EN
AcasăDocument

NORME METODOLOGICE din 17 octombrie 2002

de aplicare a prevederilor Legii nr. 116/2002 privind prevenirea și combaterea marginalizării sociale

Abrogat
Emitent:GUVERNUL
Publicat:20.03.2014
Versiune:actualizata
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
NTA

Notă

Paragraf
Aprobate prin HOTĂRÂREA nr. 1.149 din 17 octombrie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 795 din 1 noiembrie 2002.
CAPITOL

Capitolul I Dispoziții generale

ART

Articolul 1

Paragraf
Beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 116/2002 privind prevenirea și combaterea marginalizării sociale, denumita în continuare Legea nr. 116/2002, familiile și persoanele singure care locuiesc în România, cu sau fără cetățenie română, precum și apatrizii.
ART

Articolul 2

Paragraf
Familiile și persoanele singure care nu au cetățenie română beneficiază de prevederile Legii nr. 116/2002 dacă se afla în una dintre următoarele situații:
litera a)
cetățenii străini, pe perioada în care au domiciliul sau, după caz, reședința în România, în condițiile legii;
litera b)
cetățenii străini care au dobândit, în condițiile legii, statutul de refugiat în România sau cărora li s-a acordat o alta forma de protecție prevăzută de lege;
litera c)
apatrizii care au domiciliul sau, după caz, reședința în România, în condițiile legii.
CAPITOL

Capitolul II Garantarea accesului la drepturi elementare și fundamentale

SECTIUNE

Secţiunea 1

Paragraf
Abrogată
ART

Articolul 3

Paragraf
Abrogat.
ART

Articolul 4

Paragraf
Abrogat.
ART

Articolul 5

Paragraf
Abrogat.
ART

Articolul 6

Paragraf
Abrogat.
ART

Articolul 7

Paragraf
Abrogat.
ART

Articolul 8

Paragraf
Abrogat.
ART

Articolul 9

Paragraf
Abrogat.
ART

Articolul 10

Paragraf
Abrogat.
ART

Articolul 11

Paragraf
Abrogat.
ART

Articolul 12

Paragraf
Abrogat.
ART

Articolul 13

Paragraf
Abrogat.
SECTIUNE

Secţiunea a 2-a Accesul la o locuință

ART

Articolul 14

Paragraf
Persoanele în vârsta de până la 35 de ani, aflate în imposibilitatea de a dobândi o locuința numai prin forte proprii, pot beneficia de facilități pentru construirea, cumpărarea sau închirierea unei locuințe, prevăzute la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 116/2002, după cum urmează:
litera a)
acoperirea integrala a valorii estimate a avansului ce urmează să fie plătit pentru construirea unei locuințe noi sau, după caz, cumpărarea unei locuințe de pe piața libera;
litera b)
acoperirea integrala a chiriei pe o perioada de până la 3 ani pentru o locuința închiriată.
ART

Articolul 15

Alineatul (1)
Facilitățile prevăzute la art. 14 se acorda de consiliile județene, respectiv de Consiliul General al Municipiului București, ținând seama și de prioritățile stabilite la art. 15 din Legea nr. 116/2002.
Alineatul (2)
Consiliile județene, respectiv Consiliul General al Municipiului București, stabilesc și aproba criteriile și metodologia de constituire și acordare a sumelor prevăzute la art. 13 și 14 din Legea nr. 116/2002.
ART

Articolul 16

Alineatul (1)
Pentru a beneficia de una dintre facilitățile prevăzute la art. 14 persoanele se adresează primarului localității de domiciliu sau, după caz, al sectorului municipiului București, cu cerere însoțită de documente justificative.
Alineatul (2)
Primării au obligația de a dispune efectuarea anchetei sociale pentru verificarea situației ce rezulta din documentele justificative prezentate.
Alineatul (3)
Pe baza rezultatelor anchetelor sociale primării întocmesc o situație privind persoanele îndreptățite să beneficieze de facilitățile prevăzute la art. 14, pe care o vor transmite consiliului județean, respectiv Consiliului General al Municipiului București.
Alineatul (4)
Primării asigura semestrial reverificarea și actualizarea situațiilor prevăzute la alin. (3).
ART

Articolul 17

Paragraf
Consiliile județene și Consiliul General al Municipiului București întocmesc o situație centralizatoare pe județ, respectiv pe municipiul București, în vederea stabilirii resurselor financiare necesare acordării facilităților prevăzute la art. 14.
ART

