AcasăDocument
DECIZIA nr. 778 din 15 decembrie 2016
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală cu privire la soluţia legislativă potrivit căreia exercitarea funcţiei de verificare a legalităţii trimiterii în judecată este compatibilă cu exercitarea funcţiei de judecată, precum şi ale art. 344 alin. (1)-(3) , ale art. 345 alin. (2) şi (3) , ale art. 346 alin. (2)-(7) şi ale art. 347 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală
În vigoare
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.
punctul 1.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor „art. 3 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) teza I şi ale titlului II din Partea specială a Codului de procedură penală, art. 344 alin. (1)-(3), art. 345 alin. (2) şi (3), art. 346 alin. (2)-(7) şi art. 347 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală“, excepţie ridicată de Carol Mihai Jurja şi Manuel Alexandru Tudor în Dosarul nr. 19/90/2009* al Tribunalului Vâlcea - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.791D/2015.
punctul 2.
La apelul nominal, pentru autorii excepţiei răspunde apărătorul ales Constantin Popescu, cu împuternicire avocaţială la dosar. De asemenea se prezintă avocatul Teodor Popescu, numit de Curte în calitate de curator pentru a asigura reprezentarea intereselor părţilor cu domiciliul/reşedinţa/sediul în străinătate, având în vedere că aceste părţi nu au interese contrarii şi au fost citate prin publicitate. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
punctul 3.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul avocatului autorilor excepţiei, care solicită admiterea acesteia, reiterând argumentele invocate în faţa Tribunalului Vâlcea - Secţia penală. Arată că, deşi există jurisprudenţă a Curţii Constituţionale cu privire la dispoziţiile de lege criticate, în speţa de faţă se pun probleme diferite. Astfel, în cauză, judecătorul de cameră preliminară a constatat neregularitatea actului de sesizare a instanţei, pe motiv că rechizitoriul a fost neregulamentar întocmit, şi a dispus restituirea cauzei la parchet, însă, în calea de atac a contestaţiei, instanţa de control judiciar, în urma admiterii contestaţiei, a hotărât începerea judecăţii. Consideră că judecătorul de cameră preliminară - care a constatat că nu există la dosar material probatoriu împotriva inculpaţilor - nu se mai poate pronunţa asupra fondului. Invocă, totodată, Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 25 iulie 2000, pronunţată în Cauza Mattocia împotriva Italiei.
punctul 4.
Curatorul solicită respingerea ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
punctul 5.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, jurisprudenţa Curţii Constituţionale. Arată că inexistenţa probelor într-o cauză penală nu constituie un motiv de neconstituţionalitate a legii, judecătorul fondului - acelaşi cu judecătorul de cameră preliminară - având la dispoziţie soluţia de achitare.
Paragraf
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
punctul 6.
Prin Încheierea din 2 decembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 19/90/2009*, Tribunalul Vâlcea - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor „art. 3 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) teza I şi ale titlului II din Partea specială a Codului de procedură penală, art. 344 alin. (1)-(3), art. 345 alin. (2) şi (3), art. 346 alin. (2)-(7) şi art. 347 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală“. Excepţia a fost ridicată de Carol Mihai Jurja şi Manuel Alexandru Tudor cu ocazia soluţionării unei cauze penale.
punctul 7.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate, care reglementează, pe de o parte, compatibilitatea exercitării funcţiei de verificare a legalităţii trimiterii în judecată cu exercitarea funcţiei de judecată, iar, pe de altă parte, procedura camerei preliminare, încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, raportat la prevederile art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În ceea ce priveşte compatibilitatea exercitării funcţiei de verificare a legalităţii trimiterii în judecată cu exercitarea funcţiei de judecată consideră că aceasta afectează imparţialitatea judecătorului. Astfel, judecătorul de cameră preliminară, deşi reprezintă doar un filtru cu privire la verificarea legalităţii sesizării instanţei şi a administrării probelor, odată ajuns judecător al fondului nu poate face abstracţie de substanţa probelor, chiar şi nelegal administrate, fiindu-i afectată formarea convingerii cu privire la nevinovăţia inculpatului. Aşadar, suspiciunea cu privire la lipsa de imparţialitate a judecătorului care exercită atât funcţia de verificare a legalităţii trimiterii în judecată, cât şi funcţia de judecată, este dată, în principal, de faptul că, deşi în procedura camerei preliminare se fac verificări doar cu privire la legalitatea administrării probelor, nu se poate face abstracţie de conţinutul acestora. Arată că, în cauză, judecătorul de cameră preliminară a constatat neregularitatea actului de sesizare a instanţei, pe motiv că rechizitoriul a fost neregulamentar întocmit, şi a dispus restituirea cauzei la parchet, însă, în calea de atac a contestaţiei, instanţa de control judiciar, în urma admiterii contestaţiei, a hotărât începerea judecăţii. Astfel, acelaşi judecător ajunge „să procedeze în continuare la judecarea pe fond a cauzei contrar convingerilor sale explicit arătate“, fiind „obligat să îndeplinească funcţia de procuror în vederea administrării probelor specifice fazei de urmărire penală“ şi „să stabilească vinovăţia inculpaţilor dincolo de conţinutul actului de sesizare şi de competenţa sa“.
