AcasăDocument
DECIZIE nr. 1.476 din 10 noiembrie 2009
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 lit. b), art. 4 alin. (3), art. 7, art. 8, art. 9, art. 10 şi art. 13 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii
În vigoare
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
Acsinte Gaspar - preşedinte
Paragraf
Nicolae Cochinescu - judecător
Paragraf
Aspazia Cojocaru - judecător
Paragraf
Petre Lăzăroiu - judecător
Paragraf
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Paragraf
Tudorel Toader - judecător
Paragraf
Augustin Zegrean - judecător
Paragraf
Simona Ricu - procuror
Paragraf
Doina Suliman - magistrat-asistent-şef
Paragraf
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 lit. b), art. 4 alin. (3), art. 7, art. 8, art. 9, art. 10 şi art. 13 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, excepţie ridicată de Cristinel Romanescu în Dosarul nr. 27.207/3/2008 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Paragraf
La apelul nominal răspunde consilierul juridic Mihai Alexandru Ionescu (cu delegaţie depusă la dosar), pentru partea Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. Lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Paragraf
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii care, având în vedere jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate.
Paragraf
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.
Paragraf
CURTEA,
Paragraf
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
Paragraf
Prin Încheierea din 12 mai 2009, pronunţată în Dosarul nr. 27.207/3/2008,Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 lit. b), art. 4 alin. (3), art. 7, art. 8, art. 9, art. 10 şi art. 13 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii.
Paragraf
Excepţia a fost ridicată de pârâtul Cristinel Romanescu într-o cauză de contencios administrativ în contradictoriu cu reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.
Paragraf
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (4), art. 15, art. 16, art. 21 alin. (2) şi (3), art. 23 alin. (11), art. 24, art. 37, art. 53, art. 124 şi art. 126, deoarece nu respectă exigenţele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 51 din 31 ianuarie 2008 referitoare la neconstituţionalitatea Legii nr. 187/1999.
Paragraf
Instanţa de judecată apreciază că dispoziţiile de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate în susţinerea excepţiei.
Paragraf
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Paragraf
Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate sunt constituţionale.
Paragraf
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Paragraf
CURTEA,
Paragraf
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Paragraf
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Paragraf
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, aşa cum reiese din încheierea de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 2 lit. b), art. 4 alin. (3), art. 7, art. 8, art. 9, art. 10 şi art. 13 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 10 martie 2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 800 din 28 noiembrie 2008.
Paragraf
În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) - principiul separaţiei şi echilibrului puterilor, art. 15 - Universalitatea, art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (2) şi (3) - Accesul liber la justiţie, art. 23 alin. (11) prezumţia de nevinovăţie, art. 24 - Dreptul la apărare, art. 37 - Dreptul de a fi ales, art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 124 - Înfăptuirea justiţiei şi art. 126 - Instanţele judecătoreşti.
Paragraf
Analizând critica de neconstituţionalitate, Curtea reţine că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 operează, pe de o parte, o modificare substanţială a regimului juridic aplicabil persoanelor constatate ca fiind "lucrătoare ale Securităţii" faţă de Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii ca poliţie politică, declarată neconstituţională prin Decizia nr. 51 din 31 ianuarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 6 februarie 2008, iar pe de altă parte, o reconfigurare a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, ca autoritate administrativă autonomă, lipsită de atribuţii jurisdicţionale, ale cărei acte privind accesul la dosar şi deconspirarea Securităţii să fie supuse controlului instanţelor de judecată.
Paragraf
Astfel, reglementarea anterioară nu a urmărit doar deconspirarea persoanelor care au participat la activitatea de poliţie politică comunistă, ci a promovat răspunderea juridică şi politică a acestora, cu scopul îndepărtării lor din anumite funcţii şi împiedicării lor de a candida pentru alegerea sau numirea în acele funcţii. Mai mult, aşa cum a reţinut Curtea Constituţională prin decizia menţionată, legea crea premisele unei forme de răspundere morală şi juridică colectivă, pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informaţii, fără vinovăţie şi fără existenţa unei fapte de încălcare a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Paragraf
În condiţiile în care acţiunea în constatarea calităţii de lucrător al Securităţii este introdusă la o instanţă de judecată a cărei hotărâre poate fi atacată cu recurs, dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 nu sunt de natură a încălca dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare, precum şi celelalte drepturi şi libertăţi fundamentale invocate, părţile având, deopotrivă, posibilitatea de a uza de garanţiile prevăzute de legea procesual civilă pentru a-şi susţine poziţia asupra problemelor de fapt şi de drept.
Paragraf
Mai mult, deoarece, potrivit dispoziţiilor art. 1169 din Codul civil, "Cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească", este asigurat echilibrul procesual al părţilor în litigiu, dându-se totodată expresie principiului aflării adevărului, statuat de art. 129 alin. 5 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia: "Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc."
Paragraf
De altfel, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat asupra unor critici similare prin numeroase decizii, precum Decizia nr. 267 din 24 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 225 din 7 aprilie 2009.
Paragraf
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
Paragraf
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
Paragraf
În numele legii
Paragraf
DECIDE:
Paragraf
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 lit. b), art. 4 alin. (3), art. 7, art. 8, art. 9, art. 10 şi art. 13 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, excepţie ridicată de Cristinel Romanescu în Dosarul nr. 27.207/3/2008 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Paragraf
Definitivă şi general obligatorie.
Paragraf
Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 noiembrie 2009.
Paragraf
PREŞEDINTE,
Paragraf
ACSINTE GASPAR
Paragraf
Magistrat-asistent-şef,
Paragraf
Doina Suliman
Vrei mai mult?
Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.
Începe gratuit