EN
AcasăDocument

HOTĂRÂRE nr. 89 din 13 martie 2013

pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice şi pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 109/2009 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

În vigoare
Emitent:GUVERNUL
Publicat:19.03.2013
Versiune:unica
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,
Paragraf
având în vedere prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare,
Paragraf
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ART

Articolul i

Paragraf
Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 28 ianuarie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
Paragraf 1
La articolul 2 alineatul (2), literele a) şi k) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
Paragraf
"a) de strategie, prin care se asigură, în conformitate cu politica financiară a Guvernului şi cu normele Uniunii Europene, elaborarea strategiei în domeniile de activitate specifice ministerului: fiscal, bugetar, contabilitate publică, reglementări contabile, datorie publică, control financiar public intern, sisteme de management financiar şi control, coordonarea şi verificarea achiziţiilor publice, domenii reglementate specific;
litera k)
de administrare financiară a fondurilor PHARE, ISPA şi SAPARD, Facilitatea de tranziţie, a instrumentelor structurale şi a instrumentului de asistenţă pentru preaderare, acordate de Uniunea Europeană, inclusiv a asistenţei financiare acordate de statele membre ale Asociaţiei Europene a Liberului Schimb prin Mecanismul Financiar al Spaţiului Economic European şi Mecanismul Financiar Norvegian;".
Paragraf 2
La articolul 2 alineatul (2), litera x) se abrogă.
Paragraf 3
La articolul 3 alineatul (1), punctele 41, 48 şi 54 se modifică şi vor avea următorul cuprins:
Paragraf
"41. reprezintă statul român în exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor ce îi revin în calitate de acţionar la companiile naţionale şi societăţile comerciale prevăzute în anexa nr. 2, conform legii;
Paragraf 48
urmăreşte respectarea angajamentelor asumate prin acordurile încheiate cu organismele şi/sau instituţiile financiare internaţionale în domeniul datoriei publice, inclusiv asistenţa financiară rambursabilă acordată de instituţiile financiare internaţionale sau de Uniunea Europeană, şi exercită calitatea de reprezentant al României la organismele internaţionale cu caracter financiar, în condiţiile legii, precum şi în cadrul unor departamente ale unor organisme internaţionale (OCDE, ONU);
Paragraf 54
gestionează asistenţa financiară nerambursabilă acordată României de Uniunea Europeană, prin instrumente financiare de preaderare, potrivit prevederilor memorandumurilor de înţelegere, memorandumurilor şi acordurilor de finanţare semnate de Guvernul României şi de Comisia Europeană;".
Paragraf 4
La articolul 3 alineatul (1), după punctul 54 se introduce un nou punct, punctul 54^1, cu următorul cuprins:
Paragraf
"54^1. certifică şi transmite Comisiei Europene/statelor donatoare declaraţii de cheltuieli şi aplicaţii de plată aferente fondurilor nerambursabile postaderare, inclusiv aferente asistenţei financiare nerambursabile acordate de statele membre ale Asociaţiei Europene a Liberului Schimb;".
Paragraf 5
La articolul 3 alineatul (1), punctul 55 se modifică şi va avea următorul cuprins:
Paragraf
"55. transferă fondurile nerambursabile primite de România atât de la Uniunea Europeană prin programele de preaderare, Facilitatea de tranziţie, instrumente structurale, instrumentul de asistenţă pentru preaderare, cât şi de la statele membre ale Asociaţiei Europene a Liberului Schimb către agenţiile de implementare/autorităţile de management/operatorii de program/beneficiarii finali;".
Paragraf 6
La articolul 3 alineatul (1), punctele 57-60 şi 89 se abrogă.
Paragraf 7
La articolul 3 alineatul (1), după punctul 116 se introduc şapte noi puncte, punctele 117-123, cu următorul cuprins:
Paragraf
"117. evaluează eficienţa alocării resurselor financiare pentru investiţii publice finanţate integral sau parţial din bugetul de stat, în condiţiile legii;
