PROCEDURA ŞI CRITERIILE din 20 iulie 2016 (actualizate)de aprobare şi vizare anuală a planului de operare pentru producătorii care îşi îndeplinesc în mod individual obligaţiile de gestionare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (actualizate până la data de 24 octombrie 2016)
În vigoare
3 versiuni ale acestui act — din 16 iulie 2020 până azi. Vezi textul la orice dată
Notă
Paragraf
*) Aprobate prin Ordinul nr. 1.494/846/2016, publicat în Monitorul Oficial nr. 682 din 2 septembrie 2016.
Articolul 1
Paragraf
Producătorii care îşi îndeplinesc în mod individual obligaţiile, prevăzuţi la art. 25 alin. (6) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 5/2015, denumiţi în continuare producători individuali, au dreptul să îşi desfăşoare activitatea numai dacă deţin un plan de operare aprobat, conform prezentei proceduri.
Articolul 2
Paragraf
Aprobarea şi vizarea anuală a planului de operare pentru producătorii individuali se fac de către conducătorul autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, la propunerea Comisiei, după avizul/aprobarea secretarului de stat cu atribuţii în domeniu din cadrul aceleiaşi instituţii potrivit prevederilor prezentei proceduri. Acordarea şi revizuirea licenţei de operare se fac în baza depunerii dosarului complet pentru aprobarea planului de operare, potrivit prevederilor prezentului ordin.
Articolul 3
litera
(1) Dosarul pentru aprobarea planului de operare trebuie să cuprindă următoarele documente:
litera A)
cerere-tip de aprobare a planului de operare, potrivit anexei nr. 2a;
litera B)
actul constitutiv al persoanei juridice, în copie conformă cu originalul;
litera C)
certificatul de înregistrare la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, în copie conformă cu originalul;
litera D)
certificatul constatator detaliat, eliberat cu cel mult 30 de zile înainte de data depunerii, de către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, în original, conform Legii nr. 26/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
litera E)
planul de operare, întocmit cu respectarea conţinutului-cadru prevăzut în anexa nr. 2b;
litera F)
dovada constituirii garanţiei financiare, conform art. 29 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 5/2015;
litera G)
cazierul fiscal valabil la data depunerii.
litera
(2) Documentele prevăzute la alin. (1) lit. a)-g) vor fi însoţite de un opis al acestora.
Articolul 4
Paragraf
Dosarul de aprobare a planului de operare menţionat la art. 3 se depune de către solicitant la sediul autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, în atenţia direcţiei generale de specialitate cu atribuţii în domeniul gestionării deşeurilor, atât în format letric, cât şi în format electronic, în trei exemplare. Fiecare pagină din dosarul de aprobare a planului de operare este numerotată şi certificată pentru conformitate. Documentele obligatorii din cadrul dosarului de aprobare a planului de operare vor avea ordinea prezentată la art. 3.
Articolul 5
litera
(1) În cazul în care dosarul de aprobare a planului de operare cuprinde toate documentele şi informaţiile prevăzute la art. 3, în formatul şi conţinutul solicitat, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data depunerii dosarului complet Comisia informează solicitantul cu privire la decizia luată.
litera
(2) Aprobarea planului de operare se emite conform modelului prevăzut în anexa nr. 2c.
litera
(3) Aprobarea planului de operare se emite după ce solicitantul depune la sediul autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, în atenţia direcţiei generale de specialitate cu atribuţii în domeniul gestionării deşeurilor, dovada achitării tarifului de emitere a Aprobării planului de operare, conform art. 6 alin. (1) din ordin.
Articolul 6
litera
(1) În cazul în care dosarul de aprobare a planului de operare nu cuprinde toate documentele şi informaţiile prevăzute la art. 3, Comisia informează solicitantul cu privire la deficienţele constatate.
litera
(2) În situaţia în care în termen de 30 de zile de la primirea informării menţionate la alin. (1) solicitantul nu remediază aceste deficienţe, dosarul este respins.
litera
(3) Respingerea dosarului de aprobare a planului de operare se motivează şi se comunică în scris solicitantului de către Comisie.
litera
(4) Solicitantul poate ataca decizia de respingere, potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Articolul 7
Paragraf
Producătorii individuali notifică comisia printr-o scrisoare despre intenţia de a desfăşura activitatea în anul următor. Scrisoarea de intenţie se transmite până la data de 20 noiembrie a fiecărui an.
