EN
AcasăDocument

HOTĂRÂRE nr. 920 din 12 august 2009

pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.340/2001 privind organizarea şi funcţionarea Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat

În vigoare
Emitent:GUVERNUL
Publicat:12.08.2009
Versiune:unica
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,
Paragraf
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ART

Articolul i

Paragraf
Hotărârea Guvernului nr. 1.340/2001 privind organizarea şi funcţionarea Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 37 din 21 ianuarie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
Paragraf 1
La articolul 1, alineatele (1) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
Paragraf
"Art. 1. - (1) Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat, denumită în continuare ISCIR, este organul de specialitate al administraţiei publice centrale cu personalitate juridică, a cărui activitate principală este asigurarea, în numele statului, a măsurilor de funcţionare în condiţii de siguranţă a instalaţiilor şi echipamentelor prevăzute în anexele nr. 2 şi 3 la Legea nr. 64/2008 privind funcţionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor sub presiune, instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor consumatoare de combustibil, cu modificările şi completările ulterioare, denumite în continuare instalaţii şi echipamente."
Paragraf
"(3) Patrimoniul ISCIR, la data de 31 decembrie 2008, este de 73.444.713 lei."
Paragraf 2
Articolul 2 se modifică şi va avea următorul cuprins:
Paragraf
"Art. 2. - Pentru realizarea obiectului de activitate, în domeniul său de competenţă, ISCIR exercită următoarele funcţii:
litera a)
de autoritate, prin care asigură controlul respectării prevederilor reglementărilor în domeniu şi a regimului de autorizare şi verificare tehnică;
litera b)
de reglementare, prin care asigură elaborarea actelor cu caracter normativ;
litera c)
de reprezentare, prin care asigură cooperarea şi schimbul de informaţii, pe plan intern şi extern, în domeniul său de activitate, potrivit legislaţiei în vigoare."
Paragraf 3
Articolul 3 se modifică şi va avea următorul cuprins:
Paragraf
"Art. 3. - (1) În realizarea obiectului său de activitate, ISCIR are următoarele atribuţii principale:
litera a)
elaborează strategii şi programe de dezvoltare privind activitatea ISCIR;
litera b)
elaborează, actualizează şi supune aprobării, în conformitate cu prevederile legii, prescripţii tehnice ce privesc condiţiile şi cerinţele tehnice referitoare la instalaţii şi echipamente şi/sau la activităţi de construire, montare/demontare, instalare, punere în funcţiune, exploatare, utilizare, sudare şi control nedistructiv, de supraveghere şi verificare tehnică în utilizare, de revizie, de reparaţii şi întreţinere instalaţii şi echipamente, după caz;
litera c)
autorizează, în conformitate cu cerinţele tehnice şi în condiţiile stabilite în prescripţiile tehnice şi deLegea nr. 64/2008, cu modificările şi completările ulterioare, persoane fizice sau juridice care realizează, pentru instalaţii şi echipamente, activităţi de construire, montare/demontare, instalare, punere în funcţiune, supraveghere şi verificare tehnică în utilizare, lucrări de revizie, reparaţii şi de întreţinere, precum şi persoane fizice şi juridice care efectuează verificări tehnice în utilizare la instalaţiile şi echipamentele la care se solicită stabilirea duratei remanente de viaţă; pentru instalaţiile/echipamentele din domeniul nuclear se vor respecta şi dispoziţiileLegii nr. 111/1996privind desfăşurarea în siguranţă, reglementarea, autorizarea şi controlul activităţilor nucleare, republicată;
litera d)
autorizează, în conformitate cu cerinţele tehnice şi în condiţiile stabilite în prescripţiile tehnice, punerea în funcţiune şi funcţionarea instalaţiilor şi echipamentelor prevăzute în anexa nr. 1;
litera e)
autorizează, în conformitate cu cerinţele tehnice şi în condiţiile stabilite în prescripţiile tehnice, persoanele fizice care practică ocupaţiile prevăzute în anexa nr. 1^1;
litera f)
participă la activităţi de omologare de instalaţii şi echipamente;
litera g)
aprobă proceduri de sudură, dacă prin prescripţiile tehnice se impune acest lucru;
litera h)
emite, în conformitate cu cerinţele şi în condiţiile stabilite în prescripţiile tehnice, avize obligatorii de instalare pentru instalaţiile şi echipamentele prevăzute în anexa nr. 1^2;
litera i)
în cazuri justificate, de forţă majoră sau de pericol iminent, poate dispune oprirea din funcţiune sau împiedicarea punerii în funcţiune a instalaţiilor şi echipamentelor şi aplică sigilii;
litera j)
efectuează controale periodice şi inopinate la instalaţiile şi echipamentele aflate în funcţiune, dispune măsuri şi aplică sancţiuni în condiţiile legii, atunci când constată că nu sunt respectate cerinţele aplicabile acestora;
litera k)
supraveghează, prin acţiuni periodice şi inopinate, persoanele fizice şi juridice pe care le-a autorizat şi decide menţinerea, suspendarea sau retragerea autorizaţiilor emise;
litera l)
elaborează şi aprobă prin ordin al inspectorului de stat şef procedura de evaluare şi autorizare a persoanelor fizice ce solicită a avea calitatea de experţi ISCIR; ordinul pentru aprobarea acestei proceduri se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I;
litera m)
realizează supravegherea pieţei în domeniul de activitate pentru care a fost nominalizat;
litera n)
participă, la solicitarea organelor de cercetare penală, la anchetarea cauzelor în care s-au produs accidentele la instalaţiile şi echipamentele supuse controlului ISCIR, evaluează efectele produse şi dispune măsurile ce se impun privind siguranţa în funcţionare a acestora, după caz;
litera o)
organizează şi derulează campanii de informare în scopul îmbunătăţirii siguranţei în funcţionare a instalaţiilor şi echipamentelor;
litera p)
avizează, potrivit legii, furnizorii de formare profesională care organizează programe de formare profesională pentru ocupaţiile prevăzute în anexa nr. 1^1; condiţiile şi cerinţele pentru avizarea furnizorilor de formare profesională se stabilesc prin ordin al inspectorului de stat şef al ISCIR, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I;
litera q)
participă la elaborarea de standarde în domeniul său de activitate;
litera r)
participă la elaborarea şi validarea standardelor ocupaţionale relevante în domeniul de activitate al ISCIR;
litera s)
elaborează şi supune aprobării, prin ordin al ministrului economiei, lista tarifelor aplicate pentru activităţile prestate de către ISCIR; ordinul ministrului economiei se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I;
litera t)
editează şi publică materiale specifice domeniului, în scopul realizării siguranţei în funcţionare şi al prevenirii accidentelor şi avariilor;
litera u)
colaborează cu instituţii similare şi cu organisme din alte ţări, stabileşte şi poate încheia cu acestea, în condiţiile legii, convenţii şi protocoale de recunoaştere reciprocă, reprezintă interesele României în organizaţii şi instituţii internaţionale, în domeniul său de activitate, în calitate de membru observator sau de membru cu drepturi depline;
litera v)
realizează activităţi de cercetare-dezvoltare în domeniul său de activitate;
litera w)
coordonează şi derulează programe cu finanţare internă şi/sau internaţională.
litera
(2) ISCIR îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite în responsabilitatea sa potrivit legislaţiei în vigoare."
Paragraf 4
Articolul 4 se modifică şi va avea următorul cuprins:
Paragraf
"Art. 4. - (1) În cadrul ISCIR funcţionează 15 inspecţii teritoriale fără personalitate juridică, prevăzute în anexa nr. 2.
litera
(2) Structura organizatorică a ISCIR este prevăzută în anexa nr. 3.
litera
(3) Personalul din cadrul ISCIR este personal contractual.
litera
(4) Salarizarea personalului din cadrul ISCIR se realizează potrivit reglementărilor în vigoare aplicabile instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii.
litera
(5) Stabilirea salariului de bază şi a celorlalte drepturi salariale ale conducătorului ISCIR se fac, potrivit legii, la numirea acestuia în funcţie."
Paragraf 5
La articolul 5, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
Paragraf
"Art. 5 - (1) ISCIR este condusă de un inspector de stat şef, numit în condiţiile legii.
litera
(2) Inspectorul de stat şef reprezintă ISCIR în raporturile cu ministerele, cu celelalte organisme de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, cu persoanele juridice şi fizice din ţară şi din străinătate."
Paragraf 6
Articolul 6 se modifică şi va avea următorul cuprins:
Paragraf
"Art. 6. - (1) Modul de funcţionare şi atribuţiile inspecţiilor teritoriale şi ale celorlalte structuri din cadrul ISCIR se stabilesc prin Regulamentul de organizare şi funcţionare al ISCIR.
litera
(2) Regulamentul de organizare şi funcţionare al ISCIR şi statul de funcţii se aprobă prin ordin al inspectorului de stat şef."
Paragraf 7
La articolul 7, alineatele (2) şi (4) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
Paragraf
"(2) ISCIR are dreptul de a solicita informaţii şi documente de la persoanele fizice sau juridice care proiectează, construiesc, montează, instalează, pun în funcţiune, realizează supravegherea şi verificarea tehnică, execută revizii, repară, întreţin, deţin, exploatează, efectuează verificări tehnice în utilizare pentru determinarea duratei remanente de viaţă şi de la cele ce pun la dispoziţie pe piaţă instalaţii/echipamente, cu respectarea prevederilor reglementărilor tehnice ce transpun directive europene.
litera
(4) Pentru realizarea expertizelor privind avariile şi accidentele din domeniul său de activitate, ISCIR întocmeşte şi actualizează lista experţilor ISCIR, pe care o publică pe site-ul ISCIR; în cazul în care este necesară efectuarea de analize şi/sau încercări în laboratoare, cheltuielile în legătură cu acestea se suportă de persoana fizică sau juridică care solicită analizele şi/sau încercările respective."
Paragraf 8
Articolul 9 se modifică şi va avea următorul cuprins:
Paragraf
"Art. 9. - Finanţarea activităţii ISCIR se asigură integral din venituri proprii, potrivit legii. Veniturile se realizează din tarife percepute pentru activitatea de supraveghere tehnică, verificare în funcţionare şi control, precum şi din orice alte activităţi cu caracter specific, prestate de ISCIR în condiţiile legii."
Paragraf 9
La articolul 10, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
Paragraf
"(2) Fondurile necesare pentru susţinerea activităţii de supraveghere a pieţei se prevăd distinct în bugetul de venituri şi cheltuieli al ISCIR, urmând să fie folosite numai în acest scop."
Paragraf 10
Articolul 12 se modifică şi va avea următorul cuprins:
Paragraf
"Art. 12. - Anexele nr. 1, 1^1, 1^2, 2, 3 şi 4 fac parte integrantă din prezenta hotărâre."
Paragraf 11
În tot cuprinsul hotărârii, denumirea "Ministerul Economiei şi Comerţului" se înlocuieşte cu denumirea "Ministerul Economiei", iar sintagma "ministrul industriei şi resurselor" se înlocuieşte cu sintagma "ministrul economiei".
Paragraf 12
Anexa nr. 1 se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 1 la prezenta hotărâre.
Paragraf 13
După anexa nr. 1 se introduc două noi anexe, anexele nr. 1^1 şi 1^2, având cuprinsul prevăzut în anexele nr. 2 şi 3 la prezenta hotărâre.
Paragraf 14
Anexele nr. 3 şi 4 se modifică şi se înlocuiesc cu anexa nr. 4 şi, respectiv, cu anexa nr. 5 la prezenta hotărâre.
ART

