EN
AcasăDocument

NORME din 16 iulie 2007 (*actualizate*)

privind Registrul intermediarilor în asigurări şi/sau în reasigurări*) (actualizate până la data de 29 iunie 2016*)

În vigoare
Emitent:COMISIA DE SUPRAVEGHERE A ASIGURĂRILOR
Publicat:29.06.2016
Versiune:actualizata
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
NTA

Notă

Paragraf
*) Aprobate prin ORDINUL nr. 10 din 16 iulie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 553 din 14 august 2007.
CAPITOL

Capitolul I Dispoziţii generale

ART

Articolul 1

litera
(1) Prezentele norme reglementează registrele care fac parte din Registrul intermediarilor în asigurări şi/sau în reasigurări, gestionat de Autoritatea de Supraveghere Financiară, denumită în continuare A.S.F., în conformitate cu prevederile art. 5 lit. q) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea şi supravegherea intermediarilor în asigurări şi reasigurări, cu modificările şi completările ulterioare, după cum urmează:
litera a)
modul de deschidere şi de menţinere a registrului agenţilor de asigurare de către asigurători, având următoarea structură: agenţi de asigurare persoane fizice, agenţi de asigurare persoane juridice, agenţi de asigurare subordonaţi, persoane juridice (care desfăşoară activitate de bancassurance), conform anexei nr. 1, macheta nr. 1;
litera b)
modul de deschidere şi menţinere a registrului privind subagenţii de asigurare de către agenţii de asigurare, persoane juridice, conform anexei nr. 1, macheta nr. 2;
litera c)
modul de deschidere şi menţinere a registrului pentru personalul propriu de către brokerii de asigurare şi/sau de reasigurare, conform anexei nr. 2, macheta nr. 1;
litera d)
modul de deschidere şi menţinere de către brokerii de asigurare şi/sau de reasigurare a Jurnalului asistenţilor în brokeraj, conform anexei nr. 2, macheta nr. 2.
litera
(2) Agenţii de asigurare persoane juridice au obligaţia de a deschide registrul privind subagenţii de asigurare la data la care asigurătorul confirmă că dosarul depus este în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
litera
(3) Brokerii de asigurare şi/sau reasigurare completează Jurnalul asistenţilor în brokeraj, persoane juridice, cu informaţiile solicitate conform anexei nr. 2 şi înregistrează persoanele fizice în vederea alocării codurilor RAF.
litera
(4) Brokerii de asigurare şi/sau reasigurare completează Jurnalul asistenţilor în brokeraj conform alin. (3) şi transmit A.S.F. datele solicitate, în format electronic, de la data la care îşi înscriu asistenţii în brokeraj, persoane juridice, în Jurnalul asistenţilor în brokeraj.
Paragraf
Art. 1 a fost modificat de pct. 1 al art. I din NORMA nr. 19 din 31 martie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 264 din 7 aprilie 2016.
ART

Articolul 2

litera
(1) Forma şi conţinutul registrelor deschise şi menţinute de asigurători, de agenţii de asigurare persoane juridice şi de brokerii de asigurare şi/sau de reasigurare sunt prevăzute în anexele nr. 1 şi nr. 2.
litera
(2) În vederea atribuirii codului unic persoanelor fizice şi persoanelor juridice de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, asigurătorii şi brokerii de asigurare şi/sau de reasigurare vor comunica datele menţionate în anexele nr. 1 şi 2.
CAPITOL

Capitolul II Registrul agenţilor de asigurare, agenţilor de asigurare subordonaţi şi al subagenţilor

ART

Articolul 3

litera
(1) Agenţii de asigurare persoane juridice au obligaţia de a înscrie şi menţine într-un registru o evidenţă a subagenţilor, în format electronic.
litera
(2) Persoanele juridice menţionate la alin. (1) au obligaţia de a actualiza zilnic aceste evidenţe şi de a comunica asigurătorului în al cărui registru sunt înscrişi orice modificare, prin mijloace electronice, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data înregistrării acesteia.
ART