Articolul 18

Paragraf
În scopul finanțării măsurilor prevăzute la art. 14 din Legea nr. 116/2002 consiliile județene, respectiv Consiliul General al Municipiului București, aproba o cota-parte stabilită anual din bugetul propriu, inclusiv din sume și cote defalcate din unele venituri ale bugetului de stat.
SECTIUNE

Secţiunea a 3-a Accesul la asistență de sănătate

ART

Articolul 19

Alineatul (1)
Pentru persoanele beneficiare de venit minim garantat sumele reprezentând contribuția la asigurările sociale de sănătate se suporta de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, din fondurile alocate cu aceasta destinație.
Alineatul (2)
Sumele prevăzute la alin. (1) se stabilesc pe baza situațiilor lunare privind persoanele beneficiare de venit minim garantat, transmise de primari la direcțiile generale de muncă și solidaritate socială județene, respectiv a municipiului București.
Alineatul (3)
În vederea verificării calității de asigurat a persoanelor cuprinse în situațiile lunare transmise de primari, la solicitarea direcției generale de muncă și solidaritate socială județene, respectiv a municipiului București, inspectoratul teritorial de muncă, agenția teritorială și casa teritorială de pensii și alte drepturi de asigurări sociale au obligația de a transmite situația privind persoanele care au calitatea de asigurat în condițiile art. 8 și art. 54 alin. (1) din Legea asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997, cu modificările și completările ulterioare.
Alineatul (4)
Pentru persoanele identificate în condițiile alin. (3) plata contribuției de asigurări sociale de sănătate se realizează în condițiile legii, iar în situația virării acestei contribuții înainte de verificare se vor face, după caz, regularizări.
Alineatul (5)
Direcțiile generale de muncă și solidaritate socială județene, respectiv a municipiului București, au obligația de a transmite lunar caselor de asigurări de sănătate județene, respectiv a municipiului București, lista nominală cu persoanele beneficiare de venit minim garantat, întocmită de primari, precum și lista cu persoanele prevăzute la alin. (3).
ART

Articolul 20

Alineatul (1)
Persoanele beneficiare de venit minim garantat sunt persoane asigurate în sistemul asigurărilor sociale de sănătate și au drepturile și obligațiile prevăzute de lege.
Alineatul (2)
În cazul în care persoanele prevăzute la alin. (1) nu își exprima opțiunea pentru un anumit medic de familie, direcțiile de sănătate publică județene, respectiv a municipiului București, sunt obligate să asigure înscrierea acestora pe lista unui medic de familie.
ART

Articolul 21

Paragraf
Casele de asigurări de sănătate au obligația de a asigura informarea persoanelor beneficiare de venit minim garantat, ca persoane asigurate, asupra tuturor formelor de asistență de sănătate la care acestea au dreptul potrivit legii.
SECTIUNE

Secţiunea a 4-a Accesul la educație

ART

Articolul 22

Paragraf
Elevii înscriși în învățământul obligatoriu de stat, care provin din familii cu cel puțin 2 copii în întreținere și beneficiază de venit minim garantat, au dreptul la bursa de școlarizare, potrivit art. 19 din Legea nr. 116/2002, al carei nivel se stabilește anual prin hotărâre a Guvernului.
ART

Articolul 23

Paragraf
Conducerile unităților de învățământ și primării au obligația de a aduce la cunoștința elevilor și reprezentanților legali ai acestora condițiile acordării bursei de școlarizare, prin afișare la sediul instituțiilor menționate.
ART

Articolul 24

Alineatul (1)
Bursele de școlarizare se acorda pe baza de cerere întocmită de reprezentantul legal al elevului, însoțită de adeverința eliberată de unitatea de învățământ prin care se certifica faptul că elevul este înmatriculat în anul școlar pentru care se solicita bursa de școlarizare.
Alineatul (2)
Documentele prevăzute la alin. (1) se depun până la data de 15 iulie la primarul care acorda familiei elevului venit minim garantat.
ART

Articolul 25

Paragraf
În cazul în care elevul este înmatriculat la o unitate de învățământ situata în alta localitate decât cea de domiciliu sau, după caz, de reședința, reprezentantul legal al elevului depune la primarul în a cărui raza teritorială se afla unitatea de învățământ documentele prevăzute la art. 24 alin. (1) și adeverința eliberată de primarul care acorda familiei elevului venit minim garantat, din care să rezulte că sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 19 alin. (1) din Legea nr. 116/2002.
ART

