AcasăDocument
DECIZIE nr. 600 din 4 noiembrie 2014
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 1 alin. (3), art. 24 alin. (2)-(4), art. 33, art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România
În vigoare
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
Augustin Zegrean - preşedinte
Paragraf
Valer Dorneanu - judecător
Paragraf
Toni Greblă - judecător
Paragraf
Petre Lăzăroiu - judecător
Paragraf
Mircea Ştefan Minea - judecător
Paragraf
Daniel Marius Morar - judecător
Paragraf
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Paragraf
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Paragraf
Tudorel Toader - judecător
Paragraf
Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent
Paragraf
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.
Paragraf 1
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 4, art. 24 alin. (2)-(4), art. 33, art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Elena Oprea în Dosarul nr. 9.879/2/2011* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, şi care formează obiectul Dosarului nr. 77D/2014 al Curţii Constituţionale.
Paragraf 2
La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Paragraf 3
Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 244D/2014, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 24, art. 33, art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 din Legea nr. 165/2013, excepţie ridicată de Rodica Elena Cleopatra Chirilă şi Petru Junie în Dosarul nr. 972/2/2011* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Paragraf 4
La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Paragraf 5
Magistratul asistent învederează Curţii că, în ambele dosare, părţile Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor au transmis la dosar note scrise prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
Paragraf 6
Curtea, din oficiu, pune în discuţie problema conexării celor două dosare.
Paragraf 7
Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu propunerea de conexare.
Paragraf 8
Deliberând, Curtea dispune, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, conexarea Dosarului nr. 244D/2014 la Dosarul nr. 77D/2014, care a fost primul înregistrat.
Paragraf 9
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 1 alin. (3) şi art. 24 alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013, ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33, art. 34 alin. (2) şi (3) şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 şi ca devenită inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013.
Paragraf
CURTEA,
Paragraf
având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:
Paragraf 10
Prin Decizia nr. 5.837 din 16 decembrie 2013 şi prin Încheierea din 7 martie 2014, pronunţate în dosarele nr. 9.879/2/2011* şi, respectiv, nr. 972/2/2011*, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 4, art. 24 alin. (2), (3) şi (4), art. 33, art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, respectiv a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 24, art. 33, art. 34 şi art. 35 din aceeaşi lege, excepţie ridicată de Elena Oprea, în calitate de cesionar de drepturi litigioase, într-o cauză civilă având ca obiect soluţionarea unei cereri întemeiate pe Legea nr. 10/2001, în contradictoriu cu Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi, respectiv, de Rodica Elena Cleopatra Chirilă şi Petru Junie într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de obligare a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor [devenită Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor] la emiterea unei decizii conţinând titlu de despăgubiri pentru un imobil demolat.
Paragraf 11
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile art. 4 teza a doua raportate la art. 33, art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 au caracter retroactiv şi încalcă principiul securităţii juridice, întrucât obligă persoanele care au formulat cereri de chemare în judecată în condiţiile şi în termenele stabilite de Legea nr. 10/2001 să se supună noii ordini de drept intervenite ulterior, anulându-le orice drept câştigat şi născut sub imperiul vechii reglementări. Textele de lege criticate contravin, în opinia autorilor excepţiei, şi principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, creând inegalităţi între persoanele care au depus cereri la entităţile învestite de lege aflate în diverse localităţi ale ţării, destinatarii Legii nr. 10/2001 fiind discriminaţi în funcţie de gradul de încărcare şi de numărul cererilor rămase nesoluţionate de către autorităţile publice învestite. Se susţine că termenele instituite de Legea nr. 165/2013 îngrădesc dreptul de acces liber la justiţie al persoanelor care, deşi au un interes legitim de a apela la instanţele judecătoreşti pentru recunoaşterea dreptului lor, nu îl pot exercita decât după scurgerea acestora şi diferenţiat, în funcţie de situaţia în care se află.
