AcasăDocument
ACORD-CADRU DE ÎMPRUMUT din 29 ianuarie 2007 (*actualizat*)
între România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei**) (actualizat până la data de 22 decembrie 2011*)
În vigoare
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
*) Forma actualizată a acestui act normativ până la data de 22 decembrie 2011 este realizată de către Departamentul juridic din cadrul S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ prin includerea tuturor modificărilor şi completărilor aduse de către: ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 157 din 12 noiembrie 2008; AMENDAMENTUL din 9 septembrie 2011 aprobat de HOTĂRÂREA nr. 1.217 din 14 decembrie 2011.
Paragraf
Conţinutul acestui act nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat pentru informarea utilizatorilor
Paragraf
F/P 1566 (2006)
Paragraf
**) Traducere
Paragraf
România, prin Ministerul Finanţelor Publice, Bucureşti, România (denumită în continuare Împrumutat), pe de o parte,
Paragraf
şi
Paragraf
Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, organizaţie internaţională, Paris (denumită în continuare BDCE), pe de altă parte,
Paragraf
având în vedere solicitarea transmisă de un membru al Guvernului României din data de 18 mai 2006,
Paragraf
având în vedere Rezoluţia Consiliului de administraţie al BDCE nr. 1.480 (2004),
Paragraf
având în vedere cel de-al Treilea Protocol la Acordul general pentru privilegii şi imunităţi al Consiliului Europei,
Paragraf
având în vedere articolele Normelor de împrumut ale BDCE din octombrie 1970,
Paragraf
au convenit următoarele:
ART
Articolul 1
Paragraf
Condiţii generale
Paragraf
Acest împrumut este acordat în cadrul condiţiilor generale ale actualelor norme de împrumut ale BDCE şi în cadrul condiţiilor speciale stabilite prin acest acord-cadru de împrumut (denumit în continuare acordul) şi anexele acestuia şi scrisorile sale suplimentare (denumite în continuare scrisori suplimentare).
ART
Articolul 2
Paragraf
Proiectul
Paragraf
BDCE acordă Împrumutatului, care acceptă, un împrumut pentru finanţarea parţială a F/P 1566 (2006), aprobat de către Consiliul de administraţie al BDCE în 16 iunie 2006, referitor la dezvoltarea de servicii comunitare în România ce vizează prevenirea separării copiilor de familie, precum şi instruirea personalului aferent.
Paragraf
Acest împrumut este acordat de BDCE, luând în considerare angajamentul asumat de Împrumutat de a utiliza acest împrumut exclusiv pentru finanţarea proiectului sectorial descris în anexa nr. 1 la prezentul acord (denumit în continuare Proiectul) şi de a realiza acest proiect, prin Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului (ANPDC), agenţie aflată în subordinea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, în condiţiile care sunt detaliate în anexa menţionată.
Paragraf
Orice schimbare a modului în care împrumutul este aplicat, care nu a primit aprobarea BDCE, poate conduce la suspendarea, anularea sau rambursarea imediată a împrumutului, conform termenilor art. 13 din Normele de împrumut ale BDCE.
ART
Articolul 3
Paragraf
Împrumutul
Paragraf 3
1. Condiţii financiare
Paragraf
Valoarea împrumutului acordat este de 10.000.000 EUR (zece milioane euro).
Paragraf
Acesta va fi disponibilizat în tranşe. Fiecare tranşă a împrumutului va fi pentru o perioadă care nu va depăşi 15 ani, incluzând o perioadă de graţie de 5 ani.
Paragraf
Pentru fiecare tranşă, valoarea, rata dobânzii, valuta, data de disponibilizare, perioada de rambursare şi conturile de remitere ale fiecărei părţi vor fi stabilite de comun acord, prin fax, de către Împrumutat şi BDCE.
Paragraf
O scrisoare suplimentară la acest acord, precizând condiţiile pentru fiecare tranşă, va fi întocmită la momentul tragerii, în formatul stabilit în anexa nr. 2 la prezentul acord.
Paragraf 3
2. Trageri
Paragraf
Tragerea sumelor împrumutului în mai multe tranşe se va efectua în conformitate cu stadiul implementării Proiectului, dacă au fost îndeplinite condiţiile specifice enumerate în anexa nr. 1 la prezentul acord.
Paragraf
O tranşă de avans de cel mult 25% din suma aprobată a împrumutului va fi vărsată într-un cont înregistrat, ce poate fi supus auditului BDCE.
Paragraf
Tragerile ulterioare vor fi efectuate pe baza declaraţiilor Împrumutatului, prin ANPDC, referitoare la stadiul implementării Proiectului (şi previziunile privind stadiul lucrărilor în anul curent).
Paragraf
Tranşele ulterioare vor fi disponibilizate odată ce 90% din tranşa precedentă au fost utilizate.
Paragraf 3
Mobilizare
Paragraf
În scopul mobilizării tranşelor împrumutului, Împrumutatul va transmite BDCE înaintea efectuării fiecărei trageri angajamentul de plată anexat (anexa nr. 3 la prezentul acord) pentru fiecare tranşă.
Paragraf
Angajamentul de plată este întocmit şi plătibil în valută în care tranşa a fost disponibilizată.
Paragraf 3
4. Domiciliu
Paragraf
Toate sumele datorate de Împrumutat în cadrul acestui împrumut sunt plătibile în valută fiecărei tranşe, în contul cu numărul comunicat de BDCE Împrumutatului la momentul disponibilizarii, prin notificare prin fax a BDCE de banca însărcinată de către Împrumutat cu efectuarea plăţii, cu cel puţin 5 zile lucrătoare înaintea fiecărei plăţi.
Paragraf 3
5. Date
Paragraf
Prevederile art. 3 fac obiectul Convenţiei privind ziua lucrătoare următoare modificată. Convenţia privind ziua lucrătoare următoare modificată înseamnă o convenţie prin care, dacă data specificată va cădea într-o zi care nu este o zi lucrătoare [zi lucrătoare înseamnă o zi în care Sistemul TARGET (Sistemul de transfer rapid automat transeuropean cu privire la decontările brute în timp real), funcţionează], acea dată va fi prima zi care urmează acelei zile, care este zi lucrătoare, cu condiţia ca acea zi să nu cadă în următoarea lună calendaristică, caz în care acea dată va fi prima zi care precedă acea zi, care este zi lucrătoare.