Paragraf 118
iniţiază proiecte de acte normative cu privire la societăţile comerciale, instituţiile de credit la care Ministerul Finanţelor Publice exercită calitatea de acţionar în numele statului, precum şi în domeniul financiar-bancar;
Paragraf 119
verifică utilizarea fondurilor publice sau a altor fonduri speciale, alocaţiilor bugetare pentru investiţii, a subvenţiilor şi transferurilor şi a altor forme de sprijin financiar din partea statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2011 privind organizarea şi funcţionarea inspecţiei economico-financiare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 107/2012, cu modificările ulterioare;
Paragraf 120
verifică situaţia, evoluţia şi modul de administrare a patrimoniului public şi privat al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale de către operatorii economici, precum şi concesionarea sau închirierea de bunuri care fac parte din proprietatea publică şi privată a statului şi a unităţilor administrativ-teritoriale ale statului, potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2011, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 107/2012, cu modificările ulterioare;
Paragraf 121
verifică, potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2011, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 107/2012, cu modificările ulterioare, calitatea gestiunii economico-financiare;
Paragraf 122
verifică economicitatea, eficacitatea şi eficienţa utilizării fondurilor publice, potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2011, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 107/2012, cu modificările ulterioare;
Paragraf 123
coordonează metodologic activitatea de aplicare unitară a legislaţiei fiscale desfăşurată de serviciile de asistenţă contribuabili organizate în cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi al unităţilor subordonate."
Paragraf 8
La articolul 7, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
Paragraf
"(3) Numărul maxim de posturi pentru aparatul propriu al Ministerului Finanţelor Publice este de 1.624, exclusiv demnitarii."
Paragraf 9
Articolul 8^1 se abrogă.
Paragraf 10
La articolul 10, după alineatul (11) se introduc patru noi alineate, alineatele (12)-(15), cu următorul cuprins:
Paragraf
"(12) Ministrul delegat pentru buget îndeplineşte, în domeniile pentru care a fost învestit, atribuţiile prevăzute la art. 15 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi atribuţiile delegate de ministrul finanţelor publice pe domeniile pe care le coordonează, în condiţiile legii.
litera
(13) Ministrul finanţelor publice avizează şi proiectele de acte normative iniţiate şi avizate de ministrul delegat pentru buget. Ministrul delegat pentru buget avizează proiectele de acte normative care au impact bugetar, iniţiate de alte instituţii şi de Ministerul Finanţelor Publice, în condiţiile legii.
litera
(14) Prin ordin al ministrului finanţelor publice semnat şi de ministrul delegat pentru buget se poate stabili persoana care va înlocui, în perioadele de absenţă, ministrul delegat pentru buget.
litera
(15) Ministrul finanţelor publice semnează actele administrative elaborate de către structurile ministerului cu atribuţii de soluţionare a contestaţiilor şi a plângerilor prealabile, în condiţiile legii."
Paragraf 11
La articolul 13, alineatele (4)-(6) se abrogă.
Paragraf 12
La articolul 15, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
Paragraf
"(3) În cadrul procesului de evaluare anuală a performanţelor profesionale ale personalului de conducere al structurilor de specialitate din cadrul unităţilor subordonate, care se află în coordonare metodologică, structurile coordonatoare de la nivelul ministerului emit puncte de vedere cu privire la activitatea desfăşurată de acesta în realizarea obiectivelor şi atribuţiilor ministerului, pe care le comunică evaluatorului."
Paragraf 13
Articolul 27 se abrogă.
Paragraf 14
Anexele nr. 1-3 se modifică şi se înlocuiesc cu anexele nr. 1-3, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
ART

