EN
AcasăDocument

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 1 din 29 ianuarie 2014

privind unele măsuri în domeniul managementului situațiilor de urgență, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență

În vigoare
Emitent:GUVERNUL
Publicat:20.11.2020
Versiune:consolidata
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
Multiplicarea riscurilor nonmilitare la adresa securității naționale, la care pot fi adăugate evenimentele cauzatoare de victime omenești, distrugeri de bunuri etc. cu care s-au confruntat structurile specializate în ultimii ani, a impus reevaluarea, identificarea și implementarea unor mecanisme operaționale eficiente, bazate pe managementul integrat al situațiilor de urgență, pe un nou concept de cooperare interministerială, multidisciplinară, pe punerea în comun a tuturor capabilităților și valorificarea expertizei întregului spectru de instituții cu atribuții în materie, într-un format care să acopere toate nevoile operaționale rezultate în urma acțiunii factorilor generatori de situații de urgență.
Paragraf
Necesitatea unei coordonări unitare, de natură a asigura funcționalitatea optimă și eficientă a elementelor de dispozitiv și a capabilităților, precum și un control real, efectiv, asigurat de o conducere realizată de persoane cu experiență în materie, impun coordonarea structurilor respective de la nivelul Executivului, respectiv de către viceprim-ministru, și conducerea efectivă a acestora de către un secretar de stat, specialist în domeniu, în cadrul unui Departament pentru situații de urgență.
Paragraf
În considerarea faptului că elementele sus-menționate vizează interesul public și constituie o situație extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată,
Paragraf
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,
Paragraf
Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.
ART

Articolul i

Alineatul (1)
În cadrul Ministerului Afacerilor Interne se înființează Departamentul pentru Situații de Urgență, denumit în continuare Departamentul, structură operațională, fără personalitate juridică, cu atribuții de:
litera a)
coordonare integrată, cu caracter permanent, la nivel național, a activităților de protecție civilă, de prevenire și gestionare a situațiilor de urgență, de asigurare a resurselor umane, materiale, financiare și de altă natură necesare restabilirii stării provizorii de normalitate, inclusiv de prim ajutor calificat și asistență medicală de urgență, în cadrul unităților și compartimentelor de primire a urgențelor, denumite în continuare UPU/CPU, precum și în cadrul structurilor SMURD și serviciilor publice de ambulanță, până la internarea în spital sau externarea din UPU/CPU;
litera b)
elaborare, coordonare și evaluare metodologică a activității de formare profesională și de educație continuă în domeniul asistenței medicale de urgență și a primului ajutor calificat, în colaborare cu structurile specializate ale Ministerului Sănătății și ale celorlalte instituții sau structuri cu atribuții în domeniu;
litera c)
coordonare și evaluare metodologică a activității de formare profesională și de educație continuă în domeniul intervențiilor de salvare montană și în mediul subteran speologic, precum și a activităților de căutare-salvare canină în domeniul situațiilor de urgență, în colaborare cu structurile specializate cu atribuții în domeniu.
Alineatul (1^1)
Departamentul asigură monitorizarea, controlul operațional și inspecția activității structurilor aflate în coordonare sau coordonare operațională, implementarea proiectelor cu finanțare externă în domeniul situațiilor de urgență, protecției civile și al cooperării civil-militare, pentru care Departamentul sau structurile din coordonare au calitatea de beneficiari, precum și implementarea managementului calității în cadrul structurilor din subordonare/coordonare și coordonare operațională.
Alineatul (1^2)
Departamentul asigură, sub coordonarea ministrului afacerilor interne, comunicarea publică în domeniul situațiilor de urgență și al dezastrelor, potrivit domeniilor de competență ale structurilor aflate în coordonare sau coordonare operațională.
Alineatul (1^3)
Procedura de elaborare, coordonare și evaluare metodologică, precum și evaluare a activității de formare profesională și de educație continuă în domeniul asistenței medicale de urgență și a primului ajutor calificat se stabilește prin ordin comun a ministrului afacerilor interne și al ministrului sănătății.
Alineatul (2)
Departamentul este condus de un secretar de stat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, numit prin decizie a prim-ministrului.
Alineatul (3)
La nivelul Ministerului Afacerilor Interne, secretarul de stat, șef al Departamentului pentru Situații de Urgență, coordonează:
litera a)
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență;
litera b)
Inspectoratul General de Aviație, cu excepția misiunilor de ordine publică care sunt coordonate de către secretarul de stat pentru ordine publică.(la 14-05-2020, Litera b), alin. (3) din Articolul I a fost modificată dePunctul 4, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 68 din 14 mai 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 391 din 14 mai 2020)
Alineatul (4)
Departamentul coordonează operațional serviciile de ambulanță județene, respectiv Serviciul de Ambulanță București-Ilfov, UPU/CPU, serviciile publice Salvamont și Salvaspeo și activitățile de căutare-salvare canină în domeniul situațiilor de urgență.
Alineatul (4^1)
Departamentul, Asociația Națională a Salvatorilor Montani din România și Corpul Român Salvaspeo elaborează și emit proceduri operaționale comune în domeniul coordonării operaționale și metodologice, precum și al evaluării formării profesionale.
Alineatul (4^2)
Departamentul colaborează cu Asociația Națională a Salvatorilor Montani din România, cu Corpul Român Salvaspeo și cu asociațiile de căutare-salvare canină în domeniul situațiilor de urgență în vederea coordonării metodologice și evaluării activității de formare profesională și de educație continuă, precum și a exercițiilor la nivel național, regional sau transfrontalier în domeniul intervențiilor de salvare montană și în mediul subteran speologic.
Alineatul (5)
În exercitarea atribuțiilor, Departamentul folosește personal încadrat în condițiile legii, inclusiv prin detașare, din cadrul Ministerului Sănătății, precum și din alte instituții publice, după caz.
Alineatul (5^1)
În vederea realizării atribuțiilor specifice, Departamentul are în componență structuri funcționale, care includ, fără a se limita, Direcția generală urgențe medicale, Direcția generală pentru protecție civilă și Direcția suport decizional.
Alineatul (5^2)
Personalul Departamentului pentru Situații de Urgență are dreptul la uniformă, care se acordă gratuit.
NTA