Paragraf 12
Se critică, de asemenea, şi prevederile art. 4 raportate la cele ale art. 1 alin. (3) şi art. 24 alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013, arătându-se, în acest sens, că transmiterea acestor drepturi, realizată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, s-a făcut în considerarea principiului reparării şi despăgubirii în integralitate, principiu de care, până la apariţia acestei legi, s-a bucurat o bună parte din dobânditorii unor astfel de drepturi. În opinia unuia dintre autorii excepţiei, conţinutul dreptului de proprietate este grav afectat de prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, care nesocotesc libertatea de a dispune de dreptul de proprietate, limitându-l la procentul de 15% din dreptul de proprietate. Se susţine că textul de lege menţionat nesocoteşte prezumţia dobândirii licite a averii, confiscând din patrimoniul dobânditorilor procentul de 85% din drepturile stabilite prin Legea nr. 10/2001, procent care, în lipsa transmisiunilor, ar fi trebuit să intre în patrimoniul persoanelor îndreptăţite, beneficiari ai acestei legi. Dar, pentru că aceştia au înţeles să dispună liber de dreptul lor, Legea nr. 165/2013 a instituit principiul îmbogăţirii fără justă cauză a statului.
Paragraf 13
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că prevederile art. 4, art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 nu contravin principiului neretroactivităţii legii civile sau principiului nediscriminării şi nici nu nesocotesc dreptul de acces liber la justiţie.
Paragraf 14
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Paragraf 15
Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 4 raportate la cele ale art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 sunt retroactive, întrucât, în baza acestor norme, cele mai multe acţiuni formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 au fost respinse ca prematur introduse. Arată că s-a acţionat asupra fazei iniţiale de constituire a situaţiei juridice, modificându-se în mod esenţial regimul juridic creat prin depunerea cererilor de chemare în judecată în termenul legal, cu încălcarea principiului tempus regit actum. Apreciază, de asemenea, că prevederile art. 4 şi art. 33 din Legea nr. 165/2013 aduc atingere principiului egalităţii în drepturi, întrucât impun termene diferite de soluţionare a cererilor depuse în temeiul Legii nr. 10/2001 în funcţie de gradul de încărcare a autorităţilor publice competente să le soluţioneze şi de numărul de cereri rămase nerezolvate. Or, un asemenea criteriu de diferenţiere nu poate fi considerat obiectiv şi rezonabil. Totodată, incidenţa prevederilor art. 4 raportate la art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 în procesele aflate pe rolul instanţelor de judecată apare ca o ingerinţă a legiuitorului în procesul de realizare a justiţiei. În ce priveşte criticile referitoare la art. 1 alin. (3) şi art. 24 din legea menţionată, apreciază că nu pot fi reţinute, normele indicate fiind în concordanţă cu principiile constituţionale invocate de autori.
Paragraf 16
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere.
Paragraf
CURTEA,
Paragraf
examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Paragraf 17
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Paragraf 18
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit actelor de sesizare, prevederile art. 1 alin. (3), art. 4, art. 24, art. 33, art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013. Din motivările scrise ale excepţiei rezultă că obiect al acesteia îl constituie, în realitate, prevederile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 1 alin. (3), art. 24 alin. (2)-(4), art. 33, art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013, texte care au următorul conţinut:
Paragraf
- Art. 1 alin. (3): "(3) În situaţia în care titularul a înstrăinat drepturile care i se cuvin potrivit legilor de restituire a proprietăţii, singura măsură reparatorie care se acordă este compensarea prin puncte potrivit art. 24 alin. (2), (3) şi (4).";
Paragraf
- Art. 4 teza a doua: "Dispoziţiile prezentei legi se aplică (...) cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor (...) la data intrării în vigoare a prezentei legi.";
Paragraf
- Art. 24 alin. (2)-(4): "(2) În dosarele în care se acordă măsuri compensatorii altor persoane decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moştenitorii legali ori testamentari ai acestuia, se acordă un număr de puncte egal cu suma dintre preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului stabilită conform art. 21 alin. (6).
litera
(3) Numărul de puncte acordat în condiţiile alin. (2) nu poate reprezenta o valoare mai mare decât cea stabilită potrivit art. 21 alin. (6) şi (7).
litera
(4) În cazul în care din documentele depuse la dosarul de restituire nu rezultă preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate, punctele vor reprezenta echivalentul a 15% din valoarea stabilită conform art. 21 alin. (6).";
Paragraf
- Art. 33: "(1) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi şi de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează:
litera a)
în termen de 12 luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de până la 2.500 de cereri;
litera b)
în termen de 24 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr cuprins între 2.500 şi 5.000 de cereri;
litera c)
în termen de 36 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de peste 5.000 de cereri.