Articolul 4

litera
(1) Agenţii de asigurare subordonaţi persoane juridice au obligaţia de a înscrie şi menţine într-un registru în format electronic o evidenţă a persoanelor fizice care desfăşoară activitate de bancassurance.
litera
(2) Activitatea de bancassurance se poate desfăşura numai prin persoanele fizice care au încheiat un contract de muncă individual pe perioadă nedeterminată cu o instituţie de credit sau cu o instituţie financiară nebancară.
litera
(3) Registrul prevăzut la alin. (1) va fi disponibil spre consultare pe pagina de internet a fiecărui agent de asigurare subordonat.
litera
(4) Persoanele juridice menţionate la alin. (1) au obligaţia de a actualiza zilnic aceste evidenţe.
ART

Articolul 5

litera
(1) a) Pentru conducerea activităţii de bancassurance, agenţii de asigurare subordonaţi persoane juridice au obligaţia de a nominaliza două persoane, la nivelul sediului principal, director şi, respectiv, director adjunct, care trebuie să aibă calitatea de angajat, pe perioadă nedeterminată.
litera b)
Aceste persoane sunt responsabile inclusiv în ceea ce priveşte actualizarea permanentă a registrului agentului de asigurare subordonat.
litera c)
Numele şi prenumele, funcţia, precum şi toate datele de contact ale acestor persoane trebuie să fie disponibile pe pagina de internet a fiecărui agent de asigurare subordonat.
litera
(2) În vederea avizării ca agenţi de asigurare subordonaţi, persoanele juridice trebuie să depună la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, până la data de 31 decembrie 2007, o documentaţie care va cuprinde:
Paragraf
Partea introductivă a alin. (2) al art. 5 a fost modificată de pct. 3 al art. I din ORDINUL nr. 12 din 25 octombrie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 734 din 30 octombrie 2007.
litera a)
copia autorizaţiei de funcţionare, emisă de către Banca Naţională a României;
litera b)
curriculum vitae ale persoanelor care conduc activitatea de bancassurance;
litera c)
copia documentului de plată privind achitarea taxei de avizare, actualizată, conform prevederilorart. 36 alin. (1) din Legea nr. 32/2000privind activitatea şi supravegherea intermediarilor în asigurări şi reasigurări, cu modificările şi completările ulterioare.
Paragraf
Lit. c) a alin. (2) al art. 5 a fost modificată de pct. 2 al art. I din NORMA nr. 19 din 31 martie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 264 din 7 aprilie 2016.
litera
(3) După obţinerea avizului şi după transmiterea de către asigurător a registrului agenţilor de asigurare subordonaţi persoane juridice, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor va aloca un cod unic pentru fiecare persoană juridică agent de asigurare subordonat.
ART

Articolul 6

Paragraf
Asigurătorii au obligaţia de a transmite în format electronic Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor modificările primite de la agenţii de asigurare persoane juridice, precum şi modificările survenite în evidenţa proprie a agenţilor de asigurare persoane fizice, în termen de 10 zile lucrătoare de la data primirii modificărilor de la persoanele juridice, respectiv de la data când acestea au fost operate în evidenţa proprie.
ART

Articolul 7

Paragraf
Calitatea de agent de asigurare persoană fizică se pierde, caz în care va fi radiat din registru, cu menţiunea "radiat" dacă:
litera a)
nu mai îndeplineşte prevederileart. 34 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare;
litera b)
solicită acest lucru în scris;
litera c)
nu obţine certificatul de calificare profesională sau pregătire profesională continuă, conform prevederilor legale în vigoare.
Paragraf
Lit. c) a alin. (2) al art. 7 a fost modificată de pct. 3 al art. I din NORMA nr. 19 din 31 martie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 264 din 7 aprilie 2016.
CAPITOL