Notă

Paragraf
Art. II din LEGEA nr. 253 din 17 noiembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 1093 din 17 noiembrie 2020, prevede:
Paragraf
”Articolul II
Paragraf 1
Organizarea și funcționarea structurilor Departamentului pentru Situații de Urgență se stabilesc în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin ordin al ministrului afacerilor interne, la propunerea șefului Departamentului pentru Situații de Urgență.
Paragraf 2
Modelul uniformei prevăzute la art. I alin. (5^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2014, aprobată prin Legea nr. 104/2014, cu modificările și completările ulterioare, se stabilește în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin ordin al ministrului afacerilor interne, la propunerea șefului Departamentului pentru Situații de Urgență.”
Alineatul (6)
În exercitarea atribuțiilor, Departamentul colaborează cu celelalte ministere, autorități și instituții din cadrul Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență.
Alineatul (7)
Controlul operațional și inspecția activității serviciilor de ambulanță și UPU/CPU se exercită de Ministerul Sănătății și Departament, în condițiile stabilite prin ordin comun al miniștrilor sănătății și al afacerilor interne, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, care va cuprinde și modalitățile și procedurile de monitorizare a serviciilor de ambulanță și UPU/CPU.
Alineatul (8)
Condițiile tehnice și organizatorice privind coordonarea operațională a serviciilor publice Salvamont se stabilesc prin protocoale încheiate între inspectoratele județene pentru situații de urgență și autoritățile administrației publice locale care au constituite astfel de servicii, avizate de către Departament.
Alineatul (9)
În situații de urgență, prefectul este coordonat operațional de secretarul de stat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență.
ART

