AcasăDocument
HOTĂRÂRE nr. 27 din 14 ianuarie 2015 (*actualizată*)
privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică şi Inovare (actualizată la data de 13 iulie 2015*)
Abrogat
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 4 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2014 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative,
Paragraf
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ART
Articolul 1
litera
(1) Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică şi Inovare, denumită în continuare ANCSI, cu sediul în municipiul Bucureşti, str. D. I. Mendeleev nr. 21-25, sectorul 1, este organul de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, prin care acesta îşi realizează atribuţiile în domeniul cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice şi inovării.
litera
(2) ANCSI este instituţie publică, finanţată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice.
ART
Articolul 2
Paragraf
ANCSI îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu prevederile altor acte normative, în vigoare, incidente în domeniu.
ART
Articolul 3
Paragraf
Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, prin ANCSI, are rol de sinteză şi coordonare în aplicarea Strategiei şi Programului de guvernare în domeniul cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice şi inovării.
ART
Articolul 4
litera
(1) Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, prin ANCSI, conduce sistemul naţional de cercetare ştiinţifică, dezvoltare tehnologică şi inovare, exercitându-şi atribuţiile stabilite prin legi şi prin alte acte normative din sfera sa de activitate, şi realizează, după caz, împreună cu ministerele de resort politica guvernamentală în domeniul său de activitate.
litera
(2) Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, prin ANCSI, are drept de iniţiativă şi de execuţie în domeniul politicii financiare şi al resurselor umane din sfera cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice şi inovării.
litera
(3) Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, în calitatea sa de autoritate de stat pentru cercetare-dezvoltare şi inovare, poate delega ANCSI alte competenţe ce derivă din acte normative, prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice.
ART
Articolul 5
Paragraf
Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, prin ANCSI, are rolul şi responsabilitatea:
litera a)
de a defini obiectivele strategice;
litera b)
de a defini, aplica, monitoriza şi de a evalua politicile necesare în vederea realizării obiectivelor prevăzute la lit. a);
litera c)
de a asigura planificarea activităţilor, conform obiectivelor stabilite;
litera d)
de a defini cadrul normativ-metodologic, funcţional, operaţional şi financiar necesar în vederea aplicării politicilor;
litera e)
de a asigura comunicarea cu celelalte autorităţi publice pentru a realiza coerenţa politicilor guvernamentale;
litera f)
de a asigura comunicarea cu structurile societăţii civile şi cu cetăţenii;
litera g)
de a defini, finanţa, aplica, monitoriza şi de a evalua programe, în scopul atingerii obiectivelor stabilite;
litera h)
de a stimula dezvoltarea parteneriatului internaţional.
ART
Articolul 6
Paragraf
Pentru a-şi realiza rolul şi obiectivele strategice în domeniul cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice şi inovării, Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, prin ANCSI, îndeplineşte următoarele funcţii:
litera a)
de strategie, prin care se asigură elaborarea Strategiei de punere în aplicare a Programului de guvernare în domeniul cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice şi inovării;
litera b)
de administrare, prin care alocă, monitorizează şi evaluează utilizarea resurselor pentru implementarea politicilor în domeniul său de activitate;
litera c)
de elaborare, coordonare, control şi evaluare a realizării politicilor în domeniul cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice şi inovării;
litera d)
de sinteză, prin care se asigură elaborarea cadrului normativ metodologic, funcţional, operaţional, instituţional şi financiar necesar pentru realizarea obiectivelor strategice din domeniul său de activitate;
litera e)
de reprezentare, prin care asigură în numele Guvernului reprezentarea în organismele/instituţiile şi în organizaţiile naţionale, regionale şi internaţionale, ca autoritate de stat pentru domeniul său de activitate;
litera f)
de comunicare cu celelalte structuri ale administraţiei publice centrale şi locale şi cu societatea civilă;
litera g)
de cooperare internaţională, prin care asigură aplicarea acordurilor internaţionale în domeniul său de activitate şi promovarea de noi acorduri;
litera h)
de absorbţie a fondurilor acordate de Uniunea Europeană, de alte state şi de organisme internaţionale prin acorduri bilaterale în domeniul său de activitate.
