ORDIN nr. 36 C din 1 martie 1999privind regimul de export şi import al mărfurilor
Abrogat
Paragraf
Ministrul industriei şi comerţului,
Paragraf
în baza Legii nr. 20/1993 pentru ratificarea Acordului european instituind o asociere între România, pe de o parte, şi Comunitatile Europene şi statele membre ale acestora, pe de altă parte, semnat la Bruxelles la 1 februarie 1993, şi a Legii nr. 133/1994 pentru ratificarea Acordului de la Marrakech privind constituirea Organizaţiei Mondiale de Comerţ, a Acordului internaţional privind carnea de bovina şi a Acordului internaţional privind produsele lactate, încheiate la Marrakech la 15 aprilie 1994,
Paragraf
Paragraf
având în vedere prevederile Legii nr. 31/1996 privind regimul monopolului de stat, cu modificările ulterioare,
Paragraf
în temeiul Legii nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţa a activităţilor nucleare, republicată,
Paragraf
ţinând seama de prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 18/1994 privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenţilor economici, aprobată şi modificată prin Legea nr. 12/1995, cu modificările ulterioare, şi ale Hotărârii Guvernului nr. 157/1996 privind plata la vedere sau pe credit a unor produse şi grupe de produse care se pot exporta, în condiţiile legii,
Paragraf
în baza prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 31/1994 privind regimul importurilor şi exporturilor de produse strategice, aprobată prin Legea nr. 93/1994,
Paragraf
având în vedere prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 59/1994 privind reglementarea operaţiunilor de import-export care se derulează prin cliring, barter şi cooperare economică internationala în baza acordurilor comerciale şi de plati guvernamentale, aprobată prin Legea nr. 127/1994, ale Legii nr. 29/1994 privind autorizarea Guvernului de a aproba negocierea în vederea recuperării creanţelor României provenite din activitatea de comerţ exterior şi cooperare economică internationala, derulata înainte de 31 decembrie 1989, precum şi ale Hotărârii Guvernului nr. 362/1994 privind constituirea Comisiei interdepartamentale pentru avizarea modalităţilor de încasare a creanţelor României din activitatea de comerţ exterior şi alte activităţi externe derulate în baza acordurilor guvernamentale şi comerciale înainte de 31 decembrie 1989, cu modificările ulterioare,
Paragraf
în temeiul prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 33/1995 privind măsuri pentru colectarea, reciclarea şi reintroducerea în circuitul productiv a deşeurilor refolosibile de orice fel,
Paragraf
ţinând seama de prevederile Hotărârii Guvernului nr. 764/1991 privind unele măsuri în legătură cu respectarea regimului licenţelor de export şi import,
Paragraf
în baza prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 215/1992 privind regimul licenţelor de export şi import al României,
Paragraf
în temeiul prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 228/1992 privind protejarea producătorilor naţionali şi a pieţei interne de competiţia neloială rezultată din importul unor produse la preţ de dumping sau subventionat, precum şi de exportul la preţuri sub nivelul celor practicate pe piaţa interna,
Paragraf
având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 340/1992 privind regimul de import al deşeurilor şi reziduurilor de orice natura, precum şi al altor mărfuri periculoase pentru sănătatea populaţiei şi pentru mediul înconjurător, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
Paragraf
în temeiul prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 594/1992 privind regimul importurilor şi exporturilor de articole şi tehnologii supuse controlului destinaţiei finale, precum şi cel al controlului exporturilor pentru neproliferarea armelor nucleare, chimice şi biologice şi a rachetelor purtătoare de asemenea arme, cu modificările şi completările ulterioare,
Paragraf
ţinând seama de prevederile Hotărârii Guvernului nr. 276/1995 privind efectuarea de operaţiuni legate de import-export, încheiate la nivel de agent economic, modificată prin Hotărârea Guvernului nr. 969/1996,
Paragraf
în baza prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 267/1997 privind reglementarea unor operaţiuni comerciale de tip barter-compensaţie cu operatori economici din Republica Moldova,
Paragraf
având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 626/1997 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Codului vamal al României,
Paragraf
în baza Hotărârii Guvernului nr. 287/1998 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare, cu modificările ulterioare,
Paragraf
în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 382/1997 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Industriei şi Comerţului, cu modificările ulterioare,
Paragraf
emite următorul ordin:
Articolul 1
Paragraf
Exportul mărfurilor care fac obiectul prezentului ordin se efectuează pe bază de licenţe de export eliberate de Ministerul Industriei şi Comerţului.