Articolul ii

Alineatul (1)
În scopul coordonării activităților privind organizarea, funcționarea și finanțarea Sistemului național de asistență medicală de urgență și de prim ajutor calificat, precum și a serviciilor profesioniste pentru situații de urgență se înființează Comisia interministerială pentru suport tehnic.
Alineatul (2)
În realizarea scopului prevăzut la alin. (1), Comisia interministerială pentru suport tehnic emite aviz conform pentru realizarea programelor de înzestrare, dotare, pregătire a personalului și alte măsuri pentru buna funcționare a serviciilor de ambulanță și UPU/CPU, precum și pentru proiectele de acte normative în domeniul asistenței medicale de urgență și acordarea primului ajutor medical calificat, ce urmează a fi adoptate/emise de Guvern, respectiv de conducătorii organelor de specialitate ale administrației publice centrale.
ART

Articolul iii

Paragraf
Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se înființează Comitetul național pentru intemperii și calamități și Comitetul național pentru situații speciale de urgență, care preiau atribuțiile Comitetului Național pentru Situații de Urgență, care se desființează.
ART

Articolul iv

Alineatul (1)
În cazul în care amploarea sau intensitatea situațiilor de urgență depășesc capacitatea de intervenție a structurilor cu atribuții în gestionarea situațiilor de urgență, Ministerul Apărării Naționale acționează în sprijinul acestora cu personal din subordine și mijloace din dotare, la solicitarea președintelui Comitetului național pentru intemperii și calamități sau a președintelui Comitetului național pentru situații speciale de urgență, după caz.
Alineatul (2)
Prin excepție de la prevederile alin. (1), Ministerul Apărării Naționale pune, la cerere, la dispoziția Ministerului Afacerilor Interne o aeronavă pentru desfășurarea de misiuni în scopuri umanitare, medico-sanitare, pentru salvarea de vieți omenești, misiuni de căutare/salvare a victimelor accidentelor sau a persoanelor aflate în stare de dificultate, precum și pentru misiuni de stingere a incendiilor de pădure. Modul de cooperare se stabilește prin protocol încheiat între cele două ministere.
Alineatul (3)
Aeronava prevăzută la alin. (2) poate fi utilizată, în condițiile legii, și în acțiuni umanitare internaționale în situații de urgență cu impact deosebit de grav.
ART

Articolul v

Paragraf
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 26 aprilie 2004, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 15/2005, se modifică și se completează după cum urmează:
punctul 1.
La articolul 2, litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:
CIT

Citat

litera a)
situația de urgență - evenimente excepționale, cu caracter nonmilitar, care amenință viața sau sănătatea persoanei, mediul înconjurător, valorile materiale și culturale, iar pentru restabilirea stării de normalitate sunt necesare adoptarea de măsuri și acțiuni urgente, alocarea de resurse specializate și managementul unitar al forțelor și mijloacelor implicate;
punctul 2.
La articolul 4, după alineatul (4) se introduc două noi alineate, alineatele (5) și (6), cu următorul cuprins:
CIT

Citat

Alineatul (5)
Hotărârea de declarare a stării de alertă cuprinde:
litera a)
baza legală;
litera b)
perioada de aplicare;
litera c)
măsurile dispuse;
litera d)
obligațiile cetățenilor și ale operatorilor economici în ceea ce privește participarea la activități în folosul comunităților locale.
Alineatul (6)
În funcție de evoluția situației de urgență care a determinat declararea stării de alertă, durata sau aria acesteia se poate prelungi ori extinde sau restrânge, după caz.
punctul 3.
La articolul 6, literele c) și d) se modifică și vor avea următorul cuprins:
CIT

Citat

litera c)
servicii de urgență profesioniste și servicii de urgență voluntare;
litera d)
centre operative și centre de coordonare și conducere a intervenției;
punctul 4.
La articolul 7 alineatul (1), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:
CIT

Citat

litera a)
Comitetul național pentru intemperii și calamități;
punctul 5.
La articolul 7, după litera a) se introduce o nouă literă, litera a^1), cu următorul cuprins:
CIT