litera
(2) Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014.
litera
(3) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a stabili numărul cererilor înregistrate şi nesoluţionate, de a afişa aceste date la sediul lor şi de a le comunica Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. Datele transmise de entităţile învestite de lege vor fi centralizate şi publicate pe pagina de internet a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.
litera
(4) Cererile se analizează în ordinea înregistrării lor la entităţile prevăzute la alin. (1).";
Paragraf
- Art. 34: "(1) Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni.
litera
(2) Dosarele care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naţionale ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data înregistrării lor, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni.
litera
(3) Numărul dosarelor prevăzute la alin. (1) şi data înregistrării dosarelor prevăzute la alin. (2) se publică pe pagina de internet a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi se comunică, la cerere, persoanelor îndreptăţite.";
Paragraf
- Art. 35: "(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării.
litera
(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor.
litera
(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), instanţa judecătorească se pronunţă asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile prezentei legi.
litera
(4) Hotărârile judecătoreşti pronunţate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului.
litera
(5) Cererile sau acţiunile în justiţie formulate în temeiul alin. (1) şi (2) sunt scutite de taxa judiciară de timbru."
Paragraf 19
În opinia autorilor excepţiei, textele de lege criticate contravin prevederilor din Constituţie cuprinse la art. 15 alin. (2) care instituie principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia celei penale şi contravenţionale mai favorabile, art. 16 alin. (1) care consacră principiul egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, art. 21 alin. (1) referitor la dreptul de acces liber la justiţie, art. 44 care garantează dreptul de proprietate privată. Prin raportare la prevederile art. 20 din Constituţie referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului se invocă, de asemenea, art. 14 - Interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 1 - Interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 adiţional la convenţia menţionată şi art. 1 - Protecţia proprietăţii din Primul Protocol adiţional la aceeaşi convenţie.
Paragraf 20
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că obiectul cauzelor în soluţionarea cărora a fost ridicată prezenta excepţie de neconstituţionalitate îl constituie cereri de obligare a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea unor decizii de acordare a titlurilor de despăgubire pentru suma ce ar fi stabilită de evaluator pentru imobile care nu mai pot fi restituite în natură. Faţă de acest cadru procesual, Curtea constată că dispoziţiile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 şi 35 din Legea nr. 165/2013 nu au legătură cu soluţionarea cauzelor aflate pe rolul instanţei care a sesizat Curtea Constituţională. Art. 33 din Legea nr. 165/2013, referitor la obligaţia entităţilor învestite de lege de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, vizează o etapă procesuală depăşită deja în cauză, iar art. 35 din Legea nr. 165/2013 are în vedere o cale de atac ce poate fi introdusă împotriva deciziilor emise potrivit art. 33 şi 34 din lege, aşadar un text de lege care, teoretic, va fi aplicabil abia după scurgerea termenelor prevăzute de cele două articole menţionate.
Paragraf 21
Ca atare, cele două texte de lege criticate nu sunt aplicabile în această etapă a procedurii de restituire a imobilelor la care se referă Legea nr. 165/2013, ceea ce determină, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, respingerea ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 şi 35 din Legea nr. 165/2013.
Paragraf 22
În ceea ce priveşte prevederile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 34 din Legea nr. 165/2013, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014, a constatat că prevederile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 sunt constituţionale în măsura în care termenele prevăzute la art. 34 alin. (1) din aceasta nu se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii. Întrucât autorii excepţiei de faţă critică aceeaşi interpretare care a fost constatată ca neconstituţională prin decizia menţionată şi având în vedere că această decizie a fost pronunţată ulterior sesizării instanţei constituţionale cu soluţionarea prezentei excepţii, rezultă că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 a devenit inadmisibilă, urmând să fie respinsă ca atare.
Paragraf 23
În aceste condiţii, Curtea observă că decizia de constatare a neconstituţionalităţii anterior menţionată reprezintă temei al revizuirii conform art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865 sau art. 509 pct. 11 din Codul de procedură civilă, după caz, în cauzele în care a fost invocată prezenta excepţie (a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 122 din 6 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 27 mai 2014).