Articolul 8
Paragraf
În vederea obţinerii vizei anuale, producătorii individuali transmit comisiei un raport de audit financiar extern conform Standardului român de audit financiar, precum şi un raport de audit operaţional extern întocmit potrivit anexei nr. 1d "Cerinţe minime pentru efectuarea auditului operaţional extern", pentru solicitanţii auditului, până la 15 mai a anului următor pentru anul anterior pentru care se realizează auditurile respective.
Articolul 9
litera
(1) Nu se acordă viza anuală în următoarele situaţii:
litera A)
dacă producătorul individual nu a transmis Comisiei raportul de audit financiar extern şi raportul de audit operaţional extern până la data de 15 mai a anului următor celui pentru care se realizează respectivele audituri externe, în acord cu prevederile art. 8;
litera B)
dacă, în urma analizării raportului de audit financiar extern şi a raportului de audit operaţional extern, precum şi a datelor menţionate la art. 7 şi 8 din ordin, s-au constatat neîndeplinirea ratelor minime de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice prevăzute la art. 17 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 5/2015 şi neîndeplinirea obiectivelor de valorificare prevăzute la art. 27 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 5/2015.
litera
(2) În cazul în care, în urma analizării raportului de audit financiar extern şi a raportului de audit operaţional extern, s-a constatat neîndeplinirea obiectivelor din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 5/2015, Comisia va sesiza Garda Naţională de Mediu pentru aplicarea în mod corespunzător a sancţiunilor reglementate la art. 43 alin. (1) lit. b) pct. 1 şi lit. b) pct. 1 şi lit. c) pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 5/2015 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice.
Articolul 10
Paragraf
Producătorii individuali sunt obligaţi să solicite revizuirea planului de operare în situaţia în care există modificări ale conţinutului documentelor prevăzute la art. 3.
Articolul 11
Paragraf
Revizuirea planului de operare se face în baza prevederilor art. 3 şi 4.
Articolul 12
Paragraf
Producătorii individuali care nu au primit viza anuală într-un an sunt obligaţi începând de anul următor la transferarea responsabilităţii îndeplinirii obiectivelor către o organizaţie colectivă care deţine licenţă de operare validă, în termen de 45 de zile de la comunicarea măsurii de neacordare a vizei anuale şi la notificarea comisiei, în acest sens.
Articolul 13
Paragraf
Producătorul individual se radiază de drept din registrul producătorilor de echipamente electrice şi electronice prevăzut la art. 38 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 5/2015, în situaţia în care acestuia nu i s-a acordat viza anuală şi nu îşi transferă responsabilităţile îndeplinirii obiectivelor către o organizaţie colectivă care deţine licenţă de operare validă în termenul prevăzut la art. 12.
Articolul 14
Paragraf
În situaţia aplicării prevederilor art. 13, Comisia notifică Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului privind anularea numărului de înregistrare din registrul producătorilor de echipamente electrice şi electronice prevăzut la art. 38 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 5/2015, care va proceda la modificarea registrului producătorilor, în acest sens.
Articolul 15
Paragraf
În cazul radierii din registrul producătorilor de echipamente electrice şi electronice este interzis producătorului de echipamente electrice şi electronice să pună pe piaţă echipamente electrice şi electronice, până când nu obţine un nou număr de înregistrare.
Articolul 16
Paragraf
Obligaţiile producătorilor individuali:
litera A)
să asigure şi să finanţeze colectarea şi valorificarea deşeurilor de echipamente electrice şi electronice, astfel încât să fie atinse cel puţin obiectivele prevăzute în anexele nr. 6 şi 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 5/2015;
litera B)
să încheie contracte/parteneriate sau alte forme de colaborare, în condiţiile legii, cu autorităţile administraţiei publice locale;
litera C)
să încheie contracte sau alte forme de colaborare în condiţiile legii cu colectorii autorizaţi să preia deşeuri de echipamente electrice şi electronice, precum şi cu operatorii economici autorizaţi pentru tratarea, valorificarea şi reciclarea, care acceptă condiţiile contractuale;
litera D)
să transmită, la solicitarea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului sau a unităţilor din subordonarea sau în coordonarea acesteia, informaţii referitoare la activitatea pentru care au obţinut aprobarea planului de operare în vederea elaborării de studii, statistici ori pentru monitorizarea respectării prevederilor privind protecţia mediului şi pentru respectarea obligaţiilor privind raportările către Comisia Europeană, potrivit legii;
litera E)
să transmită, la solicitarea Comisiei, orice informaţii referitoare la activitatea pentru care i s-a aprobat planul de operare, în condiţiile legii;
litera F)
să pună la dispoziţia organelor de control abilitate potrivit legii toate documentele solicitate conform prevederilor legale în vigoare.
