EN
AcasăDocument

HOTĂRÂRE nr. 1.399 din 18 noiembrie 2009 (*actualizată*)

privind reorganizarea unor unităţi aflate în subordinea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în conformitate cu prevederile Legii nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional (actualizată până la data de 3 aprilie 2012*)

În vigoare
Emitent:GUVERNUL
Publicat:03.04.2012
Versiune:baza
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
*) Forma actualizată a acestui act normativ până la data de 3 aprilie 2012 este realizata de către Departamentul juridic din cadrul S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamt prin includerea tuturor modificarilor şi completarilor aduse de către: HOTĂRÂREA nr. 251 din 27 martie 2012.
Paragraf
Conţinutul acestui act aparţine exclusiv S.C. Centrul Teritorial de Calcul Electronic S.A. Piatra-Neamt şi nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat pentru informarea utilizatorilor.
Paragraf
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 5 alin. (1), (4) şi (5) din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordului-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, precum şi al pct. 15 şi 16 din anexa nr. 1 la această lege, în conformitate cu art. 6 din Legea nr. 329/2009,
Paragraf
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ART

Articolul i

litera
(1) Centrul Naţional de Calificare şi Instruire Feroviară - CENAFER, denumit în continuare CENAFER, înfiinţat prin Ordonanţa Guvernului nr. 58/2004, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 408/2004, îşi schimbă regimul de finanţare, prin virarea veniturilor încasate la bugetul de stat şi finanţarea cheltuielilor de la bugetul de stat.
litera
(2) CENAFER, se reorganizează şi funcţionează ca instituţie publică finanţată integral de la bugetul de stat, organ de specialitate cu personalitate juridică în subordinea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii.
litera
(3) Numărul maxim de posturi al CENAFER este de 190.
Paragraf
Alin. (3) al art. I a fost modificat de art. I din HOTĂRÂREA nr. 251 din 27 martie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 222 din 3 aprilie 2012.
litera
(4) Reîncadrarea personalului se face corespunzător studiilor şi vechimii în specialitate, pe funcţiile corespunzătoare prevăzute în legislaţia de salarizare aplicabilă personalului din instituţiile publice finanţate integral de la bugetul de stat, potrivit legii.
ART

Articolul ii

Paragraf
Hotărârea Guvernului nr. 1.663/2004 privind organizarea şi funcţionarea Centrului Naţional de Calificare şi Instruire Feroviară - CENAFER, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 983 din 26 octombrie 2004, se modifică după cum urmează:
Paragraf 1
Articolul 5 va avea următorul cuprins:
Paragraf
"Art. 5. - (1) CENAFER se finanţează integral de la bugetul de stat.
litera
(2) CENAFER percepe, pe bază de contract, tarife pentru activităţile specifice, conform reglementărilor în vigoare.
litera
(3) CENAFER mai poate percepe tarife stabilite în condiţiile legii, pentru desfăşurarea altor activităţi privind valorificarea unor servicii şi/sau produse din activităţi proprii şi conexe, chirii, prestaţii editoriale, metodologii, lucrări, proiecte, studii, prognoze, expertize, alte prestări de servicii, exploatări ale unor bunuri pe care le are în administrare.
litera
(4) Veniturile obţinute de CENAFER se fac venit la bugetul de stat."
Paragraf 2
Articolul 9 va avea următorul cuprins:
Paragraf
"Art. 9. - Structura organizatorică a CENAFER se aprobă prin ordin al ministrului transporturilor şi infrastructurii."
Paragraf 3
Articolul 10 va avea următorul cuprins:
Paragraf
"Art. 10. - Conducerea CENAFER este asigurată de directorul general, numit şi revocat prin ordin al ministrului transporturilor şi infrastructurii."
Paragraf 4
Articolul 11 se abrogă.
Paragraf 5
La articolul 12, alineatul (4) va avea următorul cuprins:
Paragraf
"(4) Salarizarea personalului CENAFER se stabileşte potrivit reglementărilor privind salarizarea personalului din instituţiile publice finanţate integral de la bugetul de stat."
Paragraf 6
La articolul 12, alineatele (5) şi (6) se abrogă.
Paragraf 7
Articolul 13 se abrogă.
Paragraf 8
Anexa nr. 2 se înlocuieşte cu anexa nr. 1 la prezenta hotărâre.
ART

Articolul iii

Paragraf
Agenţia de Sănătate Publică a Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, înfiinţată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2003 pentru stabilirea unor măsuri privind înfiinţarea, organizarea, reorganizarea sau funcţionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, a ministerelor, a altor organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi a unor instituţii publice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 194/2004, cu modificările ulterioare, se desfiinţează.
ART

Articolul iv

litera
(1) Activitatea sanitar-veterinară a Agenţiei de Sănătate Publică a Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii şi un număr de 37 de persoane care desfăşoară această activitate în prezent se preiau de către Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.
litera
(2) Activitatea de medicină preventivă, avizare şi autorizare sanitară şi inspecţia sanitară de stat şi un număr de 15 persoane care desfăşoară această activitate se preiau de către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii.
litera
(3) Patrimoniul Agenţiei de Sănătate Publică a Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii se preia de către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi de către Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, corespunzător activităţilor preluate.
litera
(4) Predarea-preluarea patrimoniului se va face în termen de 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentei hotărâri.
litera
(5) Încadrarea personalului care se preia potrivit alin. (1) şi (2) în numărul de posturi aprobat şi pe noile funcţii din instituţia care îl preia, precum şi stabilirea drepturilor salariale aferente se realizează în termen de maximum 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, potrivit legii.
litera
(6) Încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu ale personalului, ca urmare a reorganizării potrivit Legii nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, se face cu respectarea procedurilor legale aplicabile categoriei de personal din care face parte şi a prevederilor legale privind protecţia socială, pe baza criteriilor stabilite între conducerea Agenţiei de Sănătate Publică a Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii şi reprezentanţii salariaţilor, în termen de maximum 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
ART

Articolul v

Paragraf
Hotărârea Guvernului nr. 312/2004 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei de Sănătate Publică a Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 232 din 17 martie 2004, se abrogă.
ART

Articolul vi

Paragraf
Hotărârea Guvernului nr. 76/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 13 februarie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
Paragraf 1
La articolul 4 alineatul (1), punctul 18 va avea următorul cuprins:
Paragraf
"18. emite norme şi asigură prin reţeaua sanitară proprie asistenţa medicală şi psihologică a personalului din transporturi cu atribuţii în siguranţa circulaţiei şi a navigaţiei; emite certificate de agreare pentru unităţile medicale şi psihologice, altele decât cele din subordinea ministerului, în vederea realizării examinărilor medicale şi psihologice pentru personalul cu atribuţii ce concură la siguranţa circulaţiei rutiere; organizează şi derulează activităţi de avizare şi autorizare sanitară a obiectivelor social-economice din competenţa ministerului; monitorizează activităţi de igienă, epidemiologie şi activităţi de inspecţie sanitară de stat în transporturi; efectuează activităţi de medicina muncii, prin evaluarea condiţiilor de muncă, a factorilor de risc, a bolilor profesionale ale personalului care lucrează în transporturi;".
Paragraf 2
La articolul 5, alineatele (5) şi (6) vor avea următorul cuprins:
Paragraf
"(5) Ministrul transporturilor şi infrastructurii este ajutat în activitatea de conducere a ministerului de 4 secretari de stat.
litera
(6) Răspunderile şi atribuţiile secretarilor de stat se stabilesc prin ordin al ministrului transporturilor şi infrastructurii."
Paragraf 3
La articolul 8, alineatul (5) va avea următorul cuprins:
Paragraf
"(5) Numărul maxim de posturi este 514, exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetului ministrului."
Paragraf 4
Anexele nr. 1 şi 2 se înlocuiesc cu anexele nr. 2 şi 3 la prezenta hotărâre.
ART

Articolul vii

Paragraf
Cu excepţia art. III şi V, care intră în vigoare în maximum 30 de zile de la data publicării, prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Paragraf
PRIM-MINISTRU
Paragraf
EMIL BOC
Paragraf
Contrasemnează:
Paragraf
Ministrul transporturilor
Paragraf
şi infrastructurii,
Paragraf
Radu Mircea Berceanu
Paragraf
p. Ministrul muncii, familiei
Paragraf
şi protecţiei sociale, interimar,
Paragraf
Mihai Constantin Şeitan,
Paragraf
secretar de stat
Paragraf
Ministrul finanţelor publice,
Paragraf
Gheorghe Pogea
Paragraf
Bucureşti, 18 noiembrie 2009.
Paragraf
Nr. 1.399.
ANX

Anexa 1

Paragraf
REGULAMENT
Paragraf
de organizare şi funcţionare a Centrului Naţional
Paragraf
de Calificare şi Instruire Feroviară - CENAFER
CAPITOL

Capitolul I Prevederi generale

ART

Articolul 1

litera
(1) Centrul Naţional de Calificare şi Instruire Feroviară - CENAFER, denumit în continuare CENAFER, funcţionează în subordinea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii şi este organ de specialitate desemnat să asigure, în principal, formarea-calificarea, perfecţionarea şi verificarea profesională periodică a personalului care efectuează activităţi specifice desfăşurării transportului feroviar în condiţii de siguranţă a circulaţiei, securitate a transporturilor şi de calitate a serviciilor feroviare, precum şi participarea în comisiile de autorizare a personalului cu responsabilităţi în siguranţa circulaţiei din transportul feroviar.
litera
(2) Activităţile prevăzute la alin. (1) vizează, în principal, funcţiile cu responsabilităţi în siguranţa circulaţiei, prevăzute în lista din anexa nr. 1 la hotărâre, listă ce poate fi actualizată prin ordin al ministrului transporturilor şi infrastructurii.
litera
(3) CENAFER poate asigura, la cerere, şi instruirea profesională a personalului care efectuează activităţi specifice desfăşurării transportului feroviar.
ART

Articolul 2

Paragraf
CENAFER gestionează biblioteca tehnică de specialitate feroviară - fondul de carte, reviste de specialitate, alte materiale audio şi video -, precum şi activitatea muzeistică feroviară, prin preluarea acestora de la Centrul de Perfecţionare şi Calificare a Personalului C.F.R. Bucureşti şi de la centrele de calificare din structurile regionale ale C.F.R.
ART

Articolul 3

litera
(1) CENAFER este instituţie publică cu personalitate juridică, finanţată integral de la bugetul de stat.
litera
(2) CENAFER percepe, pe bază de contract, tarife pentru activităţile specifice, conform reglementărilor în vigoare.
litera
(3) CENAFER mai poate percepe tarife stabilite în condiţiile legii pentru desfăşurarea altor activităţi privind valorificarea unor servicii şi/sau produse din activităţi proprii şi conexe, chirii, prestaţii editoriale, metodologii, lucrări, proiecte, studii, prognoze, expertize, alte prestări de servicii, exploatări ale unor bunuri pe care le au în administrare.
litera
(4) Veniturile obţinute de CENAFER se fac venit la bugetul de stat.
litera
(5) CENAFER are sediul în municipiul Bucureşti, Calea Griviţei nr. 343, sectorul 1.
litera
(6) În cadrul CENAFER se asigură şi reprezentare în teritoriu prin 7 subunităţi în municipiile Craiova, Timişoara, Cluj-Napoca, Braşov, Iaşi, Galaţi şi Constanţa.
CAPITOL

Capitolul II Atribuţii

ART

Articolul 4

Paragraf
Obiectul de activitate al CENAFER este, în principal, formarea-calificarea, ridicarea nivelului de pregătire profesională şi verificarea profesională periodică a personalului care efectuează activităţi specifice desfăşurării transportului feroviar în condiţii de siguranţă a circulaţiei, securitate a transporturilor şi de calitate a serviciilor feroviare, denumite în continuare operaţiuni feroviare, precum şi participarea în comisiile de autorizare a personalului cu responsabilităţi în siguranţa circulaţiei din transportul feroviar.
ART

Articolul 5

litera
(1) Pentru realizarea obiectului său de activitate, CENAFER are următoarele atribuţii principale, pe care le realizează în conformitate cu legislaţia în vigoare:
litera a)
organizarea şi derularea programelor de formare profesională - cursuri de calificare a personalului care urmează să efectueze operaţiuni feroviare, pentru funcţii şi meserii specifice transportului feroviar, în conformitate cu reglementările naţionale şi internaţionale în domeniu;
litera b)
organizarea şi derularea programelor de perfecţionare profesională, obligatorii pentru confirmarea competenţei personalului care efectuează operaţiuni feroviare, în conformitate cu reglementările naţionale şi internaţionale în domeniu;
litera c)
organizarea şi derularea programelor de verificare profesională periodică a personalului care efectuează operaţiuni feroviare;
litera d)
asigurarea condiţiilor pentru derularea programelor de autorizare a personalului cu responsabilităţi în siguranţa circulaţiei efectuate de către Autoritatea Feroviară Română - AFER, precum şi participarea în comisiile de autorizare a acestui personal;
litera e)
organizarea şi derularea de programe de instruire profesională a personalului care efectuează activităţi specifice desfăşurării transportului feroviar - actualizarea/reîmprospătarea cunoştinţelor profesionale, dobândirea de noi cunoştinţe profesionale în situaţia apariţiei de noi instalaţii, material rulant, tehnici sau tehnologii;
litera f)
elaborarea de metodologii, programe, tematici, materiale documentare etc., necesare activităţii de formare-calificare, perfecţionare sau verificare profesională periodică a personalului care efectuează operaţiuni feroviare;
litera g)
efectuarea de analize şi elaborarea de studii privind îmbunătăţirea conţinutului şi creşterea eficienţei activităţii de formare-calificare, perfecţionare şi verificare profesională periodică a personalului care efectuează operaţiuni feroviare;
litera h)
documentarea şi cercetarea ştiinţifică, efectuarea de lucrări, proiecte, studii, expertize, prognoze, baze de date, în domeniul său de activitate, pentru necesităţi proprii sau pentru terţi, pe bază de contract;
litera i)
consultanţă de specialitate, pe bază de contract, prin acordarea de asistenţă tehnică şi consultanţă metodologică, respectiv punerea la dispoziţie de metodologii, documentaţii, aplicaţii, tematici, programe, planuri de lecţii şi materiale de instruire tipărite, pe suport magnetic sau audiovizuale;
litera j)
organizarea şi derularea de cursuri, seminarii, simpozioane, reuniuni, schimburi de experienţă, expoziţii sau alte acţiuni pe teme de specialitate, inclusiv pentru introducerea unor noi tehnici, metodologii, programe etc., de formare-calificare, perfecţionare sau verificare profesională periodică a personalului care efectuează operaţiuni feroviare;
litera k)
participarea, în nume propriu sau prin delegare de competenţe date de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, la lucrările organismelor internaţionale sau regionale din domeniul transporturilor feroviare, la care România este parte, pe probleme de formare-calificare, perfecţionare sau verificare profesională periodică a personalului care efectuează operaţiuni feroviare;
litera l)
ducerea la îndeplinire a unor obligaţii ce revin statului din convenţiile şi acordurile internaţionale, referitoare la formarea calificarea şi perfecţionarea personalului care efectuează operaţiuni feroviare, la care România este parte;
litera m)
propunerea de norme, normative, reglementări specifice privind formarea-calificarea, perfecţionarea sau verificarea profesională periodică a personalului care efectuează operaţiuni feroviare şi introducerea acestora în circuitul de avizare/aprobare, conform reglementărilor specifice în vigoare;
litera n)
colaborarea cu alte instituţii ale statului în vederea elaborării standardelor ocupaţionale, precum şi la completarea/actualizarea Registrului naţional al calificărilor profesionale din România, în domeniul său de activitate;
litera o)
organizarea controlului propriu privind modul de realizare a activităţii de formare-calificare, perfecţionare şi verificare profesională periodică a personalului care efectuează operaţiuni feroviare;
litera p)
realizarea şi perfecţionarea permanentă a mijloacelor tehnico-didactice necesare formării-calificării, perfecţionării şi verificării profesionale periodice a personalului care efectuează operaţiuni feroviare;
litera r)
elaborarea, traducerea, multiplicarea, tipărirea, difuzarea de materiale şi comercializarea de publicaţii şi lucrări proprii, specifice transportului feroviar;
litera s)
eliberarea de documente specifice care să ateste absolvirea cursului de calificare, perfecţionare sau a examenului de verificare profesională periodică;
litera t)
organizarea evidenţelor privind personalul care a fost format-calificat, perfecţionat şi verificat profesional periodic;
litera u)
gestionarea şi conservarea fondului de carte şi de revistă din biblioteca de specialitate, precum şi a fondului documentar al bibliotecii tehnice şi a patrimoniului audiovizual, preluate de la C.F.R.;
litera v)
administrarea terenurilor şi a altor bunuri proprietate privată a statului, care i-au fost încredinţate spre administrare;
litera x)
urmărirea realizării obiectivelor de investiţii, aprobate cu finanţare de la bugetul de stat, al căror beneficiar este CENAFER; întocmirea de rapoarte pe care le transmite ordonatorului de credite;
litera y)
editarea unei reviste de specialitate şi a Buletinului de Informare Tehnică ("Material de Informare Documentară - Cale Ferată" - MID).
litera
(2) CENAFER poate exercita şi alte activităţi specifice domeniului său de activitate, în condiţiile legii.
ART

Articolul 6

Paragraf
Metodologiile de organizare şi de derulare a programelor de formare-calificare, perfecţionare, verificare profesională periodică şi instruire profesională a personalului care efectuează operaţiuni feroviare se elaborează de CENAFER, se avizează de Autoritatea Feroviară Română - AFER şi se aprobă prin ordin al ministrului transporturilor şi infrastructurii, în termen de 60 de zile de la data înscrierii CENAFER la Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti.
CAPITOL

Capitolul III Patrimoniul

ART

Articolul 7

litera
(1) Patrimoniul CENAFER se constituie prin preluarea patrimoniului Centrului de Perfecţionare şi Calificare a Personalului C.F.R. Bucureşti şi al centrelor de calificare din structurile regionale ale C.F.R., pe baza datelor din situaţia financiară de la data de 31 decembrie 2003, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
litera
(2) Bunurile din patrimoniul CENAFER sunt bunuri proprietate privată a statului, date în administrarea CENAFER pe toată durata de existenţă a acestuia, putând fi înstrăinate în condiţiile legii.
CAPITOL

Capitolul IV Structura organizatorică

ART

Articolul 8

litera
(1) Structura organizatorică şi statul de funcţii al CENAFER se aprobă prin ordin al ministrului transporturilor şi infrastructurii.
litera
(2) CENAFER are asigurată reprezentare în teritoriu prin următoarele subunităţi:
litera a)
Centrul pentru Calificarea şi Instruirea Personalului din Transporturi Feroviare Teritorial Craiova;
litera b)
Centrul pentru Calificarea şi Instruirea Personalului din Transporturi Feroviare Teritorial Timişoara;
litera c)
Centrul pentru Calificarea şi Instruirea Personalului din Transporturi Feroviare Teritorial Cluj-Napoca;
litera d)
Centrul pentru Calificarea şi Instruirea Personalului din Transporturi Feroviare Teritorial Braşov;
litera e)
Centrul pentru Calificarea şi Instruirea Personalului din Transporturi Feroviare Teritorial Iaşi;
litera f)
Centrul pentru Calificarea şi Instruirea Personalului din Transporturi Feroviare Teritorial Galaţi;
litera g)
Centrul pentru Calificarea şi Instruirea Personalului din Transporturi Feroviare Teritorial Constanţa.
CAPITOL

Capitolul V Conducerea CENAFER

ART

Articolul 9

Paragraf
Conducerea CENAFER este asigurată de directorul general, numit şi revocat din funcţie prin ordin al ministrului transporturilor şi infrastructurii.
ART

Articolul 10

litera
(1) Directorul general are următoarele atribuţii principale:
litera a)
asigură conducerea operativă a CENAFER;
litera b)
aprobă regulamentul de ordine interioară;
litera c)
angajează şi, după caz, concediază personalul din cadrul CENAFER, în condiţiile legii;
litera d)
încheie contractele individuale de muncă şi dispune măsuri cu privire la modificarea, executarea, suspendarea şi încetarea acestora, cu respectarea legislaţiei în vigoare;
litera e)
aprobă fişele posturilor şi fişele de evaluare anuală pentru personalul salariat; aprobă concediile de odihnă ale personalului;
litera f)
conduce activităţile de selecţie, încadrare şi promovare a personalului potrivit procedurilor legale;
litera g)
propune spre aprobare Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii structura organizatorică şi statul de funcţii ale CENAFER;
litera h)
coordonează activitatea de investiţii, reparaţii capitale şi parţiale, întreţinere şi gospodărire a bazei materiale;
litera i)
propune majorarea sau diminuarea patrimoniului CENAFER, în condiţiile legii;
litera j)
stabileşte şi supune spre aprobare Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii tarifele pentru prestaţiile de servicii efectuate;
litera k)
aprobă închirierea de clădiri, spaţii, terenuri şi alte bunuri ale CENAFER;
litera l)
supune spre aprobare Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii închirierea bunurilor proprietate privată a statului, aflate în administrarea CENAFER, în conformitate cu reglementările în vigoare;
litera m)
propune spre aprobare Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii scoaterea din funcţiune şi valorificarea, în condiţiile legii, a bunurilor din patrimonial CENAFER;
litera n)
analizează periodic derularea exerciţiului bugetar şi eficienţa cheltuielilor şi stabileşte măsuri pentru continuarea activităţii în condiţiile de echilibrare a bugetului;
litera o)
reprezintă CENAFER în relaţiile cu terţii şi semnează actele ce o angajează faţă de aceştia, pe baza şi în limitele conferite de legislaţia în vigoare;
litera p)
este ordonator de credite în condiţiile prevăzute de lege;
litera q)
exercită orice atribuţii care îi revin din regulamentul de organizare şi funcţionare şi din prevederile legale în vigoare.
litera
(2) În exercitarea atribuţiilor sale directorul general emite decizii.
CAPITOL

Capitolul VI Personalul

ART

Articolul 11

litera
(1) Personalul de instruire al CENAFER, angajat în funcţii prevăzute de legislaţia aplicabilă personalului bugetar contractual, are calitatea de instructor şi asigură instruirea teoretică şi practică.
litera
(2) Instructorii care asigură instruirea teoretică trebuie să fie absolvenţi ai învăţământului superior de lungă sau scurtă durată, cu diplomă, şi să aibă experienţă în domeniul de referinţă. Instructorii care asigură instruirea practică trebuie să fie atestaţi în conformitate cu reglementările în vigoare.
litera
(3) Pentru desfăşurarea procesului de instruire şi perfecţionare profesională, CENAFER poate folosi, în condiţiile legii, cadre didactice universitare, precum şi alţi specialişti români şi străini.
ART

Articolul 12

Paragraf
Salarizarea personalului CENAFER se stabileşte potrivit reglementărilor privind salarizarea personalului din instituţiile publice finanţate de la bugetul de stat.
ART

Articolul 13

litera
(1) Personalul CENAFER este supus prevederilor regulamentului de ordine interioară al CENAFER şi celorlalte prevederi legale în domeniu.
litera
(2) Reîncadrarea personalului se face corespunzător studiilor şi vechimii în specialitatea studiilor, pe funcţiile corespunzătoare prevăzute în legislaţia de salarizare aplicabilă personalului din instituţiile publice finanţate de la bugetul de stat.
litera
(3) Atribuţiile şi responsabilităţile individuale ale personalului CENAFER se stabilesc prin fişa postului şi se aprobă de directorul general. Fişa postului este anexă la contractul individual de muncă şi se semnează de salariat şi de şeful ierarhic al acestuia.
litera
(4) Personalul CENAFER nu se încadrează în categoria funcţionarilor publici.
ANX

Anexa 2

Paragraf
Numărul maxim de posturi = 514
Paragraf
exclusiv demnitarii şi posturile
Paragraf
aferente cabinetului ministrului
Paragraf
STRUCTURA ORGANIZATORICĂ
Paragraf
a Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii
PRE PRE_485
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_485
Linie PRE 1
MINISTRU
Linie PRE 2
CABINETUL MINISTRULUI
Linie PRE 3
DIRECŢIA GENERALĂ INFRASTRUCTURĂ RUTIERĂ ŞI CONCESIUNI
Linie PRE 4
DIRECŢIA INFORMARE PUBLICĂ ŞI COMUNICARE
Linie PRE 5
SERVICIUL AUDIT PUBLIC INTERN
Linie PRE 6
DIRECŢIA GENERALĂ DE CONTROL*)
Linie PRE 7
CORPUL CONSILIERILOR PENTRU AFACERI EUROPENE
Linie PRE 8
SECRETARIATUL NAŢIONAL TRACECA
Linie PRE 9
SECRETAR DE STAT
Linie PRE 10
CABINETUL SECRETARULUI DE STAT
Linie PRE 11
ADJUNCT
Linie PRE 12
SECRETAR GENERAL
Linie PRE 13
SECRETAR GENERAL ADJUNCT
Linie PRE 14
DIRECŢIA INFRASTRUCTURĂ ŞI TRANSPORT FEROVIAR
Linie PRE 15
DIRECŢIA ASISTENŢĂ MEDICO-SOCIALĂ
Linie PRE 16
DIRECŢIA TRANSPORT RUTIER
Linie PRE 17
DIRECŢIA GENERALĂ INFRASTRUCTURĂ ŞI TRANSPORT AERIAN
Linie PRE 18
DIRECŢIA GENERALĂ INFRASTRUCTURĂ ŞI TRANSPORT NAVAL
Linie PRE 19
DIRECŢIA GENERALĂ JURIDICĂ ŞI RESURSE UMANE
Linie PRE 20
DIRECŢIA ACTIVITĂŢI PATRIMONIALE ŞI ADMINISTRATIVE
Linie PRE 21
DIRECŢIA GENERALĂ RELAŢII FINANCIARE EXTERNE
Linie PRE 22
DIRECŢIA GENERALĂ ECONOMICĂ ŞI BUGET
Linie PRE 23
DIRECŢIA GENERALĂ INVESTIŢII, ACHIZIŢII ŞI PRIVATIZARE
Linie PRE 24
DIRECŢIA MANAGEMENT, STRATEGIE ŞI MEDIU
Linie PRE 25
DIRECŢIA GENERALĂ AFACERI EUROPENE ŞI RELAŢII INTERNAŢIONALE
Linie PRE 26
SERVICIUL RELAŢII CU PARLAMENTUL, SINDICATELE, PATRONATELE ŞI ORGANIZAŢII NEGUVERNAMENTALE
ANX

