ORDONANŢĂ nr. 12 din 29 ianuarie 2010pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 162/2008 privind transferul ansamblului de atribuţii şi competenţe exercitate de Ministerul Sănătăţii către autorităţile administraţiei publice locale
În vigoare
Paragraf
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 1 pct. III. 1 din Legea nr. 9/2010 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,
Paragraf
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă.
Articolul UNIC
Paragraf
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 162/2008 privind transferul ansamblului de atribuţii şi competenţe exercitate de Ministerul Sănătăţii către autorităţile administraţiei publice locale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 808 din 3 decembrie 2008, cu completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
Paragraf 1
La articolul 17, după alineatul (5) se introduc două noi alineate, alineatele (6) şi (7), cu următorul cuprins:
Paragraf
"(6) Dacă, după finalizarea fazelor-pilot, Ministerul Sănătăţii constată că autorităţile administraţiei publice locale şi Primăria Municipiului Bucureşti au capacitatea administrativă pentru a realiza managementul asistenţei medicale, menţinerea managementului asistenţei medicale acordate în unităţile sanitare cu paturi la autorităţile administraţiei publice locale şi la Primăria Municipiului Bucureşti se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
litera
(7) Până la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la alin. (6), managementul asistenţei medicale pentru unităţile sanitare cu paturi incluse în fazele-pilot transferate conform prevederilor alin. (2) se menţine la autorităţile administraţiei publice locale şi Primăria Municipiului Bucureşti."
Paragraf 2
La articolul 19, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
Paragraf
"(2) Lista unităţilor sanitare publice cu paturi prevăzute la alin. (1) pentru care se transferă managementul asistenţei medicale acordate în unităţile sanitare cu paturi se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Sănătăţii, până la data de 1 iulie 2010."
Paragraf
PRIM-MINISTRU
Paragraf
EMIL BOC
Paragraf
Contrasemnează:
Paragraf
Ministrul sănătăţii,
Paragraf
Cseke Attila
Paragraf
p. Ministrul muncii, familiei şi
Paragraf
protecţiei sociale,
Paragraf
Valentin Mocanu,
Paragraf
secretar de stat
Paragraf
Ministrul administraţiei şi internelor,
Paragraf
Vasile Blaga
Paragraf
Ministrul finanţelor publice,
Paragraf
Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu
Paragraf
Bucureşti, 29 ianuarie 2010.
Paragraf
Nr. 12.
Vrei mai mult?
Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.
Începe gratuitCe mai știm despre acest act
- 1 articole indexate separat, cu trimiterile rezolvate
- Alertă în ziua în care acest act se modifică
- Zilnic sincronizat cu Monitorul Oficial
Planul Gratuit rămâne disponibil după cele două săptămâni.
