EN
AcasăDocument

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 104 din 30 septembrie 2009

pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății

În vigoare
Emitent:GUVERNUL
Publicat:05.07.2013
Versiune:baza
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
Având în vedere consumul ridicat de medicamente care a condus la depășirea plafonului alocat în anul 2009, pentru asigurarea unui acces neîntrerupt al populației la medicamentele cu și fără contribuție personală acordate în ambulatoriu, în cadrul programelor naționale de sănătate, precum și în unitățile sanitare cu paturi, se impune intervenția legislativă de urgență, în sensul autorizării caselor de asigurări de sănătate și Casei Naționale de Asigurări de Sănătate de a încheia angajamente legale suplimentare, în limita sumei de 2.800 milioane lei.
Paragraf
Neaprobarea suplimentară a creditelor de angajament ar conduce la imposibilitatea asigurării tratamentului medicamentos atât în ambulatoriu, cât și în spitale, fapt care ar avea un impact negativ major asupra stării de sănătate a pacienților, cu posibile consecințe ireversibile asupra vieții acestora.
Paragraf
Având în vedere creșterea constantă a numărului de pacienți care beneficiază de serviciile oferite de sistemul public de sănătate și care a condus la creșterea semnificativă a cheltuielilor suportate din surse publice, se impune suplimentarea surselor de finanțare a sistemului public de sănătate în regim de urgență.
Paragraf
Ținând cont de migrația de personal medical și de faptul că România se confruntă cu un deficit de medici și având în vedere faptul că există o situație discriminatorie între medicii care ocupă funcții de conducere în cadrul direcțiilor de sănătate publică județene și medicii din sistemul sanitar, în sensul că medicii directori coordonatori și coordonatori adjuncți nu pot să își exercite profesia,
Paragraf
în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public și constituie situații de urgență a căror reglementare nu poate fi amânată, cu impact direct asupra asigurării asistenței medicale populației,
Paragraf
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,
Paragraf
Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.
ART

Articolul i

Paragraf
Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
punctul 1.
După articolul 17 se introduce un nou articol, articolul 17^1, cu următorul cuprins:
CIT

Citat

ART

Articolul 17^1

Alineatul (1)
Direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București sunt conduse de un director coordonator, care este ajutat de directori coordonatori adjuncți.
Alineatul (2)
Persoanele care ocupă funcții dintre cele prevăzute la alin. (1) sunt numite prin act administrativ al ministrului sănătății, în urma evaluării cunoștințelor și abilităților manageriale, în condițiile legii.
Alineatul (3)
Funcțiile prevăzute la alin. (1) se exercită în baza unui contract de management încheiat cu ministrul sănătății, pe o perioadă de maximum 4 ani.
Alineatul (4)
Funcțiile de director coordonator și director coordonator adjunct sunt incompatibile cu:
litera a)
exercitarea oricăror altor funcții remunerate, neremunerate sau/și indemnizate, cu excepția funcțiilor sau activităților în domeniul didactic, al cercetării științifice, al creației literar-artistice și în domeniul medical, desfășurate în afara programului normal de lucru și care nu au legătură cu funcția deținută;
litera b)
exercitarea oricărei activități sau oricărei alte funcții de conducere, inclusiv cele neremunerate;
litera c)
exercitarea oricărei funcții în cadrul organizațiilor sindicale sau patronale de profil.
Alineatul (5)
Constituie conflict de interese deținerea de către directorul coordonator sau directorul coordonator adjunct de părți sociale, acțiuni sau interese la societăți comerciale ori organizații nonguvernamentale care stabilesc relații comerciale cu direcția de sănătate publică la care persoana în cauză exercită funcția de director coordonator sau director coordonator adjunct.
Alineatul (6)
Prevederile alin. (5) se aplică și în cazul în care părțile sociale, acțiunile sau interesele sunt deținute de către rudele ori afinii până la gradul al IV-lea ai directorului coordonator sau ai directorului coordonator adjunct.
Alineatul (7)
Dacă directorul coordonator sau directorul coordonator adjunct se află în stare de incompatibilitate sau în conflict de interese, acesta este obligat să înlăture motivele de incompatibilitate ori de conflict de interese în termen de 30 de zile de la apariția acestora. În caz contrar, contractul de management este reziliat de plin drept, iar Ministerul Sănătății poate cere persoanelor în cauză despăgubiri, conform clauzelor contractului de management.
punctul 2.
La articolul 246, după alineatul (1) se introduc două noi alineate, alineatele (1^1) și (1^2), cu următorul cuprins:
CIT

Citat

Alineatul (1^1)
Se autorizează Casa Națională de Asigurări de Sănătate și casele de asigurări de sănătate să încheie angajamente legale suplimentare în anul 2009, în limita sumei totale de 2.800 milioane lei, pentru servicii medicale și medicamente, cu termen de plată în anul 2010, în condițiile stabilite prin Contractul-cadru privind condițiile acordării asistentei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate.
Alineatul (1^2)
Se autorizează Casa Națională de Asigurări de Sănătate să introducă în anexele și bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate detalierea pe programe a creditelor de angajament suplimentare prevăzute la alin. (1^1) și să comunice Ministerului Finanțelor Publice modificările introduse."
punctul 3.
Abrogat.
punctul 4.
Abrogat.
punctul 5.
Abrogat.
punctul 6.
Abrogat.
punctul 7.
La articolul 366, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
CIT

Citat

ART

Articolul 366

Alineatul (1)
Veniturilor și cheltuielilor prevăzute la art. 361 și 362 li se aplică prevederile referitoare la bugetele de venituri și cheltuieli ale unor activități, instituite prin Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare.
punctul 8.
După anexa nr. 13 se introduce o noua anexă, anexa nr. 14, având cuprinsul prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență.
ART

Articolul ii

Paragraf
În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate vor elabora norme de aplicare, care se aprobă prin ordin comun al ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.
SMN

Semnături

Paragraf
PRIM-MINISTRU
Paragraf
EMIL BOC
Paragraf
Contrasemnează:
Paragraf
Ministrul sănătății,
Paragraf
Ion Bazac
Paragraf
Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate,
Paragraf
Irinel Popescu
Paragraf
Viceprim-ministru,
Paragraf
ministrul administrației și internelor,
Paragraf
Dan Nica
Paragraf
Ministrul muncii, familiei și protecției sociale,
Paragraf
Marian Sârbu
Paragraf
Ministrul finanțelor publice,
Paragraf
Gheorghe Pogea
Paragraf
București, 30 septembrie 2009.
Paragraf
Nr. 104.
ANX

Anexă

Paragraf
Grila privind contribuția trimestrială datorată pentru veniturile obținute

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Începe Conversația.

Pregătit să știi exact de unde vine răspunsul?

Newsletter

Primește noutățile legislative și actualizările platformei direct pe email.

© 2026 Toate drepturile rezervate.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031