punctul 8.
Tribunalul Vâlcea - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece, raportat la obiectul procedurii camerei preliminare, reglementat de art. 342 din Codul de procedură penală, verificarea legalităţii trimiterii în judecată, a administrării probelor şi a efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală nu este de natură a afecta imparţialitatea judecătorului în judecarea cauzei pe fond. În procedura camerei preliminare, judecătorul nu analizează temeinicia probelor administrate şi nu se pronunţă asupra vinovăţiei persoanelor trimise în judecată, astfel că nu există o stare de incompatibilitate cu privire la soluţionarea pe fond a cauzei, motiv pentru care dispoziţiile de lege criticate nu contravin prevederilor care reglementează accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil.
punctul 9.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru aşi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
punctul 10.
Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor „art. 3 alin. (1) lit. c) şi alin. (3), art. 344, art. 345 alin. (2) şi (3), art. 346 alin. (2)-(7) şi art. 347 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală“ este neîntemeiată, invocând, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 552 din 16 iulie 2015.
punctul 11.
Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. În acest sens invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 641 din 11 noiembrie 2014, nr. 663 din 11 noiembrie 2014, nr. 776 din 18 decembrie 2014, nr. 205 din 31 martie 2015, nr. 396 din 28 mai 2015, nr. 427 din 9 iunie 2015 şi nr. 443 din 16 iunie 2015.
punctul 12.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Paragraf
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
punctul 13.
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
punctul 14.
Potrivit încheierii de sesizare, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile „art. 3 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) teza I şi ale titlului II din Partea specială a Codului de procedură penală, art. 344 alin. (1)-(3), art. 345 alin. (2) şi (3), art. 346 alin. (2)-(7) şi art. 347 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală“. Din notele scrise ale autorilor excepţiei, depuse în motivarea criticii, reiese că, în realitate, aceasta priveşte dispoziţiile art. 3 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală cu privire la soluţia legislativă potrivit căreia exercitarea funcţiei de verificare a legalităţii trimiterii în judecată este compatibilă cu exercitarea funcţiei de judecată, precum şi dispoziţiile art. 344 alin. (1)-(3), ale art. 345 alin. (2) şi (3), ale art. 346 alin. (2)-(7) şi ale art. 347 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, modificate prin Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013. Ulterior sesizării Curţii, dispoziţiile art. 3 alin. (3) din Codul de procedură penală au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din data de 23 mai 2016, dar modificarea nu priveşte soluţia legislativă potrivit căreia exercitarea funcţiei de verificare a legalităţii trimiterii în judecată este compatibilă cu exercitarea funcţiei de judecată, ci vizează cealaltă soluţie legislativă prevăzută de dispoziţiile art. 3 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală, şi anume aceea cu privire la compatibilitatea exercitării funcţiei de verificare a legalităţii netrimiterii în judecată cu exercitarea funcţiei de judecată. Tot ulterior sesizării Curţii, dispoziţiile art. 344 alin. (2) şi (3), ale art. 345 alin. (2) şi (3), ale art. 346 alin. (2) şi ale art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală au fost modificate prin Legea nr. 75/2016 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 29 aprilie 2016. Având în vedere însă că, în cauză, normele de procedură criticate au produs efecte în forma în vigoare la data sesizării Curţii, aceasta se va pronunţa asupra respectivelor dispoziţii de lege în redactarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 75/2016. Dispoziţiile de lege criticate au următorul cuprins:
-
Art. 3 alin. (3) teza a doua cu privire la soluţia legislativă potrivit căreia exercitarea funcţiei de verificare a legalităţii trimiterii în judecată este compatibilă cu exercitarea funcţiei de judecată: „În desfăşurarea aceluiaşi proces penal, exercitarea unei funcţii judiciare este incompatibilă cu exercitarea unei alte funcţii judiciare, cu excepţia celei prevăzute la alin. (1) lit. c), care este compatibilă cu funcţia de judecată“. [Art. 3 alin. (1) lit. c) prevede că: „În procesul penal se exercită următoarele funcţii judiciare: […] c) funcţia de verificare a legalităţii trimiterii ori netrimiterii în judecată;“];
-
Art. 344 alin. (1)-(3):
CIT
Citat
Alineatul (1)
După sesizarea instanţei prin rechizitoriu, dosarul se repartizează aleatoriu judecătorului de cameră preliminară.