ART
Articolul 4
Paragraf
Monitorizarea împrumutului şi Proiectului
Paragraf 4
1. Utilizarea împrumutului
Paragraf 4
1.1. Perioada
Paragraf
Sumele împrumutului pentru fiecare tranşă trebuie să fie utilizate de Împrumutat pentru finanţarea Proiectului în termen de 12 luni de la disponibilizarea acesteia de către BDCE.
Paragraf 4
1.2. Implementarea Proiectului
Paragraf
Pentru implementarea Proiectului Împrumutatul desemnează ANPDC ca agenţie de implementare. ANPDC va înfiinţa o unitate de management al proiectului (UMP) care va asigura asistenţă completă tehnică, administrativă şi financiară pentru implementarea şi coordonarea Proiectului.
Paragraf
Împrumutatul, prin ANPDC, va depune toate eforturile şi diligenţele şi va exercita toate mijloacele utilizate în mod curent, în special mijloace financiare, tehnice, sociale şi manageriale, precum şi cele referitoare la protecţia mediului înconjurător, care vor fi necesare pentru implementarea corespunzătoare a Proiectului.
Paragraf
În cazul în care costurile Proiectului prevăzute în anexa nr. 1 la prezentul acord se majorează sau vor fi revizuite din orice motive, Împrumutatul se va asigura că sunt disponibile resurse financiare suplimentare pentru finalizarea Proiectului.
Paragraf
În plus, Împrumutatul, prin ANPDC, se va asigura că:
Paragraf
- Proiectul corespunde prevederilor convenţiilor în materie ale Consiliului Europei;
Paragraf
- Proiectul respectă mediul înconjurător, potrivit cadrului legal în materie din România;
Paragraf
- Proiectul corespunde criteriilor de eligibilitate prevăzute în anexa nr. 1 la prezentul acord;
Paragraf
- finanţarea parţială acordată de BDCE nu depăşeşte 70% din costul total al Proiectului, excluzând dobânda şi comisioanele financiare, conform anexei nr. 1 la prezentul acord.
Paragraf 4
1.3. Achiziţii
Paragraf
Achiziţiile se vor efectua în conformitate cu lgea română, în prezent Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, conformă cu directivele UE în vigoare (2004/17/CE şi 2004/18/CE) şi care nu intră deci în niciun fel de contradicţie cu Liniile directoare privind achiziţiile ale BDCE sau în conformitate cu ultima variantă amendată a legii naţionale privind achiziţiile publice, în vigoare la data lansării licitaţiilor.
Paragraf
În oricare dintre situaţii, responsabilitatea pentru implementarea Proiectului şi, ca urmare, responsabilitatea pentru adjudecarea şi administrarea contractelor în cadrul Proiectului revin Împrumutatului, prin ANPDC. Contractele în derulare, adjudecate înainte de aprobarea Proiectului, vor fi transmise în copie la BDCE împreună cu toată documentaţia necesară ce demonstrează că respectivele contracte au fost încredinţate în conformitate cu legea şi reglementările naţionale privind achiziţiile publice în vigoare la data lansării procesului de achiziţie.
Paragraf
BDCE nu va emite "fără obiecţii" pentru aranjamentele de achiziţii propuse de Împrumutat prin ANPDC, inclusiv gruparea contractelor, procedurile aplicabile, dar îşi va rezerva dreptul de a proceda la o analiză anterioară sau ulterioară, efectuată prin sondaj, a documentaţiei de achiziţii, pentru a verifica dacă aceasta este în conformitate cu legislaţia naţională privind achiziţiile publice.
Paragraf
Dacă, la orice moment, BDCE constată că o achiziţie efectuată în cadrul acestui proiect nu este în conformitate cu prevederile menţionate anterior, îşi rezervă dreptul de a aplica prevederile art. 13 din Normele de împrumut ale BDCE.
Paragraf 4
2. Raportările Împrumutatului
Paragraf 4
2.1. Raportările privind stadiul Proiectului
Paragraf
La fiecare 6 luni de la tragerea primei tranşe din împrumut până la finalizarea întregului Proiect, Împrumutatul, prin ANPDC, va transmite BDCE un raport în care se detaliază:
Paragraf
- situaţia utilizării împrumutului;
Paragraf
- stadiul planului financiar al Proiectului;
Paragraf
- stadiul Proiectului;
Paragraf
- detalii privind managementul Proiectului.
Paragraf
În anexa nr. 4 este inclus formatul în care se menţionează informaţiile minimale solicitate de BDCE pentru aceste rapoarte privind stadiul Proiectului. Pot fi utilizate şi formate alternative ce conţin aceleaşi informaţii.
Paragraf 4
2.2. Raportul privind finalizarea Proiectului
Paragraf
La finalizarea întregului Proiect, Împrumutatul, prin ANPDC, va prezenta un raport final conţinând evaluarea efectelor economice, financiare, sociale şi a efectelor asupra mediului înconjurător pe care le-a avut Proiectul.
Paragraf 4
3. Furnizarea de informaţii către BDCE
Paragraf
Împrumutatul, prin ANPDC, va ţine evidenţe contabile privind Proiectul, care vor fi în conformitate cu standardele internaţionale, care vor reflecta în orice moment stadiul Proiectului şi în care se vor înregistra toate operaţiunile efectuate şi se vor identifica activele şi serviciile finanţate cu ajutorul prezentului împrumut.
Paragraf
Împrumutatul, prin ANPDC, se angajează să primească favorabil orice misiune de informare efectuată de către salariaţii BDCE sau de consultanţi externi angajaţi de BDCE şi să asigure cooperarea necesară pentru această misiune de informare, prin facilitarea oricărei vizite posibile la amplasamentul Proiectului. În special BDCE poate efectua la faţa locului un audit al contabilităţii Proiectului, realizat de unul sau mai mulţi consultanţi, la alegerea acesteia, pe cheltuiala Împrumutatului, în cazul neonorării la scadenţă de către Împrumutat a oricărei obligaţii asumate în cadrul prezentului împrumut.
Paragraf
Împrumutatul, prin ANPDC, se angajează să răspundă într-o perioadă de timp rezonabilă oricărei solicitări de informaţii din partea BDCE şi să furnizeze orice documentaţie pe care BDCE o poate considera necesară şi o poate solicita rezonabil, pentru implementarea corespunzătoare a prezentului acord, în special în ceea ce priveşte monitorizarea Proiectului şi utilizarea împrumutului.
Paragraf
Împrumutatul şi/sau ANPDC vor informa BDCE imediat despre orice modificare a legislaţiei sau a normelor în sectorul economic relevant pentru Proiect şi în sens general despre orice eveniment care poate influenţa îndeplinirea obligaţiilor lor asumate în cadrul prezentului acord. Orice modificare a legislaţiei sau a normelor în sectorul economic relevant pentru Proiect constituie unul dintre evenimentele precizate în art. 13-h al cap. 3 din Normele de împrumut ale BDCE şi poate conduce la suspendarea, anularea sau rambursarea imediată a împrumutului.
