EN
AcasăDocument

HOTĂRÂRE nr. 137 din 6 martie 2014

pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei

În vigoare
Emitent:GUVERNUL
Publicat:06.03.2014
Versiune:unica
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,
Paragraf
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ART

Articolul i

Paragraf
Hotărârea Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 29 iunie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
Paragraf 1
La articolul 6 punctul IV, subpunctele 1 şi 2 vor avea următorul cuprins:
Paragraf
"1. coordonează activitatea sistemului de probaţiune şi a sistemului penitenciar;
Paragraf 2
coordonează executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri privative ori neprivative de libertate şi asigură condiţiile pentru respectarea drepturilor persoanelor faţă de care s-au dispus astfel de pedepse sau măsuri;"
Paragraf 2
Articolul 22 va avea următorul cuprins:
Paragraf
"Art. 22. - Ministerul dispune de un aparat administrativ propriu, organizat la nivel de direcţii, servicii, birouri, denumite în continuare compartimente administrative, şi compus din 309 posturi, exclusiv demnitarii, posturile aferente cabinetului ministrului şi cele ale Direcţiei de implementare a proiectelor finanţate din împrumuturi externe (DIPFIE) şi Direcţiei Naţionale de Probaţiune (DNP)."
Paragraf 3
Articolul 35 va avea următorul cuprins:
Paragraf
"Art. 35. - (1) DNP, structură cu personalitate juridică, constituită în temeiul Legii nr. 252/2013 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de probaţiune, cu modificările şi completările ulterioare, funcţionează în cadrul Ministerului Justiţiei.
litera
(2) Activitatea DNP este coordonată direct de către ministrul justiţiei.
litera
(3) Serviciile de probaţiune, aflate în subordinea DNP, funcţionează în fiecare municipiu reşedinţă de judeţ şi în municipiul Bucureşti. Prin decizie a directorului general al Direcţiei Naţionale de Probaţiune pot fi înfiinţate sedii secundare ale serviciilor de probaţiune.
litera
(4) Regulamentul de organizare şi funcţionare a sistemului de probaţiune se aprobă prin ordin al ministrului justiţiei."
Paragraf 4
Anexa nr. 1 se modifică şi se înlocuieşte cu anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Paragraf 5
La anexa nr. 2, nota va avea următorul cuprins:
Paragraf
"NOTĂ:
Paragraf
Unităţile prevăzute în prezenta anexă pot utiliza un număr maxim de 14.080 de posturi."
ART

Articolul ii

Paragraf
Termenul prevăzut în art. 19 alin. (2) şi (3) şi art. 20 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.079/2013 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 252/2013 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de probaţiune se prorogă până la 1 octombrie 2014.
Paragraf
PRIM-MINISTRU
Paragraf
VICTOR-VIOREL PONTA
Paragraf
Contrasemnează:
Paragraf
Ministrul justiţiei,
Paragraf
Robert Marius Cazanciuc
Paragraf
Ministrul finanţelor publice,
Paragraf
Ioana-Maria Petrescu
Paragraf
Ministrul delegat pentru buget,
Paragraf
Liviu Voinea
Paragraf
Ministrul muncii, familiei, protecţiei
Paragraf
sociale şi persoanelor vârstnice,
Paragraf
Rovana Plumb
Paragraf
Bucureşti, 6 martie 2014.
Paragraf
Nr. 137.
ANX

Anexa

Paragraf
*Font 8*
Paragraf
Numărul maxim de posturi: 309 (exclusiv demnitarii,
Paragraf
posturile aferente cabinetului ministrului, DIPFIE şi DNP)
Paragraf
STRUCTURA ORGANIZATORICĂ A MINISTERULUI JUSTIŢIEI
Paragraf
│ MINISTRU │
Paragraf
│Colegiul ministerului├────────┘ │ │ │ │ │ └───────┤ Cabinet ministru │
Paragraf
│Corpul de control al ├──────────┘ │ │ │ └─────────┤ Corpul de consilieri │
Paragraf
│ ministrului │ │ │ │ │ al ministrului │
Paragraf
│ Serviciul de ├────────────┘ │ └───────────┤ Direcţia Naţională │
Paragraf
│ audit public intern │ │ │ de Probaţiune **) │
Paragraf
│ │Secretar de stat│ │ │Secretar de stat│ │ │Secretar de stat│ │
Paragraf
│ │Secretar general│ │Secretar general adjunct│ │
Paragraf
│ Direcţia elaborare├─┐ │ │ Direcţia drept │ │ │ Direcţia ├─┐ │ │ Direcţia investiţii ├─┐ │
Paragraf
│ acte normative │ │ │ │ internaţional şi ├─┐│ │ resurse umane │ │ │ └──────────────────────┘ │ │
Paragraf
└───────────────────┘ │ │ │cooperare judiciară │ ││ └──────────────────┘ │ │ ┌──────────────────────┐ │ │
Paragraf
┌───────────────────┐ │ │ └────────────────────┘ ││ ┌──────────────────┐ │ │ │ Direcţia │ │ │
Paragraf
│ Direcţia avizare ├─┼─┘ ┌────────────────────┐ ││ │Serviciul profesii│ │ │ │ financiar - contabilă├─┤ │
Paragraf
│ acte normative │ │ │ Direcţia ├─┼┘ │ juridice conexe ├─┼─┘ └──────────────────────┘ │ │
Paragraf
└───────────────────┘ │ │ afaceri europene │ │ └──────────────────┘ │ ┌──────────────────────┐ ├─┘
Paragraf
┌───────────────────┐ │ │şi drepturile omului│ │ ┌──────────────────┐ │ │ Unitatea de │ │
Paragraf
│Direcţia contencios├─┘ └────────────────────┘ │ │ Biroul de sta- │ │ │ management public ├─┤
Paragraf
└───────────────────┘ ┌────────────────────┐ │ │tistică judiciară ├─┘ └──────────────────────┘ │
Paragraf
│Oficiul naţional de │ │ └──────────────────┘ ┌──────────────────────┐ │
Paragraf
│prevenire a crimina-├─┘ │ Direcţia tehnologia ├─┤
Paragraf
│lităţii şi cooperare│ │ informaţiei │ │
Paragraf
│ pentru recuperarea │ └──────────────────────┘ │
Paragraf
│creanţelor provenite│ ┌────────────────────────┐ │
Paragraf
│ din infracţiuni*) │ │Direcţia de implementare│ │
Paragraf
└────────────────────┘ │a proiectelor finanţate ├─┤
Paragraf
│din împrumuturi externe │ │
Paragraf
│ Direcţia programe ├─┤
Paragraf
│ europene │ │
Paragraf
│ Serviciul comunicare ├─┤
Paragraf
│ şi relaţii publice │ │
Paragraf
│ Serviciul informaţii ├─┘
Paragraf
│ clasificate │
Paragraf
PILONUL I PILONUL II PILONUL III PILONUL IV
Paragraf
Afaceri juridice Afaceri internaţionale Sistem judiciar Suport logistic
Paragraf
*) Organizat la nivel de birou
Paragraf
Notă:
Paragraf
Pilonii instituiţi prin organigramă nu produc efecte juridice. Rolul pilonilor este exclusiv
Paragraf
de a structura, în funcţie de domeniile de activitate, compartimentele din cadrul instituţiei.
Paragraf
**) Structură cu personalitate juridică

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Începe Conversația.

Pregătit să știi exact de unde vine răspunsul?

Newsletter

Primește noutățile legislative și actualizările platformei direct pe email.

© 2026 Toate drepturile rezervate.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031