Anexa 3

Paragraf
A. UNITĂŢILE
Paragraf
care funcţionează în subordinea Ministerului Transporturilor
Paragraf
şi Infrastructurii şi care se finanţează de la bugetul de stat
PRE PRE_498
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_498
Linie PRE 1
Nr. crt.
Linie PRE 2
Denumirea unităţii
Linie PRE 3
Denumirea unităţii Sursa de finanţare
Linie PRE 4
Denumirea unităţii Centrul Naţional de Calificare şi Instruire Feroviară - CENAFER
Linie PRE 5
Denumirea unităţii Centrul Naţional de Calificare şi Bugetul de stat Instruire Feroviară - CENAFER
Linie PRE 6
Sursa de finanţare
Linie PRE 7
Sursa de finanţare Bugetul de stat
Linie PRE 8
Localitatea
Linie PRE 9
Centrul Naţional de Calificare şi Instruire Feroviară - CENAFER
Linie PRE 10
Centrul Naţional de Calificare şi Instruire Feroviară - CENAFER
Linie PRE 11
Bugetul de stat
Linie PRE 12
Bucureşti
Paragraf
NOTĂ:
Paragraf
Unitatea de la nr. crt. 1 poate utiliza un numar maxim de 200 de posturi.
Paragraf
B. UNITĂŢILE
Paragraf
care funcţionează în subordinea Ministerului Transporturilor
Paragraf
şi Infrastructurii şi care se finanţează din venituri proprii
Paragraf
prin sistemul de asigurări sociale de sănătate
Paragraf
şi din transferuri de la bugetul de stat
PRE PRE_506
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_506
Linie PRE 1
Nr. crt.
Linie PRE 2
Denumirea unităţii
Linie PRE 3
Denumirea unităţii Sursa de finanţare
Linie PRE 4
Denumirea unităţii Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 1 Witting Bucureşti
Linie PRE 5
Denumirea unităţii Sursa de finanţare Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 1Venituri proprii prin sistemul Witting Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 6
LocaliDenumirea unităţii Sursa de finanţare tatea Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 1Venituri proprii prin sistemul Witting Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Bucureşti
Linie PRE 7
Denumirea unităţii Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 1 Witting Bucureşti Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 2 Bucureşti
Linie PRE 8
Denumirea unităţii Sursa de finanţare Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 1Venituri proprii prin sistemul Witting Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 2Venituri proprii prin sistemul Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 9
LocaliDenumirea unităţii Sursa de finanţare tatea Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 1Venituri proprii prin sistemul Witting Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Bucureşti Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 2Venituri proprii prin sistemul Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Bucureşti
Linie PRE 10
Denumirea unităţii Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 1 Witting Bucureşti Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 2 Bucureşti Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi
Linie PRE 11
Denumirea unităţii Sursa de finanţare Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 1Venituri proprii prin sistemul Witting Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 2Venituri proprii prin sistemul Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 12
LocaliDenumirea unităţii Sursa de finanţare tatea Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 1Venituri proprii prin sistemul Witting Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Bucureşti Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 2Venituri proprii prin sistemul Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Bucureşti Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi Venituri proprii prin sistemulIaşi, de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deIaşi la bugetul de stat
Linie PRE 13
Denumirea unităţii Sursa de finanţare Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 1Venituri proprii prin sistemul Witting Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 2Venituri proprii prin sistemul Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Cluj-Napoca de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 14
LocaliDenumirea unităţii Sursa de finanţare tatea Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 1Venituri proprii prin sistemul Witting Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Bucureşti Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 2Venituri proprii prin sistemul Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Bucureşti Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi Venituri proprii prin sistemulIaşi, de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deIaşi la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulClujCluj-Napoca de asigurări sociale de Napoca, sănătate şi din transferuri dejudeţul la bugetul de stat Cluj
Linie PRE 15
Denumirea unităţii Sursa de finanţare Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 1Venituri proprii prin sistemul Witting Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 2Venituri proprii prin sistemul Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Cluj-Napoca de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Timişoara de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 16
LocaliDenumirea unităţii Sursa de finanţare tatea Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 1Venituri proprii prin sistemul Witting Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Bucureşti Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 2Venituri proprii prin sistemul Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Bucureşti Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi Venituri proprii prin sistemulIaşi, de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deIaşi la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulClujCluj-Napoca de asigurări sociale de Napoca, sănătate şi din transferuri dejudeţul la bugetul de stat Cluj Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulTimişoara Timişoara de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deTimiş la bugetul de stat
Linie PRE 17
Denumirea unităţii Sursa de finanţare Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 1Venituri proprii prin sistemul Witting Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 2Venituri proprii prin sistemul Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Cluj-Napoca de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Timişoara de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Ploieşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 18
LocaliDenumirea unităţii Sursa de finanţare tatea Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 1Venituri proprii prin sistemul Witting Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Bucureşti Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 2Venituri proprii prin sistemul Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Bucureşti Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi Venituri proprii prin sistemulIaşi, de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deIaşi la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulClujCluj-Napoca de asigurări sociale de Napoca, sănătate şi din transferuri dejudeţul la bugetul de stat Cluj Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulTimişoara Timişoara de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deTimiş la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPloieşti, Ploieşti de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri dePrahova la bugetul de stat
Linie PRE 19
Denumirea unităţii Sursa de finanţare Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 1Venituri proprii prin sistemul Witting Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 2Venituri proprii prin sistemul Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Cluj-Napoca de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Timişoara de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Ploieşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Galaţi de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 20
LocaliDenumirea unităţii Sursa de finanţare tatea Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 1Venituri proprii prin sistemul Witting Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Bucureşti Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 2Venituri proprii prin sistemul Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Bucureşti Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi Venituri proprii prin sistemulIaşi, de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deIaşi la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulClujCluj-Napoca de asigurări sociale de Napoca, sănătate şi din transferuri dejudeţul la bugetul de stat Cluj Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulTimişoara Timişoara de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deTimiş la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPloieşti, Ploieşti de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri dePrahova la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulGalaţi, Galaţi de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deGalaţi la bugetul de stat
Linie PRE 21
LocaliDenumirea unităţii tatea Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 1Venituri proprii prin sistemul Witting Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Bucureşti Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 2Venituri proprii prin sistemul Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Bucureşti Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi Venituri proprii prin sistemulIaşi, de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deIaşi la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulClujCluj-Napoca de asigurări sociale de Napoca, sănătate şi din transferuri dejudeţul la bugetul de stat Cluj Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulTimişoara Timişoara de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deTimiş la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPloieşti, Ploieşti de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri dePrahova la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulGalaţi, Galaţi de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deGalaţi la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulConstanţa Constanţa de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deConstanţa la bugetul de stat
Linie PRE 22
Sursa de finanţare
Linie PRE 23
Sursa de finanţare Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 24
Localitatea
Linie PRE 25
Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 1 Witting Bucureşti
Linie PRE 26
Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 1Venituri proprii prin sistemul Witting Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 27
Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 1Venituri proprii prin sistemul Witting Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Bucureşti
Linie PRE 28
Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 1 Witting Bucureşti Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 2 Bucureşti
Linie PRE 29
Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 1Venituri proprii prin sistemul Witting Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 2Venituri proprii prin sistemul Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 30
Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 1Venituri proprii prin sistemul Witting Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Bucureşti Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 2Venituri proprii prin sistemul Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Bucureşti
Linie PRE 31
Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 1 Witting Bucureşti Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 2 Bucureşti Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi
Linie PRE 32
Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 1Venituri proprii prin sistemul Witting Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 2Venituri proprii prin sistemul Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 33
Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 1Venituri proprii prin sistemul Witting Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Bucureşti Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 2Venituri proprii prin sistemul Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Bucureşti Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi Venituri proprii prin sistemulIaşi, de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deIaşi la bugetul de stat
Linie PRE 34
Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 1 Witting Bucureşti Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 2 Bucureşti Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi Spitalul Clinic Căi Ferate Cluj-Napoca
Linie PRE 35
Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 1Venituri proprii prin sistemul Witting Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 2Venituri proprii prin sistemul Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Cluj-Napoca de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 36
Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 1Venituri proprii prin sistemul Witting Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Bucureşti Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 2Venituri proprii prin sistemul Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Bucureşti Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi Venituri proprii prin sistemulIaşi, de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deIaşi la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulClujCluj-Napoca de asigurări sociale de Napoca, sănătate şi din transferuri dejudeţul la bugetul de stat Cluj
Linie PRE 37
Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 1 Witting Bucureşti Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 2 Bucureşti Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi Spitalul Clinic Căi Ferate Cluj-Napoca Spitalul Clinic Căi Ferate Timişoara
Linie PRE 38
Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 1Venituri proprii prin sistemul Witting Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 2Venituri proprii prin sistemul Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Cluj-Napoca de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Timişoara de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 39
Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 1Venituri proprii prin sistemul Witting Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Bucureşti Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 2Venituri proprii prin sistemul Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Bucureşti Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi Venituri proprii prin sistemulIaşi, de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deIaşi la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulClujCluj-Napoca de asigurări sociale de Napoca, sănătate şi din transferuri dejudeţul la bugetul de stat Cluj Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulTimişoara Timişoara de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deTimiş la bugetul de stat
Linie PRE 40
Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 1 Witting Bucureşti Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 2 Bucureşti Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi Spitalul Clinic Căi Ferate Cluj-Napoca Spitalul Clinic Căi Ferate Timişoara Spitalul General Căi Ferate Ploieşti
Linie PRE 41
Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 1Venituri proprii prin sistemul Witting Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 2Venituri proprii prin sistemul Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Cluj-Napoca de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Timişoara de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Ploieşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 42
Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 1Venituri proprii prin sistemul Witting Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Bucureşti Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 2Venituri proprii prin sistemul Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Bucureşti Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi Venituri proprii prin sistemulIaşi, de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deIaşi la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulClujCluj-Napoca de asigurări sociale de Napoca, sănătate şi din transferuri dejudeţul la bugetul de stat Cluj Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulTimişoara Timişoara de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deTimiş la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPloieşti, Ploieşti de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri dePrahova la bugetul de stat
Linie PRE 43
Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 1 Witting Bucureşti Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 2 Bucureşti Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi Spitalul Clinic Căi Ferate Cluj-Napoca Spitalul Clinic Căi Ferate Timişoara Spitalul General Căi Ferate Ploieşti Spitalul General Căi Ferate Galaţi
Linie PRE 44
Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 1Venituri proprii prin sistemul Witting Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 2Venituri proprii prin sistemul Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Cluj-Napoca de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Timişoara de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Ploieşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Galaţi de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 45
Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 1Venituri proprii prin sistemul Witting Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Bucureşti Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 2Venituri proprii prin sistemul Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Bucureşti Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi Venituri proprii prin sistemulIaşi, de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deIaşi la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulClujCluj-Napoca de asigurări sociale de Napoca, sănătate şi din transferuri dejudeţul la bugetul de stat Cluj Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulTimişoara Timişoara de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deTimiş la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPloieşti, Ploieşti de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri dePrahova la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulGalaţi, Galaţi de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deGalaţi la bugetul de stat
Linie PRE 46
Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 1Venituri proprii prin sistemul Witting Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 2Venituri proprii prin sistemul Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Cluj-Napoca de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Timişoara de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Ploieşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Galaţi de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Constanţa de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 47
Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 1Venituri proprii prin sistemul Witting Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Bucureşti Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 2Venituri proprii prin sistemul Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Bucureşti Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi Venituri proprii prin sistemulIaşi, de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deIaşi la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulClujCluj-Napoca de asigurări sociale de Napoca, sănătate şi din transferuri dejudeţul la bugetul de stat Cluj Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulTimişoara Timişoara de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deTimiş la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPloieşti, Ploieşti de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri dePrahova la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulGalaţi, Galaţi de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deGalaţi la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulConstanţa Constanţa de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deConstanţa la bugetul de stat
Linie PRE 48
Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 1Venituri proprii prin sistemul Witting Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 2Venituri proprii prin sistemul Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Cluj-Napoca de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Timişoara de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Ploieşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Galaţi de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Constanţa de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Braşov de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 49
Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 1Venituri proprii prin sistemul Witting Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Bucureşti Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 2Venituri proprii prin sistemul Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Bucureşti Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi Venituri proprii prin sistemulIaşi, de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deIaşi la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulClujCluj-Napoca de asigurări sociale de Napoca, sănătate şi din transferuri dejudeţul la bugetul de stat Cluj Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulTimişoara Timişoara de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deTimiş la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPloieşti, Ploieşti de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri dePrahova la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulGalaţi, Galaţi de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deGalaţi la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulConstanţa Constanţa de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deConstanţa la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulBraşov, Braşov de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBraşov la bugetul de stat
Linie PRE 50
Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 1Venituri proprii prin sistemul Witting Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 2Venituri proprii prin sistemul Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Cluj-Napoca de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Timişoara de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Ploieşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Galaţi de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Constanţa de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Braşov de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Paşcani de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 51
Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 1Venituri proprii prin sistemul Witting Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Bucureşti Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 2Venituri proprii prin sistemul Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Bucureşti Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi Venituri proprii prin sistemulIaşi, de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deIaşi la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulClujCluj-Napoca de asigurări sociale de Napoca, sănătate şi din transferuri dejudeţul la bugetul de stat Cluj Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulTimişoara Timişoara de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deTimiş la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPloieşti, Ploieşti de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri dePrahova la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulGalaţi, Galaţi de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deGalaţi la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulConstanţa Constanţa de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deConstanţa la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulBraşov, Braşov de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBraşov la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPaşcani, Paşcani de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deIaşi la bugetul de stat
Linie PRE 52
Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 1Venituri proprii prin sistemul Witting Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 2Venituri proprii prin sistemul Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Cluj-Napoca de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Timişoara de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Ploieşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Galaţi de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Constanţa de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Braşov de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Paşcani de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Simeria de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 53
Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 1Venituri proprii prin sistemul Witting Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Bucureşti Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 2Venituri proprii prin sistemul Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Bucureşti Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi Venituri proprii prin sistemulIaşi, de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deIaşi la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulClujCluj-Napoca de asigurări sociale de Napoca, sănătate şi din transferuri dejudeţul la bugetul de stat Cluj Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulTimişoara Timişoara de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deTimiş la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPloieşti, Ploieşti de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri dePrahova la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulGalaţi, Galaţi de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deGalaţi la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulConstanţa Constanţa de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deConstanţa la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulBraşov, Braşov de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBraşov la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPaşcani, Paşcani de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deIaşi la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulSimeria, Simeria de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deHunedoara la bugetul de stat
Linie PRE 54
Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 1Venituri proprii prin sistemul Witting Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 2Venituri proprii prin sistemul Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Cluj-Napoca de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Timişoara de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Ploieşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Galaţi de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Constanţa de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Braşov de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Paşcani de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Simeria de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Oradea de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 55
Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 1Venituri proprii prin sistemul Witting Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Bucureşti Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 2Venituri proprii prin sistemul Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Bucureşti Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi Venituri proprii prin sistemulIaşi, de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deIaşi la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulClujCluj-Napoca de asigurări sociale de Napoca, sănătate şi din transferuri dejudeţul la bugetul de stat Cluj Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulTimişoara Timişoara de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deTimiş la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPloieşti, Ploieşti de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri dePrahova la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulGalaţi, Galaţi de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deGalaţi la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulConstanţa Constanţa de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deConstanţa la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulBraşov, Braşov de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBraşov la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPaşcani, Paşcani de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deIaşi la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulSimeria, Simeria de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deHunedoara la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulOradea, Oradea de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBihor la bugetul de stat
Linie PRE 56
Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 1Venituri proprii prin sistemul Witting Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 2Venituri proprii prin sistemul Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Cluj-Napoca de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Timişoara de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Ploieşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Galaţi de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Constanţa de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Braşov de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Paşcani de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Simeria de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Oradea de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Craiova de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 57
Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 1Venituri proprii prin sistemul Witting Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Bucureşti Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 2Venituri proprii prin sistemul Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Bucureşti Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi Venituri proprii prin sistemulIaşi, de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deIaşi la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulClujCluj-Napoca de asigurări sociale de Napoca, sănătate şi din transferuri dejudeţul la bugetul de stat Cluj Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulTimişoara Timişoara de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deTimiş la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPloieşti, Ploieşti de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri dePrahova la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulGalaţi, Galaţi de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deGalaţi la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulConstanţa Constanţa de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deConstanţa la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulBraşov, Braşov de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBraşov la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPaşcani, Paşcani de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deIaşi la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulSimeria, Simeria de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deHunedoara la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulOradea, Oradea de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBihor la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulCraiova, Craiova de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deDolj la bugetul de stat
Linie PRE 58
Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 1Venituri proprii prin sistemul Witting Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Bucureşti Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 2Venituri proprii prin sistemul Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Bucureşti Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi Venituri proprii prin sistemulIaşi, de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deIaşi la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulClujCluj-Napoca de asigurări sociale de Napoca, sănătate şi din transferuri dejudeţul la bugetul de stat Cluj Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulTimişoara Timişoara de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deTimiş la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPloieşti, Ploieşti de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri dePrahova la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulGalaţi, Galaţi de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deGalaţi la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulConstanţa Constanţa de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deConstanţa la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulBraşov, Braşov de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBraşov la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPaşcani, Paşcani de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deIaşi la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulSimeria, Simeria de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deHunedoara la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulOradea, Oradea de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBihor la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulCraiova, Craiova de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deDolj la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulSibiu, Sibiu de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deSibiu la bugetul de stat
Linie PRE 59
Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 1Venituri proprii prin sistemul Witting Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Bucureşti Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 2Venituri proprii prin sistemul Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Bucureşti Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi Venituri proprii prin sistemulIaşi, de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deIaşi la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulClujCluj-Napoca de asigurări sociale de Napoca, sănătate şi din transferuri dejudeţul la bugetul de stat Cluj Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulTimişoara Timişoara de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deTimiş la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPloieşti, Ploieşti de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri dePrahova la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulGalaţi, Galaţi de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deGalaţi la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulConstanţa Constanţa de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deConstanţa la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulBraşov, Braşov de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBraşov la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPaşcani, Paşcani de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deIaşi la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulSimeria, Simeria de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deHunedoara la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulOradea, Oradea de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBihor la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulCraiova, Craiova de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deDolj la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulSibiu, Sibiu de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deSibiu la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulDrobetaDrobeta-Turnu Severin de asigurări sociale de Turnu sănătate şi din transferuri deSeverin, la bugetul de stat judeţul Mehedinţi
Linie PRE 60
Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 61
Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 62
Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Bucureşti Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Bucureşti
Linie PRE 63
Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 64
Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 65
Bucureşti
Linie PRE 66
Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 2 Bucureşti
Linie PRE 67
Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 2Venituri proprii prin sistemul Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 68
Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 2 Bucureşti Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi
Linie PRE 69
Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 2Venituri proprii prin sistemul Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 70
Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 2Venituri proprii prin sistemul Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Bucureşti Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi Venituri proprii prin sistemulIaşi, de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deIaşi la bugetul de stat
Linie PRE 71
Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 2 Bucureşti Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi Spitalul Clinic Căi Ferate Cluj-Napoca
Linie PRE 72
Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 2Venituri proprii prin sistemul Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Cluj-Napoca de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 73
Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 2Venituri proprii prin sistemul Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Bucureşti Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi Venituri proprii prin sistemulIaşi, de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deIaşi la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulClujCluj-Napoca de asigurări sociale de Napoca, sănătate şi din transferuri dejudeţul la bugetul de stat Cluj
Linie PRE 74
Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 2 Bucureşti Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi Spitalul Clinic Căi Ferate Cluj-Napoca Spitalul Clinic Căi Ferate Timişoara
Linie PRE 75
Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 2Venituri proprii prin sistemul Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Cluj-Napoca de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Timişoara de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 76
Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 2Venituri proprii prin sistemul Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Bucureşti Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi Venituri proprii prin sistemulIaşi, de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deIaşi la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulClujCluj-Napoca de asigurări sociale de Napoca, sănătate şi din transferuri dejudeţul la bugetul de stat Cluj Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulTimişoara Timişoara de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deTimiş la bugetul de stat
Linie PRE 77
Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 2 Bucureşti Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi Spitalul Clinic Căi Ferate Cluj-Napoca Spitalul Clinic Căi Ferate Timişoara Spitalul General Căi Ferate Ploieşti
Linie PRE 78
Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 2Venituri proprii prin sistemul Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Cluj-Napoca de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Timişoara de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Ploieşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 79
Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 2Venituri proprii prin sistemul Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Bucureşti Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi Venituri proprii prin sistemulIaşi, de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deIaşi la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulClujCluj-Napoca de asigurări sociale de Napoca, sănătate şi din transferuri dejudeţul la bugetul de stat Cluj Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulTimişoara Timişoara de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deTimiş la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPloieşti, Ploieşti de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri dePrahova la bugetul de stat
Linie PRE 80
Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 2 Bucureşti Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi Spitalul Clinic Căi Ferate Cluj-Napoca Spitalul Clinic Căi Ferate Timişoara Spitalul General Căi Ferate Ploieşti Spitalul General Căi Ferate Galaţi
Linie PRE 81
Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 2Venituri proprii prin sistemul Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Cluj-Napoca de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Timişoara de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Ploieşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Galaţi de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 82
Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 2Venituri proprii prin sistemul Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Bucureşti Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi Venituri proprii prin sistemulIaşi, de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deIaşi la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulClujCluj-Napoca de asigurări sociale de Napoca, sănătate şi din transferuri dejudeţul la bugetul de stat Cluj Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulTimişoara Timişoara de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deTimiş la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPloieşti, Ploieşti de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri dePrahova la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulGalaţi, Galaţi de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deGalaţi la bugetul de stat
Linie PRE 83
Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 2 Bucureşti Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi Spitalul Clinic Căi Ferate Cluj-Napoca Spitalul Clinic Căi Ferate Timişoara Spitalul General Căi Ferate Ploieşti Spitalul General Căi Ferate Galaţi Spitalul Clinic Căi Ferate Constanţa
Linie PRE 84
Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 2Venituri proprii prin sistemul Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Cluj-Napoca de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Timişoara de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Ploieşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Galaţi de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Constanţa de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 85
Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 2Venituri proprii prin sistemul Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Bucureşti Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi Venituri proprii prin sistemulIaşi, de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deIaşi la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulClujCluj-Napoca de asigurări sociale de Napoca, sănătate şi din transferuri dejudeţul la bugetul de stat Cluj Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulTimişoara Timişoara de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deTimiş la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPloieşti, Ploieşti de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri dePrahova la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulGalaţi, Galaţi de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deGalaţi la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulConstanţa Constanţa de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deConstanţa la bugetul de stat
Linie PRE 86
Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 2Venituri proprii prin sistemul Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Cluj-Napoca de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Timişoara de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Ploieşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Galaţi de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Constanţa de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Braşov de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 87
Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 2Venituri proprii prin sistemul Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Bucureşti Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi Venituri proprii prin sistemulIaşi, de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deIaşi la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulClujCluj-Napoca de asigurări sociale de Napoca, sănătate şi din transferuri dejudeţul la bugetul de stat Cluj Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulTimişoara Timişoara de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deTimiş la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPloieşti, Ploieşti de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri dePrahova la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulGalaţi, Galaţi de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deGalaţi la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulConstanţa Constanţa de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deConstanţa la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulBraşov, Braşov de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBraşov la bugetul de stat
Linie PRE 88
Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 2Venituri proprii prin sistemul Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Cluj-Napoca de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Timişoara de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Ploieşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Galaţi de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Constanţa de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Braşov de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Paşcani de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 89
Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 2Venituri proprii prin sistemul Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Bucureşti Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi Venituri proprii prin sistemulIaşi, de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deIaşi la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulClujCluj-Napoca de asigurări sociale de Napoca, sănătate şi din transferuri dejudeţul la bugetul de stat Cluj Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulTimişoara Timişoara de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deTimiş la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPloieşti, Ploieşti de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri dePrahova la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulGalaţi, Galaţi de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deGalaţi la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulConstanţa Constanţa de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deConstanţa la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulBraşov, Braşov de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBraşov la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPaşcani, Paşcani de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deIaşi la bugetul de stat
Linie PRE 90
Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 2Venituri proprii prin sistemul Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Cluj-Napoca de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Timişoara de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Ploieşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Galaţi de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Constanţa de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Braşov de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Paşcani de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Simeria de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 91
Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 2Venituri proprii prin sistemul Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Bucureşti Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi Venituri proprii prin sistemulIaşi, de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deIaşi la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulClujCluj-Napoca de asigurări sociale de Napoca, sănătate şi din transferuri dejudeţul la bugetul de stat Cluj Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulTimişoara Timişoara de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deTimiş la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPloieşti, Ploieşti de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri dePrahova la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulGalaţi, Galaţi de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deGalaţi la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulConstanţa Constanţa de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deConstanţa la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulBraşov, Braşov de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBraşov la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPaşcani, Paşcani de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deIaşi la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulSimeria, Simeria de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deHunedoara la bugetul de stat
Linie PRE 92
Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 2Venituri proprii prin sistemul Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Cluj-Napoca de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Timişoara de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Ploieşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Galaţi de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Constanţa de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Braşov de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Paşcani de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Simeria de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Oradea de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 93
Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 2Venituri proprii prin sistemul Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Bucureşti Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi Venituri proprii prin sistemulIaşi, de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deIaşi la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulClujCluj-Napoca de asigurări sociale de Napoca, sănătate şi din transferuri dejudeţul la bugetul de stat Cluj Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulTimişoara Timişoara de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deTimiş la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPloieşti, Ploieşti de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri dePrahova la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulGalaţi, Galaţi de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deGalaţi la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulConstanţa Constanţa de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deConstanţa la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulBraşov, Braşov de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBraşov la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPaşcani, Paşcani de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deIaşi la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulSimeria, Simeria de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deHunedoara la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulOradea, Oradea de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBihor la bugetul de stat
Linie PRE 94
Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 2Venituri proprii prin sistemul Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Cluj-Napoca de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Timişoara de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Ploieşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Galaţi de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Constanţa de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Braşov de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Paşcani de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Simeria de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Oradea de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Craiova de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 95
Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 2Venituri proprii prin sistemul Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Bucureşti Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi Venituri proprii prin sistemulIaşi, de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deIaşi la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulClujCluj-Napoca de asigurări sociale de Napoca, sănătate şi din transferuri dejudeţul la bugetul de stat Cluj Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulTimişoara Timişoara de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deTimiş la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPloieşti, Ploieşti de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri dePrahova la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulGalaţi, Galaţi de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deGalaţi la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulConstanţa Constanţa de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deConstanţa la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulBraşov, Braşov de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBraşov la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPaşcani, Paşcani de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deIaşi la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulSimeria, Simeria de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deHunedoara la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulOradea, Oradea de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBihor la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulCraiova, Craiova de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deDolj la bugetul de stat
Linie PRE 96
Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 2Venituri proprii prin sistemul Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Cluj-Napoca de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Timişoara de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Ploieşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Galaţi de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Constanţa de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Braşov de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Paşcani de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Simeria de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Oradea de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Craiova de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Sibiu de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 97
Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 2Venituri proprii prin sistemul Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Bucureşti Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi Venituri proprii prin sistemulIaşi, de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deIaşi la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulClujCluj-Napoca de asigurări sociale de Napoca, sănătate şi din transferuri dejudeţul la bugetul de stat Cluj Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulTimişoara Timişoara de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deTimiş la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPloieşti, Ploieşti de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri dePrahova la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulGalaţi, Galaţi de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deGalaţi la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulConstanţa Constanţa de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deConstanţa la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulBraşov, Braşov de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBraşov la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPaşcani, Paşcani de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deIaşi la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulSimeria, Simeria de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deHunedoara la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulOradea, Oradea de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBihor la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulCraiova, Craiova de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deDolj la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulSibiu, Sibiu de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deSibiu la bugetul de stat