ART
Articolul 5
Paragraf
Încetarea obligaţiilor Împrumutatului
Paragraf
Plata sumei datorate, stipulată în angajamentul de plată, eliberează Împrumutatul de orice obligaţie, după cum este definită la pct. 3.1 de mai sus.
Paragraf
După ce întreaga sumă a acestui împrumut şi toate dobânzile şi alte costuri care rezultă din acesta, în special acele sume prevăzute la art. 6 şi 7 de mai jos, au fost plătite corespunzător, Împrumutatul va fi pe deplin eliberat de obligaţiile sale faţă de BDCE.
Paragraf
În ceea ce priveşte obligaţiile stabilite la pct. 4.3 de mai sus, acestea vor continua să fie în vigoare pentru scopurile unei posibile evaluări ulterioare a Proiectului, care va avea loc într-o perioadă rezonabilă ce nu va depăşi 7 ani de la data finalizării Proiectului.
ART
Articolul 6
Paragraf
Dobânda pentru întârziere
Paragraf
Fără a contraveni oricărui alt recurs aflat la dispoziţia BDCE prin prezentul acord şi prin Normele de împrumut ale BDCE ori în alt fel, dacă Împrumutatul nu plăteşte întreaga dobândă sau orice altă sumă plătibilă, conform prezentului acord, cel mai târziu la data scadenţei specificate, Împrumutatul trebuie să plătească o dobândă suplimentară la suma datorată şi neplătită integral, egală cu dobânda EURIBOR la o lună pentru depozitele în valută plăţii întârziate la data scadenţei (dacă nu este zi lucrătoare TARGET, următoarea zi lucrătoare) la ora 11,00 a.m. (ora locală la Bruxelles), plus 2,5% pe an calculată de la data scadenţei acestei sume până la data efectuării plăţii.
Paragraf
Dobânda EURIBOR la o lună, aplicabilă, va fi actualizată la fiecare 30 de zile.
ART
Articolul 7
Paragraf
Costuri asociate
Paragraf
Toate impozitele şi taxele de orice fel, datorate şi plătite, şi toate cheltuielile rezultate fie din încheierea, executarea, lichidarea, anularea sau suspendarea acestui acord, în totalitate ori parţial, fie din garantarea sau refinanţarea împrumutului acordat, împreună cu toate actele judiciare ori extrajudiciare ce decurg din acest împrumut, vor fi suportate de către Împrumutat.
Paragraf
Totuşi, se vor aplica prevederile art. 25 al cap. 4 din Normele de împrumut ale BDCE pentru costurile procedurilor de arbitraj menţionate în acest capitol 4.
ART
Articolul 8
Paragraf
Garanţii
Paragraf
Împrumutatul declară că niciun alt angajament nu a fost făcut şi nu va fi făcut în viitor, care ar putea conferi unei terţe părţi un regim preferenţial, un drept preferenţial de plată, o garanţie colaterală sau o garanţie de orice natură ar fi, care ar putea conferi drepturi sporite asupra unor terţi (denumită în continuare garanţie).
Paragraf
Dacă o astfel de garanţie a fost totuşi acordată unei terţe părţi, Împrumutatul este de acord să întocmească sau să furnizeze o garanţie identică în favoarea BDCE sau, când este împiedicat să o facă, să ofere o garanţie echivalentă şi să stipuleze formarea unei astfel de garanţii în favoarea BDCE.
Paragraf
Nerespectarea acestor prevederi reprezintă un caz de neîndeplinire a obligaţiilor, după cum se prevede în art. 13-h din cap. 3 al Normelor de împrumut ale BDCE, şi poate conduce la suspendarea, anularea sau rambursarea imediată a împrumutului.
ART
Articolul 9
Paragraf
Reprezentări şi certificări
Paragraf
Împrumutatul prezintă şi certifică faptul că:
Paragraf
- autorităţile sale competente l-au autorizat să încheie prezentul acord şi au dat în acest sens semnatarilor autorizarea pentru aceasta, în conformitate cu legile, decretele, reglementările, articolele asocierii şi alte texte aplicabile acestuia;
Paragraf
- întocmirea şi semnarea acordului nu contravin legilor, decretelor, reglementărilor, articolelor asocierii şi altor texte aplicabile acestuia şi că toate permisele, licenţele şi autorizaţiile necesare acestuia au fost obţinute şi vor rămâne valabile pe toată durata împrumutului.
Paragraf
Orice modificare referitoare la reprezentările şi certificările de mai sus trebuie, pe toată durata împrumutului, să fie notificată imediat BDCE şi să fie furnizate toate documentele justificative.
ART
Articolul 10
Paragraf
Relaţii cu terţii
Paragraf
Împrumutatul nu poate invoca, în cadrul utilizării împrumutului, niciun fapt referitor la relaţiile sale cu terţe părţi, în vederea evitării îndeplinirii totale sau parţiale a obligaţiilor sale ce rezultă din prezentul acord.
Paragraf
BDCE nu poate fi implicată în disputele care ar putea să apară între Împrumutat şi terţe părţi, iar costurile, indiferent de natura lor, efectuate de către BDCE datorită oricărei dispute şi în special toate costurile juridice sau de judecată vor fi suportate de Împrumutat.
ART
Articolul 11
Paragraf
Interpretarea acordului
Paragraf
Împrumutatul declară că a luat cunoştinţă de Normele de împrumut ale BDCE şi că a primit o copie a acestora.
Paragraf
Atunci când există o contradicţie între orice prevedere din Normele de împrumut ale BDCE şi orice prevedere a prezentului acord, va prevala prevederea acordului.
Paragraf
Titlurile paragrafelor, secţiunilor şi capitolelor prezentului acord, nu vor servi pentru interpretarea acestuia.
Paragraf
În nicio situaţie nu se va presupune că BDCE a renunţat tacit la vreun drept care i-a fost acordat prin prezentul acord.
ART
Articolul 12
Paragraf
Legea aplicabilă
Paragraf
Acest acord şi garanţiile negociabile legate de acesta vor fi guvernate de regulile BDCE, după cum este specificat în prevederile art. 1 paragraful 3 al celui de-al Treilea Protocol din data de 6 martie 1959 la Acordul general pentru privilegii şi imunităţi al Consiliului Europei din data de 2 septembrie 1949 şi, în secundar, dacă este cazul, de legea franceză.