Capitolul III Înscrierea în registru

ART

Articolul 8

litera
(1) A.S.F. va aloca fiecărui intermediar în asigurări înregistrat de către un asigurător sau un broker de asigurare şi/sau reasigurare un cod unic, reprezentând o combinaţie alfanumerică în care literele au următoarele semnificaţii:
litera a)
RAF - codificare pentru agentul de asigurare persoană fizică şi conducătorul/conducerea executivă a agentului de asigurare persoană juridică, pentru subagentul de asigurare, pentru conducătorul activităţii de bancassurance şi persoanele fizice care desfăşoară activitate de bancassurance în cadrul agentului de asigurare subordonat persoană juridică, pentru asistentul în brokeraj persoană fizică, pentru personalul propriu al brokerului de asigurare şi/sau reasigurare şi personalul propriu al asistentului în brokeraj, persoană juridică;
litera b)
RAJ - codificare pentru agentul de asigurare persoană juridică, agentul de asigurare subordonat persoană juridică şi, respectiv, asistentul în brokeraj persoană juridică.
litera
(2) Asigurătorii, agenţii de asigurare persoane juridice şi agenţii de asigurare subordonaţi persoane juridice emit legitimaţii ale căror conţinut şi caracteristici tehnice sunt prevăzute în anexa nr. 3.
litera
(3) Legitimaţiile prevăzute la alin. (2) se emit de către:
litera a)
asigurători, pentru fiecare agent de asigurare persoană fizică, pentru conducătorul/conducerea agentului de asigurare persoană juridică şi pentru conducătorii activităţii de bancassurance;
litera b)
agenţii de asigurare persoane juridice, pentru fiecare subagent;
litera c)
agenţii de asigurare subordonaţi persoane juridice pentru persoanele care desfăşoară activitate de bancassurance;
litera d)
brokerii de asigurare şi/sau reasigurare pentru personalul propriu şi asistenţii în brokeraj persoane fizice, precum şi pentru persoanele care desfăşoară activitate de intermediere în asigurări în cadrul asistenţilor în brokeraj persoane juridice.
Paragraf
Art. 8 a fost modificat de pct. 4 al art. I din NORMA nr. 19 din 31 martie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 264 din 7 aprilie 2016.
CAPITOL

Capitolul IV Înscrierea persoanelor fizice şi juridice care practică activitatea de intermediere în asigurări la data deschiderii registrului

ART

Articolul 9

Paragraf
Abrogat.
Paragraf
Art. 9 a fost abrogat de pct. 5 al art. I din NORMA nr. 19 din 31 martie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 264 din 7 aprilie 2016.
ART

Articolul 10

Paragraf
Abrogat.
Paragraf
Art. 10 a fost abrogat de pct. 5 al art. I din NORMA nr. 19 din 31 martie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 264 din 7 aprilie 2016.
ART

Articolul 11

Paragraf
Abrogat.
Paragraf
Art. 11 a fost abrogat de pct. 5 al art. I din NORMA nr. 19 din 31 martie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 264 din 7 aprilie 2016.
CAPITOL

Capitolul V

Paragraf
Dobândirea calităţii de agent persoană fizică sau juridică şi a celei de subagent
Paragraf
Titlul cap. V a fost modificat de pct. 6 al art. I din NORMA nr. 19 din 31 martie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 264 din 7 aprilie 2016.
ART

Articolul 12

Paragraf
Persoanele fizice şi juridice care doresc să desfăşoare activitatea de intermediere în asigurări în calitate de agent de asigurare şi subagent trebuie să îndeplinească, în vederea înregistrării şi a încheierii contractului de agent, condiţiile prevăzute, după caz, la art. 13 şi 14.
Paragraf
Art. 12 a fost modificat de pct. 7 al art. I din NORMA nr. 19 din 31 martie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 264 din 7 aprilie 2016.
ART

Articolul 13

litera
(1) Persoana fizică trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, în vederea înregistrării ca agent de asigurare:
litera a)
să fie absolvent de liceu, cu diplomă;
litera b)
să nu aibă cazier judiciar pentru infracţiuni contra patrimoniului sau pentru infracţiuni prevăzute de legislaţia financiar-fiscală;
litera c)
să aibă un contract de asigurare de răspundere civilă profesională în vigoare, a cărui valoare să fie 1.500 euro/eveniment şi 3.000 euro sumă agregată pe an, fără franciză;
litera d)
să îndeplinească cerinţele legale în vigoare privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanţii şi răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor operatorilor economici, autorităţilor sau instituţiilor;
litera e)
să se bucure de o bună reputaţie.
litera
(2) Asigurătorul va trimite după înscriere către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, în format electronic, lista persoanelor fizice cu care a încheiat contract de agent, conform tabelului I din anexa nr. 1.
litera
(3) A.S.F. va aloca fiecărui agent de asigurare, persoană fizică, un cod unic şi îl va înscrie în Registrul intermediarilor în asigurări şi/sau reasigurări, iar asigurătorul va prelua codul respectiv în vederea emiterii legitimaţiei.
Paragraf
Alin. (3) al art. 13 a fost modificat de pct. 8 al art. I din NORMA nr. 19 din 31 martie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 264 din 7 aprilie 2016.
ART

