AcasăDocument
HOTĂRÂRE nr. 439 din 10 iunie 2015
privind trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al statului a unor mijloace fixe aflate în administrarea Ministerului Transporturilor şi în concesiunea Companiei Naţionale de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. - sucursalele regionale CF Bucureşti şi Craiova, în vederea scoaterii din funcţiune, casării şi valorificării, după caz
În vigoare
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, aprobată prin Legea nr. 246/2001,
Paragraf
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ART
Articolul 1
Paragraf
Se aprobă trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al statului a unor mijloace fixe aflate în administrarea Ministerului Transporturilor şi în concesiunea Companiei Naţionale de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. - sucursalele regionale CF Bucureşti şi Craiova, având datele de identificare prevăzute în anexele nr. 1 şi 2, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
ART
Articolul 2
Paragraf
Trecerea în domeniul privat al statului se face în vederea scoaterii din funcţiune, casării şi valorificării, după caz, a mijloacelor fixe prevăzute la art. 1, în condiţiile legii. Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. îşi va actualiza în mod corespunzător datele din evidenţa contabilă.
ART
Articolul 3
litera
(1) Anexa nr. 16 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.020 şi 1.020 bis, din 21 decembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică în mod corespunzător.
litera
(2) Contractul de concesiune încheiat între Ministerul Transporturilor, în calitate de autoritate concedentă competentă, şi Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R."- S.A., în calitate de concesionar, va fi modificat/actualizat în mod corespunzător, conform prevederilor legale în vigoare.
Paragraf
PRIM-MINISTRU
Paragraf
VICTOR-VIOREL PONTA
Paragraf
Contrasemnează:
Paragraf
Ministrul transporturilor,
Paragraf
Ioan Rus
Paragraf
Ministrul finanţelor publice,
Paragraf
Eugen Orlando Teodorovici
Paragraf
Bucureşti, 10 iunie 2015.
Paragraf
Nr. 439.
ANX
Anexa 1
Paragraf
Sucursala Regională CF Bucureşti
Paragraf
DATELE DE IDENTIFICARE
Paragraf
ale mijloacelor fixe - exclusiv terenuri de
Paragraf
pe raza de activitate a Sucursalei
Paragraf
Regionale CF Bucureşti, aflate în administrarea Ministerului
Paragraf
Transporturilor şi concesiunea Companiei Naţionale de
Paragraf
Căi Ferate "C.F.R." - S.A., care trec din
Paragraf
domeniul public al statului în domeniul privat al statului, în
Paragraf
vederea scoaterii din funcţiune, casării şi valorificării, după caz
Paragraf
CS MT: 13633330
Paragraf
CUI CNCF "CFR" - S.A.: R 11054529
Paragraf
GRUPA 8 (BUNURI CARE ALCĂTUIESC DOMENIUL PUBLIC AL STATULUI)
Paragraf
LINII INTEROPERABILE ŞI NEINTEROPERABILE
Paragraf
*Font 7*
Paragraf
│Nr.│Nr. M.F│Codul │ Denumirea │Descrierea tehnică│Vecinătăţi │ Adresa │Anul │Valoarea │ Situaţia juridică │Situaţia│Tipul │
Paragraf
│crt│ │de │ │ │ │ │dobân-│de │ │juridică│bunu- │
Paragraf
│ │ │clasi- │ │ │ │ │dirii/│inventar │ │actuală │lui │
Paragraf
│ │ │ficare │ │ │ │ │dării │în lei ├─────────────┬───────────┼────────┤ │
Paragraf
│ │ │ │ │ │ │ │în fo-│ │Baza legală │În admi- │Concesi-│ │
Paragraf
│ │ │ │ │ │ │ │losin-│ │ │nistrare/ │une/În- │ │
Paragraf
│ │ │ │ │ │ │ │ţă │ │ │concesiune │chiriat/│ │
Paragraf
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Dat cu │ │
Paragraf
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │titlu │ │
Paragraf
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │gratuit │ │
Paragraf
│ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │ 8 │ 9 │ 10 │ 11 │ 12 │
Paragraf
│ 1.│TOTAL │8.10.01│Linii ferate │Lungimea totală a │Sucursalele│Sucursala│ 1998 │115.680,30│Legea │concesionat│ │imobil│
Paragraf
│ │147767 │ │de circulaţie,│liniilor │regionale │Regională│ │mijloace │nr. 219/1998,│ │ │ │
Paragraf
│ │parţial│ │inclusiv zona │c.f. = 272,49 ml; │CF Craiova,│CF │ │fixe, │Hotărârea │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │de siguranţă a│nr. aparate de │Braşov, │Bucureşti│ │exclusiv │Guvernului │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │infrastructu- │cale echivalente =│Galaţi, │ │ │terenuri │nr. 581/1998 │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │rii feroviare │3 buc.; │Constanţa │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │neinteropera- │lungime linii c.f.│ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │bile │simple = 272,49 ml│ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ 2.│TOTAL │8.10.07│Instalaţii │Ansamblul de │Sucursalele│Sucursala│ 1998 │ 7.274,29│Legea │concesionat│ │imobil│
Paragraf
│ │147772 │ │fixe de │echipamente │regionale │Regională│ │mijloace │nr. 219/1998,│ │ │ │
Paragraf
│ │parţial│ │siguranţă şi │mecanice, │CF Craiova,│CF │ │fixe, │Hotărârea │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │de conducere │electrice, │Braşov, │Bucureşti│ │exclusiv │Guvernului │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │operativă, │electronice şi de │Galaţi, │ │ │terenuri │nr. 581/1998 │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │interoperabile│tehnică de calcul;│Constanţa │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │ │ansamblul de │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │ │echipamente │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │ │electromecanice; │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │ │instalaţiile │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │ │automate; │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │ │moderatoare de │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │ │viteză; liniile