Articolul 26

Paragraf
Primarul întocmește situația privind elevii care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 19 alin. (1) din Legea nr. 116/2002 și sumele necesare plății burselor de școlarizare, pe care o supune aprobării consiliului local și o transmite unităților de învățământ la care sunt înmatriculați elevii, până la data de 1 august a fiecărui an pentru anul școlar următor.
ART

Articolul 27

Alineatul (1)
Pe baza situației prevăzute la art. 26 consiliile locale aloca unităților de învățământ sumele necesare plății burselor de școlarizare, după cum urmează:
litera a)
40% din cuantumul anual al bursei de școlarizare, aprobat prin hotărâre a Guvernului, până la data de 1 septembrie a fiecărui an;
litera b)
60% din cuantumul bursei de școlarizare se aloca în transe lunare sau trimestriale.
Alineatul (2)
Cota de 60% din cuantumul bursei de școlarizare se acorda cu condiția frecventării orelor de curs și obținerii baremurilor de promovare.
Alineatul (3)
Modalitatea de plata a cotei prevăzute la alin. (2) se stabilește de consiliile locale de comun acord cu unitățile de învățământ.
Alineatul (4)
Bursa de școlarizare se acorda și pe perioada vacantelor școlare, până la sfârșitul anului școlar.
Alineatul (5)
Plata bursei de școlarizare se efectuează, prin unitățile de învățământ la care sunt înmatriculați elevii, reprezentanților legali ai acestora, pe baza actului de identitate.
ART

Articolul 28

Alineatul (1)
Bursa de școlarizare se acorda elevilor începând cu luna următoare celei în care a fost depusa cererea de acordare a bursei.
Alineatul (2)
Elevii care îndeplinesc condițiile de acordare a bursei de școlarizare pe parcursul anului școlar beneficiază de aceasta integral, proporțional cu perioada ce a mai rămas până la sfârșitul anului școlar, începând cu luna următoare celei în care a fost depusa cererea.
ART

Articolul 29

Alineatul (1)
Conducerile unităților de învățământ urmăresc lunar îndeplinirea de către elevi a condițiilor de frecventare a orelor de curs și semestrial a condițiilor de obținere a baremurilor de promovare, iar primării urmăresc lunar îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 19 alin. (1) din Legea nr. 116/2002.
Alineatul (2)
Bursa de școlarizare se sistează în cazul în care nu mai sunt îndeplinite condițiile de acordare prevăzute la alin. (1).
ART

Articolul 30

Paragraf
În caz de abandon școlar, sumele acordate potrivit prevederilor art. 19 alin. (3) și (4) din Legea nr. 116/2002, pentru anul școlar în care se înregistrează abandonul, se recuperează de la reprezentantul legal al elevului care le-a încasat, în conformitate cu dispozițiile specifice executării silite a creanțelor bugetare.
ART

Articolul 31

Alineatul (1)
Elevii care beneficiază de burse de școlarizare și care au obținut rezultate deosebite în procesul de învățământ: premii la olimpiade naționale sau internaționale, la concursuri artistice ori sportive, de nivel național sau pe grupe de țări, au acces gratuit în tabere de odihna sau de instruire.
Alineatul (2)
Elevii prevăzuți la alin. (1) sunt propuși inspectoratelor școlare județene, respectiv al municipiului București, de către conducerile unităților de învățământ la care aceștia sunt înmatriculați, cu menționarea premiului obținut.
Alineatul (3)
Lista elevilor se înaintează de inspectoratele școlare județene, respectiv al municipiului București, la Ministerul Educației și Cercetării spre aprobare, în limita locurilor existente.
Alineatul (4)
Numărul locurilor ce se acorda gratuit elevilor beneficiari ai burselor de școlarizare în taberele de odihna sau de instruire se stabilește anual prin ordin al ministrului educației și cercetării.
ART

Articolul 32

Alineatul (1)
Absolvenții învățământului obligatoriu care își continua studiile în unitățile de învățământ de stat liceal, profesional și postliceal și în instituțiile de învățământ superior de stat, pe locuri finanțate de la bugetul de stat, și fac parte din familii care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 19 alin. (1) din Legea nr. 116/2002 au dreptul la bursa pentru continuarea studiilor.
Alineatul (2)
Bursa pentru continuarea studiilor se acorda lunar, cu condiția frecventării orelor de curs și a obținerii baremurilor de promovare.
Alineatul (3)
Conducerile unităților și instituțiilor de învățământ urmăresc lunar îndeplinirea de către elevi și, respectiv, de către studenți a condițiilor prevăzute la alin. (2).
Alineatul (4)
Bursa pentru continuarea studiilor se acorda și pe perioada vacantelor școlare, respectiv universitare, până la încheierea anului școlar, respectiv universitar.
ART