Articolul 14

litera
(1) Persoanele juridice pot fi înregistrate ca agent de asigurare numai dacă persoana care deţine funcţia de conducător executiv sau, după caz, persoanele care conduc societatea îndeplinesc următoarele condiţii:
litera a)
are/au experienţă de cel puţin un an în asigurări;
litera b)
nu are/nu au cazier judiciar pentru infracţiuni contra patrimoniului sau pentru infracţiuni prevăzute de legislaţia financiar-fiscală;
litera c)
se bucură de o bună reputaţie.
litera
(2) Persoanele juridice trebuie să prezinte asigurătorului, în vederea înregistrării, următoarele documente:
litera a)
copia actului constitutiv, din care să rezulte că are obiect unic de activitate şi că denumirea cuprinde sintagma "agent de asigurare" în conformitate cu prevederileart. 34 din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare;
litera b)
certificat constatator eliberat cu cel mult 30 de zile înainte de data solicitării de către oficiul registrului comerţului din raza teritorială unde îşi are sediul social;
litera c)
copia contractului de asigurare de răspundere civilă profesională, cu respectarea prevederilorart. 34 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare;
litera d)
cazier fiscal şi cazier judiciar pentru asociaţii sau acţionarii semnificativi direcţi persoane fizice şi curriculum vitae, cazier fiscal şi cazier judiciar pentru persoanele semnificative;
litera e)
cazier fiscal pentru asociaţii sau acţionarii semnificativi direcţi, persoane juridice;
litera f)
certificat constatator emis de oficiul registrului comerţului privind datele de înmatriculare ale persoanelor juridice asociaţi sau acţionari semnificativi direcţi şi, dacă este cazul, indirecţi;
litera g)
curriculum vitae al persoanei/persoanelor prevăzute la alin. (1), precum şi cazierul fiscal şi cel judiciar;
litera h)
cazierul judiciar şi cazierul fiscal ale subagenţilor;
litera i)
lista cu subagenţii însoţită de copiile contractelor de muncă ale fiecărui subagent, inclusiv codul numeric personal al fiecărei persoane.
litera
(3) În termen de 15 zile lucrătoare de la data depunerii documentaţiei complete, asigurătorul va trimite Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, în format electronic, lista agenţilor de asigurare persoane juridice, a conducătorului/conducătorilor acestora, precum şi pe cea a subagenţilor, conform tabelului ÎI din anexa nr. 1, în vederea alocării codurilor unice pentru persoana juridică şi pentru persoanele fizice.
litera
(4) Asigurătorul va prelua aceste coduri din registrul deschis şi menţinut de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.
litera
(5) Asigurătorul va comunica codurile unice ale subagenţilor agentului de asigurare persoană juridică, în vederea emiterii legitimaţiilor prevăzute în anexa nr. 3.
litera
(6) Asigurătorii eliberează agenţilor de asigurare, persoane juridice, certificate de înregistrare conform anexei nr. 4.
Paragraf
Alin. (6) al art. 14 a fost introdus de pct. 9 al art. I din NORMA nr. 19 din 31 martie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 264 din 7 aprilie 2016.
CAPITOL

Capitolul VI Calificarea profesională şi pregătirea profesională continuă

ART

Articolul 15

Paragraf
Abrogat.
Paragraf
Art. 15 a fost abrogat de pct. 10 al art. I din NORMA nr. 19 din 31 martie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 264 din 7 aprilie 2016.
CAPITOL

