EN
AcasăDocument

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 66 din 30 decembrie 2015

privind prorogarea termenelor prevăzute la art. 11 alin. (1), art. 20 alin. (5) şi art. 27 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

În vigoare
Emitent:GUVERNUL
Publicat:30.12.2015
Versiune:unica
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare, a urmărit, prin impunerea unor termene fixe, să asigure finalizarea procesului de restituire a terenurilor către foştii proprietari, care se desfăşoară încă din anul 1991.
Paragraf
Prin art. 5 din lege au fost constituite comisii locale pentru inventarierea terenurilor, având scopul de a identifica suprafeţele care pot face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate pe fiecare unitate administrativ-teritorială.
Paragraf
Prin art. 11 alin. (1), legea a stabilit în sarcina comisiilor locale şi judeţene de fond funciar, respectiv Comisia de fond funciar a municipiului Bucureşti, obligaţia de a soluţiona toate cererile de restituire, de a efectua punerile în posesie şi de a elibera titlurile de proprietate până la data de 1 ianuarie 2016.
Paragraf
Art. 20 alin. (5) din lege prevede că terenurile nerestituite foştilor proprietari intră de drept, de la 1 ianuarie 2016, în Fondul naţional al terenurilor agricole şi al altor imobile, iar art. 27 alin. (1) din lege stabileşte că punctele acordate prin decizia de compensare pot fi valorificate începând cu aceeaşi dată, prin achiziţionarea de imobile din Fondul naţional.
Paragraf
Ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, ca urmare a apariţiei unor impedimente obiective, legate în special de asigurarea serviciilor topografice şi de suprapunerea de titluri de proprietate, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2013 pentru instituirea unui nou termen în care să se finalizeze situaţia prevăzută la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum şi pentru prorogarea unor termene şi pentru modificarea şi completarea art. 45 din aceeaşi lege, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 65/2015, a fost prorogat termenul stabilit iniţial pentru finalizarea inventarierii.
Paragraf
Până în prezent, procesul de inventariere a fost realizat în proporţie de 98%, ceea ce a condus, în multe localităţi din ţară, la identificarea a numeroase suprafeţe, aflate în rezerva locală sau în proprietatea statului, care pot fi atribuite foştilor proprietari.
Paragraf
Prorogarea termenului de inventariere a condus, însă, şi la suspendarea pe o perioadă suplimentară a activităţilor comisiilor de fond funciar.
Paragraf
În aceste condiţii, termenul de 1 ianuarie 2016 nu a mai fost considerat fezabil pentru finalizarea procesului de restituire, astfel încât, prin proiectul legii de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum şi a art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, s-a propus prorogarea până la data de 1 ianuarie 2017 a termenelor prevăzute de art. 11 alin. (1), art. 20 alin. (5) şi art. 27 alin. (1) din Legea nr. 165/2013.
Paragraf
În data de 16 decembrie 2015, Curtea Constituţională a României, în cadrul controlului de constituţionalitate anterior promulgării, a admis obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Preşedintele României asupra legii de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2015. Ca o consecinţă directă, până la data de 31 decembrie 2015 nu vor putea intra în vigoare prevederile prin care se intenţiona prorogarea termenelor anterior menţionate.
Paragraf
În această situaţie s-ar menţine termenul de 1 ianuarie 2016, ceea ce ar conduce la o gravă afectare a dreptului de proprietate al persoanelor îndreptăţite, care nu ar mai avea posibilitatea de a intra în posesia fostelor proprietăţi.
Paragraf
În considerarea faptului că aspectele mai sus-menţionate constituie o situaţie extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată, impunându-se adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanţei de urgenţă,
Paragraf
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
Paragraf
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
ART

Articolul unic

Paragraf
Termenele prevăzute la art. 11 alin. (1), art. 20 alin. (5) şi art. 27 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, cu modificările şi completările ulterioare, se prorogă până la data de 1 ianuarie 2017.
SMN

Semnături

Paragraf
PRIM-MINISTRU
Paragraf
DACIAN JULIEN CIOLOŞ
Paragraf
Contrasemnează:
Paragraf
Şeful Cancelariei Primului-Ministru,
Paragraf
Ioan Dragoş Tudorache
Paragraf
Preşedintele Autorităţii Naţionale
Paragraf
pentru Restituirea Proprietăţilor,
Paragraf
George Băeşu
Paragraf
Viceprim-ministru,
Paragraf
ministrul dezvoltării regionale
Paragraf
şi administraţiei publice,
Paragraf
Vasile Dîncu
Paragraf
Ministrul afacerilor interne,
Paragraf
Petre Tobă
Paragraf
Ministrul agriculturii
Paragraf
şi dezvoltării rurale,
Paragraf
Achim Irimescu
Paragraf
Bucureşti, 30 decembrie 2015.
Paragraf
Nr. 66.

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Începe Conversația.

Pregătit să știi exact de unde vine răspunsul?

Newsletter

Primește noutățile legislative și actualizările platformei direct pe email.

© 2026 Toate drepturile rezervate.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031