AcasăDocument
ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 11 din 24 februarie 1999
privind acordarea de facilități fiscale agenților economici
În vigoare
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
În temeiul art. 114 alin. (4) din Constituția României,
Paragraf
Guvernul României emite următoarea ordonanță de urgență:
ART
Articolul 1
Paragraf
Contribuabilii, persoane juridice, care achită integral și la termenele legale toate obligațiile curente la bugetul de stat pentru anul 1999, reprezentând impozit pe profit, impozit pe salarii, taxa pe valoarea adăugată, accize și impozit pe țiței și gaze naturale, precum și toate ratele din sumele eșalonate cu termene de plată în anul 1999, beneficiază de reducerea obligațiilor aferente acestui an cu 1/12 din fiecare obligație.
Paragraf
Reducerea se calculează și se acordă în urma verificărilor organelor fiscale competente, după depunerea bilanțului contabil anual, iar veniturile înregistrate sunt deductibile la determinarea profitului impozabil.
ART
Articolul 2
Paragraf
Reducerea prevăzută la art. 1 se acordă și contribuabililor persoane juridice care au efectuat plata obligațiilor curente la bugetul de stat cu o întârziere de cel mult 10 zile, de trei ori în cursul anului 1999, pentru fiecare obligație în parte, cu condiția plății majorărilor de întârziere aferente împreună cu aceste obligații
ART
Articolul 3
Paragraf
De facilitățile prevăzute la art. 1 beneficiază și contribuabilii persoane juridice care, după efectuarea plăților restante, respecta condițiile prevăzute la acest articol timp de 12 luni consecutive, cu precizarea ca pentru anul 2000 impozitul pe salarii este înlocuit cu impozitul pe venituri din salarii.
Paragraf
Reducerile determinate în condițiile alineatului precedent se acordă, la cererea contribuabilului, în urma verificărilor organelor fiscale competente.
ART
Articolul 4
Paragraf
În anul 2000 contribuabilii care s-au încadrat în prevederile articolelor precedente beneficiază lunar, dacă se încadrează în prevederile art. 1 sau 2 ori, după caz, lunar de la expirarea celor 12 luni consecutive, conform art. 3, până la sfârșitul anului, de o bonificație de 5% pentru obligațiile curente la bugetul de stat, reprezentând impozit pe profit, impozit pe venituri din salarii, taxa pe valoarea adăugată, accize și impozit pe țiței și gaze naturale, achitate în termenul legal.
Paragraf
Bonificatiile prevăzute la alineatul precedent se calculează la fiecare termen legal de plată, iar veniturile corespunzătoare înregistrate sunt deductibile la determinarea profitului impozabil.
ART
Articolul 5
Paragraf
Contribuabilii la care se constată diferențe de plată la obligațiile datorate bugetului de stat, care nu sunt achitate în termen de 15 zile de la data constatării acestora, împreună cu majorările de întârziere aferente, nu intra sub incidența prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.
Paragraf
Termenul prevăzut mai sus se menține și în cazul contribuabililor care au exercitat căile administrative de atac sau cea prevăzută de Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990.
ART
Articolul 6
Paragraf
În aplicarea prezentei ordonanțe de urgență Ministerul Finanțelor va emite norme metodologice în termen de 60 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României.
SMN
Semnături
Paragraf
PRIM-MINISTRU
Paragraf
RADU VASILE
Paragraf
Contrasemnează:
Paragraf
Ministrul finanțelor,
Paragraf
Decebal Traian Remes
Vrei mai mult?
Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.
Începe gratuit