EN
AcasăDocument

HOTĂRÂRE nr. 37 din 26 noiembrie 2009

referitoare la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din data de 22 noiembrie 2009 şi la confirmarea rezultatelor acestuia

În vigoare
Emitent:CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
Publicat:26.11.2009
Versiune:unica
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
În conformitate cu prevederile art. 146 lit. i) din Constituţie, ale art. 46 alin. (1) şi ale art. 47 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, precum şi ale art. 45 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, cu modificările şi completările ulterioare, Curtea Constituţională s-a întrunit în plen, pentru a verifica dacă a fost respectată procedura pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din data de 22 noiembrie 2009 şi pentru a confirma rezultatele acestuia.
Paragraf
CURTEA
Paragraf
constată că, în conformitate cu prevederile constituţionale şi legale menţionate, este competentă să examineze respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din data de 22 noiembrie 2009 şi să confirme rezultatele acestuia.
Paragraf
La data de 22 octombrie 2009, Preşedintele României a emis Decretul nr. 1.507 pentru organizarea unui referendum naţional, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 22 octombrie 2009, prin care a chemat poporul român să-şi exprime voinţa cu privire la două probleme de interes naţional: trecerea la un Parlament unicameral şi reducerea numărului de parlamentari la maximum 300 de persoane.
Paragraf
Întrebările înscrise pe buletinele de vot au avut următorul conţinut:
Paragraf 1
"Sunteţi de acord cu trecerea la un Parlament unicameral în România?"
Paragraf 2
"Sunteţi de acord cu reducerea numărului de parlamentari la maximum 300 de persoane?"
Paragraf
Din examinarea datelor comunicate Curţii Constituţionale de către Biroul Electoral Central cu privire la referendumul naţional din data de 22 noiembrie 2009 rezultă următoarele:
Paragraf
În ceea ce priveşte răspunsul la întrebarea "Sunteţi de acord cu trecerea la un Parlament unicameral în România?" s-au înregistrat următoarele rezultate:
Paragraf
În ceea ce priveşte răspunsul la întrebarea "Sunteţi de acord cu reducerea numărului de parlamentari la maximum 300 de persoane?" s-au înregistrat următoarele rezultate:
Paragraf
Din datele prezentate rezultă că la întrebarea "Sunteţi de acord cu trecerea la un Parlament unicameral în România?" un număr de 1.584 de persoane nu a introdus buletinele de vot în urne. De asemenea, la întrebarea "Sunteţi de acord cu reducerea numărului de parlamentari la maximum 300 de persoane?" nu a introdus buletinele de vot în urne un număr de 938 de persoane.
Paragraf
În baza datelor existente, Curtea constată că, din totalul participanţilor la referendumul naţional din 22 noiembrie 2009, la întrebarea "Sunteţi de acord cu trecerea la un Parlament unicameral în România?" cel mai mare număr de voturi valabil exprimate a fost dat pentru răspunsul "DA". De asemenea, la întrebarea "Sunteţi de acord cu reducerea numărului de parlamentari la maximum 300 de persoane?" cel mai mare număr de voturi valabil exprimate a fost dat pentru răspunsul "DA".
Paragraf
Prin Hotărârea nr. 33 din 26 noiembrie 2009, Curtea Constituţională a respins contestaţia formulată de Asociaţia "Pro Democraţia" şi de Agenţia de Monitorizare a Presei, prin care s-a solicitat anularea Decretului Preşedintelui României nr. 1.507 din 22 octombrie 2009 pentru organizarea unui referendum naţional şi infirmarea rezultatelor acestuia.
Paragraf
Curtea constată că referendumul s-a desfăşurat cu respectarea dispoziţiilor prevăzute de lege, neînregistrându-se încălcări sau incidente de natură să influenţeze rezultatul votului.
Paragraf
Potrivit art. 5 alin. (2) din Legea nr. 3/2000 referendumul naţional este valabil dacă la acesta participă cel puţin jumătate plus unu din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente.
Paragraf
Având în vedere că la referendumul naţional din data de 22 noiembrie 2009 din totalul de 18.293.277 de persoane înscrise în listele electorale permanente au participat la vot. 9.320.240 de persoane, adică 50,94% din numărul persoanelor înscrise în aceste liste, în temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. i) din Constituţie, ale art. 11 alin. (1) lit. B.c), ale art. 46 alin. (1) şi ale art. 47 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, precum şi ale art. 5 alin. (2) şi art. 45 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, cu modificările şi completările ulterioare, cu majoritate de voturi,
Paragraf
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
Paragraf
În numele legii
Paragraf
HOTĂRĂŞTE:
Paragraf 1
Constată că a fost respectată procedura pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din data de 22 noiembrie 2009.
Paragraf 2
Confirmă rezultatele referendumului naţional din data de 22 noiembrie 2009 şi constată că din totalul de 18.293.277 de persoane înscrise în listele electorale permanente au participat la vot 9.320.240 de persoane, număr suficient ca referendumul să fie declarat valabil în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 3/2000. Totodată, constată că, dintre voturile valabil exprimate, 72,31% au fost pentru răspunsul "DA" la întrebarea "Sunteţi de acord cu trecerea la un Parlament unicameral în România?", iar 83,31 % dintre voturile valabil exprimate au fost pentru răspunsul "DA" la întrebarea "Sunteţi de acord cu reducerea numărului de parlamentari la maximum 300 de persoane?". Prin urmare, majoritatea participanţilor la vot a ales la ambele întrebări răspunsul afirmativ.
Paragraf
Referendumul cu privire la probleme de interes naţional, iniţiat de Preşedintele României în temeiul art. 90 din Constituţie, este consultativ.
Paragraf
Hotărârea se prezintă Camerei Deputaţilor şi Senatului, întrunite în şedinţă comună.
Paragraf
Hotărârea este definitivă şi general obligatorie şi se publică în Monitorul Oficial al România, Partea I, şi în presă.
Paragraf
Dezbaterea a avut loc la data de 26 noiembrie 2009 şi la aceasta au participat: Ioan Vida, preşedinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lăzăroiu, Ion Predescu, Puskas Valentin Zoltan, Tudorel Toader şi Augustin Zegrean, judecători.
Paragraf
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
Paragraf
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Paragraf
Magistrat-asistent,
Paragraf
Valentina Bărbăţeanu

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Începe Conversația.

Pregătit să știi exact de unde vine răspunsul?

Newsletter

Primește noutățile legislative și actualizările platformei direct pe email.

© 2026 Toate drepturile rezervate.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031