AcasăDocument
Paragraf
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 10 alin. (2) şi art. 20 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare,
Paragraf
având în vedere prevederile art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, aprobată prin Legea nr. 246/2001,
Paragraf
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Paragraf
Se aprobă trecerea unei construcţii, aflate în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Unitatea Militară 0756 Ploieşti, din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Articolul 2

Paragraf
Trecerea în domeniul privat al statului a construcţiei prevăzute la art. 1 se face în vederea scoaterii din funcţiune, casării şi valorificării.

Articolul 3

Paragraf
După scoaterea din funcţiune şi casarea construcţiei, Ministerul Afacerilor Interne îşi va actualiza în mod corespunzător datele din evidenţa cantitativ-valorică şi, împreună cu Ministerul Finanţelor Publice, va opera modificarea corespunzătoare a anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare.

Semnături

Paragraf
PRIM-MINISTRU
Paragraf
DACIAN JULIEN CIOLOŞ
Paragraf
Contrasemnează:
Paragraf
Ministrul afacerilor interne,
Paragraf
Petre Tobă
Paragraf
Ministrul finanţelor publice,
Paragraf
Anca Dana Dragu
Paragraf
Bucureşti, 10 februarie 2016.
Paragraf
Nr. 65.

Anexă

Paragraf
*Font 7*
Paragraf
│ Număr │ Codul de │Denumirea │Adresa imobilului│Persoana juridică│ Caracteristicile│ Valoarea │ Valoarea │ Valoarea │
Paragraf
│ M.F.P. │clasificare│imobilului│ │ ce administrează│bunului care trece│ totală a │ bunului │ bunului │
Paragraf
│ │ │ │ │ imobilul │în domeniul privat│ bunului │care trece │imobil care │
Paragraf
│ │ │ │ │ (CUI) │ al statului │ imobil │în domeniul│ rămâne în │
Paragraf
│ │ │ │ │ │ │ (lei) │ privat al │ domeniul │
Paragraf
│ │ │ │ │ │ │ │ statului │ public al │
Paragraf
│ │ │ │ │ │ │ │ (lei) │ statului │
Paragraf
│ 101.436 │ 8.19.01 │ 45-87 │ Municipiul │ Ministerul │Coş de fum │6.704.325,75│ 31.942,79│6.672.382,96│
Paragraf
│(parţial)│ │ │ Ploieşti, │ Afacerilor │45-87-03 parţial │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │ judeţul Prahova │ Interne - │Sc = 2,25 mp; │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │ │Unitatea Militară│h = 8 m │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │ │ 0756 Ploieşti │C.F. nr. 129748 │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │ │ CUI 7977151 │ │ │ │ │

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Începe Conversația.

Pregătit să știi exact de unde vine răspunsul?

Newsletter

Primește noutățile legislative și actualizările platformei direct pe email.

RomâniaANPC — Soluționarea Alternativă a LitigiilorANPC — Soluționarea Online a Litigiilor

© 2026 Toate drepturile rezervate.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031