Articolul ii

Paragraf
Hotărârea Guvernului nr. 1.340/2001 privind organizarea şi funcţionarea Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 37 din 21 ianuarie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta hotărâre, se va republica, dându-se textelor o nouă numerotare.
Paragraf
PRIM-MINISTRU
Paragraf
EMIL BOC
Paragraf
Contrasemnează:
Paragraf
Ministrul economiei,
Paragraf
Adriean Videanu
Paragraf
Ministrul muncii,
Paragraf
familiei şi protecţiei sociale,
Paragraf
Marian Sârbu
Paragraf
Ministrul finanţelor publice,
Paragraf
Gheorghe Pogea
Paragraf
Bucureşti, 12 august 2009.
Paragraf
Nr. 920.
ANX

Anexa 1

Paragraf
Instalaţii/echipamente pentru care se autorizează funcţionarea
PRE PRE_188
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_188
Linie PRE 1
Nr. crt
Linie PRE 2
Tip de instalaţii/echipamente
Linie PRE 3
Tip de instalaţii/echipamente Cazane pentru abur, pentru apă caldă sau pentru apă fierbinte
Linie PRE 4
Tip de instalaţii/echipamente Cazane pentru abur, pentru apă caldă - Cazane de abur şi cazane de apă fierbinte sau pentru apă fierbinte având PS x V > 60 (bar x litru) - Cazane de apă caldă şi de abur de joasă presiune cu P > 400 kW Echipamente sub presiune mai mare de - Conducte metalice pentru fluide tehnologice 0,5 bar - Conducte pentru abur şi apă fierbinte - Instalaţii de distribuţie gaz petrolier lichefiat - GPL - la autovehicule şi la consumatori casnici şi/sau industriali - Cisterne şi containere metalice pentru gaze comprimate, lichefiate sau dizolvate sub presiune, cu excepţia celor reglementate potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 941/2003 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă şi utilizare repetată a echipamentelor sub presiune transportabile, cu modificările şi completările ulterioare - Recipiente pentru gaze, cu excepţia celor de categoria I, stabilită conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 584/2004 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă a echipamentelor sub presiune, cu modificările şi completările ulterioare - Recipiente pentru lichide, cu excepţia celor de categoria I, stabilită conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 584/2004, cu modificările şi completările ulterioare Macarale, ascensoare, elevatoare, - Macarale cu S(n)> 1 t, cu excepţia celor instalaţii de transport pe cablu, cu acţionare manuală instalaţii de ridicat pe plan înclinat,- Stivuitoare autopropulsate şi translatoare poduri rulante şi alte mecanisme de stivuitoare, cu excepţia celor cu acţionare ridicat manuală - Platforme ridicătoare nedeplasabile/ deplasabile pentru persoane şi/sau materiale, cu S(n)> 1t, cu excepţia platformelor ridicătoare pentru persoane cu dizabilităţi - Elevatoare pentru vehicule, cu excepţia celor acţionate manual - Mecanisme de ridicat având S(n)> 1 t, cu excepţia celor cu acţionare manuală - Maşini de ridicat la care, constructiv, există posibilitatea montării mai multor tipuri de elemente purtătoare de sarcină şi care pot lucra în regim permanent/nepermanent de macara, stivuitor, platformă ridicătoare şi altele asemenea - Ascensoare, cu excepţia celor având S(n)< 100 kg, destinate transportului de materiale - Instalaţii de transport pe plan înclinat pentru persoane/materiale, scări şi trotuare rulante - Instalaţii de transport pe cablu pentru persoane/materiale - Mecanisme şi instalaţii de ridicat pentru teatre, cu excepţia celor acţionate manual
Linie PRE 5
Instalaţii/echipamente şi parametri
Linie PRE 6
1.Cazane pentru abur, pentru apă caldă sau pentru apă fierbinte 2.Echipamente sub presiune mai mare de 0,5 bar 3.Macarale, ascensoare, elevatoare, instalaţii de transport pe cablu, instalaţii de ridicat pe plan înclinat, poduri rulante şi alte mecanisme de ridicat
Linie PRE 7
1.Cazane pentru abur, pentru apă caldă sau pentru apă fierbinte 2.Echipamente sub presiune mai mare de 0,5 bar 3.Macarale, ascensoare, elevatoare, instalaţii de transport pe cablu, instalaţii de ridicat pe plan înclinat, poduri rulante şi alte mecanisme de ridicat 4.Instalaţii şi echipamente destinate, montate şi utilizate în cadrul parcurilor de distracţii
Linie PRE 8
1.Cazane pentru abur, pentru apă caldă - Cazane de abur şi cazane de apă fierbinte sau pentru apă fierbinte având PS x V > 60 (bar x litru) - Cazane de apă caldă şi de abur de joasă presiune cu P > 400 kW 2.Echipamente sub presiune mai mare de - Conducte metalice pentru fluide tehnologice 0,5 bar - Conducte pentru abur şi apă fierbinte - Instalaţii de distribuţie gaz petrolier lichefiat - GPL - la autovehicule şi la consumatori casnici şi/sau industriali - Cisterne şi containere metalice pentru gaze comprimate, lichefiate sau dizolvate sub presiune, cu excepţia celor reglementate potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 941/2003 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă şi utilizare repetată a echipamentelor sub presiune transportabile, cu modificările şi completările ulterioare - Recipiente pentru gaze, cu excepţia celor de categoria I, stabilită conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 584/2004 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă a echipamentelor sub presiune, cu modificările şi completările ulterioare - Recipiente pentru lichide, cu excepţia celor de categoria I, stabilită conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 584/2004, cu modificările şi completările ulterioare 3.Macarale, ascensoare, elevatoare, - Macarale cu S(n)> 1 t, cu excepţia celor instalaţii de transport pe cablu, cu acţionare manuală instalaţii de ridicat pe plan înclinat,- Stivuitoare autopropulsate şi translatoare poduri rulante şi alte mecanisme de stivuitoare, cu excepţia celor cu acţionare ridicat manuală - Platforme ridicătoare nedeplasabile/ deplasabile pentru persoane şi/sau materiale, cu S(n)> 1t, cu excepţia platformelor ridicătoare pentru persoane cu dizabilităţi - Elevatoare pentru vehicule, cu excepţia celor acţionate manual - Mecanisme de ridicat având S(n)> 1 t, cu excepţia celor cu acţionare manuală - Maşini de ridicat la care, constructiv, există posibilitatea montării mai multor tipuri de elemente purtătoare de sarcină şi care pot lucra în regim permanent/nepermanent de macara, stivuitor, platformă ridicătoare şi altele asemenea - Ascensoare, cu excepţia celor având S(n)< 100 kg, destinate transportului de materiale - Instalaţii de transport pe plan înclinat pentru persoane/materiale, scări şi trotuare rulante - Instalaţii de transport pe cablu pentru persoane/materiale - Mecanisme şi instalaţii de ridicat pentru teatre, cu excepţia celor acţionate manual 4.Instalaţii şi echipamente destinate, - Echipamente pentru agrement, cu excepţia montate şi utilizate în cadrul echipamentelor pentru spaţii de joacă parcurilor de distracţii