ART
Articolul 7
litera
(1) În vederea îndeplinirii rolului său, Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice exercită, prin intermediul ANCSI, următoarele atribuţii:
litera a)
fundamentează, elaborează şi actualizează periodic politicile şi strategiile sale în domeniu;
litera b)
diseminează informaţii în domeniul cercetării, dezvoltării tehnologice şi inovării;
litera c)
stimulează, în rândul operatorilor economici şi în economie în general, dezvoltarea activităţilor de cercetare ştiinţifică, dezvoltare tehnologică şi inovare, precum şi transferul tehnologic şi valorificarea rezultatelor de cercetare, prin absorbţia şi difuzia acestora;
litera d)
participă la cofinanţarea temelor care asigură parteneriate între unităţi de cercetare şi operatori economici;
litera e)
organizează acţiuni promoţionale de imagine şi diseminare de informaţii, traduceri, precum şi altele asemenea în domeniul său de activitate;
litera f)
stimulează şi, după caz, asigură editarea, tipărirea şi difuzarea de publicaţii sau de materiale specifice domeniului său de competenţă; publicarea de rapoarte, studii şi altele asemenea;
litera g)
urmăreşte armonizarea politicilor proprii cu cele din domeniul industriei, comerţului, mediului, sănătăţii, muncii, precum şi din alte domenii;
litera h)
elaborează propuneri de acte normative şi de reglementări în domeniu şi asigură crearea şi dezvoltarea cadrului instituţional aferent;
litera i)
avizează proiectele de acte normative care conţin prevederi ce intră în domeniul său de competenţă, iniţiate de alte autorităţi ale administraţiei publice;
litera j)
monitorizează aplicarea normelor legale în vigoare;
litera k)
elaborează politici privind dezvoltarea resurselor umane pentru şi prin cercetare;
litera l)
stimulează şi monitorizează participarea României la programe şi proiecte internaţionale, europene şi bilaterale în domeniu;
litera m)
asigură atragerea, utilizarea, monitorizarea şi evaluarea asistenţei tehnice şi a consultanţei interne şi internaţionale pentru domeniul său specific de competenţă;
litera n)
asigură dezvoltarea instituţională a institutelor şi unităţilor de cercetare aflate în subordine, coordonare şi sub autoritate;
litera o)
stimulează dezvoltarea regională şi locală, prin programe şi proiecte de dezvoltare a cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice şi inovării, prin înfiinţarea şi iniţierea înfiinţării, în condiţiile legii, de entităţi de inovare şi transfer tehnologic şi de parcuri ştiinţifice şi tehnologice;
litera p)
sprijină transferul tehnologic al rezultatelor cercetării către întreprinderile mici şi mijlocii, în colaborare cu ministerele de resort, în baza unor programe aprobate de Guvern;
litera q)
stimulează şi susţine dialogul dintre comunitatea ştiinţifică şi alte structuri ale societăţii civile;
litera r)
defineşte procedurile specifice de analiză, de monitorizare şi de evaluare a sistemului cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice şi inovării;
litera s)
elaborează Planul naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare pe perioade multianuale, pe baza evaluării resurselor necesare;
litera
ş) realizează studii, analize şi monitorizări, evaluări şi alte activităţi similare în domeniul cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice şi inovării, pentru monitorizarea şi evaluarea Planului naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare, şi în acest scop poate să contracteze servicii de consultanţă, expertiză, asistenţă tehnică şi altele asemenea;
litera t)
stabileşte şi actualizează obiectivele strategiei urmărite prin Planul naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare, în concordanţă cu priorităţile politicilor economice şi sociale ale Guvernului;
litera
ţ) evaluează programele cuprinse în Planul naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare şi detalierea lor anuală;
litera u)
aprobă structura anuală a Planului naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare şi informează Guvernul asupra realizării acestora;
litera v)
conduce, finanţează şi monitorizează programe/proiecte de cercetare-dezvoltare, inginerie tehnologică şi de stimulare a inovării;
litera w)
atribuie proiecte prioritare operatorilor economici, instituţiilor publice, instituţiilor şi unităţilor cu profil de cercetare-dezvoltare şi inovare, organizaţiilor neguvernamentale cu activitate de profil, în sistem competiţional sau în mod direct, potrivit reglementărilor în vigoare;
litera x)
prognozează, planifică şi programează, după caz, bugetul aferent cercetării, cuprins în bugetul de stat, şi resursele financiare necesare realizării politicilor în domeniul său de competenţă;
litera y)
stabileşte fondurile destinate finanţării din Planul naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare şi programele de finanţare instituţională;
Paragraf
z)coordonează activităţile de participare a României la târguri, expoziţii şi la alte asemenea manifestări interne şi internaţionale cu caracter tehnico-ştiinţific;
litera aa)
elaborează planul sectorial de cercetare-dezvoltare propriu şi avizează planurile sectoriale de cercetare-dezvoltare ale celorlalte autorităţi;
litera bb)
stabileşte fondurile destinate finanţării pentru subvenţionarea literaturii tehnico-ştiinţifice;
litera cc)
stabileşte şi repartizează fondurile de finanţare a programelor proprii de cercetare-dezvoltare ale institutelor şi unităţilor de cercetare-dezvoltare;
litera dd)
stabileşte fondurile destinate finanţării investiţiilor institutelor din coordonare;
litera ee)
stabileşte fondurile destinate finanţării instalaţiilor şi obiectivelor de interes naţional;
litera ff)
exercită atribuţiile ce îi revin, potrivit legii, ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, privind funcţionarea unităţilor aflate în subordinea sau coordonarea sa;
litera gg)
monitorizează şi evaluează unităţile de cercetare, dezvoltare şi inovare, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
litera
(2) ANCSI îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite prin acte normative pentru domeniul său de activitate.