Paragraf
Diferendele dintre părţile la prezentul acord vor face obiectul arbitrajului, în condiţiile specificate în cap. 4 din Normele de împrumut ale BDCE.
ART
Articolul 13
Paragraf
Executarea unei hotărâri de arbitraj
Paragraf
Părţile contractante convin să nu facă uz de niciun privilegiu, nicio imunitate sau legislaţie în faţa oricărei autorităţi jurisdicţionale ori a altei autorităţi, fie ea naţională sau internaţională, în vederea împiedicării punerii în aplicare a unei decizii date în condiţiile specificate în cap. 4 al Normelor de împrumut ale BDCE.
ART
Articolul 14
Paragraf
Notificări
Paragraf
Orice notificare sau alte comunicări care vor fi date ori efectuate în cadrul acestui acord către BDCE sau Împrumutat vor fi făcute în scris şi vor fi considerate pe deplin acordate ori efectuate dacă sunt predate personal, transmise par-avion sau prin fax de către o parte celeilalte părţi la acea adresă a părţii specificată mai jos.
Paragraf
Pentru Împrumutat:
Paragraf
Ministerul Finanţelor Publice
Paragraf
Str. Apolodor nr. 17, sectorul 5
Paragraf
Bucureşti, România
Paragraf
În atenţia: Ministrului finanţelor publice, secretarului de stat şi/sau directorului general al Direcţiei generale a finanţelor publice externe
Paragraf
Fax: +4021 312 67 92
Paragraf
Pentru BDCE:
Paragraf
Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei
Paragraf 55
Avenue Kleber
Paragraf 75
116 Paris
Paragraf
În atenţia: Directorului Departamentului de proiecte
Paragraf
Fax: +33 1 47 55 37 52
Paragraf
Toate comunicările care vor fi date sau efectuate vor fi în limba engleză ori franceză sau dacă sunt în altă limbă vor fi însoţite de o traducere a acestora în limba engleză sau franceză.
ART
Articolul 15
Paragraf
Intrarea în vigoare
Paragraf
Acest acord va intra în vigoare după semnarea de către BDCE şi Împrumutat şi după aprobarea lui de către autorităţile române, în baza confirmării în scris a acestui lucru primite de către BDCE de la Împrumutat.
ART
Articolul 16
Paragraf
Exemplarele acordului
Paragraf
Prezentul acord este întocmit în două exemplare originale, fiecare dintre acestea fiind egal autentic.
Paragraf
Câte un exemplar original este păstrat de fiecare dintre părţile contractante.
Paragraf
Bucureşti, 29 ianuarie 2007
Paragraf
Pentru România,
Paragraf
Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu,
Paragraf
ministrul finanţelor publice
Paragraf
Paris, 9 februarie 2007
Paragraf
Pentru BDCE,
Paragraf
Apolonio Ruiz Ligero,
Paragraf
viceguvernator
ANX
Anexa 1
Paragraf
la acord
Paragraf
DESCRIEREA PROIECTULUI
Paragraf
Pct. II din anexa 1 a fost modificat de AMENDAMENTUL din 9 septembrie 2011 aprobat de HOTĂRÂREA nr. 1.217 din 14 decembrie 2011 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 914 din 22 decembrie 2011.
ANX
Anexa 2
Paragraf
la acord
Paragraf
Model de scrisoare suplimentară pentru un împrumut cu rată variabilă
Paragraf
F/P 1566 - tranşa [număr]
Paragraf
BANCA DE DEZVOLTARE A CONSILIULUI EUROPEI
Paragraf
SCRISOARE SUPLIMENTARĂ
Paragraf
La Acordul-cadru din data [data] dintre Banca de Dezvoltare a Consiliului
Paragraf
Europei (denumită în continuare BDCE) şi România (denumită în continuare
Paragraf
Împrumutat),
Paragraf
prezenta scrisoare suplimentară şi Acordul-cadru de împrumut stabilesc
Paragraf
termenii şi condiţiile convenite pentru tranşa [număr] aşa cum este specificat
Paragraf
în art. [număr] din acordul-cadru menţionat.
Paragraf
Suma împrumutului: [valuta şi suma]
Paragraf
Maturitate: până la 15 ani maturitate finală, cu o
Paragraf
perioadă de graţie de 5 ani
Paragraf
EURIBOR [introduceţi definiţia EURIBOR]
Paragraf
Rata variabilă a dobânzii: EURIBOR la 6 luni plus sau minus [număr]
Paragraf
puncte de bază [net] pe an
Paragraf
(Telerate [referinţă] sau Reuters
Paragraf
[referinţă])
Paragraf
Plata dobânzii: Semestrial, la sfârşitul perioadei
Paragraf
Numitorul fracţiei: actual/360 de zile, Convenţia privind ziua
Paragraf
lucrătoare următoare modificată
Paragraf
Zi lucrătoare (euro) înseamnă o zi în care Sistemul de transfer
Paragraf
rapid automat transeuropean cu privire la
Paragraf
decontările brute în timp real (TARGET)
Paragraf
funcţionează
Paragraf
sau (altele) înseamnă o zi lucrătoare în ţara valutei
Paragraf
Data de disponibilizare [data]
Paragraf
Instrucţiuni de plată Numărul contului [număr] al [nume bancă şi
Paragraf
(Împrumutat) oraş], codul SWIFT: [cifrul] prin [nume
Paragraf
bancă corespondentă şi oraş], codul SWIFT
Paragraf
[cifrul]
Paragraf
Instrucţiuni de plată (BDCE) Conform pct. 3.4 din Acordul-cadru de
Paragraf
împrumut
Paragraf
Rata dobânzii va fi calculată pentru fiecare perioadă de 6 luni începând de
Paragraf
la data de disponibilizare. Dobânda va fi fixată cu două zile lucrătoare
Paragraf
înaintea fiecărei noi perioade de dobândă. BDCE va informa Împrumutatul despre
Paragraf
dobânda plătibilă la fiecare 6 luni. Plata dobânzii va avea loc în [ziua,
Paragraf
luna] *1) a fiecărui an şi pentru prima dată la [data] (se listează datele de
Paragraf
plată şi ratele de capital datorate pentru fiecare dată)
Paragraf
Toate plăţile vor fi efectuate în contul BDCE conform instrucţiunilor de
Paragraf
plată (BDCE) descrise mai sus.
Paragraf
Aceste prevederi fac obiectul înţelegerii "Convenţia privind ziua lucrătoare
Paragraf
următoare modificată", a cărei definiţie se găseşte la pct.3.5 din Acordul-cadru
Paragraf
de împrumut, semnat între Împrumutat şi BDCE la [data].