Linie PRE 9
Cazane pentru abur, pentru apă caldă sau pentru apă fierbinte
Linie PRE 10
Cazane pentru abur, pentru apă caldă - Cazane de abur şi cazane de apă fierbinte sau pentru apă fierbinte având PS x V > 60 (bar x litru) - Cazane de apă caldă şi de abur de joasă presiune cu P > 400 kW
Linie PRE 11
Cazane pentru abur, pentru apă caldă sau pentru apă fierbinte Echipamente sub presiune mai mare de 0,5 bar
Linie PRE 12
Cazane pentru abur, pentru apă caldă - Cazane de abur şi cazane de apă fierbinte sau pentru apă fierbinte având PS x V > 60 (bar x litru) - Cazane de apă caldă şi de abur de joasă presiune cu P > 400 kW Echipamente sub presiune mai mare de - Conducte metalice pentru fluide tehnologice 0,5 bar - Conducte pentru abur şi apă fierbinte - Instalaţii de distribuţie gaz petrolier lichefiat - GPL - la autovehicule şi la consumatori casnici şi/sau industriali - Cisterne şi containere metalice pentru gaze comprimate, lichefiate sau dizolvate sub presiune, cu excepţia celor reglementate potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 941/2003 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă şi utilizare repetată a echipamentelor sub presiune transportabile, cu modificările şi completările ulterioare - Recipiente pentru gaze, cu excepţia celor de categoria I, stabilită conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 584/2004 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă a echipamentelor sub presiune, cu modificările şi completările ulterioare - Recipiente pentru lichide, cu excepţia celor de categoria I, stabilită conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 584/2004, cu modificările şi completările ulterioare
Linie PRE 13
Cazane pentru abur, pentru apă caldă sau pentru apă fierbinte Echipamente sub presiune mai mare de 0,5 bar Macarale, ascensoare, elevatoare, instalaţii de transport pe cablu, instalaţii de ridicat pe plan înclinat, poduri rulante şi alte mecanisme de ridicat
Linie PRE 14
Cazane pentru abur, pentru apă caldă - Cazane de abur şi cazane de apă fierbinte sau pentru apă fierbinte având PS x V > 60 (bar x litru) - Cazane de apă caldă şi de abur de joasă presiune cu P > 400 kW Echipamente sub presiune mai mare de - Conducte metalice pentru fluide tehnologice 0,5 bar - Conducte pentru abur şi apă fierbinte - Instalaţii de distribuţie gaz petrolier lichefiat - GPL - la autovehicule şi la consumatori casnici şi/sau industriali - Cisterne şi containere metalice pentru gaze comprimate, lichefiate sau dizolvate sub presiune, cu excepţia celor reglementate potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 941/2003 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă şi utilizare repetată a echipamentelor sub presiune transportabile, cu modificările şi completările ulterioare - Recipiente pentru gaze, cu excepţia celor de categoria I, stabilită conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 584/2004 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă a echipamentelor sub presiune, cu modificările şi completările ulterioare - Recipiente pentru lichide, cu excepţia celor de categoria I, stabilită conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 584/2004, cu modificările şi completările ulterioare Macarale, ascensoare, elevatoare, - Macarale cu S(n)> 1 t, cu excepţia celor instalaţii de transport pe cablu, cu acţionare manuală instalaţii de ridicat pe plan înclinat,- Stivuitoare autopropulsate şi translatoare poduri rulante şi alte mecanisme de stivuitoare, cu excepţia celor cu acţionare ridicat manuală - Platforme ridicătoare nedeplasabile/ deplasabile pentru persoane şi/sau materiale, cu S(n)> 1t, cu excepţia platformelor ridicătoare pentru persoane cu dizabilităţi - Elevatoare pentru vehicule, cu excepţia celor acţionate manual - Mecanisme de ridicat având S(n)> 1 t, cu excepţia celor cu acţionare manuală - Maşini de ridicat la care, constructiv, există posibilitatea montării mai multor tipuri de elemente purtătoare de sarcină şi care pot lucra în regim permanent/nepermanent de macara, stivuitor, platformă ridicătoare şi altele asemenea - Ascensoare, cu excepţia celor având S(n)< 100 kg, destinate transportului de materiale - Instalaţii de transport pe plan înclinat pentru persoane/materiale, scări şi trotuare rulante - Instalaţii de transport pe cablu pentru persoane/materiale - Mecanisme şi instalaţii de ridicat pentru teatre, cu excepţia celor acţionate manual
Linie PRE 15
Cazane pentru abur, pentru apă caldă sau pentru apă fierbinte Echipamente sub presiune mai mare de 0,5 bar Macarale, ascensoare, elevatoare, instalaţii de transport pe cablu, instalaţii de ridicat pe plan înclinat, poduri rulante şi alte mecanisme de ridicat Instalaţii şi echipamente destinate, montate şi utilizate în cadrul parcurilor de distracţii
Linie PRE 16
Cazane pentru abur, pentru apă caldă - Cazane de abur şi cazane de apă fierbinte sau pentru apă fierbinte având PS x V > 60 (bar x litru) - Cazane de apă caldă şi de abur de joasă presiune cu P > 400 kW Echipamente sub presiune mai mare de - Conducte metalice pentru fluide tehnologice 0,5 bar - Conducte pentru abur şi apă fierbinte - Instalaţii de distribuţie gaz petrolier lichefiat - GPL - la autovehicule şi la consumatori casnici şi/sau industriali - Cisterne şi containere metalice pentru gaze comprimate, lichefiate sau dizolvate sub presiune, cu excepţia celor reglementate potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 941/2003 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă şi utilizare repetată a echipamentelor sub presiune transportabile, cu modificările şi completările ulterioare - Recipiente pentru gaze, cu excepţia celor de categoria I, stabilită conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 584/2004 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă a echipamentelor sub presiune, cu modificările şi completările ulterioare - Recipiente pentru lichide, cu excepţia celor de categoria I, stabilită conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 584/2004, cu modificările şi completările ulterioare Macarale, ascensoare, elevatoare, - Macarale cu S(n)> 1 t, cu excepţia celor instalaţii de transport pe cablu, cu acţionare manuală instalaţii de ridicat pe plan înclinat,- Stivuitoare autopropulsate şi translatoare poduri rulante şi alte mecanisme de stivuitoare, cu excepţia celor cu acţionare ridicat manuală - Platforme ridicătoare nedeplasabile/ deplasabile pentru persoane şi/sau materiale, cu S(n)> 1t, cu excepţia platformelor ridicătoare pentru persoane cu dizabilităţi - Elevatoare pentru vehicule, cu excepţia celor acţionate manual - Mecanisme de ridicat având S(n)> 1 t, cu excepţia celor cu acţionare manuală - Maşini de ridicat la care, constructiv, există posibilitatea montării mai multor tipuri de elemente purtătoare de sarcină şi care pot lucra în regim permanent/nepermanent de macara, stivuitor, platformă ridicătoare şi altele asemenea - Ascensoare, cu excepţia celor având S(n)< 100 kg, destinate transportului de materiale - Instalaţii de transport pe plan înclinat pentru persoane/materiale, scări şi trotuare rulante - Instalaţii de transport pe cablu pentru persoane/materiale - Mecanisme şi instalaţii de ridicat pentru teatre, cu excepţia celor acţionate manual Instalaţii şi echipamente destinate, - Echipamente pentru agrement, cu excepţia montate şi utilizate în cadrul echipamentelor pentru spaţii de joacă parcurilor de distracţii