Articolul 2
litera
(1) Exportul mărfurilor menţionate în anexa nr. 1 este permis pe bază de licenţe de export automate.
litera
(2) Pentru exportul pomilor de Craciun, proaspeţi, cuprinşi la poziţia tarifara 0604.91.21 menţionată în anexa nr. 1, este necesar avizul Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului.
litera
(3) Pentru exportul mărfurilor aferente grupei tarifare 3002, menţionată în anexa nr. 1, este necesar avizul Ministerului Sănătăţii.
Articolul 3
litera
(1) Exportul produselor cu conţinut de metale preţioase care constituie monopol de stat conform prevederilor art. 2 din Legea nr. 31/1996, al metalelor preţioase, pietrelor preţioase şi al obiectelor confectionate din acestea, a căror scoatere din ţara este permisă potrivit legii, precum şi exportul produselor prevăzute în anexa nr. 2 se realizează pe bază de licenţă de export, cu avizul Băncii Naţionale a României.
litera
(2) Exportul metalelor preţioase efectuat de Banca Naţionala a României, potrivit statutului sau de funcţionare, se realizează fără licenta de export.
Articolul 4
Paragraf
Exportul produselor siderurgice ale căror poziţii tarifare sunt menţionate în anexa nr. 3 este supus licentierii automate numai pentru destinaţii în afară Uniunii Europene.
Articolul 5
litera
(1) Exportul de mărfuri în cadrul acordurilor de cliring, barter şi cooperare se realizează pe bază de licenţă de operaţiune, cu avizul Ministerului Finanţelor şi cu respectarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 59/1994, aprobată prin Legea nr. 127/1994.
litera
(2) Exportul de mărfuri pe credit cu durata de peste 90 de zile se realizează pe bază de licenţe de export, cu respectarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 18/1994, aprobată şi modificată prin Legea nr. 12/1995, cu modificările ulterioare, şi ale Hotărârii Guvernului nr. 157/1996.
litera
(3) Exportul de mărfuri în contul datoriei externe se realizează pe bază de licenţe de operaţiune, cu respectarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 362/1994.
Articolul 6
Paragraf
Exportul mărfurilor supuse licentierii, rezultate din operaţiuni de perfecţionare activa (prelucrare în România) sau din operaţiuni de perfecţionare pasiva (prelucrare în străinătate), se efectuează pe bază de licenţă, cu respectarea prevederilor anexei nr. 14 "Instrucţiuni privind eliberarea licenţelor" la Ordinul ministrului industriei şi comerţului nr. 13 C/1998, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 17 decembrie 1998.
Articolul 7
Paragraf
Face excepţie de la prevederile art. 1 exportul următoarelor categorii de mărfuri:
litera A)
cele utilizate ca ambalaj pentru produse (inclusiv pentru amarare şi separatii pe nave);
litera B)
cele destinate aprovizionarii navelor şi aeronavelor în teritoriul vamal al României.
Articolul 8
Paragraf
Importul mărfurilor care fac obiectul prezentului ordin se efectuează pe bază de licenţe de import eliberate de Ministerul Industriei şi Comerţului.
Articolul 9
litera
(1) Importul de mărfuri cu finanţare din credite externe, acordate de guverne sau de instituţii financiare internaţionale, garantate la nivel guvernamental, se realizează pe bază de licenţe de operaţiune, cu confirmarea de către Ministerul Finanţelor a existenţei finanţării externe.
litera
(2) Importul de mărfuri în cadrul acordurilor de cliring, barter şi cooperare, precum şi importul de mărfuri în contul creanţelor externe se realizează pe bază de licenţe de operaţiune, cu avizul Ministerului Finanţelor.