litera
(3) ANCSI, corespunzător obiectului său de activitate, exercită drepturile şi îndeplineşte obligaţiile Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice ce decurg din raporturile juridice ale acestuia cu terţii.
ART
Articolul 8
litera
(1) Regulamentul de organizare şi funcţionare al ANCSI se aprobă prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice.
litera
(2) În structura organizatorică a ANCSI funcţionează direcţii generale, direcţii, servicii şi birouri, în conformitate cu prevederile Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare.
litera
(3) Structura organizatorică a ANCSI este prevăzută în anexa nr. 1. În cadrul acesteia, prin decizie a preşedintelui, pot fi organizate servicii, birouri, compartimente, colective temporare de lucru, în condiţiile legii.
litera
(4) ANCSI poate constitui şi alte structuri organizatorice necesare în vederea realizării reformei cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice şi inovării, în conformitate cu Programul de guvernare, cu obligaţiile asumate prin acorduri cu organismele internaţionale şi prin programele europene.
ART
Articolul 9
litera
(1) În cadrul ANCSI funcţionează, la nivel de direcţie generală, Organismul intermediar în cadrul Programului operaţional Creşterea competitivităţii economice, care va prelua şi rolul de organism intermediar în cadrul Programului operaţional Competitivitate, denumit în continuare Organism intermediar pentru cercetare.
litera
(2) Organismul intermediar pentru cercetare îndeplineşte atribuţiile delegate de Autoritatea de management pentru Programul operaţional Creşterea competitivităţii economice şi pentru Programul operaţional Competitivitate prin acordul părţilor implicate.
litera
(3) Organismul intermediar pentru cercetare funcţionează cu un număr de 59 de posturi.
litera
(4) Numărul de posturi cu care funcţionează Organismul intermediar pentru cercetare este cuprins în numărul maxim de posturi aprobat pentru funcţionarea ANCSI.
ART
Articolul 10
litera
(1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri trec în subordinea ori coordonarea ANCSI entităţile, organizate, după caz, preluate de la Ministerul Educaţiei Naţionale, în calitate de autoritate de stat pentru cercetare-dezvoltare, prin ministrul delegat pentru învăţământul superior, cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică, conform art. 5 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2013, cu modificările şi completările ulterioare, prevăzute în anexele nr. 2, 3a şi 3b.
litera
(2) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri trec sub autoritatea ANCSI entităţile preluate conform art. 5 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2012, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2013, cu modificările şi completările ulterioare, organizate ca societăţi comerciale, prevăzute în anexa nr. 4.
litera
(3) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri trece sub autoritatea ANCSI Societatea Comercială "Institutul de Cercetare-Proiectare Rulmenţi şi Organe de Asamblare - ICPROA" - S.A. Braşov, preluată conform Hotărârii Guvernului nr. 820/2002 privind transferul acţiunilor deţinute de stat la Societatea Comercială "Institutul de Cercetare-Proiectare Rulmenţi şi Organe de Asamblare - ICPROA" - S.A. Braşov din administrarea Autorităţii pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului în administrarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, în temeiul prevederilor art. 19 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 2/2001 pentru stabilirea unor măsuri privind înfiinţarea, organizarea/reorganizarea sau funcţionarea, după caz, a unor ministere, organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi instituţii publice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 233/2001, cu modificările ulterioare, prevăzut în anexa nr. 4.