Linie PRE 17
Cazane pentru abur, pentru apă caldă - Cazane de abur şi cazane de apă fierbinte sau pentru apă fierbinte având PS x V > 60 (bar x litru) - Cazane de apă caldă şi de abur de joasă presiune cu P > 400 kW Echipamente sub presiune mai mare de - Conducte metalice pentru fluide tehnologice 0,5 bar - Conducte pentru abur şi apă fierbinte - Instalaţii de distribuţie gaz petrolier lichefiat - GPL - la autovehicule şi la consumatori casnici şi/sau industriali - Cisterne şi containere metalice pentru gaze comprimate, lichefiate sau dizolvate sub presiune, cu excepţia celor reglementate potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 941/2003 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă şi utilizare repetată a echipamentelor sub presiune transportabile, cu modificările şi completările ulterioare - Recipiente pentru gaze, cu excepţia celor de categoria I, stabilită conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 584/2004 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă a echipamentelor sub presiune, cu modificările şi completările ulterioare - Recipiente pentru lichide, cu excepţia celor de categoria I, stabilită conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 584/2004, cu modificările şi completările ulterioare Macarale, ascensoare, elevatoare, - Macarale cu S(n)> 1 t, cu excepţia celor instalaţii de transport pe cablu, cu acţionare manuală instalaţii de ridicat pe plan înclinat,- Stivuitoare autopropulsate şi translatoare poduri rulante şi alte mecanisme de stivuitoare, cu excepţia celor cu acţionare ridicat manuală - Platforme ridicătoare nedeplasabile/ deplasabile pentru persoane şi/sau materiale, cu S(n)> 1t, cu excepţia platformelor ridicătoare pentru persoane cu dizabilităţi - Elevatoare pentru vehicule, cu excepţia celor acţionate manual - Mecanisme de ridicat având S(n)> 1 t, cu excepţia celor cu acţionare manuală - Maşini de ridicat la care, constructiv, există posibilitatea montării mai multor tipuri de elemente purtătoare de sarcină şi care pot lucra în regim permanent/nepermanent de macara, stivuitor, platformă ridicătoare şi altele asemenea - Ascensoare, cu excepţia celor având S(n)< 100 kg, destinate transportului de materiale - Instalaţii de transport pe plan înclinat pentru persoane/materiale, scări şi trotuare rulante - Instalaţii de transport pe cablu pentru persoane/materiale - Mecanisme şi instalaţii de ridicat pentru teatre, cu excepţia celor acţionate manual Instalaţii şi echipamente destinate, - Echipamente pentru agrement, cu excepţia montate şi utilizate în cadrul echipamentelor pentru spaţii de joacă parcurilor de distracţii Sisteme tehnologice din cadrul Sisteme tehnologice sub presiune de securitate instalaţiilor nucleare nucleară cu p(min) = 1,03 bari
Linie PRE 18
- Cazane de abur şi cazane de apă fierbinte având PS x V > 60 (bar x litru) - Cazane de apă caldă şi de abur de joasă presiune cu P > 400 kW
Linie PRE 19
- Cazane de abur şi cazane de apă fierbinte având PS x V > 60 (bar x litru) - Cazane de apă caldă şi de abur de joasă presiune cu P > 400 kW - Conducte metalice pentru fluide tehnologice - Conducte pentru abur şi apă fierbinte - Instalaţii de distribuţie gaz petrolier lichefiat - GPL - la autovehicule şi la consumatori casnici şi/sau industriali - Cisterne şi containere metalice pentru gaze comprimate, lichefiate sau dizolvate sub presiune, cu excepţia celor reglementate potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 941/2003 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă şi utilizare repetată a echipamentelor sub presiune transportabile, cu modificările şi completările ulterioare - Recipiente pentru gaze, cu excepţia celor de categoria I, stabilită conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 584/2004 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă a echipamentelor sub presiune, cu modificările şi completările ulterioare - Recipiente pentru lichide, cu excepţia celor de categoria I, stabilită conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 584/2004, cu modificările şi completările ulterioare - Macarale cu S(n)> 1 t, cu excepţia celor cu acţionare manuală - Stivuitoare autopropulsate şi translatoare stivuitoare, cu excepţia celor cu acţionare manuală - Platforme ridicătoare nedeplasabile/ deplasabile pentru persoane şi/sau materiale, cu S(n)> 1t, cu excepţia platformelor ridicătoare pentru persoane cu dizabilităţi - Elevatoare pentru vehicule, cu excepţia celor acţionate manual - Mecanisme de ridicat având S(n)> 1 t, cu excepţia celor cu acţionare manuală - Maşini de ridicat la care, constructiv, există posibilitatea montării mai multor tipuri de elemente purtătoare de sarcină şi care pot lucra în regim permanent/nepermanent de macara, stivuitor, platformă ridicătoare şi altele asemenea - Ascensoare, cu excepţia celor având S(n)< 100 kg, destinate transportului de materiale - Instalaţii de transport pe plan înclinat pentru persoane/materiale, scări şi trotuare rulante - Instalaţii de transport pe cablu pentru persoane/materiale - Mecanisme şi instalaţii de ridicat pentru teatre, cu excepţia celor acţionate manual
Linie PRE 20