Citat

litera a^1)
Comitetul național pentru situații speciale de urgență;
punctul 6.
Articolul 8 se modifică și va avea următorul cuprins:
CIT

Citat

ART

Articolul 8

Alineatul (1)
Pentru prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență determinate de fenomene meteorologice periculoase și alunecări de teren se constituie și funcționează Comitetul național pentru intemperii și calamități sub conducerea viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, în calitate de președinte.
Alineatul (2)
Vicepreședintele Comitetului este secretarul de stat, șeful Departamentului pentru situații de urgență.
Alineatul (3)
Comitetul este un organism interministerial format din persoane cu putere de decizie, experți și specialiști desemnați de ministerele cu atribuții în gestionarea situațiilor de urgență.
punctul 7.
După articolul 8 se introduc două noi articole, articolele 8^1 și 8^2, cu următorul cuprins:
CIT

Citat

ART

Articolul 8^1

Alineatul (1)
În vederea planificării strategice, a monitorizării permanente și evaluării factorilor de risc, amenințărilor și vulnerabilităților, precum și pentru coordonarea gestionării situațiilor de urgență determinate de alte riscuri decât cele prevăzute la art. 8 alin. (1) se constituie și funcționează Comitetul național pentru situații speciale de urgență sub conducerea viceprim-ministrului pentru securitate națională, în calitate de președinte.
Alineatul (2)
Vicepreședintele Comitetului național pentru situații speciale de urgență este ministrul afacerilor interne.
Alineatul (3)
Comitetul național pentru situații speciale de urgență este un organism interministerial format din miniștri și conducători ai instituțiilor publice centrale, în funcție de tipurile de risc gestionate sau funcțiile de sprijin repartizate în competență în cadrul Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență.
Alineatul (4)
Suportul decizional al Comitetului național pentru situații speciale de urgență se asigură prin Centrul operațional de comandă al Guvernului, care are în compunere experți și specialiști din cadrul componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență și subordonează operațional toate centrele operative și operaționale constituite la nivel central și local.
Alineatul (5)
Secretariatul General al Guvernului, prin structura de specialitate, asigură secretariatul tehnic permanent al Comitetului național pentru situații speciale de urgență.
Paragraf
Art. 8^2. - (1) Pentru stabilirea strategiilor și programelor privind prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență, Comitetul național pentru situații speciale de urgență, respectiv Comitetul național pentru intemperii și calamități pot solicita consultarea unor experți, specialiști, cadre didactice sau cercetători constituiți în grupuri de suport tehnico-științific.
Alineatul (2)
Comitetele și grupurile de suport tehnico-științific, alături de reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale, structurilor asociative ale autorităților administrației publice locale, asociațiilor profesionale, sindicatelor, unităților de învățământ superior și institutelor de cercetare, instituțiilor culturale, ale cultelor și asociațiilor religioase recunoscute potrivit legii și ai mass-media, formează Platforma națională pentru reducerea riscurilor la dezastre.
punctul 8.
La articolul 13, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:
CIT

Citat

Alineatul (4)
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, prin centrul operațional național, asigură secretariatul tehnic permanent al Comitetului național pentru intemperii și calamități.
punctul 9.
După articolul 15 se introduc două noi articole, articolele 15^1 și 15^2 cu următorul cuprins:
CIT

