale în unităţile sanitare, prevăzute în anexele nr. 1-4, care fac parte integrantă din prezentul ordin.
litera
(2) Normele prevăzute la alin. (1) cuprind:
litera a)
Organizarea activităţilor de supraveghere, prevenire şi limitare a infecţiilor asociate asistenţei medicale în unităţile sanitare publice şi private cu paturi - anexa nr. 1;
litera b)
Supravegherea şi raportarea infecţiilor asociate asistenţei medicale - anexa nr. 2;
litera c)
Metodologia de supraveghere a expunerii accidentale a personalului care lucrează în domeniul sanitar la produse biologice - anexa nr. 3;
litera d)
Precauţiunile standard - măsuri minime obligatorii pentru prevenirea şi limitarea infecţiilor asociate asistenţei medicale - anexa nr. 4.
ART
Articolul 2
Paragraf
Definiţii de caz utilizate pentru supravegherea infecţiilor asociate asistenţei medicale sunt cele prevăzute în Decizia 2012/506/UE.
ART
Articolul 3
Paragraf
Depistarea/Identificarea, înregistrarea şi declararea/raportarea infecţiilor asociate asistenţei medicale de către orice unitate sanitară sunt obligatorii.
ART
Articolul 4
Paragraf
Fiecare unitate sanitară elaborează anual un program propriu de supraveghere, prevenire şi limitare a infecţiilor asociate asistenţei medicale.
ART
Articolul 5
Paragraf
Fondurile necesare îndeplinirii activităţilor din programul prevăzut la art. 4 vor fi asigurate din bugetul de venituri şi cheltuieli al unităţii şi vor fi afişate pe site-ul unităţii, defalcat pe tip de cheltuieli (teste screening pacienţi, teste de autocontrol, dezinfectanţi, controlul microbiologic al personalului etc.).
ART
Articolul 6
Paragraf
Costurile aferente activităţilor de supraveghere, prevenire şi limitare a infecţiilor asociate asistenţei medicale se vor regăsi în valoarea serviciilor medicale decontate de fiecare plătitor/asigurător/finanţator aflat în relaţie contractuală cu unităţile sanitare, pentru fiecare dintre pacienţii eligibili asistaţi.
ART
Articolul 7
Paragraf
În toate unităţile sanitare activitatea de supraveghere, prevenire şi limitare a infecţiilor asociate asistenţei medicale face parte din obligaţiile profesionale ale personalului şi va fi înscrisă în fişa postului fiecărui salariat.
ART
Articolul 8
Paragraf
Orice daună adusă pacienţilor prin nerespectarea prevederilor prezentului ordin sau a normativelor profesionale privind asigurarea calităţii asistenţei medicale acordate pacienţilor în scopul prevenirii infecţiilor asociate asistenţei medicale atrage responsabilitatea individuală sau, după caz, instituţională, în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare.
ART
Articolul 9
Paragraf
Direcţiile/Serviciile de specialitate din cadrul Ministerului Sănătăţii, Institutul Naţional de Sănătate Publică, direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, precum şi unităţile sanitare din sistemul public şi privat vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
ART
Articolul 10
Paragraf
La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului sănătăţii publice nr. 916/2006 privind aprobarea Normelor de supraveghere, prevenire şi control al infecţiilor nosocomiale în unităţile sanitare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 759 din 6 septembrie 2006.
ART
Articolul 11
Paragraf
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
SMN
Semnături
Paragraf
Ministrul sănătăţii,
Paragraf
Vlad Vasile Voiculescu
Paragraf
Bucureşti, 30 septembrie 2016.
Paragraf
Nr. 1.101.
ANX
Anexa 1-4
Referință
Vrei mai mult?
Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.
Începe gratuit