- Cazane de abur şi cazane de apă fierbinte având PS x V > 60 (bar x litru) - Cazane de apă caldă şi de abur de joasă presiune cu P > 400 kW - Conducte metalice pentru fluide tehnologice - Conducte pentru abur şi apă fierbinte - Instalaţii de distribuţie gaz petrolier lichefiat - GPL - la autovehicule şi la consumatori casnici şi/sau industriali - Cisterne şi containere metalice pentru gaze comprimate, lichefiate sau dizolvate sub presiune, cu excepţia celor reglementate potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 941/2003 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă şi utilizare repetată a echipamentelor sub presiune transportabile, cu modificările şi completările ulterioare - Recipiente pentru gaze, cu excepţia celor de categoria I, stabilită conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 584/2004 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă a echipamentelor sub presiune, cu modificările şi completările ulterioare - Recipiente pentru lichide, cu excepţia celor de categoria I, stabilită conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 584/2004, cu modificările şi completările ulterioare - Macarale cu S(n)> 1 t, cu excepţia celor cu acţionare manuală - Stivuitoare autopropulsate şi translatoare stivuitoare, cu excepţia celor cu acţionare manuală - Platforme ridicătoare nedeplasabile/ deplasabile pentru persoane şi/sau materiale, cu S(n)> 1t, cu excepţia platformelor ridicătoare pentru persoane cu dizabilităţi - Elevatoare pentru vehicule, cu excepţia celor acţionate manual - Mecanisme de ridicat având S(n)> 1 t, cu excepţia celor cu acţionare manuală - Maşini de ridicat la care, constructiv, există posibilitatea montării mai multor tipuri de elemente purtătoare de sarcină şi care pot lucra în regim permanent/nepermanent de macara, stivuitor, platformă ridicătoare şi altele asemenea - Ascensoare, cu excepţia celor având S(n)< 100 kg, destinate transportului de materiale - Instalaţii de transport pe plan înclinat pentru persoane/materiale, scări şi trotuare rulante - Instalaţii de transport pe cablu pentru persoane/materiale - Mecanisme şi instalaţii de ridicat pentru teatre, cu excepţia celor acţionate manual - Echipamente pentru agrement, cu excepţia echipamentelor pentru spaţii de joacă
Linie PRE 21
2. 3.Macarale, ascensoare, elevatoare, instalaţii de transport pe cablu, instalaţii de ridicat pe plan înclinat, poduri rulante şi alte mecanisme de ridicat
Linie PRE 22
Echipamente sub presiune mai mare de 0,5 bar
Linie PRE 23
Echipamente sub presiune mai mare de - Conducte metalice pentru fluide tehnologice 0,5 bar - Conducte pentru abur şi apă fierbinte - Instalaţii de distribuţie gaz petrolier lichefiat - GPL - la autovehicule şi la consumatori casnici şi/sau industriali - Cisterne şi containere metalice pentru gaze comprimate, lichefiate sau dizolvate sub presiune, cu excepţia celor reglementate potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 941/2003 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă şi utilizare repetată a echipamentelor sub presiune transportabile, cu modificările şi completările ulterioare - Recipiente pentru gaze, cu excepţia celor de categoria I, stabilită conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 584/2004 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă a echipamentelor sub presiune, cu modificările şi completările ulterioare - Recipiente pentru lichide, cu excepţia celor de categoria I, stabilită conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 584/2004, cu modificările şi completările ulterioare
Linie PRE 24
Echipamente sub presiune mai mare de 0,5 bar Macarale, ascensoare, elevatoare, instalaţii de transport pe cablu, instalaţii de ridicat pe plan înclinat, poduri rulante şi alte mecanisme de ridicat
Linie PRE 25
Echipamente sub presiune mai mare de - Conducte metalice pentru fluide tehnologice 0,5 bar - Conducte pentru abur şi apă fierbinte - Instalaţii de distribuţie gaz petrolier lichefiat - GPL - la autovehicule şi la consumatori casnici şi/sau industriali - Cisterne şi containere metalice pentru gaze comprimate, lichefiate sau dizolvate sub presiune, cu excepţia celor reglementate potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 941/2003 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă şi utilizare repetată a echipamentelor sub presiune transportabile, cu modificările şi completările ulterioare - Recipiente pentru gaze, cu excepţia celor de categoria I, stabilită conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 584/2004 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă a echipamentelor sub presiune, cu modificările şi completările ulterioare - Recipiente pentru lichide, cu excepţia celor de categoria I, stabilită conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 584/2004, cu modificările şi completările ulterioare Macarale, ascensoare, elevatoare, - Macarale cu S(n)> 1 t, cu excepţia celor instalaţii de transport pe cablu, cu acţionare manuală instalaţii de ridicat pe plan înclinat,- Stivuitoare autopropulsate şi translatoare poduri rulante şi alte mecanisme de stivuitoare, cu excepţia celor cu acţionare ridicat manuală - Platforme ridicătoare nedeplasabile/ deplasabile pentru persoane şi/sau materiale, cu S(n)> 1t, cu excepţia platformelor ridicătoare pentru persoane cu dizabilităţi - Elevatoare pentru vehicule, cu excepţia celor acţionate manual - Mecanisme de ridicat având S(n)> 1 t, cu excepţia celor cu acţionare manuală - Maşini de ridicat la care, constructiv, există posibilitatea montării mai multor tipuri de elemente purtătoare de sarcină şi care pot lucra în regim permanent/nepermanent de macara, stivuitor, platformă ridicătoare şi altele asemenea - Ascensoare, cu excepţia celor având S(n)< 100 kg, destinate transportului de materiale - Instalaţii de transport pe plan înclinat pentru persoane/materiale, scări şi trotuare rulante - Instalaţii de transport pe cablu pentru persoane/materiale - Mecanisme şi instalaţii de ridicat pentru teatre, cu excepţia celor acţionate manual
Linie PRE 26
Echipamente sub presiune mai mare de - Conducte metalice pentru fluide tehnologice 0,5 bar - Conducte pentru abur şi apă fierbinte - Instalaţii de distribuţie gaz petrolier lichefiat - GPL - la autovehicule şi la consumatori casnici şi/sau industriali - Cisterne şi containere metalice pentru gaze comprimate, lichefiate sau dizolvate sub presiune, cu excepţia celor reglementate potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 941/2003 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă şi utilizare repetată a echipamentelor sub presiune transportabile, cu modificările şi completările ulterioare - Recipiente pentru gaze, cu excepţia celor de categoria I, stabilită conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 584/2004 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă a echipamentelor sub presiune, cu modificările şi completările ulterioare - Recipiente pentru lichide, cu excepţia celor de categoria I, stabilită conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 584/2004, cu modificările şi completările ulterioare Macarale, ascensoare, elevatoare, - Macarale cu