Linie PRE 98
Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 2Venituri proprii prin sistemul Bucureşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Bucureşti Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi Venituri proprii prin sistemulIaşi, de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deIaşi la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulClujCluj-Napoca de asigurări sociale de Napoca, sănătate şi din transferuri dejudeţul la bugetul de stat Cluj Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulTimişoara Timişoara de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deTimiş la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPloieşti, Ploieşti de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri dePrahova la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulGalaţi, Galaţi de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deGalaţi la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulConstanţa Constanţa de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deConstanţa la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulBraşov, Braşov de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBraşov la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPaşcani, Paşcani de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deIaşi la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulSimeria, Simeria de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deHunedoara la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulOradea, Oradea de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBihor la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulCraiova, Craiova de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deDolj la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulSibiu, Sibiu de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deSibiu la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulDrobetaDrobeta-Turnu Severin de asigurări sociale de Turnu sănătate şi din transferuri deSeverin, la bugetul de stat judeţul Mehedinţi
Linie PRE 99
Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 100
Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 101
Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 102
Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 103
Bucureşti
Linie PRE 104
Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi
Linie PRE 105
Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 106
Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi Spitalul Clinic Căi Ferate Cluj-Napoca
Linie PRE 107
Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Cluj-Napoca de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 108
Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi Venituri proprii prin sistemulIaşi, de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deIaşi la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulClujCluj-Napoca de asigurări sociale de Napoca, sănătate şi din transferuri dejudeţul la bugetul de stat Cluj
Linie PRE 109
Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi Spitalul Clinic Căi Ferate Cluj-Napoca Spitalul Clinic Căi Ferate Timişoara
Linie PRE 110
Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Cluj-Napoca de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Timişoara de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 111
Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi Venituri proprii prin sistemulIaşi, de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deIaşi la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulClujCluj-Napoca de asigurări sociale de Napoca, sănătate şi din transferuri dejudeţul la bugetul de stat Cluj Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulTimişoara Timişoara de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deTimiş la bugetul de stat
Linie PRE 112
Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi Spitalul Clinic Căi Ferate Cluj-Napoca Spitalul Clinic Căi Ferate Timişoara Spitalul General Căi Ferate Ploieşti
Linie PRE 113
Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Cluj-Napoca de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Timişoara de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Ploieşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 114
Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi Venituri proprii prin sistemulIaşi, de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deIaşi la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulClujCluj-Napoca de asigurări sociale de Napoca, sănătate şi din transferuri dejudeţul la bugetul de stat Cluj Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulTimişoara Timişoara de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deTimiş la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPloieşti, Ploieşti de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri dePrahova la bugetul de stat
Linie PRE 115
Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi Spitalul Clinic Căi Ferate Cluj-Napoca Spitalul Clinic Căi Ferate Timişoara Spitalul General Căi Ferate Ploieşti Spitalul General Căi Ferate Galaţi
Linie PRE 116
Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Cluj-Napoca de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Timişoara de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Ploieşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Galaţi de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 117
Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi Venituri proprii prin sistemulIaşi, de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deIaşi la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulClujCluj-Napoca de asigurări sociale de Napoca, sănătate şi din transferuri dejudeţul la bugetul de stat Cluj Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulTimişoara Timişoara de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deTimiş la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPloieşti, Ploieşti de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri dePrahova la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulGalaţi, Galaţi de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deGalaţi la bugetul de stat
Linie PRE 118
Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi Spitalul Clinic Căi Ferate Cluj-Napoca Spitalul Clinic Căi Ferate Timişoara Spitalul General Căi Ferate Ploieşti Spitalul General Căi Ferate Galaţi Spitalul Clinic Căi Ferate Constanţa
Linie PRE 119
Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Cluj-Napoca de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Timişoara de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Ploieşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Galaţi de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Constanţa de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 120
Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi Venituri proprii prin sistemulIaşi, de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deIaşi la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulClujCluj-Napoca de asigurări sociale de Napoca, sănătate şi din transferuri dejudeţul la bugetul de stat Cluj Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulTimişoara Timişoara de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deTimiş la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPloieşti, Ploieşti de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri dePrahova la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulGalaţi, Galaţi de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deGalaţi la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulConstanţa Constanţa de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deConstanţa la bugetul de stat
Linie PRE 121
Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi Spitalul Clinic Căi Ferate Cluj-Napoca Spitalul Clinic Căi Ferate Timişoara Spitalul General Căi Ferate Ploieşti Spitalul General Căi Ferate Galaţi Spitalul Clinic Căi Ferate Constanţa Spitalul General Căi Ferate Braşov
Linie PRE 122
Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Cluj-Napoca de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Timişoara de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Ploieşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Galaţi de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Constanţa de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Braşov de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 123
Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi Venituri proprii prin sistemulIaşi, de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deIaşi la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulClujCluj-Napoca de asigurări sociale de Napoca, sănătate şi din transferuri dejudeţul la bugetul de stat Cluj Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulTimişoara Timişoara de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deTimiş la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPloieşti, Ploieşti de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri dePrahova la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulGalaţi, Galaţi de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deGalaţi la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulConstanţa Constanţa de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deConstanţa la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulBraşov, Braşov de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBraşov la bugetul de stat
Linie PRE 124
Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Cluj-Napoca de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Timişoara de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Ploieşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Galaţi de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Constanţa de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Braşov de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Paşcani de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 125
Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi Venituri proprii prin sistemulIaşi, de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deIaşi la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulClujCluj-Napoca de asigurări sociale de Napoca, sănătate şi din transferuri dejudeţul la bugetul de stat Cluj Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulTimişoara Timişoara de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deTimiş la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPloieşti, Ploieşti de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri dePrahova la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulGalaţi, Galaţi de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deGalaţi la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulConstanţa Constanţa de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deConstanţa la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulBraşov, Braşov de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBraşov la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPaşcani, Paşcani de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deIaşi la bugetul de stat
Linie PRE 126
Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Cluj-Napoca de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Timişoara de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Ploieşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Galaţi de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Constanţa de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Braşov de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Paşcani de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Simeria de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 127
Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi Venituri proprii prin sistemulIaşi, de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deIaşi la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulClujCluj-Napoca de asigurări sociale de Napoca, sănătate şi din transferuri dejudeţul la bugetul de stat Cluj Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulTimişoara Timişoara de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deTimiş la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPloieşti, Ploieşti de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri dePrahova la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulGalaţi, Galaţi de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deGalaţi la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulConstanţa Constanţa de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deConstanţa la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulBraşov, Braşov de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBraşov la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPaşcani, Paşcani de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deIaşi la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulSimeria, Simeria de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deHunedoara la bugetul de stat
Linie PRE 128
Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Cluj-Napoca de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Timişoara de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Ploieşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Galaţi de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Constanţa de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Braşov de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Paşcani de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Simeria de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Oradea de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 129
Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi Venituri proprii prin sistemulIaşi, de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deIaşi la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulClujCluj-Napoca de asigurări sociale de Napoca, sănătate şi din transferuri dejudeţul la bugetul de stat Cluj Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulTimişoara Timişoara de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deTimiş la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPloieşti, Ploieşti de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri dePrahova la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulGalaţi, Galaţi de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deGalaţi la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulConstanţa Constanţa de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deConstanţa la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulBraşov, Braşov de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBraşov la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPaşcani, Paşcani de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deIaşi la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulSimeria, Simeria de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deHunedoara la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulOradea, Oradea de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBihor la bugetul de stat
Linie PRE 130
Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Cluj-Napoca de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Timişoara de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Ploieşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Galaţi de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Constanţa de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Braşov de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Paşcani de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Simeria de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Oradea de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Craiova de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 131
Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi Venituri proprii prin sistemulIaşi, de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deIaşi la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulClujCluj-Napoca de asigurări sociale de Napoca, sănătate şi din transferuri dejudeţul la bugetul de stat Cluj Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulTimişoara Timişoara de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deTimiş la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPloieşti, Ploieşti de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri dePrahova la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulGalaţi, Galaţi de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deGalaţi la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulConstanţa Constanţa de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deConstanţa la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulBraşov, Braşov de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBraşov la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPaşcani, Paşcani de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deIaşi la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulSimeria, Simeria de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deHunedoara la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulOradea, Oradea de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBihor la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulCraiova, Craiova de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deDolj la bugetul de stat
Linie PRE 132
Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Cluj-Napoca de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Timişoara de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Ploieşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Galaţi de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Constanţa de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Braşov de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Paşcani de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Simeria de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Oradea de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Craiova de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Sibiu de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 133
Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi Venituri proprii prin sistemulIaşi, de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deIaşi la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulClujCluj-Napoca de asigurări sociale de Napoca, sănătate şi din transferuri dejudeţul la bugetul de stat Cluj Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulTimişoara Timişoara de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deTimiş la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPloieşti, Ploieşti de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri dePrahova la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulGalaţi, Galaţi de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deGalaţi la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulConstanţa Constanţa de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deConstanţa la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulBraşov, Braşov de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBraşov la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPaşcani, Paşcani de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deIaşi la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulSimeria, Simeria de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deHunedoara la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulOradea, Oradea de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBihor la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulCraiova, Craiova de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deDolj la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulSibiu, Sibiu de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deSibiu la bugetul de stat
Linie PRE 134
Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Cluj-Napoca de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Timişoara de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Ploieşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Galaţi de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Constanţa de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Braşov de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Paşcani de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Simeria de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Oradea de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Craiova de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Sibiu de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Drobeta-Turnu Severin de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 135
Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi Venituri proprii prin sistemulIaşi, de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deIaşi la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulClujCluj-Napoca de asigurări sociale de Napoca, sănătate şi din transferuri dejudeţul la bugetul de stat Cluj Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulTimişoara Timişoara de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deTimiş la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPloieşti, Ploieşti de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri dePrahova la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulGalaţi, Galaţi de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deGalaţi la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulConstanţa Constanţa de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deConstanţa la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulBraşov, Braşov de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBraşov la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPaşcani, Paşcani de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deIaşi la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulSimeria, Simeria de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deHunedoara la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulOradea, Oradea de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBihor la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulCraiova, Craiova de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deDolj la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulSibiu, Sibiu de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deSibiu la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulDrobetaDrobeta-Turnu Severin de asigurări sociale de Turnu sănătate şi din transferuri deSeverin, la bugetul de stat judeţul Mehedinţi
Linie PRE 136
Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 137
Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 138
Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 139
Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 140
Iaşi, judeţul Iaşi
Linie PRE 141
Spitalul Clinic Căi Ferate Cluj-Napoca
Linie PRE 142
Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Cluj-Napoca de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 143
Spitalul Clinic Căi Ferate Cluj-Napoca Spitalul Clinic Căi Ferate Timişoara
Linie PRE 144
Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Cluj-Napoca de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Timişoara de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 145
Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulClujCluj-Napoca de asigurări sociale de Napoca, sănătate şi din transferuri dejudeţul la bugetul de stat Cluj Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulTimişoara Timişoara de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deTimiş la bugetul de stat
Linie PRE 146
Spitalul Clinic Căi Ferate Cluj-Napoca Spitalul Clinic Căi Ferate Timişoara Spitalul General Căi Ferate Ploieşti
Linie PRE 147
Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Cluj-Napoca de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Timişoara de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Ploieşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 148
Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulClujCluj-Napoca de asigurări sociale de Napoca, sănătate şi din transferuri dejudeţul la bugetul de stat Cluj Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulTimişoara Timişoara de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deTimiş la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPloieşti, Ploieşti de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri dePrahova la bugetul de stat
Linie PRE 149
Spitalul Clinic Căi Ferate Cluj-Napoca Spitalul Clinic Căi Ferate Timişoara Spitalul General Căi Ferate Ploieşti Spitalul General Căi Ferate Galaţi
Linie PRE 150
Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Cluj-Napoca de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Timişoara de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Ploieşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Galaţi de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 151
Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulClujCluj-Napoca de asigurări sociale de Napoca, sănătate şi din transferuri dejudeţul la bugetul de stat Cluj Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulTimişoara Timişoara de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deTimiş la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPloieşti, Ploieşti de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri dePrahova la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulGalaţi, Galaţi de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deGalaţi la bugetul de stat
Linie PRE 152
Spitalul Clinic Căi Ferate Cluj-Napoca Spitalul Clinic Căi Ferate Timişoara Spitalul General Căi Ferate Ploieşti Spitalul General Căi Ferate Galaţi Spitalul Clinic Căi Ferate Constanţa
Linie PRE 153
Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Cluj-Napoca de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Timişoara de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Ploieşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Galaţi de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Constanţa de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 154
Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulClujCluj-Napoca de asigurări sociale de Napoca, sănătate şi din transferuri dejudeţul la bugetul de stat Cluj Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulTimişoara Timişoara de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deTimiş la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPloieşti, Ploieşti de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri dePrahova la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulGalaţi, Galaţi de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deGalaţi la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulConstanţa Constanţa de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deConstanţa la bugetul de stat
Linie PRE 155
Spitalul Clinic Căi Ferate Cluj-Napoca Spitalul Clinic Căi Ferate Timişoara Spitalul General Căi Ferate Ploieşti Spitalul General Căi Ferate Galaţi Spitalul Clinic Căi Ferate Constanţa Spitalul General Căi Ferate Braşov
Linie PRE 156
Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Cluj-Napoca de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Timişoara de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Ploieşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Galaţi de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Constanţa de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Braşov de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 157
Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulClujCluj-Napoca de asigurări sociale de Napoca, sănătate şi din transferuri dejudeţul la bugetul de stat Cluj Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulTimişoara Timişoara de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deTimiş la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPloieşti, Ploieşti de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri dePrahova la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulGalaţi, Galaţi de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deGalaţi la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulConstanţa Constanţa de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deConstanţa la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulBraşov, Braşov de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBraşov la bugetul de stat
Linie PRE 158
Spitalul Clinic Căi Ferate Cluj-Napoca Spitalul Clinic Căi Ferate Timişoara Spitalul General Căi Ferate Ploieşti Spitalul General Căi Ferate Galaţi Spitalul Clinic Căi Ferate Constanţa Spitalul General Căi Ferate Braşov Spitalul General Căi Ferate Paşcani
Linie PRE 159
Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Cluj-Napoca de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Timişoara de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Ploieşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Galaţi de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Constanţa de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Braşov de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Paşcani de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 160
Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulClujCluj-Napoca de asigurări sociale de Napoca, sănătate şi din transferuri dejudeţul la bugetul de stat Cluj Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulTimişoara Timişoara de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deTimiş la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPloieşti, Ploieşti de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri dePrahova la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulGalaţi, Galaţi de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deGalaţi la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulConstanţa Constanţa de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deConstanţa la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulBraşov, Braşov de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBraşov la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPaşcani, Paşcani de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deIaşi la bugetul de stat
Linie PRE 161
Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Cluj-Napoca de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Timişoara de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Ploieşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Galaţi de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Constanţa de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Braşov de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Paşcani de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Simeria de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 162
Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulClujCluj-Napoca de asigurări sociale de Napoca, sănătate şi din transferuri dejudeţul la bugetul de stat Cluj Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulTimişoara Timişoara de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deTimiş la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPloieşti, Ploieşti de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri dePrahova la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulGalaţi, Galaţi de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deGalaţi la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulConstanţa Constanţa de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deConstanţa la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulBraşov, Braşov de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBraşov la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPaşcani, Paşcani de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deIaşi la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulSimeria, Simeria de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deHunedoara la bugetul de stat
Linie PRE 163
Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Cluj-Napoca de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Timişoara de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Ploieşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Galaţi de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Constanţa de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Braşov de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Paşcani de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Simeria de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Oradea de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 164
Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulClujCluj-Napoca de asigurări sociale de Napoca, sănătate şi din transferuri dejudeţul la bugetul de stat Cluj Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulTimişoara Timişoara de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deTimiş la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPloieşti, Ploieşti de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri dePrahova la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulGalaţi, Galaţi de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deGalaţi la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulConstanţa Constanţa de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deConstanţa la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulBraşov, Braşov de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBraşov la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPaşcani, Paşcani de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deIaşi la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulSimeria, Simeria de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deHunedoara la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulOradea, Oradea de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBihor la bugetul de stat
Linie PRE 165
Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Cluj-Napoca de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Timişoara de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Ploieşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Galaţi de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Constanţa de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Braşov de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Paşcani de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Simeria de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Oradea de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Craiova de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 166
Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulClujCluj-Napoca de asigurări sociale de Napoca, sănătate şi din transferuri dejudeţul la bugetul de stat Cluj Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulTimişoara Timişoara de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deTimiş la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPloieşti, Ploieşti de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri dePrahova la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulGalaţi, Galaţi de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deGalaţi la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulConstanţa Constanţa de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deConstanţa la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulBraşov, Braşov de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBraşov la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPaşcani, Paşcani de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deIaşi la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulSimeria, Simeria de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deHunedoara la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulOradea, Oradea de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBihor la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulCraiova, Craiova de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deDolj la bugetul de stat
Linie PRE 167
Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Cluj-Napoca de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Timişoara de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Ploieşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Galaţi de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Constanţa de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Braşov de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Paşcani de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Simeria de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Oradea de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Craiova de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Sibiu de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 168
Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulClujCluj-Napoca de asigurări sociale de Napoca, sănătate şi din transferuri dejudeţul la bugetul de stat Cluj Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulTimişoara Timişoara de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deTimiş la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPloieşti, Ploieşti de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri dePrahova la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulGalaţi, Galaţi de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deGalaţi la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulConstanţa Constanţa de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deConstanţa la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulBraşov, Braşov de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBraşov la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPaşcani, Paşcani de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deIaşi la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulSimeria, Simeria de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deHunedoara la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulOradea, Oradea de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBihor la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulCraiova, Craiova de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deDolj la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulSibiu, Sibiu de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deSibiu la bugetul de stat
Linie PRE 169
Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Cluj-Napoca de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Timişoara de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Ploieşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Galaţi de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Constanţa de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Braşov de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Paşcani de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Simeria de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Oradea de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Craiova de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Sibiu de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Drobeta-Turnu Severin de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 170
Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulClujCluj-Napoca de asigurări sociale de Napoca, sănătate şi din transferuri dejudeţul la bugetul de stat Cluj Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulTimişoara Timişoara de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deTimiş la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPloieşti, Ploieşti de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri dePrahova la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulGalaţi, Galaţi de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deGalaţi la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulConstanţa Constanţa de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deConstanţa la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulBraşov, Braşov de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBraşov la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPaşcani, Paşcani de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deIaşi la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulSimeria, Simeria de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deHunedoara la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulOradea, Oradea de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBihor la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulCraiova, Craiova de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deDolj la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulSibiu, Sibiu de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deSibiu la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulDrobetaDrobeta-Turnu Severin de asigurări sociale de Turnu sănătate şi din transferuri deSeverin, la bugetul de stat judeţul Mehedinţi
Linie PRE 171
Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 172
Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 173
Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 174
Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 175
ClujNapoca, judeţul Cluj
Linie PRE 176
Spitalul Clinic Căi Ferate Timişoara
Linie PRE 177
Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Timişoara de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 178
Spitalul Clinic Căi Ferate Timişoara Spitalul General Căi Ferate Ploieşti
Linie PRE 179
Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Timişoara de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Ploieşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 180
Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulTimişoara Timişoara de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deTimiş la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPloieşti, Ploieşti de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri dePrahova la bugetul de stat
Linie PRE 181
Spitalul Clinic Căi Ferate Timişoara Spitalul General Căi Ferate Ploieşti Spitalul General Căi Ferate Galaţi
Linie PRE 182
Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Timişoara de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Ploieşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Galaţi de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 183
Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulTimişoara Timişoara de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deTimiş la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPloieşti, Ploieşti de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri dePrahova la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulGalaţi, Galaţi de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deGalaţi la bugetul de stat
Linie PRE 184
Spitalul Clinic Căi Ferate Timişoara Spitalul General Căi Ferate Ploieşti Spitalul General Căi Ferate Galaţi Spitalul Clinic Căi Ferate Constanţa
Linie PRE 185
Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Timişoara de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Ploieşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Galaţi de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Constanţa de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 186
Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulTimişoara Timişoara de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deTimiş la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPloieşti, Ploieşti de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri dePrahova la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulGalaţi, Galaţi de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deGalaţi la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulConstanţa Constanţa de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deConstanţa la bugetul de stat
Linie PRE 187
Spitalul Clinic Căi Ferate Timişoara Spitalul General Căi Ferate Ploieşti Spitalul General Căi Ferate Galaţi Spitalul Clinic Căi Ferate Constanţa Spitalul General Căi Ferate Braşov
Linie PRE 188
Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Timişoara de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Ploieşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Galaţi de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Constanţa de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Braşov de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 189
Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulTimişoara Timişoara de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deTimiş la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPloieşti, Ploieşti de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri dePrahova la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulGalaţi, Galaţi de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deGalaţi la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulConstanţa Constanţa de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deConstanţa la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulBraşov, Braşov de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBraşov la bugetul de stat
Linie PRE 190
Spitalul Clinic Căi Ferate Timişoara Spitalul General Căi Ferate Ploieşti Spitalul General Căi Ferate Galaţi Spitalul Clinic Căi Ferate Constanţa Spitalul General Căi Ferate Braşov Spitalul General Căi Ferate Paşcani
Linie PRE 191
Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Timişoara de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Ploieşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Galaţi de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Constanţa de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Braşov de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Paşcani de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 192
Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulTimişoara Timişoara de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deTimiş la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPloieşti, Ploieşti de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri dePrahova la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulGalaţi, Galaţi de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deGalaţi la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulConstanţa Constanţa de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deConstanţa la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulBraşov, Braşov de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBraşov la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPaşcani, Paşcani de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deIaşi la bugetul de stat
Linie PRE 193
Spitalul Clinic Căi Ferate Timişoara Spitalul General Căi Ferate Ploieşti Spitalul General Căi Ferate Galaţi Spitalul Clinic Căi Ferate Constanţa Spitalul General Căi Ferate Braşov Spitalul General Căi Ferate Paşcani Spitalul General Căi Ferate Simeria
Linie PRE 194
Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Timişoara de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Ploieşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Galaţi de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Constanţa de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Braşov de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Paşcani de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Simeria de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 195
Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulTimişoara Timişoara de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deTimiş la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPloieşti, Ploieşti de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri dePrahova la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulGalaţi, Galaţi de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deGalaţi la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulConstanţa Constanţa de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deConstanţa la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulBraşov, Braşov de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBraşov la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPaşcani, Paşcani de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deIaşi la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulSimeria, Simeria de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deHunedoara la bugetul de stat
Linie PRE 196
Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Timişoara de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Ploieşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Galaţi de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Constanţa de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Braşov de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Paşcani de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Simeria de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Oradea de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 197
Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulTimişoara Timişoara de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deTimiş la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPloieşti, Ploieşti de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri dePrahova la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulGalaţi, Galaţi de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deGalaţi la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulConstanţa Constanţa de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deConstanţa la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulBraşov, Braşov de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBraşov la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPaşcani, Paşcani de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deIaşi la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulSimeria, Simeria de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deHunedoara la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulOradea, Oradea de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBihor la bugetul de stat
Linie PRE 198
Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Timişoara de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Ploieşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Galaţi de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Constanţa de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Braşov de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Paşcani de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Simeria de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Oradea de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Craiova de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 199
Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulTimişoara Timişoara de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deTimiş la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPloieşti, Ploieşti de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri dePrahova la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulGalaţi, Galaţi de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deGalaţi la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulConstanţa Constanţa de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deConstanţa la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulBraşov, Braşov de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBraşov la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPaşcani, Paşcani de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deIaşi la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulSimeria, Simeria de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deHunedoara la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulOradea, Oradea de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBihor la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulCraiova, Craiova de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deDolj la bugetul de stat
Linie PRE 200
Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Timişoara de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Ploieşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Galaţi de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Constanţa de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Braşov de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Paşcani de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Simeria de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Oradea de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Craiova de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Sibiu de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 201
Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulTimişoara Timişoara de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deTimiş la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPloieşti, Ploieşti de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri dePrahova la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulGalaţi, Galaţi de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deGalaţi la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulConstanţa Constanţa de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deConstanţa la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulBraşov, Braşov de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBraşov la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPaşcani, Paşcani de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deIaşi la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulSimeria, Simeria de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deHunedoara la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulOradea, Oradea de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBihor la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulCraiova, Craiova de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deDolj la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulSibiu, Sibiu de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deSibiu la bugetul de stat
Linie PRE 202
Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Timişoara de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Ploieşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Galaţi de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Constanţa de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Braşov de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Paşcani de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Simeria de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Oradea de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Craiova de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Sibiu de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Drobeta-Turnu Severin de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 203
Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulTimişoara Timişoara de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deTimiş la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPloieşti, Ploieşti de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri dePrahova la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulGalaţi, Galaţi de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deGalaţi la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulConstanţa Constanţa de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deConstanţa la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulBraşov, Braşov de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBraşov la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPaşcani, Paşcani de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deIaşi la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulSimeria, Simeria de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deHunedoara la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulOradea, Oradea de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBihor la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulCraiova, Craiova de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deDolj la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulSibiu, Sibiu de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deSibiu la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulDrobetaDrobeta-Turnu Severin de asigurări sociale de Turnu sănătate şi din transferuri deSeverin, la bugetul de stat judeţul Mehedinţi
Linie PRE 204
Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 205
Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 206
Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 207
Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 208
Timişoara judeţul Timiş
Linie PRE 209
Spitalul General Căi Ferate Ploieşti
Linie PRE 210
Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Ploieşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 211