de│ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │ │contact cu toate │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │ │instalaţiile │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │ │aferente, │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │ │instalaţiile din │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │ │substaţiile de │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │ │tracţiune │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │ │electrică, │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │ │posturile de │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │ │secţionare şi │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │ │subsecţionare, │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │ │posturile de │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │ │transformare; │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │ │grupurile │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │ │electrogene; │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │ │instalaţiile de │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │ │lumină şi forţă; │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │ │cu toate anexele │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │ │acestora, │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │ │clădirile │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │ │destinate exclusiv│ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │ │pentru acestea │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │ │(tip şi structură)│ │ │ │ │ │ │ │ │
ANX
Anexa 2
Paragraf
Sucursala Regională CF Craiova
Paragraf
DATELE DE IDENTIFICARE
Paragraf
ale mijloacelor fixe - fără terenuri - aflate în administrarea Ministerului
Paragraf
Transporturilor şi în concesiunea Companiei Naţionale de Căi
Paragraf
Ferate "C.F.R." - S.A. - Sucursala Regională CF Craiova,
Paragraf
care trec din domeniul public al statului în
Paragraf
domeniul privat al statului, în vederea
Paragraf
scoaterii din funcţiune, casării şi
Paragraf
valorificării, după caz (conform Ordonanţei Guvernului nr. 112/2000
Paragraf
pentru reglementarea procesului de scoatere din
Paragraf
funcţiune, casare şi valorificare a
Paragraf
activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al
Paragraf
Paragraf
CS MT: 13633330
Paragraf
CUI CNCF "CFR" - S.A.: R 11054529
Paragraf
GRUPA 8 (BUNURI CARE ALCĂTUIESC DOMENIUL PUBLIC AL STATULUI)
Paragraf
*Font 7*
Paragraf
│Nr.│Nr. M.F│Codul │ Denumirea │ Descrierea │Vecinătăţi │ Adresa │Anul │Valoarea│ Situaţia juridică │Situaţia │Tipul │
Paragraf
│crt│ │de │ │ tehnică │ │ │dobân-│de │ │juridică │bunu- │
Paragraf
│ │ │clasi- │ │ │ │ │dirii/│inventar│ │actuală │lui │
Paragraf
│ │ │ficare │ │ │ │ │dării │în lei ├─────────────┬───────────┼───────────┤ │
Paragraf
│ │ │ │ │ │ │ │în fo-│ │Baza legală │În admi- │Concesiune │ │
Paragraf
│ │ │ │ │ │ │ │losin-│ │ │nistrare/ │/Închiriat │ │
Paragraf
│ │ │ │ │ │ │ │ţă │ │ │concesiune │/Dat cu │ │
Paragraf
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │titlu │ │
Paragraf
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │gratuit │ │
Paragraf
│ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │ 8 │ 9 │ 10 │ 11 │ 12 │
Paragraf
│ 1.│147780 │8.10.01│Linii ferate │Linii cf simple, │Sucursalele│Sucursala│ 1998 │92229 │Legea │concesionat│concesionat│imobil│
Paragraf
Paragraf
│ │parţial│ │interoperabile │2,174 km │CF │CF │ │fixe, │Hotărârea │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │inclusiv zona │Aparate de cale =│Timişoara, │Craiova │ │exclusiv│Guvernului │ │ │ │
Paragraf
Paragraf
│ │ │ │infrastructurii│Linii cf │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │feroviare │electrificate = │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │ │0,005 km │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ 2.│147781 │8.10.01│Linii ferate de│Linii cf simple, │Sucursalele│Sucursala│ 1998 │401727 │Legea │concesionat│concesionat│imobil│
Paragraf
│ │TOTAL │ │circulaţie ne- │neelectrificate =│regionale │Regională│ │mijloace│nr. 219/1998,│ │ │ │
Paragraf
│ │parţial│ │interoperabile,│1,162 km │CF │CF │ │fixe, │Hotărârea │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │inclusiv zona │Aparate de cale =│Timişoara, │Craiova │ │exclusiv│Guvernului │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │de siguranţă a │14 buc. │Bucureşti │ │ │terenuri│nr. 581/1998 │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │infrastructurii│ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │feroviare │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ 3.│147786 │8.10.07│Instalaţii fixe│Linie contact = │Sucursalele│Sucursala│ 1998 │62048 │Legea │concesionat│concesionat│imobil│
Paragraf
Paragraf
│ │parţial│ │de conducere │ │CF │CF │ │fixe, │Hotărârea │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │operativă a │ │Timişoara, │Craiova │ │exclusiv│Guvernului │ │ │ │
Paragraf
Paragraf
│ │ │ │feroviare │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │interoperabile │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ 4.│147787 │8.10.07│Instalaţii fixe│Instalaţii SBW = │Sucursalele│Sucursala│ 1998 │1731 │Legea │concesionat│concesionat│imobil│
Paragraf
Paragraf
│ │parţial│ │de conducere │Instalaţii ELF = │CF │CF │ │fixe, │Hotărârea │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │operativă a │1 buc. │Timişoara, │Craiova │ │exclusiv│Guvernului │ │ │ │
Paragraf
Paragraf
│ │ │ │feroviare ne- │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Paragraf
│ │ │ │interoperabile │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
Vrei mai mult?
Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.
Începe gratuit