AcasăDocument
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 55 din 19 noiembrie 2015
privind stabilirea unor măsuri de reorganizare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative
În vigoare
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
Având în vedere Hotărârea Parlamentului nr. 45/2015 pentru acordarea încrederii Guvernului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 17 noiembrie 2015,
Paragraf
luând în considerare necesitatea stabilirii măsurilor care să permită desfăşurarea, în cel mai scurt timp, în noul cadru organizatoric, a activităţii Guvernului şi a ministerelor,
Paragraf
reţinându-se că, în cazul neadoptării măsurilor propuse, nu se pot asigura punerea în aplicare a Programului de guvernare acceptat de Parlament şi îndeplinirea principalului rol al Guvernului de a realiza politica internă şi externă a ţării şi de a exercita conducerea generală a administraţiei publice, cu repercusiuni directe asupra cetăţenilor, elemente care vizează interesul public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare,
Paragraf
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
Paragraf
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
CAPITOL
Capitolul I Măsuri de înfiinţare, organizare şi reorganizare a ministerelor
ART
Articolul 1
litera
(1) Se înfiinţează Ministerul pentru Consultare Publică şi Dialog Civic, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, în scopul constituirii şi promovării unui cadru riguros de consultări publice cu societatea civilă.
litera
(2) Organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Ministerului pentru Consultare Publică şi Dialog Civic se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, adoptată în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
litera
(3) Finanţarea organizării şi activităţii Ministerului pentru Consultare Publică şi Dialog Civic se face de la bugetul de stat, iar ministrul pentru consultare publică şi dialog civic are calitatea de ordonator principal de credite pentru bugetul ministerului.
litera
(4) În anul 2015, finanţarea cheltuielilor curente şi de capital ale Ministerului pentru Consultare Publică şi Dialog Civic se asigură din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului.
litera
(5) Salarizarea personalului din cadrul Ministerului pentru Consultare Publică şi Dialog Civic se stabileşte la nivelul de salarizare aferent funcţiilor echivalente din cadrul Secretariatului General al Guvernului.
ART
Articolul 2
Paragraf
Se înfiinţează Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri, prin reorganizarea şi preluarea activităţilor Ministerului Economiei, Comerţului şi Turismului, care se desfiinţează, şi prin preluarea activităţii şi a structurilor în domeniul întreprinderilor mici şi mijlocii şi mediului de afaceri de la Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri.
ART
Articolul 3
Paragraf
Se înfiinţează Ministerul Energiei, prin reorganizarea Ministerului Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri, care se desfiinţează.
ART
Articolul 4
Paragraf
Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice îşi schimbă denumirea în Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice.
ART
Articolul 5
Paragraf
Ministerul pentru Societatea Informaţională îşi schimbă denumirea în Ministerul Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională.
ART
Articolul 6
Paragraf
Atribuţiile viceprim-miniştrilor prevăzuţi în Hotărârea Parlamentului României nr. 45/2015 pentru acordarea încrederii Guvernului, altele decât cele specifice ministerelor pe care le conduc, se stabilesc prin decizie a prim-ministrului.
CAPITOL
Capitolul II Măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale
ART
Articolul 7
litera
(1) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, ministerele prevăzute la art. 2 şi 3 propun Guvernului spre adoptare proiectele hotărârilor Guvernului pentru reglementarea măsurilor privind organizarea şi funcţionarea lor, conform prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă.
litera
(2) Ministerele prevăzute la art. 2 şi 3, care preiau activităţi şi structuri de la alte ministere, conform prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, preiau personalul aferent acestora în condiţiile legii şi se subrogă în drepturile şi obligaţiile ministerelor care derulau aceste activităţi.
litera
(3) Ministerele prevăzute la art. 2 şi 3 preiau pe bază de protocol de predare-preluare, încheiat cu data de 1 ianuarie 2016, posturile, personalul preluat, precum şi patrimoniul ministerelor reorganizate, stabilit pe baza situaţiilor financiare întocmite potrivit prevederilor art. 28 alin. (1^1) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
litera
(4) Încadrarea personalului preluat potrivit alin. (3) se realizează cu respectarea procedurii şi regimului juridic aplicabil fiecărei categorii de personal, în termen de minimum 30 de zile de la intrarea în vigoare a hotărârilor prevăzute la alin. (1).