litera
(4) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, în calitate de autoritate de stat pentru cercetare-dezvoltare, exercită atribuţiile specifice ale organelor administraţiei publice centrale din subordinea/coordonarea sau sub autoritatea cărora s-au aflat entităţile prevăzute în anexele nr. 3a-3b şi anexa nr. 4, ce decurg din actele normative care reglementează organizarea şi funcţionarea acestora, prin ANCSI.
ART
Articolul 11
litera
(1) Numărul maxim de posturi pentru ANCSI este de 141, exclusiv preşedintele şi vicepreşedintele.
litera
(2) Regulamentul de organizare şi funcţionare şi statul de funcţii se aprobă prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice, la propunerea preşedintelui ANCSI.
ART
Articolul 12
litera
(1) ANCSI este condusă de un preşedinte cu rang de secretar de stat, ajutat de un vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, numiţi prin decizie a prim-ministrului, la propunerea ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice.
litera
(2) Salarizarea preşedintelui şi a vicepreşedintelui ANCSI se face conform prevederilor legale aplicabile persoanelor care ocupă funcţii de demnitate publică.
ART
Articolul 13
litera
(1) Preşedintele ANCSI are următoarele atribuţii principale:
litera a)
asigură conducerea operativă a ANCSI;
litera b)
reprezintă ANCSI în relaţia cu terţii şi semnează actele ce o angajează faţă de aceştia, în condiţiile legii;
litera c)
angajează şi concediază personalul unităţii, în condiţiile legii;
litera d)
încheie contracte individuale de muncă şi dispune măsuri cu privire la modificarea, executarea, suspendarea şi încetarea acestora, cu respectarea legislaţiei în vigoare;
litera e)
exercită orice atribuţii care îi revin conform prevederilor legale şi regulamentului de organizare şi funcţionare.
litera
(2) În exercitarea atribuţiilor sale, preşedintele emite decizii şi instrucţiuni, în condiţiile legii.
litera
(3) Pentru fondurile primite de la bugetul de stat, preşedintele este ordonator secundar de credite.
litera
(4) Preşedintele poate delega dreptul de semnătură vicepreşedintelui sau unuia dintre conducătorii compartimentelor funcţionale.
ART
Articolul 14
Paragraf
Preşedintele ANCSI reprezintă instituţia în raporturile cu celelalte autorităţi publice, cu persoanele juridice şi fizice din ţară şi din străinătate, precum şi în justiţie.
ART
Articolul 15
Paragraf
Atribuţiile vicepreşedintelui se stabilesc prin regulamentul de organizare şi funcţionare.
ART
Articolul 16
Paragraf
Pentru exercitarea atribuţiilor sale, ANCSI este sprijinită de Colegiul consultativ pentru cercetare-dezvoltare şi inovare, care se constituie şi funcţionează conform prevederilor art. 44 din Ordonanţa Guvernului nr. 57/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de către Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice.
ART
Articolul 17
litera
(1) Pentru desfăşurarea activităţii, ANCSI preia în administrare de la Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice unele bunuri mobile aflate în patrimoniul acestuia, aferent activităţii preluate.
litera
(2) Preluarea imobilului în care îşi desfăşoară activitatea ANCSI se va realiza în condiţiile legii.
litera
(3) Predarea-preluarea bunurilor prevăzute la alin. (1) se face prin protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
litera
(4) ANCSI are în dotare pentru activităţile specifice un parc auto, stabilit potrivit dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autorităţile administraţiei publice şi instituţiile publice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
ART
Articolul 18
litera
(1) Structurile organizatorice, statele de funcţii şi regulamentele de organizare şi funcţionare pentru entităţile subordonate se stabilesc prin decizie a preşedintelui ANCSI, la propunerea directorului general sau, după caz, a directorului entităţii.
litera
(2) Numirea şi eliberarea directorilor sau, după caz, a directorilor generali ai entităţilor aflate în subordinea ANCSI, prevăzute în anexa nr. 2, se fac prin decizie a preşedintelui ANCSI.
litera
(3) Numirea şi eliberarea directorilor sau, după caz, a directorilor generali, precum şi a membrilor consiliilor de administraţie din cadrul entităţilor aflate, după caz, în coordonarea sau sub autoritatea ANCSI, prevăzute în anexele nr. 3a şi 3b şi în anexa nr. 4, se fac prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice.