Paragraf
În vederea mobilizării acestei tranşe din împrumut, Împrumutatul va trimite
Paragraf
în timp util către BDCE un angajament de plată corespunzător acestei tranşe [a
Paragraf
se vedea anexa nr. 3 la acord].
Paragraf
[Oraşul , data] [Oraşul, data]
Paragraf
Pentru Banca de Dezvoltare a Pentru [nume Împrumutat]
Paragraf
Consiliului Europei
Paragraf
*1) Se precizează 4 date pentru plăţile trimestriale şi două date pentru plăţile semestriale.
ANX
Anexa 3
Paragraf
la acord
Paragraf
Model de angajament de plată pentru un împrumut cu rată variabilă
Paragraf
F/P 1566 - tranşa [număr]
Paragraf
ANGAJAMENT DE PLATĂ
Paragraf
[VALUTA] [SUMA] [DATA]
Paragraf
Pentru valoarea primită, subsemnatul, ...................................,
Paragraf
prin acest angajament de plată promite să plătească Băncii de Dezvoltare a
Paragraf
Consiliului Europei sau altuia suma împrumutată de: [suma în litere] [valuta în
Paragraf
litere] în tranşele şi la o dobândă specificate mai jos:
Paragraf
Rate de capital Dobânda
Paragraf
[data]: [valuta][suma] [se inserează dobânda specificată în
Paragraf
scrisoarea suplimentară]
Paragraf
[data]: [valuta][suma]
Paragraf
[data]: [valuta][suma]
Paragraf
[data]: [valuta][suma]
Paragraf
[data]: [valuta][suma]
Paragraf
Plăţile de mai sus vor fi făcute la: [banca corespondentă a BDCE şi contul
Paragraf
de referinţă] în favoarea Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei, fără nicio
Paragraf
deducere sau luare în considerare a vreunei taxe, vreunui impozit ori a altor
Paragraf
costuri, prezente sau viitoare, datorate ori percepute, pentru acest angajament
Paragraf
sau pentru sumele acestuia de către ori în cadrul [introduceţi statul] sau
Paragraf
al oricărei alte subdiviziuni politice ori fiscale a acesteia.
Paragraf
Acest angajament de plată este legat de împrumutul acordat de Banca de
Paragraf
Dezvoltare a Consiliului Europei Împrumutatului la....... din data de [data
Paragraf
disponibilizării].
Paragraf
În cazul neefectuării plăţii prompte şi în totalitate a oricărei sume
Paragraf
datorate prin acest angajament, întregul împrumut şi dobânda aferentă conform
Paragraf
acestuia până la data plăţii vor deveni imediat scadente şi vor fi plătite la
Paragraf
opţiunea şi la cererea deţinătorului acestuia.
Paragraf
Neexercitarea de către deţinătorul angajamentului a oricărui drept care
Paragraf
rezultă din acesta nu va constitui în niciun caz o renunţare la niciunul dintre
Paragraf
drepturile sale în aceasta sau în oricare altă circumstanţă.
Paragraf
Pentru Împrumutat,
ANX
Anexa 4
Paragraf
la acord
Paragraf
Formularul de raport privind stadiul Proiectului
ANX
Anexa 4 a
Paragraf
la acord
Paragraf
FIŞA DE IDENTIFICARE
Paragraf
Sinteza studiului de fezabilitate
Paragraf
ŢARA: ROMÂNIA
Paragraf
PROIECT: F/P 1566 (2006) - Servicii comunitare
Paragraf
│Titlul subproiectului │ │
Paragraf
│Amplasarea │ │
Paragraf
│Beneficiari (capacitate maximă) │ │
Paragraf
│Matrice operaţională │ │
Paragraf
│1. Descrierea stadiului curent │ │
Paragraf
│2. Descrierea stadiului propus │ │
Paragraf
│3. Personal şi instruire │ │
Paragraf
│4. Calendar de lucru │ │
Paragraf
│5. Descrierea bunurilor şi echipamentelor │ │
Paragraf
│6. Costuri şi analiza financiară │ │
Paragraf
Tabelul 1 - Defalcarea costurilor
Paragraf
│ Descriere │BDCE │România│Autorităţi│ Total │ │ Alte │ Total │
Paragraf
│ │ │ │locale şi/│ (fără │ TVA │impozite│(inclusiv│
Paragraf
│ │ │ │ sau alţi │impozite│ │ şi │impozite │
Paragraf
│ │ │ │ donatori │şi taxe)│ │ taxe │şi taxe) │
Paragraf
│ │ EUR │ EUR │ EUR │ EUR │ EUR │ EUR │ EUR │
Paragraf
│Pregătirea şi │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│elaborarea │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│subproiectelor │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│Valoarea terenului│ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│şi clădirii │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│Studiu de fezabi- │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│litate, proiect │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│tehnic, proces de │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│licitaţie, permise│ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│şi autorizaţii, │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│documentaţie, │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│asistenţă tehnică,│ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│impozite şi alte │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│taxe │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│Lucrări civile │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│Lucrări de con- │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│strucţii, furni- │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│zare şi montare │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│echipament tehnic,│ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│lucrări exterioare│ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│conectarea la │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│reţeaua de utili- │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│tăţi │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│Achiziţionarea de │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│bunuri │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│TOTAL: │ │ │ │ │ │ │ │
ANX
Anexa 4 b
Paragraf
la acord
Paragraf
COSTURI
Paragraf
în EUR (exclusiv impozite şi taxe)
Paragraf
ŢARA: ROMÂNIA
Paragraf
PROIECT: F/P 1566 (2006) - Servicii comunitare
Paragraf
pentru protecţia copilului Data ............
Paragraf
│ Descriere │ │ din care surse de │Cheltuieli │ │ │ │
Paragraf
│ │Chel-│ finanţare utilizate: │ viitoare │ │ │ │
Paragraf
├────┬─────┬─────┬────┤tu- ├────┬─────┬─────┬─────┼─────┬─────┤Cos-│ % │Co- │
Paragraf
│Nr. │Sub- │Obi- │Am- │ieli │ │Guver│Auto-│Alţi │până │ din │turi│chel-│men-│
Paragraf
│ │pro- │ec- │pla-│efec-│BDCE│ nul │ri- │dona-│ la │care │to- │tuit │ta- │
Paragraf
│ │iect │tiv │sare│tuate│ │Româ-│tăţi │tori │fina-│urmă-│tale│ │rii │
Paragraf
│ │ │ │ │ la │ │niei │loca-│ │liza-│toa- │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │ │data │ │(GR) │le │ │ re │rele │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │ │ │ │ │(AL) │ │ │ 12 │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │luni │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │ │ 1 │ │ │ │ │ 2 │ 3 │ 4= │ 5= │ │
Paragraf
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │1+2 │ 1/4 │ │
Paragraf
│ TOTAL: │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
Tabelul 1 subproiecte
Paragraf
COSTURI
Paragraf
în EUR (exclusiv impozite şi taxe)
Paragraf
ŢARA: ROMÂNIA
Paragraf
PROIECT: F/P 1566 (2006) - Servicii comunitare
Paragraf
pentru protecţia copilului Data .............