Articolul 33

Paragraf
Condițiile acordării burselor pentru continuarea studiilor se aduc la cunoștința elevilor, studenților și, după caz, reprezentanților legali ai acestora, prin afișare la unitățile de învățământ și, după caz, la instituțiile de învățământ superior, prin grija conducerii acestora, până la data de 15 septembrie, respectiv 1 octombrie a fiecărui an școlar, respectiv universitar.
ART

Articolul 34

Alineatul (1)
Bursele pentru continuarea studiilor se acorda elevilor pe baza de cerere întocmită de reprezentantul legal al elevului sau, după caz, de către elev personal, dacă a împlinit vârsta de 18 ani, însoțită de adeverința eliberată de unitatea de învățământ prin care se certifica faptul că elevul este înmatriculat în anul școlar pentru care se solicita bursa pentru continuarea studiilor.
Alineatul (2)
Documentele prevăzute la alin. (1) se depun în perioada 15-30 septembrie a fiecărui an școlar la primarul care acorda familiei elevului venit minim garantat.
Alineatul (3)
Bursa pentru continuarea studiilor se acorda elevilor începând cu luna următoare celei în care a fost depusa cererea de acordare a bursei.
ART

Articolul 35

Paragraf
În cazul în care elevul este înmatriculat la o unitate de învățământ situata în alta localitate decât cea de domiciliu sau, după caz, de reședința, se aplica în mod corespunzător dispozițiile art. 25.
ART

Articolul 36

Paragraf
Primarul întocmește situația privind elevii care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 19 alin. (1) din Legea nr. 116/2002 și sumele necesare plății burselor pentru continuarea studiilor, pe care o supune aprobării consiliului local și o transmite unităților de învățământ la care sunt înmatriculați elevii, până la data de 10 octombrie a fiecărui an.
ART

Articolul 37

Paragraf
Elevii care îndeplinesc condițiile de acordare a bursei pentru continuarea studiilor pe parcursul anului școlar beneficiază de aceasta proporțional cu perioada ce a mai rămas până la sfârșitul anului școlar, începând cu luna următoare celei în care a fost depusa cererea.
ART

Articolul 38

Alineatul (1)
Consiliile locale vor aloca unităților de învățământ sumele necesare plății burselor pentru continuarea studiilor.
Alineatul (2)
Modalitatea de plata a burselor pentru continuarea studiilor se stabilește de consiliile locale împreună cu unitățile de învățământ.
Alineatul (3)
Plata bursei pentru continuarea studiilor se efectuează de unitățile de învățământ la care sunt înmatriculați elevii reprezentanților legali ai acestora sau, după caz, elevului personal, dacă a împlinit vârsta de 18 ani, pe baza actului de identitate.
Alineatul (4)
Primării urmăresc lunar îndeplinirea de către elevi a condițiilor prevăzute la art. 19 alin. (1) din Legea nr. 116/2002.
Alineatul (5)
Bursa pentru continuarea studiilor acordată elevilor se sistează în cazul în care nu mai sunt îndeplinite condițiile de acordare a acesteia, prevăzute la art. 21 alin. (1) și (3) din Legea nr. 116/2002.
ART

Articolul 39

Alineatul (1)
Elevii care beneficiază de burse pentru continuarea studiilor și care au obținut rezultate deosebite în procesul de învățământ: premii la olimpiade naționale sau internaționale, la concursuri artistice ori sportive, de nivel național sau pe grupe de țări, au acces gratuit în tabere de odihna sau de instruire.
Alineatul (2)
Dispozițiile art. 31 alin. (2)-(4) se aplica în mod corespunzător.
ART