Spitalul General Căi Ferate Ploieşti Spitalul General Căi Ferate Galaţi
Linie PRE 212
Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Ploieşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Galaţi de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 213
Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPloieşti, Ploieşti de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri dePrahova la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulGalaţi, Galaţi de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deGalaţi la bugetul de stat
Linie PRE 214
Spitalul General Căi Ferate Ploieşti Spitalul General Căi Ferate Galaţi Spitalul Clinic Căi Ferate Constanţa
Linie PRE 215
Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Ploieşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Galaţi de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Constanţa de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 216
Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPloieşti, Ploieşti de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri dePrahova la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulGalaţi, Galaţi de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deGalaţi la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulConstanţa Constanţa de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deConstanţa la bugetul de stat
Linie PRE 217
Spitalul General Căi Ferate Ploieşti Spitalul General Căi Ferate Galaţi Spitalul Clinic Căi Ferate Constanţa Spitalul General Căi Ferate Braşov
Linie PRE 218
Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Ploieşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Galaţi de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Constanţa de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Braşov de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 219
Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPloieşti, Ploieşti de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri dePrahova la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulGalaţi, Galaţi de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deGalaţi la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulConstanţa Constanţa de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deConstanţa la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulBraşov, Braşov de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBraşov la bugetul de stat
Linie PRE 220
Spitalul General Căi Ferate Ploieşti Spitalul General Căi Ferate Galaţi Spitalul Clinic Căi Ferate Constanţa Spitalul General Căi Ferate Braşov Spitalul General Căi Ferate Paşcani
Linie PRE 221
Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Ploieşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Galaţi de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Constanţa de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Braşov de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Paşcani de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 222
Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPloieşti, Ploieşti de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri dePrahova la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulGalaţi, Galaţi de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deGalaţi la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulConstanţa Constanţa de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deConstanţa la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulBraşov, Braşov de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBraşov la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPaşcani, Paşcani de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deIaşi la bugetul de stat
Linie PRE 223
Spitalul General Căi Ferate Ploieşti Spitalul General Căi Ferate Galaţi Spitalul Clinic Căi Ferate Constanţa Spitalul General Căi Ferate Braşov Spitalul General Căi Ferate Paşcani Spitalul General Căi Ferate Simeria
Linie PRE 224
Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Ploieşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Galaţi de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Constanţa de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Braşov de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Paşcani de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Simeria de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 225
Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPloieşti, Ploieşti de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri dePrahova la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulGalaţi, Galaţi de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deGalaţi la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulConstanţa Constanţa de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deConstanţa la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulBraşov, Braşov de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBraşov la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPaşcani, Paşcani de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deIaşi la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulSimeria, Simeria de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deHunedoara la bugetul de stat
Linie PRE 226
Spitalul General Căi Ferate Ploieşti Spitalul General Căi Ferate Galaţi Spitalul Clinic Căi Ferate Constanţa Spitalul General Căi Ferate Braşov Spitalul General Căi Ferate Paşcani Spitalul General Căi Ferate Simeria Spitalul Clinic Căi Ferate Oradea
Linie PRE 227
Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Ploieşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Galaţi de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Constanţa de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Braşov de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Paşcani de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Simeria de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Oradea de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 228
Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPloieşti, Ploieşti de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri dePrahova la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulGalaţi, Galaţi de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deGalaţi la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulConstanţa Constanţa de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deConstanţa la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulBraşov, Braşov de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBraşov la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPaşcani, Paşcani de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deIaşi la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulSimeria, Simeria de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deHunedoara la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulOradea, Oradea de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBihor la bugetul de stat
Linie PRE 229
Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Ploieşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Galaţi de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Constanţa de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Braşov de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Paşcani de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Simeria de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Oradea de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Craiova de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 230
Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPloieşti, Ploieşti de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri dePrahova la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulGalaţi, Galaţi de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deGalaţi la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulConstanţa Constanţa de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deConstanţa la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulBraşov, Braşov de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBraşov la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPaşcani, Paşcani de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deIaşi la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulSimeria, Simeria de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deHunedoara la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulOradea, Oradea de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBihor la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulCraiova, Craiova de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deDolj la bugetul de stat
Linie PRE 231
Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Ploieşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Galaţi de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Constanţa de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Braşov de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Paşcani de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Simeria de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Oradea de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Craiova de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Sibiu de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 232
Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPloieşti, Ploieşti de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri dePrahova la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulGalaţi, Galaţi de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deGalaţi la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulConstanţa Constanţa de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deConstanţa la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulBraşov, Braşov de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBraşov la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPaşcani, Paşcani de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deIaşi la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulSimeria, Simeria de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deHunedoara la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulOradea, Oradea de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBihor la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulCraiova, Craiova de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deDolj la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulSibiu, Sibiu de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deSibiu la bugetul de stat
Linie PRE 233
Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Ploieşti de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Galaţi de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Constanţa de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Braşov de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Paşcani de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Simeria de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Oradea de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Craiova de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Sibiu de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Drobeta-Turnu Severin de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 234
Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPloieşti, Ploieşti de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri dePrahova la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulGalaţi, Galaţi de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deGalaţi la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulConstanţa Constanţa de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deConstanţa la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulBraşov, Braşov de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBraşov la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPaşcani, Paşcani de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deIaşi la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulSimeria, Simeria de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deHunedoara la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulOradea, Oradea de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBihor la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulCraiova, Craiova de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deDolj la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulSibiu, Sibiu de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deSibiu la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulDrobetaDrobeta-Turnu Severin de asigurări sociale de Turnu sănătate şi din transferuri deSeverin, la bugetul de stat judeţul Mehedinţi
Linie PRE 235
Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 236
Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 237
Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 238
Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 239
Ploieşti, judeţul Prahova
Linie PRE 240
Spitalul General Căi Ferate Galaţi
Linie PRE 241
Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Galaţi de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 242
Spitalul General Căi Ferate Galaţi Spitalul Clinic Căi Ferate Constanţa
Linie PRE 243
Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Galaţi de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Constanţa de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 244
Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulGalaţi, Galaţi de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deGalaţi la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulConstanţa Constanţa de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deConstanţa la bugetul de stat
Linie PRE 245
Spitalul General Căi Ferate Galaţi Spitalul Clinic Căi Ferate Constanţa Spitalul General Căi Ferate Braşov
Linie PRE 246
Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Galaţi de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Constanţa de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Braşov de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 247
Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulGalaţi, Galaţi de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deGalaţi la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulConstanţa Constanţa de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deConstanţa la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulBraşov, Braşov de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBraşov la bugetul de stat
Linie PRE 248
Spitalul General Căi Ferate Galaţi Spitalul Clinic Căi Ferate Constanţa Spitalul General Căi Ferate Braşov Spitalul General Căi Ferate Paşcani
Linie PRE 249
Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Galaţi de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Constanţa de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Braşov de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Paşcani de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 250
Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulGalaţi, Galaţi de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deGalaţi la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulConstanţa Constanţa de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deConstanţa la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulBraşov, Braşov de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBraşov la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPaşcani, Paşcani de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deIaşi la bugetul de stat
Linie PRE 251
Spitalul General Căi Ferate Galaţi Spitalul Clinic Căi Ferate Constanţa Spitalul General Căi Ferate Braşov Spitalul General Căi Ferate Paşcani Spitalul General Căi Ferate Simeria
Linie PRE 252
Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Galaţi de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Constanţa de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Braşov de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Paşcani de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Simeria de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 253
Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulGalaţi, Galaţi de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deGalaţi la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulConstanţa Constanţa de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deConstanţa la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulBraşov, Braşov de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBraşov la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPaşcani, Paşcani de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deIaşi la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulSimeria, Simeria de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deHunedoara la bugetul de stat
Linie PRE 254
Spitalul General Căi Ferate Galaţi Spitalul Clinic Căi Ferate Constanţa Spitalul General Căi Ferate Braşov Spitalul General Căi Ferate Paşcani Spitalul General Căi Ferate Simeria Spitalul Clinic Căi Ferate Oradea
Linie PRE 255
Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Galaţi de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Constanţa de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Braşov de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Paşcani de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Simeria de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Oradea de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 256
Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulGalaţi, Galaţi de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deGalaţi la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulConstanţa Constanţa de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deConstanţa la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulBraşov, Braşov de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBraşov la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPaşcani, Paşcani de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deIaşi la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulSimeria, Simeria de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deHunedoara la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulOradea, Oradea de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBihor la bugetul de stat
Linie PRE 257
Spitalul General Căi Ferate Galaţi Spitalul Clinic Căi Ferate Constanţa Spitalul General Căi Ferate Braşov Spitalul General Căi Ferate Paşcani Spitalul General Căi Ferate Simeria Spitalul Clinic Căi Ferate Oradea Spitalul Clinic Căi Ferate Craiova
Linie PRE 258
Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Galaţi de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Constanţa de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Braşov de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Paşcani de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Simeria de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Oradea de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Craiova de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 259
Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulGalaţi, Galaţi de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deGalaţi la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulConstanţa Constanţa de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deConstanţa la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulBraşov, Braşov de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBraşov la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPaşcani, Paşcani de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deIaşi la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulSimeria, Simeria de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deHunedoara la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulOradea, Oradea de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBihor la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulCraiova, Craiova de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deDolj la bugetul de stat
Linie PRE 260
Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Galaţi de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Constanţa de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Braşov de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Paşcani de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Simeria de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Oradea de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Craiova de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Sibiu de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 261
Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulGalaţi, Galaţi de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deGalaţi la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulConstanţa Constanţa de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deConstanţa la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulBraşov, Braşov de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBraşov la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPaşcani, Paşcani de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deIaşi la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulSimeria, Simeria de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deHunedoara la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulOradea, Oradea de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBihor la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulCraiova, Craiova de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deDolj la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulSibiu, Sibiu de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deSibiu la bugetul de stat
Linie PRE 262
Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Galaţi de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Constanţa de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Braşov de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Paşcani de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Simeria de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Oradea de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Craiova de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Sibiu de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Drobeta-Turnu Severin de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 263
Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulGalaţi, Galaţi de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deGalaţi la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulConstanţa Constanţa de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deConstanţa la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulBraşov, Braşov de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBraşov la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPaşcani, Paşcani de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deIaşi la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulSimeria, Simeria de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deHunedoara la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulOradea, Oradea de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBihor la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulCraiova, Craiova de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deDolj la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulSibiu, Sibiu de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deSibiu la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulDrobetaDrobeta-Turnu Severin de asigurări sociale de Turnu sănătate şi din transferuri deSeverin, la bugetul de stat judeţul Mehedinţi
Linie PRE 264
Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 265
Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 266
Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 267
Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 268
Galaţi, judeţul Galaţi
Linie PRE 269
Spitalul Clinic Căi Ferate Constanţa
Linie PRE 270
Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Constanţa de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 271
Spitalul Clinic Căi Ferate Constanţa Spitalul General Căi Ferate Braşov
Linie PRE 272
Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Constanţa de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Braşov de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 273
Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulConstanţa Constanţa de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deConstanţa la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulBraşov, Braşov de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBraşov la bugetul de stat
Linie PRE 274
Spitalul Clinic Căi Ferate Constanţa Spitalul General Căi Ferate Braşov Spitalul General Căi Ferate Paşcani
Linie PRE 275
Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Constanţa de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Braşov de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Paşcani de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 276
Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulConstanţa Constanţa de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deConstanţa la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulBraşov, Braşov de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBraşov la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPaşcani, Paşcani de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deIaşi la bugetul de stat
Linie PRE 277
Spitalul Clinic Căi Ferate Constanţa Spitalul General Căi Ferate Braşov Spitalul General Căi Ferate Paşcani Spitalul General Căi Ferate Simeria
Linie PRE 278
Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Constanţa de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Braşov de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Paşcani de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Simeria de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 279
Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulConstanţa Constanţa de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deConstanţa la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulBraşov, Braşov de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBraşov la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPaşcani, Paşcani de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deIaşi la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulSimeria, Simeria de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deHunedoara la bugetul de stat
Linie PRE 280
Spitalul Clinic Căi Ferate Constanţa Spitalul General Căi Ferate Braşov Spitalul General Căi Ferate Paşcani Spitalul General Căi Ferate Simeria Spitalul Clinic Căi Ferate Oradea
Linie PRE 281
Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Constanţa de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Braşov de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Paşcani de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Simeria de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Oradea de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 282
Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulConstanţa Constanţa de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deConstanţa la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulBraşov, Braşov de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBraşov la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPaşcani, Paşcani de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deIaşi la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulSimeria, Simeria de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deHunedoara la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulOradea, Oradea de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBihor la bugetul de stat
Linie PRE 283
Spitalul Clinic Căi Ferate Constanţa Spitalul General Căi Ferate Braşov Spitalul General Căi Ferate Paşcani Spitalul General Căi Ferate Simeria Spitalul Clinic Căi Ferate Oradea Spitalul Clinic Căi Ferate Craiova
Linie PRE 284
Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Constanţa de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Braşov de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Paşcani de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Simeria de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Oradea de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Craiova de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 285
Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulConstanţa Constanţa de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deConstanţa la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulBraşov, Braşov de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBraşov la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPaşcani, Paşcani de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deIaşi la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulSimeria, Simeria de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deHunedoara la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulOradea, Oradea de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBihor la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulCraiova, Craiova de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deDolj la bugetul de stat
Linie PRE 286
Spitalul Clinic Căi Ferate Constanţa Spitalul General Căi Ferate Braşov Spitalul General Căi Ferate Paşcani Spitalul General Căi Ferate Simeria Spitalul Clinic Căi Ferate Oradea Spitalul Clinic Căi Ferate Craiova Spitalul General Căi Ferate Sibiu
Linie PRE 287
Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Constanţa de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Braşov de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Paşcani de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Simeria de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Oradea de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Craiova de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Sibiu de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 288
Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulConstanţa Constanţa de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deConstanţa la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulBraşov, Braşov de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBraşov la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPaşcani, Paşcani de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deIaşi la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulSimeria, Simeria de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deHunedoara la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulOradea, Oradea de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBihor la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulCraiova, Craiova de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deDolj la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulSibiu, Sibiu de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deSibiu la bugetul de stat
Linie PRE 289
Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Constanţa de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Braşov de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Paşcani de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Simeria de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Oradea de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Craiova de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Sibiu de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Drobeta-Turnu Severin de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 290
Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulConstanţa Constanţa de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deConstanţa la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulBraşov, Braşov de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBraşov la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPaşcani, Paşcani de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deIaşi la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulSimeria, Simeria de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deHunedoara la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulOradea, Oradea de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBihor la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulCraiova, Craiova de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deDolj la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulSibiu, Sibiu de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deSibiu la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulDrobetaDrobeta-Turnu Severin de asigurări sociale de Turnu sănătate şi din transferuri deSeverin, la bugetul de stat judeţul Mehedinţi
Linie PRE 291
Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 292
Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 293
Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 294
Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 295
Constanţa judeţul Constanţa
Linie PRE 296
Spitalul General Căi Ferate Braşov
Linie PRE 297
Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Braşov de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 298
Spitalul General Căi Ferate Braşov Spitalul General Căi Ferate Paşcani
Linie PRE 299
Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Braşov de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Paşcani de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 300
Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulBraşov, Braşov de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBraşov la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPaşcani, Paşcani de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deIaşi la bugetul de stat
Linie PRE 301
Spitalul General Căi Ferate Braşov Spitalul General Căi Ferate Paşcani Spitalul General Căi Ferate Simeria
Linie PRE 302
Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Braşov de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Paşcani de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Simeria de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 303
Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulBraşov, Braşov de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBraşov la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPaşcani, Paşcani de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deIaşi la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulSimeria, Simeria de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deHunedoara la bugetul de stat
Linie PRE 304
Spitalul General Căi Ferate Braşov Spitalul General Căi Ferate Paşcani Spitalul General Căi Ferate Simeria Spitalul Clinic Căi Ferate Oradea
Linie PRE 305
Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Braşov de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Paşcani de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Simeria de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Oradea de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 306
Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulBraşov, Braşov de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBraşov la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPaşcani, Paşcani de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deIaşi la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulSimeria, Simeria de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deHunedoara la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulOradea, Oradea de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBihor la bugetul de stat
Linie PRE 307
Spitalul General Căi Ferate Braşov Spitalul General Căi Ferate Paşcani Spitalul General Căi Ferate Simeria Spitalul Clinic Căi Ferate Oradea Spitalul Clinic Căi Ferate Craiova
Linie PRE 308
Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Braşov de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Paşcani de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Simeria de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Oradea de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Craiova de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 309
Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulBraşov, Braşov de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBraşov la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPaşcani, Paşcani de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deIaşi la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulSimeria, Simeria de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deHunedoara la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulOradea, Oradea de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBihor la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulCraiova, Craiova de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deDolj la bugetul de stat
Linie PRE 310
Spitalul General Căi Ferate Braşov Spitalul General Căi Ferate Paşcani Spitalul General Căi Ferate Simeria Spitalul Clinic Căi Ferate Oradea Spitalul Clinic Căi Ferate Craiova Spitalul General Căi Ferate Sibiu
Linie PRE 311
Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Braşov de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Paşcani de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Simeria de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Oradea de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Craiova de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Sibiu de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 312
Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulBraşov, Braşov de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBraşov la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPaşcani, Paşcani de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deIaşi la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulSimeria, Simeria de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deHunedoara la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulOradea, Oradea de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBihor la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulCraiova, Craiova de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deDolj la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulSibiu, Sibiu de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deSibiu la bugetul de stat
Linie PRE 313
Spitalul General Căi Ferate Braşov Spitalul General Căi Ferate Paşcani Spitalul General Căi Ferate Simeria Spitalul Clinic Căi Ferate Oradea Spitalul Clinic Căi Ferate Craiova Spitalul General Căi Ferate Sibiu Spitalul General Căi Ferate Drobeta-Turnu Severin
Linie PRE 314
Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Braşov de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Paşcani de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Simeria de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Oradea de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Craiova de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Sibiu de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Drobeta-Turnu Severin de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 315
Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulBraşov, Braşov de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBraşov la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPaşcani, Paşcani de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deIaşi la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulSimeria, Simeria de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deHunedoara la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulOradea, Oradea de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBihor la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulCraiova, Craiova de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deDolj la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulSibiu, Sibiu de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deSibiu la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulDrobetaDrobeta-Turnu Severin de asigurări sociale de Turnu sănătate şi din transferuri deSeverin, la bugetul de stat judeţul Mehedinţi
Linie PRE 316
Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 317
Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 318
Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 319
Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 320
Braşov, judeţul Braşov
Linie PRE 321
Spitalul General Căi Ferate Paşcani
Linie PRE 322
Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Paşcani de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 323
Spitalul General Căi Ferate Paşcani Spitalul General Căi Ferate Simeria
Linie PRE 324
Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Paşcani de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Simeria de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 325
Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPaşcani, Paşcani de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deIaşi la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulSimeria, Simeria de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deHunedoara la bugetul de stat
Linie PRE 326
Spitalul General Căi Ferate Paşcani Spitalul General Căi Ferate Simeria Spitalul Clinic Căi Ferate Oradea
Linie PRE 327
Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Paşcani de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Simeria de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Oradea de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 328
Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPaşcani, Paşcani de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deIaşi la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulSimeria, Simeria de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deHunedoara la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulOradea, Oradea de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBihor la bugetul de stat
Linie PRE 329
Spitalul General Căi Ferate Paşcani Spitalul General Căi Ferate Simeria Spitalul Clinic Căi Ferate Oradea Spitalul Clinic Căi Ferate Craiova
Linie PRE 330
Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Paşcani de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Simeria de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Oradea de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Craiova de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 331
Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPaşcani, Paşcani de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deIaşi la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulSimeria, Simeria de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deHunedoara la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulOradea, Oradea de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBihor la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulCraiova, Craiova de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deDolj la bugetul de stat
Linie PRE 332
Spitalul General Căi Ferate Paşcani Spitalul General Căi Ferate Simeria Spitalul Clinic Căi Ferate Oradea Spitalul Clinic Căi Ferate Craiova Spitalul General Căi Ferate Sibiu
Linie PRE 333
Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Paşcani de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Simeria de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Oradea de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Craiova de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Sibiu de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 334
Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPaşcani, Paşcani de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deIaşi la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulSimeria, Simeria de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deHunedoara la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulOradea, Oradea de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBihor la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulCraiova, Craiova de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deDolj la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulSibiu, Sibiu de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deSibiu la bugetul de stat
Linie PRE 335
Spitalul General Căi Ferate Paşcani Spitalul General Căi Ferate Simeria Spitalul Clinic Căi Ferate Oradea Spitalul Clinic Căi Ferate Craiova Spitalul General Căi Ferate Sibiu Spitalul General Căi Ferate Drobeta-Turnu Severin
Linie PRE 336
Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Paşcani de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Simeria de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Oradea de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Craiova de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Sibiu de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Drobeta-Turnu Severin de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 337
Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulPaşcani, Paşcani de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deIaşi la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulSimeria, Simeria de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deHunedoara la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulOradea, Oradea de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBihor la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulCraiova, Craiova de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deDolj la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulSibiu, Sibiu de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deSibiu la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulDrobetaDrobeta-Turnu Severin de asigurări sociale de Turnu sănătate şi din transferuri deSeverin, la bugetul de stat judeţul Mehedinţi
Linie PRE 338
Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 339
Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 340
Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 341
Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 342
Paşcani, judeţul Iaşi
Linie PRE 343
Spitalul General Căi Ferate Simeria
Linie PRE 344
Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Simeria de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 345
Spitalul General Căi Ferate Simeria Spitalul Clinic Căi Ferate Oradea
Linie PRE 346
Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Simeria de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Oradea de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 347
Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulSimeria, Simeria de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deHunedoara la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulOradea, Oradea de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBihor la bugetul de stat
Linie PRE 348
Spitalul General Căi Ferate Simeria Spitalul Clinic Căi Ferate Oradea Spitalul Clinic Căi Ferate Craiova
Linie PRE 349
Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Simeria de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Oradea de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Craiova de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 350
Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulSimeria, Simeria de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deHunedoara la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulOradea, Oradea de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBihor la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulCraiova, Craiova de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deDolj la bugetul de stat
Linie PRE 351
Spitalul General Căi Ferate Simeria Spitalul Clinic Căi Ferate Oradea Spitalul Clinic Căi Ferate Craiova Spitalul General Căi Ferate Sibiu
Linie PRE 352
Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Simeria de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Oradea de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Craiova de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Sibiu de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 353
Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulSimeria, Simeria de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deHunedoara la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulOradea, Oradea de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBihor la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulCraiova, Craiova de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deDolj la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulSibiu, Sibiu de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deSibiu la bugetul de stat
Linie PRE 354
Spitalul General Căi Ferate Simeria Spitalul Clinic Căi Ferate Oradea Spitalul Clinic Căi Ferate Craiova Spitalul General Căi Ferate Sibiu Spitalul General Căi Ferate Drobeta-Turnu Severin
Linie PRE 355
Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Simeria de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Oradea de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Craiova de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Sibiu de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Drobeta-Turnu Severin de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 356
Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulSimeria, Simeria de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deHunedoara la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulOradea, Oradea de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBihor la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulCraiova, Craiova de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deDolj la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulSibiu, Sibiu de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deSibiu la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulDrobetaDrobeta-Turnu Severin de asigurări sociale de Turnu sănătate şi din transferuri deSeverin, la bugetul de stat judeţul Mehedinţi
Linie PRE 357
Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 358
Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 359
Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 360
Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 361
Simeria, judeţul Hunedoara
Linie PRE 362
Spitalul Clinic Căi Ferate Oradea
Linie PRE 363
Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Oradea de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 364
Spitalul Clinic Căi Ferate Oradea Spitalul Clinic Căi Ferate Craiova
Linie PRE 365
Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Oradea de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Craiova de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 366
Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulOradea, Oradea de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBihor la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulCraiova, Craiova de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deDolj la bugetul de stat
Linie PRE 367
Spitalul Clinic Căi Ferate Oradea Spitalul Clinic Căi Ferate Craiova Spitalul General Căi Ferate Sibiu
Linie PRE 368
Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Oradea de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Craiova de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Sibiu de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 369
Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulOradea, Oradea de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBihor la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulCraiova, Craiova de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deDolj la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulSibiu, Sibiu de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deSibiu la bugetul de stat
Linie PRE 370
Spitalul Clinic Căi Ferate Oradea Spitalul Clinic Căi Ferate Craiova Spitalul General Căi Ferate Sibiu Spitalul General Căi Ferate Drobeta-Turnu Severin
Linie PRE 371
Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Oradea de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Craiova de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Sibiu de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Drobeta-Turnu Severin de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 372
Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulOradea, Oradea de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deBihor la bugetul de stat Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulCraiova, Craiova de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deDolj la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulSibiu, Sibiu de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deSibiu la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulDrobetaDrobeta-Turnu Severin de asigurări sociale de Turnu sănătate şi din transferuri deSeverin, la bugetul de stat judeţul Mehedinţi
Linie PRE 373
Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 374
Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 375
Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 376
Oradea, judeţul Bihor
Linie PRE 377
Spitalul Clinic Căi Ferate Craiova
Linie PRE 378
Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Craiova de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 379
Spitalul Clinic Căi Ferate Craiova Spitalul General Căi Ferate Sibiu
Linie PRE 380
Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Craiova de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Sibiu de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 381
Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulCraiova, Craiova de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deDolj la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulSibiu, Sibiu de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deSibiu la bugetul de stat
Linie PRE 382
Spitalul Clinic Căi Ferate Craiova Spitalul General Căi Ferate Sibiu Spitalul General Căi Ferate Drobeta-Turnu Severin
Linie PRE 383
Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Craiova de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Sibiu de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Drobeta-Turnu Severin de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 384
Spitalul Clinic Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulCraiova, Craiova de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deDolj la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulSibiu, Sibiu de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deSibiu la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulDrobetaDrobeta-Turnu Severin de asigurări sociale de Turnu sănătate şi din transferuri deSeverin, la bugetul de stat judeţul Mehedinţi
Linie PRE 385
Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 386
Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 387
Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 388
Craiova, judeţul Dolj
Linie PRE 389
Spitalul General Căi Ferate Sibiu
Linie PRE 390
Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Sibiu de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 391
Spitalul General Căi Ferate Sibiu Spitalul General Căi Ferate Drobeta-Turnu Severin
Linie PRE 392
Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Sibiu de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Drobeta-Turnu Severin de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 393
Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulSibiu, Sibiu de asigurări sociale de judeţul sănătate şi din transferuri deSibiu la bugetul de stat Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemulDrobetaDrobeta-Turnu Severin de asigurări sociale de Turnu sănătate şi din transferuri deSeverin, la bugetul de stat judeţul Mehedinţi
Linie PRE 394
Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 395
Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 396
Sibiu, judeţul Sibiu
Linie PRE 397
Spitalul General Căi Ferate Drobeta-Turnu Severin
Linie PRE 398
Spitalul General Căi Ferate Venituri proprii prin sistemul Drobeta-Turnu Severin de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 399
Venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi din transferuri de la bugetul de stat
Linie PRE 400
DrobetaTurnu Severin, judeţul Mehedinţi
Paragraf
NOTĂ:
Paragraf
Unităţile prevăzute la nr. crt. 1-15 pot utiliza pentru activităţile specifice cuprinse în anexa nr. 6 la Hotărârea Guvernului nr. 443/1998 privind reorganizarea şi finanţarea unor unităţi sanitare, cu modificările şi completările ulterioare, un număr maxim de 2.975 de posturi şi pot primi transferuri de la bugetul de stat. Numărul maxim de posturi care pot fi finanţate de la bugetul de stat se stabileşte pentru fiecare unitate prin ordin al ministrului transporturilor şi infrastructurii.
Paragraf
C. UNITĂŢILE*)
Paragraf
care funcţionează în subordinea Ministerului Transporturilor
Paragraf
şi Infrastructurii şi care se finanţează din venituri proprii
Paragraf
şi din subvenţii de la bugetul de stat, în condiţiile legii
NTA