Paragraf
│ │ │ din care surse de │Cheltuieli │ │ │ │
Paragraf
│ │Chel-│ finanţare utilizate: │ viitoare │ │ │ │
Paragraf
│ │tu- ├────┬─────┬─────┬─────┼─────┬─────┤Cos-│ % │Co- │
Paragraf
│ │ieli │ │Guver│Auto-│Alţi │până │ din │turi│chel-│men-│
Paragraf
│ │efec-│BDCE│ nul │ri- │dona-│ la │care │to- │tuit │ta- │
Paragraf
│ Descriere │tuate│ │Româ-│tăţi │tori │fina-│urmă-│tale│ │rii │
Paragraf
│ │ la │ │niei │loca-│ │liza-│toa- │ │ │ │
Paragraf
│ │data │ │(GR) │le │ │ re │rele │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │ │(AL) │ │ │ 12 │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │ │ │ │ │luni │ │ │ │
Paragraf
│ │ 1 │ │ │ │ │ 2 │ 3 │ 4= │ 5= │ │
Paragraf
│ │ │ │ │ │ │ │ │1+2 │ 1/4 │ │
Paragraf
│A │UMP │Managemen-│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │tul Pro- │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │iectului │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │pe toată │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │perioada │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │implemen- │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │tării │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│B │COMPO- │Identifi- │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │NENTA │care, fi- │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │1: Ser-│nanţare şi│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │vicii │creare │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │comuni-├──────────┼─────┼────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼────┼─────┼────┤
Paragraf
│ │tare │Instruirea│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │persona- │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │lului │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │TOTAL │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │COMPONENTA│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │1 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│C │COMPO- │Instruirea│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │NENTA │persona- │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │2: Dez-│lului │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │volta- │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │rea │Sistem IT │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │resur- │de moni- │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │selor │torizare │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │umane │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │TOTAL │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │COMPONENTA│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │1 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ TOTAL: │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
Tabelul 1 Program
Paragraf
EVALUAREA ACHIZIŢIILOR
Paragraf
ŢARA: ROMÂNIA
Paragraf
PROIECT: F/P 1566 (2006) - Servicii comunitare
Paragraf
pentru protecţia copilului
Paragraf
│ Categoria de cheltuieli │ Metoda de achiziţii │
Paragraf
│ │ │ LD │ LR │ Altele │ NFB │
Paragraf
│1. Lucrări │ │ │ │ │ │
Paragraf
│finanţate de BDCE │ │ │ │ │ │
Paragraf
│2. Bunuri │ │ │ │ │ │
Paragraf
│finanţate de BDCE │ │ │ │ │ │
Paragraf
│3. Servicii │ │ │ │ │ │
Paragraf
│finanţate de BDCE │ │ │ │ │ │
Paragraf
│TOTAL: │ │ │ │ │ │
Paragraf
Tabelul 2A
Paragraf
Abrevieri
Paragraf
LD: Licitaţie deschisă
Paragraf
LR: Licitaţie restrânsă
Paragraf
NFB: Nefinanţat de Bancă
Paragraf
EVALUAREA CONTRACTULUI
Paragraf
ŢARA: ROMÂNIA
Paragraf
PROIECT: F/P 1566 (2006) - Servicii comunitare
Paragraf
pentru protecţia copilului Data ..........
Paragraf
EXCLUSIV TVA
Paragraf
│Des- │Data │Încre- │Meto-│ COST │Preţ │Suma │Perioada de │Data │Modi- │
Paragraf
│crie-│sem- │dinţat │da de├──────┬─────┤fix │plă- │implementare│ de │ficări│
Paragraf
│rea │nării│ lui │achi-│Valuta│Suma │(D=da │tită ├──────┬─────┤recep-│ /Co- │
Paragraf
│con- │con- │(numele│ziţie│ │ │ N=nu)│ la │Înce- │Sfâr-│ţie a │ men- │
Paragraf
│trac-│trac-│contrac│ *) │ │ │ │data │ put │şit │lucră-│tarii │
Paragraf
│tului│tului│ toru- │ │ │ │ │ de │ │ │rilor │ │
Paragraf
│ │ │ lui) │ │ │ │ │... │ │ │ │ │
Paragraf
*) Abrevieri ce se vor utiliza:
Paragraf
LD = Licitaţie deschisă;
Paragraf
LR = Licitaţie restrânsă;
Paragraf
DC = Dialog competitiv;
Paragraf
N = Negociere;
Paragraf
SP = Solicitare de propuneri;
Paragraf
CS - Concurs de soluţii
Paragraf
Tabelul 2B
Paragraf
PROGRAM DE ACTIVITATE
Paragraf
DIAGRAMA
Paragraf
*Font 8*
Paragraf
TARA: ROMÂNIA
Paragraf
PROIECT: F/P 1566 (2006) - Servicii comunitare
Paragraf
pentru protecţia copilului Data ...........