Paragraf 24
În legătură cu art. 34 din Legea nr. 165/2013, Curtea observă că autorii prezentei excepţii nu formulează niciun fel de critici faţă de dispoziţiile alin. (2) şi (3) din articolul precizat, ceea ce este de natură să nesocotească cerinţa referitoare la motivarea excepţiei, impuse de art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992. Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate având acest obiect este inadmisibilă.
Paragraf 25
În ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la art. 1 alin. (3) şi art. 24 alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013, prin Decizia nr. 200 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 19 iunie 2014, Curtea a mai examinat textele de lege menţionate din perspectiva unor critici similare celor formulate în prezenta cauză şi a reţinut că acestea sunt în concordanţă cu prevederile constituţionale şi convenţionale invocate şi de autorii excepţiei de faţă. Cu acel prilej, Curtea a statuat că singura derogare de la principiul prevalenţei restituirii în natură, consacrat expres prin art. 2 lit. a) din Legea nr. 165/2013, o constituie situaţia în care titularul a înstrăinat drepturile ce i se cuveneau potrivit legilor anterioare de restituire a proprietăţii. Prevederile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 stabilesc că, în cazul în care titularul a înstrăinat aceste drepturi, singura măsură reparatorie acordată de legea nouă este cea a compensării prin puncte, în condiţiile art. 24 alin. (2), fără posibilitatea pentru cesionarul acestor drepturi de a beneficia de măsurile reparatorii instituite prin legile reparatorii anterioare sau de măsurile reparatorii ale compensării integrale prin puncte.
Paragraf 26
Potrivit art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, cesionarii drepturilor izvorâte din legile de restituire beneficiază de un număr de puncte egal cu suma dintre preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate, la care se adaugă şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului, astfel cum aceasta rezultă din grila notarială valabilă la data intrării în vigoare a legii. Analizând art. 1 alin. (3) şi art. 24 alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013, Curtea a reţinut că legiuitorul a reglementat în mod diferit modalitatea de despăgubire, în raport cu persoana beneficiarilor măsurilor reparatorii conferite de Legea nr. 165/2013, şi anume titularul dreptului la măsuri reparatorii în temeiul legislaţiei reparatorii anterioare, pe de o parte, şi persoanele către care au fost înstrăinate drepturile cuvenite potrivit legilor de restituire a proprietăţii, pe de altă parte. Curtea a apreciat că această opţiune a legiuitorului nu reprezintă o sancţionare a titularilor originari ai acestui drept care au înstrăinat dreptul la obţinerea măsurilor reparatorii, dat fiind faptul că, prin ipoteză, în patrimoniul acestora nu se mai regăseşte acest drept. Ca efect al cesiunii de creanţă specifice, încheiată anterior intrării în vigoare a noii legi reparatorii, dreptul pretins de cedenţi, constând în acordarea măsurilor reparatorii conferite de legislaţia anterioară în domeniul proprietăţilor preluate în mod abuziv, a fost transferat către cesionari.
