EN
AcasăDocument

LEGE nr. 121 din 29 mai 2015

privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2014 pentru modificarea şi completarea Legii contabilităţii nr. 82/1991

În vigoare
Emitent:PARLAMENTUL
Publicat:29.05.2015
Versiune:unica
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
ART

Articolul i

Paragraf
Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79 din 10 decembrie 2014 pentru modificarea şi completarea Legii contabilităţii nr. 82/1991, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 902 din 11 decembrie 2014, cu următoarele modificări:
Paragraf 1
La articolul I punctul 1, alineatul (5) al articolului 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:
Paragraf
"(5) Persoanele fizice care desfăşoară activităţi producătoare de venit, definite de Codul fiscal, şi ale căror venituri sunt determinate în sistem real au obligaţia să conducă evidenţa contabilă pe baza regulilor contabilităţii în partidă simplă sau, la opţiunea acestora, pe baza regulilor contabilităţii în partidă dublă, potrivit reglementărilor contabile emise în acest sens, cu excepţia situaţiei în care în legislaţia fiscală se prevede altfel."
Paragraf 2
La articolul I punctul 5, alineatul (2) al articolului 10 se modifică şi va avea următorul cuprins:
Paragraf
"(2) Contabilitatea se organizează şi se conduce, de regulă, în compartimente distincte, conduse de către directorul economic, contabilul-şef sau altă persoană împuternicită să îndeplinească această funcţie. Aceste persoane trebuie să aibă studii economice superioare. Prin persoană împuternicită să îndeplinească funcţia de director economic sau contabil-şef se înţelege o persoană angajată potrivit legii, care are studii economice superioare şi care are atribuţii privind conducerea contabilităţii entităţii."
Paragraf 3
La articolul I punctul 11, alineatul (3) al articolului 29 se modifică şi va avea următorul cuprins:
Paragraf
"(3) Dacă situaţiile financiare anuale ale societăţii-mamă sunt prezentate în vederea aprobării odată cu situaţiile financiare anuale consolidate, societatea-mamă poate prezenta un singur raport de audit asupra situaţiilor financiare anuale depuse, în cazul în care societatea-mamă are obligaţia de auditare."
Paragraf 4
La articolul I punctul 14, alineatul (3) al articolului 33 se modifică şi va avea următorul cuprins:
Paragraf
"(3) Atunci când societatea-mamă are obligaţia să întocmească şi să depună şi situaţii financiare anuale consolidate, raportul administratorilor poate fi prezentat sub forma unui singur raport."
ART

Articolul ii

Paragraf
Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 454 din 18 iunie 2008, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările aduse prin prezenta lege, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.
Paragraf
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
Paragraf
p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
Paragraf
FLORIN IORDACHE
Paragraf
PREŞEDINTELE SENATULUI
Paragraf
CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU
Paragraf
Bucureşti, 29 mai 2015.
Paragraf
Nr. 121.

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Începe Conversația.

Pregătit să știi exact de unde vine răspunsul?

Newsletter

Primește noutățile legislative și actualizările platformei direct pe email.

© 2026 Toate drepturile rezervate.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031