Citat

ART

Articolul 15^1

Paragraf
Gestionarea operațională a situațiilor de urgență la nivel național se realizează prin Centrul național de coordonare și conducere a intervenției, constituit la nivelul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, care asigură permanent fluxul informațional pentru Centrul operațional de comandă al Guvernului.
Paragraf
Art. 15^2. - (1) La nivelul județelor și al municipiului București se înființează centrele de coordonare și conducere a intervenției care asigură analiza, evaluarea situației și coordonarea acțiunilor de intervenție și asigură suportul decizional al comitetelor județene, respectiv al municipiului București.
Alineatul (2)
Centrele județene, respectiv al municipiului București de coordonare și conducere a intervenției pentru situații de urgență au în compunere personal din cadrul inspectoratelor pentru situații de urgență, precum și experți și specialiști din cadrul instituțiilor și operatorilor economici de interes local care asigură funcții de sprijin.
Alineatul (3)
Centrele județene, respectiv al municipiului București de coordonare și conducere a intervenției își desfășoară activitatea în spații puse la dispoziție de către autoritățile administrației publice locale sau de către inspectoratele pentru situații de urgență județene și al municipiului București.
Alineatul (4)
În funcție de aria și complexitatea situației intervenite se pot crea centre de coordonare și conducere a intervenției la nivel zonal, prin ordin al ministrului afacerilor interne, la propunerea secretarului de stat, șeful Departamentului pentru situații de urgență.
punctul 10.
Articolul 17 se modifică și va avea următorul cuprins:
CIT

Citat

ART

Articolul 17

Paragraf
Structura, atribuțiile, funcționarea și dotarea comitetelor și centrelor operative se stabilesc pe baza regulamentului-cadru aprobat prin hotărâre a Guvernului.
punctul 11.
La articolul 18, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
CIT

Citat

ART

Articolul 18

Alineatul (1)
Sistemul de comunicații, de prelucrare automată și de stocare a datelor necesare funcționării Sistemului Național se asigură prin mijloace proprii ale Ministerului Afacerilor Interne, ale celor din dotarea Ministerului pentru Societatea Informațională, Serviciului de Telecomunicații Speciale și ale altor componente ale sistemului național de apărare și securitate națională.
punctul 12.
Articolul 19 se modifică și va avea următorul cuprins:
CIT

Citat

ART

Articolul 19

Paragraf
Principalele funcții de sprijin pe care le pot îndeplini ministerele, celelalte organe centrale și unele organizații neguvernamentale în prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
punctul 13.
La articolul 20, partea introductivă se modifică și se completează după cum urmează:
CIT

Citat

ART

Articolul 20

Paragraf
Comitetul național pentru situații speciale de urgență, respectiv Comitetul național pentru intemperii și calamități, după caz, are următoarele atribuții principale:
punctul 14.
La articolul 25, litera t) se modifică și va avea următorul cuprins:
CIT

Citat

litera t)
informează Colegiul Ministerului Afacerilor Interne asupra activității desfășurate;
punctul 15.
La articolul 31, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
CIT

Citat

ART

Articolul 31

Alineatul (1)
Numărul de posturi al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență se stabilește prin organigrama și regulamentul de organizare și funcționare ale acestuia, aprobate prin hotărâre a Guvernului, și se asigură prin redistribuire în cadrul numărului de posturi aprobat Ministerului Afacerilor Interne prin legile bugetare anuale.
punctul 16.
La articolul 35, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:
CIT

Citat

Alineatul (2)
Finanțarea participării Ministerului Apărării Naționale la acțiunile de înlăturare a efectelor și consecințelor situațiilor de urgență se asigură de la bugetul de stat, printr-un capitol/subcapitol bugetar distinct.
punctul 17.
Anexa nr. 1 se modifică și se înlocuiește cu anexa la prezenta ordonanță de urgență.
punctul 18.
Anexa nr. 2 se abrogă.
punctul 19.
În tot cuprinsul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 21/2004, sintagma "Comitetul național pentru situații de urgență" se înlocuiește, după caz, cu sintagma "Comitetul național pentru intemperii și calamități" sau sintagma "Comitetul național pentru situații speciale de urgență".
ART