Capitolul VII Menţiuni obligatorii ale contractului de agent

ART

Articolul 16

litera
(1) Asigurătorii trebuie să includă în mod obligatoriu în contractul de agent şi următoarele menţiuni:
litera a)
obligativitatea respectării prevederilor din legislaţia asigurărilor;
litera b)
activitatea de agent de asigurare persoană fizică, persoană juridică şi de subagent este reglementată, supravegheată şi controlată de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor;
litera c)
obligativitatea prezentării oricăror documente care privesc activitatea desfăşurată ca agent de asigurare persoană fizică şi juridică, agent de asigurare subordonat, precum şi cea de subagent organelor de control şi persoanelor împuternicite în acest sens de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor;
litera d)
obligativitatea prezentării tuturor informaţiilor despre produsul/produsele pe care le propune persoanelor fizice, potenţiali asiguraţi, în conformitate cu normele în vigoare emise de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, inclusiv a adreselor electronice unde se găsesc înregistraţi;
litera e)
obligativitatea informării asupra modului de rezolvare amiabilă a litigiilor;
litera f)
obligativitatea stipulării unui termen de predare a documentelor de asigurare încheiate cu asiguraţii şi a sumelor încasate de la aceştia, acest termen neputând depăşi perioada de 10 zile calendaristice;
litera g)
obligativitatea înscrierii codului unic pe contractele/poliţele de asigurare şi pe chitanţele emise/eliberate de aceştia;
litera h)
obligativitatea desfăşurării activităţii de intermediere numai în spaţiile prevăzute la art. 17.
litera
(2) Abrogat.
Paragraf
Alin. (2) al art. 16 a fost abrogat de pct. 11 al art. I din NORMA nr. 19 din 31 martie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 264 din 7 aprilie 2016.
CAPITOL

Capitolul VIII Activitatea de intermediere în calitate de agent de asigurare persoană fizică sau juridică şi de subagent

ART

Articolul 17

litera
(1) Activitatea de intermediere se poate desfăşura numai la:
litera a)
sediile principale sau secundare ale asigurătorilor sau, după caz, ale agenţilor de asigurare persoane juridice;
litera b)
sediile principale sau secundare ale asiguraţilor ori ale potenţialilor asiguraţi persoane juridice;
litera c)
domiciliul sau, după caz, reşedinţa asiguraţilor ori a potenţialilor asiguraţi persoane fizice.
litera d)
domiciliul sau, după caz, reşedinţa agenţilor de asigurare persoane fizice.
Paragraf
Lit. d) a art. 17 a fost introdusă de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 12 din 25 octombrie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 734 din 30 octombrie 2007.
litera
(2) Activitatea de bancassurance se poate desfăşura numai în sediile principale şi secundare ale agenţilor de asigurare subordonaţi, persoane juridice.
ART

Articolul 18

Paragraf
Asigurătorii desemnează cel puţin două persoane pentru coordonarea activităţii de înregistrare şi de actualizare a registrului agenţilor de asigurare şi transmit A.S.F. numele şi funcţia acestora, în conformitate cu prevederile prezentelor norme.
Paragraf
Art. 18 a fost modificat de pct. 12 al art. I din NORMA nr. 19 din 31 martie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 264 din 7 aprilie 2016.
ART

Articolul 19

Paragraf
Abrogat.
Paragraf
Art. 19 a fost abrogat de pct. 13 al art. I din NORMA nr. 19 din 31 martie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 264 din 7 aprilie 2016.
CAPITOL

Capitolul IX Registrul personalului propriu al brokerilor de asigurare şi/sau reasigurare şi Jurnalul asistenţilor în brokeraj

ART

Articolul 20

litera
(1) Fiecare broker de asigurare şi/sau de reasigurare este obligat să deschidă şi să menţină registrul personalului propriu şi o evidenţă a colaboratorilor, persoane fizice şi juridice, denumiţi asistenţi în brokeraj, şi să încheie un mandat de brokeraj cu potenţialii asiguraţi persoane juridice, în conformitate cu prevederile Legii nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
litera
(2) Brokerii de asigurare şi/sau de reasigurare publică pe pagina de internet a societăţii registrul personalului propriu şi Jurnalul asistenţilor în brokeraj, persoane fizice şi juridice, inclusiv persoanele fizice din cadrul asistenţilor în brokeraj persoane juridice, care desfăşoară activitate de intermediere în numele şi în contul acestora.
Paragraf
Alin. (2) al art. 20 a fost introdus de pct. 14 al art. I din NORMA nr. 19 din 31 martie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 264 din 7 aprilie 2016.
ART