Articolul 40

Alineatul (1)
Bursa pentru continuarea studiilor se acorda studenților pe baza de cerere, depusa la secretariatul instituției de învățământ superior la care sunt înmatriculați, în perioada 1-10 octombrie a fiecărui an, însoțită de următoarele documente:
litera a)
adeverința de la primarul localității în a carei raza teritorială locuiește titularul de venit minim garantat, care să dovedească dreptul de venit minim garantat stabilit în favoarea familiei studentului;
litera b)
copii ale certificatelor de naștere ale tuturor copiilor aflați în întreținerea familiei studentului care solicita bursa pentru continuarea studiilor, certificate de secretarul instituției de învățământ superior.
Alineatul (2)
Dispozițiile art. 7 alin. (4) se aplica în mod corespunzător.
Alineatul (3)
Pe baza cererilor și a documentelor depuse conducerile instituțiilor de învățământ superior întocmesc tabele cu studenții care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 21 alin. (1) din Legea nr. 116/2002.
Alineatul (4)
Tabelele prevăzute la alin. (3) vor fi înaintate Ministerului Educației și Cercetării până la data de 15 octombrie a fiecărui an, în vederea cuprinderii în contractul instituțional a sumelor necesare pentru plata burselor.
ART

Articolul 41

Paragraf
Studenții care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 21 alin. (1) din Legea nr. 116/2002 pe parcursul anului universitar pot depune dosarele pentru acordarea bursei pentru continuarea studiilor, în perioada 1-10 ianuarie a fiecărui an, în vederea cuprinderii sumelor necesare pentru plata burselor în contractul încheiat în conformitate cu prevederile art. 171 alin. (7) din Legea învățământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
ART

Articolul 42

Alineatul (1)
Pentru verificarea îndeplinirii de către studenți a condițiilor prevăzute la art. 21 alin. (1) din Legea nr. 116/2002 instituțiile de învățământ superior transmit la începutul anului universitar la primării care au acordat venit minim garantat familiilor din care provin studenții lista studenților care beneficiază de bursa pentru continuarea studiilor.
Alineatul (2)
În aplicarea alin. (1) primării urmăresc și transmit lunar instituțiilor de învățământ superior situația privind studenții care nu mai îndeplinesc condițiile menționate.
Alineatul (3)
Bursa pentru continuarea studiilor se sistează în cazul în care studentul nu mai îndeplinește condițiile de acordare prevăzute la art. 21 alin. (1) și (3) din Legea nr. 116/2002.
ART

Articolul 43

Alineatul (1)
Studenții care beneficiază de burse pentru continuarea studiilor au acces gratuit în tabere de odihna sau de instruire, în ordinea descrescătoare a mediilor, dar cu condiția să fi obținut cel puțin media stabilită anual de senatul universității.
Alineatul (2)
Studenții prevăzuți la alin. (1) sunt propuși Agenției Sociale a Studenților de către conducerile instituțiilor de învățământ superior la care aceștia sunt înmatriculați.
Alineatul (3)
Locurile în tabere de odihna sau de instruire acordate studenților care beneficiază de burse pentru continuarea studiilor sunt stabilite anual, prin ordin al ministrului educației și cercetării.
ART

Articolul 44

Alineatul (1)
Bursele de școlarizare și bursele pentru continuarea studiilor acordate elevilor se finanțează din bugetul local, sumele necesare plății fiind asigurate de la bugetul de stat prin legile bugetare anuale.
Alineatul (2)
Bursele pentru continuarea studiilor acordate studenților se finanțează de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Educației și Cercetării, sumele necesare plății acestora fiind cuprinse în contractul prevăzut la art. 41.
ART

Articolul 45

Alineatul (1)
În aplicarea art. 20 din Legea nr. 116/2002 Ministerul Educației și Cercetării elaborează, organizează și aplica programe teritoriale pentru alfabetizarea adulților, care se aproba prin ordin al ministrului educației și cercetării.
Alineatul (2)
La programele prevăzute la alin. (1) au dreptul să participe persoanele care au vârsta peste 14 ani și care se afla în una dintre următoarele situații:
litera a)
nu au urmat niciodată cursurile învățământului obligatoriu, organizate potrivit legii;
litera b)
nu au finalizat cursurile învățământului primar, organizate potrivit legii;
litera c)
au frecventat cursurile învățământului primar, organizate potrivit legii, dar nu au acumulat cunoștințele de baza corespunzătoare acestuia.
ART

Articolul 46

Paragraf
Participanții la programele de alfabetizare, selectați conform metodologiei elaborate de Ministerul Educației și Cercetării, pot beneficia de burse de alfabetizare, în condițiile și în cuantumurile stabilite anual prin hotărâri ale consiliilor locale, plata acestora fiind asigurată din bugetele locale.
ART

Articolul 47

Paragraf
Bursele de alfabetizare se finanțează de la bugetele locale, scop în care consiliile locale au obligația de a aproba anual, prin bugetul propriu, fonduri cu aceasta destinație.
CAPITOL