ART
Articolul 8
litera
(1) Până la data semnării protocoalelor de predare-preluare prevăzute la art. 7 alin. (3), finanţarea cheltuielilor de personal şi a altor cheltuieli ale ministerelor prevăzute la art. 2 şi 3 se asigură din bugetele ordonatorilor principali de credite existenţi înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, din structura cărora acestea s-au reorganizat.
litera
(2) Cererile pentru deschiderea de credite bugetare până la finele anului 2015 vor fi semnate numai cu prima semnătură de către oricare dintre ordonatorii principali de credite ai ministerelor nou-înfiinţate sau reorganizate, conform specimenelor de semnături şi amprentelor ştampilelor transmise în acest scop Ministerului Finanţelor Publice.
litera
(3) Situaţiile financiare anuale la 31 decembrie 2015 se întocmesc pentru ministerele existente înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă şi se semnează de către ordonatorii de credite ai instituţiilor nou-înfiinţate.
CAPITOL
Capitolul III Modificarea unor acte normative
ART
Articolul 9
Paragraf
În cuprinsul actelor normative în vigoare, următoarele denumiri şi sintagme se înlocuiesc după cum urmează:
litera a)
"Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri" cu "Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri" în cazul prevederilor care reglementează activitatea în domeniul întreprinderilor mici şi mijlocii şi mediului de afaceri;
litera b)
"Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului" cu "Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri";
litera c)
"Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri" cu "Ministerul Energiei";
litera d)
"Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice" cu "Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice";
litera e)
"Ministerul pentru Societatea Informaţională" cu "Ministerul Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională";
litera f)
"ministrul economiei, comerţului şi turismului" cu "viceprim-ministru, ministrul economiei, comerţului şi relaţiilor cu mediul de afaceri";
litera g)
"viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne" cu "ministrul afacerilor interne";
litera h)
"ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice" cu "viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice";
litera i)
"ministrul energiei, întreprinderilor mici şi mijlocii şi mediului de afaceri" cu "ministrul energiei";
litera j)
"ministrul educaţiei şi cercetării ştiinţifice" cu "ministrul educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice";
litera k)
"ministrul pentru societatea informaţională" cu "ministrul comunicaţiilor şi pentru societatea informaţională";
litera l)
"ministrul delegat pentru relaţia cu Parlamentul" cu "ministrul delegat, Departamentul pentru relaţia cu Parlamentul".
ART
Articolul 10
Paragraf
La articolul 1 alineatul (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 25/2007 privind stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 270 din 23 aprilie 2007, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 99/2008, cu modificările şi completările ulterioare, literele a) şi c) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
Paragraf
"a) Cancelaria Primului-Ministru, structură fără personalitate juridică, în subordinea directă a prim-ministrului, finanţată prin bugetul Secretariatului General al Guvernului, condusă de şeful Cancelariei; în cadrul Cancelariei Primului-Ministru îşi desfăşoară activitatea unul sau mai mulţi secretari de stat şi consilieri de stat, numiţi, respectiv eliberaţi din funcţie prin decizie a prim-ministrului; în structura Cancelariei Primului-Ministru funcţionează directorul de cabinet al prim-ministrului, cu rang de secretar de stat;
litera c)
Departamentul pentru Relaţia cu Parlamentul, structură cu personalitate juridică, finanţată prin bugetul Secretariatului General al Guvernului, condusă de ministrul delegat, care are calitatea de ordonator terţiar de credite. În cadrul departamentului funcţionează unul sau mai mulţi secretari de stat, numiţi şi eliberaţi din funcţie prin decizie a prim-ministrului."
ART
Articolul 11
Paragraf
La articolul 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 884 din 22 decembrie 2012, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2013, cu modificările şi completările ulterioare, alineatul (2) se abrogă.
SMN
Semnături
Paragraf
PRIM-MINISTRU
Paragraf
DACIAN JULIEN CIOLOŞ
Paragraf
Contrasemnează:
Paragraf
Viceprim-ministru, ministrul economiei,
Paragraf
comerţului şi relaţiilor cu mediul de afaceri,
Paragraf
Costin Grigore Borc
Paragraf
Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale
Paragraf
şi administraţiei publice,
Paragraf
Vasile Dîncu
Paragraf
Şeful Cancelariei Primului-Ministru,
Paragraf
Ioan-Dragoş Tudorache
Paragraf
Secretarul general al Guvernului,
Paragraf
Sorin Sergiu Chelmu
Paragraf
Ministrul energiei,
Paragraf
Victor Vlad Grigorescu
Paragraf
Ministrul pentru consultare publică şi dialog civic,
Paragraf
Victoria-Violeta Alexandru
Paragraf
Ministrul educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice,
Paragraf
Adrian Curaj
Paragraf
Ministrul comunicaţiilor şi pentru societatea informaţională,
Paragraf
Marius-Raul Bostan
Paragraf
Ministrul finanţelor publice,
Paragraf
Anca Dana Dragu
Paragraf
Ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice,
Paragraf
Claudia-Ana Costea
Paragraf
Bucureşti, 19 noiembrie 2015.
Paragraf
Nr. 55.
Vrei mai mult?
Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.
Începe gratuit