AcasăDocument
ORDIN nr. 762 din 31 iulie 2012
pentru modificarea Ordinului ministrului sănătăţii şi familiei şi al secretarului de stat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului şi Adopţie nr. 725 / 12.709/2002 privind criteriile pe baza cărora se stabileşte gradul de handicap pentru copii şi se aplică măsurile de protecţie specială a acestora
Abrogat
Emitent:MINISTERUL SĂNĂTĂŢII; Nr. 762 din 31 iulie 2012; MINISTERUL MUNCII
Publicat:31.07.2012
Versiune:unica
Sursă oficialăPrevizualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
Văzând Referatul comun de aprobare al Direcţiei de asistenţă medicală şi politici publice din Ministerul Sănătăţii şi al Direcţiei protecţia copilului din Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale nr. C.V. 2.850/2012,
Paragraf
în temeiul prevederilor art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, şi al prevederilor art. 12 din Hotărârea Guvernului nr. 11/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, cu modificările şi completările ulterioare,
Paragraf
ministrul sănătăţii şi ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale emit următorul ordin:
ART
Articolul i
Paragraf
Ordinul ministrului sănătăţii şi familiei şi al secretarului de stat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului şi Adopţie nr. 725/12.709/2002 privind criteriile pe baza cărora se stabileşte gradul de handicap pentru copii şi se aplică măsurile de protecţie specială a acestora, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 781 din 28 octombrie 2002, se modifică după cum urmează:
Paragraf 1
La anexa nr. 1, al treilea paragraf va avea următorul cuprins:
Paragraf
"Identificarea şi aprecierea gradului de handicap se fac prin raportare la Clasificarea internaţională a funcţionării, dizabilităţii şi sănătăţii, versiunea pentru copii şi tineri, adoptată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii în anul 2007."
Paragraf 2
La anexa nr. 2 punctul I, la titlul "Tulburări psihice", litera b) va avea următorul cuprins:
Paragraf
"b) tulburările pervazive de dezvoltare/tulburările de spectru autist: autismul infantil, autismul atipic, sindromul Rhett, altă tulburare de dezintegrare a copilăriei, hiperactivitate asociată cu o întârziere mintală şi mişcări stereotipe, sindromul Asperger, alte tulburări invadante ale dezvoltării, tulburări invadante ale dezvoltării fără precizare, în raport cu gradul de afectare a funcţionării globale, pot fi încadrate în diferite grade de handicap, astfel:
Paragraf 3
Anexa nr. 3 se modifică şi se înlocuieşte cu anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Paragraf 4
La anexa nr. 4, partea introductivă va avea următorul cuprins:
Paragraf
"Potrivit clasificării OMS 2007, în identificarea şi încadrarea copiilor cu handicap se recomandă utilizarea următorilor termeni de bază:".
ART
Articolul ii
Paragraf
În termen de 90 de zile de la publicarea prezentului ordin în Monitorul Oficial al României, Partea I, Ordinul secretarului de stat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului şi Adopţie, al ministrului educaţiei şi cercetării, al ministrului sănătăţii şi familiei şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap nr. 18/3.989/416/142/2003 privind aprobarea Ghidului metodologic pentru evaluarea copilului cu dizabilităţi şi încadrarea într-un grad de handicap se modifică corespunzător.
ART
Articolul iii
Paragraf
Comisiile pentru protecţia copilului din cadrul consiliilor judeţene şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti, precum şi serviciile de evaluare complexă din cadrul direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului din subordinea consiliilor judeţene şi locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
ART
Articolul iv
Paragraf
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Paragraf
Ministrul sănătăţii,
Paragraf
Vasile Cepoi
Paragraf
Ministrul muncii,
Paragraf
familiei şi protecţiei sociale,
Paragraf
Mariana Câmpeanu
ANX
Anexa
Paragraf
ACTIVITĂŢI ŞI PARTICIPARE
Paragraf
Toate componentele menţionate în subsidiar vor fi cuantificate pe aceeaşi scală generică şi se vor alege calificativele adecvate, în funcţie de domeniul adecvat (xxx reprezintă domeniul).