S(n)> 1 t, cu excepţia celor instalaţii de transport pe cablu, cu acţionare manuală instalaţii de ridicat pe plan înclinat,- Stivuitoare autopropulsate şi translatoare poduri rulante şi alte mecanisme de stivuitoare, cu excepţia celor cu acţionare ridicat manuală - Platforme ridicătoare nedeplasabile/ deplasabile pentru persoane şi/sau materiale, cu S(n)> 1t, cu excepţia platformelor ridicătoare pentru persoane cu dizabilităţi - Elevatoare pentru vehicule, cu excepţia celor acţionate manual - Mecanisme de ridicat având S(n)> 1 t, cu excepţia celor cu acţionare manuală - Maşini de ridicat la care, constructiv, există posibilitatea montării mai multor tipuri de elemente purtătoare de sarcină şi care pot lucra în regim permanent/nepermanent de macara, stivuitor, platformă ridicătoare şi altele asemenea - Ascensoare, cu excepţia celor având S(n)< 100 kg, destinate transportului de materiale - Instalaţii de transport pe plan înclinat pentru persoane/materiale, scări şi trotuare rulante - Instalaţii de transport pe cablu pentru persoane/materiale - Mecanisme şi instalaţii de ridicat pentru teatre, cu excepţia celor acţionate manual Instalaţii şi echipamente destinate, - Echipamente pentru agrement, cu excepţia montate şi utilizate în cadrul echipamentelor pentru spaţii de joacă parcurilor de distracţii
Linie PRE 27
Echipamente sub presiune mai mare de - Conducte metalice pentru fluide tehnologice 0,5 bar - Conducte pentru abur şi apă fierbinte - Instalaţii de distribuţie gaz petrolier lichefiat - GPL - la autovehicule şi la consumatori casnici şi/sau industriali - Cisterne şi containere metalice pentru gaze comprimate, lichefiate sau dizolvate sub presiune, cu excepţia celor reglementate potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 941/2003 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă şi utilizare repetată a echipamentelor sub presiune transportabile, cu modificările şi completările ulterioare - Recipiente pentru gaze, cu excepţia celor de categoria I, stabilită conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 584/2004 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă a echipamentelor sub presiune, cu modificările şi completările ulterioare - Recipiente pentru lichide, cu excepţia celor de categoria I, stabilită conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 584/2004, cu modificările şi completările ulterioare Macarale, ascensoare, elevatoare, - Macarale cu S(n)> 1 t, cu excepţia celor instalaţii de transport pe cablu, cu acţionare manuală instalaţii de ridicat pe plan înclinat,- Stivuitoare autopropulsate şi translatoare poduri rulante şi alte mecanisme de stivuitoare, cu excepţia celor cu acţionare ridicat manuală - Platforme ridicătoare nedeplasabile/ deplasabile pentru persoane şi/sau materiale, cu S(n)> 1t, cu excepţia platformelor ridicătoare pentru persoane cu dizabilităţi - Elevatoare pentru vehicule, cu excepţia celor acţionate manual - Mecanisme de ridicat având S(n)> 1 t, cu excepţia celor cu acţionare manuală - Maşini de ridicat la care, constructiv, există posibilitatea montării mai multor tipuri de elemente purtătoare de sarcină şi care pot lucra în regim permanent/nepermanent de macara, stivuitor, platformă ridicătoare şi altele asemenea - Ascensoare, cu excepţia celor având S(n)< 100 kg, destinate transportului de materiale - Instalaţii de transport pe plan înclinat pentru persoane/materiale, scări şi trotuare rulante - Instalaţii de transport pe cablu pentru persoane/materiale - Mecanisme şi instalaţii de ridicat pentru teatre, cu excepţia celor acţionate manual Instalaţii şi echipamente destinate, - Echipamente pentru agrement, cu excepţia montate şi utilizate în cadrul echipamentelor pentru spaţii de joacă parcurilor de distracţii Sisteme tehnologice din cadrul Sisteme tehnologice sub presiune de securitate instalaţiilor nucleare nucleară cu p(min) = 1,03 bari
Linie PRE 28
- Conducte metalice pentru fluide tehnologice - Conducte pentru abur şi apă fierbinte - Instalaţii de distribuţie gaz petrolier lichefiat - GPL - la autovehicule şi la consumatori casnici şi/sau industriali - Cisterne şi containere metalice pentru gaze comprimate, lichefiate sau dizolvate sub presiune, cu excepţia celor reglementate potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 941/2003 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă şi utilizare repetată a echipamentelor sub presiune transportabile, cu modificările şi completările ulterioare - Recipiente pentru gaze, cu excepţia celor de categoria I, stabilită conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 584/2004 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă a echipamentelor sub presiune, cu modificările şi completările ulterioare - Recipiente pentru lichide, cu excepţia celor de categoria I, stabilită conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 584/2004, cu modificările şi completările ulterioare
Linie PRE 29
- Conducte metalice pentru fluide tehnologice - Conducte pentru abur şi apă fierbinte - Instalaţii de distribuţie gaz petrolier lichefiat - GPL - la autovehicule şi la consumatori casnici şi/sau industriali - Cisterne şi containere metalice pentru gaze comprimate, lichefiate sau dizolvate sub presiune, cu excepţia celor reglementate potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 941/2003 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă şi utilizare repetată a echipamentelor sub presiune transportabile, cu modificările şi completările ulterioare - Recipiente pentru gaze, cu excepţia celor de categoria I, stabilită conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 584/2004 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă a echipamentelor sub presiune, cu modificările şi completările ulterioare - Recipiente pentru lichide, cu excepţia celor de categoria I, stabilită conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 584/2004, cu modificările şi completările ulterioare - Macarale cu S(n)> 1 t, cu excepţia celor cu acţionare manuală - Stivuitoare autopropulsate şi translatoare stivuitoare, cu excepţia celor cu acţionare manuală - Platforme ridicătoare nedeplasabile/ deplasabile pentru persoane şi/sau materiale, cu S(n)> 1t, cu excepţia platformelor ridicătoare pentru persoane cu dizabilităţi - Elevatoare pentru vehicule, cu excepţia celor acţionate manual - Mecanisme de ridicat având S(n)> 1 t, cu excepţia celor cu acţionare manuală - Maşini de ridicat la care, constructiv, există posibilitatea montării mai multor tipuri de elemente purtătoare de sarcină şi care pot lucra în regim permanent/nepermanent de macara, stivuitor, platformă ridicătoare şi altele asemenea - Ascensoare, cu excepţia celor având S(n)< 100 kg, destinate transportului de materiale - Instalaţii de transport pe plan înclinat pentru persoane/materiale, scări şi trotuare rulante - Instalaţii de transport pe cablu pentru persoane/materiale - Mecanisme şi instalaţii de ridicat pentru teatre, cu excepţia celor acţionate manual
