EN
AcasăDocument

ORDIN nr. 4.621 din 23 iulie 2015

pentru modificarea şi completarea Metodologiei-cadru de organizare şi funcţionare a consiliului de administraţie din unităţile de învăţământ preuniversitar, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 4.619/2014

În vigoare
Emitent:MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE
Publicat:23.07.2015
Versiune:unica
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
În conformitate cu prevederile art. 94 alin. (2) şi ale art. 96 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare,
Paragraf
în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 26/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice,
Paragraf
ministrul educaţiei şi cercetării ştiinţifice emite prezentul ordin.
ART

Articolul i

Paragraf
Metodologia-cadru de organizare şi funcţionare a consiliului de administraţie din unităţile de învăţământ preuniversitar, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 4.619/2014, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 696 din 23 septembrie 2014, se modifică şi se completează după cum urmează:
Paragraf 1
La articolul 4, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:
Paragraf
"(4) În consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ preuniversitar, din cota rezervată părinţilor un loc este repartizat, cu drept de vot, unui reprezentant al elevilor, care a împlinit vârsta de 18 ani."
Paragraf 2
La articolul 5 alineatul (2), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:
Paragraf
"a) solicită, în scris, consiliului local, primarului, respectiv consiliului judeţean/ Consiliului General al Municipiului Bucureşti, preşedintelui consiliului judeţean/Consiliului General al Municipiului Bucureşti, în cazul învăţământului special, consiliului reprezentativ al părinţilor, precum şi consiliului elevilor desemnarea reprezentanţilor, în termen de 10 zile lucrătoare de la data solicitării. În cazul unităţilor de învăţământ în care există clase cu învăţământ în limba maternă, directorul va solicita consiliului reprezentativ al părinţilor să desemneze şi un reprezentant al părinţilor elevilor care învaţă la clasele cu învăţământ în limba maternă. În mod similar se procedează şi în unităţile de învăţământ cu predare în limbile minorităţilor naţionale în cadrul cărora funcţionează şi clase cu predare în limba română."
Paragraf 3
La articolul 7 alineatul (1), după litera d) se introduce o nouă literă, litera e), cu următorul cuprins:
Paragraf
"e) reprezentantul elevilor, care a împlinit vârsta de 18 ani, este ales prin vot secret de către toţi elevii unităţii de învăţământ, alegerile fiind organizate de către consiliul elevilor. Consiliul Naţional al Elevilor alături de asociaţiile reprezentative ale elevilor elaborează procedura privind alegerea reprezentantului elevilor în consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ preuniversitar, care va fi ulterior aprobată de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice."
Paragraf 4
La articolul 10, alineatul (12) se modifică şi va avea următorul cuprins:
Paragraf
"(12) Reprezentantul elevilor, care a împlinit vârsta de 18 ani, participă cu drept de vot la toate şedinţele consiliului de administraţie. În situaţiile în care la nivelul unităţii de învăţământ nu există elevi care au împlinit vârsta de 18 ani, reprezentantul elevilor este desemnat de consiliul elevilor şi participă cu statut de observator la şedinţele consiliului de administraţie, fiind convocat obligatoriu de preşedintele consiliului de administraţie la şedinţele în care se dezbat problematici privind elevii."
ART

Articolul ii

Paragraf
Direcţia generală management şi reţea şcolară din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, inspectoratele şcolare şi unităţile de învăţământ preuniversitar duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
ART

Articolul iii

Paragraf
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
SMN

Semnături

Paragraf
Ministrul educaţiei şi cercetării ştiinţifice,
Paragraf
Sorin Mihai Cîmpeanu
Paragraf
Bucureşti, 23 iulie 2015.
Paragraf
Nr. 4.621.

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Începe Conversația.

Pregătit să știi exact de unde vine răspunsul?

Newsletter

Primește noutățile legislative și actualizările platformei direct pe email.

© 2026 Toate drepturile rezervate.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031