Notă

Paragraf
*) Numărul maxim de posturi pentru unitatea de la nr. crt. 1 este de 93, pentru unitatea de la nr. crt. 2 este de 145, pentru unitatea de la nr. crt. 3 este de 120, iar pentru cea de la nr. crt. 4 este de 327.
PRE PRE_523
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_523
Linie PRE 1
Nr. crt.
Linie PRE 2
Denumirea unităţii
Linie PRE 3
Denumirea unităţii Sursa de finanţare
Linie PRE 4
Denumirea unităţii Clubul Sportiv "Rapid"
Linie PRE 5
Denumirea unităţii Sursa de finanţare Clubul Sportiv "Rapid" Venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, în condiţiile legii
Linie PRE 6
Denumirea unităţii Clubul Sportiv "Rapid" Agenţia Română de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare - ARSVOM
Linie PRE 7
Denumirea unităţii Sursa de finanţare Clubul Sportiv "Rapid" Venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, în condiţiile legii Agenţia Română de Salvare a Venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, Vieţii Omeneşti pe Mare - în condiţiile legii ARSVOM
Linie PRE 8
Denumirea unităţii Sursa de finanţare Localitatea Clubul Sportiv "Rapid" Venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat,Bucureşti în condiţiile legii Agenţia Română de Salvare a Venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat,Constanţa, Vieţii Omeneşti pe Mare - în condiţiile legii judeţul ARSVOM Constanţa
Linie PRE 9
Denumirea unităţii Clubul Sportiv "Rapid" Agenţia Română de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare - ARSVOM Şcoala Superioară de Aviaţie Civilă
Linie PRE 10
Denumirea unităţii Sursa de finanţare Clubul Sportiv "Rapid" Venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, în condiţiile legii Agenţia Română de Salvare a Venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, Vieţii Omeneşti pe Mare - în condiţiile legii ARSVOM Şcoala Superioară de Aviaţie Venituri proprii şi alocaţii de la bugetul de stat, Civilă în condiţiile legii
Linie PRE 11
Denumirea unităţii Sursa de finanţare Localitatea Clubul Sportiv "Rapid" Venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat,Bucureşti în condiţiile legii Agenţia Română de Salvare a Venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat,Constanţa, Vieţii Omeneşti pe Mare - în condiţiile legii judeţul ARSVOM Constanţa Şcoala Superioară de Aviaţie Venituri proprii şi alocaţii de la bugetul de stat, Bucureşti Civilă în condiţiile legii
Linie PRE 12
Denumirea unităţii Clubul Sportiv "Rapid" Agenţia Română de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare - ARSVOM Şcoala Superioară de Aviaţie Civilă Aeroclubul României
Linie PRE 13
Denumirea unităţii Clubul Sportiv "Rapid" Venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, în condiţiile legii Agenţia Română de Salvare a Venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, Vieţii Omeneşti pe Mare - în condiţiile legii ARSVOM Şcoala Superioară de Aviaţie Venituri proprii şi alocaţii de la bugetul de stat, Civilă în condiţiile legii Aeroclubul României Venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, în condiţiile legii
Linie PRE 14
Sursa de finanţare
Linie PRE 15
Sursa de finanţare Venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, în condiţiile legii
Linie PRE 16
Sursa de finanţare Venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, în condiţiile legii Venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, în condiţiile legii
Linie PRE 17
Sursa de finanţare Venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, în condiţiile legii Venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, în condiţiile legii Venituri proprii şi alocaţii de la bugetul de stat, în condiţiile legii
Linie PRE 18
Sursa de finanţare Venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, în condiţiile legii Venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, în condiţiile legii Venituri proprii şi alocaţii de la bugetul de stat, în condiţiile legii Venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, în condiţiile legii
Linie PRE 19
Localitatea
Linie PRE 20
Clubul Sportiv "Rapid"
Linie PRE 21
Clubul Sportiv "Rapid" Venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, în condiţiile legii
Linie PRE 22
Clubul Sportiv "Rapid" Agenţia Română de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare - ARSVOM
Linie PRE 23
Clubul Sportiv "Rapid" Venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, în condiţiile legii Agenţia Română de Salvare a Venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, Vieţii Omeneşti pe Mare - în condiţiile legii ARSVOM
Linie PRE 24
Clubul Sportiv "Rapid" Venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat,Bucureşti în condiţiile legii Agenţia Română de Salvare a Venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat,Constanţa, Vieţii Omeneşti pe Mare - în condiţiile legii judeţul ARSVOM Constanţa
Linie PRE 25
Clubul Sportiv "Rapid" Agenţia Română de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare - ARSVOM Şcoala Superioară de Aviaţie Civilă
Linie PRE 26
Clubul Sportiv "Rapid" Venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, în condiţiile legii Agenţia Română de Salvare a Venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, Vieţii Omeneşti pe Mare - în condiţiile legii ARSVOM Şcoala Superioară de Aviaţie Venituri proprii şi alocaţii de la bugetul de stat, Civilă în condiţiile legii
Linie PRE 27
Clubul Sportiv "Rapid" Venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat,Bucureşti în condiţiile legii Agenţia Română de Salvare a Venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat,Constanţa, Vieţii Omeneşti pe Mare - în condiţiile legii judeţul ARSVOM Constanţa Şcoala Superioară de Aviaţie Venituri proprii şi alocaţii de la bugetul de stat, Bucureşti Civilă în condiţiile legii
Linie PRE 28
Clubul Sportiv "Rapid" Agenţia Română de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare - ARSVOM Şcoala Superioară de Aviaţie Civilă Aeroclubul României
Linie PRE 29
Clubul Sportiv "Rapid" Venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, în condiţiile legii Agenţia Română de Salvare a Venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, Vieţii Omeneşti pe Mare - în condiţiile legii ARSVOM Şcoala Superioară de Aviaţie Venituri proprii şi alocaţii de la bugetul de stat, Civilă în condiţiile legii Aeroclubul României Venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, în condiţiile legii
Linie PRE 30
Clubul Sportiv "Rapid" Venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat,Bucureşti în condiţiile legii Agenţia Română de Salvare a Venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat,Constanţa, Vieţii Omeneşti pe Mare - în condiţiile legii judeţul ARSVOM Constanţa Şcoala Superioară de Aviaţie Venituri proprii şi alocaţii de la bugetul de stat, Bucureşti Civilă în condiţiile legii Aeroclubul României Venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat,Bucureşti în condiţiile legii
Linie PRE 31
Venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, în condiţiile legii
Linie PRE 32
Venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, în condiţiile legii Venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, în condiţiile legii
Linie PRE 33
Venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, în condiţiile legii Venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, în condiţiile legii Venituri proprii şi alocaţii de la bugetul de stat, în condiţiile legii
Linie PRE 34
Venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, în condiţiile legii Venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, în condiţiile legii Venituri proprii şi alocaţii de la bugetul de stat, în condiţiile legii Venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, în condiţiile legii
Linie PRE 35
Bucureşti
Linie PRE 36
Agenţia Română de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare - ARSVOM
Linie PRE 37
Agenţia Română de Salvare a Venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, Vieţii Omeneşti pe Mare - în condiţiile legii ARSVOM
Linie PRE 38
Agenţia Română de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare - ARSVOM Şcoala Superioară de Aviaţie Civilă
Linie PRE 39
Agenţia Română de Salvare a Venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, Vieţii Omeneşti pe Mare - în condiţiile legii ARSVOM Şcoala Superioară de Aviaţie Venituri proprii şi alocaţii de la bugetul de stat, Civilă în condiţiile legii
Linie PRE 40
Agenţia Română de Salvare a Venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat,Constanţa, Vieţii Omeneşti pe Mare - în condiţiile legii judeţul ARSVOM Constanţa Şcoala Superioară de Aviaţie Venituri proprii şi alocaţii de la bugetul de stat, Bucureşti Civilă în condiţiile legii
Linie PRE 41
Agenţia Română de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare - ARSVOM Şcoala Superioară de Aviaţie Civilă Aeroclubul României
Linie PRE 42
Agenţia Română de Salvare a Venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, Vieţii Omeneşti pe Mare - în condiţiile legii ARSVOM Şcoala Superioară de Aviaţie Venituri proprii şi alocaţii de la bugetul de stat, Civilă în condiţiile legii Aeroclubul României Venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, în condiţiile legii
Linie PRE 43
Agenţia Română de Salvare a Venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat,Constanţa, Vieţii Omeneşti pe Mare - în condiţiile legii judeţul ARSVOM Constanţa Şcoala Superioară de Aviaţie Venituri proprii şi alocaţii de la bugetul de stat, Bucureşti Civilă în condiţiile legii Aeroclubul României Venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat,Bucureşti în condiţiile legii
Linie PRE 44
Venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, în condiţiile legii
Linie PRE 45
Venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, în condiţiile legii Venituri proprii şi alocaţii de la bugetul de stat, în condiţiile legii
Linie PRE 46
Venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, în condiţiile legii Venituri proprii şi alocaţii de la bugetul de stat, în condiţiile legii Venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, în condiţiile legii
Linie PRE 47
Constanţa, judeţul Constanţa
Linie PRE 48
Constanţa, judeţul Constanţa Bucureşti
Linie PRE 49
Şcoala Superioară de Aviaţie Civilă
Linie PRE 50
Şcoala Superioară de Aviaţie Venituri proprii şi alocaţii de la bugetul de stat, Civilă în condiţiile legii
Linie PRE 51
Şcoala Superioară de Aviaţie Civilă Aeroclubul României
Linie PRE 52
Şcoala Superioară de Aviaţie Venituri proprii şi alocaţii de la bugetul de stat, Civilă în condiţiile legii Aeroclubul României Venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, în condiţiile legii
Linie PRE 53
Venituri proprii şi alocaţii de la bugetul de stat, în condiţiile legii
Linie PRE 54
Venituri proprii şi alocaţii de la bugetul de stat, în condiţiile legii Venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, în condiţiile legii
Linie PRE 55
Bucureşti
Linie PRE 56
Aeroclubul României
Linie PRE 57
Venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, în condiţiile legii
Linie PRE 58
Bucureşti
Paragraf
D. UNITĂŢILE
Paragraf
care funcţionează în subordinea
Paragraf
Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii
PRE PRE_527
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_527
Linie PRE 1
Nr. crt.
Linie PRE 2
Denumirea unităţii
Linie PRE 3
Denumirea unităţii Sursa de finanţare
Linie PRE 4
Denumirea unităţii Sursa de Localitatea finanţare
Linie PRE 5
Denumirea unităţii Centrul Român pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului din Transporturi Navale - CERONAV
Linie PRE 6
Denumirea unităţii Sursa de finanţare Centrul Român pentru Pregătirea şi PerfecţionareaVenituri proprii Personalului din Transporturi Navale - CERONAV
Linie PRE 7
Denumirea unităţii Sursa de Localitatea finanţare Centrul Român pentru Pregătirea şi PerfecţionareaVenituri propriiConstanţa, Personalului din Transporturi Navale - CERONAV judeţul Constanţa
Linie PRE 8
Denumirea unităţii Centrul Român pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului din Transporturi Navale - CERONAV Autoritatea Navală Română
Linie PRE 9
Denumirea unităţii Sursa de finanţare Centrul Român pentru Pregătirea şi PerfecţionareaVenituri proprii Personalului din Transporturi Navale - CERONAV Autoritatea Navală Română Venituri proprii
Linie PRE 10
Denumirea unităţii Sursa de Localitatea finanţare Centrul Român pentru Pregătirea şi PerfecţionareaVenituri propriiConstanţa, Personalului din Transporturi Navale - CERONAV judeţul Constanţa Autoritatea Navală Română Venituri propriiConstanţa, judeţul Constanţa
Linie PRE 11
Denumirea unităţii Centrul Român pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului din Transporturi Navale - CERONAV Autoritatea Navală Română Autoritatea Feroviară Română - AFER
Linie PRE 12
Denumirea unităţii Sursa de finanţare Centrul Român pentru Pregătirea şi PerfecţionareaVenituri proprii Personalului din Transporturi Navale - CERONAV Autoritatea Navală Română Venituri proprii Autoritatea Feroviară Română - AFER Venituri proprii
Linie PRE 13
Denumirea unităţii Sursa de Localitatea finanţare Centrul Român pentru Pregătirea şi PerfecţionareaVenituri propriiConstanţa, Personalului din Transporturi Navale - CERONAV judeţul Constanţa Autoritatea Navală Română Venituri propriiConstanţa, judeţul Constanţa Autoritatea Feroviară Română - AFER Venituri propriiBucureşti
Linie PRE 14
Denumirea unităţii Centrul Român pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului din Transporturi Navale - CERONAV Autoritatea Navală Română Autoritatea Feroviară Română - AFER Autoritatea Rutieră Română - ARR
Linie PRE 15
Denumirea unităţii Sursa de finanţare Centrul Român pentru Pregătirea şi PerfecţionareaVenituri proprii Personalului din Transporturi Navale - CERONAV Autoritatea Navală Română Venituri proprii Autoritatea Feroviară Română - AFER Venituri proprii Autoritatea Rutieră Română - ARR Venituri proprii
Linie PRE 16
Denumirea unităţii Sursa de Localitatea finanţare Centrul Român pentru Pregătirea şi PerfecţionareaVenituri propriiConstanţa, Personalului din Transporturi Navale - CERONAV judeţul Constanţa Autoritatea Navală Română Venituri propriiConstanţa, judeţul Constanţa Autoritatea Feroviară Română - AFER Venituri propriiBucureşti Autoritatea Rutieră Română - ARR Venituri propriiBucureşti
Linie PRE 17
Denumirea unităţii Centrul Român pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului din Transporturi Navale - CERONAV Autoritatea Navală Română Autoritatea Feroviară Română - AFER Autoritatea Rutieră Română - ARR Centrul de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile - CIAS
Linie PRE 18
Denumirea unităţii Centrul Român pentru Pregătirea şi PerfecţionareaVenituri proprii Personalului din Transporturi Navale - CERONAV Autoritatea Navală Română Venituri proprii Autoritatea Feroviară Română - AFER Venituri proprii Autoritatea Rutieră Română - ARR Venituri proprii Centrul de Investigaţii şi Analiză pentru Venituri proprii Siguranţa Aviaţiei Civile - CIAS
Linie PRE 19
Sursa de finanţare
Linie PRE 20
Localitatea
Linie PRE 21
Localitatea Constanţa, judeţul Constanţa
Linie PRE 22
Centrul Român pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului din Transporturi Navale - CERONAV
Linie PRE 23
Centrul Român pentru Pregătirea şi PerfecţionareaVenituri proprii Personalului din Transporturi Navale - CERONAV
Linie PRE 24
Centrul Român pentru Pregătirea şi PerfecţionareaVenituri propriiConstanţa, Personalului din Transporturi Navale - CERONAV judeţul Constanţa
Linie PRE 25
Centrul Român pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului din Transporturi Navale - CERONAV Autoritatea Navală Română
Linie PRE 26
Centrul Român pentru Pregătirea şi PerfecţionareaVenituri proprii Personalului din Transporturi Navale - CERONAV Autoritatea Navală Română Venituri proprii
Linie PRE 27
Centrul Român pentru Pregătirea şi PerfecţionareaVenituri propriiConstanţa, Personalului din Transporturi Navale - CERONAV judeţul Constanţa Autoritatea Navală Română Venituri propriiConstanţa, judeţul Constanţa
Linie PRE 28
Centrul Român pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului din Transporturi Navale - CERONAV Autoritatea Navală Română Autoritatea Feroviară Română - AFER
Linie PRE 29
Centrul Român pentru Pregătirea şi PerfecţionareaVenituri proprii Personalului din Transporturi Navale - CERONAV Autoritatea Navală Română Venituri proprii Autoritatea Feroviară Română - AFER Venituri proprii
Linie PRE 30
Centrul Român pentru Pregătirea şi PerfecţionareaVenituri propriiConstanţa, Personalului din Transporturi Navale - CERONAV judeţul Constanţa Autoritatea Navală Română Venituri propriiConstanţa, judeţul Constanţa Autoritatea Feroviară Română - AFER Venituri propriiBucureşti
Linie PRE 31
Centrul Român pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului din Transporturi Navale - CERONAV Autoritatea Navală Română Autoritatea Feroviară Română - AFER Autoritatea Rutieră Română - ARR
Linie PRE 32
Centrul Român pentru Pregătirea şi PerfecţionareaVenituri proprii Personalului din Transporturi Navale - CERONAV Autoritatea Navală Română Venituri proprii Autoritatea Feroviară Română - AFER Venituri proprii Autoritatea Rutieră Română - ARR Venituri proprii
Linie PRE 33
Centrul Român pentru Pregătirea şi PerfecţionareaVenituri propriiConstanţa, Personalului din Transporturi Navale - CERONAV judeţul Constanţa Autoritatea Navală Română Venituri propriiConstanţa, judeţul Constanţa Autoritatea Feroviară Română - AFER Venituri propriiBucureşti Autoritatea Rutieră Română - ARR Venituri propriiBucureşti
Linie PRE 34
Centrul Român pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului din Transporturi Navale - CERONAV Autoritatea Navală Română Autoritatea Feroviară Română - AFER Autoritatea Rutieră Română - ARR Centrul de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile - CIAS
Linie PRE 35
Centrul Român pentru Pregătirea şi PerfecţionareaVenituri proprii Personalului din Transporturi Navale - CERONAV Autoritatea Navală Română Venituri proprii Autoritatea Feroviară Română - AFER Venituri proprii Autoritatea Rutieră Română - ARR Venituri proprii Centrul de Investigaţii şi Analiză pentru Venituri proprii Siguranţa Aviaţiei Civile - CIAS
Linie PRE 36
Centrul Român pentru Pregătirea şi PerfecţionareaConstanţa, Personalului din Transporturi Navale - CERONAV judeţul Constanţa Autoritatea Navală Română Venituri propriiConstanţa, judeţul Constanţa Autoritatea Feroviară Română - AFER Venituri propriiBucureşti Autoritatea Rutieră Română - ARR Venituri propriiBucureşti Centrul de Investigaţii şi Analiză pentru Venituri propriiBucureşti Siguranţa Aviaţiei Civile - CIAS
Linie PRE 37
Venituri proprii
Linie PRE 38
Venituri proprii Venituri proprii
Linie PRE 39
Venituri proprii Venituri propriiConstanţa, judeţul Constanţa
Linie PRE 40
Constanţa, judeţul Constanţa
Linie PRE 41
Constanţa, judeţul Constanţa Constanţa, judeţul Constanţa
Linie PRE 42
Autoritatea Navală Română
Linie PRE 43
Autoritatea Navală Română Venituri proprii
Linie PRE 44
Autoritatea Navală Română Venituri propriiConstanţa, judeţul Constanţa
Linie PRE 45
Autoritatea Navală Română Autoritatea Feroviară Română - AFER
Linie PRE 46
Autoritatea Navală Română Venituri proprii Autoritatea Feroviară Română - AFER Venituri proprii
Linie PRE 47
Autoritatea Navală Română Venituri propriiConstanţa, judeţul Constanţa Autoritatea Feroviară Română - AFER Venituri propriiBucureşti
Linie PRE 48
Autoritatea Navală Română Autoritatea Feroviară Română - AFER Autoritatea Rutieră Română - ARR
Linie PRE 49
Autoritatea Navală Română Venituri proprii Autoritatea Feroviară Română - AFER Venituri proprii Autoritatea Rutieră Română - ARR Venituri proprii
Linie PRE 50
Autoritatea Navală Română Venituri propriiConstanţa, judeţul Constanţa Autoritatea Feroviară Română - AFER Venituri propriiBucureşti Autoritatea Rutieră Română - ARR Venituri propriiBucureşti
Linie PRE 51
Autoritatea Navală Română Autoritatea Feroviară Română - AFER Autoritatea Rutieră Română - ARR Centrul de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile - CIAS
Linie PRE 52
Autoritatea Navală Română Venituri proprii Autoritatea Feroviară Română - AFER Venituri proprii Autoritatea Rutieră Română - ARR Venituri proprii Centrul de Investigaţii şi Analiză pentru Venituri proprii Siguranţa Aviaţiei Civile - CIAS
Linie PRE 53
Autoritatea Navală Română Constanţa, judeţul Constanţa Autoritatea Feroviară Română - AFER Venituri propriiBucureşti Autoritatea Rutieră Română - ARR Venituri propriiBucureşti Centrul de Investigaţii şi Analiză pentru Venituri propriiBucureşti Siguranţa Aviaţiei Civile - CIAS
Linie PRE 54
Venituri proprii
Linie PRE 55
Constanţa, judeţul Constanţa
Linie PRE 56
Autoritatea Feroviară Română - AFER
Linie PRE 57
Autoritatea Feroviară Română - AFER Venituri proprii
Linie PRE 58
Autoritatea Feroviară Română - AFER Venituri propriiBucureşti
Linie PRE 59
Autoritatea Feroviară Română - AFER Autoritatea Rutieră Română - ARR
Linie PRE 60
Autoritatea Feroviară Română - AFER Venituri proprii Autoritatea Rutieră Română - ARR Venituri proprii
Linie PRE 61
Autoritatea Feroviară Română - AFER Venituri propriiBucureşti Autoritatea Rutieră Română - ARR Venituri propriiBucureşti
Linie PRE 62
Autoritatea Feroviară Română - AFER Autoritatea Rutieră Română - ARR Centrul de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile - CIAS
Linie PRE 63
Autoritatea Feroviară Română - AFER Venituri proprii Autoritatea Rutieră Română - ARR Venituri proprii Centrul de Investigaţii şi Analiză pentru Venituri proprii Siguranţa Aviaţiei Civile - CIAS
Linie PRE 64
Autoritatea Feroviară Română - AFER Bucureşti Autoritatea Rutieră Română - ARR Venituri propriiBucureşti Centrul de Investigaţii şi Analiză pentru Venituri propriiBucureşti Siguranţa Aviaţiei Civile - CIAS
Linie PRE 65
Venituri proprii
Linie PRE 66
Bucureşti
Linie PRE 67
Bucureşti Bucureşti
Linie PRE 68
Autoritatea Rutieră Română - ARR
Linie PRE 69
Autoritatea Rutieră Română - ARR Venituri proprii
Linie PRE 70
Autoritatea Rutieră Română - ARR Venituri propriiBucureşti
Linie PRE 71
Autoritatea Rutieră Română - ARR Centrul de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile - CIAS
Linie PRE 72
Autoritatea Rutieră Română - ARR Venituri proprii Centrul de Investigaţii şi Analiză pentru Venituri proprii Siguranţa Aviaţiei Civile - CIAS
Linie PRE 73
Autoritatea Rutieră Română - ARR Bucureşti Centrul de Investigaţii şi Analiză pentru Venituri propriiBucureşti Siguranţa Aviaţiei Civile - CIAS
Linie PRE 74
Venituri proprii
Linie PRE 75
Bucureşti
Linie PRE 76
Centrul de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile - CIAS
Linie PRE 77
Centrul de Investigaţii şi Analiză pentru Venituri proprii Siguranţa Aviaţiei Civile - CIAS
Linie PRE 78
Centrul de Investigaţii şi Analiză pentru Bucureşti Siguranţa Aviaţiei Civile - CIAS
Linie PRE 79
Venituri proprii
Linie PRE 80
Bucureşti
Paragraf
E. UNITĂŢILE
Paragraf
care funcţionează în coordonarea
Paragraf
Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii
PRE PRE_531
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_531
Linie PRE 1
Nr. crt.
Linie PRE 2
Denumirea unităţii
Linie PRE 3
Denumirea unităţii Localitatea
Linie PRE 4
Denumirea unităţii Casa Asigurărilor de Sănătate a Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului
Linie PRE 5
Localitatea
Linie PRE 6
Casa Asigurărilor de Sănătate a Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului
Linie PRE 7
Casa Asigurărilor de Sănătate a Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului
Linie PRE 8
Bucureşti
Paragraf
F. UNITĂŢILE*)
Paragraf
care funcţionează sub autoritatea
Paragraf
Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii
Paragraf
*) Unităţile prevăzute la nr. crt. 25-28 sunt cuprinse în programul de privatizare al Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii.
PRE PRE_537
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_537
Linie PRE 1
Nr. crt.
Linie PRE 2
Denumirea unităţii
Linie PRE 3
Denumirea unităţii Localitatea
Linie PRE 4
Denumirea unităţii Societatea Naţională a Căilor Ferate Române - S.N.C.F.R. - R.A.
Linie PRE 5
Denumirea unităţii Localitatea Societatea Naţională a Căilor Ferate Române - S.N.C.F.R. - R.A.Bucureşti
Linie PRE 6
Denumirea unităţii Societatea Naţională a Căilor Ferate Române - S.N.C.F.R. - R.A. Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A.
Linie PRE 7
Denumirea unităţii Localitatea Societatea Naţională a Căilor Ferate Române - S.N.C.F.R. - R.A.Bucureşti Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. Bucureşti
Linie PRE 8
Denumirea unităţii Societatea Naţională a Căilor Ferate Române - S.N.C.F.R. - R.A. Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. - Marfă" - S.A.
Linie PRE 9
Denumirea unităţii Localitatea Societatea Naţională a Căilor Ferate Române - S.N.C.F.R. - R.A.Bucureşti Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. Bucureşti Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. - Marfă" - S.A. Bucureşti
Linie PRE 10
Denumirea unităţii Societatea Naţională a Căilor Ferate Române - S.N.C.F.R. - R.A. Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. - Marfă" - S.A. Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A.
Linie PRE 11
Denumirea unităţii Localitatea Societatea Naţională a Căilor Ferate Române - S.N.C.F.R. - R.A.Bucureşti Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. Bucureşti Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. - Marfă" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. Bucureşti
Linie PRE 12
Denumirea unităţii Societatea Naţională a Căilor Ferate Române - S.N.C.F.R. - R.A. Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. - Marfă" - S.A. Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A.
Linie PRE 13
Denumirea unităţii Localitatea Societatea Naţională a Căilor Ferate Române - S.N.C.F.R. - R.A.Bucureşti Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. Bucureşti Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. - Marfă" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. Bucureşti Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Bucureşti
Linie PRE 14
Denumirea unităţii Societatea Naţională a Căilor Ferate Române - S.N.C.F.R. - R.A. Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. - Marfă" - S.A. Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A.
Linie PRE 15
Denumirea unităţii Localitatea Societatea Naţională a Căilor Ferate Române - S.N.C.F.R. - R.A.Bucureşti Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. Bucureşti Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. - Marfă" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. Bucureşti Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Bucureşti Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Bucureşti
Linie PRE 16
Denumirea unităţii Societatea Naţională a Căilor Ferate Române - S.N.C.F.R. - R.A. Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. - Marfă" - S.A. Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A.
Linie PRE 17
Denumirea unităţii Localitatea Societatea Naţională a Căilor Ferate Române - S.N.C.F.R. - R.A.Bucureşti Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. Bucureşti Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. - Marfă" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. Bucureşti Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Bucureşti Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Bucureşti Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Bucureşti
Linie PRE 18
Denumirea unităţii Societatea Naţională a Căilor Ferate Române - S.N.C.F.R. - R.A. Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. - Marfă" - S.A. Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti" - S.A.
Linie PRE 19
Denumirea unităţii Localitatea Societatea Naţională a Căilor Ferate Române - S.N.C.F.R. - R.A.Bucureşti Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. Bucureşti Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. - Marfă" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. Bucureşti Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Bucureşti Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Bucureşti Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Bucureşti Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni Bucureşti" - S.A.
Linie PRE 20
Denumirea unităţii Societatea Naţională a Căilor Ferate Române - S.N.C.F.R. - R.A. Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. - Marfă" - S.A. Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A.
Linie PRE 21
Denumirea unităţii Localitatea Societatea Naţională a Căilor Ferate Române - S.N.C.F.R. - R.A.Bucureşti Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. Bucureşti Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. - Marfă" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. Bucureşti Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Bucureşti Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Bucureşti Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Bucureşti Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Bucureşti
Linie PRE 22
Denumirea unităţii Societatea Naţională a Căilor Ferate Române - S.N.C.F.R. - R.A. Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. - Marfă" - S.A. Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa" - S.A.
Linie PRE 23
Denumirea unităţii Localitatea Societatea Naţională a Căilor Ferate Române - S.N.C.F.R. - R.A.Bucureşti Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. Bucureşti Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. - Marfă" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. Bucureşti Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Bucureşti Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Bucureşti Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Bucureşti Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail comuna Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa
Linie PRE 24
Denumirea unităţii Societatea Naţională a Căilor Ferate Române - S.N.C.F.R. - R.A. Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. - Marfă" - S.A. Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A.
Linie PRE 25
Denumirea unităţii Localitatea Societatea Naţională a Căilor Ferate Române - S.N.C.F.R. - R.A.Bucureşti Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. Bucureşti Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. - Marfă" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. Bucureşti Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Bucureşti Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Bucureşti Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Bucureşti Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail comuna Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş
Linie PRE 26
Denumirea unităţii Societatea Naţională a Căilor Ferate Române - S.N.C.F.R. - R.A. Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. - Marfă" - S.A. Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA"
Linie PRE 27
Denumirea unităţii Localitatea Societatea Naţională a Căilor Ferate Române - S.N.C.F.R. - R.A.Bucureşti Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. Bucureşti Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. - Marfă" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. Bucureşti Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Bucureşti Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Bucureşti Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Bucureşti Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail comuna Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti
Linie PRE 28
Denumirea unităţii Societatea Naţională a Căilor Ferate Române - S.N.C.F.R. - R.A.Bucureşti Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. Bucureşti Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. - Marfă" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. Bucureşti Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Bucureşti Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Bucureşti Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Bucureşti Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail comuna Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Bucureşti Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov
Linie PRE 29
Localitatea
Linie PRE 30
Societatea Naţională a Căilor Ferate Române - S.N.C.F.R. - R.A.
Linie PRE 31
Societatea Naţională a Căilor Ferate Române - S.N.C.F.R. - R.A.Bucureşti
Linie PRE 32
Societatea Naţională a Căilor Ferate Române - S.N.C.F.R. - R.A. Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A.
Linie PRE 33
Societatea Naţională a Căilor Ferate Române - S.N.C.F.R. - R.A.Bucureşti Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. Bucureşti
Linie PRE 34
Societatea Naţională a Căilor Ferate Române - S.N.C.F.R. - R.A. Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. - Marfă" - S.A.
Linie PRE 35
Societatea Naţională a Căilor Ferate Române - S.N.C.F.R. - R.A.Bucureşti Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. Bucureşti Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. - Marfă" - S.A. Bucureşti
Linie PRE 36
Societatea Naţională a Căilor Ferate Române - S.N.C.F.R. - R.A. Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. - Marfă" - S.A. Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A.
Linie PRE 37
Societatea Naţională a Căilor Ferate Române - S.N.C.F.R. - R.A.Bucureşti Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. Bucureşti Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. - Marfă" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. Bucureşti
Linie PRE 38
Societatea Naţională a Căilor Ferate Române - S.N.C.F.R. - R.A. Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. - Marfă" - S.A. Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A.
Linie PRE 39
Societatea Naţională a Căilor Ferate Române - S.N.C.F.R. - R.A.Bucureşti Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. Bucureşti Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. - Marfă" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. Bucureşti Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Bucureşti
Linie PRE 40
Societatea Naţională a Căilor Ferate Române - S.N.C.F.R. - R.A. Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. - Marfă" - S.A. Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A.
Linie PRE 41
Societatea Naţională a Căilor Ferate Române - S.N.C.F.R. - R.A.Bucureşti Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. Bucureşti Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. - Marfă" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. Bucureşti Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Bucureşti Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Bucureşti
Linie PRE 42
Societatea Naţională a Căilor Ferate Române - S.N.C.F.R. - R.A. Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. - Marfă" - S.A. Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A.
Linie PRE 43
Societatea Naţională a Căilor Ferate Române - S.N.C.F.R. - R.A.Bucureşti Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. Bucureşti Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. - Marfă" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. Bucureşti Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Bucureşti Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Bucureşti Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Bucureşti
Linie PRE 44
Societatea Naţională a Căilor Ferate Române - S.N.C.F.R. - R.A. Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. - Marfă" - S.A. Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti" - S.A.
Linie PRE 45
Societatea Naţională a Căilor Ferate Române - S.N.C.F.R. - R.A.Bucureşti Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. Bucureşti Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. - Marfă" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. Bucureşti Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Bucureşti Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Bucureşti Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Bucureşti Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni Bucureşti" - S.A.
Linie PRE 46
Societatea Naţională a Căilor Ferate Române - S.N.C.F.R. - R.A. Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. - Marfă" - S.A. Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A.
Linie PRE 47
Societatea Naţională a Căilor Ferate Române - S.N.C.F.R. - R.A.Bucureşti Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. Bucureşti Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. - Marfă" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. Bucureşti Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Bucureşti Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Bucureşti Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Bucureşti Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Bucureşti
Linie PRE 48
Societatea Naţională a Căilor Ferate Române - S.N.C.F.R. - R.A. Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. Bucureşti Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. - Marfă" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. Bucureşti Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Bucureşti Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Bucureşti Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Bucureşti Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail comuna Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa
Linie PRE 49
Bucureşti
Linie PRE 50
Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A.
Linie PRE 51
Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. Bucureşti
Linie PRE 52
Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. - Marfă" - S.A.
Linie PRE 53
Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. Bucureşti Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. - Marfă" - S.A. Bucureşti
Linie PRE 54
Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. - Marfă" - S.A. Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A.
Linie PRE 55
Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. Bucureşti Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. - Marfă" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. Bucureşti
Linie PRE 56
Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. - Marfă" - S.A. Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A.
Linie PRE 57
Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. Bucureşti Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. - Marfă" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. Bucureşti Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Bucureşti
Linie PRE 58
Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. - Marfă" - S.A. Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A.
Linie PRE 59
Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. Bucureşti Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. - Marfă" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. Bucureşti Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Bucureşti Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Bucureşti
Linie PRE 60
Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. - Marfă" - S.A. Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A.
Linie PRE 61
Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. Bucureşti Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. - Marfă" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. Bucureşti Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Bucureşti Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Bucureşti Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Bucureşti
Linie PRE 62
Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. - Marfă" - S.A. Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti" - S.A.
Linie PRE 63
Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. Bucureşti Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. - Marfă" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. Bucureşti Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Bucureşti Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Bucureşti Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Bucureşti Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni Bucureşti" - S.A.
Linie PRE 64
Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. - Marfă" - S.A. Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A.
Linie PRE 65
Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. Bucureşti Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. - Marfă" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. Bucureşti Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Bucureşti Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Bucureşti Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Bucureşti Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Bucureşti
Linie PRE 66
Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. - Marfă" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. Bucureşti Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Bucureşti Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Bucureşti Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Bucureşti Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail comuna Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa
Linie PRE 67
Bucureşti
Linie PRE 68
3.Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. - Marfă" - S.A. 4.Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. 5.Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. 6.Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. 7.Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. 8.Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti" - S.A. 9.Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. 10.Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. 11.Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A. 12.Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA"
Linie PRE 69
3.Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. - Marfă" - S.A. Bucureşti 4.Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. Bucureşti 5.Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Bucureşti 6.Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Bucureşti 7.Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Bucureşti 8.Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni Bucureşti" - S.A. 9.Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Bucureşti 10.Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail comuna Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa 11.Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş 12.Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti
Linie PRE 70
3.Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. - Marfă" - S.A. 4.Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. 5.Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. 6.Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. 7.Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. 8.Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti" - S.A. 9.Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. 10.Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. 11.Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A. 12.Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" 13.Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" 14.Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. 15.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa 16.Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. 17.Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A. 18.Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" 19.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. 20.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. 21.Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A.
Linie PRE 71
3.Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. - Marfă" - S.A. Bucureşti 4.Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. Bucureşti 5.Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Bucureşti 6.Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Bucureşti 7.Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Bucureşti 8.Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni Bucureşti" - S.A. 9.Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Bucureşti 10.Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail comuna Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa 11.Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş 12.Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti 13.Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Bucureşti 14.Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov 15.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa 16.Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa 17.Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa 18.Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi 19.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi 20.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu 21.Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti
Linie PRE 72
3.Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. - Marfă" - S.A. 4.Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. 5.Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. 6.Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. 7.Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. 8.Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti" - S.A. 9.Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. 10.Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. 11.Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A. 12.Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" 13.Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" 14.Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. 15.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa 16.Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. 17.Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A. 18.Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" 19.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. 20.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. 21.Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. 22.Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. 23.Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - S.A. 24.Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. 25.Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău" - S.A. 26.Societatea Comercială "Stard" - S.A.
Linie PRE 73
3. Bucureşti 4.Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. Bucureşti 5.Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Bucureşti 6.Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Bucureşti 7.Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Bucureşti 8.Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni Bucureşti" - S.A. 9.Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Bucureşti 10.Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail comuna Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa 11.Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş 12.Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti 13.Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Bucureşti 14.Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov 15.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa 16.Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa 17.Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa 18.Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi 19.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi 20.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu 21.Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti 22.Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Bucureşti 23.Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - Constanţa S.A. judeţul Constanţa 24.Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Bucureşti 25.Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău, Bacău" - S.A. judeţul Bacău 26.Societatea Comercială "Stard" - S.A. Feteşti, judeţul Constanţa
Linie PRE 74
Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. - Marfă" - S.A.
Linie PRE 75
Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. - Marfă" - S.A. Bucureşti
Linie PRE 76
Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. - Marfă" - S.A. Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A.
Linie PRE 77
Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. - Marfă" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. Bucureşti
Linie PRE 78
Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. - Marfă" - S.A. Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A.
Linie PRE 79
Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. - Marfă" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. Bucureşti Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Bucureşti
Linie PRE 80
Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. - Marfă" - S.A. Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A.
Linie PRE 81
Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. - Marfă" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. Bucureşti Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Bucureşti Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Bucureşti
Linie PRE 82
Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. - Marfă" - S.A. Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A.
Linie PRE 83
Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. - Marfă" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. Bucureşti Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Bucureşti Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Bucureşti Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Bucureşti
Linie PRE 84
Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. - Marfă" - S.A. Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti" - S.A.
Linie PRE 85
Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. - Marfă" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. Bucureşti Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Bucureşti Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Bucureşti Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Bucureşti Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni Bucureşti" - S.A.
Linie PRE 86
Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. - Marfă" - S.A. Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A.
Linie PRE 87
Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. - Marfă" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. Bucureşti Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Bucureşti Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Bucureşti Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Bucureşti Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Bucureşti
Linie PRE 88
Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. - Marfă" - S.A. Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa" - S.A.
Linie PRE 89
Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. - Marfă" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. Bucureşti Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Bucureşti Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Bucureşti Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Bucureşti Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail comuna Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa
Linie PRE 90
Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. - Marfă" - S.A. Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A.
Linie PRE 91
Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. - Marfă" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. Bucureşti Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Bucureşti Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Bucureşti Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Bucureşti Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail comuna Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş
Linie PRE 92
Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. - Marfă" - S.A. Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA"
Linie PRE 93
Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. - Marfă" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. Bucureşti Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Bucureşti Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Bucureşti Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Bucureşti Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail comuna Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti
Linie PRE 94
Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. - Marfă" - S.A. Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română"
Linie PRE 95
Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. - Marfă" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. Bucureşti Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Bucureşti Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Bucureşti Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Bucureşti Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail comuna Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Bucureşti
Linie PRE 96
Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. - Marfă" - S.A. Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A.
Linie PRE 97
Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. - Marfă" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. Bucureşti Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Bucureşti Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Bucureşti Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Bucureşti Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail comuna Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Bucureşti Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov
Linie PRE 98
Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. - Marfă" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. Bucureşti Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Bucureşti Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Bucureşti Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Bucureşti Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail comuna Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Bucureşti Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa
Linie PRE 99
Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. - Marfă" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. Bucureşti Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Bucureşti Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Bucureşti Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Bucureşti Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail comuna Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Bucureşti Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa
Linie PRE 100
Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. - Marfă" - S.A. Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A.
Linie PRE 101
Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. - Marfă" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. Bucureşti Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Bucureşti Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Bucureşti Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Bucureşti Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail comuna Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Bucureşti Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti
Linie PRE 102
Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. - Marfă" - S.A. Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - S.A. Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău" - S.A. Societatea Comercială "Stard" - S.A.
Linie PRE 103
Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. - Marfă" - S.A. Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. Bucureşti Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Bucureşti Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Bucureşti Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Bucureşti Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail comuna Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Bucureşti Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - Constanţa S.A. judeţul Constanţa Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău, Bacău" - S.A. judeţul Bacău Societatea Comercială "Stard" - S.A. Feteşti, judeţul Constanţa
Linie PRE 104
Bucureşti
Linie PRE 105
Bucureşti Bucureşti
Linie PRE 106
Bucureşti Bucureşti Bucureşti
Linie PRE 107
Bucureşti Bucureşti Bucureşti Bucureşti Bucureşti Otopeni Bucureşti comuna Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa Timişoara judeţul Timiş Bucureşti
Linie PRE 108
Bucureşti Bucureşti Bucureşti Bucureşti Bucureşti Otopeni Bucureşti comuna Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa Timişoara judeţul Timiş Bucureşti Bucureşti Otopeni, judeţul Ilfov Constanţa judeţul Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Galaţi, judeţul Galaţi Galaţi, judeţul Galaţi Giurgiu, judeţul Giurgiu Bucureşti
Linie PRE 109
Bucureşti Bucureşti Bucureşti Bucureşti Bucureşti Otopeni Bucureşti comuna Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa Timişoara judeţul Timiş Bucureşti Bucureşti Otopeni, judeţul Ilfov Constanţa judeţul Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Galaţi, judeţul Galaţi Galaţi, judeţul Galaţi Giurgiu, judeţul Giurgiu Bucureşti Bucureşti Constanţa judeţul Constanţa Bucureşti Bacău, judeţul Bacău Feteşti, judeţul Constanţa
Linie PRE 110
4.Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. 5.Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. 6.Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. 7.Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. 8.Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti" - S.A. 9.Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. 10.Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. 11.Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A. 12.Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA"
Linie PRE 111
4.Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. Bucureşti 5.Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Bucureşti 6.Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Bucureşti 7.Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Bucureşti 8.Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni Bucureşti" - S.A. 9.Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Bucureşti 10.Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail comuna Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa 11.Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş 12.Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti
Linie PRE 112
4.Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. 5.Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. 6.Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. 7.Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. 8.Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti" - S.A. 9.Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. 10.Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. 11.Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A. 12.Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" 13.Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" 14.Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. 15.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa 16.Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. 17.Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A. 18.Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" 19.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. 20.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. 21.Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A.
Linie PRE 113
4.Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. Bucureşti 5.Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Bucureşti 6.Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Bucureşti 7.Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Bucureşti 8.Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni Bucureşti" - S.A. 9.Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Bucureşti 10.Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail comuna Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa 11.Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş 12.Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti 13.Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Bucureşti 14.Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov 15.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa 16.Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa 17.Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa 18.Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi 19.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi 20.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu 21.Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti
Linie PRE 114
4.Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. 5.Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. 6.Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. 7.Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. 8.Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti" - S.A. 9.Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. 10.Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. 11.Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A. 12.Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" 13.Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" 14.Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. 15.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa 16.Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. 17.Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A. 18.Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" 19.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. 20.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. 21.Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. 22.Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. 23.Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - S.A. 24.Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. 25.Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău" - S.A. 26.Societatea Comercială "Stard" - S.A.
Linie PRE 115
4. Bucureşti 5.Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Bucureşti 6.Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Bucureşti 7.Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Bucureşti 8.Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni Bucureşti" - S.A. 9.Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Bucureşti 10.Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail comuna Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa 11.Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş 12.Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti 13.Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Bucureşti 14.Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov 15.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa 16.Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa 17.Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa 18.Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi 19.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi 20.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu 21.Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti 22.Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Bucureşti 23.Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - Constanţa S.A. judeţul Constanţa 24.Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Bucureşti 25.Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău, Bacău" - S.A. judeţul Bacău 26.Societatea Comercială "Stard" - S.A. Feteşti, judeţul Constanţa
Linie PRE 116
Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A.
Linie PRE 117
Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. Bucureşti
Linie PRE 118
Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A.
Linie PRE 119
Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. Bucureşti Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Bucureşti
Linie PRE 120
Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A.
Linie PRE 121
Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. Bucureşti Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Bucureşti Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Bucureşti
Linie PRE 122
Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A.
Linie PRE 123
Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. Bucureşti Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Bucureşti Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Bucureşti Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Bucureşti
Linie PRE 124
Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti" - S.A.
Linie PRE 125
Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. Bucureşti Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Bucureşti Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Bucureşti Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Bucureşti Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni Bucureşti" - S.A.
Linie PRE 126
Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A.
Linie PRE 127
Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. Bucureşti Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Bucureşti Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Bucureşti Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Bucureşti Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Bucureşti
Linie PRE 128
Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa" - S.A.
Linie PRE 129
Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. Bucureşti Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Bucureşti Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Bucureşti Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Bucureşti Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail comuna Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa
Linie PRE 130
Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A.
Linie PRE 131
Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. Bucureşti Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Bucureşti Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Bucureşti Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Bucureşti Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail comuna Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş
Linie PRE 132
Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA"
Linie PRE 133
Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. Bucureşti Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Bucureşti Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Bucureşti Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Bucureşti Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail comuna Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti
Linie PRE 134
Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A.
Linie PRE 135
Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. Bucureşti Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Bucureşti Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Bucureşti Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Bucureşti Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail comuna Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Bucureşti Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov
Linie PRE 136
Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa
Linie PRE 137
Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. Bucureşti Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Bucureşti Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Bucureşti Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Bucureşti Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail comuna Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Bucureşti Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa
Linie PRE 138
Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. Bucureşti Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Bucureşti Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Bucureşti Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Bucureşti Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail comuna Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Bucureşti Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa
Linie PRE 139
Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A.
Linie PRE 140
Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. Bucureşti Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Bucureşti Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Bucureşti Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Bucureşti Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail comuna Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Bucureşti Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti
Linie PRE 141
Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - S.A. Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău" - S.A. Societatea Comercială "Stard" - S.A.
Linie PRE 142
Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Bucureşti Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Bucureşti Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Bucureşti Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail comuna Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Bucureşti Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - Constanţa S.A. judeţul Constanţa Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău, Bacău" - S.A. judeţul Bacău Societatea Comercială "Stard" - S.A. Feteşti, judeţul Constanţa
Linie PRE 143
Bucureşti
Linie PRE 144
Bucureşti Bucureşti Bucureşti Bucureşti Otopeni Bucureşti comuna Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa Timişoara judeţul Timiş Bucureşti
Linie PRE 145
Bucureşti Bucureşti Bucureşti Bucureşti Otopeni Bucureşti comuna Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa Timişoara judeţul Timiş Bucureşti Bucureşti Otopeni, judeţul Ilfov Constanţa judeţul Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Galaţi, judeţul Galaţi Galaţi, judeţul Galaţi Giurgiu, judeţul Giurgiu Bucureşti
Linie PRE 146
Bucureşti Bucureşti Bucureşti Bucureşti Otopeni Bucureşti comuna Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa Timişoara judeţul Timiş Bucureşti Bucureşti Otopeni, judeţul Ilfov Constanţa judeţul Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Galaţi, judeţul Galaţi Galaţi, judeţul Galaţi Giurgiu, judeţul Giurgiu Bucureşti Bucureşti Constanţa judeţul Constanţa Bucureşti Bacău, judeţul Bacău Feteşti, judeţul Constanţa
Linie PRE 147
Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A.
Linie PRE 148
Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Bucureşti
Linie PRE 149
Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A.
Linie PRE 150
Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Bucureşti Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Bucureşti
Linie PRE 151
Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A.
Linie PRE 152
Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Bucureşti Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Bucureşti Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Bucureşti
Linie PRE 153
Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti" - S.A.
Linie PRE 154
Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Bucureşti Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Bucureşti Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Bucureşti Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni Bucureşti" - S.A.
Linie PRE 155
Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A.
Linie PRE 156
Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Bucureşti Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Bucureşti Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Bucureşti Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Bucureşti
Linie PRE 157
Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa" - S.A.
Linie PRE 158
Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Bucureşti Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Bucureşti Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Bucureşti Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail comuna Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa
Linie PRE 159
Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A.
Linie PRE 160
Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Bucureşti Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Bucureşti Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Bucureşti Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail comuna Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş
Linie PRE 161
Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA"
Linie PRE 162
Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Bucureşti Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Bucureşti Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Bucureşti Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail comuna Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti
Linie PRE 163
Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A. Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Bucureşti Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Bucureşti Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail comuna Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Bucureşti
Linie PRE 164
Bucureşti
Linie PRE 165
Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A.
Linie PRE 166
Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Bucureşti
Linie PRE 167
Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A.
Linie PRE 168
Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Bucureşti Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Bucureşti
Linie PRE 169
Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti" - S.A.
Linie PRE 170
Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Bucureşti Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Bucureşti Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni Bucureşti" - S.A.
Linie PRE 171
Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A.
Linie PRE 172
Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Bucureşti Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Bucureşti Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Bucureşti
Linie PRE 173
Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa" - S.A.
Linie PRE 174
Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Bucureşti Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Bucureşti Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail comuna Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa
Linie PRE 175
Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A.
Linie PRE 176
Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Bucureşti Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Bucureşti Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail comuna Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş
Linie PRE 177
Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA"
Linie PRE 178
Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Bucureşti Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Bucureşti Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail comuna Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti
Linie PRE 179
Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română"
Linie PRE 180
Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Bucureşti Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Bucureşti Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail comuna Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Bucureşti
Linie PRE 181
Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Bucureşti Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail comuna Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Bucureşti Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov
Linie PRE 182
Bucureşti
Linie PRE 183
7.Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. 8.Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti" - S.A. 9.Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. 10.Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. 11.Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A. 12.Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" 13.Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" 14.Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. 15.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa 16.Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. 17.Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A. 18.Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" 19.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. 20.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. 21.Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A.
Linie PRE 184
7.Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Bucureşti 8.Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni Bucureşti" - S.A. 9.Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Bucureşti 10.Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail comuna Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa 11.Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş 12.Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti 13.Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Bucureşti 14.Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov 15.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa 16.Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa 17.Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa 18.Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi 19.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi 20.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu 21.Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti
Linie PRE 185
7.Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. 8.Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti" - S.A. 9.Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. 10.Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. 11.Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A. 12.Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" 13.Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" 14.Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. 15.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa 16.Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. 17.Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A. 18.Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" 19.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. 20.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. 21.Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. 22.Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. 23.Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - S.A. 24.Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. 25.Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău" - S.A. 26.Societatea Comercială "Stard" - S.A.
Linie PRE 186
7. Bucureşti 8.Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni Bucureşti" - S.A. 9.Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Bucureşti 10.Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail comuna Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa 11.Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş 12.Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti 13.Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Bucureşti 14.Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov 15.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa 16.Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa 17.Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa 18.Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi 19.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi 20.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu 21.Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti 22.Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Bucureşti 23.Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - Constanţa S.A. judeţul Constanţa 24.Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Bucureşti 25.Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău, Bacău" - S.A. judeţul Bacău 26.Societatea Comercială "Stard" - S.A. Feteşti, judeţul Constanţa
Linie PRE 187
Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A.
Linie PRE 188
Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Bucureşti
Linie PRE 189
Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti" - S.A.
Linie PRE 190
Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Bucureşti Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni Bucureşti" - S.A.
Linie PRE 191
Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A.
Linie PRE 192
Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Bucureşti Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Bucureşti
Linie PRE 193
Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa" - S.A.
Linie PRE 194
Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Bucureşti Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail comuna Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa
Linie PRE 195
Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A.
Linie PRE 196
Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Bucureşti Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail comuna Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş
Linie PRE 197
Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA"
Linie PRE 198
Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Bucureşti Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail comuna Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti
Linie PRE 199
Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română"
Linie PRE 200
Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Bucureşti Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail comuna Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Bucureşti
Linie PRE 201
Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A.
Linie PRE 202
Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Bucureşti Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail comuna Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Bucureşti Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov
Linie PRE 203
Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa
Linie PRE 204
Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Bucureşti Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail comuna Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Bucureşti Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa
Linie PRE 205
Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A.
Linie PRE 206
Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Bucureşti Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail comuna Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Bucureşti Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa
Linie PRE 207
Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.
Linie PRE 208
Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Bucureşti Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail comuna Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Bucureşti Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa
Linie PRE 209
Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Bucureşti Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail comuna Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Bucureşti Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi
Linie PRE 210
Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A.
Linie PRE 211
Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Bucureşti Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail comuna Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Bucureşti Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti
Linie PRE 212
Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - S.A. Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău" - S.A. Societatea Comercială "Stard" - S.A.
Linie PRE 213
Societatea Comercială de Transport cu Metroul "Metrorex" - S.A. Bucureşti Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail comuna Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Bucureşti Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - Constanţa S.A. judeţul Constanţa Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău, Bacău" - S.A. judeţul Bacău Societatea Comercială "Stard" - S.A. Feteşti, judeţul Constanţa
Linie PRE 214
Bucureşti
Linie PRE 215
Bucureşti Otopeni Bucureşti comuna Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa Timişoara judeţul Timiş Bucureşti
Linie PRE 216
Bucureşti Otopeni Bucureşti comuna Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa Timişoara judeţul Timiş Bucureşti Bucureşti Otopeni, judeţul Ilfov Constanţa judeţul Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Galaţi, judeţul Galaţi Galaţi, judeţul Galaţi Giurgiu, judeţul Giurgiu Bucureşti
Linie PRE 217
Bucureşti Otopeni Bucureşti comuna Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa Timişoara judeţul Timiş Bucureşti Bucureşti Otopeni, judeţul Ilfov Constanţa judeţul Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Galaţi, judeţul Galaţi Galaţi, judeţul Galaţi Giurgiu, judeţul Giurgiu Bucureşti Bucureşti Constanţa judeţul Constanţa Bucureşti Bacău, judeţul Bacău Feteşti, judeţul Constanţa
Linie PRE 218
8.Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti" - S.A. 9.Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. 10.Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. 11.Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A. 12.Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" 13.Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" 14.Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. 15.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa 16.Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. 17.Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A. 18.Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" 19.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. 20.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. 21.Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A.
Linie PRE 219
8.Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni Bucureşti" - S.A. 9.Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Bucureşti 10.Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail comuna Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa 11.Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş 12.Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti 13.Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Bucureşti 14.Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov 15.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa 16.Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa 17.Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa 18.Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi 19.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi 20.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu 21.Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti
Linie PRE 220
8.Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti" - S.A. 9.Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. 10.Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. 11.Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A. 12.Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" 13.Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" 14.Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. 15.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa 16.Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. 17.Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A. 18.Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" 19.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. 20.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. 21.Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. 22.Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. 23.Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - S.A. 24.Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. 25.Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău" - S.A. 26.Societatea Comercială "Stard" - S.A.
Linie PRE 221
8.Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni Bucureşti" - S.A. 9.Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Bucureşti 10.Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail comuna Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa 11.Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş 12.Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti 13.Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Bucureşti 14.Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov 15.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa 16.Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa 17.Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa 18.Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi 19.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi 20.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu 21.Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti 22.Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Bucureşti 23.Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - Constanţa S.A. judeţul Constanţa 24.Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Bucureşti 25.Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău, Bacău" - S.A. judeţul Bacău 26.Societatea Comercială "Stard" - S.A. Feteşti, judeţul Constanţa
Linie PRE 222
Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti" - S.A.
Linie PRE 223
Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni Bucureşti" - S.A.
Linie PRE 224
Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A.
Linie PRE 225
Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Bucureşti
Linie PRE 226
Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa" - S.A.
Linie PRE 227
Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail comuna Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa
Linie PRE 228
Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A.
Linie PRE 229
Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail comuna Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş
Linie PRE 230
Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA"
Linie PRE 231
Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail comuna Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti
Linie PRE 232
Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română"
Linie PRE 233
Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail comuna Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Bucureşti
Linie PRE 234
Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A.
Linie PRE 235
Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail comuna Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Bucureşti Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov
Linie PRE 236
Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa
Linie PRE 237
Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail comuna Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Bucureşti Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa
Linie PRE 238
Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A.
Linie PRE 239
Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail comuna Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Bucureşti Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa
Linie PRE 240
Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.
Linie PRE 241
Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail comuna Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Bucureşti Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa
Linie PRE 242
Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail comuna Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Bucureşti Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi
Linie PRE 243
Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail comuna Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Bucureşti Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi
Linie PRE 244
Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A.
Linie PRE 245
Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail comuna Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Bucureşti Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti
Linie PRE 246
Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - S.A. Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău" - S.A. Societatea Comercială "Stard" - S.A.
Linie PRE 247
Compania Naţională "Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail comuna Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Bucureşti Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - Constanţa S.A. judeţul Constanţa Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău, Bacău" - S.A. judeţul Bacău Societatea Comercială "Stard" - S.A. Feteşti, judeţul Constanţa
Linie PRE 248
Otopeni
Linie PRE 249
Otopeni Bucureşti comuna Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa Timişoara judeţul Timiş Bucureşti
Linie PRE 250
Otopeni Bucureşti comuna Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa Timişoara judeţul Timiş Bucureşti Bucureşti Otopeni, judeţul Ilfov Constanţa judeţul Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Galaţi, judeţul Galaţi Galaţi, judeţul Galaţi Giurgiu, judeţul Giurgiu Bucureşti
Linie PRE 251
Otopeni Bucureşti comuna Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa Timişoara judeţul Timiş Bucureşti Bucureşti Otopeni, judeţul Ilfov Constanţa judeţul Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Galaţi, judeţul Galaţi Galaţi, judeţul Galaţi Giurgiu, judeţul Giurgiu Bucureşti Bucureşti Constanţa judeţul Constanţa Bucureşti Bacău, judeţul Bacău Feteşti, judeţul Constanţa
Linie PRE 252
9.Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. 10.Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. 11.Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A. 12.Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" 13.Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" 14.Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. 15.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa 16.Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. 17.Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A. 18.Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" 19.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. 20.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. 21.Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A.
Linie PRE 253
9.Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Bucureşti 10.Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail comuna Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa 11.Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş 12.Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti 13.Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Bucureşti 14.Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov 15.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa 16.Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa 17.Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa 18.Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi 19.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi 20.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu 21.Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti
Linie PRE 254
9.Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. 10.Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. 11.Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A. 12.Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" 13.Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" 14.Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. 15.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa 16.Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. 17.Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A. 18.Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" 19.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. 20.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. 21.Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. 22.Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. 23.Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - S.A. 24.Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. 25.Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău" - S.A. 26.Societatea Comercială "Stard" - S.A.
Linie PRE 255
9. Bucureşti 10.Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail comuna Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa 11.Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş 12.Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti 13.Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Bucureşti 14.Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov 15.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa 16.Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa 17.Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa 18.Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi 19.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi 20.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu 21.Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti 22.Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Bucureşti 23.Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - Constanţa S.A. judeţul Constanţa 24.Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Bucureşti 25.Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău, Bacău" - S.A. judeţul Bacău 26.Societatea Comercială "Stard" - S.A. Feteşti, judeţul Constanţa
Linie PRE 256
Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A.
Linie PRE 257
Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Bucureşti
Linie PRE 258
Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa" - S.A.
Linie PRE 259
Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail comuna Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa
Linie PRE 260
Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A.
Linie PRE 261
Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail comuna Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş
Linie PRE 262
Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA"
Linie PRE 263
Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail comuna Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti
Linie PRE 264
Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română"
Linie PRE 265
Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail comuna Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Bucureşti
Linie PRE 266
Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A.
Linie PRE 267
Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail comuna Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Bucureşti Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov
Linie PRE 268
Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa
Linie PRE 269
Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail comuna Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Bucureşti Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa
Linie PRE 270
Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A.
Linie PRE 271
Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail comuna Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Bucureşti Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa
Linie PRE 272
Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.
Linie PRE 273
Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail comuna Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Bucureşti Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa
Linie PRE 274
Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos"
Linie PRE 275
Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail comuna Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Bucureşti Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi
Linie PRE 276
Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail comuna Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Bucureşti Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi
Linie PRE 277
Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail comuna Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Bucureşti Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu
Linie PRE 278
Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A.
Linie PRE 279
Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail comuna Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Bucureşti Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti
Linie PRE 280
Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - S.A. Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău" - S.A. Societatea Comercială "Stard" - S.A.
Linie PRE 281
Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A. Bucureşti Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail comuna Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Bucureşti Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - Constanţa S.A. judeţul Constanţa Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău, Bacău" - S.A. judeţul Bacău Societatea Comercială "Stard" - S.A. Feteşti, judeţul Constanţa
Linie PRE 282
Bucureşti
Linie PRE 283
Bucureşti comuna Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa Timişoara judeţul Timiş Bucureşti
Linie PRE 284
Bucureşti comuna Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa Timişoara judeţul Timiş Bucureşti Bucureşti Otopeni, judeţul Ilfov Constanţa judeţul Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Galaţi, judeţul Galaţi Galaţi, judeţul Galaţi Giurgiu, judeţul Giurgiu Bucureşti
Linie PRE 285
Bucureşti comuna Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa Timişoara judeţul Timiş Bucureşti Bucureşti Otopeni, judeţul Ilfov Constanţa judeţul Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Galaţi, judeţul Galaţi Galaţi, judeţul Galaţi Giurgiu, judeţul Giurgiu Bucureşti Bucureşti Constanţa judeţul Constanţa Bucureşti Bacău, judeţul Bacău Feteşti, judeţul Constanţa
Linie PRE 286
10.Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. 11.Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A. 12.Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" 13.Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" 14.Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. 15.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa 16.Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. 17.Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A. 18.Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" 19.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A.
Linie PRE 287
10.Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. 11.Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A. 12.Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" 13.Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" 14.Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. 15.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa 16.Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. 17.Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A. 18.Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" 19.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. 20.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A.
Linie PRE 288
10.Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. 11.Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A. 12.Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" 13.Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" 14.Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. 15.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa 16.Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. 17.Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A. 18.Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" 19.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. 20.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. 21.Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A.
Linie PRE 289
10.Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail comuna Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa 11.Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş 12.Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti 13.Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Bucureşti 14.Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov 15.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa 16.Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa 17.Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa 18.Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi 19.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi 20.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu 21.Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti
Linie PRE 290
10.Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. 11.Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A. 12.Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" 13.Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" 14.Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. 15.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa 16.Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. 17.Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A. 18.Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" 19.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. 20.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. 21.Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. 22.Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. 23.Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - S.A.
Linie PRE 291
10.Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail comuna Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa 11.Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş 12.Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti 13.Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Bucureşti 14.Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov 15.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa 16.Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa 17.Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa 18.Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi 19.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi 20.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu 21.Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti 22.Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Bucureşti 23.Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - Constanţa S.A. judeţul Constanţa
Linie PRE 292
10.Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. 11.Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A. 12.Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" 13.Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" 14.Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. 15.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa 16.Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. 17.Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A. 18.Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" 19.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. 20.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. 21.Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. 22.Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. 23.Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - S.A. 24.Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A.
Linie PRE 293
10.Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail comuna Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa 11.Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş 12.Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti 13.Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Bucureşti 14.Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov 15.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa 16.Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa 17.Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa 18.Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi 19.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi 20.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu 21.Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti 22.Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Bucureşti 23.Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - Constanţa S.A. judeţul Constanţa 24.Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Bucureşti
Linie PRE 294
10.Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. 11.Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A. 12.Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" 13.Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" 14.Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. 15.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa 16.Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. 17.Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A. 18.Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" 19.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. 20.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. 21.Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. 22.Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. 23.Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - S.A. 24.Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. 25.Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău" - S.A.
Linie PRE 295
10.Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail comuna Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa 11.Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş 12.Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti 13.Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Bucureşti 14.Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov 15.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa 16.Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa 17.Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa 18.Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi 19.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi 20.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu 21.Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti 22.Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Bucureşti 23.Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - Constanţa S.A. judeţul Constanţa 24.Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Bucureşti 25.Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău, Bacău" - S.A. judeţul Bacău
Linie PRE 296
10.Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. 11.Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A. 12.Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" 13.Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" 14.Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. 15.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa 16.Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. 17.Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A. 18.Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" 19.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. 20.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. 21.Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. 22.Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. 23.Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - S.A. 24.Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. 25.Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău" - S.A. 26.Societatea Comercială "Stard" - S.A.
Linie PRE 297
10.Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail comuna Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa 11.Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş 12.Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti 13.Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Bucureşti 14.Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov 15.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa 16.Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa 17.Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa 18.Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi 19.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi 20.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu 21.Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti 22.Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Bucureşti 23.Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - Constanţa S.A. judeţul Constanţa 24.Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Bucureşti 25.Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău, Bacău" - S.A. judeţul Bacău 26.Societatea Comercială "Stard" - S.A. Feteşti, judeţul Constanţa
Linie PRE 298
Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa" - S.A.
Linie PRE 299
Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail comuna Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa
Linie PRE 300
Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A.
Linie PRE 301
Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail comuna Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş
Linie PRE 302
Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA"
Linie PRE 303
Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail comuna Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti
Linie PRE 304
Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română"
Linie PRE 305
Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail comuna Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Bucureşti
Linie PRE 306
Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A.
Linie PRE 307
Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail comuna Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Bucureşti Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov
Linie PRE 308
Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa
Linie PRE 309
Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail comuna Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Bucureşti Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa
Linie PRE 310
Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A.
Linie PRE 311
Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail comuna Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Bucureşti Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa
Linie PRE 312
Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.
Linie PRE 313
Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail comuna Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Bucureşti Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa
Linie PRE 314
Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos"
Linie PRE 315
Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail comuna Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Bucureşti Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi
Linie PRE 316
Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A.
Linie PRE 317
Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail comuna Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Bucureşti Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi
Linie PRE 318
Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A.
Linie PRE 319
Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail comuna Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Bucureşti Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu
Linie PRE 320
Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A.
Linie PRE 321
Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail comuna Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Bucureşti Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti
Linie PRE 322
Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - S.A.
Linie PRE 323
Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail comuna Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Bucureşti Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - Constanţa S.A. judeţul Constanţa
Linie PRE 324
Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - S.A. Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A.
Linie PRE 325
Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail comuna Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Bucureşti Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - Constanţa S.A. judeţul Constanţa Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Bucureşti
Linie PRE 326
Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - S.A. Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău" - S.A.
Linie PRE 327
Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail comuna Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Bucureşti Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - Constanţa S.A. judeţul Constanţa Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău, Bacău" - S.A. judeţul Bacău
Linie PRE 328
Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - S.A. Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău" - S.A. Societatea Comercială "Stard" - S.A.
Linie PRE 329
Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail comuna Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Bucureşti Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - Constanţa S.A. judeţul Constanţa Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău, Bacău" - S.A. judeţul Bacău Societatea Comercială "Stard" - S.A. Feteşti, judeţul Constanţa
Linie PRE 330
Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - S.A. Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău" - S.A. Societatea Comercială "Stard" - S.A. Societatea Comercială "Via Star" - S.A. Societatea Comercială de Dragaj pe Dunăre "Fluvdrag" - S.A. Giurgiu
Linie PRE 331
Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail comuna Kogălniceanu - Constanţa" - S.A. Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Bucureşti Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - Constanţa S.A. judeţul Constanţa Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău, Bacău" - S.A. judeţul Bacău Societatea Comercială "Stard" - S.A. Feteşti, judeţul Constanţa Societatea Comercială "Via Star" - S.A. Bucureşti Societatea Comercială de Dragaj pe Dunăre "Fluvdrag" - S.A. Giurgiu, Giurgiu judeţul Giurgiu
Linie PRE 332
comuna Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa
Linie PRE 333
comuna Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa Timişoara judeţul Timiş
Linie PRE 334
comuna Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa Timişoara judeţul Timiş Bucureşti
Linie PRE 335
comuna Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa Timişoara judeţul Timiş Bucureşti Bucureşti Otopeni, judeţul Ilfov
Linie PRE 336
comuna Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa Timişoara judeţul Timiş Bucureşti Bucureşti Otopeni, judeţul Ilfov Constanţa judeţul Constanţa
Linie PRE 337
comuna Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa Timişoara judeţul Timiş Bucureşti Bucureşti Otopeni, judeţul Ilfov Constanţa judeţul Constanţa Constanţa judeţul Constanţa
Linie PRE 338
comuna Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa Timişoara judeţul Timiş Bucureşti Bucureşti Otopeni, judeţul Ilfov Constanţa judeţul Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Constanţa judeţul Constanţa
Linie PRE 339
comuna Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa Timişoara judeţul Timiş Bucureşti Bucureşti Otopeni, judeţul Ilfov Constanţa judeţul Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Galaţi, judeţul Galaţi
Linie PRE 340
comuna Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa Timişoara judeţul Timiş Bucureşti Bucureşti Otopeni, judeţul Ilfov Constanţa judeţul Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Galaţi, judeţul Galaţi Galaţi, judeţul Galaţi
Linie PRE 341
comuna Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa Timişoara judeţul Timiş Bucureşti Bucureşti Otopeni, judeţul Ilfov Constanţa judeţul Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Galaţi, judeţul Galaţi Galaţi, judeţul Galaţi Giurgiu, judeţul Giurgiu
Linie PRE 342
comuna Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa Timişoara judeţul Timiş Bucureşti Bucureşti Otopeni, judeţul Ilfov Constanţa judeţul Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Galaţi, judeţul Galaţi Galaţi, judeţul Galaţi Giurgiu, judeţul Giurgiu Bucureşti
Linie PRE 343
comuna Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa Timişoara judeţul Timiş Bucureşti Bucureşti Otopeni, judeţul Ilfov Constanţa judeţul Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Galaţi, judeţul Galaţi Galaţi, judeţul Galaţi Giurgiu, judeţul Giurgiu Bucureşti Bucureşti Constanţa judeţul Constanţa
Linie PRE 344
comuna Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa Timişoara judeţul Timiş Bucureşti Bucureşti Otopeni, judeţul Ilfov Constanţa judeţul Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Galaţi, judeţul Galaţi Galaţi, judeţul Galaţi Giurgiu, judeţul Giurgiu Bucureşti Bucureşti Constanţa judeţul Constanţa Bucureşti
Linie PRE 345
comuna Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa Timişoara judeţul Timiş Bucureşti Bucureşti Otopeni, judeţul Ilfov Constanţa judeţul Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Galaţi, judeţul Galaţi Galaţi, judeţul Galaţi Giurgiu, judeţul Giurgiu Bucureşti Bucureşti Constanţa judeţul Constanţa Bucureşti Bacău, judeţul Bacău
Linie PRE 346
comuna Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa Timişoara judeţul Timiş Bucureşti Bucureşti Otopeni, judeţul Ilfov Constanţa judeţul Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Galaţi, judeţul Galaţi Galaţi, judeţul Galaţi Giurgiu, judeţul Giurgiu Bucureşti Bucureşti Constanţa judeţul Constanţa Bucureşti Bacău, judeţul Bacău Feteşti, judeţul Constanţa
Linie PRE 347
Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A.
Linie PRE 348
Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş
Linie PRE 349
Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA"
Linie PRE 350
Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti
Linie PRE 351
Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română"
Linie PRE 352
Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Bucureşti
Linie PRE 353
Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A.
Linie PRE 354
Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Bucureşti Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov
Linie PRE 355
Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa
Linie PRE 356
Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Bucureşti Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa
Linie PRE 357
Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A.
Linie PRE 358
Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Bucureşti Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa
Linie PRE 359
Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.
Linie PRE 360
Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Bucureşti Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa
Linie PRE 361
Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos"
Linie PRE 362
Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Bucureşti Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi
Linie PRE 363
Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A.
Linie PRE 364
Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Bucureşti Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi
Linie PRE 365
Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A.
Linie PRE 366
Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Bucureşti Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu
Linie PRE 367
Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A.
Linie PRE 368
Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Bucureşti Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti
Linie PRE 369
Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - S.A.
Linie PRE 370
Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Bucureşti Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - Constanţa S.A. judeţul Constanţa
Linie PRE 371
Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - S.A. Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău" - S.A.
Linie PRE 372
Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Bucureşti Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - Constanţa S.A. judeţul Constanţa Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău, Bacău" - S.A. judeţul Bacău
Linie PRE 373
Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Bucureşti Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - Constanţa S.A. judeţul Constanţa Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău, Bacău" - S.A. judeţul Bacău Societatea Comercială "Stard" - S.A. Feteşti, judeţul Constanţa
Linie PRE 374
Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Timişoara Traian Vuia" - S.A. judeţul Timiş Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Bucureşti Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - Constanţa S.A. judeţul Constanţa Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău, Bacău" - S.A. judeţul Bacău Societatea Comercială "Stard" - S.A. Feteşti, judeţul Constanţa Societatea Comercială "Via Star" - S.A. Bucureşti Societatea Comercială de Dragaj pe Dunăre "Fluvdrag" - S.A. Giurgiu, Giurgiu judeţul Giurgiu
Linie PRE 375
Timişoara judeţul Timiş
Linie PRE 376
12.Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" 13.Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" 14.Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. 15.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa 16.Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. 17.Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A. 18.Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" 19.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. 20.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. 21.Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. 22.Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. 23.Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - S.A. 24.Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. 25.Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău" - S.A. 26.Societatea Comercială "Stard" - S.A.
Linie PRE 377
12. Bucureşti 13.Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Bucureşti 14.Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov 15.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa 16.Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa 17.Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa 18.Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi 19.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi 20.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu 21.Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti 22.Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Bucureşti 23.Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - Constanţa S.A. judeţul Constanţa 24.Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Bucureşti 25.Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău, Bacău" - S.A. judeţul Bacău 26.Societatea Comercială "Stard" - S.A. Feteşti, judeţul Constanţa
Linie PRE 378
Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA"
Linie PRE 379
Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti
Linie PRE 380
Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română"
Linie PRE 381
Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Bucureşti
Linie PRE 382
Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A.
Linie PRE 383
Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Bucureşti Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov
Linie PRE 384
Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa
Linie PRE 385
Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Bucureşti Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa
Linie PRE 386
Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A.
Linie PRE 387
Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Bucureşti Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa
Linie PRE 388
Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.
Linie PRE 389
Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Bucureşti Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa
Linie PRE 390
Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos"
Linie PRE 391
Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Bucureşti Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi
Linie PRE 392
Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A.
Linie PRE 393
Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Bucureşti Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi
Linie PRE 394
Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A.
Linie PRE 395
Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Bucureşti Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu
Linie PRE 396
Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A.
Linie PRE 397
Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Bucureşti Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti
Linie PRE 398
Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Bucureşti Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - Constanţa S.A. judeţul Constanţa
Linie PRE 399
Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Bucureşti Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Bucureşti Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - Constanţa S.A. judeţul Constanţa Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Bucureşti
Linie PRE 400
Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - S.A. Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău" - S.A. Societatea Comercială "Stard" - S.A.
Linie PRE 401
Regia Autonomă "Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA" Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Bucureşti Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - Constanţa S.A. judeţul Constanţa Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău, Bacău" - S.A. judeţul Bacău Societatea Comercială "Stard" - S.A. Feteşti, judeţul Constanţa
Linie PRE 402
Bucureşti
Linie PRE 403
Bucureşti Bucureşti Otopeni, judeţul Ilfov Constanţa judeţul Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Galaţi, judeţul Galaţi Galaţi, judeţul Galaţi Giurgiu, judeţul Giurgiu Bucureşti Bucureşti Constanţa judeţul Constanţa Bucureşti Bacău, judeţul Bacău Feteşti, judeţul Constanţa
Linie PRE 404
Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română"
Linie PRE 405
Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Bucureşti
Linie PRE 406
Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A.
Linie PRE 407
Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Bucureşti Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov
Linie PRE 408
Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa
Linie PRE 409
Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Bucureşti Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa
Linie PRE 410
Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A.
Linie PRE 411
Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Bucureşti Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa
Linie PRE 412
Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.
Linie PRE 413
Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Bucureşti Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa
Linie PRE 414
Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos"
Linie PRE 415
Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Bucureşti Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi
Linie PRE 416
Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A.
Linie PRE 417
Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Bucureşti Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi
Linie PRE 418
Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu
Linie PRE 419
Bucureşti
Linie PRE 420
14.Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. 15.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa 16.Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. 17.Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A. 18.Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" 19.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. 20.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A.
Linie PRE 421
14.Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. 15.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa 16.Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. 17.Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A. 18.Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" 19.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. 20.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. 21.Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A.
Linie PRE 422
14.Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov 15.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa 16.Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa 17.Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa 18.Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi 19.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi 20.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu 21.Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti
Linie PRE 423
14.Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. 15.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa 16.Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. 17.Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A. 18.Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" 19.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. 20.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. 21.Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. 22.Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. 23.Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - S.A.
Linie PRE 424
14.Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov 15.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa 16.Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa 17.Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa 18.Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi 19.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi 20.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu 21.Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti 22.Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Bucureşti 23.Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - Constanţa S.A. judeţul Constanţa
Linie PRE 425