Articolul 21

litera
(1) Forma şi conţinutul evidenţelor pe care trebuie să le deschidă şi să le menţină brokerul de asigurare şi/sau reasigurare sunt descrise în anexa nr. 2.
litera
(2) Brokerii de asigurare şi/sau de reasigurare vor prelua din registrul menţinut de A.S.F. codul unic alocat persoanelor menţionate la art. 20 şi vor emite legitimaţiile prevăzute în anexa nr. 3, pentru persoanele fizice, şi certificatele de înregistrare conform anexei nr. 4, pentru persoanele juridice.
Paragraf
Alin. (2) al art. 21 a fost modificat de pct. 15 al art. I din NORMA nr. 19 din 31 martie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 264 din 7 aprilie 2016.
Paragraf 2
^1) Brokerii de asigurare şi/sau reasigurare transmit, în format electronic, A.S.F. modificările primite de la asistenţii în brokeraj, persoane fizice şi juridice, şi modificările survenite în evidenţa proprie, în termen de 5 zile lucrătoare de la data primirii modificărilor, respectiv de la data când acestea au fost operate în evidenţa proprie.
Paragraf
Alin. (2^1) al art. 21 a fost introdus de pct. 16 al art. I din NORMA nr. 19 din 31 martie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 264 din 7 aprilie 2016.
Paragraf 2
^2) În vederea alocării codurilor unice pentru persoanele nou-înscrise, brokerii de asigurare şi/sau reasigurare trimit A.S.F., în format electronic, lista actualizată a asistenţilor în brokeraj, persoane fizice şi juridice, conform machetei 2 din anexa nr. 2.
Paragraf
Alin. (2^2) al art. 21 a fost introdus de pct. 16 al art. I din NORMA nr. 19 din 31 martie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 264 din 7 aprilie 2016.
Paragraf 2
^3) În vederea emiterii legitimaţiilor prevăzute în anexa nr. 3, brokerii de asigurare şi/sau reasigurare transmit codurile unice alocate personalului propriu care desfăşoară activitate de intermediere, cele alocate asistenţilor în brokeraj persoane juridice, precum şi cele alocate personalului acestora, care desfăşoară activitate de intermediere.
Paragraf
Alin. (2^3) al art. 21 a fost introdus de pct. 16 al art. I din NORMA nr. 19 din 31 martie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 264 din 7 aprilie 2016.
litera
(3) Activitatea de intermediere a brokerilor de asigurare şi/sau de reasigurare, prin personalul propriu sau prin asistenţii în brokeraj, se poate desfăşura numai la:
litera a)
sediile principale sau secundare ale brokerilor de asigurare şi/sau de reasigurare ori, după caz, ale asistenţilor în brokeraj persoane juridice;
litera b)
sediile principale sau secundare ale asiguraţilor ori ale potenţialilor asiguraţi persoane juridice;
litera c)
domiciliul sau, după caz, reşedinţa asiguraţilor ori a potenţialilor asiguraţi persoane fizice;
litera d)
domiciliul sau, după caz, reşedinţa asistenţilor în brokeraj persoane fizice;
litera e)
sediile principale sau secundare ale asigurătorilor.
Paragraf
Alin. (3) al art. 21 a fost introdus de pct. 5 al art. I din ORDINUL nr. 12 din 25 octombrie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 734 din 30 octombrie 2007.
ART

Articolul 22

Paragraf
Brokerii de asigurare şi/sau de reasigurare au obligaţia de a facilita, la cererea organelor de control ale Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, contactul cu asistenţii în brokeraj nominalizaţi în timpul acţiunii de control.
ART

Articolul 23

Paragraf
Asistenţii în brokeraj, persoane fizice sau juridice, care vor fi găsiţi în situaţia de incompabilitate conform art. 33 alin. (6) din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare, vor fi sancţionaţi conform prevederilor art. 39 din aceeaşi lege.
ART

Articolul 23^1

Paragraf
Asistentul în brokeraj persoană fizică este radiat din Registrul intermediarilor în asigurări şi/sau în reasigurări, cu menţiunea «radiat», dacă:
litera a)
solicită acest lucru în scris;
litera b)
nu obţine certificatul de calificare profesională sau de pregătire profesională continuă, conform prevederilor legale în vigoare.
Paragraf
Art. 23^1 a fost introdus de pct. 17 al art. I din NORMA nr. 19 din 31 martie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 264 din 7 aprilie 2016.
CAPITOL