Alineatul (2)
Copia certificată a rechizitoriului şi, după caz, traducerea autorizată a acestuia se comunică inculpatului la locul de deţinere ori, după caz, la adresa unde locuieşte sau la adresa la care a solicitat comunicarea actelor de procedură, aducându-i-se totodată la cunoştinţă obiectul procedurii în camera preliminară, dreptul de a-şi angaja un apărător şi termenul în care, de la data comunicării, poate formula în scris cereri şi excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Termenul este stabilit de către judecătorul de cameră preliminară, în funcţie de complexitatea şi particularităţile cauzei, dar nu poate fi mai scurt de 20 de zile.
Alineatul (3)
În cazurile prevăzute de art. 90, judecătorul de cameră preliminară ia măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu şi stabileşte, în funcţie de complexitatea şi particularităţile cauzei, termenul în care acesta poate formula în scris cereri şi excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, care nu poate fi mai scurt de 20 de zile.;
-
Art. 345 alin. (2) şi (3):
CIT
Citat
Alineatul (2)
În cazul în care judecătorul de cameră preliminară constată neregularităţi ale actului de sesizare, în cazul în care sancţionează potrivit art. 280-282 actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii ori dacă exclude una sau mai multe probe administrate, încheierea se comunică de îndată parchetului care a emis rechizitoriul.
Alineatul (3)
În termen de 5 zile de la comunicare, procurorul remediază neregularităţile actului de sesizare şi comunică judecătorului de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei.;
-
Art. 346 alin. (2)-(7):
CIT
Citat
Alineatul (2)
Dacă nu s-au formulat cereri şi excepţii ori nu a ridicat din oficiu excepţii, la expirarea termenelor prevăzute la art. 344 alin. (2) sau (3), judecătorul de cameră preliminară constată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi dispune începerea judecăţii.
Alineatul (3)
Judecătorul de cameră preliminară restituie cauza la parchet dacă:
litera a)
rechizitoriul este neregulamentar întocmit; iar neregularitatea nu a fost remediată de procuror în termenul prevăzut laart. 345 alin. (3), dacă neregularitatea atrage imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor judecăţii;
litera b)
a exclus toate probele administrate în cursul urmăririi penale;
litera c)
procurorul solicită restituirea cauzei, în condiţiileart. 345 alin. (3), ori nu răspunde în termenul prevăzut de aceleaşi dispoziţii.
Alineatul (4)
În toate celelalte cazuri în care a constatat neregularităţi ale actului de sesizare, a exclus una sau mai multe probe administrate ori a sancţionat potrivit art. 280-282 actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii, judecătorul de cameră preliminară dispune începerea judecăţii.
Alineatul (5)
Probele excluse nu pot fi avute în vedere la judecata în fond a cauzei.
Alineatul (6)
Dacă apreciază că instanţa sesizată nu este competentă, judecătorul de cameră preliminară procedează potrivit art. 50 şi 51, care se aplică în mod corespunzător.
Alineatul (7)
Judecătorul de cameră preliminară care a dispus începerea judecăţii exercită funcţia de judecată în cauză.“;
-
Art. 347 alin. (1) şi (2):
CIT
Citat
Alineatul (1)
În termen de 3 zile de la comunicarea încheierii prevăzute la art. 346 alin. (1), procurorul şi inculpatul pot face contestaţie cu privire la modul de soluţionare a cererilor şi a excepţiilor, precum şi împotriva soluţiilor prevăzute la art. 346 alin. (3)-(5).