Paragraf
│ DESCRIERE │ │2006│ 2007 │ 2008 │ 2009 │ 2010 │ 2011 │REA- │CO- │
Paragraf
│ ├────────────────┼────┼─┬─┬─┬─┼─┬─┬─┬─┼─┬─┬─┬─┼─┬─┬─┬─┼─┬─┬─┬─┤LI- │MEN-│
Paragraf
│ │ │ 4 │1│2│3│4│1│2│3│4│1│2│3│4│1│2│3│4│1│2│3│4│ZAT │TA- │
Paragraf
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │RII │
Paragraf
│Înfiinţarea UMP (selectarea│Program de │ │░│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│de personal, instruire, │activitate │ │░│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│spaţii): şase luni │iniţial │ │░│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │Activitate │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │finalizată │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │Program de │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │activitate │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │revizuit │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│Elaborarea documentelor │Program de │ │ │░│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│tehnice ale programului │activitate │ │ │░│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│(planificarea activităţilor│iniţial │ │ │░│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│şi a achiziţiilor, Manualul├────────────────┼────┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─────┼────┤
Paragraf
│de Implementare a Proiec- │Activitate │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│tului, documente de lici- │finalizată │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│taţie standard, contracte ├────────────────┼────┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─────┼────┤
Paragraf
│model, materiale de în- │Program de │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│struire,...): trei luni │activitate │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │revizuit │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│Pregătire pentru selecţia │Program de │ │ │ │░│ │ │ │ │ │ │ │░│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│subproiectelor ce vor fi │activitate │ │ │ │░│ │ │ │ │ │ │ │░│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│finanţate (cunoaşterea │iniţial │ │ │ │░│ │ │ │ │ │ │ │░│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│situaţiei, pregătirea ├────────────────┼────┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─────┼────┤
Paragraf
│echipelor locale, adaptarea│Activitate │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│documentaţiei, lansarea │finalizată │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│activităţilor): şase luni ├────────────────┼────┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─────┼────┤
Paragraf
│ │Program de │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │activitate │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │revizuit │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│Elaborarea subproiectelor │Program de │ │ │ │ │░│ │ │ │ │ │ │ │░│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│de către autorităţile │activitate │ │ │ │ │░│ │ │ │ │ │ │ │░│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│locale: şase luni │iniţial │ │ │ │ │░│ │ │ │ │ │ │ │░│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │Activitate │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │finalizată │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │Program de │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │activitate │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │revizuit │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│Selectarea subproiectelor │Program de │ │ │ │ │ │░│ │ │ │ │ │ │ │░│ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ce vor fi finanţate, │activitate │ │ │ │ │ │░│ │ │ │ │ │ │ │░│ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│inclusiv vizite la faţa │iniţial │ │ │ │ │ │░│ │ │ │ │ │ │ │░│ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│locului şi clarificări, ├────────────────┼────┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─────┼────┤
Paragraf
│transmiterea listei de │Activitate │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│subproiecte la BDCE: şase │finalizată │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│luni ├────────────────┼────┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─────┼────┤
Paragraf
│ │Program de │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │activitate │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │revizuit │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│Elaborarea studiilor de │Program de │ │ │ │ │ │ │░│░│░│ │ │ │ │░│ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│fezabilitate pentru subpro-│activitate │ │ │ │ │ │ │░│░│░│ │ │ │ │░│ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│iectele selectate: două- │iniţial │ │ │ │ │ │ │░│░│░│ │ │ │ │░│ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│sprezece luni ├────────────────┼────┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─────┼────┤
Paragraf
│ │Activitate │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │finalizată │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │Program de │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │activitate │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │revizuit │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│Aprobarea studiilor de │Program de │ │ │ │ │ │ │░│░│░│ │ │ │ │░│ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│fezabilitate de către │activitate │ │ │ │ │ │ │░│░│░│ │ │ │ │░│ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ANPDC: douăsprezece luni │iniţial │ │ │ │ │ │ │░│░│░│ │ │ │ │░│ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │Activitate │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │finalizată │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │Program de │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │activitate │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │revizuit │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│Transmiterea descrierii de │Program de │ │ │ │ │ │ │░│░│░│ │ │ │ │░│ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│sinteză la BDCE: douăspre- │activitate │ │ │ │ │ │ │░│░│░│ │ │ │ │░│ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│zece luni │iniţial │ │ │ │ │ │ │░│░│░│ │ │ │ │░│ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │Activitate │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │finalizată │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │Program de │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │activitate │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │revizuit │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│Achiziţionarea terenului │Program de │ │ │ │ │ │ │ │░│░│░│ │ │ │ │░│ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│(unde este cazul) pentru │activitate │ │ │ │ │ │ │ │░│░│░│ │ │ │ │░│ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│subproiecte: douăsprezece │iniţial │ │ │ │ │ │ │ │░│░│░│ │ │ │ │░│ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│luni ├────────────────┼────┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─────┼────┤
Paragraf
│ │Activitate │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │finalizată │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │Program de │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │activitate │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │revizuit │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│Elaborarea proiectului │Program de │ │ │ │ │ │ │ │░│░│░│░│ │ │ │░│ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│tehnic detaliat pentru │activitate │ │ │ │ │ │ │ │░│░│░│░│ │ │ │░│ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│fiecare subproiect şi │iniţial │ │ │ │ │ │ │ │░│░│░│░│ │ │ │░│ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│obţinerea autorizaţiilor: ├────────────────┼────┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─────┼────┤
Paragraf
│cincisprezece luni │Activitate │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │finalizată │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │Program de │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │activitate │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │revizuit │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│Licitaţie pentru lucrările │Original Work │ │ │ │ │ │ │ │ │░│░│░│ │ │ │ │░│ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│civile aferente subproiec- │Schedule │ │ │ │ │ │ │ │ │░│░│░│ │ │ │ │░│ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│telor, încredinţarea ├────────────────┼────┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─────┼────┤
Paragraf
│contractelor şi emiterea │Work Completed │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ordinelor de mobilizare: ├────────────────┼────┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─────┼────┤
Paragraf
│douăsprezece luni │Revised Work │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │Schedule │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│Construcţia lucrărilor │Program de │ │ │ │ │ │ │ │ │ │░│░│░│░│░│░│░│░│░│░│░│ │ │ │
Paragraf
│civile: treizeci şi trei │activitate │ │ │ │ │ │ │ │ │ │░│░│░│░│░│░│░│░│░│░│░│ │ │ │
Paragraf
│de luni │iniţial │ │ │ │ │ │ │ │ │ │░│░│░│░│░│░│░│░│░│░│░│ │ │ │
Paragraf
│ │Activitate │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │finalizată │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │Program de │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │activitate │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │revizuit │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│Selectarea şi instruirea │Program de │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │░│░│░│░│░│░│░│░│░│ │ │
Paragraf
│personalului, organizarea │activitate │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │░│░│░│░│░│░│░│░│░│ │ │
Paragraf
│serviciilor (pe parcursul │iniţial │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │░│░│░│░│░│░│░│░│░│ │ │
Paragraf
│construcţiei lucrărilor ├────────────────┼────┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─────┼────┤