Capitolul X Dispoziţii tranzitorii şi finale

ART

Articolul 24

Paragraf
Documentele păstrate la sediul principal al agentului de asigurare şi asistentului în brokeraj trebuie prezentate pentru verificări ulterioare, atât la solicitarea asigurătorului, cât şi a organelor de control sau a reprezentanţilor A.S.F.
Paragraf
Art. 24 a fost modificat de pct. 18 al art. I din NORMA nr. 19 din 31 martie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 264 din 7 aprilie 2016.
ART

Articolul 25

Paragraf
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor poate dispune în urma acţiunilor de control măsurile ce se impun pentru remedierea abaterilor constatate în activitatea de intermediere, inclusiv radierea din registru a persoanelor în cauză.
ART

Articolul 26

litera
(1) Fiecare asigurător şi broker de asigurare şi/sau reasigurare are obligaţia de a face publică pe pagina de internet a societăţii registrul agenţilor de asigurare, persoane fizice şi juridice, al agenţilor de asigurare subordonaţi, respectiv registrul personalului propriu şi Jurnalul asistenţilor în brokeraj care desfăşoară activitate de intermediere în numele şi în contul acestora.
Paragraf
Alin. (1) al art. 26 a fost modificat de pct. 19 al art. I din NORMA nr. 19 din 31 martie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 264 din 7 aprilie 2016.
litera
(2) Registrul intermediarilor în asigurări şi/sau în reasigurări poate fi consultat şi pe pagina de internet a Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, www.csa-isc.ro.
ART

Articolul 27

Paragraf
Asigurătorii şi brokerii de asigurare şi/sau reasigurare au obligaţia de a transmite în format electronic A.S.F. orice modificări survenite în registrul agenţilor proprii, respectiv în registrul personalului propriu şi Jurnalul asistenţilor în brokeraj.
Paragraf
Art. 27 a fost modificat de pct. 20 al art. I din NORMA nr. 19 din 31 martie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 264 din 7 aprilie 2016.
ART

Articolul 28

Paragraf
Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezentele norme.
Paragraf
Art. 28 a fost modificat de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 12 din 25 octombrie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 734 din 30 octombrie 2007.
ART

Articolul 29

Paragraf
Nerespectarea prevederilor prezentelor norme se sancţionează în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
ART

Articolul 30

Paragraf
Prezentele norme transpun prevederile art. 3 alin. (2)-(4), ale art. 10 şi ale art. 14 din Directiva Parlamentului European şi a Consiliului 2002/92/CE din 9 decembrie 2002 privind intermedierea în asigurări.
ANX

Anexa 1

Paragraf
la norme
Paragraf
REGISTRUL
Paragraf
agenţilor de asigurare, agenţilor de
Paragraf
asigurare subordonaţi şi al subagenţilor
Paragraf
Macheta 1
Paragraf
I. AGENŢI DE ASIGURARE PERSOANE FIZICE
PRE PRE_632
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_632
Paragraf
II. AGENŢI DE ASIGURARE PERSOANE JURIDICE
SECTIUNE

Secţiunea A persoane juridice

PRE PRE_639
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_639
SECTIUNE

Secţiunea B conducător/conducere persoane juridice

PRE PRE_645
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_645
PRE PRE_646
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_646
Paragraf
III. AGENŢI DE ASIGURARE SUBORDONAŢI PERSOANE JURIDICE
PRE PRE_648
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_648
Paragraf
Persoane fizice care desfăşoară activitate de intermediere în asigurări în cadrul agentului de asigurare subordonat persoană juridică
PRE PRE_650
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_650
Paragraf
Pct. III al machetei nr. 1 din anexa 1 a fost modificat de art. I din NORMA nr. 29 din 29 iunie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 486 din 29 iunie 2016.
Paragraf
Macheta 2
Paragraf
Registrul subagenţilor
PRE PRE_656
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_656
Paragraf
Anexa 1 a fost modificată de pct. 21 al art. I din NORMA nr. 19 din 31 martie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 264 din 7 aprilie 2016.
ANX

Anexa 2

Paragraf
la norme
Paragraf
REGISTRUL
Paragraf
personalului propriu al brokerilor de asigurare
Paragraf
şi/sau reasigurare şi Jurnalul asistenţilor în brokeraj
Paragraf
Macheta 1
Paragraf
Registrul personalului propriu
PRE PRE_671
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_671
Paragraf
Macheta 2
Paragraf
Jurnalul asistenţilor în brokeraj
PRE PRE_674
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_674
NTA