Capitolul III Măsuri pentru prevenirea și combaterea marginalizării sociale

ART

Articolul 48

Paragraf
Nivelul venitului net lunar în funcție de care o persoana este considerată marginalizată social este nivelul venitului minim garantat prevăzut de Legea nr. 416/2001 pentru o persoana singura sau, după caz, pentru o familie.
ART

Articolul 49

Paragraf
Prin persoana marginalizată social se înțelege persoana care beneficiază de venit minim garantat sau face parte dintr-o familie beneficiara de venit minim garantat, în condițiile Legii nr. 416/2001, și se afla în cel puțin doua dintre următoarele situații:
litera a)
nu are loc de muncă;
litera b)
nu are locuința în proprietate sau în folosința;
litera c)
locuiește în condiții improprii;
litera d)
are unul sau mai mulți copii în întreținere sau face parte dintr-o familie cu mulți copii în întreținere;
litera e)
este persoana vârstnică, fără susținători legali;
litera f)
este încadrată în categoria persoanelor cu handicap sau invaliditate;
litera g)
are în întreținere o persoana încadrată în categoria persoanelor cu handicap grav, accentuat ori invaliditate gradul I sau II;
litera h)
a executat o pedeapsa privativă de libertate.
ART

Articolul 50

Paragraf
În sensul prevederilor prezentelor norme metodologice, prin locuința cu condiții improprii se înțelege locuința improvizată sau construcția cu destinație de locuința care nu îndeplinește cerințele minimale prevăzute la lit. A din anexa nr. 1 la Legea locuinței nr. 114/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și alte condiții stabilite pe baza criteriilor aprobate prin hotărâre a consiliului local.
ART

Articolul 51

Paragraf
Consiliile locale au obligația de a elabora și de a aproba metodologia de identificare a persoanelor și familiilor care sunt marginalizate social în condițiile prevăzute la art. 49.
ART

Articolul 52

Alineatul (1)
În aplicarea prevederilor art. 24 din Legea nr. 116/2002 serviciul public de asistență socială stabilește măsuri individuale în vederea prevenirii și combaterii marginalizării sociale a persoanelor și familiilor identificate pe baza metodologiei prevăzute la art. 51.
Alineatul (2)
Serviciul public de asistență socială întocmește situația privind persoanele și familiile marginalizate social, pe care o actualizează trimestrial, în cursul aplicării măsurilor de prevenire și combatere a marginalizării sociale.
ART

Articolul 53

Paragraf
Pentru persoanele și familiile identificate potrivit art. 51 consiliile locale au obligația de a asigura, după caz, accesul la o locuința sau la serviciile publice de stricta necesitate, cum sunt: energie electrica, apa, gaze naturale, termoficare și altele asemenea.
ART

Articolul 54

Paragraf
În aplicarea prevederilor art. 25 din Legea nr. 116/2002 consiliile locale aproba metodologia de stabilire a sumelor ce se acorda pentru suportarea unei părți din datoriile pe care persoanele și familiile marginalizate social le au la serviciile publice de stricta necesitate, precum și modul de decontare a acestora către furnizorii serviciilor, cu sau fără convenție.
ART

Articolul 55

Alineatul (1)
Persoanele și familiile identificate potrivit art. 53 se vor adresa primarului localității de domiciliu ori de reședința sau, după caz, al sectorului municipiului București, cu cerere însoțită de documente justificative, prin care solicita acoperirea unei părți din datoriile pe care le au față de furnizorii de servicii publice de stricta necesitate.
Alineatul (2)
Primării dispun verificarea situației ce rezulta din documentele justificative prezentate, prin ancheta socială.
ART

Articolul 56

Paragraf
Finanțarea măsurilor de prevenire și combatere a marginalizării sociale se realizează de la bugetele locale, din surse proprii și din sume defalcate cu aceasta destinație din unele venituri ale bugetului de stat, în conformitate cu legea anuală a bugetului de stat.
CAPITOL

Capitolul IV Dispoziții finale și tranzitorii

ART

Articolul 57

Paragraf
În aplicarea prevederilor art. 27 alin. (1) din Legea nr. 116/2002, trimestrial, până la data de 30 a lunii următoare încheierii trimestrului, și anual, până la data de 15 februarie pentru anul anterior, Ministerul Administrației Publice, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă transmit Ministerului Muncii și Solidarității Sociale un raport referitor la aplicarea prevederilor Legii nr. 116/2002 și a prevederilor art. 93^1-93^8 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, cu modificările și completările ulterioare, în domeniul lor de competență, însoțit de situațiile statistice întocmite potrivit modelelor prezentate în anexele nr. 4-7.
ART