ART
Articolul 19
Paragraf
Personalul ANCSI se constituie din funcţionari publici şi personal contractual preluat sau, după caz, transferat de la Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, care îşi păstrează drepturile salariale, în condiţiile legii.
ART
Articolul 20
Paragraf
Preluarea posturilor, precum şi a personalului din aparatul propriu al Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice aferent activităţii pentru cercetare ştiinţifică se face pe bază de protocol de predare-preluare, cu respectarea regimului juridic aplicabil fiecărei categorii de personal şi fără afectarea drepturilor salariale.
ART
Articolul 21
Paragraf
Încadrarea în numărul de posturi şi în noua structură organizatorică se face în termenele şi cu procedura aplicabilă fiecărei categorii de personal, în termen de maximum 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
ART
Articolul 22
Paragraf
ANCSI poate să încheie contracte sau convenţii cu alte organisme şi cu operatorii economici din ţară şi din străinătate, în vederea colaborării şi cooperării pe plan naţional ori internaţional în domeniul său de activitate, în condiţiile legii.
ART
Articolul 23
Paragraf
Anexele nr. 1, 2, 3a, 3b şi 4 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Paragraf
PRIM-MINISTRU
Paragraf
VICTOR-VIOREL PONTA
Paragraf
Contrasemnează:
Paragraf
Ministrul educaţiei
Paragraf
şi cercetării ştiinţifice,
Paragraf
Sorin Mihai Cîmpeanu
Paragraf
Ministrul finanţelor publice,
Paragraf
Darius-Bogdan Vâlcov
Paragraf
Ministrul muncii,
Paragraf
familiei, protecţiei sociale
Paragraf
şi persoanelor vârstnice,
Paragraf
Rovana Plumb
Paragraf
Bucureşti, 14 ianuarie 2015.
Paragraf
Nr. 27.
ANX
Anexa 1
Paragraf
Numărul total de posturi:
Paragraf 141
, exclusiv preşedintele şi vicepreşedintele
Paragraf
STRUCTURA ORGANIZATORICĂ
Paragraf
a Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică şi Inovare
Paragraf
│ PREŞEDINTE ├──────┤CABINET PREŞEDINTE│
Paragraf
│ AUDIT PUBLIC ├───┤ └─────────┤ VICEPREŞEDINTE │
Paragraf
│ INTERN XX) │ │ └──────────────────┘
Paragraf
│ JURIDIC, │ │
Paragraf
│ CONTENCIOS │ │
Paragraf
│ADMINISTRATIV ├───┤
Paragraf
│ ŞI RESURSE │ │
Paragraf
│ UMANE XX) │ │
Paragraf
│ DIRECŢIA GENERALĂ │ │ DIRECŢIA │ │DIRECŢIA DEZVOLTARE│ │ ORGANISM │
Paragraf
│POLITICI ŞI PROGRAME│ │ECONOMICĂ ŞI│ │ ŞI PERFORMANŢĂ │ │INTERMEDIAR │
Paragraf
│ DE CERCETARE, │ │ LOGISTICĂ │ │ INSTITUŢIONALĂ │ │ PENTRU │
Paragraf
│ DEZVOLTARE ŞI │ │ │ │ │ │CERCETARE X)│
Paragraf
│ INOVARE │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ DIRECŢIA POLITICI │
Paragraf
├──┤ ŞI PROGRAME DE │
Paragraf
│ │CERCETARE, DEZVOLTARE│
Paragraf
│ │ ŞI INOVARE │
Paragraf
│ │ DIRECŢIA POLITICI │
Paragraf
└──┤ŞI PROGRAME EUROPENE │
Paragraf
│ ŞI INTERNAŢIONALE │
Paragraf
│ LEGENDĂ │
Paragraf
│X - ORGANISMUL INTERMEDIAR PENTRU CERCETARE ESTE ORGANIZAT │
Paragraf
│ LA NIVEL DE DIRECŢIE GENERALĂ │
Paragraf
│XX - ORGANIZAT LA NIVEL DE COMPARTIMENT │
ANX
Anexa 2
Paragraf
INSTITUŢIILE ŞI UNITĂŢILE
Paragraf
de cercetare ştiinţifică, dezvoltare tehnologică şi inovare care
Paragraf
funcţionează în subordinea Autorităţii Naţionale pentru
Paragraf
Cercetare Ştiinţifică şi Inovare
Paragraf
│Nr. │ │ │
Paragraf
│crt.│ Denumirea unităţii │ Sursa de finanţare │
Paragraf
│ 1.│Agenţia Spaţială Română │Venituri proprii │
Paragraf
│ 2.│Institutul de Fizică Atomică │Venituri proprii │
Paragraf
│ 3.│Institutul Naţional de Cercetare "Cantacuzino" │Venituri proprii şi │
Paragraf
│ │ │subvenţii acordate de │
Paragraf
│ │ │la bugetul de stat │
Paragraf
Anexa 2 a fost completată de pct. 1 al art. 11 din HOTĂRÂREA nr. 537 din 8 iulie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 520 din 13 iulie 2015.