Linie PRE 30
Macarale, ascensoare, elevatoare, instalaţii de transport pe cablu, instalaţii de ridicat pe plan înclinat, poduri rulante şi alte mecanisme de ridicat
Linie PRE 31
Macarale, ascensoare, elevatoare, - Macarale cu S(n)> 1 t, cu excepţia celor instalaţii de transport pe cablu, cu acţionare manuală instalaţii de ridicat pe plan înclinat,- Stivuitoare autopropulsate şi translatoare poduri rulante şi alte mecanisme de stivuitoare, cu excepţia celor cu acţionare ridicat manuală - Platforme ridicătoare nedeplasabile/ deplasabile pentru persoane şi/sau materiale, cu S(n)> 1t, cu excepţia platformelor ridicătoare pentru persoane cu dizabilităţi - Elevatoare pentru vehicule, cu excepţia celor acţionate manual - Mecanisme de ridicat având S(n)> 1 t, cu excepţia celor cu acţionare manuală - Maşini de ridicat la care, constructiv, există posibilitatea montării mai multor tipuri de elemente purtătoare de sarcină şi care pot lucra în regim permanent/nepermanent de macara, stivuitor, platformă ridicătoare şi altele asemenea - Ascensoare, cu excepţia celor având S(n)< 100 kg, destinate transportului de materiale - Instalaţii de transport pe plan înclinat pentru persoane/materiale, scări şi trotuare rulante - Instalaţii de transport pe cablu pentru persoane/materiale - Mecanisme şi instalaţii de ridicat pentru teatre, cu excepţia celor acţionate manual
Linie PRE 32
Macarale, ascensoare, elevatoare, instalaţii de transport pe cablu, instalaţii de ridicat pe plan înclinat, poduri rulante şi alte mecanisme de ridicat Instalaţii şi echipamente destinate, montate şi utilizate în cadrul parcurilor de distracţii
Linie PRE 33
Macarale, ascensoare, elevatoare, - Macarale cu S(n)> 1 t, cu excepţia celor instalaţii de transport pe cablu, cu acţionare manuală instalaţii de ridicat pe plan înclinat,- Stivuitoare autopropulsate şi translatoare poduri rulante şi alte mecanisme de stivuitoare, cu excepţia celor cu acţionare ridicat manuală - Platforme ridicătoare nedeplasabile/ deplasabile pentru persoane şi/sau materiale, cu S(n)> 1t, cu excepţia platformelor ridicătoare pentru persoane cu dizabilităţi - Elevatoare pentru vehicule, cu excepţia celor acţionate manual - Mecanisme de ridicat având S(n)> 1 t, cu excepţia celor cu acţionare manuală - Maşini de ridicat la care, constructiv, există posibilitatea montării mai multor tipuri de elemente purtătoare de sarcină şi care pot lucra în regim permanent/nepermanent de macara, stivuitor, platformă ridicătoare şi altele asemenea - Ascensoare, cu excepţia celor având S(n)< 100 kg, destinate transportului de materiale - Instalaţii de transport pe plan înclinat pentru persoane/materiale, scări şi trotuare rulante - Instalaţii de transport pe cablu pentru persoane/materiale - Mecanisme şi instalaţii de ridicat pentru teatre, cu excepţia celor acţionate manual Instalaţii şi echipamente destinate, - Echipamente pentru agrement, cu excepţia montate şi utilizate în cadrul echipamentelor pentru spaţii de joacă parcurilor de distracţii
Linie PRE 34
Macarale, ascensoare, elevatoare, - Macarale cu S(n)> 1 t, cu excepţia celor instalaţii de transport pe cablu, cu acţionare manuală instalaţii de ridicat pe plan înclinat,- Stivuitoare autopropulsate şi translatoare poduri rulante şi alte mecanisme de stivuitoare, cu excepţia celor cu acţionare ridicat manuală - Platforme ridicătoare nedeplasabile/ deplasabile pentru persoane şi/sau materiale, cu S(n)> 1t, cu excepţia platformelor ridicătoare pentru persoane cu dizabilităţi - Elevatoare pentru vehicule, cu excepţia celor acţionate manual - Mecanisme de ridicat având S(n)> 1 t, cu excepţia celor cu acţionare manuală - Maşini de ridicat la care, constructiv, există posibilitatea montării mai multor tipuri de elemente purtătoare de sarcină şi care pot lucra în regim permanent/nepermanent de macara, stivuitor, platformă ridicătoare şi altele asemenea - Ascensoare, cu excepţia celor având S(n)< 100 kg, destinate transportului de materiale - Instalaţii de transport pe plan înclinat pentru persoane/materiale, scări şi trotuare rulante - Instalaţii de transport pe cablu pentru persoane/materiale - Mecanisme şi instalaţii de ridicat pentru teatre, cu excepţia celor acţionate manual Instalaţii şi echipamente destinate, - Echipamente pentru agrement, cu excepţia montate şi utilizate în cadrul echipamentelor pentru spaţii de joacă parcurilor de distracţii Sisteme tehnologice din cadrul Sisteme tehnologice sub presiune de securitate instalaţiilor nucleare nucleară cu p(min) = 1,03 bari
Linie PRE 35
- Macarale cu S(n)> 1 t, cu excepţia celor cu acţionare manuală - Stivuitoare autopropulsate şi translatoare stivuitoare, cu excepţia celor cu acţionare manuală - Platforme ridicătoare nedeplasabile/ deplasabile pentru persoane şi/sau materiale, cu S(n)> 1t, cu excepţia platformelor ridicătoare pentru persoane cu dizabilităţi - Elevatoare pentru vehicule, cu excepţia celor acţionate manual - Mecanisme de ridicat având S(n)> 1 t, cu excepţia celor cu acţionare manuală - Maşini de ridicat la care, constructiv, există posibilitatea montării mai multor tipuri de elemente purtătoare de sarcină şi care pot lucra în regim permanent/nepermanent de macara, stivuitor, platformă ridicătoare şi altele asemenea - Ascensoare, cu excepţia celor având S(n)< 100 kg, destinate transportului de materiale - Instalaţii de transport pe plan înclinat pentru persoane/materiale, scări şi trotuare rulante - Instalaţii de transport pe cablu pentru persoane/materiale - Mecanisme şi instalaţii de ridicat pentru teatre, cu excepţia celor acţionate manual
Linie PRE 36
Instalaţii şi echipamente destinate, montate şi utilizate în cadrul parcurilor de distracţii
Linie PRE 37
Instalaţii şi echipamente destinate, - Echipamente pentru agrement, cu excepţia montate şi utilizate în cadrul echipamentelor pentru spaţii de joacă parcurilor de distracţii
Linie PRE 38
Instalaţii şi echipamente destinate, montate şi utilizate în cadrul parcurilor de distracţii Sisteme tehnologice din cadrul instalaţiilor nucleare
Linie PRE 39
- Echipamente pentru agrement, cu excepţia echipamentelor pentru spaţii de joacă
Linie PRE 40
Sisteme tehnologice din cadrul instalaţiilor nucleare
Linie PRE 41
Sisteme tehnologice sub presiune de securitate nucleară cu p(min) = 1,03 bari
ANX

