EN
AcasăDocument

ORDONANTA nr. 12 din 28 ianuarie 1999

pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 20/1994 privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcţiilor existente

În vigoare
Emitent:GUVERN
Publicat:28.01.1999
Versiune:unica
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
În temeiul prevederilor art. 107 alin. (1) şi (3) din Constituţia României, precum şi al prevederilor art. 1 pct. 8 lit. a) din Legea nr. 259/1998 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,
Paragraf
Guvernul României emite următoarea ordonanţa :
ART

Articolul 1

Paragraf
Articolul 6, litera a), liniuţa a treia din Ordonanţa Guvernului nr. 20/1994 privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcţiilor existente, aprobată şi modificată prin Legea nr. 82/1995, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 150 din 15 aprilie 1998, se modifica şi va avea următorul cuprins:
Paragraf
"- credite bancare cu o durată de rambursare de până la 20 de ani, pentru consolidarea elementelor structurale sau a sistemului structural în ansamblu şi, după caz, a elementelor nestructurale ale construcţiei existente şi/sau introducerea unor elemente structurale suplimentare, inclusiv desfacerea şi refacerea instalaţiilor, echipamentelor şi finisajelor aferente.
Paragraf
În acest scop, Casa de Economii şi Consemnaţiuni poate acorda credite bancare, cu respectarea prevederilor legale şi a normelor interne de creditare.
Paragraf
Creditele se acordă cu o dobânda egala cu dobânda la depunerile pe termen de un an, acordată de Casa de Economii şi Consemnaţiuni populaţiei, la care se adauga o marja de 5 puncte procentuale, dobânda care se suporta:
Paragraf
* 5%, de către beneficiarul creditului;
Paragraf
* diferenţa până la nivelul total al dobânzii, inclusiv marja de 5 puncte procentuale, prin transferuri de la bugetul de stat.
Paragraf
Casa de Economii şi Consemnaţiuni nu va percepe nici un comision asupra creditelor acordate.
Paragraf
Modul de derulare a finanţării se stabileşte prin convenţie încheiată între Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului, Departamentul pentru Administraţie Publică Locală şi Casa de Economii şi Consemnaţiuni, cu avizul Ministerului Finanţelor.
Paragraf
În limita transferurilor de la bugetul de stat, aprobate anual cu aceasta destinaţie în bugetul Ministerului Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului, acesta va repartiza Casei de Economii şi Consemnaţiuni sumele aferente diferenţei de dobânda pentru creditele acordate şi pentru cele care urmează a fi acordate în anul respectiv.
Paragraf
Casa de Economii şi Consemnaţiuni va stabili instrucţiuni corespunzătoare privind calculul, evidenta şi raportarea dobânzii subvenţionate la creditele acordate, răspunzând pentru corecta determinare a diferenţei de dobânda solicitate ce se suporta din transferuri de la bugetul de stat.
Paragraf
Până la rambursarea integrală a creditului, se instituie ipoteca asupra locuinţei. În cazul vânzării locuinţei, din preţul convenit se asigura rambursarea integrală a creditului, inclusiv a dobânzilor aferente, conform evidentei bancare de la data vânzării locuinţei. Radierea ipotecii se face numai cu dovada achitării integrale a creditului bancar acordat şi a dobânzilor aferente."
ART

Articolul 2

Paragraf
În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului în colaborare cu Departamentul pentru Administraţie Publică Locală şi cu Ministerul Finanţelor vor elabora Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 20/1994 privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcţiilor existente, republicată, cu modificările ulterioare, şi le vor supune aprobării Guvernului.
ART

Articolul 3

Paragraf
Ordonanţa Guvernului nr. 20/1994, republicată, cu modificările şi completările aduse prin prezenta ordonanţă, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Paragraf
PRIM-MINISTRU
Paragraf
RADU VASILE
Paragraf
Contrasemnează:
Paragraf
p. Ministrul lucrărilor publice
Paragraf
şi amenajării teritoriului,
Paragraf
Laszlo Borbely,
Paragraf
secretar de stat
Paragraf
p. Ministrul finanţelor,
Paragraf
Bujor Bogdan Teodoriu,
Paragraf
secretar de stat
Paragraf
Secretar de stat,
Paragraf
şeful Departamentului pentru
Paragraf
Administraţie Publică Locală,
Paragraf
Vlad Rosca

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Începe Conversația.

Pregătit să știi exact de unde vine răspunsul?

Newsletter

Primește noutățile legislative și actualizările platformei direct pe email.

© 2026 Toate drepturile rezervate.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031