ANX
Anexa 3 a
Paragraf
INSTITUŢIILE ŞI UNITĂŢILE
Paragraf
de cercetare ştiinţifică, dezvoltare tehnologică şi inovare care
Paragraf
funcţionează în coordonarea Autorităţii Naţionale pentru
Paragraf
Cercetare Ştiinţifică şi Inovare
Paragraf
│Nr. │ │ │
Paragraf
│crt.│ Denumirea unităţii │ Sursa de finanţare │
Paragraf
│ 1.│Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice │ │
Paragraf
│ │Bucureşti │Venituri proprii │
Paragraf
│ 2.│Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru │ │
Paragraf
│ │Protecţia Plantelor Bucureşti │Venituri proprii │
ANX
Anexa 3 b
Paragraf
INSTITUTELE NAŢIONALE DE CERCETARE-DEZVOLTARE
Paragraf
care funcţionează în coordonarea Autorităţii Naţionale pentru
Paragraf
Cercetare Ştiinţifică şi Inovare
Paragraf
*Font 8*
Paragraf
│Nr. │ │ │
Paragraf
│crt.│ Denumirea unităţii │ Sursa de finanţare │
Paragraf
│ 0 │ 1 │ 2 │
Paragraf
Paragraf
│ │Optoelectronică - INOE 2000 Bucureşti │privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea │
Paragraf
│ │ │tehnologică, aprobată cu modificări şi │
Paragraf
Paragraf
│ │ │modificările şi completările ulterioare │
Paragraf
Paragraf
│ │Turbomotoare - COMOTI Bucureşti │aprobată cu modificări şi completări prin │
Paragraf
Paragraf
│ │ │completările ulterioare │
Paragraf
Paragraf
│ │Domeniul Geologiei, Geofizicii, Geochimiei şi │aprobată cu modificări şi completări prin │
Paragraf
Paragraf
│ │ │completările ulterioare │
Paragraf
Paragraf
│ │Textile şi Pielărie - INCDTP Bucureşti │aprobată cu modificări şi completări prin │
Paragraf
Paragraf
│ │ │completările ulterioare │
Paragraf
Paragraf
│ │Maşini Agricole şi Instalaţii Destinate │aprobată cu modificări şi completări prin │
Paragraf
Paragraf
│ │Bucureşti │completările ulterioare │
Paragraf
Paragraf
│ │Fizică şi Inginerie Nucleară "Horia Hulubei" │aprobată cu modificări şi completări prin │
Paragraf
Paragraf
│ │ │completările ulterioare │
Paragraf
Paragraf
│ │Fizica Laserilor, Plasmei şi Radiaţiei - INFLPR │aprobată cu modificări şi completări prin │
Paragraf
Paragraf
│ │ │completările ulterioare │
Paragraf
Paragraf
│ │Fizică Tehnică - IFT Iaşi │aprobată cu modificări şi completări prin │
Paragraf
Paragraf
│ │ │completările ulterioare │
Paragraf
Paragraf
│ │Fizica Materialelor - INCDFM Bucureşti │aprobată cu modificări şi completări prin │
Paragraf
Paragraf
│ │ │completările ulterioare │
Paragraf
│ 10│Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru│Conform Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002, │
Paragraf
│ │Fizica Pământului - INCDFP Bucureşti │aprobată cu modificări şi completări prin │
Paragraf
Paragraf
│ │ │completările ulterioare │
Paragraf
Paragraf
│ │Chimico-Farmaceutică - ICCF Bucureşti │aprobată cu modificări şi completări prin │
Paragraf
Paragraf
│ │ │completările ulterioare │
Paragraf
│ 12│Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru│Conform Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002, │
Paragraf
│ │Electrochimie şi Materie Condensată - INCEMC │aprobată cu modificări şi completări prin │
Paragraf
Paragraf
│ │ │completările ulterioare │
Paragraf
│ 13│Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru│Conform Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002, │
Paragraf
│ │Geologie şi Geoecologie Marină - GEOECOMAR │aprobată cu modificări şi completări prin │
Paragraf
Paragraf
│ │ │completările ulterioare │
Paragraf
│ 14│Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru│Conform Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002, │
Paragraf
│ │Ştiinţe Biologice - INCDSB Bucureşti │aprobată cu modificări şi completări prin │
Paragraf
Paragraf
│ │ │completările ulterioare │
Paragraf
│ 15│Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru│Conform Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002, │
Paragraf