Articolul 10
Paragraf
Importul deşeurilor şi al reziduurilor de orice natura, precum şi al altor mărfuri periculoase pentru sănătatea populaţiei şi pentru mediul înconjurător se realizează pe bază de licenţă, astfel:
litera A)
pentru categoriile de deşeuri valorificabile, admise condiţionat la import, prevăzute în anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 340/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pe baza acordului Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului şi al Ministerului Sănătăţii, precum şi a certificatului de abilitare emis de Ministerul Industriei şi Comerţului;
litera B)
pentru categoriile de produse periculoase pentru sănătatea populaţiei şi pentru mediul înconjurător, prevăzute la poziţiile nr. 15, 17, 18, 21, 22 şi 26 din anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 340/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pe baza avizului şi acordului Ministerului Sănătăţii sau ale Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei, după caz, precum şi a certificatului de abilitare emis de ministerul de resort.
Articolul 11
Paragraf
Importul şi exportul de ţiţei şi de produse petroliere, ale căror poziţii tarifare sunt prevăzute în anexa nr. 4, sunt supuse licentierii automate.
Articolul 12
litera
(1) Importul şi exportul de substanţe chimice prevăzute în anexa nr. 5 sunt supuse licentierii automate, în vederea prevenirii deturnarii acestor substanţe de la scopul lor licit. Eliberarea licenţelor de import sau de export este condiţionată de avizarea de către Inspectoratul General al Poliţiei a operaţiunii respective.
litera
(2) Se supune regimului prevăzut la alin. (1) importul oricărui tip de gaze cu efect iritant-lacrimogen, sufocant sau paralizant, destinate autoapararii persoanelor, imbuteliate în sprayuri ori în alte recipiente sau încorporate în dispozitive de autoaparare, care nu fac obiectul controlului produselor strategice potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 594/1992, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Ordonanţei Guvernului nr. 31/1994, aprobată prin Legea nr. 93/1994.
Articolul 13
litera
(1) Exportul şi importul de produse strategice supuse controlului destinaţiei finale, conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 594/1992, cu modificările şi completările ulterioare, ale Ordonanţei Guvernului nr. 31/1994, aprobată prin Legea nr. 93/1994, şi ale Legii nr. 31/1996, se realizează cu licenţe de export şi de import eliberate de către Ministerul Industriei şi Comerţului pe baza aprobării date de Consiliul interministerial.
litera
(2) Cererile de licenţă pentru exportul şi importul produselor prevăzute la alin. (1) se depun la Agenţia Naţionala de Control al Exporturilor Strategice şi al Interzicerii Armelor Chimice.
Articolul 14
Paragraf
Exportul şi importul de arme de foc, prevăzute la art. 3 din Legea nr. 17/1996 privind regimul armelor de foc şi al muniţiilor, altele decât cele prevăzute la art. 12 alin. (2), precum şi al muniţiilor pentru aceste tipuri de arme şi de materiale explozive folosite în economie se realizează pe baza licenţelor eliberate de Ministerul Industriei şi Comerţului, cu avizul Inspectoratului General al Poliţiei.
Articolul 15
Paragraf
Exportul şi importul materialelor radioactive şi al instalaţiilor nucleare prevăzute în anexa nr. 6, altele decât cele considerate produse strategice şi supuse controlului destinaţiei finale, conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 594/1992, cu modificările şi completările ulterioare, ale Ordonanţei Guvernului nr. 31/1994, aprobată prin Legea nr. 93/1994, şi ale Hotărârii Guvernului nr. 287/1998, se efectuează cu licenţe de export şi de import eliberate de Ministerul Industriei şi Comerţului, pe baza autorizării Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare, conform prevederilor Legii nr. 111/1996.
Articolul 16
litera
(1) Operaţiunile legate de import-export, încheiate la nivel de agent economic în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 276/1995, modificată prin Hotărârea Guvernului nr. 969/1996, se realizează pe bază de licenţe de operaţiune eliberate de către Ministerul Industriei şi Comerţului.
litera
(2) Operaţiunile comerciale sub forma de barter, încheiate de agenţii economici din România în relaţia cu parteneri din Republica Moldova, se realizează pe bază de licenţe de operaţiune eliberate de către Ministerul Industriei şi Comerţului, cu respectarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 267/1997.
