AcasăLegislațieORDIN nr. 67 din 21 ianuarie 2015

ORDIN nr. 67 din 21 ianuarie 2015privind aprobarea Standardelor minime de calitate pentru acreditarea serviciilor sociale destinate persoanelor adulte cu dizabilităţi

Abrogat
Emitent:MINISTERUL MUNCII
Publicat:21.01.2015
Versiune:unica
Sursă oficială
1 hotărâre interpretează acest act
  • Contestatie decizie de concediere.Nedovedirea faptelor imputate salariatului de către angajator · Tribunalul DOLJ · 07.02.2018Admis
Paragraf
În temeiul:
Paragraf
- art. 9 alin. (1) din Legea nr. 197/2012 privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale, cu modificările ulterioare;
Paragraf
- art. 18 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 344/2014 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, precum şi pentru modificarea unor acte normative,
Paragraf
ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice emite următorul ordin:

Articolul 1

Paragraf
Se aprobă Standardele minime de calitate pentru acreditarea serviciilor sociale destinate persoanelor adulte cu dizabilităţi, după cum urmează:
litera A)
Standardele minime de calitate pentru serviciile sociale cu cazare organizate ca centre rezidenţiale destinate persoanelor adulte cu dizabilităţi, prevăzute în anexa nr. 1;
litera B)
Standardele minime de calitate pentru serviciile sociale cu cazare, organizate ca locuinţe protejate pentru persoanele adulte cu dizabilităţi, prevăzute în anexa nr. 2;
litera C)
Standardele minime de calitate pentru serviciile sociale acordate în comunitate, organizate ca centre de zi destinate persoanelor adulte cu dizabilităţi, prevăzute în anexa nr. 3;
litera D)
Standardele minime de calitate pentru serviciile de îngrijiri la domiciliu pentru persoane adulte cu dizabilităţi, prevăzute în anexa nr. 4.

Articolul 2

Paragraf
Standardele minime de calitate prevăzute la art. 1 se aplică serviciilor sociale, după cum urmează:
Paragraf 1
Standardele minime de calitate prevăzute la lit. a) se aplică serviciilor sociale reglementate la art. 30 alin. (4) lit. c) din Legea asistenţei sociale nr. 292/2011 şi acordate în centrele rezidenţiale specificate la art. 51 alin (3) lit. a), b), c), d), e) şi f) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Paragraf 2
Standardele minime de calitate prevăzute la art. 1 lit. b) se aplică serviciilor sociale reglementate la art. 30 alin. (4) lit. c) din Legea nr. 292/2011 şi acordate în locuinţele protejate specificate la art. 51 alin (3) lit. g) din Legea nr. 448/2006;
Paragraf 3
Standardele minime de calitate prevăzute la art. 1 lit. c) se aplică serviciilor sociale reglementate la art. 30 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 292/2011 şi acordate în centrele de zi specificate la art. 51 alin. (1) din Legea nr. 448/2006;
Paragraf 4
Standardele minime de calitate prevăzute la art. 1 lit. d) se aplică serviciilor de îngrijire la domiciliu, reglementate la art. 30 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 292/2011 şi la art. 32 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 448/2006 destinate persoanelor adulte cu dizabilităţi.

Articolul 3

Paragraf
În cazul centrelor multifuncţionale de servicii sociale, se aplică standardele minime de calitate specifice fiecărui tip/fiecărei categorii de servicii sociale care funcţionează în cadrul centrului respectiv, cu excepţia standardelor referitoare la management şi resurse umane care sunt comune.

Articolul 4

Paragraf
Standardele minime de calitate prevăzute la art. 1 sunt structurate după cum urmează:
litera A)
Module: denumire şi numerotare cu cifre romane;
litera B)
Standarde: definire, rezultate aşteptate şi numerotare cu cifre arabe;
litera C)
Condiţii/criterii ale fiecărui standard: enunţ, detaliere şi numerotare compusă din litera S şi cifre arabe corespunzătoare numărului standardului şi numărului condiţiei/criteriului;
litera D)
Indicatori de monitorizare (Im): documente şi modalităţi de evidenţiere a respectării standardului.

Articolul 5

litera
(1) Pentru completarea fişei de autoevaluare, definită la art. 9 alin. (5) din Legea nr. 197/2012 privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale, cu modificările ulterioare, cu punctajul aferent standardelor minime de calitate, se acordă câte un punct pentru fiecare condiţie/criteriu ce trebuie îndeplinit obligatoriu. Modelul fişei de autoevaluare menţionat la alin. (1) este prevăzut în anexa la fiecare standard.
litera
(2) Punctajul minim obligatoriu pentru fiecare categorie de standarde minime de calitate este prevăzut în secţiunea a 2-a a fiecăreia din anexele nr. 1-4.

Articolul 6

Paragraf
Serviciile sociale publice şi private prevăzute la art. 30 alin. (4) din Legea nr. 292/2011, înfiinţate ca servicii sociale cu sau fără personalitate juridică, au obligaţia de a îndeplini standardele minime de calitate prevăzute la art. 1 pentru a fi acreditate.

Articolul 7

Paragraf
Pentru serviciile sociale publice, prevăzute la art. 30 alin. (4) din Legea nr. 292/2011, autorităţile administraţiei publice judeţene/locale vor asigura alocările financiare şi vor lua toate măsurile necesare respectării standardelor minime de calitate prevăzute la art. 1.

Articolul 8

Paragraf
Anexele nr. 1-4*) fac parte integrantă din prezentul ordin.

Notă

Paragraf
*) Anexele nr. 1-4 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 bis, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul al Regiei Autonome "Monitorul Oficial", Bucureşti, şos. Panduri nr. 1.

Articolul 9

Paragraf
La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap nr. 559/2008 privind aprobarea Standardelor specifice de calitate pentru centrele rezidenţiale, centrele de zi şi locuinţele protejate pentru persoane adulte cu handicap, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 752 din 7 noiembrie 2008.

Articolul 10

Paragraf
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Paragraf
Ministrul muncii,
Paragraf
familiei, protecţiei sociale
Paragraf
şi persoanelor vârstnice,
Paragraf
Rovana Plumb
Paragraf
Bucureşti, 21 ianuarie 2015.
Paragraf
Nr. 67.

Anexa 1

Anexa 2

Anexa 3

Anexa 4

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit

Ce mai știm despre acest act

  • 1 hotărâre care îl interpretează, cu textul integral
  • 10 articole indexate separat, cu trimiterile rezolvate
  • Alertă în ziua în care acest act se modifică
  • Zilnic sincronizat cu Monitorul Oficial
Creează cont — 2 săptămâni Civis gratuit

Planul Gratuit rămâne disponibil după cele două săptămâni.

Contact

Începe Conversația.

Pregătit să știi exact de unde vine răspunsul?

Newsletter

Primește noutățile legislative și actualizările platformei direct pe email.

RomâniaANPC — Soluționarea Alternativă a LitigiilorANPC — Soluționarea Online a Litigiilor

© 2026 Toate drepturile rezervate.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031