EN
AcasăDocument

LEGE nr. 359 din 20 noiembrie 2009

pentru modificarea art. 20 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap

În vigoare
Emitent:PARLAMENTUL
Publicat:20.11.2009
Versiune:unica
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
ART

Articolul i

Paragraf
La articolul 20 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 3 ianuarie 2008, cu modificările şi completările ulterioare, litera b) a alineatului (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
Paragraf
"b) scutirea de la plata chiriei pentru suprafeţele locative cu destinaţie de locuinţe deţinute de stat sau de unităţile administrativ-teritoriale ale acestuia şi care sunt în folosinţa acestor persoane."
ART

Articolul ii

Paragraf
Prevederile prezentei legi intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2010.
Paragraf
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.
Paragraf
p. PREŞEDINTELE CAMEREI
Paragraf
DEPUTAŢILOR,
Paragraf
DANIELA POPA
Paragraf
PREŞEDINTELE SENATULUI
Paragraf
MIRCEA-DAN GEOANĂ
Paragraf
Bucureşti, 20 noiembrie 2009.
Paragraf
Nr. 359.

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Începe Conversația.

Pregătit să știi exact de unde vine răspunsul?

Newsletter

Primește noutățile legislative și actualizările platformei direct pe email.

© 2026 Toate drepturile rezervate.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031