ORDIN nr. 62 din 18 martie 2016pentru modificarea anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.214/2009 privind metodologia pentru stabilirea şi plata despăgubirilor ce se cuvin proprietarilor de animale tăiate, ucise sau altfel afectate în vederea lichidării rapide a focarelor de boli transmisibile ale animalelor
În vigoare
Emitent:AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR
Publicat:18.03.2016
Versiune:unica
Sursă oficialăParagraf
Văzând Referatul de aprobare nr. 2.540 din 14 aprilie 2016, întocmit de către Direcţia generală sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor,
Paragraf
având în vedere prevederile art. 2 şi 24 din Legea nr. 150/2004 privind siguranţa alimentelor şi a hranei pentru animale, republicată,
Paragraf
ţinând cont de prevederile art. 6^3 şi ale art. 10 lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare,
Paragraf
luând în considerare prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.156/2013 pentru aprobarea acţiunilor sanitar-veterinare cuprinse în Programul acţiunilor de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor, a acţiunilor prevăzute în Programul de supraveghere şi control în domeniul siguranţei alimentelor, precum şi a tarifelor aferente acestora,
Paragraf
în baza art. 5 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.214/2009 privind metodologia pentru stabilirea şi plata despăgubirilor ce se cuvin proprietarilor de animale tăiate, ucise sau altfel afectate în vederea lichidării rapide a focarelor de boli transmisibile ale animalelor, cu modificările ulterioare,
Paragraf
în temeiul art. 3 alin. (3) şi al art. 4 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.415/2009 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a unităţilor din subordinea acesteia, cu modificările şi completările ulterioare,
Paragraf
preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor emite următorul ordin:
Articolul I
Paragraf
Anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.214/2009 privind metodologia pentru stabilirea şi plata despăgubirilor ce se cuvin proprietarilor de animale tăiate, ucise sau altfel afectate în vederea lichidării rapide a focarelor de boli transmisibile ale animalelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 741 din 30 octombrie 2009, cu modificările ulterioare, se modifică şi se înlocuieşte cu anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul II
Paragraf
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, institutele veterinare centrale şi direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Articolul III
Paragraf
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Semnături
Paragraf
Preşedintele
Paragraf
Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare
Paragraf
şi pentru Siguranţa Alimentelor,
Paragraf
Radu Roatiş Cheţan
Paragraf
Bucureşti, 18 martie 2016.
Paragraf
Nr. 62.
Anexă
Paragraf
LISTA
Paragraf
cuprinzând bolile pentru care se acordă despăgubiri
Paragraf 1
Tuberculoza bovină
Paragraf 2
Febra aftoasă
Paragraf 3
Leucoza enzootică bovină
Paragraf 4
Turbarea*)
Paragraf 5
Paratuberculoza**)
Paragraf 6
Bruceloza bovină
Paragraf 7
Encefalopatiile spongiforme transmisibile ale rumegătoarelor; encefalopatia spongiformă a bovinelor, scrapia
Paragraf 8
Pesta porcină clasică
Paragraf 9
Anemia infecţioasă ecvină
Paragraf 10
Boala Aujeszky***)
Paragraf 11
Salmoneloze aviare zoonotice****)
Paragraf 12
Loca americană şi bolile virotice ale albinelor
Paragraf 13
Varooza albinelor
Paragraf 14
Pesta porcină africană
Paragraf 15
Pesta bovină
Paragraf 16
Pesta ecvină
Paragraf 17
Pesta rumegătoarelor mici
Paragraf 18
Pesta aviară (influenţa aviară)
Paragraf 19
Stomatita veziculoasă
Paragraf 20
Pleuropneumonia contagioasă a bovinelor
Paragraf 21
Boala veziculoasă a porcului
Paragraf 22
Dermatoza nodulară contagioasă a bovinelor
Paragraf 23
Variola ovină şi caprină
Paragraf 24
Bluetongue*****)
Paragraf 25
Febra Văii de Rift
Paragraf 26
Furunculoza salmonidelor
Paragraf 27
Iersinioza salmonidelor
Paragraf 28
Septicemia hemoragică virală a salmonidelor
Paragraf 29
Necroza hematopoietică infecţioasă
Paragraf 30
Trichineloza******)
Notă
Paragraf
*) În caz de confirmare a unui focar de rabie se acordă despăgubiri pentru animale de interes economic ucise şi animalele receptive la rabie din grădinile zoologice autorizate sanitar-veterinar, altele decât carnasierele sălbatice.
Paragraf
**) Cu excepţia animalelor din comerţ intracomunitar/import din ţări terţe cu reacţii pozitive la testele efectuate pe perioada de aşteptare sau carantină.
Paragraf
***) Doar specia porcină.
Paragraf
****) 1. În cazul efectivelor de păsări de reproducţie specia Gallus gallus salmonelozele produse de serotipurile Salmonella Enteritis, Salmonella Typhimurium, Salmonella Hadar şi Salmonella Vircow.
Paragraf 2
În cazul efectivelor de găini ouă consum specia Gallus gallus salmonelozele produse de serotipurile Salmonella Enteritis şi Salmonella Typhimurium.
Paragraf
*****) Bluetongue - denumită "boala limbii albastre" şi febra catarală ovină.
Paragraf
******) În cazul sacrificărilor pentru consum familial.
Vrei mai mult?
Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.
Începe gratuitCe mai știm despre acest act
- 3 articole indexate separat, cu trimiterile rezolvate
- Alertă în ziua în care acest act se modifică
- Zilnic sincronizat cu Monitorul Oficial
Planul Gratuit rămâne disponibil după cele două săptămâni.