Alineatul (2)
Contestaţia se judecă de către judecătorul de cameră preliminară de la instanţa ierarhic superioară celei sesizate. Când instanţa sesizată este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, contestaţia se judecă de către completul competent, potrivit legii.“.
punctul 15.
În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorii excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, raportat la prevederile art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
punctul 16.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 3 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală cu privire la soluţia legislativă potrivit căreia exercitarea funcţiei de verificare a legalităţii trimiterii în judecată este compatibilă cu exercitarea funcţiei de judecată, precum şi ale art. 344 alin. (1)-(3), ale art. 345 alin. (2) şi (3), ale art. 346 alin. (2)-(7) şi ale art. 347 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie şi ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocate şi în prezenta cauză, şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 296 din 11 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 7 octombrie 2016, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală, în privinţa soluţiei legislative conform căreia exercitarea funcţiei de verificare a legalităţii trimiterii în judecată este compatibilă cu exercitarea funcţiei de judecată, precum şi a dispoziţiilor cuprinse în titlul II - Camera preliminară al Părţii speciale din Codul de procedură penală. În acest sens, Curtea a reţinut că este în interesul înfăptuirii actului de justiţie ca acelaşi judecător care a verificat atât competenţa şi legalitatea sesizării, cât şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală să se pronunţe şi pe fondul cauzei. S-a reţinut, totodată, că o soluţie contrară ar fi fost de natură să afecteze deplina realizare a funcţiei de judecată, prin aceea că judecătorul fondului ar fi privat de posibilitatea - esenţială în buna administrare a cauzei - de a aprecia el însuşi asupra legalităţii urmăririi penale şi a administrării probelor şi de a decide asupra întregului material probator pe care îşi va întemeia soluţia. Aşa fiind, Curtea a arătat că simplul fapt pentru judecător de a fi luat o decizie înaintea procesului nu poate fi considerat întotdeauna că ar justifica, în sine, o bănuială de parţialitate în privinţa sa. Ceea ce trebuie avut în vedere este întinderea şi importanţa acestei decizii. Aprecierea preliminară a datelor din dosar nu poate semnifica faptul că ar fi de natură să influenţeze aprecierea finală, ceea ce interesează fiind ca această apreciere să se facă la momentul luării hotărârii şi să se bazeze pe elementele dosarului şi pe dezbaterile din şedinţa de judecată (Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 6 iunie 2000, pronunţată în Cauza Morel împotriva Franţei, paragraful 45) - paragraful 16 din Decizia nr. 296 din 11 mai 2016.
punctul 17.
Cu prilejul mai sus menţionat, Curtea a reţinut că obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Prin urmare, acesta se circumscrie unor aspecte referitoare la competenţă şi la legalitatea fie a sesizării, fie a administrării probelor care fundamentează acuzaţia în materie penală. De altfel, potrivit prevederilor art. 345 alin. (2) din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară va comunica de îndată parchetului în vederea remedierii încheierea pronunţată în cazul în care fie constată neregularităţi ale actului de sesizare, fie sancţionează, potrivit art. 280-282 din Codul de procedură penală, actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii ori exclude una sau mai multe probe administrate în timpul urmăririi penale. Cu privire la legalitatea probaţiunii, în camera preliminară pot fi supuse controlului judecătorului aspectele referitoare la nulitatea absolută sau relativă ori la excluderea unor probe, care, potrivit art. 102 din Codul de procedură penală, vizează numai probele nelegale, probele obţinute prin tortură şi cele derivate din acestea. Aşa fiind, judecătorul de cameră preliminară nu se poate pronunţa asupra aspectelor legate de temeinicia acuzaţiei, aceasta fiind atributul exclusiv al instanţei competente să judece fondul cauzei. Nu în ultimul rând, Curtea a constatat că obiectivul acestei proceduri este de a stabili dacă urmărirea penală şi rechizitoriul sunt apte să declanşeze faza de judecată ori trebuie refăcute, iar, în ipoteza începerii judecăţii, de a stabili care sunt actele asupra cărora aceasta va purta şi pe care părţile şi ceilalţi participanţi îşi vor putea întemeia susţinerile ori pe care trebuie să le combată (paragraful 20 din Decizia nr. 296 din 11 mai 2016).
punctul 18.