│ │Microtehnologie - IMT Bucureşti │aprobată cu modificări şi completări prin │
Paragraf
Paragraf
│ │ │completările ulterioare │
Paragraf
│ 16│Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru│Conform Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002, │
Paragraf
│ │Tehnologii Criogenice şi Izotopice - ICSI Râmnicu │aprobată cu modificări şi completări prin │
Paragraf
Paragraf
│ │ │completările ulterioare │
Paragraf
│ 17│Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru│Conform Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002, │
Paragraf
│ │Tehnologii Izotopice şi Moleculare - INCDTIM │aprobată cu modificări şi completări prin │
Paragraf
Paragraf
│ │ │completările ulterioare │
Paragraf
│ 18│Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru│Conform Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002, │
Paragraf
│ │Inginerie Electrică - Cercetări Avansate - ICPE - │aprobată cu modificări şi completări prin │
Paragraf
Paragraf
│ │ │completările ulterioare │
Paragraf
Paragraf
│ │Aerospaţială "Elie Carafoli" - I.N.C.A.S. │aprobată cu modificări şi completări prin │
Paragraf
Paragraf
│ │ │completările ulterioare │
Paragraf
│ 20│Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru│Conform Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002, │
Paragraf
│ │Mecatronică şi Tehnica Măsurării - INCDMTM │aprobată cu modificări şi completări prin │
Paragraf
Paragraf
│ │ │completările ulterioare │
Paragraf
Paragraf
│ │Încercări pentru Electrotehnică - ICMET Craiova │aprobată cu modificări şi completări prin │
Paragraf
Paragraf
│ │ │completările ulterioare │
Paragraf
│ 22│Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru│Conform Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002, │
Paragraf
│ │Ecologie Industrială - ECOIND Bucureşti │aprobată cu modificări şi completări prin │
Paragraf
Paragraf
│ │ │completările ulterioare │
Paragraf
│ 23│Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru│Conform Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002, │
Paragraf
│ │Utilaj Petrolier - IPCUP Ploieşti │aprobată cu modificări şi completări prin │
Paragraf
Paragraf
│ │ │completările ulterioare │
Paragraf
Paragraf
│ │Sudură şi Încercări de Materiale- ISIM Timişoara │aprobată cu modificări şi completări prin │
Paragraf
Paragraf
│ │ │completările ulterioare │
Paragraf
│ 25│Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru│Conform Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002, │
Paragraf
│ │Metale şi Resurse Radioactive - ICPMRR Bucureşti │aprobată cu modificări şi completări prin │
Paragraf
Paragraf
│ │ │completările ulterioare │
Paragraf
│ 26│Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru│Conform Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002, │
Paragraf
│ │Chimie şi Petrochimie - ICECHIM Bucureşti │aprobată cu modificări şi completări prin │
Paragraf
Paragraf
│ │ │completările ulterioare │
Paragraf
│ 27│Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru│Conform Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002, │
Paragraf
│ │Metale Neferoase şi Rare - INMR Bucureşti │aprobată cu modificări şi completări prin │
Paragraf
Paragraf
│ │ │completările ulterioare │
Paragraf
│ 28│Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru│Conform Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002, │
Paragraf
│ │Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă - │aprobată cu modificări şi completări prin │
Paragraf
Paragraf
│ │ │completările ulterioare │
Paragraf
│ 29│Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru│Conform Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002, │
Paragraf
│ │Energie - ICEMENERG Bucureşti │aprobată cu modificări şi completări prin │
Paragraf
Paragraf
│ │ │completările ulterioare │
Paragraf
Paragraf
│ │Construcţii şi Urbanism şi Dezvoltare Teritorială │aprobată cu modificări şi completări prin │