Articolul vi

Paragraf
În termen de 15 zile de la data publicării prezentei ordonanțe de urgență, prin hotărâre a Guvernului se reglementează:
litera a)
organizarea, funcționarea și componența Comitetului național pentru intemperii și calamități;
litera b)
organizarea, funcționarea și componența Comitetului național pentru situații speciale de urgență;
litera c)
organizarea și funcționarea Centrului național de coordonare și conducere a intervenției și a centrelor județene, respectiv al municipiului București de coordonare și conducere a intervenției, precum și relația acestora cu comitetele pentru situații de urgență;
litera d)
organizarea și funcționarea Centrului operațional de comandă al Guvernului;
litera e)
organizarea și funcționarea Platformei naționale pentru reducerea riscurilor la dezastre;
litera f)
organizarea și funcționarea Comisiei interministeriale pentru suport tehnic.
ART

Articolul vii

Paragraf
Abrogat.
SMN

Semnături

Paragraf
PRIM-MINISTRU
Paragraf
VICTOR-VIOREL PONTA
Paragraf
Contrasemnează:
Paragraf
Viceprim-ministru, ministrul interimar
Paragraf
al afacerilor interne,
Paragraf
Gabriel Oprea
Paragraf
p. Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării
Paragraf
regionale și administrației publice,
Paragraf
Shhaideh Sevil,
Paragraf
secretar de stat
Paragraf
Viceprim-ministru,
Paragraf
ministrul finanțelor publice,
Paragraf
Daniel Chițoiu
Paragraf
Ministrul delegat pentru buget,
Paragraf
Liviu Voinea
Paragraf
Ministrul apărării naționale,
Paragraf
Mircea Dușa
Paragraf
Ministrul sănătății,
Paragraf
Gheorghe-Eugen Nicolăescu
Paragraf
p. Ministrul economiei,
Paragraf
Bogdan Nicolae Badea,
Paragraf
Ministrul delegat pentru energie,
Paragraf
Constantin Niță
Paragraf
Ministrul transporturilor,
Paragraf
Ramona-Nicole Mănescu
Paragraf
Ministrul delegat pentru proiecte de
Paragraf
infrastructură de interes național și
Paragraf
investiții străine,
Paragraf
Dan-Coman Șova
Paragraf
Ministrul mediului și schimbărilor climatice,
Paragraf
Rovana Plumb
Paragraf
Ministrul delegat pentru ape, păduri și piscicultură,
Paragraf
Lucia Ana Varga
Paragraf
Secretarul general al Guvernului,
Paragraf
Ion Moraru
Paragraf
București, 29 ianuarie 2014.
Paragraf
Nr. 1.
ANX

Anexă

Paragraf
LISTA
Paragraf
ministerelor și instituțiilor publice
Paragraf
centrale în cadrul cărora se constituie și
Paragraf
funcționează centre operative pentru situații de
Paragraf
urgență cu activitate permanentă
punctul 1.
Ministerul Afacerilor Interne, în cadrul:
-
Inspectoratului General pentru Situații de Urgență;
-
serviciilor profesioniste pentru situații de urgență.
punctul 2.
Ministerul Afacerilor Externe
punctul 3.
Ministerul Apărării Naționale
punctul 4.
Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice
punctul 5.
Ministerul Sănătății
punctul 6.
Ministerul Transporturilor
punctul 7.
Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice
punctul 8.
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale
punctul 9.
Ministerul Economiei
punctul 10.
Ministerul pentru Societatea Informațională
punctul 11.
Serviciul Român de Informații
punctul 12.
Serviciul de Telecomunicații Speciale
punctul 13.
Serviciul de Protecție și Pază
punctul 14.
Secretariatul General al Guvernului
punctul 15.
Comisia Națională pentru Controlul Activității Nucleare
punctul 16.
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor
punctul 17.
Agenția Nucleară și pentru Deșeuri Radioactive
punctul 18.
Departamentul pentru proiecte de infrastructură de interes național și investiții străine
punctul 19.
Departamentul pentru ape, păduri și piscicultură
punctul 20.
Departamentul pentru Energie.

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Începe Conversația.

Pregătit să știi exact de unde vine răspunsul?

Newsletter

Primește noutățile legislative și actualizările platformei direct pe email.

© 2026 Toate drepturile rezervate.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031