Articolul 58

Paragraf
Consiliile locale transmit direcțiilor generale de muncă și solidaritate socială județene, respectiv a municipiului București, trimestrial, până la data de 15 a lunii următoare încheierii trimestrului, și anual, până la data de 1 februarie pentru anul anterior, situația referitoare la aplicarea prevederilor Legii nr. 116/2002, potrivit modelului prezentat în anexa nr. 8.
ART

Articolul 59

Paragraf
Pe baza situațiilor prevăzute la art. 58 direcțiile generale de muncă și solidaritate socială județene, respectiv a municipiului București, întocmesc și transmit Ministerului Muncii și Solidarității Sociale trimestrial, până la data de 30 a lunii următoare încheierii trimestrului, și anual, până la data de 15 februarie pentru anul anterior, un raport însoțit de situația centralizatoare la nivelul județului cu privire la rezultatele aplicării măsurilor de prevenire și combatere a marginalizării sociale.
ART

Articolul 60

Alineatul (1)
Consiliile locale au obligația de a întocmi și de a aproba anual programe privind măsurile pentru prevenirea și combaterea marginalizării sociale.
Alineatul (2)
Trimestrial consiliile locale au obligația de a analiza stadiul aplicării măsurilor din programele prevăzute la alin. (1).
Alineatul (3)
Consiliile locale întocmesc anual un raport privind realizarea măsurilor din programul prevăzut la alin. (1), pe care îl transmit atât direcțiilor generale de muncă și solidaritate socială județene, respectiv a municipiului București, cât și Ministerului Administrației Publice, până la data de 1 februarie a anului curent pentru anul anterior.
ART

Articolul 61

Alineatul (1)
Instituțiile prevăzute la art. 57 întocmesc programe anuale pentru prevenirea și combaterea marginalizării sociale în domeniul lor de competență, pe care le transmit Ministerului Muncii și Solidarității Sociale până la data de 15 februarie a fiecărui an.
Alineatul (2)
Programul anual pentru prevenirea și combaterea marginalizării sociale elaborat de Ministerul Administrației Publice va conține și măsurile cuprinse în programele consiliilor locale.
Alineatul (3)
O data cu programul anual prevăzut la alin. (1) va fi transmis și raportul privind realizarea măsurilor din programul anului anterior.
ART

Articolul 62

Paragraf
Pe baza informațiilor furnizate potrivit prevederilor art. 57-61 Ministerul Muncii și Solidarității Sociale elaborează Raportul anual privind rezultatele aplicării prevederilor Legii nr. 116/2002 și a prevederilor art. 93^1-93^8 din Legea nr. 76/2002, cu modificările și completările ulterioare, precum și Programul pentru prevenirea și combaterea marginalizării sociale, pe care le prezintă Guvernului până la finele trimestrului I al anului următor.
ART

Articolul 63

Paragraf
Pentru îndeplinirea atribuțiilor ce îi revin, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale poate solicita informații suplimentare din partea instituțiilor cu atribuții în aplicarea prevederilor Legii nr. 116/2002, precum și a prevederilor art. 93^1-93^8 din Legea nr. 76/2002, cu modificările și completările ulterioare.
ART

Articolul 64

Alineatul (1)
Ministerul Muncii și Solidarității Sociale va elabora instrucțiuni pentru supravegherea și monitorizarea aplicării prevederilor Legii nr. 116/2002 de către direcțiile generale de muncă și solidaritate socială județene, respectiv a municipiului București, la nivelul unităților administrativ-teritoriale, care se aproba prin ordin al ministrului muncii și solidarității sociale.
Alineatul (2)
Pentru realizarea supravegherii și monitorizării conducerile direcțiilor generale de muncă și solidaritate socială județene, respectiv a municipiului București, vor desemna o persoana din cadrul direcției de asistență socială.
ART

Articolul 65

Paragraf
Cheltuielile administrative necesare pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 116/2002 se suporta din bugetele din care se finanțează drepturile și măsurile prevăzute de aceasta.
ART

Articolul 66

Paragraf
Anexele nr. 4-8 fac parte integrantă din prezentele norme metodologice.
ANX