Notă

Paragraf
*) Subsecţiunea B^1 se va întocmi separat pentru fiecare asistent în brokeraj, persoană juridică.
Paragraf
Anexa 2 a fost modificată de pct. 22 al art. I din NORMA nr. 19 din 31 martie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 264 din 7 aprilie 2016.
ANX

Anexa 3

Paragraf
la norme
Paragraf 1
Model de legitimaţie pentru agent de asigurare persoană fizică
PRE PRE_699
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_699
Paragraf 2
Model de legitimaţie pentru subagent
PRE PRE_701
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_701
Paragraf 3
Model de legitimaţie pentru conducătorul/conducerea agentului de asigurare, persoană juridică şi conducătorul/conducerea asistentului în brokeraj, persoană juridică
PRE PRE_703
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_703
Paragraf 4
Model de legitimaţie pentru personalul propriu al brokerilor de asigurare şi/sau de reasigurare, asistenţii în brokeraj persoane fizice, persoanele care desfăşoară activitate de intermediere în cadrul asistenţilor în brokeraj, persoane juridice
PRE PRE_705
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_705
Paragraf 5
Caracteristicile tehnice ale legitimaţiilor:
Paragraf
A. Dimensiuni: 95mm/70mm;
Paragraf
B. Culoare fond: Pantone 642C sau similar;
Paragraf
C. Text: tip Arial sau similar, culoare neagră.
Paragraf
Legitimaţiile vor fi finisate prin plastifiere/laminare.
Paragraf
Pct. 2-4 ale anexei 3 au fost modificate de pct. 23 al art. I din NORMA nr. 19 din 31 martie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 264 din 7 aprilie 2016.
ANX

Anexa 4

Paragraf
la norme
Paragraf
Eliberarea certificatelor de înregistrare de către asigurători,
Paragraf
reasigurători şi brokeri de asigurare şi/sau reasigurare
Paragraf
A. Informaţiile cuprinse în certificatul de înregistrare în conformitate cu datele înscrise în registrul agenţilor de asigurare:
Paragraf
- denumirea comercială completă a asigurătorului;
Paragraf
- menţiunea «Certificat de înregistrare în registrul agenţilor de asigurare»;
Paragraf
- denumirea agentului de asigurare persoană juridică;
Paragraf
- sediul social;
Paragraf
- codul de identificare fiscală;
Paragraf
- codul unic de înregistrare în Registrul intermediarilor în asigurări şi/sau reasigurări;
Paragraf
- data emiterii certificatului;
Paragraf
- semnătura conducerii executive al asigurătorului;
Paragraf
- menţiunea «acest certificat a fost eliberat în conformitate cu prevederile art. 34 alin. (4^1) din Legea nr. 32/2000#187;.
Paragraf
B. Informaţiile cuprinse în certificatul de înregistrare în conformitate cu datele înscrise în Jurnalul asistenţilor în brokeraj:
Paragraf
- denumirea comercială completă a brokerului de asigurare şi/sau reasigurare;
Paragraf
- menţiunea «Certificat de înregistrare în Jurnalul asistenţilor în brokeraj»;
Paragraf
- denumirea asistentului în brokeraj, persoană juridică;
Paragraf
- sediul social;
Paragraf
- codul de identificare fiscală;
Paragraf
- codul unic de înregistrare în Registrul intermediarilor în asigurări şi/sau reasigurări;
Paragraf
- data emiterii certificatului;
Paragraf
- semnătura conducerii executive a brokerului de asigurare şi/sau reasigurare.
Paragraf
C. Pentru asigurarea existenţei unui format unic al certificatelor, formatul standard se va elibera asigurătorilor şi brokerilor de asigurare şi/sau reasigurare, pe suport electronic, de către direcţia de specialitate din cadrul A.S.F.
Paragraf
Anexa 4 a fost modificată de pct. 24 al art. I din NORMA nr. 19 din 31 martie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 264 din 7 aprilie 2016.

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Începe Conversația.

Pregătit să știi exact de unde vine răspunsul?

Newsletter

Primește noutățile legislative și actualizările platformei direct pe email.

© 2026 Toate drepturile rezervate.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031