Paragraf
Paragraf
│ │ │completările ulterioare │
Paragraf
│ 31│Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru│Conform Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002, │
Paragraf
│ │Comunicaţii - Bucureşti - INSCC Bucureşti │aprobată cu modificări şi completări prin │
Paragraf
Paragraf
│ │ │completările ulterioare │
Paragraf
│ 32│Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru│Conform Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002, │
Paragraf
│ │Protecţia Muncii "Alexandru Darabont" - INCDPM │aprobată cu modificări şi completări prin │
Paragraf
Paragraf
│ │ │completările ulterioare │
Paragraf
Paragraf
│ │Domeniul Muncii şi Protecţiei Sociale - │aprobată cu modificări şi completări prin │
Paragraf
Paragraf
│ │ │completările ulterioare │
Paragraf
│ 34│Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru│Conform Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002, │
Paragraf
│ │Protecţia Mediului - Bucureşti │aprobată cu modificări şi completări prin │
Paragraf
Paragraf
│ │ │completările ulterioare │
Paragraf
Paragraf
│ │Domeniul Patologiei şi Ştiinţelor Biomedicale │aprobată cu modificări şi completări prin │
Paragraf
Paragraf
│ │ │completările ulterioare │
Paragraf
│ 36│Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru│Conform Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002, │
Paragraf
│ │Bioresurse Alimentare - IBA Bucureşti │aprobată cu modificări şi completări prin │
Paragraf
Paragraf
│ │ │completările ulterioare │
Paragraf
│ 37│Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru│Conform Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002, │
Paragraf
│ │Pedologie, Agrochimie şi Protecţia Mediului - ICPA│aprobată cu modificări şi completări prin │
Paragraf
Paragraf
│ │ │completările ulterioare │
Paragraf
Paragraf
│ │Agricolă - Fundulea │aprobată cu modificări şi completări prin │
Paragraf
Paragraf
│ │ │completările ulterioare │
Paragraf
│ 39│Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru│Conform Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002, │
Paragraf
│ │Biotehnologii în Horticultură Ştefăneşti, Argeş │aprobată cu modificări şi completări prin │
Paragraf
Paragraf
│ │ │completările ulterioare │
Paragraf
│ 40│Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru│Conform Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002, │
Paragraf
│ │Biologie şi Nutriţie Animală - IBNA Baloteşti │aprobată cu modificări şi completări prin │
Paragraf
Paragraf
│ │ │completările ulterioare │
Paragraf
│ 41│Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru│Conform Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002, │
Paragraf
│ │Cartof şi Sfeclă de Zahăr Braşov │aprobată cu modificări şi completări prin │
Paragraf
Paragraf
│ │ │completările ulterioare │
Paragraf
Paragraf
│ │Turism - INCDT │aprobată cu modificări şi completări prin │
Paragraf
Paragraf
│ │ │completările ulterioare │
Paragraf
│ 43│Abrogat │ │
Paragraf
Anexa 3b a fost modificată de pct. 2 al art. 11 din HOTĂRÂREA nr. 537 din 8 iulie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 520 din 13 iulie 2015, prin abrogarea poziţiei 43.
ANX
Anexa 4
Paragraf
INSTITUŢIILE ŞI UNITĂŢILE
Paragraf
de cercetare ştiinţifică, dezvoltare tehnologică şi inovare care
Paragraf
funcţionează sub autoritatea Autorităţii Naţionale pentru
Paragraf
Cercetare Ştiinţifică şi Inovare
Paragraf
│Nr. │ │ │
Paragraf
│crt.│ Denumirea unităţii │ Sursa de finanţare │
Paragraf
│ 1.│Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în │ │
Paragraf
│ │Transporturi INCERTRANS" - S.A. │Venituri proprii │
Paragraf
│ 2.│Institutul de Cercetare-Proiectare Rulmenţi şi │ │
Paragraf
│ │Organe de Asamblare - ICPROA - S.A. Braşov │Venituri proprii │
Vrei mai mult?
Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.
Începe gratuit