Anexa nr. 1 nr

Paragraf
Abrogată.
ANX

Anexa nr. 2 nr

Paragraf
Abrogată.
ANX

Anexa nr. 3 nr

Paragraf
Abrogată.
ANX

Anexa nr. 4a) nr

Paragraf
la normele metodologice
Paragraf
AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ
Paragraf
Anexa nr. 4a) a fost înlocuită cu anexa nr. 17 din HOTĂRÂREA nr. 119 din 19 februarie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 197 din 20 martie 2014, potrivit pct. 7 al art. V din același act normativ.
ANX

Anexa nr. 4b) nr

Paragraf
la normele metodologice
Paragraf
AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ
Paragraf
Anexa nr. 4b) a fost înlocuită cu anexa nr. 18 din HOTĂRÂREA nr. 119 din 19 februarie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 197 din 20 martie 2014, potrivit pct. 7 al art. V din același act normativ.
ANX

Anexa nr. 4c) nr

Paragraf
la normele metodologice
Paragraf
AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ
Paragraf
Anexa nr. 4c) a fost înlocuită cu anexa nr. 19 din HOTĂRÂREA nr. 119 din 19 februarie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 197 din 20 martie 2014, potrivit pct. 7 al art. V din același act normativ.
ANX

Anexa nr. 5 nr

Paragraf
la normele metodologice
Paragraf
MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI PUBLICE
punctul 1.
LOCUINȚE CONSTRUITE
Paragraf
Situația privind beneficiarii de locuințe conform priorităților stabilite la art. 15 din Legea nr. 116/2002:
litera a)
tineri proveniți din centrele de plasament și centrele de primire a copilului din cadrul serviciilor publice specializate și al organismelor private autorizate în domeniul protecției copiilor;
litera b)
familiști în vârsta de până la 35 de ani cu copii în întreținere;
litera c)
familiști în vârsta de până la 35 de ani fără copii în întreținere;
litera d)
alte persoane în vârsta de până la 35 de ani.
punctul 2.
LOCUINȚE CUMPĂRATE
Paragraf
Situația privind beneficiarii de locuințe conform priorităților stabilite la art. 15 din Legea nr. 116/2002:
litera a)
tineri proveniți din centrele de plasament și centrele de primire a copilului din cadrul serviciilor publice specializate și al organismelor private autorizate în domeniul protecției copiilor;
litera b)
familiști în vârsta de până la 35 de ani cu copii în întreținere;
litera c)
familiști în vârsta de până la 35 de ani fără copii în întreținere;
litera d)
alte persoane în vârsta de până la 35 de ani.
punctul 3.
LOCUINȚE ÎNCHIRIATE
Paragraf
Situația privind beneficiarii de locuințe conform priorităților stabilite la art. 15 din Legea nr. 116/2002:
litera a)
tineri proveniți din centrele de plasament și centrele de primire a copilului din cadrul serviciilor publice specializate și al organismelor private autorizate în domeniul protecției copiilor;
litera b)
familiști în vârsta de până la 35 de ani cu copii în întreținere;
litera c)
familiști în vârsta de până la 35 de ani fără copii în întreținere;
litera d)
alte persoane în vârsta de până la 35 de ani.
Paragraf
*) Se va utiliza aceasta forma pentru Raportul anual, în locul expresiei "pe trimestrul ................ anul ........."
Paragraf
Conducătorul instituției
Paragraf
Semnătura
Paragraf
L.S.
ANX

Anexa nr. 6 nr

Paragraf
la normele metodologice
Paragraf
CASA NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE
Paragraf
*) Se va utiliza aceasta forma pentru Raportul anual, în locul expresiei "pe trimestrul ................ anul ........."
Paragraf
Conducătorul instituției
Paragraf
Semnătura
Paragraf
L.S.
ANX

Anexa nr. 7 nr

Paragraf
la normele metodologice
Paragraf
MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII
Paragraf
*) Se va utiliza aceasta forma pentru Raportul anual, în locul expresiei "pe trimestrul ................ anul ........."
Paragraf
Conducătorul instituției
Paragraf
Semnătura
Paragraf
L.S.
ANX

Anexa nr. 8 nr

Paragraf
la normele metodologice
Paragraf
CONSILIUL LOCAL ........
Paragraf
*) Se va utiliza aceasta forma pentru Raportul anual, în locul expresiei "pe trimestrul ................ anul ........."
Paragraf
Conducătorul instituției
Paragraf
Semnătura
Paragraf
L.S.

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Începe Conversația.

Pregătit să știi exact de unde vine răspunsul?

Newsletter

Primește noutățile legislative și actualizările platformei direct pe email.

© 2026 Toate drepturile rezervate.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031