AcasăDocument

ORDIN nr. 5 din 21 ianuarie 2014 (*actualizat*)

pentru aprobarea Procedurii privind decontarea acţiunilor sanitar-veterinare cuprinse în Programul acţiunilor de supraveghere, prevenire şi control al bolilor la animale, al celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor (actualizat până la data de 7 martie 2014*)

Abrogat
Emitent:AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR
Publicat:07.03.2014
Versiune:consolidata
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
*) Forma actualizată a acestui act normativ până la data de 7 martie 2014 este realizată de către Departamentul juridic din cadrul S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ prin includerea tuturor modificărilor şi completărilor aduse de către: ORDINUL nr. 31 din 5 martie 2014.
Paragraf
Conţinutul acestui act nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat pentru informarea utilizatorilor
Paragraf
Văzând Referatul de aprobare nr. 1.932 din 26 noiembrie 2013, întocmit de Direcţia generală sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor,
Paragraf
având în vedere prevederile art. 10 lit. b) şi art. 15 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare,
Paragraf
în temeiul art. 3 alin. (3) şi al art. 4 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.415/2009 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a unităţilor din subordinea acesteia, cu modificările şi completările ulterioare,
Paragraf
preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor emite următorul ordin:

Articolul 1

Paragraf
Se aprobă Procedura privind decontarea acţiunilor sanitar-veterinare cuprinse în Programul acţiunilor de supraveghere, prevenire şi control al bolilor la animale, al celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 2

Paragraf
Contractele de concesiune a activităţilor sanitar-veterinare publice de interes naţional şi a bunurilor imobile în care se desfăşoară activităţi de asistenţă sanitar-veterinară, contractele de servicii de supraveghere, prevenire şi control al bolilor la animale şi al bolilor transmisibile de la animale la om, de protecţie a animalelor şi a mediului, de identificare şi înregistrare a animalelor şi a mişcării acestora, precum şi de corectare a eventualelor erori sau neconformităţi generate de nerespectarea termenelor de înregistrare ori de greşeli de înregistrare, aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a prezentului ordin, se completează în mod corespunzător, prin act adiţional, cu obligaţiile medicului veterinar împuternicit/ reprezentatul legal al societăţii comerciale, stabilite prin procedura prevăzută în anexa la prezentul ordin.

Articolul 3

Paragraf
Direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Articolul 4

Paragraf
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor controlează modul de aplicare a prevederilor prezentului ordin.

Articolul 5

Paragraf
La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 20/2010 pentru aprobarea Procedurii privind decontarea acţiunilor sanitar-veterinare cuprinse în Programul acţiunilor de supraveghere, prevenire şi control al bolilor la animale, al celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, în Programul acţiunilor privind identificarea şi înregistrarea porcinelor, ovinelor şi caprinelor şi în Programul acţiunilor privind identificarea şi înregistrarea bovinelor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 2 aprilie 2010.

Articolul 6

Paragraf
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Paragraf
Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare
Paragraf
Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor,
Paragraf
Vladimir Alexandru Mănăstireanu
Paragraf
Bucureşti, 21 ianuarie 2014.
Paragraf
Nr. 5.

Anexă

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Începe Conversația.

Pregătit să știi exact de unde vine răspunsul?

Newsletter

Primește noutățile legislative și actualizările platformei direct pe email.

© 2026 Toate drepturile rezervate.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031