Articolul 17
Paragraf
Anexele nr. 2a-2c fac parte integrantă din prezenta procedură.
Anexa 2 A
Paragraf
la procedură
Paragraf
Antet solicitant
Paragraf
Nr. ...../......
Paragraf
CERERE
Paragraf
de aprobare a planului de operare
Paragraf
- Model -
Paragraf
Subscrisa, ......., cu sediul social în ......., str. ....... nr. .... bl. ...., ap. ...., judeţul/sectorul ......, înregistrată la ........... cu nr. ....., cod unic de înregistrare nr. ..../...., cont bancar nr. ......., deschis la ..............., sucursala ......., telefon ......., fax ........., e-mail ........., prin ........., în calitate de reprezentant legal, solicită aprobarea planului de operare în scopul ducerii la îndeplinire a obligaţiilor privind gestionarea deşeurilor din echipamente electrice şi electronice, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 5/2015 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice, pentru următoarele categorii*) de echipamente electrice şi electronice ............... .
Notă
Paragraf
*) Se vor menţiona categoriile din anexele nr. 1 şi 3 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 5/2015 (în perioada până la 14 august 2018 inclusiv), respectiv categoriile din anexa nr. 2 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 5/2015 (după 15 august 2018).
Paragraf
Anexăm documentele specifice prevăzute în procedură.
Paragraf
Declar pe propria răspundere, cunoscând prevederile relevante ale legii penale, că documentele prezentate în copie sunt conforme cu originalul.
PRE PRE_270
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Anexa 2 B
Paragraf
la procedură
Paragraf
Plan de operare pe trei ani (3 ani) care conţine responsabilităţile
Paragraf
producătorilor individuali şi criteriile de aprobare a planului de operare
Paragraf
Planul de operare trebuie să cuprindă următoarele elemente:
litera A)
modul în care se organizează şi se finanţează colectarea, tratarea şi valorificarea deşeurilor de echipamente electrice şi electronice pentru realizarea ratelor minime anuale de colectare şi a tuturor obiectivelor şi responsabilităţilor care le revin, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 5/2015;
litera B)
modul în care se asigură realizarea ratelor minime anuale de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice pentru care sunt responsabili;
litera C)
modul în care se asigură realizarea obiectivelor de valorificare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice, potrivit legii;
litera D)
valoarea costurilor de gestionare a DEEE-urilor pe categorii şi modul de calcul al acestora.
Paragraf
Prezentul plan de operare este semnat şi asumat de către reprezentantul legal al producătorului individual.
Anexa 2 C
Paragraf
la procedură
Paragraf
MINISTERUL MEDIULUI, APELOR ŞI PĂDURILOR
Paragraf
APROBARE PLAN DE OPERARE
Paragraf
- Model -
Paragraf
Nr. ......... din .............
Paragraf
Se aprobă planul de operare în scopul ducerii la îndeplinire a obligaţiilor privind gestionarea deşeurilor din echipamente electrice şi electronice, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 5/2015, pentru următoarele categorii de echipamente electrice şi electronice .......... pentru ..........., cu sediul social în ........., str. ......... nr. .... bl. ...., ap. ...., judeţul/sectorul ......., înregistrată la ......... cu nr. ...., cod unic de înregistrare nr. ...../..... .
Paragraf
Data emiterii: ................
Paragraf
Valabilă până la: ................
Paragraf
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor,
Vrei mai mult?
Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.
Începe gratuitCe mai știm despre acest act
- 3 versiuni ale acestui act, din 16 iulie 2020
- 17 articole indexate separat, cu trimiterile rezolvate
- Alertă în ziua în care acest act se modifică
- Zilnic sincronizat cu Monitorul Oficial
Planul Gratuit rămâne disponibil după cele două săptămâni.