Articolul 17
Paragraf
Agenţii economici care desfăşoară operaţiuni de comerţ exterior sunt obligaţi să respecte prevederile cuprinse în licentele de export şi de import.
Articolul 18
Paragraf
Anexele nr. 1-6 fac parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 19
Paragraf
Pe data intrării în vigoare a prezentului ordin îşi încetează valabilitatea Ordinul ministrului industriei şi comerţului nr. 90/1996, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 2 din 9 ianuarie 1997, cu modificările şi completările ulterioare, şi Ordinul ministrului industriei şi comerţului nr. 36/1997, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 384 din 30 decembrie 1997.
Paragraf
Ministrul industriei
Paragraf
şi comerţului,
Paragraf
Radu Berceanu
Anexa 1
PRE PRE_262
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Paragraf
NOTĂ:
Paragraf
Cu "ex." s-au marcat situaţiile în care, din întreaga poziţie tarifara, este supus licentierii automate, cu scop statistic, numai produsul sau grupa de produse menţionate.
Anexa 2
PRE PRE_271
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Anexa 3
Paragraf
LISTA
Paragraf
cuprinzând poziţiile tarifare ale produselor siderurgice pentru care s-au instituit licenţe automate numai pentru destinaţii în afară Uniunii Europene
Paragraf
NOTĂ:
Paragraf
Exportul produselor siderurgice în ţările membre ale Uniunii Europene se va face numai pe baza licenţei de export tip CECO.
Anexa 4
Paragraf
LISTA
Paragraf
cuprinzând poziţiile tarifare ale ţiţeiului şi produselor petroliere pentru care se instituie licenţe automate la import şi export
Paragraf
I. Import
Paragraf
II. Export
Anexa 5
PRE PRE_299
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
PRE PRE_301
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Paragraf
NOTĂ:
Paragraf
Cu "ex." s-au marcat situaţiile în care, din întreaga poziţie tarifara, este supus licentierii automate numai produsul sau grupa menţionată.
Anexa 6
Paragraf
LISTA
Paragraf
cuprinzând materialele radioactive şi aparatele cu raze X, alfa, beta sau gama, altele decât cele considerate produse strategice (conform Hotărârii Guvernului nr. 594/1992, cu modificările şi completările ulterioare, şi Ordonanţei Guvernului nr. 31/1994, aprobată prin Legea nr. 93/1994), la care importul sau exportul este autorizat, în prealabil, de către Comisia Naţionala pentru Controlul Activităţilor Nucleare, conform prevederilor Legii nr. 111/1996
Notă
Paragraf
NOTĂ:
Paragraf
În vederea eliberării licenţelor de import sau de export pentru produsele prevăzute mai sus, agenţii economici, o dată cu solicitarea licenţei, fac dovada ca autorităţile competente din ţara destinatarului final au dat asigurări explicite ca acestea:
Paragraf
* vor face obiectul protecţiei fizice efective pentru a preveni folosirea şi manipularea neautorizata;
Paragraf
* vor fi supuse, după caz, aplicării garanţiilor Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomica, în conformitate cu prevederile documentului AIEA GOV/1621;
Paragraf
* vor fi transportate cu respectarea cerinţelor specifice;
Paragraf
* vor fi respectate, după caz, prescripţiile cu privire la protecţia împotriva radiatiilor.
Paragraf
Totodată solicitantul licenţei trebuie să facă dovada unei garanţii financiare pentru acoperirea plafonului stabilit prin lege pentru răspunderea civilă pentru daune nucleare.
Paragraf
Eliberarea licenţelor pentru importul sau exportul materialelor radioactive sau al instalaţiilor nucleare este condiţionată şi de prezentarea de către solicitantul licenţei a autorizaţiei de import/export emise în acest sens, conform prevederilor Legii nr. 111/1996, de către Comisia Naţionala pentru Controlul Activităţilor Nucleare.
Vrei mai mult?
Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.
Începe gratuitCe mai știm despre acest act
- 19 articole indexate separat, cu trimiterile rezolvate
- Alertă în ziua în care acest act se modifică
- Zilnic sincronizat cu Monitorul Oficial
Planul Gratuit rămâne disponibil după cele două săptămâni.