Articolul ii

Paragraf
Încadrarea personalului Ministerului Finanţelor Publice în numărul maxim de posturi aprobat şi în noua structură organizatorică se face în termenele şi cu respectarea condiţiilor prevăzute de legislaţia în vigoare pentru fiecare categorie de personal.
ART

Articolul iii

Paragraf
Hotărârea Guvernului nr. 109/2009 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 126 din 2 martie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
Paragraf 1
La articolul 6, alineatul (3) va avea următorul cuprins:
Paragraf
"(3) Numărul maxim de posturi pentru aparatul propriu al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti este de 24.598, inclusiv preşedintele, vicepreşedinţii şi posturile aferente cabinetelor demnitarilor."
Paragraf 2
La articolul 10, alineatul (5) va avea următorul cuprins:
Paragraf
"(5) Directorii executivi ai direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti se numesc în funcţie de către preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în condiţiile legii, cu avizul consultativ al ministrului finanţelor publice."
Paragraf 3
La articolul 11, alineatul (4) va avea următorul cuprins:
Paragraf
"(4) Structura organizatorică a direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene, administraţiilor finanţelor publice municipale, orăşeneşti şi comunale, precum şi a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti şi a administraţiilor finanţelor publice ale sectoarelor municipiului Bucureşti se aprobă prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Structurile organizatorice teritoriale aferente activităţii de trezorerie şi contabilitate publică, ajutor de stat, practici neloiale şi preţuri reglementate, verificare a achiziţiilor publice, inspecţie economico-financiară se aprobă prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu avizul consultativ al Ministerului Finanţelor Publice."
Paragraf 4
La articolul 13 alineatul (3), litera d) va avea următorul cuprins:
Paragraf
"d) prin decizie a directorului executiv, pentru funcţiile publice pentru care are competenţa de numire în funcţie. Prin excepţie, pentru personalul din cadrul structurilor de trezorerie şi contabilitate publică, ajutor de stat, practici neloiale şi preţuri reglementate, verificare a achiziţiilor publice, inspecţie economico-financiară din cadrul direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti, mobilitatea pentru eficientizarea activităţii se dispune cu avizul consultativ al Ministerului Finanţelor Publice."
Paragraf
PRIM-MINISTRU
Paragraf
VICTOR-VIOREL PONTA
Paragraf
Contrasemnează:
Paragraf
Viceprim-ministru,
Paragraf
ministrul finanţelor publice,
Paragraf
Daniel Chiţoiu
Paragraf
Ministrul delegat pentru buget,
Paragraf
Liviu Voinea
Paragraf
Viceprim-ministru,
Paragraf
ministrul dezvoltării regionale
Paragraf
şi administraţiei publice,
Paragraf
Nicolae-Liviu Dragnea
Paragraf
p. Ministrul muncii,
Paragraf
familiei, protecţie sociale
Paragraf
şi persoanelor vârstnice,
Paragraf
Georgeta Bratu,
Paragraf
secretar de stat
Paragraf
Ministrul fondurilor europene,
Paragraf
Eugen Orlando Teodorovici
Paragraf
Bucureşti, 13 martie 2013.
Paragraf
Nr. 89.
ANX

Anexa 1

Paragraf
ANX

Anexa 2

Paragraf
Paragraf
Unităţile aflate în subordinea Ministerului Finanţelor Publice,
Paragraf
companiile naţionale şi societăţile comerciale la care
Paragraf
Ministerul Finanţelor Publice exercită calitatea
Paragraf
de reprezentant al statului ca acţionar
NTA

Notă

Paragraf
Nu include 150 de posturi ce urmează a fi cedate instituţiei publice pentru jocuri de noroc la data intrării în vigoare a actului normativ de înfiinţare a acesteia.
NTA

Notă

NTA

Notă

NTA

Notă

ANX

Anexa 3

Paragraf
Paragraf
Mijloacele de transport şi consumul
Paragraf
de carburanţi pentru activităţi specifice
NTA

Notă

NTA

Notă

Paragraf
NOTE:
Paragraf 1
Nu se consideră depăşiri la consumul de carburanţi normat pe autovehicul consumul care, la nivelul anului, se încadrează în limita combustibilului normat în raport cu numărul de autovehicule aprobat fiecărei unităţi.
Paragraf 2
Autoturismele din parcul auto al aparatului propriu al ministerului pot fi conduse şi de demnitari sau de alte categorii de salariaţi cu funcţii de răspundere, nominalizaţi prin ordin al ministrului finanţelor publice sau al ministrului delegat pentru buget pentru structurile coordonate.

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Începe Conversația.

Pregătit să știi exact de unde vine răspunsul?

Newsletter

Primește noutățile legislative și actualizările platformei direct pe email.

© 2026 Toate drepturile rezervate.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031