EN
AcasăDocument

ORDONANTA nr. 126 din 29 august 1998

pentru modificarea Legii nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite

În vigoare
Emitent:GUVERNUL
Publicat:29.08.1998
Versiune:unica
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
În temeiul art. 107 alin. (1) şi (3) din Constituţia României şi al art. 1 pct. 4 lit. k) din Legea nr. 148/1998 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,
Paragraf
Guvernul României emite următoarea ordonanţa:
ART

Articolul 1

Paragraf
Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 133 din 20 iunie 1991, cu modificările ulterioare, se modifica după cum urmează:
Paragraf 1
Articolul 1 litera e) va avea următorul cuprins:
Paragraf
"e) efectuarea de acte sau fapte de comerţ cu bunuri a căror provenienţă nu este dovedită, în condiţiile legii. Documentele de provenienţă vor însoţi mărfurile, indiferent de locul în care acestea se afla, pe timpul transportului, al depozitarii sau al comercializării. Prin documente de provenienţă se înţelege, după caz, factura fiscală, factura, avizul de însoţire a mărfii, documentele vamale, factura externa sau orice alte documente stabilite prin lege."
Paragraf 2
Articolul 2 alineatul 4 va avea următorul cuprins:
Paragraf
"Contravenţiile prevăzute de prezenta lege se constata de către funcţionarii din aparatul propriu de specialitate al consiliilor locale, organele Gărzii financiare, organele controlului financiar şi ale poliţiei."
Paragraf 3
Articolul 6 va avea următorul cuprins:
Paragraf
"Art. 6. - Mărfurile sau produsele care au servit sau au fost destinate sa servească la săvârşirea vreuneia dintre faptele prevăzute la art. 1 lit. a), b), d), e), g) şi j), dacă sunt ale contravenientului sau ale agentului economic, precum şi sumele de bani şi lucrurile dobândite prin săvârşirea contravenţiei se confisca şi se valorifica în condiţiile legii, contravaloarea lor făcându-se venit la bugetul administraţiei publice centrale.
Paragraf
Veniturile obţinute ilicit de persoanele fizice sau juridice din activităţile prevăzute la art. 1, precum şi încasările în întregime din vânzarea mărfurilor a căror provenienţă nu este dovedită se confisca şi se fac venit la bugetul administraţiei publice centrale."
ART

Articolul 2

Paragraf
Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, republicată, cu modificările ulterioare şi cu cele aduse prin prezenta ordonanţă, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Paragraf
PRIM-MINISTRU
Paragraf
RADU VASILE
Paragraf
Contrasemnează:
Paragraf
Ministrul finanţelor,
Paragraf
Daniel Daianu
Paragraf
Ministru de interne,
Paragraf
Gavril Dejeu

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Începe Conversația.

Pregătit să știi exact de unde vine răspunsul?

Newsletter

Primește noutățile legislative și actualizările platformei direct pe email.

© 2026 Toate drepturile rezervate.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031