Paragraf 27
În ceea ce priveşte pretinsa discriminare creată prin textele de lege criticate, Curtea a reţinut că titularul dreptului la măsuri reparatorii, în temeiul legislaţiei reparatorii anterioare, pe de o parte, şi persoanele care au dobândit, în temeiul unor contracte cu titlu oneros, drepturile cuvenite potrivit legilor de restituire a proprietăţii, pe de altă parte, se află în aceeaşi situaţie juridică, făcând parte din categoria persoanelor îndreptăţite la obţinerea măsurilor reparatorii prevăzute de acest act normativ, în sensul art. 1 alin. (3) şi art. 3 pct. 3 din Legea nr. 165/2013. Din acest punct de vedere, acordarea unor măsuri reparatorii diferite, în funcţie de beneficiarii acestora, echivalează cu instituirea unui tratament juridic diferit, fără ca aceasta să constituie, însă, o discriminare, întrucât, în sensul jurisprudenţei Curţii Constituţionale, nu orice diferenţă de tratament semnifică, în mod automat, încălcarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie sau celor convenţionale relative la interzicerea discriminării. În acest context, Curtea a reţinut că, având în vedere obiectul de reglementare al Legii nr. 165/2013, şi anume măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum şi domeniul special de reglementare, constând în acordarea de măsuri reparatorii în considerarea abuzurilor săvârşite în perioada comunistă în materia preluărilor de către stat a imobilelor proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice private, apare ca fiind justificată în mod obiectiv şi rezonabil opţiunea legiuitorului de a exclude de la măsura reparatorie a restituirii în natură, precum şi de la cea a compensării integrale prin puncte a persoanelor în patrimoniul cărora a fost transmis - prin intermediul unor contracte cu titlu oneros - dreptul de a obţine măsurile reparatorii. Sub acest aspect s-a avut în vedere şi faptul că măsurile de preluare abuzivă nu s-au răsfrânt nici direct şi nici indirect asupra cesionarilor drepturilor la despăgubiri. Cu alte cuvinte, dat fiind caracterul abuziv al preluării bunurilor imobile de către stat, legislaţia cu caracter reparator a vizat exclusiv titularul dreptului sau moştenitorii acestuia.
Paragraf 28
Mai mult, având în vedere că legiuitorul a acordat cesionarilor dreptului la despăgubire un număr de puncte egal cu suma dintre preţul plătit pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului, Curtea a reţinut că măsura legislativă criticată păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate între scopul urmărit - despăgubirea integrală doar a titularilor originari ai măsurilor reparatorii sau a moştenitorilor acestora - şi mijloacele folosite, cesionarul urmând a obţine atât preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia, cât şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului.
Paragraf 29
În ce priveşte susţinerea referitoare la încălcarea dreptului de proprietate, Curtea a făcut referire la Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României şi a reţinut că aceste măsuri nu echivalează cu o expropriere, încadrându-se în sfera măsurilor cu caracter general sugerate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului spre a fi adoptate de statul român.
Paragraf 30
Totodată, prin Decizia nr. 321 din 10 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 583 din 5 august 2014, Curtea a reţinut că situaţia diferită în care se află cetăţenii în funcţie de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispoziţiilor constituţionale care consacră egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi discriminări (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 20 din 2 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, sau Decizia nr. 1.541 din 25 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 13 ianuarie 2011). Curtea a constatat că respectarea egalităţii în drepturi presupune luarea în considerare a tratamentului pe care legea îl prevede faţă de cei cărora li se aplică în decursul perioadei în care prevederile sale sunt în vigoare, iar nu în raport cu efectele produse prin reglementările legale anterioare. În consecinţă, actele normative succesive pot prezenta în mod firesc diferenţe determinate de condiţiile obiective în care ele au fost adoptate. Mai mult, Curtea a reţinut că, în privinţa obiectului de reglementare a legii analizate, intervenţia legiuitorului nu a fost una aleatorie, ci a fost justificată şi impusă firesc ca urmare a pronunţării Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României.
Paragraf 31
Întrucât în cauza de faţă nu au fost invocate argumente noi, de natură să conducă la reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, îşi menţin valabilitatea cele reţinute de instanţa de contencios constituţional prin decizia mai sus menţionată.
Paragraf 32
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
Paragraf
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
Paragraf
În numele legii
Paragraf
DECIDE:
Paragraf
I. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Elena Oprea în Dosarul nr. 9.879/2/2011* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi, respectiv, de Rodica Elena Cleopatra Chirilă şi Petru Junie în Dosarul nr. 972/2/2011* al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 1 alin. (3) şi art. 24 alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Paragraf
II. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33, art. 34 alin. (2) şi (3) şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de aceiaşi autori în aceleaşi dosare ale aceleiaşi instanţe.
Paragraf
III. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de aceiaşi autori în aceleaşi dosare ale aceleiaşi instanţe.
Paragraf
Definitivă şi general obligatorie.
Paragraf
Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Paragraf
Pronunţată în şedinţa din data de 4 noiembrie 2014.
Paragraf
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
Paragraf
AUGUSTIN ZEGREAN
Paragraf
Magistrat-asistent,
Paragraf
Valentina Bărbăţeanu
Vrei mai mult?
Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.
Începe gratuit