AcasăDocument
HOTĂRÎRE nr. 89 din 31 martie 1997
privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea comisiilor consultative de dialog social în cadrul unor ministere şi al prefecturilor
Abrogat
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
Guvernul României hotărăşte:
ART
Articolul 1
Paragraf
În cadrul ministerelor prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, precum şi în cadrul prefecturilor se vor înfiinţa şi se vor organiza comisii consultative de dialog social între administraţia publică, sindicate şi patronat.
ART
Articolul 2
Paragraf
Din comisiile consultative de dialog social fac parte:
Paragraf
A. La nivelul ministerelor
Paragraf
- reprezentanţi ai ministerelor, numiţi prin ordin al ministrului;
Paragraf
- reprezentanţi ai sindicatelor, numiţi de confederatiile sindicale reprezentative la nivel naţional şi de ramura;
Paragraf
- reprezentanţi ai patronatului, numiţi de confederatiile şi federaţiile patronale reprezentative la nivel naţional şi de ramura;
Paragraf
- reprezentanţi ai Fondului Proprietăţii de Stat.
Paragraf
B. La nivel teritorial
Paragraf
- reprezentanţi ai prefecturilor, serviciilor publice descentralizate ale ministerelor şi celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi ai Fondului Proprietăţii de Stat, numiţi prin decizie de către conducătorii instituţiilor menţionate;
Paragraf
- reprezentanţi ai sindicatelor, numiţi de federaţiile sindicale reprezentative din ramurile care au unităţi în judeţ, precum şi de sindicatele reprezentative din unităţile care nu sunt afiliate la federaţiile sindicale;
Paragraf
- reprezentanţii conducerii unităţilor cu personalitate juridică înregistrate în judeţ, cu un număr de cel puţin 21 de salariaţi.
ART
Articolul 3
litera
(1) Organizarea, funcţionarea şi conducerea comisiei consultative de dialog social se asigura astfel:
Paragraf
- la nivel de minister, de către un secretar de stat sau, în situaţii speciale, cu acordul partenerilor de dialog social, de către un alt reprezentant al ministerului, împuternicit prin ordin al ministrului;
Paragraf
- la nivel teritorial, de către subprefect.
litera
(2) Secretariatul comisiilor consultative de dialog social se asigura de către instituţia în cadrul căreia acestea funcţionează, respectiv ministerul sau prefectura, după caz.
ART
Articolul 4
Paragraf
Activitatea comisiilor consultative de dialog social are caracter consultativ şi vizează, în special, următoarele:
Paragraf
- asigurarea unor relaţii cu partenerii sociali - patronat, sindicate -, care să permită o informare permanenta asupra nevoilor acestora şi sa faciliteze rezolvarea revendicarilor şi a problemelor ridicate care sunt de resortul ministerului respectiv sau al prefecturilor;
Paragraf
- consultarea partenerilor sociali asupra iniţiativelor legislative sau de alta natura, cu caracter economico-social, din sfera de activitate a ministerului respectiv;
Paragraf
- consultarea partenerilor sociali cu privire la măsurile ce se întreprind pe linia restructurării regiilor autonome de sub autoritatea ministerelor, a consiliilor judeţene şi, respectiv, a consiliilor locale, precum şi a societăţilor comerciale din sectorul respectiv de activitate, în corelare cu măsurile de reconversie a forţei de muncă;
Paragraf
- alte probleme din sfera de activitate a ministerului sau din judeţe, asupra cărora partenerii sociali convin sa discute.
ART
Articolul 5
litera
(1) Coordonarea metodologică a comisiilor consultative de dialog social se asigura de către Departamentul pentru Relaţiile cu Sindicatele şi Patronatul, organizat în cadrul Guvernului.
litera
(2) Secretariatul comisiilor consultative de dialog social va transmite Departamentului pentru Relaţiile cu Sindicatele şi Patronatul componenta comisiilor consultative de dialog social în termen de 10 zile de la organizarea acestora.
ART
Articolul 6
litera
(1) În termen de 15 zile de la constituirea lor, comisiile consultative de dialog social vor adopta propriul regulament de organizare şi funcţionare.
litera
(2) În aplicarea prevederilor prezentei hotărâri, Departamentul pentru Relaţiile cu Sindicatele şi Patronatul şi Departamentul pentru Administraţie Publică Locală din cadrul Guvernului pot emite norme cu caracter de recomandare.
Paragraf
PRIM-MINISTRU
Paragraf
VICTOR CIORBEA
Paragraf
Contrasemnează:
Paragraf
Ministru delegat
Paragraf
pe lângă primul-ministru pentru
Paragraf
coordonarea Secretariatului General
Paragraf
al Guvernului şi a Departamentului
Paragraf
pentru Administraţie Publică Locală,
Paragraf
Remus Opris
Paragraf
Ministrul muncii şi protecţiei sociale,
Paragraf
Alexandru Athanasiu
Paragraf
Şeful Departamentului pentru
Paragraf
Relaţiile cu Sindicatele şi Patronatul,
Paragraf
Vlad Rosca,
Paragraf
secretar de stat
ANX
Anexa 1
Paragraf
LISTA
Paragraf
ministerelor la care se vor organiza comisii consultative de dialog social
Paragraf 1
Ministerul Finanţelor
Paragraf 2
Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale
Paragraf 3
Ministerul Industriei şi Comerţului
Paragraf 4
Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei
Paragraf 5
Ministerul Transporturilor
Paragraf 6
Ministerul Comunicaţiilor
Paragraf 7
Ministerul Turismului
Paragraf 8
Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului
Paragraf 9
Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului
Paragraf 10
Ministerul Cercetării şi Tehnologiei
Paragraf 11
Ministerul Învăţământului
Paragraf 12
Ministerul Sănătăţii
Paragraf 13
Ministerul Culturii
Paragraf 14
Ministerul Apărării Naţionale.
Vrei mai mult?
Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.
Începe gratuit