EN
AcasăDocument

ORDIN nr. 4.430 din 29 iunie 2009

privind utilizarea Cadrului naţional al calificărilor din învăţământul superior

Abrogat
Emitent:MINISTERUL EDUCAŢIEI
Publicat:29.06.2009
Versiune:unica
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
În conformitate cu prevederile art. 3 din Legea nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare, cu modificările şi completările ulterioare,
Paragraf
având în vedere prevederile Acordului tripartit privind Cadrul Naţional al Calificărilor, semnat la data de 23 februarie 2005,
Paragraf
în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.357/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Calificările din Învăţământul Superior şi Parteneriat cu Mediul Economic şi Social - ACPART,
Paragraf
în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 51/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării,
Paragraf
ministrul educaţiei, cercetării şi inovării emite prezentul ordin.
ART

Articolul 1

litera
(1) Se aprobă utilizarea în sistemul de învăţământ a instrumentului denumit Cadrul naţional al calificărilor din învăţământul superior (CNCIS).
litera
(2) CNCIS reprezintă instrumentul pentru stabilirea structurii calificărilor din învăţământul superior şi are ca scop asigurarea coerenţei calificărilor şi a titlurilor obţinute în învăţământul superior.
litera
(3) Cadrul naţional al calificărilor din învăţământul superior este parte integrantă a Cadrului naţional al calificărilor (CNC).
litera
(4) Acordul tripartit privind Cadrul naţional al calificărilor stabileşte faptul că prin CNC se defineşte structura calificărilor şi se asigură recunoaşterea naţională a calificărilor obţinute prin formarea profesională iniţială şi continuă, pe cale formală, nonformală şi informală.
ART

Articolul 2

litera
(1) Se aprobă constituirea Registrului naţional al calificărilor din învăţământul superior (RNCIS).
litera
(2) RNCIS este o bază de date naţională ce cuprinde descrierea tuturor calificărilor acordate de instituţiile de învăţământ superior din România.
litera
(3) Prin RNCIS se identifică, se înregistrează şi se asigură consultarea permanentă şi actualizarea periodică a calificărilor din învăţământul superior.
ART

Articolul 3

litera
(1) Agenţia Naţională pentru Calificările din Învăţământul Superior şi Parteneriat cu Mediul Economic şi Social (ACPART) este desemnată ca autoritate naţională pentru calificările din învăţământul superior. În această calitate, ACPART este împuternicită să gestioneze utilizarea CNCIS şi a RNCIS.
litera
(2) ACPART elaborează, gestionează şi actualizează periodic CNCIS şi RNCIS în parteneriat cu instituţiile de învăţământ superior şi cu partenerii economici şi sociali.
ART

Articolul 4

Paragraf
Se aprobă Metodologia de realizare şi utilizare a Cadrului naţional al calificărilor din învăţământul superior, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
ART

Articolul 5

Paragraf
ACPART, Direcţia generală învăţământ superior şi instituţiile de învăţământ superior duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
ART

Articolul 6

Paragraf
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Paragraf
Ministrul educaţiei,
Paragraf
cercetării şi inovării,
Paragraf
Ecaterina Andronescu
Paragraf
Bucureşti, 29 iunie 2009.
Paragraf
Nr. 4.430.
ANX

Anexă

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Începe Conversația.

Pregătit să știi exact de unde vine răspunsul?

Newsletter

Primește noutățile legislative și actualizările platformei direct pe email.

© 2026 Toate drepturile rezervate.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031