14.Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. 15.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa 16.Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. 17.Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A. 18.Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" 19.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. 20.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. 21.Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. 22.Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. 23.Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - S.A. 24.Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. 25.Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău" - S.A. 26.Societatea Comercială "Stard" - S.A.
Linie PRE 426
14.Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov 15.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa 16.Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa 17.Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa 18.Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi 19.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi 20.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu 21.Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti 22.Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Bucureşti 23.Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - Constanţa S.A. judeţul Constanţa 24.Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Bucureşti 25.Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău, Bacău" - S.A. judeţul Bacău 26.Societatea Comercială "Stard" - S.A. Feteşti, judeţul Constanţa
Linie PRE 427
Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A.
Linie PRE 428
Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov
Linie PRE 429
Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa
Linie PRE 430
Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa
Linie PRE 431
Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A.
Linie PRE 432
Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa
Linie PRE 433
Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.
Linie PRE 434
Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa
Linie PRE 435
Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos"
Linie PRE 436
Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi
Linie PRE 437
Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A.
Linie PRE 438
Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi
Linie PRE 439
Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A.
Linie PRE 440
Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu
Linie PRE 441
Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A.
Linie PRE 442
Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti
Linie PRE 443
Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A.
Linie PRE 444
Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Bucureşti
Linie PRE 445
Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - S.A.
Linie PRE 446
Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - Constanţa S.A. judeţul Constanţa
Linie PRE 447
Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - S.A. Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A.
Linie PRE 448
Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - Constanţa S.A. judeţul Constanţa Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Bucureşti
Linie PRE 449
Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - S.A. Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău" - S.A.
Linie PRE 450
Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - Constanţa S.A. judeţul Constanţa Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău, Bacău" - S.A. judeţul Bacău
Linie PRE 451
Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - S.A. Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău" - S.A. Societatea Comercială "Stard" - S.A.
Linie PRE 452
Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - Constanţa S.A. judeţul Constanţa Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău, Bacău" - S.A. judeţul Bacău Societatea Comercială "Stard" - S.A. Feteşti, judeţul Constanţa
Linie PRE 453
Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - S.A. Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău" - S.A. Societatea Comercială "Stard" - S.A. Societatea Comercială "Via Star" - S.A.
Linie PRE 454
Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - Constanţa S.A. judeţul Constanţa Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău, Bacău" - S.A. judeţul Bacău Societatea Comercială "Stard" - S.A. Feteşti, judeţul Constanţa Societatea Comercială "Via Star" - S.A. Bucureşti
Linie PRE 455
Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - S.A. Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău" - S.A. Societatea Comercială "Stard" - S.A. Societatea Comercială "Via Star" - S.A. Societatea Comercială de Dragaj pe Dunăre "Fluvdrag" - S.A. Giurgiu
Linie PRE 456
Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Otopeni, Aeriene Române - TAROM" - S.A. judeţul Ilfov Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - Constanţa S.A. judeţul Constanţa Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău, Bacău" - S.A. judeţul Bacău Societatea Comercială "Stard" - S.A. Feteşti, judeţul Constanţa Societatea Comercială "Via Star" - S.A. Bucureşti Societatea Comercială de Dragaj pe Dunăre "Fluvdrag" - S.A. Giurgiu, Giurgiu judeţul Giurgiu
Linie PRE 457
Otopeni, judeţul Ilfov
Linie PRE 458
Otopeni, judeţul Ilfov Constanţa judeţul Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Galaţi, judeţul Galaţi Galaţi, judeţul Galaţi Giurgiu, judeţul Giurgiu
Linie PRE 459
Otopeni, judeţul Ilfov Constanţa judeţul Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Galaţi, judeţul Galaţi Galaţi, judeţul Galaţi Giurgiu, judeţul Giurgiu Bucureşti
Linie PRE 460
Otopeni, judeţul Ilfov Constanţa judeţul Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Galaţi, judeţul Galaţi Galaţi, judeţul Galaţi Giurgiu, judeţul Giurgiu Bucureşti Bucureşti Constanţa judeţul Constanţa
Linie PRE 461
Otopeni, judeţul Ilfov Constanţa judeţul Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Galaţi, judeţul Galaţi Galaţi, judeţul Galaţi Giurgiu, judeţul Giurgiu Bucureşti Bucureşti Constanţa judeţul Constanţa Bucureşti Bacău, judeţul Bacău Feteşti, judeţul Constanţa
Linie PRE 462
15.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa 16.Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. 17.Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A. 18.Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" 19.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. 20.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. 21.Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. 22.Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. 23.Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - S.A. 24.Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. 25.Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău" - S.A. 26.Societatea Comercială "Stard" - S.A.
Linie PRE 463
15. Constanţa judeţul Constanţa 16.Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa 17.Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa 18.Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi 19.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi 20.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu 21.Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti 22.Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Bucureşti 23.Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - Constanţa S.A. judeţul Constanţa 24.Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Bucureşti 25.Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău, Bacău" - S.A. judeţul Bacău 26.Societatea Comercială "Stard" - S.A. Feteşti, judeţul Constanţa
Linie PRE 464
Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa
Linie PRE 465
Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa
Linie PRE 466
Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A.
Linie PRE 467
Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa
Linie PRE 468
Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.
Linie PRE 469
Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa
Linie PRE 470
Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos"
Linie PRE 471
Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi
Linie PRE 472
Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A.
Linie PRE 473
Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi
Linie PRE 474
Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A.
Linie PRE 475
Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu
Linie PRE 476
Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A.
Linie PRE 477
Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti
Linie PRE 478
Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Bucureşti
Linie PRE 479
Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - S.A.
Linie PRE 480
Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - Constanţa S.A. judeţul Constanţa
Linie PRE 481
Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - S.A. Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A.
Linie PRE 482
Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - Constanţa S.A. judeţul Constanţa Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Bucureşti
Linie PRE 483
Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - S.A. Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău" - S.A.
Linie PRE 484
Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - Constanţa S.A. judeţul Constanţa Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău, Bacău" - S.A. judeţul Bacău
Linie PRE 485
Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - S.A. Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău" - S.A. Societatea Comercială "Stard" - S.A.
Linie PRE 486
Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - Constanţa S.A. judeţul Constanţa Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău, Bacău" - S.A. judeţul Bacău Societatea Comercială "Stard" - S.A. Feteşti, judeţul Constanţa
Linie PRE 487
Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - S.A. Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău" - S.A. Societatea Comercială "Stard" - S.A. Societatea Comercială "Via Star" - S.A. Societatea Comercială de Dragaj pe Dunăre "Fluvdrag" - S.A. Giurgiu
Linie PRE 488
Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - Constanţa S.A. judeţul Constanţa Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău, Bacău" - S.A. judeţul Bacău Societatea Comercială "Stard" - S.A. Feteşti, judeţul Constanţa Societatea Comercială "Via Star" - S.A. Bucureşti Societatea Comercială de Dragaj pe Dunăre "Fluvdrag" - S.A. Giurgiu, Giurgiu judeţul Giurgiu
Linie PRE 489
Constanţa judeţul Constanţa
Linie PRE 490
Constanţa judeţul Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Galaţi, judeţul Galaţi Galaţi, judeţul Galaţi Giurgiu, judeţul Giurgiu
Linie PRE 491
Constanţa judeţul Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Galaţi, judeţul Galaţi Galaţi, judeţul Galaţi Giurgiu, judeţul Giurgiu Bucureşti Bucureşti Constanţa judeţul Constanţa
Linie PRE 492
Constanţa judeţul Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Galaţi, judeţul Galaţi Galaţi, judeţul Galaţi Giurgiu, judeţul Giurgiu Bucureşti Bucureşti Constanţa judeţul Constanţa Bucureşti Bacău, judeţul Bacău Feteşti, judeţul Constanţa
Linie PRE 493
16.Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. 17.Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A. 18.Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" 19.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. 20.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. 21.Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. 22.Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. 23.Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - S.A. 24.Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. 25.Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău" - S.A. 26.Societatea Comercială "Stard" - S.A.
Linie PRE 494
16. Constanţa judeţul Constanţa 17.Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa 18.Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi 19.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi 20.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu 21.Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti 22.Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Bucureşti 23.Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - Constanţa S.A. judeţul Constanţa 24.Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Bucureşti 25.Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău, Bacău" - S.A. judeţul Bacău 26.Societatea Comercială "Stard" - S.A. Feteşti, judeţul Constanţa
Linie PRE 495
Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A.
Linie PRE 496
Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa
Linie PRE 497
Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.
Linie PRE 498
Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa
Linie PRE 499
Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos"
Linie PRE 500
Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi
Linie PRE 501
Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A.
Linie PRE 502
Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi
Linie PRE 503
Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A.
Linie PRE 504
Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu
Linie PRE 505
Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A.
Linie PRE 506
Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti
Linie PRE 507
Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A.
Linie PRE 508
Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Bucureşti
Linie PRE 509
Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - S.A.
Linie PRE 510
Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - Constanţa S.A. judeţul Constanţa
Linie PRE 511
Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - S.A. Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A.
Linie PRE 512
Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - Constanţa S.A. judeţul Constanţa Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Bucureşti
Linie PRE 513
Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - S.A. Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău" - S.A.
Linie PRE 514
Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - Constanţa S.A. judeţul Constanţa Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău, Bacău" - S.A. judeţul Bacău
Linie PRE 515
Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - S.A. Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău" - S.A. Societatea Comercială "Stard" - S.A.
Linie PRE 516
Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa judeţul Constanţa Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - Constanţa S.A. judeţul Constanţa Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău, Bacău" - S.A. judeţul Bacău Societatea Comercială "Stard" - S.A. Feteşti, judeţul Constanţa
Linie PRE 517
Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - S.A. Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău" - S.A. Societatea Comercială "Stard" - S.A. Societatea Comercială "Via Star" - S.A. Societatea Comercială de Dragaj pe Dunăre "Fluvdrag" - S.A. Giurgiu
Linie PRE 518
Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - Constanţa S.A. judeţul Constanţa Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău, Bacău" - S.A. judeţul Bacău Societatea Comercială "Stard" - S.A. Feteşti, judeţul Constanţa Societatea Comercială "Via Star" - S.A. Bucureşti Societatea Comercială de Dragaj pe Dunăre "Fluvdrag" - S.A. Giurgiu, Giurgiu judeţul Giurgiu
Linie PRE 519
Constanţa judeţul Constanţa
Linie PRE 520
Constanţa judeţul Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Galaţi, judeţul Galaţi Galaţi, judeţul Galaţi Giurgiu, judeţul Giurgiu
Linie PRE 521
Constanţa judeţul Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Galaţi, judeţul Galaţi Galaţi, judeţul Galaţi Giurgiu, judeţul Giurgiu Bucureşti Bucureşti Constanţa judeţul Constanţa
Linie PRE 522
Constanţa judeţul Constanţa Constanţa judeţul Constanţa Galaţi, judeţul Galaţi Galaţi, judeţul Galaţi Giurgiu, judeţul Giurgiu Bucureşti Bucureşti Constanţa judeţul Constanţa Bucureşti Bacău, judeţul Bacău Feteşti, judeţul Constanţa
Linie PRE 523
17.Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A. 18.Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" 19.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. 20.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. 21.Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. 22.Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. 23.Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - S.A. 24.Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. 25.Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău" - S.A. 26.Societatea Comercială "Stard" - S.A.
Linie PRE 524
17.Constanţa judeţul Constanţa 18.Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi 19.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi 20.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu 21.Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti 22.Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Bucureşti 23.Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - Constanţa S.A. judeţul Constanţa 24.Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Bucureşti 25.Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău, Bacău" - S.A. judeţul Bacău 26.Societatea Comercială "Stard" - S.A. Feteşti, judeţul Constanţa
Linie PRE 525
Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.
Linie PRE 526
Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa
Linie PRE 527
Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos"
Linie PRE 528
Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi
Linie PRE 529
Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A.
Linie PRE 530
Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi
Linie PRE 531
Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A.
Linie PRE 532
Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu
Linie PRE 533
Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A.
Linie PRE 534
Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti
Linie PRE 535
Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A.
Linie PRE 536
Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Bucureşti
Linie PRE 537
Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - S.A.
Linie PRE 538
Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - Constanţa S.A. judeţul Constanţa
Linie PRE 539
Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - S.A. Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A.
Linie PRE 540
Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - Constanţa S.A. judeţul Constanţa Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Bucureşti
Linie PRE 541
Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - S.A. Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău" - S.A.
Linie PRE 542
Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - Constanţa S.A. judeţul Constanţa Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău, Bacău" - S.A. judeţul Bacău
Linie PRE 543
Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - S.A. Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău" - S.A. Societatea Comercială "Stard" - S.A.
Linie PRE 544
Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.Constanţa judeţul Constanţa Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - Constanţa S.A. judeţul Constanţa Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău, Bacău" - S.A. judeţul Bacău Societatea Comercială "Stard" - S.A. Feteşti, judeţul Constanţa
Linie PRE 545
Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - S.A. Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău" - S.A. Societatea Comercială "Stard" - S.A. Societatea Comercială "Via Star" - S.A. Societatea Comercială de Dragaj pe Dunăre "Fluvdrag" - S.A. Giurgiu
Linie PRE 546
Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A. Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - Constanţa S.A. judeţul Constanţa Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău, Bacău" - S.A. judeţul Bacău Societatea Comercială "Stard" - S.A. Feteşti, judeţul Constanţa Societatea Comercială "Via Star" - S.A. Bucureşti Societatea Comercială de Dragaj pe Dunăre "Fluvdrag" - S.A. Giurgiu, Giurgiu judeţul Giurgiu
Linie PRE 547
Constanţa judeţul Constanţa
Linie PRE 548
Constanţa judeţul Constanţa Galaţi, judeţul Galaţi Galaţi, judeţul Galaţi Giurgiu, judeţul Giurgiu
Linie PRE 549
Constanţa judeţul Constanţa Galaţi, judeţul Galaţi Galaţi, judeţul Galaţi Giurgiu, judeţul Giurgiu Bucureşti Bucureşti Constanţa judeţul Constanţa
Linie PRE 550
Constanţa judeţul Constanţa Galaţi, judeţul Galaţi Galaţi, judeţul Galaţi Giurgiu, judeţul Giurgiu Bucureşti Bucureşti Constanţa judeţul Constanţa Bucureşti Bacău, judeţul Bacău Feteşti, judeţul Constanţa
Linie PRE 551
18.Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" 19.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. 20.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. 21.Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. 22.Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. 23.Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - S.A. 24.Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. 25.Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău" - S.A. 26.Societatea Comercială "Stard" - S.A.
Linie PRE 552
18. Galaţi, judeţul Galaţi 19.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi 20.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu 21.Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti 22.Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Bucureşti 23.Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - Constanţa S.A. judeţul Constanţa 24.Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Bucureşti 25.Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău, Bacău" - S.A. judeţul Bacău 26.Societatea Comercială "Stard" - S.A. Feteşti, judeţul Constanţa
Linie PRE 553
Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos"
Linie PRE 554
Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi
Linie PRE 555
Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A.
Linie PRE 556
Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi
Linie PRE 557
Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A.
Linie PRE 558
Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu
Linie PRE 559
Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A.
Linie PRE 560
Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti
Linie PRE 561
Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A.
Linie PRE 562
Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Bucureşti
Linie PRE 563
Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - S.A.
Linie PRE 564
Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - Constanţa S.A. judeţul Constanţa
Linie PRE 565
Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - S.A. Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A.
Linie PRE 566
Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - Constanţa S.A. judeţul Constanţa Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Bucureşti
Linie PRE 567
Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - S.A. Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău" - S.A.
Linie PRE 568
Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - Constanţa S.A. judeţul Constanţa Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău, Bacău" - S.A. judeţul Bacău
Linie PRE 569
Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - S.A. Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău" - S.A. Societatea Comercială "Stard" - S.A.
Linie PRE 570
Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi, judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - Constanţa S.A. judeţul Constanţa Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău, Bacău" - S.A. judeţul Bacău Societatea Comercială "Stard" - S.A. Feteşti, judeţul Constanţa
Linie PRE 571
Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - S.A. Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău" - S.A. Societatea Comercială "Stard" - S.A. Societatea Comercială "Via Star" - S.A. Societatea Comercială de Dragaj pe Dunăre "Fluvdrag" - S.A. Giurgiu
Linie PRE 572
Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - Constanţa S.A. judeţul Constanţa Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău, Bacău" - S.A. judeţul Bacău Societatea Comercială "Stard" - S.A. Feteşti, judeţul Constanţa Societatea Comercială "Via Star" - S.A. Bucureşti Societatea Comercială de Dragaj pe Dunăre "Fluvdrag" - S.A. Giurgiu, Giurgiu judeţul Giurgiu
Linie PRE 573
Galaţi, judeţul Galaţi
Linie PRE 574
Galaţi, judeţul Galaţi Galaţi, judeţul Galaţi Giurgiu, judeţul Giurgiu
Linie PRE 575
Galaţi, judeţul Galaţi Galaţi, judeţul Galaţi Giurgiu, judeţul Giurgiu Bucureşti Bucureşti Constanţa judeţul Constanţa
Linie PRE 576
Galaţi, judeţul Galaţi Galaţi, judeţul Galaţi Giurgiu, judeţul Giurgiu Bucureşti Bucureşti Constanţa judeţul Constanţa Bucureşti Bacău, judeţul Bacău Feteşti, judeţul Constanţa
Linie PRE 577
19. 20.Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. 21.Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. 22.Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. 23.Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - S.A. 24.Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. 25.Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău" - S.A. 26.Societatea Comercială "Stard" - S.A.
Linie PRE 578
Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A.
Linie PRE 579
Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi
Linie PRE 580
Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A.
Linie PRE 581
Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu
Linie PRE 582
Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A.
Linie PRE 583
Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti
Linie PRE 584
Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A.
Linie PRE 585
Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Bucureşti
Linie PRE 586
Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - S.A.
Linie PRE 587
Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - Constanţa S.A. judeţul Constanţa
Linie PRE 588
Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - S.A. Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A.
Linie PRE 589
Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - Constanţa S.A. judeţul Constanţa Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Bucureşti
Linie PRE 590
Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - S.A. Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău" - S.A.
Linie PRE 591
Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - Constanţa S.A. judeţul Constanţa Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău, Bacău" - S.A. judeţul Bacău
Linie PRE 592
Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - S.A. Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău" - S.A. Societatea Comercială "Stard" - S.A.
Linie PRE 593
Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - Constanţa S.A. judeţul Constanţa Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău, Bacău" - S.A. judeţul Bacău Societatea Comercială "Stard" - S.A. Feteşti, judeţul Constanţa
Linie PRE 594
Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - Constanţa S.A. judeţul Constanţa Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău, Bacău" - S.A. judeţul Bacău Societatea Comercială "Stard" - S.A. Feteşti, judeţul Constanţa Societatea Comercială "Via Star" - S.A. Bucureşti
Linie PRE 595
Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - S.A. Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău" - S.A. Societatea Comercială "Stard" - S.A. Societatea Comercială "Via Star" - S.A. Societatea Comercială de Dragaj pe Dunăre "Fluvdrag" - S.A. Giurgiu
Linie PRE 596
Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" Galaţi, - S.A. judeţul Galaţi Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - Constanţa S.A. judeţul Constanţa Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău, Bacău" - S.A. judeţul Bacău Societatea Comercială "Stard" - S.A. Feteşti, judeţul Constanţa Societatea Comercială "Via Star" - S.A. Bucureşti Societatea Comercială de Dragaj pe Dunăre "Fluvdrag" - S.A. Giurgiu, Giurgiu judeţul Giurgiu
Linie PRE 597
Galaţi, judeţul Galaţi
Linie PRE 598
Galaţi, judeţul Galaţi Giurgiu, judeţul Giurgiu
Linie PRE 599
Galaţi, judeţul Galaţi Giurgiu, judeţul Giurgiu Bucureşti Bucureşti Constanţa judeţul Constanţa
Linie PRE 600
Galaţi, judeţul Galaţi Giurgiu, judeţul Giurgiu Bucureşti Bucureşti Constanţa judeţul Constanţa Bucureşti Bacău, judeţul Bacău Feteşti, judeţul Constanţa
Linie PRE 601
Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A.
Linie PRE 602
Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu
Linie PRE 603
Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A.
Linie PRE 604
Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti
Linie PRE 605
Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A.
Linie PRE 606
Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Bucureşti
Linie PRE 607
Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - S.A.
Linie PRE 608
Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - Constanţa S.A. judeţul Constanţa
Linie PRE 609
Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - S.A. Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A.
Linie PRE 610
Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - Constanţa S.A. judeţul Constanţa Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Bucureşti
Linie PRE 611
Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - S.A. Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău" - S.A.
Linie PRE 612
Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - Constanţa S.A. judeţul Constanţa Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău, Bacău" - S.A. judeţul Bacău
Linie PRE 613
Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - S.A. Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău" - S.A. Societatea Comercială "Stard" - S.A.
Linie PRE 614
Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - Constanţa S.A. judeţul Constanţa Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău, Bacău" - S.A. judeţul Bacău Societatea Comercială "Stard" - S.A. Feteşti, judeţul Constanţa
Linie PRE 615
Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - S.A. Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău" - S.A. Societatea Comercială "Stard" - S.A. Societatea Comercială "Via Star" - S.A.
Linie PRE 616
Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - Constanţa S.A. judeţul Constanţa Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău, Bacău" - S.A. judeţul Bacău Societatea Comercială "Stard" - S.A. Feteşti, judeţul Constanţa Societatea Comercială "Via Star" - S.A. Bucureşti
Linie PRE 617
Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - S.A. Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău" - S.A. Societatea Comercială "Stard" - S.A. Societatea Comercială "Via Star" - S.A. Societatea Comercială de Dragaj pe Dunăre "Fluvdrag" - S.A. Giurgiu
Linie PRE 618
Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu, - S.A. judeţul Giurgiu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - Constanţa S.A. judeţul Constanţa Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău, Bacău" - S.A. judeţul Bacău Societatea Comercială "Stard" - S.A. Feteşti, judeţul Constanţa Societatea Comercială "Via Star" - S.A. Bucureşti Societatea Comercială de Dragaj pe Dunăre "Fluvdrag" - S.A. Giurgiu, Giurgiu judeţul Giurgiu
Linie PRE 619
Giurgiu, judeţul Giurgiu
Linie PRE 620
Giurgiu, judeţul Giurgiu Bucureşti Bucureşti Constanţa judeţul Constanţa
Linie PRE 621
Giurgiu, judeţul Giurgiu Bucureşti Bucureşti Constanţa judeţul Constanţa Bucureşti Bacău, judeţul Bacău Feteşti, judeţul Constanţa
Linie PRE 622
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A.
Linie PRE 623
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti
Linie PRE 624
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A.
Linie PRE 625
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Bucureşti
Linie PRE 626
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - S.A.
Linie PRE 627
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - Constanţa S.A. judeţul Constanţa
Linie PRE 628
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - S.A. Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A.
Linie PRE 629
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - Constanţa S.A. judeţul Constanţa Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Bucureşti
Linie PRE 630
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - S.A. Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău" - S.A.
Linie PRE 631
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - Constanţa S.A. judeţul Constanţa Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău, Bacău" - S.A. judeţul Bacău
Linie PRE 632
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - S.A. Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău" - S.A. Societatea Comercială "Stard" - S.A.
Linie PRE 633
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - Constanţa S.A. judeţul Constanţa Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău, Bacău" - S.A. judeţul Bacău Societatea Comercială "Stard" - S.A. Feteşti, judeţul Constanţa
Linie PRE 634
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - S.A. Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău" - S.A. Societatea Comercială "Stard" - S.A. Societatea Comercială "Via Star" - S.A.
Linie PRE 635
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Bucureşti Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - Constanţa S.A. judeţul Constanţa Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău, Bacău" - S.A. judeţul Bacău Societatea Comercială "Stard" - S.A. Feteşti, judeţul Constanţa Societatea Comercială "Via Star" - S.A. Bucureşti
Linie PRE 636
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - S.A. Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău" - S.A. Societatea Comercială "Stard" - S.A. Societatea Comercială "Via Star" - S.A. Societatea Comercială de Dragaj pe Dunăre "Fluvdrag" - S.A. Giurgiu
Linie PRE 637
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - Constanţa S.A. judeţul Constanţa Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău, Bacău" - S.A. judeţul Bacău Societatea Comercială "Stard" - S.A. Feteşti, judeţul Constanţa Societatea Comercială "Via Star" - S.A. Bucureşti Societatea Comercială de Dragaj pe Dunăre "Fluvdrag" - S.A. Giurgiu, Giurgiu judeţul Giurgiu
Linie PRE 638
Bucureşti
Linie PRE 639
Bucureşti Bucureşti Constanţa judeţul Constanţa Bucureşti Bacău, judeţul Bacău Feteşti, judeţul Constanţa
Linie PRE 640
Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A.
Linie PRE 641
Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Bucureşti
Linie PRE 642
Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - S.A.
Linie PRE 643
Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - Constanţa S.A. judeţul Constanţa
Linie PRE 644
Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - S.A. Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A.
Linie PRE 645
Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - Constanţa S.A. judeţul Constanţa Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Bucureşti
Linie PRE 646
Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - S.A. Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău" - S.A.
Linie PRE 647
Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - Constanţa S.A. judeţul Constanţa Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău, Bacău" - S.A. judeţul Bacău
Linie PRE 648
Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - S.A. Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău" - S.A. Societatea Comercială "Stard" - S.A.
Linie PRE 649
Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - Constanţa S.A. judeţul Constanţa Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău, Bacău" - S.A. judeţul Bacău Societatea Comercială "Stard" - S.A. Feteşti, judeţul Constanţa
Linie PRE 650
Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - S.A. Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău" - S.A. Societatea Comercială "Stard" - S.A. Societatea Comercială "Via Star" - S.A.
Linie PRE 651
Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - Constanţa S.A. judeţul Constanţa Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău, Bacău" - S.A. judeţul Bacău Societatea Comercială "Stard" - S.A. Feteşti, judeţul Constanţa Societatea Comercială "Via Star" - S.A. Bucureşti
Linie PRE 652
Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - S.A. Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău" - S.A. Societatea Comercială "Stard" - S.A. Societatea Comercială "Via Star" - S.A. Societatea Comercială de Dragaj pe Dunăre "Fluvdrag" - S.A. Giurgiu
Linie PRE 653
Regia Autonomă "Registrul Auto Român" -S.A. Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - Constanţa S.A. judeţul Constanţa Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău, Bacău" - S.A. judeţul Bacău Societatea Comercială "Stard" - S.A. Feteşti, judeţul Constanţa Societatea Comercială "Via Star" - S.A. Bucureşti Societatea Comercială de Dragaj pe Dunăre "Fluvdrag" - S.A. Giurgiu, Giurgiu judeţul Giurgiu
Linie PRE 654
Bucureşti
Linie PRE 655
Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - S.A.
Linie PRE 656
Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - Constanţa S.A. judeţul Constanţa
Linie PRE 657
Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - S.A. Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A.
Linie PRE 658
Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - Constanţa S.A. judeţul Constanţa Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Bucureşti
Linie PRE 659
Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - S.A. Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău" - S.A.
Linie PRE 660
Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - Constanţa S.A. judeţul Constanţa Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău, Bacău" - S.A. judeţul Bacău
Linie PRE 661
Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - S.A. Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău" - S.A. Societatea Comercială "Stard" - S.A.
Linie PRE 662
Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - Constanţa S.A. judeţul Constanţa Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău, Bacău" - S.A. judeţul Bacău Societatea Comercială "Stard" - S.A. Feteşti, judeţul Constanţa
Linie PRE 663
Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - S.A. Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău" - S.A. Societatea Comercială "Stard" - S.A. Societatea Comercială "Via Star" - S.A.
Linie PRE 664
Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - Constanţa S.A. judeţul Constanţa Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău, Bacău" - S.A. judeţul Bacău Societatea Comercială "Stard" - S.A. Feteşti, judeţul Constanţa Societatea Comercială "Via Star" - S.A. Bucureşti
Linie PRE 665
Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - S.A. Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău" - S.A. Societatea Comercială "Stard" - S.A. Societatea Comercială "Via Star" - S.A. Societatea Comercială de Dragaj pe Dunăre "Fluvdrag" - S.A. Giurgiu
Linie PRE 666
Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - Constanţa S.A. judeţul Constanţa Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău, Bacău" - S.A. judeţul Bacău Societatea Comercială "Stard" - S.A. Feteşti, judeţul Constanţa Societatea Comercială "Via Star" - S.A. Bucureşti Societatea Comercială de Dragaj pe Dunăre "Fluvdrag" - S.A. Giurgiu, Giurgiu judeţul Giurgiu
Linie PRE 667
Constanţa judeţul Constanţa
Linie PRE 668
Constanţa judeţul Constanţa Bucureşti Bacău, judeţul Bacău Feteşti, judeţul Constanţa
Linie PRE 669
Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A.
Linie PRE 670
Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Bucureşti
Linie PRE 671
Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău" - S.A.
Linie PRE 672
Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău, Bacău" - S.A. judeţul Bacău
Linie PRE 673
Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău" - S.A. Societatea Comercială "Stard" - S.A.
Linie PRE 674
Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău, Bacău" - S.A. judeţul Bacău Societatea Comercială "Stard" - S.A. Feteşti, judeţul Constanţa
Linie PRE 675
Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău" - S.A. Societatea Comercială "Stard" - S.A. Societatea Comercială "Via Star" - S.A.
Linie PRE 676
Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Bucureşti Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău, Bacău" - S.A. judeţul Bacău Societatea Comercială "Stard" - S.A. Feteşti, judeţul Constanţa Societatea Comercială "Via Star" - S.A. Bucureşti
Linie PRE 677
Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău" - S.A. Societatea Comercială "Stard" - S.A. Societatea Comercială "Via Star" - S.A. Societatea Comercială de Dragaj pe Dunăre "Fluvdrag" - S.A. Giurgiu
Linie PRE 678
Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău, Bacău" - S.A. judeţul Bacău Societatea Comercială "Stard" - S.A. Feteşti, judeţul Constanţa Societatea Comercială "Via Star" - S.A. Bucureşti Societatea Comercială de Dragaj pe Dunăre "Fluvdrag" - S.A. Giurgiu, Giurgiu judeţul Giurgiu
Linie PRE 679
Bucureşti
Linie PRE 680
Bucureşti Bacău, judeţul Bacău Feteşti, judeţul Constanţa
Linie PRE 681
Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău" - S.A.
Linie PRE 682
Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău, Bacău" - S.A. judeţul Bacău
Linie PRE 683
Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău" - S.A. Societatea Comercială "Stard" - S.A.
Linie PRE 684
Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău, Bacău" - S.A. judeţul Bacău Societatea Comercială "Stard" - S.A. Feteşti, judeţul Constanţa
Linie PRE 685
Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău" - S.A. Societatea Comercială "Stard" - S.A. Societatea Comercială "Via Star" - S.A.
Linie PRE 686
Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău, Bacău" - S.A. judeţul Bacău Societatea Comercială "Stard" - S.A. Feteşti, judeţul Constanţa Societatea Comercială "Via Star" - S.A. Bucureşti
Linie PRE 687
Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău" - S.A. Societatea Comercială "Stard" - S.A. Societatea Comercială "Via Star" - S.A. Societatea Comercială de Dragaj pe Dunăre "Fluvdrag" - S.A. Giurgiu
Linie PRE 688
Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri şi Poduri Bacău, Bacău" - S.A. judeţul Bacău Societatea Comercială "Stard" - S.A. Feteşti, judeţul Constanţa Societatea Comercială "Via Star" - S.A. Bucureşti Societatea Comercială de Dragaj pe Dunăre "Fluvdrag" - S.A. Giurgiu, Giurgiu judeţul Giurgiu
Linie PRE 689
Bacău, judeţul Bacău
Linie PRE 690
Bacău, judeţul Bacău Feteşti, judeţul Constanţa
Linie PRE 691
Societatea Comercială "Stard" - S.A.
Linie PRE 692
Societatea Comercială "Stard" - S.A. Feteşti, judeţul Constanţa
Linie PRE 693
Societatea Comercială "Stard" - S.A. Societatea Comercială "Via Star" - S.A.
Linie PRE 694
Societatea Comercială "Stard" - S.A. Feteşti, judeţul Constanţa Societatea Comercială "Via Star" - S.A. Bucureşti
Linie PRE 695
Societatea Comercială "Stard" - S.A. Societatea Comercială "Via Star" - S.A. Societatea Comercială de Dragaj pe Dunăre "Fluvdrag" - S.A. Giurgiu
Linie PRE 696
Societatea Comercială "Stard" - S.A. Societatea Comercială "Via Star" - S.A. Bucureşti Societatea Comercială de Dragaj pe Dunăre "Fluvdrag" - S.A. Giurgiu, Giurgiu judeţul Giurgiu
Linie PRE 697
Feteşti, judeţul Constanţa
Linie PRE 698
Societatea Comercială "Via Star" - S.A.
Linie PRE 699
Societatea Comercială "Via Star" - S.A. Bucureşti
Linie PRE 700
Societatea Comercială "Via Star" - S.A. Societatea Comercială de Dragaj pe Dunăre "Fluvdrag" - S.A. Giurgiu
Linie PRE 701
Societatea Comercială "Via Star" - S.A. Societatea Comercială de Dragaj pe Dunăre "Fluvdrag" - S.A. Giurgiu, Giurgiu judeţul Giurgiu
Linie PRE 702
Bucureşti
Linie PRE 703
Societatea Comercială de Dragaj pe Dunăre "Fluvdrag" - S.A. Giurgiu
Linie PRE 704
Societatea Comercială de Dragaj pe Dunăre "Fluvdrag" - S.A. Giurgiu, Giurgiu judeţul Giurgiu
Linie PRE 705
Giurgiu, judeţul Giurgiu

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Începe Conversația.

Pregătit să știi exact de unde vine răspunsul?

Newsletter

Primește noutățile legislative și actualizările platformei direct pe email.

© 2026 Toate drepturile rezervate.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031