Paragraf
│civile): douăzeci şi sapte │Activitate │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│de luni │finalizată │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │Program de │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │activitate │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │revizuit │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│Demararea selecţiei bene- │Program de │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │░│░│░│░│░│░│░│░│ │ │
Paragraf
│ficiarilor (pe parcursul │activitate │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │░│░│░│░│░│░│░│░│ │ │
Paragraf
│construcţiei lucrărilor │iniţial │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │░│░│░│░│░│░│░│░│ │ │
Paragraf
│civile): douăzeci şi patru ├────────────────┼────┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─────┼────┤
Paragraf
│de luni │Activitate │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │finalizată │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │Program de │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │activitate │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │revizuit │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│Licitaţie pentru bunuri │Original Work │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │░│░│░│░│░│░│░│░│░│░│ │ │
Paragraf
│încredinţarea contractelor │Schedule │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │░│░│░│░│░│░│░│░│░│░│ │ │
Paragraf
│şi livrarea bunurilor ├────────────────┼────┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─────┼────┤
Paragraf
│(pe parcursul construcţiei │Work Completed │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│lucrărilor civile): ├────────────────┼────┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─────┼────┤
Paragraf
│treizeci de luni │Revised Work │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │Schedule │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│Dezvoltarea mecanismelor │Program de │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │░│░│░│░│░│░│ │ │
Paragraf
│informaţionale şi de │activitate │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │░│░│░│░│░│░│ │ │
Paragraf
│monitorizare: douăzeci de │iniţial │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │░│░│░│░│░│░│ │ │
Paragraf
│luni ├────────────────┼────┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─────┼────┤
Paragraf
│ │Activitate │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │finalizată │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │Program de │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │activitate │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │revizuit │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│Monitorizarea funcţionării │Program de │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │░│░│░│░│░│ │ │
Paragraf
│subproiectelor: cincispre- │activitate │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │░│░│░│░│░│ │ │
Paragraf
│zece luni │iniţial │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │░│░│░│░│░│ │ │
Paragraf
│ │Activitate │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │finalizată │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │Program de │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │activitate │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │revizuit │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
Tabelul 3A
Paragraf
PROGRAMUL DE ACTIVITATE PE SUBPROIECTE
Paragraf
DIAGRAMA
Paragraf
*Font 8*
Paragraf
ŢARA: ROMÂNIA
Paragraf
PROIECT: F/P 1566 (2006) - Servicii comunitare
Paragraf
pentru protecţia copilului Data ........
Paragraf
│ DESCRIERE │ │ 2007 │ 2008 │ 2009 │ 2010 │ 2011 │ % │CO- │
Paragraf
├──┬────────────┬───────────────┼─────────────────┼─┬─┬─┬─┼─┬─┬─┬─┼─┬─┬─┬─┼─┬─┬─┬─┼─┬─┬─┬─┤REA- │MEN-│
Paragraf
│N°│ Subproiect │ Amplasare │ │1│2│3│4│1│2│3│4│1│2│3│4│1│2│3│4│1│2│3│4│LIZAT│TA- │
Paragraf
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │RII │
Paragraf
│ │ │ │Program de acti- │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │vitate iniţial │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │Program de acti- │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │vitate revizuit │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │Activitate │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │finalizată │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │Program de acti- │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │vitate iniţial │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │Program de acti- │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │vitate revizuit │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │Activitate │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │finalizată │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │Program de acti- │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │vitate iniţial │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │Program de acti- │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │vitate revizuit │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │Activitate │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │finalizată │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │Program de acti- │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │vitate iniţial │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │Program de acti- │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │vitate revizuit │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │Activitate │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │finalizată │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │Program de acti- │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │vitate iniţial │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │Program de acti- │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │vitate revizuit │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │Activitate │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │finalizată │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │Program de acti- │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │vitate iniţial │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │Program de acti- │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │vitate revizuit │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │Activitate │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │finalizată │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │Program de acti- │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │vitate iniţial │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │Program de acti- │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │vitate revizuit │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │Activitate │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │finalizată │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │Program de acti- │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │vitate iniţial │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │Program de acti- │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │vitate revizuit │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │Activitate │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │finalizată │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │Program de acti- │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │vitate iniţial │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │Program de acti- │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │vitate revizuit │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │Activitate │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │finalizată │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │Program de acti- │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │vitate iniţial │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │Program de acti- │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │vitate revizuit │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │Activitate │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │finalizată │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
Tabelul 3B
Paragraf
OBIECTIVE PE SUBPROIECTE
Paragraf
Data ........
Paragraf
ŢARA: ROMÂNIA
Paragraf
PROIECT: F/P 1566 (2006) - Servicii comunitare
Paragraf
pentru protecţia copilului
Paragraf
│ │ Obiective anticipate*) │ Obiective realizate**) │ │
Paragraf
│ Descriere ├──────┬─────────────────┼──────┬─────────────────┤ │
Paragraf
│ │Bene- │ Personal │Bene- │ Personal │ │
Paragraf
│ │fici- │ │fici- │ │ │
Paragraf
│ │ari │ │ari │ │ │
Paragraf
│N° │Sub- │Am- │Ser- │Capa- │Spe- │ │În- │Capa- │Spe- │ │În- │ │
Paragraf
│ │pro- │pla- │vicii│citate│cia- │Altul│stru-│citate│cia- │Altul│stru-│ │
Paragraf
│ │iect │sare │ │max. │lizat│ │ire │max. │lizat│ │ite │ │
Paragraf
│ │ │ │ │Număr │Număr│Număr│ % │Număr │Număr│Număr│ % │ │
Paragraf
Tabelul 4A
Paragraf
*) Se va completa înainte de implementarea subproiectului.
Paragraf
**) Se va completa la finalizarea proiectului.
Paragraf
OBIECTIVELE PROGRAMULUI
Paragraf
ŢARA: ROMÂNIA
Paragraf
PROIECT: F/P 1566 (2006) - Servicii comunitare
Paragraf
pentru protecţia copilului
Paragraf
│ Obiective anticipate │ Baza*) │ FINAL**) │
Paragraf
│ │(la începutul │(la sfârşitul│
Paragraf
│ │ programului) │ programului)│
Paragraf
│Numărul serviciilor comunitare la nivel local │ │ │
Paragraf
│(comune, municipalităţi) │ │ │
Paragraf
│Numărul de copii în dificultate │ │ │
Paragraf
│% de copii în dificultate separaţi de familie │ │ │
Paragraf
│% de copii în dificultate neseparaţi de familie │ │ │
Paragraf
│% de familii în dificultate monitorizate │ │ │
Paragraf
│Număr de personal la nivel local │ │ │
Paragraf
│Număr de instruiri efectuate │ │ │
Paragraf
│% din personalul instruit la nivel local │ │ │
Paragraf
Tabelul 4B
Paragraf
*) Se va completa înainte de implementarea programului.
Paragraf
**) Se va completa la finalizarea Proiectului.
Vrei mai mult?
Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.
Începe gratuit