Anexa 2

Paragraf
Lista ocupaţiilor pentru care ISCIR autorizează persoane fizice*)
NTA

Notă

ANX

Anexa 3

Paragraf
Instalaţii/echipamente pentru care se emite aviz obligatoriu de instalare
PRE PRE_217
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_217
Linie PRE 1
Nr. crt
Linie PRE 2
Tip de instalaţii/echipamente
Linie PRE 3
Tip de instalaţii/echipamente Cazane pentru abur şi apă fierbinte
Linie PRE 4
Tip de instalaţii/echipamente Instalaţii/echipamente şi parametri Cazane pentru abur şi apă fierbinte Cazane de abur şi cazane de apă fierbinte având PSxV > 60 (bar x litru)
Linie PRE 5
Tip de instalaţii/echipamente Cazane pentru abur şi apă fierbinte Echipamente sub presiune mai mare de 0,5 bar
Linie PRE 6
Instalaţii/echipamente şi parametri
Linie PRE 7
Instalaţii/echipamente şi parametri Cazane de abur şi cazane de apă fierbinte având PSxV > 60 (bar x litru)
Linie PRE 8
Cazane pentru abur şi apă fierbinte
Linie PRE 9
Cazane pentru abur şi apă fierbinte Echipamente sub presiune mai mare de 0,5 bar
Linie PRE 10
Cazane pentru abur şi apă fierbinte Echipamente sub presiune Instalaţii de distribuţie gaz petrolier mai mare de 0,5 bar lichefiat - GPL
Linie PRE 11
Cazane de abur şi cazane de apă fierbinte având PSxV > 60 (bar x litru)
Linie PRE 12
Cazane de abur şi cazane de apă fierbinte având PSxV > 60 (bar x litru) Instalaţii de distribuţie gaz petrolier lichefiat - GPL
Linie PRE 13
Echipamente sub presiune mai mare de 0,5 bar
Linie PRE 14
Instalaţii de distribuţie gaz petrolier lichefiat - GPL
ANX

Anexa 4

PRE PRE_227
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_227
Linie PRE 1
AUDIT PUBLIC INTERN*)
Linie PRE 2
INSPECTOR DE STAT ŞEF
Linie PRE 3
RELAŢII CU PUBLICUL ŞI MASS MEDIA*)
Linie PRE 4
MANAGEMENTUL CALITĂŢII*)
Linie PRE 5
CORP CONTROL*)
Linie PRE 6
STRUCTURA DE SECURITATE*)
Linie PRE 7
INSPECTOR DE STAT ŞEF ADJUNCT
Linie PRE 8
DIRECŢIA INSPECT CLASICE
Linie PRE 9
DIRECŢIA INSPECT NUCLEARE
Linie PRE 10
DIRECŢIA SUPRAVEGHERE PIAŢĂ ISCIR-SP
Linie PRE 11
DIRECŢIA ECONOMICĂ ADMINISTRATIV ACHIZIŢII PUBLICE PUBLICE
Linie PRE 12
DIRECŢIA EVALUARE PROFESIONALĂ
Linie PRE 13
DIRECŢIA RESURSE UMANE, JURIDICĂ SECURITATEA MUNCII
Linie PRE 14
15 INSPECŢII TERITORIALE
NTA

Notă

ANX

Anexa 5

Paragraf
NORMATIV
Paragraf
privind parcul auto al ISCIR
PRE PRE_243
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_243
Linie PRE 1
1. Autolaboratoare: - câte un autolaborator pentru fiecare
Linie PRE 2
inspecţie teritorială;
Linie PRE 3
- un autolaborator pentru supravegherea pieţei.
Linie PRE 4
2. Autoturisme de intervenţie-verificare: - câte un autoturism pentru fiecare judeţ
Linie PRE 5
deservit de inspecţiile teritoriale.
Linie PRE 6
3. Autoturisme: - câte un autoturism la 10 inspectori de
Linie PRE 7
specialitate care efectuează inspecţii şi
Linie PRE 8
verificări tehnice în teren;
Linie PRE 9
- câte un autoturism pentru fiecare judeţ
Linie PRE 10
deservit de inspecţiile teritoriale în
Linie PRE 11
scopul realizării activităţii de
Linie PRE 12
supraveghere a pieţei;
Linie PRE 13
- câte un autoturism pentru conducerea ISCIR*).
Paragraf
NOTĂ:
Paragraf
Consumul lunar de combustibil pentru fiecare autoturism este de 300 l/autoturism.
Paragraf
Consumul lunar de combustibil pentru fiecare autolaborator este de 250 l benzină/autolaborator sau de 150 l motorină/autolaborator.
NTA

Notă

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Începe Conversația.

Pregătit să știi exact de unde vine răspunsul?

Newsletter

Primește noutățile legislative și actualizările platformei direct pe email.

© 2026 Toate drepturile rezervate.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031