Aşa fiind, Curtea a constatat că legiuitorul a limitat la o fază distinctă de parcurs a procesului penal posibilitatea invocării excepţiilor referitoare la competenţa instanţei, legalitatea sesizării, legalitatea administrării probelor sau legalitatea actelor efectuate de organul de urmărire penală, fază în care nu se stabileşte vinovăţia sau nevinovăţia inculpatului. Consecinţa acestei limitări temporale este faptul că, după începerea judecăţii, nu mai este posibilă restituirea cauzei la procuror, scopul reglementării fiind acela al asigurării soluţionării cu celeritate a cauzelor penale. Împrejurarea că instanţa competentă să judece cauza pe fond nu poate ea însăşi să se pronunţe cu privire la cererile şi excepţiile care au fost ridicate în procedura de cameră preliminară şi care au fost soluţionate în această procedură (atât pe fond, cât şi/sau în contestaţie) nu afectează dreptul părţilor la un proces echitabil, deoarece au făcut deja obiect al controlului unui judecător. Instanţa competentă să se pronunţe asupra judecăţii pe fond a cauzei are plenitudinea de jurisdicţie să statueze cu privire la temeinicia acuzaţiei în materie penală, deoarece, potrivit art. 374 alin. (7)-(9) din Codul de procedură penală, probele administrate în cursul urmăririi penale şi necontestate de părţi, deşi nu se readministrează, sunt puse în dezbaterea contradictorie a părţilor sau pot fi administrate din oficiu de către instanţă dacă apreciază că este necesar pentru aflarea adevărului şi pentru justa soluţionare a cauzei. Per a contrario, o probă contestată va fi readministrată, iar, în cazul în care readministrarea nu mai este posibilă, devin aplicabile dispoziţiile art. 383 alin. (4) din acelaşi cod care obligă instanţa să o pună în discuţia părţilor, a persoanei vătămate şi a procurorului, dacă imposibilitatea de administrare se referă la o probă administrată în faza de urmărire penală şi încuviinţată de instanţă. Faptul că instanţa de judecată va ţine seama la judecarea cauzei de o astfel de probă implică filtrarea ei în raport cu exigenţele procedural penale referitoare la aprecierea probelor care, potrivit art. 103 din Codul de procedură penală, nu au o valoare dinainte stabilită şi sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză, condamnarea putând fi dispusă numai atunci când instanţa are convingerea că acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă (paragrafele 21 şi 22 din Decizia nr. 296 din 11 mai 2016).
punctul 19.
În fine, Curtea a mai observat că, în urma pronunţării Deciziei nr. 641 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 5 decembrie 2014, procedura în cadrul camerei preliminare se desfăşoară în cadrul unor dezbateri orale şi contradictorii. Aceasta presupune că în procedura de cameră preliminară se pot administra probe pentru a se face dovada că anumite probe din rechizitoriu sunt obţinute nelegal sau neloial. Dacă s-ar aprecia în mod contrar s-ar ajunge la situaţia în care dreptul la o procedură orală şi contradictorie ar fi un drept formal a cărui exercitare nu s-ar bucura de efectivitate (paragraful 24 din Decizia nr. 296 din 11 mai 2016).
punctul 20.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin Decizia nr. 296 din 11 mai 2016, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
punctul 21.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
Paragraf
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Carol Mihai Jurja şi de Manuel Alexandru Tudor în Dosarul nr. 19/90/2009* al Tribunalului Vâlcea - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 3 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală cu privire la soluţia legislativă potrivit căreia exercitarea funcţiei de verificare a legalităţii trimiterii în judecată este compatibilă cu exercitarea funcţiei de judecată, precum şi ale art. 344 alin. (1)-(3), ale art. 345 alin. (2) şi (3), ale art. 346 alin. (2)-(7) şi ale art. 347 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Paragraf
Definitivă şi general obligatorie.
Paragraf
Decizia se comunică Tribunalului Vâlcea - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Paragraf
Pronunţată în şedinţa din data de 15 decembrie 2016.
SMN
Semnături
Paragraf
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
Paragraf
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Paragraf
Magistrat-asistent,
Paragraf
Oana Cristina Puică
Vrei mai mult?
Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.
Începe gratuit