Paragraf
xxx.0 NICIO dificultate (inexistentă, absentă, neglijabilă ...) 0-4%
Paragraf
xxx.1 dificultate UŞOARĂ (uşoară, scăzută ...) 5-24%
Paragraf
xxx.2 dificultate MODERATĂ (mediu, destul de ...) 25-49%
Paragraf
xxx.3 dificultate SEVERĂ (ridicată, extrem de ....) 50-95%
Paragraf
xxx.4 dificultate COMPLETĂ (în totalitate ...) 96-100%
Paragraf
xxx.8 nu se menţionează
Paragraf
xxx.9 nu este cazul
CAPITOL
Capitolul I Învăţarea şi aplicarea cunoştinţelor
Paragraf
Prezentul capitol are în vedere învăţarea, aplicarea cunoştinţelor învăţate, gândirea, rezolvarea problemelor şi luarea deciziilor.
Paragraf
CAP.II
Paragraf
Sarcini şi solicitări generale
Paragraf
Prezentul capitol are în vedere aspectele generale de îndeplinire a uneia sau a mai multor sarcini, de organizare a rutinei şi privitoare la modul de a face faţă stresului. Toate aceste elemente se pot utiliza pentru mai multe sarcini sau acţiuni specifice pentru a identifica caracteristicile esenţiale care ţin de îndeplinirea sarcinilor respective în diverse circumstanţe.
CAPITOL
Capitolul III Comunicarea
Paragraf
Prezentul capitol se ocupă de caracteristicile generale şi particulare ale comunicării prin limbaj, semne şi simboluri, inclusiv de receptarea şi generarea de mesaje, purtarea de conversaţii şi utilizarea tehnicilor şi instrumentelor de comunicare.
CAPITOL
Capitolul IV Mobilitatea
Paragraf
Prezentul capitol se ocupă de mişcare, ca schimbare a poziţiei sau locului corpului ori ca mutare dintr-un loc în altul prin transportul, mutarea sau manipularea obiectelor, prin mers, alergare sau urcare şi prin utilizarea diverselor forme de transport.
CAPITOL
Capitolul V Autoîngrijirea
Paragraf
Prezentul capitol se ocupă de autoîngrijire, spălat şi şters, îngrijirea propriului corp şi a părţilor acestuia, îmbrăcat, mâncat, băut şi îngrijirea propriei sănătăţi.
CAPITOL
Capitolul VI Autogospodărirea
Paragraf
Prezentul capitol se ocupă de realizarea acţiunilor şi sarcinilor casnice şi din viaţa de zi cu zi. Ariile vieţii domestice includ achiziţionarea unei locuinţe, a hranei, îmbrăcămintei şi a altor lucruri necesare, curăţenia şi reparaţii ale locuinţei, obiecte de îngrijire personală şi a locuinţei şi ajutorul pentru ceilalţi.
CAPITOL
Capitolul VII Interacţiunile şi relaţiile interpersonale
Paragraf
Acest capitol se ocupă de îndeplinirea unor acţiuni şi sarcini necesare pentru stabilirea de interacţiuni, simple şi complexe, cu oamenii (persoane necunoscute, prieteni, rude, membrii familiei şi persoanele iubite) într-o manieră contextuală şi socială adecvată.
CAPITOL
Capitolul VIII Ariile majore ale vieţii
Paragraf
Acest capitol se ocupă de îndeplinirea de sarcini şi acţiuni necesare pentru angajarea în educaţie, muncă şi munca remunerată şi pentru efectuarea de tranzacţii economice.
CAPITOL
Capitolul IX Comunitatea, viaţa civică şi socială
Paragraf
Acest capitol se ocupă de acţiunile şi sarcinile necesare pentru a se implica în viaţa socială organizată din afara familiei, în comunitate, în ariile vieţii sociale şi civice.
Vrei mai mult?
Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.
Începe gratuit